O fată roşcată intră în camera cu pereţii acoperiţi de posterele revistei ,,Printre Stele “ şi de câteva desene care, din grabă, au fost neglijate… Făcusem înconjurul camerei – toate erau la fel… Avioane de hârtie atârnând din tavan, alături de nişte păsări împăiate ciudat care şi-au luat zborul lent atunci când fata porni mecanismul la care lucrase atât de mult; acestea erau elementele ce păreau să funcţioneze perfect. Cu o siluetă adormită, fără nicio tragere de inimă pentru ziua ce începea, fata răscoli printre hainele împrăştiate prin cameră. Cu un hanorac anost, cu o pereche de blugi largi, puţin rupţi în genunchi de la căzătura cu bicicleta de săptămâna trecută şi cu o glugă trasă până peste nas, fata se uită prin toate sertarele. Câteva şuviţe ciufulite şi rebele, trădau un aer misterios de adolescent cu zâmbet fals uneori şi replici ironice. Era Mira, care printre şuviţe nepieptănate îşi ridică cei doi ochi expresivi care parcă oglindeau cerul senin de afară.

– Ah, nu e aici! şopti panicată.

– Fly! strigă apoi cât putu de tare.

Dumnezeule, unde mi-ai pus ceasul? Văzând că băiatul nu-i răspunde, ieşi din cameră ca scoasă din minţi , apoi porni spre dormitorul fratelui său.

– Mira !!!… o opri mama sa din drum. Ce s-a întâmplat?! De ce strigi aşa?!

– Fly mi-a luat ceasul! Din nou! se impacientă fata, apoi dădu buzna în camera fratelui său. Fly!

– Dă-mi ceasul! strigă ea, împungându-l cu o privire care era de nerecunoscut. Băiatul deschise uşa de la cameră, iar Myra aproape se izbi de el. Îşi privea sora cu o altă pereche de ochi albaştri. Şi ştia că “a dat de belea”.

– Ce-am mai făcut acum?! întrebă el plictisit.

– Cum ce-ai făcut? Mi-ai luat ceasul de buzunar de la bunica!…

– Vai , intră te rog! o pofti el politicos in cameră. E pe birou. Uite , oricum, nu merge… Trăiau într-o casă simplă, fără lucruri misterioase, fără cotloane sau camere ascunse , fantome sau omuleţi sub podea… Cum puteau aceşti doi fraţi gemeni, fraţii Adrenalină, să facă lucruri fabuloase dacă trăiau într-o epocă în care nu aveai voie să faci nimic bizar, nimic ne- ,, la locul lui ”, fără a fi etichetat ca << ciudat >>?!

În plus, niciodată nu le plăcuse numele lor…

<< A-dre-na-li-na>>… Aflaseră în clasa a VII-a de la profa’ de chimie că poartă numele unui hormon secretat în sânge de glanda medulosuprarenală în cazuri de stres… Purtau ,aşadar , un blestem de nume, dar cumva intuiau că acesta anticipa aventurile prin care vor trece…

Cu acest gând puteau supravieţui într-o lume a adolescenţilor, crudă, mult prea crudă, care te sancţiona pentru orice.

Mira intră, aşadar în dormitor. Dădu ocol încăperii, iar pereţii acoperiţi cu postere din filme şi cărţi păreau nişte fiinţe mitice preluate din alte lumi. În dormitorul lui Fly erau şi suveniruri, tot felul de nimicuri aduse de prin toate locurile vizitate. Într-unul dintre colţurile camerei era biroul. Pe el se afla ceasul Mirei din argint, cu un desen având un şarpe negru ce se ondula graţios în jurul cadranului.

Camera lui Fly era impecabilă, aşa cum era el, un băiat îngrijit, destul de înalt , cu aceiaşi ochi albaştri, dar foarte grijuliu şi, ciudat, extrem de visător în acelaşi timp.

Apariţia fetei curmă liniştea profundă ce domnise până atunci în camera lui Fly.

– Parcă ai venit după ceas, nu să fii turist în dormitorul meu, zise fratele geamăn, mai mic cu un sfert de oră dacât sora sa. Stătea în prag, uitându-se la sora lui parcă trezit dintr-un vis înfiorător de real.

– Parcă veniseşi după ceas……repeta mecanic Fly, şi nu ştia ce să facă cu mâinile.

– Scuze, dragule, c-am intrat în camera ,, misterelor “ tale, spuse Mira luând ceasul, prinzându-l de catarama argintată. Şi… apropo, te căuta Sara acum ceva timp…. Fly se îmbujoră, dar îşi dădu sora afară, înainte să roşească de tot. Mira plecă mulţumită în camera ei fiindcă îşi făcuse fratele să se ruşineze încă o dată. Nici n-ajunsese bine la jumătatea drumului că auzi imediat un << zdrang >>! în podul casei. Apoi îşi văzu fratele ieşind de pe hol , fugind ca fulgerul pe scări spre cotlonul întunecat de unde apăruse zgomotul. Fata îl urmă. Când să termine de urcat scările îşi văzu fratele întinzându-se graţios după şarpele său, peste un morman de cutii răsturnate.

– Black!…Înapoi în cameră, Black! îi poruncise Fly.

– Ce?! …caută chestia aia la noi în casă?! întrebă Mira terifiată, mai, mai să-i sară pistruii de pe faţă.

– Ei, când laşi uşa deschisă, orice vietate poate intra sau ieşi! Black, fiind un şarpe e destul de silenţios.

-Dar, mă duc să…

– Nu chemi pe nimeni! Îl iau eu! zise Fly, apucând şi trăgând şarpele de vârful cozii. Mira se sperie şi mai tare, fiind uluită de imaginea pe care o vedea: şarpele se încolăcea în jurul fratelui ei. Ochii ei albaştri îl fixau pe băiatul care pornea agale pe scări în jos.

– Ştii… eu o să pun cutia… la locul ei, zise ea, revenindu-şi puţin. Apoi , Mira ridică de jos cutia care, împovărată de ani, se rupse dintr-o dată. Din ea ieşiră două cărţi mari, ca două hrisoave. Pe prima scria Mira, cu litere aurite, iar pe a doua Fly, cu litere de argint. Exista şi a treia… era neagră, simplă… Mira le luă pe toate cu sine şi coborî la parter. I-o dădu lui Fly pe cea destinată lui.

– Ce-i asta? Ce se întâmplă? întrebă Fly visător.

– Nu ştiu, poate îmi explici tu ceva… era… în cutia răsturnată de şarpe, mai devreme. Băiatul răsfoi cartea cu degetele lui subţiri şi lungi, ca şi când s-ar fi întors către un alt tărâm , către o altă lume.

– Hm, scrie în latină: Ceasul nu funcţionează, dar sora ta îl va face să meargă. Călătoreşte prin timp şi vei găsi perioada în care va fi nevoie cu adevărat de noi!

– Există vreo semnătură ? întrebă Mira, curioasă.

– Nu, dar deschide-o şi pe-a ta, spuse Fly, zărind cartea din mâinile delicate ale Mirei.

– Dar , nu înţeleg latina….

– Poate nu e în latină, obiectă Fly.

Mira făcuse cum i se ceruse. Nu era , într-adevăr, în latină, dar literele greceşti îi uimiră pe cei doi copii. Mira citi: Doar fratele tău poate folosi ceasul. Trebuie să îl repari cu orice preţ. Angelus vă va ajuta! Lumea are nevoie de voi! Lăcomia îi cuprinde pe oameni! Salvaţi-i de ea!

– Ah , Mira, opreşte-te! Ştiu de undeva scrisul ăsta. E scrisul bunicii Elena.

– De unde ştii tu?

– Ea m-a învăţat să scriu. Tot ea m-a învăţat şi latina şi greaca veche, spuse el un pic trist.

– Fly, cartea aceasta pomeneşte un nume, Angelus. S-ar putea să fie numele vechi al lui Black. El a răsturnat cutia. Un moment Fly a văzut în ochii surorii lui o scânteie din privirea bunicii sale. O lacrimă i se prelinse pe obraz. Era nostalgic… Din nou… Iar Mira îl îmbrăţişă afectuos.

– Dacă toate acestea sunt reale, spuse ea, atunci ajută-mă să repar ceasul. Fly continua să se uite parcă rupt de realitate, când la şarpe, când la sora sa geamănă.

– Haide ,visătorule, ştiu că e ciudat… Nici mie nu prea îmi vine să cred, dar singura cale de a afla dacă e adevărat ceea ce se întâmplă, este să reparăm ceasul. Bineînţeles că Mira încerca din răsputeri să-l facă să se simtă mai bine, însă băiatul era ca o stană de piatră.

– Bine, bine! am înţeles. Nu ştiu ce se petrece cu tine, dar sunt sigură că ar trebui să vorbim. Sau mai bine, poate repar ceasul singură… Cert este că trebuie să mergem la culcare. E aproape miezul nopţii… În tot acest timp șarpele se încolăcise în jurul unei cutii. Mira își dădu seama de acest lucru, se întoarse brusc și își întrebă fratele geamăn, cu răsuflarea tăiată.

– V… v. vrei s-o deschid…? bâlbâi ea uitându-se la șarpe. Poate era un semn acea cutie, dacă Black alesese tocmai cutia respectivă.

– N-am nimic împotrivă, spuse visător Fly. Mira deschise cutia în care se afla un caiet vechi, prăfuit, uitat de ani. Fata răsfoi paginile care, ciudat, fuseseră scrise de bunica sa. Dădu chiar peste niște pagini dedicate ei. Un lucru era cert. Textul era scris de această dată în limba franceză, limba preferată pe care Mira o vorbise de la numai doi ani.

Mira, draga mea, dacă vei găsi acest caiet, înseamnă că Black, șarpele familiei de trei generații, te-a condus la el. E un băiat bun, atunci. Care și-a îndeplinit scopul… dar voi, nu, dragii mei! Tu și Fly aveți ceva special. Sunteți gemeni, dar sunteți în același timp atât de diferiți! Asta ar însemna că v-ați putea să vă completați în a-mi îndeplini o dorință esențială care m-a urmărit toată viața. V-am lăsat un ceas înainte de a mă stinge din viață… Tu știi bine, Mira, că scânteia, fllacăra care m-a ținut în viață după ce v-ați născut voi doi a fost dragostea pe care v-am purtat-o dintotdeauna. Dar asta nu a fost suficient pentru a vă proteja și după ce nu voi mai fi pe acest tărâm. Lumea se îmbolnăvește, ma petite fille! Și nu neapărat pe dinafară, ci, mai ales, pe dinăuntru. . Lăcomia, invidia și ura o conduc din ce în ce mai mult. Se pare că toate trei preiau controlul. Voi doi, nepoții mei gemeni, trebuie să le îndepărtați cumva, chiar să le eliminați! Ceasul e cheia. Sigur, Fly l-a încercat până acum, dar știu că ceva nu merge. Doar tu poți să pornești acest ceas și în acest caiet poți găsi povești pe care doar tu le poți înțelege. Sunt câteva enigma pe care doar curiozitatea ta de copil neastâmpărat le poate afla. Cândva și eu am fost ,, aleasă “ ca și tine. Șarpele și ceasul de buzunar au fost chiar << sigiliul >> familiei noastre, pentru o vreme… Paginile pe care le vei citi sunt pline cu instrucțiuni. Ele îți vor explica anumite răspunsuri la cele mai grele întrebări. Ai grijă de tine, draga mea, și mai ales de Fly care visează atât de mult încât, uneori, sub trecerea imperioasă a timpului, se poate transfigura de nu-l vei mai recunoaște.

Te îmbrățișează pentru totdeauna,

bunica ta, Elena

Mira înlemni. Se uita stupefiată când la șarpe, când la Fly, când la mormanul de cutii din jurul său.

– Black… pardon, Fly, e oare adevărat ce scrie aici?! îngână ea răscolită teribil de cele întâmplate. Dacă e adevărat, fă ceva care să-mi arate că mă înțelegi și tu. Șarpele se uită în ochii fetei… cu ochii lui mici și reci ca niște bobițe de sticlă. Ce putea să facă el?! Nu avea glas să-i spună ceva. Nici măcar mâini pentru vreun gest, ci doar un corp plăpând, aproape inert, de un negru mult prea înfricoșător. Dar Mira nu se sperie… Chiar putu să remarce că, dintr-o dată, ochii lui deveniră căprui. Și Mira cunoștea privirea aceea blândă de undeva – erau chiar ochii bunicii sale… Fata doar zâmbi:

– Hm, dacă ăsta e un vis, sper să mă trezesc cât mai curând, spuse ea, ca pentru sine, uitându-se pe rând când la cutia prăfuită, când la șarpe. Black își scutură puțin capul, iar ochii săi deveniră din nou de o culoare albastru- verzui. Ciudat!! privirea rămăsese la fel de blândă, chiar visătoare, melancolică și foarte familiar. Da, erau ochii fratelui său.

– Fly, se pare că nu e un vis… Tu ești? se minună Mira. Totul e prea précis și , în același timp, totul pare imposibil.

– Mira! se auzi strigătul mamei din capul scărilor.

– Vin acum, mamă! Fly, fă ceva, trebuie să coborâm repede la masă. Nici nu-și termină bine replica, că de sub mormanul imens de cutii apăru dintr-o data Fly, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Gemenii coborârără atenți la fiecare treaptă a scării de lemn, parcă mai înfometați ca niciodată.

– Fly, spune și tu ceva, că doar ai văzut totul… Și ceasul ăsta, trebuie să facem ceva cu el. Să nu-mi spui că nu știii de instrucțiunile bunicii.

– Da, răspunse Fly, ca trezit din visare. Știu și eu de caietul ei și înțeleg uimirea ta, numai că tu poți face ceva mai mult decât mine, mai ales că dragostea ta pentru bunica Elena a fost și este fără margini. Poate o plimbare după-masă nu ne-ar strica. Aș putea să-ți spun și eu ce se petrece cu mine în ultimul timp…

– Știi, Fly, oamenii mari ne sfătuiesc tot timpul, dar cred că uneori și ei sunt nevoiți să primească sfaturi, chiar și de la copii.

– Ai văzut, spuse Fly, bunica ne cerea să ,, salvăm lumea “ de la lăcomie, invidie și ură.

– Da, iar pentru asta vom fi nevoiți să alegem între luptă, curiozitate și simpla contemplație, care nu ajută la nimic.

– Înțeleg ce vrei să-mi spui: eu va trebui să te ajut…

– Să ne ajutăm reciproc, Fly!

– Desigur, Mira, însă eu nu pot decât să văd ceea ce îmi permite Black și nu pot face mare lucru!

– Vrei să spui că, uneori, tu nu mai ești fratele meu?!

– Mira, noi ne-am născut aproape în același moment.

– Bunica și mama spun același lucru. Am venit în lumea aceasta la un sfert de oră, unul după celălalt, iar asta trebuie să însemne ceva… Cei doi copii rămaseră tăcuți câteva secunde. Fly se uita în gol de parcă putea vedea totul întâmplându-se în fața ochilor lui. Mira înțelesese în acel moment de ce nu vroia Fly să povestească despre sine niciodată. Nu voia să spună despre ceea ce simțea: i-ar fi fost prea greu. Toate acele clipe când oscila între a fi sau a nu fi în prezența cuiva, pentru el era un adevărat chin. Darămite, să mai facă ceva pentru cineva din jurul lui. În fiecare zi îi mulțumea Creatorului pentru că îi dăruise o soră geamănă care, prin temperamental său diferit, îl putea complete și chiar ajuta în cele mai multe situații. Tocmai în acele momente mama se îndreptă cu pași hotărâți spre cei doi copii. I-a luat mâinile lui Fly într-ale sale și le-a ținut câteva secunde privindu-l în ochi:

– Fly, dragul meu, în ultima vreme nu te mai înțeleg deloc, Mira, poți să-mi spui tu ce se întâmplă?

– Maman, s’ il te plait! nu știu dacă vei pricepe ceva din toate astea… Grand-mère vorbește cu mine aproape zilnic. Nu-mi cere să-ți spun cum, dar Mira este aceea care are cea mai grea sarcină de purtat. Bunătatea bunicii nu o vom uita cu toții niciodată. Dacă vom avea suficient timp, familia noastră va reuși să facă măcar puțin pentru lumea din jurul ei. Dar lumea nu ar trebui să știe mare lucru… Noi nu trebuie să spunem nimănui că Grand-mère încă mai trăiește. Nu trebuie să știe nimeni, aclamă Mira.

Mama care părea că se străduiește să priceapă ceva din ce spuneau cei doi frați, avu un surâs. Apoi a închis ochii, a oftat adânc și și-a acoperit fața cu mâinile. Deși avea niște degete strâmbate de la artrită și i se vedeau venele, copiii își putuseră imagina o secundă mâinile ei tinere acoperindu-i chipul de fată în urmă cu atâția ani… Mira semăna atât de mult și cu maman și cu grand-mere. Iar acest lucru era observat pentru câteva momente doar de Fly. Mama deschise ochii și se uită către cei doi copii.

– Doamne! strigă ea, de aceea tot pierdeți voi vremea prin podul casei. Ați găsit caietul bunicii!…

– Și nu ar fi trebuit?! o scrută cu privirea ei curioasă Mira.

– Ceasul, ceasul acela mie nu-mi dă pace, oftă Fly.

– Copiii mei, spuse mama, este adevărat că urmele imaginii bunicii voastre sunt permanent prezente în această casă, dar nu toată lumea le poate vedea. Veniți să vă arăt ceva! Mama îi prinse de mână pe micuți și se îndreptară cu toții către o ușă imensă ce părea să ducă spre ,,camera secretă”.

– Iată-ne la Paris, zise ea uitându-se insistent mai ales spre Fly. Mama, tata, grădini, teatre, sărbători, toate îmi erau grozav de nesuferite. Eu însămi, credeți-mă, nu mă mai înțelegeam pe mine. Voiam să merg la Paris și eram la Paris, le arătă mama copiilor o imagine parcă desprinsă din cinematograful anilor 1900 și ceva… Dragii mei, nici aici urâtul nu mă părăsea, și uram Parisul. Vedeți , deci, ce fericiți sunteți voi acum, față de mine, copilul de altădată?!

– Dar, maman, exclamă Fly, tot ceea ce vedem aici nici nu se compară cu răutatea și invidia de care suntem înconjurați.

– Da, se trezi Mira, parcă dintr-un vis. Bunica avea dreptate: ce deosebire! În loc să râdem, să zburdăm peste tot, astăzi noi, copiii, stăm bosumflați și totul în jurul nostrum pare să plictisească mai mult decât altădată pe tine Parisul.

– Cu siguranță, trebuie să facem ceva, remarcă cu nostalgie Fly. Ah, Dumnezeule, Grand-mère dacă ai putea să-mi mai trimiți vreun indiciu, să mai pot descoperi ceva prin cutiile alea prăfuite care să ne ajute să mergem mai departe pentru a-ți putea îndeplini dorința!… și pentru a ne putea salva pe noi și pe cei din jurul nostru…

După ce văzură toate acestea, mama și cei doi copii ieșiră pe ușa pe care intraseră ca prin vis și în acea noapte însăși Mira o visă pe Grand-mère. Visa că e urmărită de naziști prin Paris. Fly fusese capturat, însă ea avea o cheie cu care putea să-l elibereze. În vis crezu că l-a salvat. Sau cel puțin așa își spuse când se trezi. Uneori pricepem greu visele, își zise Mira și se năpusti în camera lui Fly tot ca în ziua precedentă, uitând însă cu totul de ceas. Fu curioasă să vadă ce face fratele său și pe moment se gândi cât de tristă putuse fi Grand-mère pentru copilul căruia i se oferea tot ce era mai bun, în ciuda unui război necruțător. Și acest copil fusese chiar mama lor- mama Mirei și a lui Fly. Pentru o clipă își imagină rapid ce se petrecuse cu vreo cincizeci de ani în urmă. Cincizeci de ani!

Oare ei, gemenii, vor putea să schimbe ceva și să demonstreze lumii prezente că acum alege doar răul, că face numai greșeli?! Dar ceea ce era cel mai grozav nu putea fi decât încercările lor de a schimba ceva. era o luptă, ciudat, o luptă cu lumea din jurul lor și Mirei îi fu cumva teamă că n-ar reuși nimic…

– Hei, Fly, se trezi că-și strigă fratele Mira, dar își dădu seama imediat că era singură în cameră. Era singură chiar în toată casa, iar casa părea să nu mai fie a ei. Mira se opri să-și tamponeze ochii cu podul palmelor. Parcă nu-i venea a crede și parcă trecuseră trei ani de când Mira nu-și văzuse fratele. Văzu lângă șemineul din camera de la parter un băietan cu păr blond, cu o față smeadă , cu ochi albaștri mari și strălucitori, cu o talie subțire și grațioasă. Era mult mai puternic și mai înalt decât cei de vârsta sa.

Îl auzi cântând. Iar Mira îi sări repede de gât, fără nicio ceremonie . Fly se cam supără, fiindcă această săritură îi dădu jos șapca, o șapcă albastră nouă și atât de nostimă! Mira îi strânse mâna, iar Fly își ridică spre ea o privire zglobie, mai mult nostalgică și îi zise:

– Suntem oare frați?

– Poate, exclamă Mira. Cine te-ar vedea așa, cu acești ochi rotunzi și cu șapca pe ceafă ar crede că vii din Paris.

– Mademoiselle, ma soeur, te rog să încetezi cu observațiile tale jignitoare; mă ………… și mă plictisești.

– Ha, ha, ha, tu care visezi tot timpul și nu te plictisești niciodată?… Iată ce se întâmplă, dacă cineva e întotdeauna visător- nimeni nu te mai crede când ești plictisit.

– Da, răspunse Fly cu un aer mucalit. La vîrsta noastră nu se știe ce e plictiseala.

– Și , totuși, tu spuneai adineauri că te plictisești…

– A! asta pentru că soră-mea e atât de pricepută, încât, când îi vine ceva în cap, plictisește pe toată lumea.

Fără să fie auzită, intrase și mama în sufragerie și toți au izbucnit în râs. Era acum un altfel de întâlnire între cei trei. Gemenii Fly și Mira remarcară însă în acest timp și prezența celui de-al patrulea ,, personaj ”- silențiosul Black!…