Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 10

povestea calatoare bacau
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 11
septembrie 22, 2016
povestea calatoare oradea
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 9
septembrie 24, 2016

Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 10

povestea calatoare drobeta

Noaptea este muza fiecărui artist ce îşi deschide sufletul în faţa stelelor și a lunii. Reprezintă punctul de maximă tensiune dintre trecut, prezent şi viitor. Aşa arată şi începutul unei noi aventuri a fraţilor Adrenalină.

Un zgomot asurzitor sparge liniştea. Mira dă buzna în camera lui Fly.

– Dă-mi ceasul, Fly!

– Nu! spuse Fly hotărât, ridicându-şi mâna în care ţinea strâns ceasul.

– Bunica mi-a lăsat mie ceasul! Tot ce trebuia să faci era să îl repari şi nici de asta nu eşti în stare !

– Dar nici tu nu ştii să-l foloseşti!

Condusă de furie, Mira smuci cu putere braţul lui Fly, iar ceasul căzu din strânsoarea mâinii acestuia.

Poc! Acum copiii priveau cu ochii mari obiectul căzut pe podea.

– Uite ce-ai facut?!

– Ce am făcut?

– Din cauza ta ceasul îşi pierde puterile şi nu vom mai putea duce la bun sfârşit dorinţa buncii!

Cu emoţie, cei doi se aplecară peste ceas. În momentul în care mâinile lor se ating, ceasul emană o lumina orbitoare. Brusc, descopera că nu mai erau acasă.

– Unde suntem?! întreabă disperată Mira.

– Habar n-am!

– Fă ceva, tu ne-ai adus aici!

– Nu e vina mea! se apără Fly. Tu m-ai făcut să-l scap!

Se uită derutaţi în jur şi privirile lor sunt atrase de impunătorea construcţie metalică care pare că străpunge bolta cerului senin.

– Nu pot să cred…! Uite Turnul Eiffel! Am ajuns în Paris! spuse Fly surprins.

Timp de cincisprezece minute cei doi frați hoinăresc pe străzile Parisului, necuprinse încă de fiorul iernii şi adulmecă mirosul de cafea prosapăt măcinată, de brioşe abia scoase din cuptor.

Mira observă cum fratele ei se juca cu un ziar și i-l smulse din mâini.

Remarcă articolul de pe prima pagină: ‚,L’Allemagne menace la France. L’armee allemande aux portes de Paris’’

– Fly, suntem în 1940! Cred că tocmai am descoperit secretul ceasului- ne poate teleporta în trecut.

– Cum poţi fi aşa de sigură?

– Uite data articolului: 13 noiembrie 1940.

Dar Fly nu o ascultă căci atenţia lui este captată de un chip cunoscut.

– Este bunica! spune băiatul entuziasmat.

– Nu poate fi bunica!

– Ea este! Este cu mult mai tânără. Elena! strigă Fly.

– De ce ai strigat-o? Nu suntem siguri că ea este. Nu seamănă cu bunica.

Cuprins de euforia momentului aleargă spre bunica.

Deodată, avioane cu reacție traversează cerul în grabă ca niște îngeri mecanici prevestitori de moarte, pulverizând fum cenușiu în jur. Mulțimea de oameni este încremenită de spaimă, nimeni nu știe ce se petrece. Întregul Paris este cuprins de haos.

Oamenii aleargă încolo și încoace; se calcă în picioare pentru a ajunge la un loc sigur. Fly și Mira sunt îngroziți de-a binelea. Se aud bubuituri și tunete una, două… Bolta cerească se zguduie din temelii și se desparte de pământ. Mira se gândește cu oroare la moarte, la faptul că nu o să-i îndeplinească dorința bunicii, ci o să se înece într-un ocean de deznădejde. Fly închide ochii și își astupă urechile cu mâinile, respiră adânc și încearcă să-și stăpânească plânsul. Se lasă purtat de curentul amintirilor, afundându-se în tenebra umbră a timpului. Prin fața ochilor i se perindă imagini cu bunica, cu zâmbetul cald al mamei.

– Mira, trebuie să mergem după bunica…intersecția dintre Rue de Marengo și Rue de Riavoli, exclamă Fly. Haide!

O iau la goană dezorientați pe străzile orașului, se ciocnesc de oameni cu chipurile împietrite de spaimă. Nu durează mult și ajung la casa bunicii. Inima îi zvâcnește în piept Mirei și apasă temătoare clanța…

– Fly… suntem acasă?

– Ce-i și mai rău este că nu mai suntem în 1940 și nu am apucat să vorbim cu bunica despre ceas. Hai să ne întoarcem la ea, spuse băiatul cu speranțe.

Aceștia încearcă să învârtă rotița, dar ea nu se clintește.

– Probabil merge doar la o anumită oră. Mira, îți amintești cât am stat în Paris?

– Desigur! Are legătură cu ora noastră de naștere, cincisprezece minute. Cum de nu ne-am dat seama?

– Asta înseamnă că putem călători doar cincisprezece minute și doar împreună!

– Așa e! spuse Fly entuziasmat. Așteptăm până mâine la aceeași oră.

În dimineața următoare copiii încă se gândeau la ce aveau să facă.Voiau să știe mai multe despre trecutul familiei lor și să respecte dorința bunicii de a salva lumea de ură, invidie şi lăcomie. Căutau indicii prin casă, sperând ca ceasul să îi ajute. Atenţia le este atrasă de tabloul mamei lor. Îşi dau seama că acesta îi va ajuta să salveze lumea. Singurul lucru pe care îl mai aveau de făcut era să se teleporteze în Paris la momentul când a fost realizat acesta. Nerăbdătoare, Mira roteşte rotiţa ceasului şi, dintr-o dată, casa familiei Adrenalină se transformă într-o încăpere mizerabilă, răcoroasă şi întunecată. Mira, uitându-se terifiată la pereţii plini de mucegai, se ridică în speranţa că îşi va găsi fratele.

– Fly! Eşti aici? Fly, răspunde-mi! începe să ţipe simţind cum frica o cuprinde.

– Pe cine cauţi, copilă? se aude o voce stinsă şi parcă pierdută în întuneric.

– Pe fratele meu! Cine eşti? Unde suntem?

De data această vocea nu se mai auzi… Mira fiind cuprinsă de panică. Se propteşte de zid, aşteptând să-i vină o idee pentru a-şi găsi fratele. Un strigăt vag îi atrage atenţia.

– Mira! Mă auzi? Ştiu cum să ieşim de aici!

– Ce mai aştepţi? Spune-mi! ţipă Miră pe un ton răutăcios.

– Într-un colţ al camerei există o trapă ce duce în pod. Ne vedem acolo!

Mira nu mai pierde nicio secundă şi începe să caute urmând indicaţiile fratelui său. După un scurt timp de cercetat, găseşte trapa şi ajunge în pod. Încăperea avea pereţi făcuţi din lemn vechi. Podeaua scoate un scârţâit, semn că Fly se află pe aproape. Cei doi se pregătesc să părăsească spaţiul infam.

Boof! Podeaua cedează sub picioarele fraţilor şi ei ajung într-o camera de îngrijitori. Cei doi deschid sfioşi uşa, în faţa lor întinzându-se un hol vast plin de opere şi creaţii din diferite epoci ale civilizaţiei.

Întreaga istorie parcă li s-a înfăţişat, arhitectura le-a oglindit tradiţionala lume a basmului, întruchipând un castel plin de culoare, sentimente şi magie veşnică.

Chiar şi tavanul şi podeaua îi introduceau într-un abis demult pierdut al civilizaţiei.

Fly simţea pentru prima dată în viaţă lui că aparţinea unui loc. În timp ce fratele său percepea acest loc ca ,,acasă”, Mira vedea doar nişte tablouri ciudate, anoste, indescifrabile şi lipsite de realitate.

Dornici de a afla răspunsuri, încep să parcurgă un drum destul de lung în acel edificiu necunoscut, Fly simţind o călăuză lăuntrică.

Mira a citit în ochii fratelui său faptul că acel loc îi este familiar. Părea pierdut, parcă în timpul călătoriei se transformase şi el, devenise parte a locului. Trebuia să facă ceva ca să-l trezească.

– La ce te gândeşti, Fly? Iar visezi?! Îl întrebă Mira.

Acesta a ingorat răutatea din vocea surorii sale şi s-a îndreptat cu paşi repezi  de-a lungul coridorului. Ajungând la capătul acestuia, Mira afirmă uimită:

– Imaginea aceasta îmi pare cunoscută…Crezi că poate fi…?

– Tabloul din casa noastră! O completează Fly.

O linişte apăsătoare s-a lăsat între cei doi, dar un sunet le spulberă tăcerea. Sunetul cu pricina era provocat de mişcarea neobişnuită a tabloului.

Fraţii se uită unul la altul, apoi la tablou, din nou unul la altul, nedumerirea putând fi citită pe feţele lor.

Deodată, Mira observă colțul ramei deschis, din el căzând o tăblită veche şi scrijelită, care de la depărtare părea scrisă cu hieroglife.

– Fly, uite!

Gemenii privesc cu atenţie, realizând că scrisul ilizibil  reprezintă de fapt nişte cifre scrise într-o ordine ilogică: 8 – 13 – 0 – 16 – 15.

– Ce crezi că înseamnă asta, Mira?

– Nu ştiu, Fly! Sunt doar nişte simple cifre. Nu trebuie să le acordăm importanţă.

– Totuşi…

Se trezesc acasă, nedumeriţi, totul petrecându-se prea repede pentru a realiza ce tocmai se întâmplase.

Apoi, desprins parcă dintr-o transă, Fly  înțelese că timpul acordat de ceas s-a scurs, iar tăbliţa dispăruse odată cu dimensiunea în care se aflaseră. Dar din fericire, codul nu era pierdut, rămânându-i întipărit în minte.

– Spune-mi că nu a fost doar un vis stupid de-al meu!

– Nu…A fost real! Chiar foarte real!

Fly zăboveşte câteva secunde după care spune:

– Ştiu că ai zis că acele cifre sunt insignifiante, însă nu pot avea sens important?!

Mira reflectă câteva secunde asupra vorbelor fratelui ei şi îi răspunse:

– Oh, tu, micule geniu! Dacă eşti aşa sigur, luminează-mă şi pe mine în privinţa cifrelor!

– Nu am pretins că ştiu. Doar presupun că ne vor ajuta, având în vedere că ni s-au  arătat, replică aprig fratele.

Mira tace. Pentru Fly această linişte reprezintă o aprobare din partea surorii sale.

Pentru prima dată în viaţa sa, Mira se simte învinsă de vorbele lui Fly.

Timpul trecea şi cei doi stăteau absenţi unul lângă celălalt, desprinşi de realitate, separaţi de o barieră invizibilă de gânduri şi idei contradictorii.

– La ce te gândeşti? întreabă Mira după o bună bucată de timp.

– La nimic…

– Dar te văd foarte, foarte…

– Am zis că nu s-a întâmplat nimic!

Mira nu se lasă; îi pune mâna pe umăr şi cu o voce solemnă:

– Suntem fraţi gemeni. Crede-mă că îmi pot da seama când îmi ascunzi ceva. Orice ar fi sunt dipusă să ascult!

Fly rămâne pe gânduri câteva clipe. Are multe idei, poate face orice acum.

– Trebuie să ajungem din nou acolo în trecut. Îţi dai seama câte lucruri am putea face? spune băiatul plin de încredere .

– În doar 15 minute? răspunde Mira scurt.

– Nu contează timpul pe care îl avem, contează să ştim să îl folosim! Hai să facem asta din nou! Ştiu exact ce avem de făcut, ai încredere!

– Ştiu şi eu… nu trebuie să ne lăsăm duşi de val. Aminteşte-ţi ce ne-a spus bunica: trebuie să apărăm lumea de ură, invidie şi lăcomie, să abuzăm de puterile ceasului nu ar fi cea mai inspirată idee…

– Nu, Mira, te rog, ai încredere, trebuie să mergem în momentul în care s-a realizat tabloul.

– Fly, ce ai de gând? întreabă Mira din ce în ce mai nesigură pe intenţiile fratelui său.

– Doar ai încredere, îţi voi spune când ajungem. Suntem împreună în asta, Mira, sunt fratele tău geamăn, putem ajuta lumea DOAR ÎMPREUNĂ!

Uimită de încrederea fratelui său, Mira se gândeşte la ce-ar trebui să facă, în fond, el e singurul care poate folosi ceasul, dar are nevoie de ea pentru asta. Ea simte că ceva nu e în regulă cu acest val de entuziasm, dar totuşi… Fly e fratele ei geamăn, identic; au fost nedespărţiţi încă de când erau mici, se completează în toate, nu e posibil ca el să vrea să facă ceva rău, nu se poate ca puterea călătoriei în timp să-i fi luat minţile.

– Fie! O să facem asta!

Fratele ei îi primeşte răspunsul cu un zâmbet aprobator.

A doua zi, Mira e puţin emoţionată în legătură cu viitoarea călătorie. Fly şi entuziasmul său nu au   molipsit-o câtuşi de puţin. La ora stabilită, cei doi se întâlnesc în faţa tabloului, dar de data asta e diferit: nu trebuie să fie ca ultima dată, trebuie să călătorească mai mult, să ajungă înainte ca tabloul să fie terminat şi poate aşa vor afla şi la ce folosesc acele numere; poate părinţii lor au ascuns codul acolo exact când pictorul şi-a început lucrarea.

– Eşti gata? întreabă Fly parcă simţind emoţiile surorii lui.

– Da! Haide!

Astfel, cei doi se gândesc la părinţii şi bunicii lor împreună, strânşi în faţa unui artist, pregătiţi ca imaginea lor să fie captată pe pânză.

Cei doi ajung din nou în Paris, simţeau asta.

„Aerul parizian are un farmec aparte” gândeşte Mira.

– Acum ce facem?

Fly urmăreşte cu privirea spectacolul din faţa sa: jocul de culori, hainele străine vremurilor lui, multitudinea de cafenele arhipline, oamenii… feţele lor, atitudinea, emoţiile trădate de mersul apăsat…

– Ce cauţi, Fly?

Băiatul însă nu răspunse. Îşi ignoră sora, privirea lui fiind în continuare pierdută în mulţimea de oameni. Deodată, chipul i se luminează.

– Vezi oamenii de acolo? Îi arătă cu degetul. Nu ţi se par cunoscuţi?!

– Hmm…  Da, dar… doar nu crezi că… sunt părinţii şi bunicii noştri?!

– Eu aşa cred. Adică, sunt sigur. Priveşte-le feţele! Nu ţi se par familiare? Trăsăturile lor, pe unele le-am moştenit chiar noi! Şi mai important: hainele. Au aceleaşi haine ca în tabloul nostru. Ei sunt!

Mira analizează figurile pe care fratele său i le arată: are dreptate, hainele, chipurile, totul se potrivea.

– Să mergem, repede, trebuie să vorbim cu ei înainte să ni se termine timpul ca data trecută!   Trebuie să-i salvăm! Ei sunt familia noastră. Suntem sânge din sângele lor! spuse Fly pornind spre propriile rude. Tata va putea evita accidentul şi bunica nu va mai fi rea. Putem afla mai multe despre puterile noastre, cum să le controlăm, cum să le perfecţionăm!

– Fly, nu! Bunica noastră nu ne-a lăsat toate indiciile pentru a salva familia! O cunosc foarte bine şi ştiu că întotdeauna a pus binele celorlalţi pe primul loc, avem o altă responsabilitate, aceea de a salva lumea.

– Mira, nimic nu poate fi mai important decât familia!

– Dacă aşa crezi tu, fă cum vrei! Eu o să fac ce trebuie.

Fraţii Adrenalină se despart: Fly îşi urmăreşte familia cu scopul de a schimba totul în bine: bunicul, bunica, tata; ce va schimba soarta, vor fi din nou împreună. Arde de nerăbdare să le vorbească, să fie un adevărat erou. Da, asta o să fie, un erou în adevăratul sens al cuvântului, nu are ce să se întâmple rău. Se trezeşte din visare şi realizează că parinţii şi bunicii lor se îndepărtaseră de el.

“Trebuie să îi prind din urmă cât mai repede”, gândeşte Fly,” să îi strig? Sigur mă vor recunoaşte! Stai, nu, imposibil! Înca nu m-am născut, încă nu exist pentru ei…, dar merită încercat, bunica… ea sigur îşi va aminti! Îşi va aminti de 1940, va simţi că am venit să îmi continui misiunea!”

– Elena! Elena! Opreşte-te! strigă el.

Dar vocea i se pierdu în murmurul aglomeraţiei de pe străzile Parisului.

– Elena! Încearcă el din nou alergând printre trecători fără succes, familia sa deja nu se mai zărea.

Se opreşte în mijlocul mulţimii, buimac şi dezamăgit. Nu îşi îndeplinise scopul şi acum era despărţit şi de Mira… Mira! Cum o va găsi? Fără ea nu se va putea întoarce acasă. Totul e pierdut: mai are 7 minute, trebuie să îşi găsească sora cu orice preţ. Parisul are străzi aglomerate, nu se descurcă singur, dar nu are de ales.

În timp ce Fly se gândeşte cum să îşi găsească sora, parizienii se înmulţesc, spiritele se agită, atmosfera se schimbă, calmul este înlocuit de furtună.

– Ce se întâmplă? întreabă Fly un trecător agitat, dar fără succes.

Este îmbrâncit şi forţat să fugă. Unde? Nu ştie. Din ce cauză? cu atât mai puţin.

În paralel, Mira încearcă să scape din nucleul tumultului: instigatori violenţi spulberă liniştea cetăţenilor, trebuie să ajungă la adăpost, “ Fly probabil e în siguranţă cu familia, gândeşte Mira, trebuie să ajung la ei, măcar acolo nu sunt în pericol”

Astfel, fraţii Adrenalină se amestecă printre oameni.

Cei doi aleargă când privirile lor se intersectează, iar apoi se opresc la câţiva paşi unul de celălalt. Mira are tendinţa de a-şi îmbrăţişa fratele, dar după o clipă, realizează că nu vrea să-şi dea în vileag sentimentele. Totuşi, Fly observă şi zâmbeşte discret în colţul gurii, dar nu îndeajuns ca sora lui să nu-şi  dea seama. Cearta se încheiase, vrajba dintre ei se risipise complet. Fiecare simţea că a greşit: el că s-a lăsat dus de val, ea că l-a lăsat să plece. Dar nu era cel mai bun moment  în care să îşi ceară scuze. Privirile lor calde se înţeleseseră deja.

Până la urmă, ei trec peste  acest momente de tăcere, treziţi din fantezie de ticăitul alert al ceasului ce îi avertiza că timpul călătoriei se scurge, iar ei vor rămâne blocaţi în acea perioadă.

– Fly, trebuie să ne întoarcem acasă, strigă Mira puţin iritată. Tu mânuieşti ceasul, sunt sigură că ai tu vreo idee!

– Nu ştiu încă! Trebuie să mă gândesc! Chestiile astea nu vin de la sine!

– Păi gândirea ta nu are buton de „speed”?

– Dar pentru glumele tale prosteşti există timp, nu?! Stai! Mi-a venit o idee! Dacă am întoarce ceasul la ora la care am plecat? Nu cred că acolo a trecut timpul…

– Bine! Hai să încercăm, spuse Mira încrezătoare. Trebuie să scăpăm cumva de aici, orice s-ar întâmpla!

Fly ia ceasul în mâinile lui reci, tremurânde, ceea ce i-a trădat emoţia.

Deodată, o forţă magnetică îi împinge la aproximativ un metru departare. Copiii rămân puţin inconştienţi. Când Mira deschide ochii, observă tavanul din camera ei. Aceasta sare debusolată în picioare, căutându-şi cu privirea fratele. Îl zăreşte pe jos şi trage marginile covorului. Fly tresare şi întreabă revoltat:

– Mereu găseşti un mod nou în care să-mi perturbi somnul?! spuse Fly nerealizând  că este acasă. Acesta face  ochii roată în jurul camerei, observând că se află în camera veşnic dezordonată a Mirei.

– Da! Da aşa este!

Deodată Mira tresare:

– Fly, ceasul e la tine?!

– Păi dacă stau să mă gândesc, niciunul dintre noi nu l-a atins.

– Dacă a rămas blocat acolo?!

– Imposibil! Nu aveam cum să ne întoarcem fără el!

– Atunci, ar trebui să-l căutăm! exclama Mira.  Fly dă aprobator din cap şi cei doi încep să cotrobăie prin casă.  După un timp, niciun rezultat. La un moment dat, Fly exclamă speriat:

– Mira, trebuie să găsim ceasul!

– Poate ştie Black… răspunde Mira inspirată.

– Black! Unde e Black?! Nu pot să cred că l-am pierdut și pe el, răspunde băiatul parcă și mai trist decât fusese.

Deodată, în cameră se așternuse un moment de tăcere.

– Unde  să-l căutam? întrebă Fly pierdut.

– Fly, reacționeaza! Nici Black, nici ceasul nu pot fi departe de noi doi! strigă Mira, încercând să-l trezească la realitate.

Frații își propun să caute în grădina. După mai multe căutări îndelungate, se privesc disperați că nu au găsit nimic. Dintr-o dată se aude o bătaie puternică de clopot. Gemenii o recunosc imediat. Era vechiul orologiu din sat.

– E posibil să fi sărit ceasul împreună cu Black tocmai acolo? întrebă Fly, gândind cu voce tare.

– Hai să ne mărim raza de cautare! Ce avem de pierdut? spune Mira deznadăjduită.

Cei doi se îndreaptă către clădirea înaltă și veche.
Ajungând la intrare, frații își iau inima în dinți și urcă cele o mie de trepte. Era sinistru. Treptele scârțăiau sub fiecare pas. Vântul pătrundea prin ferestrele mici fără geam, șuierând înspăimântător. Curioși și speriați, ajung în sala orologiului, unde observă mecanismul enorm, vechi de peste o sută de ani, care încă funcționează perfect.

– Unde să căutăm mai întâi? îl întrebă Mira.

– Peste tot! răspunde Fly.

– Ei caută în toate cotloanele, deschid toate lăzile putrezite, dar nimic. Lipsiți de speranță, privesc spre orologiu. Deodată Mira țipă:

– Black! Uite-l pe Black!

Fly privește nerabdător și spune:

– E doar o statuie în formă de șarpe. Dar stai!…Ce ține în gură?!spune Fly înaintând spre statuie.

– Ceasul, exclamară amândoi deodată.

Mira pune mâna pe el și încearcă să-l scoată din dinții încleștați ai șarpelui.

– Fly, dă-mi o mână de ajutor! exclamă Mira.

Când mâinile celor doi se întâlnesc deasupra ceasului, statuia șarpe se preface în Black și se înfășoară fericit pe mâna lui Fly, indicând nerăbdător ușa. Toți trei râseră ușurați.

– Nu-mi vine să cred! Credeam că nu te vom mai vedea niciodată, Black! spune Mira, aproape dându-i lacrimile.

– Hai să mergem acasă! continua Fly bucuros că și-a regăsit prietenul și ceasul. Ne așteaptă mama cu cina.

Peste orașul gemenilor se lasă seara, iar din turnul orologiului vechi se zăresc umbrele celor doi grăbindu-se spre casă.