Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 11

povestea calatoare timisoara
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 12
septembrie 21, 2016
povestea calatoare drobeta
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 10
septembrie 23, 2016

Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 11

povestea calatoare bacau

Mira se trezi buimăcită. Era şapte dimineaţa. Se întinse lung şi se duse la baie. Razele soarelui îi mângâiau faţa, revigorând-o. În timp ce se pregătea pentru şcoală, se gândea la evenimentele petrecute în ultimele zile, dar nu-şi amintea nimic. Deschse uşa camerei lui Fly, trezindu-l.

– Ce se.., strigă Fly speriat.

Când o văzu pe Mira râzând, se enervă:

– Crezi că este normal să trezeşti oamenii dintr-odată?!

– Hai Fly! Întârziem de la şcoală! Îl atenţionă Mira.

Fără să răspundă, Fly se uită la ceas. Chiar întârziau de la şcoală!

Grabiţi, fraţii Adrenalină se pregătiră pentru şcoală. Pe drum, Mira îşi aminti dintro-dată de visul ei: doi copii asemănători lor care împrăştiau ura, invidia şi lăcomia. Se tot gândea la ce putea să însemne acest vis, dar atenţia i-a fost atrasă de un licăr albastru din faţa ei.

– Fly, ce este acela? întrebă Mira mirată.

– Nu ştiu, zise Fly, apropiindu-se sfios, dar în acelaşi timp şi curios de luminiţa albastră, străvezie.

Dar n-avu timp să se dumirească prea mult, că pâlpâirea aceea blândă explodă, lăsând în urma ei o poartă spre un alt univers.

– Fly, oare ar trebui să intrăm? întrebă Mira nedumerită.

– Nu putem afla decât încercând, răspunse, cu glas emoţionat, Fly.

Acesta se apropie încet de portal. Strălucea…un albastru intens inundă încăperea, hipnotizându-i…semăna cu cerul plin de stele din nopţile de vară în care alături de bunici depănau poveşti cu zmei şi zâne.

Dar ceva se întâmpla.

– Parcă iese ceva…, zise Fly uitându-se atent.

Nu avu timp să reacţioneze. O mână ieşi din portal, trăgându-l pe Fly înăuntru.

– Fly!!! strigă Mira speriată.

Misterioasa mână îl trase pe Fly în portal. Fără a ezita, Mira sări şi ea în imensitatea albastră a noului univers.

Când se trezi, era în faţa a doi copii. Spre mirarea ei, arătau exact ca ea şi Fly, dar ceva era diferit…ceva în privirea lor…era mai întunecată…te avertiza că persoana de faţă nu plăsmuieşte lucruri bune. Încercă să se ridice, dar se simţea imobilizată. Îşi întoarse capul. Lângă ea era Fly, încă leşinat. Se uita în jur: o lume goală; nimic nu trăia acolo de milioane de ani; totul era mort: pământul, cerul, aerul; orizontul era plat şi gol.

– Îţi place lumea noastră? o întrebă fata batjocoritor. Oricum, vei sta aici pe vecie. Noi ne-am plictisit. Vrem lumea voastră!…plină de viaţă. Aşa a fost şi lumea asta odinioară. Aceste două lumi erau unite cândva…, da’ ca să nu te plictisesc vom pleca acum. Apropo, ca să ştii cine suntem, noi ne numim Arim şi Ylf şi o să instaurăm Ura, Lăcomia şi Invidia în lumea voastră.

Mira zări ceva strălucitor în mâna lor. Era ceasul! Până să se ridice să-l ia, aceştia se teleportară. Mira rămase în genunchi, deznădăjduită. Chiar erau blocaţi? S-a uitat în jur. Nimic…absolut nimic. Nu vedea nicio soluţie…nicio scăpare. Între timp, Fly se trezi şi el.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Fly.

– Suntem blocaţi aici… zise fără speranţă Mira.

– Cum? Mira a început să-i povestească despre Arim şi Ylf şi despre intenţiile lor. Acum…

– Acum ce vom face? întrebă Fly.

– Nu ştiu…zise Mira alunecând pe panta periculoasă a deznădejdii.

La un moment dat, Fly percepu o luminiţă licărind în buzunarul drept. Era ceasul primit de la bunicul său.

– Ceasul bunicului! Oare…

– Toate acele ceasornicului arată aceeaşi direcţie! Observă Mira.

– Poate ne arată pe unde să o luăm, se gândi Fly.

– Tot ce văd este un imens pustiu. Ce putem găsi?

– O să vedem…

Au pornit la drum, orbecăind prin întunericul dens ca o ceaţă lăptoasă, mergând după indiciile ceasului, până n-au mai putut înainta din pricina oboselii.

– Nu mai pot face niciun pas! zise Fly prăbuşindu-se.

– Hai, Fly! Simt că mai avem puţin.

– Eu nu văd nimic… ori…

Nu apucă să termine cuvântul, că în faţa lor se ivi silueta bizară a unei clădiri asemănătoare unui castel medieval.

– Acesta nu era acolo acum puţin timp…

– Ce mai stai, să mergem! îl încurajă Mira.

Cei doi au pornit spre castel, Mira încrezătoare, Fly bănuitor. Când au ajuns, au vazut că uşa nu avea clanţă sau ceva de care să tragi, ci o gaură în forma unui ceas de buzunar.

– Ceasul! Zise Fly şi puse ceasul în gaură, deschizând uşa.

Totul era încremenit, poate deoarece nu era nimic. Singura piesă de mobilier existentă acolo era o masă cu un buton pe ea. Fără să ezite, Mira apăsă butonul. Dintr-odată un perete se deschise, dezvăluind un ecran mare. Ecranul se aprinse. Deodată se auzi o voce:

– Eu sunt C.R.I. – sau Cartea Răspunsurilor Infinite. Vă pot da orice răspuns. Am fost programată să dau răspunsurile indirect, sub forma unei ghicitori.

– Ghicitori, asta ne mai lipsea acum, zise Fly supărat.

– Taci! îi porunci Mira.

– Ce întrebare aveţi?

– Cum putem ieşi de aici? întrebă Fly.

– Ca să fim mai precişi, zise Mira, cum putem ieşi din lumea aceasta?

– “Lumea boleşte

Iubirea urăşte

Şi vrea să scape de ea cu orice preţ

Dacă vreţi să ieşiţi, cu bunătate gândiţi

Şi nu ajungeţi ca EA!”

– Cine este „ea”? întrebă Fly.

– Puteţi răspunde şi singuri la această întrebare.

– Bine, o să ne gândim, dar mai avem o întrebare: Cum îi învingem pe Arim şi Ylf?

– Arim şi Ylf…seamănă ură, lăcomie şi invidie. Mira şi Fly vor semăna iubire, dar…

– Cum şi ce trebuie să semănăm? întreba confuz Fly.

– Pe asta o veţi descoperi singuri! zise C.R.I.

Mira şi Fly ieşiră din laborator, analizând ghicitorile lui C.R.I.

– Cred că ştiu cine este EA! îşi dădu seama Fly.

– Cine? întrebă Mira.

– Pe cine cunoaştem noi că a fost bună, dar a devenit rea?

– Bunica!

– Deci ea a mai fost aici.

– Dar dacă ea nu s-a putut opune urii, lăcomiei şi invidiei, cum putem noi să facem acest lucru?

– Păi, suntem împreună, deci ne putem ajuta reciproc.

– Bine! Hai să mergem să vedem ce mai este pe aici.

Cei doi fraţi au pornit la drum prin acea lume înfricoşătoare. Tot ce puteai vedea era pustiul. Pământul era roşu de uscat ce era. Dintr-odată, un vânt îl lovi pe Fly. Era vântul lăcomiei.

– Am o idee! zise Fly cu voce stranie.

– Ce! întrebă curioasă Mira.

– De ce nu păstrăm lumea asta pentru noi? Ne vom îmbogăţi!

– Fly, ai înnebunit?

Dar Mira înţelese. Fratele ei a fost otrăvit cu lăcomie! Ce putea să facă? S-a decis să vorbească cu el.

– Fly, nu înţelegi că este mai bine să aducem lumea asta la cum era înainte să o luăm. Fericirea este mai importantă decât orice avere! Cuvintele Mirei au scos lăcomia din Fly. Acesta a căzut ameţit pe jos.

– Fly, eşti bine?

– Da. Mulţumesc, surioară.

După ce şi-au revenit, au pornit la drum. S-au decis să fie atenţi unul la altul la comportamentele bizare. Dar în timp ce mergeau, o pală de vânt o lovi pe Mira. De data asta, era vântul invidiei. Dintr-odată Mira deveni invidioasă pe faptul că Fly are ceasul de aur al bunicului. Din cauza invidiei, Mira a luat ceasul lui Fly şi a fugit.

– Mira, dă-mi ceasul! strigă Fly.

Dar era prea târziu. Mira fugi prea departe. Fly încercă să o ajungă din urmă, dar sora lui era mai rapidă decât el. Căzu obosit pe jos. Nu ştia ce să facă. Rămase acolo plângând. Se gândea la ce o să se întâmple cu el acum. Simţi ceva mişcându-se. Încercă să se uite să vadă ce este, dar nu putea. Auzi o voce:

– Nu te poţi da bătut, Fly.

– Cine e acolo? întrebă Fly.

– Nu contează. Trebuie să ştii că sora ta este sub vraja invidiei.

– Ce pot face?

– Trebuie să înveţi să foloseşti puterea ceasului bunicului tău.

– Care este această putere?

– Cum ceasul bunicii vă putea ajuta să vă teleportaţi oriunde, acest lucru îl poţi face şi cu ceasul bunicului tău.

– Serios?! Nu ştiam…

– Acum ştii! Trebuie să o salvezi pe Mira. O să ne mai întâlnim. Acum du-te şi salveaz-o pe sora ta.

– Dar cum folosesc…ceasul…

Înainte de a termina întrebarea, misterioasa voce dispăru. Se ridică ameţit de jos.

– Oare cum ar trebui să mă teleportez? gândi Fly. Poate dacă zic teleportare? Teleportare!… N-a mers. Poate dacă VREAU să mă teleportez?

Gândindu-se la asta, Fly se aşeză jos şi se gândi că vrea să se teleporteze cu orice preţ la Mira. Închise ochii. Ciudat însă, se simţi plutind. Nu putea să-şi deschidă ochii. Când îi deschise, se trezi în faţa Mirei, cu ceasul bunicului în mână.

– Dă-mi ceasul! strigă Mira.

– Mira, de ce vrei ceasul meu?

– Deoarece eu nu am unul, iar tu ai!

– Ce explicaţie este aceasta?

– Doar dă-mi ceasul!

– Tu nu înţelegi că dacă stăm împreună şi nu vom fi invidioşi, îţi vom recupera ceasul?

Cuvintele lui Fly au alungat invidia din sufletul Mirei făcând-o să revină la normal.

– Mulţumesc, Fly! Cum m-ai ajuns?

– Cineva mi-a spus că mă pot teleporta cu ceasul bunicului.

– Interesant… dar cine este acel „cineva”?

– Nu ştiu, nu i-am văzut faţa. Dar vocea lui mi se părea cunoscută.

– Bine. Hai să mergem în continuare.

Aceştia au pornit la drum, mergând mai departe prin pustiu. Laboratorul nu se mai vedea. La un moment dat, se auzi un şuierat.

A început a bate un vânt tăios. De data asta cred că o să fie Ura. Ai grijă! Vântul a fost aşa de puternic, încât amândoi au căzut în braţele mânioase ale Urii.

– Bine, cap pătrat, de ce nu te-ai ferit? îl certă Mira. Nu aveai picioare să fugi?

– De parcă tu te-ai ferit.

– Ce-ţi pasă dacă m-am ferit sau nu! Taci şi fugi din faţa mea!

– Oricum o făceam!

Şi aşa Ura îi lovi pe amândoi, despărţindu-i. Dar cineva îi urmărea, şi era gata să-i ajute.

Fuga aprigă şi condusă de ură a lui Fly nu dură mult timp. Destinaţia finală…acelaşi pustiu fără nicio scăpare.

– Cred că am scăpat de ea… zise Fly secat de puteri.

Se aşeză. Dintr-odată, un fior îl cuprinse şi îl făcu să se ridice.

– Veţi ajunge ca EA! Veţi ajunge ca EA! se auzea din depărtare. Veţi ajunge ca EA!!! răsună din ce în ce mai tare în neclintitul pustiu.

Fly nu băgă nimic în seamă. Ura pusese stăpânire asupra lui atât de mult, încât dădu uitării vocea auzită imediat.

– Ură, Ură! Ce-ai făcut? Iubirea chiar s-a pierdut! se auzi din nou, aceiaşi voce.

De data asta, Fly reacţionează:

– Stai puţin…unde sunt? Unde e Mira?

Uitase totul: ura îl părăsise şi începu să-şi caute sora.

– Mira!!! Mira!!! strigă el cât putu de tare.

– Sora ta e mai aproape decât crezi, fă cincizeci de paşi la dreapta şi ai să vezi! zise vocea.

Fly execută comanda: făcu cei cincizeci de paşi şi îşi zări sora, stând ca şi împietrită pe pământul roşu şi uscat:

– Hei! Ce s-a întâm…

Fly nu termină propoziţia, că Mira îl şi întrerupse:

– Uite cine a venit înapoi…nu ţi-am zis să fugi şi să nu te mai văd în faţa ochilor? Mira nu scăpase de vraja Urii.

– Dar de ce?…

– Hai, nu te preface că nu ştii! ripostă Mira.

– Uite…orice s-o fi întâmplat, eu vreau să îmi cer scuze. Putem rezolva asta şi putem continua misiunea noastră! încercă să o convingă Fly pe sora lui.

– Să ştii că un simplu „îmi pare rău” nu ţine cu mine! Hai, pleacă odată! replică Mira dur.

– Dar…spuse Fly cu jumătate de gură.

– Niciun dar! Valea! Strigă Mira c un glas rece şi respingător.

Fly se dădu bătut şi plecă de lângă sora lui. După zece paşi făcuţi, auzi aceeaşi voce zicând:

– Nu te poţi da bătut, sunt foarte multe de făcut!

– Şi ce ar trebui să fac pentru a rupe vraja Urii? E de neclintit! Spuse Fly nemulţumit.

– Soluţia o vei găsi:iubire de vei da, iubire vei şi primi.

– Bine…

Fly porni spre Mira cu o viteză ameţitoare şi fu lângă ea într-o clipită.

– Ce mai vrei acum? Zise Mira la fel de rece şi crudă, cu privirea în pământ.

– Te iubesc, Mira! Te iubesc din tot sufletul şi ştiu că asta nu eşti TU! Vreau doar să ştii şi să crezi în iubirea, pe care eu, ca un frate ţi-o port. Iartă-mă şi hai să învingem răul cu iubirea noastră! Hai să schimbăm lumea.

Mira ridică privirea spre fratele ei. Ochii i se luminară iar faţa ei deveni cea de odinioară. Vraja s-a rupt! Iubirea a învins ura!

– Fly! Ce mai aştepţi? Hai să salvăm lumea!

– Mira!! Ţi-ai revenit! Te iubesc atât de mult!

– Mai uşor! se revoltă Mira. Din ce să-mi revin?

– Nu avem timp de explicaţii! Pe scurt, ura a pus stăpânire pe amândoi! Eu am reuşit să-mi revin datorită…ei bine…unei persoane care mi se pare cunoscută şi a trebuit să te salvez. Acum totul a revenit la normal! Yes! strigă Flay bucuros.

– Waw! Nu-mi aduc aminte nimic! mărturisi Mira. Ei oricum, nu asta e important acum! Trebuie să aflăm cum ieşim de aici! spuse Mira.

Erau din ce în ce mai aproape.

Un portal multicolor apăru în faţa lor:

– Cred că ăsta e portalul spre lumea noastră! Spuse Mira încrezătoare, încercând să păşească în curcubeu. O licărire argintie le-a atras atenţia…

– Lumea! E neschimbată! Se pare că Arim şi Ylf au eşuat. Trebuie totuşi să fim pregătiţi pentru orice ! zise Fly. Hai acasă acum!

Gemenii malefici, supăraţi peste măsură că nu le-a reuşit planul, au decis să facă tot ce le stă în putere pentru a schimba lucrurile.

– Nu se poate! Ne-au scăpat! Nu se poate! zise Ylf.

– Linişteşte-te, frate! Calmează-te! Citeşte ceva!

– Ce?! Bine! Ce-mi propui? zise maliţios băiatul.

– Incantaţii străvechi. Sunt interesante. Vei găsi ceva folositor acolo. Vezi pagina 666!

– Fie!

„Dacă răzbunare tu doreşti

Şi dimensiunea vrei s-o părăseşti,

Găseşte solzi de gragon,

O tigaie de teflon,

Cărţi de fantezie,

Şi-un strop de magie,

Toteşte-le-n foc

Şi o sabie fă pe loc

Cu ea aerul să-l tai

Şi lumii tale să-i spui «bye!bye!»”

– Ce zici de asta? Şi căscă ochii mari către Arim.

– Ha! Mereu ştii cum să mă înveseleşti, îi zâmbi cu bunăvoinţă fata.

Se puseră pe treabă. Mă credeţi sau nu, cel mai greu a fost să gasească solzi de dragon.

Topiră ingredientele şi facură sabia. Rostind incantaţia, fisura rămânea deschisă doar 30 de secunde, deci trebuia ca fraţii să se grăbească. Gemenii îşi luară lucrurile şi plecară într-o clipită.

– Am reuşit, frate! Le-am găsit dimensiunea! Îi putem distruge acum pe gemenii Adrenalină!

– Dar nu crezi că ştiu deja de prezenţa noastră aici? Eu mă gândesc că…

– Clar nu! Dar ei nu sunt aici. Nu se pot ascunde de raza magiei noastre, dar nu o pot nici simţi. Spre vest, Frate!

– Spre vest!Spre vest!

Şi dispărură atât de repede, încât nimeni nu ar fi putut spune că acolo s-ar fi întâmplat atâtea lucruri interesante… sau poate ciudate?

Nu ştiau ce se întâmplase…

Iar acum, să ne întoarcem, dragii noştri, la cei doi fraţi curajoşi, care, întorşi acasă, au constatat că toţi oamenii din jur erau malefici. Mira s-a gândit la un mod mai ingenios de a-i învinge pe gemenii malefici: o carte.

– Şi ce te face să crezi că o simplă carte ne-ar ajuta? zise Fly. Crezi că dacă le dăm vreo comedie vor muri de râs? Sau poate un film cu Stan şi Bran ne-ar ajuta? Hei, gândeşti că e aşa de simplu?

– Nu Fly! Mă gândeam…Mama mi-a povestit despre o carte numită „ Cartea vrăjilor lui Argos”. Spunea că acela care o are în versuri poate face orice îşi doreşte.

– Bine, of! spuse indignat Fly. Mergem în biblioteca oraşului. Poate o vom găsi, din întâmplare, printre miile de cărţi de acolo! Simplu, nu? Miile de cărţi!

– Nu, prostuţule! Cartea se află într-o arhivă ascunsă din bibliotecă! zise Mira cu un ton care suna ca ”Evident că nu e cum spui tu!”

Cum erau căutaţi de gemeni, cei doi fraţi se gândiră să se strecoare în bibliotecă noaptea, cu ajutorul ceasului lui Fly.

În timp ce Mira căuta să ridice sau să răsfoiască fiecare carte în speranţa că se va deschide vreo trapă,  auzi o voce calmă, tânără, de băiat. Se întoarse îngrozită şi văzu… un băiat tânăr, înalt, brunet, cu ochi albaştri şi un chip angelic.

– Bună! Sunt Rudolf, bibliotecarul de serviciu. Dacă ai de gând să rupi vreo carte sau să vandalizezi vreun perete, te poftesc să pleci!

– Nu, nu, nu! Ai înţeles greşit! Eu… Stai puţin! Tu nu eşti afectat! Tu nu eşti rău, nu-i aşa?

– Depinde! Şi zâmbetul tânărului o fermecă cu misterul din el.

Fly apăru de după un raft sărind între Rudolf şi Mira.

– Cine eşti şi de ce vorbeşti cu sora mea?

– Uite ce e! Voiam doar să o ajut să găsească arhiva unde se află „Cartea vrăjilor lui Argos, vrăjitorul malefic”.

– De unde ştii? Mira i-ai spus cumva?!

– Ce? Eu… Nu…

– Nu, ea nu mi-a spus nimic. Tu ai fost acela!

– Poftim? Eu? Dar eu n-am zis nimic! răspunse Fly plin de mânie.

– Nu mi-ai spus direct, ci… indirect.

– Cum adică? ziseră cei doi fraţi în cor.

– Adică i-am citit gândurile, Mira!

– De unde ştii cum mă cheamă?

– Tocmai ţi-am spus că citesc gânduri, iar tu mă întrebi cum de ştiu cum te cheamă?

[După o lungă conversaţie între Rudolf şi Fly, Rudolf îi conduse pe Mira şi pe Domnul – Sărit-de-pe- Flyx (cum fu numit Fly de către „însoţitorul” său) la subsolul bibliotecii, unde se afla un pantofar plin cu cărţi].

– Eu şi părinţii mei suntem singurii din lume care ştim unde se află arhiva.

Am uitat să menţionez că părinţii lui Rudolf erau maleficul Argos şi buna Filomeea, vrăjitoarea care a salvat lumea de la distrugere de două sute treizeci şi una de ori.

Rudolf a scos din bibliotecă o carte ruptă, cu pagini lipsă şi puţin mucegăită, apoi rosti, cu siguranţă nu în limba latină, o incantaţie:

– “Mhero vita,

Mhero volta,

Mhero corena,

Epigme melancola!”

Brusc toată biblioteca se cutremură, iar un perete se rupse în două; apăru o încăpere uriaşă în care se aflau doar trei scaune, o masă şi o carte din aur sau platină. Sau poate chiar din aur şi platină.

– Haideţi! Intraţi! Nicio grijă, tata nu se mai preocupă de cărţi de două mii de ani!

A durat un pic să găsească vraja. Mai exact cinci săptămâni, în care Rudolf şi Mira au devenit cei mai buni prieteni. Rufolf, de fapt, chiar simţea ceva pentru Mira, iar Fly nu era de acord cu asta nici în ruptul capului.

Într-o zi, Fly l-a surprins pe Rudolf repetând un discurs prin care îi explica Mirei cât o plăcea. În discurs Rudolf explica modul prin care nu putea fi afectat decât de vrăjile făcute asupra lui de către fiinţa pe care o iubeşte. Concluzie: Rudolf nu putea trece de partea răului.

În acest moment începu o luptă aprigă între Rudolf şi Fly, pornită, bineînţeles de către Fly, Domnul – Sărit-de-pe-Flyx.

Mira era disperată. Nu ştia ce era de făcut. Dar, la un moment dat, Rudolf cedă şi fratele ei părea biruitor. Numai că ea nu prea se bucura. În acea zi, Fly se alese cu o palmă peste faţă şi un bobârnac peste nas, din partea Mirei. Parcă niciunul nu înţelegea motivul. De ce oare?

Zilele s-au scurs apoi în linişte.

Peste o săptămână, cei trei aflară de existenţa unei pietre mistice aflate într-un loc secret.

După o lună de crecetări, când fata şi băieţii se aflau în arhivă, uşa se deschise şi în prag apăruse o femeie înaltă, frumoasă, cu părul negru ca abanosul. Îi întrebă pe copii:

– Ştiţi, cumva, unde se află băiatul meu?

Cei doi fraţi se priviră nedumeriţi, apoi se întoarseră înspre femeia cea misterioasă, care semăna, izbitor de mult, cu cel care, acum ceva timp, se încăierase cu Fly.

Mira se sperie de prezenţa înfiorătoare a femeii şi întrebă cu un glas abia desluşit:

– Ci…ci…cine?

– Rudolf Rotchild!

– Rudolf şi mai cum? întrebă Fly.

– Prinţul vrajitorilor din neamul negru.

– Nu am auzit de această persoană.

După un minut de nedumerire din ambele părţi, Rudolf se arătă de după un raft înalt şi îşi aţinti privirea asupra misterioasei.

– Rudolf, dragul meu, ce mai faci? i se adresă blând străina.

– Ma…ma…MAMA??!! Tu eşti! Oh!

Cei doi fraţi rămaseră împietriţi. Nu înţelegeau ce se petrecea.

În timp ce Mira şi Fly priveau îmbrăţişarea mamei cu fiul, pe tărâmul celălalt, în mijlocul deşertului îngheţat Gobi, printr-un portal lăsat deschis de Mira şi Fly, cei doi gemeni malefici, Arim şi Ylf, au invocat 1000 de morţi pentru a se răzbuna pe fraţii Adrenalină. Copiii răi s-au teleportat în faţa bibliotecii, de unde mama şi fiul plecaseră şi unde se găseau acum Mira şi Fly. Musafirii nepoftiţi au început să rostească incantaţii. „Videntus omnium magister omagneziad Pomine”.

În următoarele clipe, timpul s-a oprit, iar Mira şi Fly au fost teleportaţi în trecut, undeva în perioada interbelică, într-un mic orăşel distrus de Primul Război Mondial. După ceva timp, au ajuns în faţa unei case dărăpănate, pe care scria numele bunicii lor, Elena. Sub dărâmături au găsit o carte prafuită, pe care scria „ Drumul nu se opreşte aici”. Fraţii Adrenalina au deschis-o şi într-o fracţiune de secundă, apăru o tornadă ce-i purtă până la o casă bântuită, pe pereţii căreia arau tablouri cu bunica lor.

Curioşi fiind, au început să cerceteze încăperile. Când urcară la etaj, o gasiră pe bunica lor, însoţită de doi bărbaţi. Unul dintre ei era slab şi foarte înalt. Pe cap avea o şapcă pe care erau inscripţionate cifrele: 13111334. Purta o peteche de blugi mult prea scurţi pentru el şi o bluză galbenă, ruptă şi murdară. Celălalt bărbat era scund şi foarte gras. Purta un costum vişiniu de stofă, o cămaşă verde şi o cravată albă cu dungi albastre. Pantalonii lui erau prea lungi, încât atingeau podeaua.

Ambii bărbaţi aveau în mâini câte două serviete mari, pe care scria „Atenţie! Obiecte fragile!”. La un moment dat, bărbatul mai gras aşeză servietele jos şi, dezechilibrându-se, căzu peste ele. Ţipă ca din gură de şarpe:

– Vai! Bibelourile mele! Toate s-au spart!

– Şi eu ce să-ţi fac, Mali? spuse bărbatul slab.

– Ajută-mă să le lipesc, Ilam! zise Mali. Repede!

În tot acest timp, Mira şi Fly stătură ascunşi după un fotoliu vechi, până când Fly strănută şi-l descoperiră bărbaţii. Atunci Mali şi Ilam îi sechestrară pe copii, neştiind ce urmări vor avea faptele lor.

După ce Mira şi Fly au fost capturaţi, cei doi bărbaţi i-au dus în subsolul casei bunicii lor.

Acolo torul era înfricoşător. Chiar şi borcanele de murături aveau forme de creaturi mistice. În faţa celor doi copii se afla un altar luminat de două lumânări. Într-un colţ, pe o foiţă învechită, scria: „Arcana arcanorum usgue ad mortim maneat pudor…”(Misterele râmân mistere până când morţii învie…).

După ce Fly i-a tradus Mirei misteriosul mesaj, foiţa se întoarse şi se auzi:” ………?………TO OA VA TO…[ până când morţii învie…”]. Cum Mira avea cunoştinţe de limba greacă, îşi dădu seama că ultimile cuvinte din propoziţie se repetau la nesfârşit. Privind cu atenţie, Mira desluşi chipul unei vrăjitoare tinere, apărându-i pe foiţa veche. Fly se uită fix la ea, se sperie, se împiedică şi sparse un borcan cu murături. În acel borcan zări, printre cioburi o scisoare. Fly deschise plicul şi scrisoarea începu a vorbi:

– “A fost odata ca niciodată, o fetiţă săracă ce locuia împreună cu părinţii şi cu cei şapte fraţi ai săi, într-o cocioabă. Având nevoie de bani, fetiţa se angajă la ferma unei femei. Locuind împreună, îşi dădu seama că nu este un simplu om.

Într-o seară, a văzut-o cum curăţa ferma cu ajutorul unei crenguţe de arţar. Fetiţa rămase uimită şi vru să afle mai multe. Copila, ştiind că vrăjitoarele de atunci erau arse pe rug, hotărâ să-i păstreze secretul bătrânei, dorindu-şi să devină ca ea. Sacrificiul era de a-şi părăsi familia, dar ea era încântată de idee, deoarece erau foarte săraci. În scurt timp, fetiţa ştia toate tainele vrăjitoriei. Fata crescu şi crescu şi-şi dădu seama că vrăjitoarele albe nu erau atât de interesante şi puternice precum cele negre. Timpul trecu, ea deveni adult şi-şi întemeie o familie. Fiica sa aduse pe lume o pereche de gemeni, fata fiind vrăjitoare”…

P.S. : “ Numele fetiţei de la începutul poveştii era…Elena…”

13.11.1334                                                                             Ylf

Mira rămase împietrită la vederea semnăturii. Ylf era un băiat de la bibliotecă de care se îndrăgosti. Fly, simţind trăirile surorii sale, îşi dădu seama că totul era mai complicat decât părea. Aceştia, rămaseră în subsol; li se făcu somn şi adormiră. La ivirea primei raze de lumină, copiii se treziră şi-l văzură pe Black încolăcit în jurul altarului.

Fly şi Mira erau încântaţi de întâlnirea cu şarpele. Acesta le spuse că vor fi eliberaţi doar dacă îşi vor da seama cine este vrăjitoarea din poveste. Fly îşi ordonă ideile în gând şi îi spuse Mirei:

– Nu ştii că bunica noastră şi-a abandonat familia cand era copil şi că a lucrat la o fermă? Şi apoi …fiica ei…o pereche de gemeni… Mira! Suntem noi! Tu poţi să ne eliberezi!

– Adică bunica noastră…fetiţa din scrisoare?

– Aşa se pare!

– V-aţi dat seama, spuse şarpele.

Fly se blocă mai întâi, după care şi avu o viziune.

– Cifrul este 1612191824.

Uşa se deschise şi cei doi bărbaţi apăruseră parcă teleghidaţi şi spuseră în cor:

– Voi sunteţi fraţii Adrenalina! Voi trebuie să continuaţi istoria familiei!

Şi bărbaţii dispărură, ca prin magie, exact aşa cum se iviseră.

Cei doi porniseră spre trepte.

În timp ce urcau scările, o mulţime de sunete stranii se auzeau de peste tot. Gemenii începură să cerceteze casa.

Intrară într-o  încăpere mare şi întunecată. Acolo se afla un tablou impunător cu bunica lor din tineteţe. Ochii acesteia îi urmăreau în fiecare colţişor al camerei. Pânza începu a vorbi şi spuse: „ Duşmanii voştri vă sunt mai iubiţi decât credeţi!”

După acestea, tabloul se deschise şi copiii păşiră spre el; intrară într-un colidor lung şi îngust. În capătul coridorului, găsiră o cameră mică şi rotundă. Pe podea se afla un cerc de lumânări, care sau aprins când au intrat cei doi fraţi.

În interiorul cercului, se aflau gemenii melefici împietriţi şi pe cale să fugă. Mira şi Fly se apropiară.

– Ylf! zise Mira.

– Arim! zise Fly.

Buimaci, fraţii Adrenalina s-au dus să îmbrăţişeze cele două statui, iar gemenii melefici au revenit la starea lor normală. Ylf şi Arim au luat-o la fugă, iar Mira şi Fly i-au urmărit. În zadar! Nu au reuşit să-i prindă, deoarece bunica lor a aruncat o vrajă asupra celor doi pentru  a nu părăsi casa.

– Mira! Tu eşti o vrăjitoare! spuse Fly.

– “Parlas storis moris boris wiki dada cana ciatca!” fu răspunsul fetei. Şi deodată, apăru o carte ce se deschise la pagina 666. Acolo scria cu litere mari brodate: „Arim şi Ylf – GEMENII NOR ADRENALINA”.

Mira şi Fly reflectară puţin la situaţie şi la mesajul de pe carte.

– Mira, cred că Arim şi Ylf sunt defapt gemenii malefici.

– Nu! Lasă asta! Eşti vrăjitoare. Pentru numele lui Dumnezeu, scoate-ne odată de aici!

– Bine, bine… Cale de scăpare, cale de scăpare… Ştiu!

În locul acesta se află biblioteca oraşului în prezent, nu?

– Da, dar ce treabă are cu noi?

– Păi, dacă reuşesc să fac o vrajă care să ne teleporteze în timpul nostru, ieşim de aici, fără să rupem vraja bunicii!

– Desigur! Dar cum reuşim?

– Scrie pe verso în carte! Hai înapoi în camera rotundă, în cercul acela de lumânări…

– …Şi apoi trebuie să rostim incantaţia!

Ajunseră în cameră. Se prinseră de mâini şi rostiră împreună : „I nuct et omnes spiritus in auxillium!”

Se auzi un “Poc!”şi-un „zdrong!”şi apăru un mic vârtej auriu ce stingea fiecare lumânare în parte, devenind din ce în ce mai mare. Îi înghiţi pe copii, apoi aprinse lumânarile şi dispăru.

Copiii s-au trezit în faţa bibliotecii, uitându-se la clonele lor malefice.

– Plecaţi şi vă lăsăm în pace! ţipă ameninţător Fly. Nu vrem să vă rănim!

– Şi de ce am face asta? comenta Ylf şi aruncă un fulger către Fly, îl nimeri în braţul stâng.

– Fly! strigă mirat, fugind spre el şi ajutându-l să se ridice.

– Ia mâinile de pe fratele meu! ţipă furioasă Arim.

Mira şi Arim s-au pus pe fapte. Foloseau vrăji colorate, puternice, pe care nici Mira nu ştia că le poate face.

Muritorii de rând văzură lupta. Gemenii malefici îşi pierdeau puterile. Mira facu o vrajă pe care o ştia de la bunica ei.

Se auzi un „Poc”!. Apăru o lumină puternică; orbi pe toţi privitorii. Mira se uita în ochii lui Arim şi îi zise:

– La revedere, drăguţă!

Şi gemenii malefici fură închişi într-o oglindă. Ca un ecou începură a se ruga.

– Cu ce v-am greşit? suspină Arim.

– Uită-te-n jur, începu Fly. Vezi fericire? Vezi pe cineva mulţumit? Voi aţi creat toată nefericirea. Voi aţi adus tristeţea. VOI! Credeţi că meritaţi să fiţi fericiţi?!

– Da! I-o reteză Ylf. Lumea ne admira, ne place!

– Nu! urlă mulţimea.

– Să-i trmitem înapoi Fly? se înduioşă Mira.

– Nu! Dacă îi vom scoate de acolo vor face şi mai mult rău! Trebuie pedepsiţi! Se răsti Fly.

Deodată se făcu întuneric. Totul era negru. Mira şi Fly deschise ochii şi strigară în cor:

– Noradrenalina!

Mama lor intră speriată şi îi întrebă:

– Sunteţi bine?

Într-adevăr ( cei doi erau întinşi pe patul lor de acasa), copiii păreau bine; erau în pijamale căci era mijlocul nopţii. Ce se întâmplase? Să fi fost totul doar un vis?

Închiseră ochii. Din nou întuneric.

– Ce s-a întâmplat, întrebă Mira la micul dejun.

– Nu ştiu, răspunse Fly. Am găsit asta sub pernă.

– Ce este?

– Cartea care ne-a salvat. Cea care ne-a scos din casa bunicii. Dar acum are doar 666 de pagini.

– Deci ar trebui să găsim celelalte trei pagini!

Reflectară împreună. Se duseră la bibliotecă  în căutare de indicii. Acolo…stupoare.. doi bărbaţi arătau aidoma celor doi răpitori din subsolul bunicii lor; cărau o oglindă asemănătoare celei în care au fost închişi gemenii Noradrenalina. O duseră în bibliotecă şi o fixară pe un perete opus uşii de la intrare. Mira şi Fly intrară. Cum băiatul de uită în oglindă, avu o străfulgerare şi căzu pe podea. Îl durea braţiul stâng.

– Sunt aici! murmură Fly. Gemenii malefici sunt aici. În oglindă.

– Nu… şopti Mira. Asta înseamnă că restul paginilor sunt aici… Cel puţin una… Trebuie să căutăm!

Fly era slăbit. Nu-şi putea lua gândul de la prezenţa gemenilor. Ceva nu făceau bine.

– Mira, începu Fly…Dacă nu trebuie să găsim paginile?

– Poftim?zise surprinsă Mira.

– Dacă paginile au dispărut cu un motiv?

– Nu fi ridicol. Trebuie să aflăm dacă a fost un vis. Şi dacă n-a fost, trebuie să aflăm ce s-a întâmplat.

Fly se opri. Căzu. Era alb, de parcă văyuse o fantomă.

– Fly! urlă deodată Mira.

Atunci auzi încet şoptind: „Ia mâinile de pe el!”

Ceva nu era bine. Gemenii malefici scăpaseră. Mira îl luă pe Fly şi îl aduse în faţa oglinzii. Aceasta era spartă.

O, nu!… şopti Mira

Îl scioase pe Fly  şi îl duse acasă. Părinţii lor erau plecaţi. Mira făcu o vrajă protectoare asupra fratelui său şi el se trezi.

Genini ad malum! Non ita est it dabitur liber convertit page!…

– Ce zici? Fly! Fly!

– Îîî Gemeni! Vor cartea. Ne vor da paginile la schimb. Ce ne facem?

– Nu ştiu. E clar că n-a fost un vis.

În ziua următoare, Mira şi Fly, plecară în căutarea gemenilor malefici. În drumul lor, îl întâlniră pe Rudolf. Văzându-l, Mira se emoţionă şi fără să stea pe gânduri, îi sări în braţe. Băiatul o întrebă de ce nu se restabilise încă pacea în lume. Drept răspuns, fata îi povesti tot ce se întâmplase. În acest timp, Fly îi urmărea cu privirea şi, pentru că nimeni nu-l băga în seamă, simţea un văl plin de furie în sufletul său.

Îşi părăsi pe furiş soara şi plecă mai departe în căutarea gemenilor. Printr-o împrejurare neînţeleasă, când se aştepta mai puţin, în calea lui se iviră, dintr-o dată, Avrim şi Ylf.

– Bună, prietene!ziseră ei în cor.

– Bbb bună! De unde aţi răsărit?

– După cum vezi, de nicăieri şi de peste tot. Unde este Mira? Ha! Cu Rudolf, nu?

Mmm… da!

– Desigur, pentru tine este destul de greu acum. Îţi propunem să fim prieteni şi să plecăm împreună după sora ta. După cum vezi, totul ăn jur e dominat de spiritul rău şi nu mai este nimic de făcut. Ca să trăim în linişte, ar trebui ar trebui să facem şi noi aceleaşi lucruri ca toţi ceilalţi. Aşa dar, ca să rezişti în această lume, lasă-te în mâinile noastre. O vom găsi pe sora ta, o vom convinge să formăm o echipă şi toate vor merge după placul nostru… Gândeşte-te şi ia rapid o hotărâre!

După câteva momente de frământare, băiatul se decise şi trecu de partea fraţilor.

Între timp, Mira şi Rudolf constatară lipsa lui Fly şi plecară în căutrea acestuia. Se îndreptară spre biblioteca cea părăsită, care era locul preferat al băiatului. Şi Fly, presimţând că sora lui va pleca într-acolo, se grăbi spre întâlnire. Se gândea şi la sora lui dar şi la,  dar şi la Arim şi Ylf de care tocmai se despărţise.

În centrul oraşului, la biblioteca părăsită, cei trei îşi încrucişară drumurile. Foarte sigur pe el, Fly încercă să-i convingă de adevărul spuselor gemenilor malefici. Dar era în zadar! Niciunul din cei doi, Mira şi Rudolf, nu păreau a trece de partea lui Fly.  Atunci, băiatul îşi puse în aplicare un plan de rezervă: sub pretextul că îi va descoperi un mare secret, o conduse pe fată către o casă părăsită. Acolo se aflau Arim şi Ylf, după cum se înţeleseră mai înainte cei trei.

O aşteptară pe Mira într-un scaun de metal şi pe Fly alături, în picioare. Cu aceleaşi argumente de mai înainte, încercă să-i convingă pe gemeni că, prin puterea dragostei frăţeşti, pot face orice, chiar să conducă lumea. Dar, din greşeală, rostiseră cuvântul magic: „dragoste frăţească”. Pe dată, băiatul simţi o descătuşare, vraja făcută asupra lui de gemenii malefici se rupse şi el simţi că a redevenit bun. Îi fulgeră prin minte un gând: să se prefacă acelaşi băiat rău pentru ca să fie lăsat să ajungă la cele trei pagini care lipseau din carte.

Şi aşa se şi întâmplă: ajuns în camera unde se aflau foile şi cartea, reuşi cu ajutorul acestora şi al Mirei să-i închidă pe Arim şi Ylf într-o capsulă magică care doar şerpii Black şi White o puteau deschide.

Apoi, luîndu-se de mâmă, Fly şin Mira luară cartea şi înâelesără printre rânduri că au datoria să aducă din nou Binele în lume. Urmau sdă facă asta prin invocarea puterilor ceasurilor magice, care ar fi chemat în ajutor un porumbel, iar acesta, cu o pană de-a sa, ar fi făcut ca Arim şi Ylf să se simtă fericiţi.

Pe una din paginile lipsă, copiii descoperiseră câteva rânduri scrise mărunt. Aflară că inscripţia „ ARIM ŞI YLF –FRAŢII NORADRENALINĂ” era, de fapt, simbolul pentru exprimarea ideii că în Bine există şi puţin Rău, iar în Rău se găseşte şi puţin Bine.

Deci, ar fi trebuit găsită urgent o cale pentru ca eroii noştri să ajungă la ceasul luat de gemenii malefici. Dar aceştia erau închişi în capsulă şi nu exista nicio cale de a comunica fără a le deschide o uşă.

În timp ce Mira şi Fly se gândeau cum să intre în posesia ceasului, şerpii Black şi White pregăteau vrăjile pentru a doua zi. Erau în apropierea capsulei magice şi, printr-o întâmplare nefericită, greşise vraja pe care o exersau şi uşa capsulei se deschise. Fraţii malefici, pregătiţi parcă de evadare, au năvălit asupra şerpilor, luaţi prin surprindere şi i-au încuiat în capsulă. Apoi o luară la goană şi plecară cât mai departe, pentru ca nimeni şi nimic să nu-i mai găsească.

Aşadar, gemenii malefici erau din nou liberi, iar Mira şi Fly nu puteau lua ceasul care să-i ajute să răspândească binele în lume; acesta era încuiat în capsula magică, uitat în greabă de Arim şi Ylf. Ceasul era alături de Black şi White.