Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 13

povestea calatoare cluj
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 14
septembrie 19, 2016
povestea calatoare timisoara
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 12
septembrie 21, 2016

Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 13

povestea calatoare focsani

Peste două zile urma să fie ziua fraților Adrenalina. Fly era de-a dreptul încântat, deoarece găsise cadoul perfect pentru Mira în urmă cu o zi. Cum cotrobăia prin pod pe urmele lui Black, neatent fiind, s-a zgâriat la picior într-o lampă veche și prăfuită. Nebăgând rana în seamă, inconștient că o are, privirile lui erau ațintite spre podea pentru a-l dibui pe Black.Uitând complet de șarpe, ochii lui zăriră ceva mai strălucitor. Băgă mâna sub dușumeaua șubredă și acolo găsi o amuletă. Culoarea verde sidefat, aranjată într-o formă rotundă, conturată de un fir aurit subțire, îl hipnotiza pe Fly. Înăuntrul ei părea că se unduia ceva, ascuns de fumul ce se mișca alene. Trezit din visare de Black, Fly se repede să o strige pe Mira.

– Mira, vino repede în pod!

Geamăna, entuziasmată că fratele ei a mai găsit ceva despre bunica, aleargă, în secunda doi fiind pe scările podului. Ajungând în spatele lui Fly, întrebă grăbită:

– Ai mai găsit scrisori sau indicii? Spune-mi că da!

Îi veni ideea de a-i face acea amuletă cadou surorii sale, dar în ultimul moment a reușit s-o bage în buzunar înainte să o vadă Mira.

– Aa…nu, voiam să mă ajuți să-l caut pe Black, dar uite-l aici.

Mira se uită cu o față destul de intrigată la el, dar tăcu și se îndreptă agale spre camera ei.

Acestea întâmplându-se, Fly stătea liniștit în camera sa și se holbă pe pereții plini de schițe, desene și alte porcării. Dacă Fly avea azi plictiseala în sânge, nu era și cazul șarpelui care ieșise la o mică plimbare în pod. Văzând o dâră neagră alunecând din camera lui, mai apoi urcând în pod, băiatul se duce la Mira în cameră sperând că aceasta îl va ajuta.

– Mira! Surioara mea preferată!

– Și singura ta surioară, spuse aceasta măcinată de faptul că nu are un cadou.

– Bine punctat! Vii cu mine în pod? Black a fugit din nou.

Sperând că se va mai detașa și că poate îi vine o idee, fata acceptă, dar nu foarte entuziasmată. Urcară în pod în liniște și se despărțiră. Partea Mirei era mai întunecată. Mergând, ceva îi atrase atenția. O lumină aurie ieșea dintre niște cărămizi. Scoase din perete o cărămidă și descoperi în spatele acesteia o amuletă galbenă cu mici sclipiri aurii, modelate într-o formă elegantă de semilună, iar la baza lanțului de care era legată, niște ochi vigilenți puteau desluși un mic șarpe verde încovoiat în jurul amuletei. Cu un zâmbet mare pe faţă, fata strecură cadoul lui Fly în buzunar și uitând complet de Black, o zbughi în camera ei pentru a-l împacheta.

Ultimele două zile au trecut pe nesimțite în familia Adrenalina și, fără să-și dea seama, a venit și ziua cea mare. Toți erau bucuroși și plini de veselie, mai puțin Fly. Mira observă asta imediat și-l urmă pe fratele ei în camera lui, în speranța că-l va mai înveseli.

– Fly, azi nu ești tu! Ce-ai pățit?

– Nimic, mă gândeam doar că anul acesta bunica nu va mai fi lângă noi și astfel se vor pierde unele tradiții.

– Știu ce spui… Tortul făcut de ea…

– Sau acel „La mulți ani!” pe care nu putea să-l pronunțe foarte corect, cântecul…

– Fly, aici am o veste bună. Cântecul nu se va pierde, îți promit!

Mira reușise, într-adevăr, să-l înveselească pe Fly. Coborâră amândoi la parter, deoarece invitații ajunseseră și nu era frumos să-i lase să aștepte. Petrecerea a început, iar micii sărbătoriți uitaseră de timpul care nu s-ar fi oprit pentru a se mai distra o oră în plus. Înainte să plece invitații, s-a adus tortul și s-a cântat ”La mulți ani”, din păcate fără clasicul solo la clape interpretat de bunica. Casa se liniști, iar singurii care nu au dat cadourile au fost Mira și Fly. Amintindu-și de asta abia când au ajuns în camerele lor, se grăbiră să facă schimbul.

– Mira, am uitat să-ți dau cadoul.

– Doamne, și eu! Poftim!

Frații deschid cadourile în același timp și rămân muți. Se uitau unul la altul cu o uimire de nedescris. Mira încerca să spună ceva, dar bâlbâiala ei nu o lăsa. Fly, parcă citindu-i gândurile, zise:

– Crezi că… are legătură cu…

– ….bunica? termină Mira propoziția. Da. Da, cred.

Mira, mai îndrăzneață, își puse prima la gât amuleta. În momentul în care bijuteria rece atinse pielea fierbinte de la atâtea emoții, vârfurile picioarelor pluteau la doi centimetri de pământ. Fata închise ochii, iar câteva șuvițe din claia roșcată de păr deveniră verzui, ieșind în evidență. Totul se întâmplă într-o fracțiune de secundă, iar Fly nu avu când să reacționeze. Sora lui se prăbuși pe pat și, deschizând repede ochii, apucă primul pix și prima foaie de hârtie, care-i erau cel mai la-ndemână, și scrise ceva rapid, care suna cam așa: „Amuletele vă vor păzi de entitatea care vrea să vă…”

– Fly, repede, pune-ți amuleta!

– Stai, ce a fost aia?

– Bunica! spuse Mira și-i puse amuleta aurie la gât.

Cu Fly se petrecu același lucru, dar de data asta șuvițele lui deveneau aurii, iar cea care privea era Mira. După ce își reveni, Fly începu să scrie în continuarea surorii lui: „…posede,  mai ales pe tine, Fly”.

– Era bunica! Era doar ea pe un fundal alb… La tine cum a fost?

– La fel, dar eu zic că ar trebui să luam puțin aer înainte să procesăm noile informații.

Fly încuviință, un pic nesigur, apoi frații ieșiră împreună afară. Era o lună mare, plină, însă atmosfera era un pic nefirească. Se plimbau prin curtea casei când, dintr-odată, niște acorduri de pian le gâdilară urechile.

– Mira, auzi și tu asta? Nu e…

– E cântecul bunicii!

N-au avut prea mult timp să se bucure de cântec, căci ceva straniu se întâmpla pe zidul casei. Un zgomot ciudat, probabil făcut de cărămizile care nu mai voiau să stea la locul lor, acoperea sunetul suav de pian. Cei doi frați rămăseseră înlemniți în fața acestei demonstrații de magie, una chiar foarte reușită. Datorită Mirei reușiră într-un final să gândească rațional și să caute o explicație logică. Ici-colo, se distingeau semne aurite, care parcă încercau să se autoaranjeze într-un mesaj cu un anume înțeles. Brusc, totul se liniști și, odată cu asta, se auzi un țipăt:

– Jos de pe pian!

Mira și Fly își dădură seama imediat că toate aveau legătură cu Black, așa că Fly dădu fuga în casă și îi spuse mamei sale cu toată puterea:

– Mamă, lasă-l!

– Dar murdărește…

– Lasă-l!

Black își continuă cântecul, iar Fly ieși din nou afară, la sora sa, care avea deja un carnețel pe care nota acele inscripții. După un timp, totul se liniști, dar frații rămăseseră blocați în fața peretelui de cărămidă.

– Copii, o fi azi ziua voastră, dar tot trebuie să vă culcați! le spuse mama și-i trimise în camerele lor.

Întristați de ideea că trebuie să aștepte până mâine pentru a descifra codul, copiii merseră în camerele lor, nu înainte ca Fly să-și copieze codul și în carnețelul lui.

Era în jur de trei dimineața, iar în casă toată lumea era liniștită, în afară de cineva…Fly, care cu plapuma în cap și lanterna în gură, încerca să traducă hieroglifele, aparent dintr-o greacă veche. Nu dură mult și liniștea ce împânzea casa a fost ruptă de un icnet de fericire, deoarece în sfârșit a tradus mesajul, combinat cu îngrijorare, deoarece mesajul era mai mult o sarcină. Închise lanterna, luă caietul cu el și, tiptil-tiptil, se strecură în camera Mirei. O zgâlțâi ușor și ea tresări deschizând ochii. Văzându-l pe Fly, îi închise plictisită la loc. Fly, cunoscând bine atitudinea aceasta ignorantă a surorii sale, îi vorbi c-o voce plictisită, dar în același timp plină de entuziasm:

– Deci să-nțeleg că nu te interesează faptul că am descifrat codul… Bine…

Mira sări ca friptă din pat și-și luă fratele la ȋntrebări:

– Poftim?! Super! E de la bunica mesajul? Despre ce e? Despre amulete? Despre…

– …despre Black! spuse Fly cu un oarecare ton de suspans.

– …Black? Ce spune? întrebă fata îngrijorată și extrem de curioasă.

– Am tradus așa: „Black e sânge din sângele vostru, sânge din sângele meu. Nu vă luați după aparențe, nimic nu arată la fel mereu. El vă va călăuzi, dar încă nu poate vorbi. Dați-i grai!”

Mira se uită la el nesigură și suspicioasă, în primul rând pentru că mesajul era încurcat și în al doilea rând, deoarece Black era în jurul gâtului lui Fly. Băiatul se uita în ochii șarpelui, iar acesta aluneca grațios de pe el până la ușă, unde se opri.

– Crezi că vrea să-l urmăm? întreabă Mira, deja obișnuită cu ciudățeniile legate de Black.

– Mai întrebi? zise Fly răspicat.

Și fără ca măcar să aștepte o revoltă din partea surorii sale, Fly plecă pe urmele lui Black, care intrase într-o crăpătură din peretele pivniței. Într-un final, apăru și Mira care, văzând că fratele ei are probleme cu dibuirea intrării secrete, se așeză în genunchi, uitându-se prin fisura prin care se strecurase Black. Era un loc luminos. Curioasă fiind, încercă să bage  mâna când, spre mirarea amândurora, ușa deveni plasmatică, pentru ca mai apoi cei doi copii să treacă cu ușurință prin dânsa iar, în urma lor ea să redevină de cărămidă.

Micuța cameră era plină cu mașinării și schițe, însă ce le atrase cel mai mult atenția de cum intrară fu un birou masiv, cu multe sertare și dulăpioare, dar care era gol. Tot ce se afla pe el era doar o sticluță mică și neagră, de care era atașată o mică etichetă cu: „Venin”, și un carnețel vechi, ros de timp, scris cu o cerneală neagră. Conținea un scris neîngrijit cu unele foi rupte și foarte pătate. Mira îl ridică plină de interes și-l deschise acolo unde se găsea un semn de carte.

– Fly, cred că asta voia să găsim!

Fly luă carnețelul și citi: „Prototip de metamorfozare. Ingrediente: ace de brad, tăciune din lemn de stejar, licheni de pe rocile craiului și venin din metamorfozator”

– Acele de brad și tăciunele se găsesc ușor, dar lichenii și veninul? zise fata puțin nesigură.

– Dacă veninul e cel din sticluță… venin din metamorfozator nu înseamnă veninul lui Black?

– Teoretic… deci ne mai lipsește un ingredient, poate… începu Mira foarte hotărâtă, însă Fly o oprește.

– Ne gândim mai încolo! Acum ar fi mai bine să ne întoarcem în camerele noastre. Nu uita veninul și caietul!

Copiii urcară în camera Mirei, căutând un mod de a-i face pe părinți să plece de acasă pentru a-l transforma pe Black în om, lucru care nu li se mai părea deloc ciudat. În timp ce Mira scria de zor, Fly căsca ochii pe desenele din camera surorii lui.

– Gata! strigă Mira cu toata puterea. Părinții sunt ca și plecați!

– Degeaba, dacă nu găsim lichenii…

Mira știa asta așa că pusese capul în pământ sperând să-i vină o idee. Dintr-odată, ceva o lovi pe Mira în creștetul capului. Ridică furioasă ochii și-l văzu pe Black, care îi azvârlise în cap o piatră. Prima reacţie a fost de a o arunca pe geam, însă Fly o opri chiar la timp.

– Stai! Tu știi ce e asta?

– Ăăă… o piatră? răspunse Mira cu o voce plină de dispreț.

– Nu, Black e genial! Asta e o piatră pe care ai vrut cu toată voința ta s-o iei acasă din excursia cu părinții din…

– Din munții Piatra Craiului! Are licheni pe ea!

– Termină scrisoarea, ca să putem începe transformarea, spuse Fly foarte neliniștit.

Mira termină în grabă scrisoarea și o puse în cutia lor poștală așteptând efectul dorit. După cum își imaginase, mama lor urcă repede la ei și îi anunță că trebuie să plece pentru două zile din localitate. Fly se uită uimit la Mira. După ce mama părăsi casa, Fly se repezi:

– Ce ai scris în scrisoare?

– Să zicem doar că nu putea refuza! spuse repede și schiță un zâmbet.

Trecând repede cu vederea bizarul răspuns, Fly o luă de mână pe surioara lui și, în urma lui Black, merseră amândoi în camera secretă în care au găsit ingredientele. Ajunși acolo, Fly își strecură mâna și deschise ușa. Black se plimba de colo-colo negăsindu-și locul. Mira se grăbi să ia un ceaun și să găsească restul ingredientelor.

– Ce trebuie să punem prima dată? întrebă Mira neștiind ce să facă.

Fly se uită când la ea, când la șarpe, când în caiet, fără să dea vreun răspuns. Îl foi pe toate părțile până când Mira se enervă și i-l smulse din mâini.

– Fly, puteai să spui că e un pasaj în franceză! Îl traduc eu… tu fă ce-ți spun.

Tăcut și deloc în apele lui, băiatul făcu ce i se spuse.

– Bun, pune cazanul pe foc și adaugă ace de brad măcinate și câteva întregi. Urmează tăciunele și… niște ulei de măsline.

– Credeam că facem poțiuni, nu salate! zise Fly cu un surâs pe față.

– Termină cu prostiile și adaugă acum lichenii!

– Cu tot cu piatră?

– Da, cred că da! răspunse fata la fel de nesigură.

Adăugă pe rând toate ingredientele, până când ajunse la venin. Fly rămase blocat la gândul că trebuie să toarne venin, așa că Mira preluă comanda. Cu mâinile tremurânde, turnă veninul, însă nu pe tot, avea mari rețineri, deoarece niciunul dintre ei nu știa ce se va întampla. Picăturile verzi-movulii ale veninului de șarpe se prelinseră în amestecul negru ca smoala. Nimic interesant nu se întȃmplă, așa că frații se retraseră într-un colț pentru a mai consulta o dată carnețelul. Brusc, se auzi o bubuitură, iar, când copiii ridicară privirea, dădură nas în nas cu un băiat înalt, cu ten măsliniu și păr negru, ciufulit. Avea ochii mari și verzi, iar buzele vineții.

– B-B-Black? se bâlbâi Mira.

Băiatul nu scotea un sunet, părea paralizat. Privea în gol.

– Crezi că am greșit ceva?

– Poate trebuie să adăugăm ceva… sentimental, răspunse Fly aerian.

Mira se juca cu amuleta, care se înfierbântă și ȋncepu să o ardă pe fată. Fly simți același lucru, pe gât. Parcă citindu-și gândurile unul altuia, își scoaseră amuletele și le lipiră de pielea tânărului băiat. Atunci, el parcă se trezi din visare, dar și lui Fly i se întâmplă ceva. Pentru o fracțiune de secundă, entitatea îi intră în mintea lui de băiat de clasa a șaptea și află că Black s-a întors.

Băiatul, Black, se așeză pe podeaua tare, care sub greutatea lui scârțâi ușor. Copiii, fascinați, se așezară în jurul lui și începură cu întrebările.

– Cine ești? se repezi Fly.

– Cum de ești șarpe?

Black le zâmbi. Stătu un pic pe gânduri și le spuse:

– Am să vă răspund la întrebări, dar deocamdată nu e locul și nici timpul potrivit.

Terminând de vorbit, îi luă pe cei doi copii de mână până la pian. Black începu să cânte un cântec lent, melodios, pe care cei doi copii îl știau de undeva. În timp ce Black își arăta măiestria la clape, peretele își schimbă înfățișarea. Parcă era făcut din aur topit, se unduia, tremura și emitea un zgomot bizar, ca și cum în spatele lui erau roiuri gigantice de albine.

Black se ridică de la pian și trecu prin perete. Gemenii se uitară îngroziți unul la altul.

– Hai! spuse Fly relaxat.

– Ai înnebunit? Cine știe ce ni se poate întȃmpla nouă?!

– Dar Black cum de a putut…

– Black e magic și noi nu! îl întrerupse brutal Mira.

Dar, în acel moment, claia ciufulită de păr a lui Black se ivi prin perete, uitându-se la gemeni cu o invitație clară în privire

– Fly, mi-e frică! E mult prea ciudată toată treaba.

Curajos, Fly întinse mâna spre perete. Când a atins luciul, Mira se repezi la el spunându-i:

– Orice ar fi, o vom face împreună. Acum, cât mama e plecată.

Mână în mână, gemenii s-au urcat pe pian și au pășit tremurând prin peretele auriu luând urma noului prieten. Totul s-a transformat în jurul lor. Parcă erau într-un carusel, înconjurați de lumini și zgomote, iar o senzație stranie pusese stăpânire pe corpul lor. O senzație pe care copiii n-o mai trăiseră nicicând. Într-o fracțiune de secundă, o liniște apăsătoare și întunericul profund luară locul haosului. Urechile le bâzâiau și parcă trecuse o veșnicie de când au pășit prin perete. Când ochii li s-au obișnuit cu întunericul, realizară că sunt într-o încăpere imensă.

– Fly, suntem în pivniță? întrebă înfricoșată Mira.

– Nu cred. Noi nici măcar nu avem pivniță, spuse Fly cu o voce în care nu era nici măcar o urmă de ironie. Cred că am trecut printr-un fel de portal. Trebuie să facem rost de lumină…. Black?

– Da, aici putem vorbi liniștiți.

– Dar unde suntem? întrebă Mira.

Black aprinse o lumină, iar atunci copiii înțeleseseră: erau într-un laborator imens cu zeci de rafturi pline de eprubete, tot felul de substanțe în recipiente de diferite forme, mărimi și culori. Aparate și mașinării ciudate ocupau spații întinse. Lumina albă din laborator părea și mai puternică, deoarece se reflecta în pereții argintii. Un singur perete, cel prin care pășiseră ei, era acoperit cu o tablă uriașă, plină de formule scrise cu creta, un scris pe care copiii nu-l cunoșteau. Dar, într-un colț era lipit un plic pe care, uimiți, copiii și-au citit numele.

– Fly, este pentru noi! Nu poate fi o coincidență!

– Black, plicul este pentru noi?

– Pentru cine altcineva? spuse Black cu un surâs pe buze. Ar lua prea mult pentru a povesti, așa că citiți!

Cu mâinile tremurânde, Fly deschise plicul. O fotografie îngălbenită de vreme, din care două fețe familiare le zâmbeau, le-a adus copiilor lacrimi în ochi.

– Bunicul și bunica, murmură Mira. Fotografia este făcută chiar aici, în laborator.

– Mira, cred că scrisoarea ne va da multe răspunsuri.

– Da, dar nu avem când, mama trebuie să se întoarcă din clipă în clipă.

– De fapt, aveți tot timpul din lume, spuse Black amuzat. Aici timpul curge altfel. Nu lipsim decât de câteva secunde.

– Mira, eu zic să citim scrisoarea! zise Fly hotărât.

– S-o citim! afirmă Mira.

„Dragii mei, credinciosul Black și-a făcut din nou datoria. A simțit că este momentul în care ați devenit demni și suficient de pregătiți pentru a afla secretul care învăluie familia noastră și misterul dispariției bunicilor voștri. Nu am murit, așa cum ați crezut. Dacă ați ajuns până aici, în acest moment, cel mai probabil noi suntem blocați într-o buclă spațio-temporală. Faptul că citiți aceste rânduri înseamnă că voi ne puteți salva. Ați reușit să ajungeți aici pentru că aveți o mulțime de indicii. Trebuie să le descoperiți secretele și să puneți informațiile cap la cap.

Totul a început când eu, bunicul vostru, eram cercetător la o agenție guvernamentală ultra secretă. Eram în pragul unei descoperiri fantastice, ceva ce putea să schimbe, în bine, viața tuturor oamenilor: o entitate care absoarbe energiile  negative. S-ar fi hrănit cu lăcomia, invidia, ura și cu tot ceea ce aducea nefericire în lume. Dar experimentul a dat greș. Entitatea a început să se hrănească cu Răul, devenind tot mai puternică. A căpătat independență și a început să pună stăpânire pe mine. Bunica voastră și-a dat seama la timp că totul s-ar putea transforma într-o catastrofă, de aceea a lăsat instrucțiuni pentru voi. Dacă ați reușit să ajungeți până aici, înseamnă că voi veți putea schimba lumea. Entitatea se hrănește acum cu tot ceea ce este bun în oameni și împrăștie Răul. Când am văzut că nu mai e cale de întoarcere și nu mai pot schimba nimic, am încercat să o izolez, trimițând-o într-o galaxie îndepărtată, dar forța ei este prea mare. Ceasul prototip a fost făcut cu scopul…”

Aici urmă ceva din care copiii nu au mai înțeles nimic. Un bilețel căzu din plic. Scrisul era cunoscut celor doi copii.

– Bunica! au spus într-un glas copiii.

„Aceste rânduri, bunicul vostru, le-a scris înainte ca entitatea să pună stăpânire cu totul pe mințile lui. Voi sunteți nădejdea noastră, puternicii gemeni Adrenalina.”

– Black, noi ce trebuie să facem și care e toată treaba cu camerele secrete?

– După cum ați citit, bunicul vostru lucra la o invenție, care a scăpat de sub control și entitatea l-a posedat. Eu am ajutat-o pe bunica voastră să construiască mașinăria care să pună capăt acestei situați.

– Dar cine ești tu? întrebă Mira suspicioasă.

– Sunt fratele ei geamăn. Când am sesizat că bunicul vostru a fost posedat, eu și bunica Elena am construit o mașinărie pentru a ucide entitatea. Din păcate, și entitatea a aflat de planul nostru și m-a transformat în șarpe.

– Dar de ce sunt atât de multe camere secrete în casa asta?! spuse Mira iritată.

– Acesta este laboratorul bunicilor voștri, iar cealaltă cameră este laboratorul meu. Dar gata cu întrebările, nu mai avem timp de pierdut. Trebuie să găsim ceasul trecutului și al viitorului, spuse Black îngrijorat.

Frații îl ascultară fără comentari. Se întorseseră în laboratorul lui Black pentru a lua ceasurile prototip, dar când ajunseseră acolo nu mai era decât unul, celălalt fusese luat de bunic. Cei trei îl căutaseră peste tot sperând că îl vor găsi, dar terifianta ipoteză se dovedi a fi adevărată când ceasul prototip nu apăru. Cei trei se îngrijorară, Fly începuse să se panicheze grav.

– Acum ce se va întâmpla? Bunicul va face astfel încât să nu ne fi născut sau va cuceri timpul sau…

– Te oprești o dată?!  Totul va fi bine! încercă Mira să-l liniștească însă fără vreun efect.

– Dar cum a aflat? Cum a ajuns aici? Cum a intrat și cum de nu l-am auzit??? începu Fly să vorbească repede și zăpăcit, de nimeni nu-l mai înțelegea.

Mira se ridică de la locul ei și se duse la fratele ei cu speranța de a-l liniști cu vreo două palme. Black rămase șocat, dar Fly spuse repede:

– Mersi, surioară, aveam nevoie!

– Am putea să ne preocupăm și de salvarea lumii, sau e un subiect prea banal pentru voi? începuse Black să vorbească cu o silă în glas.

– Hai, dar cum? întrebă rapid Mira, dându-și seama că Black nu era prea mulțumit de comportamentul lor.

Black se uită o clipă la ei și le aduse o carte veche. Era chiar cartea găsită de ei în pod, cea neagră, simplă. Black o deschise la ultima pagină. Cartea nu prea mai reprezenta un mister pentru cei doi frați, dar acum aflară ceva ce ei nu știau. Black luă un cuțit și iși crestă buricul degetului. Mânji coperta cu sânge, iar pe aceasta apăru un scris străin: era în latină.

– Eu știu latină, spuse Fly. Să vedem… Spune așa : „În timp ce vrei tu să pășești, bine trebuie să gândești. Dacă neatent tu acum vei fi, în prezent nu vei mai trăi. Ca intențiile tale să aibă succes, trebuie ca ceasul să-l stăpânești, iar ceasul îl vei stăpâni când sânge din sângele tău el va fi.”

– Asta ce vrea să însemne? se repezi Mira.

– Cred că știu eu, spuse Fly, aceste cuvinte apărură când Black le mânji cu sânge, poate că ceasul merge tot pe baza de sânge.

– Asta sună scârbos! exlamă Mira.

– Dar va funcționa, adăugă Black.

Temător din fire, Fly luă cuțitul și își crestă buricul degetului. Atinse ceasul prototip, iar acesta începu să se miște…înapoi. Black și copiii se luară de mână, dar simțeau că ceva îi arde așa că au rupt repede firul. Văzând culori fluoreșcente și simțind o cumplită durere de cap, Mira leșină. Fly o luă în brațe și chiar dacă mâinile îl ardeau, nu-i dădu drumul surioarei lui.

Deschizând ochii, Mira îi văzu pe Fly și pe Black aplecați peste ea. Erau într-un loc nou. Cu emoție în glas Mira întrebă:

– A…Am reușit? Suntem în viitor?

– Am reușit, dar suntem în trecut! spuse Fly cu entuziasm în glas.

Odată ajunși în trecut, cei trei hoinăriră prin orașul necunoscut. Așa schimbat cum era, rămăsese frumos, poate chiar mai frumos ca în prezent. Gemenii și-ar fi dorit să se mai plimbe, însă ceva le atrase atenția. Pe o străduță lăturalnică, abia vizibilă dacă nu știai unde să te uiți, strălucea ceva, ceva ce nu avea ce să caute acolo. Precauți, înaintară pentru a desluși acest mister. Trăgând cu ochiul după colț, Mira rămâne mută. Fly o întreabă îngrijorat:

– Ce e?

– B…Bunica…spuse fata bâlbâinduse.

Fly nu mai gândi și se repezi în față, trăgându-i după el pe Black și pe Mira. Cei trei se împiedicară unul de altul și căzură. Încă tulburați de căzătură, auziseră o voce:

– Măi, măi, măi, ce-avem noi aici? Să fie chiar frații Adrenalina împreună cu bătrânul Black?

Ei ridicară ochii, iar în fața lor le apăru o imagine ce îi bucură, întristă și înfurie, toate în același timp. În fața lor…bunicul și bunica, dar bunica era prinsă într-o bulă de culoare galbenă, se mișca în reluare și nu putea să zică nimic. Rupând tăcerea, Black spuse:

– Igor, vechiul meu prieten.

După acest scurt schimb de replici, Mira făcu un gest necugetat, sări pe Igor și-i smulse ceasul viitorului din mână. Printr-o mișcare și mai fulgerătoare, dibui și înșfăcă și ceasul trecutului, care era ascuns după niște butoaie ruginite.

– Black, le am, acum ce fac? întrebă Mira speriată.

– Trebuie să ne întoarcem în prezent! spuse Black hotărât.

– Dar bunica? Cu ea cum rămâne, trebuie să o salvăm! rostește Fly cu inima îndurerată. Igor profită de această oportunitate și șopti:

– Fly, dacă vrei să fi din nou cu bunica ta, tot ce trebuie să faci e să îmi dai ceasurile. E un preț mic pentru toate momentele frumoase petrecute cu bunica Elena, nu?

Fly se uita la el hipnotizat. Nu știa ce să zică, ce să facă. Totul părea a avea logică, îi dădea ceasurile și o putea recăpăta pe Grand-mére. Fly se întoarse spre Mira, care înțelesese ce voia să facă fratele ei.

– Mira, tu nu o vrei înapoi pe Grand-mére? Să râdem și să glumim, să petrecem timpul cu ea?

– Ba da Fly, dar nu așa. Acum lumea are nevoie de noi, pare exagerat, dar așa e. Nu putem să lăsăm răul să triumfe pentru că dorințele noastre să se împlinească.

Băiatul roșcovan puse capul în pământ în semn de resemnare şi se îndreptă către sora sa pentru a se întoarce acasă. Brusc, ochii îi deveniră negri și începu să plutească. Se zvârcolea de parcă ar fi avut un vis urât. Terifiați, Mira, Black și Igor priveau spectacolul de lumini care ieșea din claia de păr a băiatului. Fiecare lumină avea o formă proprie. Privind mai atent, Mira își dădu seama că acelea erau de fapt amintirile băiatului. “Ce i se întâmplă?” se întrebară Mira și Black. La nicio secundă distanță, băiatul căzu în gol de la cinci metri, însă nu păți nimic. Sora acestuia se duse lângă el încercând să-l ajute, însă acesta făcu un gest brusc și începu să alerge către bunica lui. Ajuns lângă ea, pocni din degete, iar bula se făcu bucăți. Grăbit, luă ceasurile de la Mira și se întoarseră în prezent triumfători.

– Fly, ce-a fost aia?

– Nu avem timp, entitatea e slăbită, e timpul să acționăm! Bunico, Black, să asamblăm mașinăria!

Se puseră pe lucru și în câteva minute fu gata. Mira a avut onoarea de a pune ultimul ceas la locul lui. Luă ceasul prezentului de pe masă și îl puse în mijloc. În prima fază nu se întâmplă nimic, dar, parcă venind de nicăieri, un fum violet spre negru împânzi pământul. Nu dură mult şi fumul misterios se risipi odată cu un sunet înfiorător, un urlet de durere , care îi sfâșie.

– A mers? întrebă Fly timid.

– Da, scumpii mei! afirmă bunica Elena.

Realizând că bunica era cu ei, săriră amândoi la ea în brațe, foarte fericiți că au făcut față acestei încercări neobișnuite.

– Ce mă bucur că ești din nou cu noi, bunico! strigă Mira și a început să plângă de fericire.

– Elena, surioara mea!

– Black, ți-ai revenit! exclamă bunica.

Deși  în jurul lui toată lumea sărbătorea, Fly nu se putea bucura din plin, ceva îl oprea. Au câștigat această bătălie, dar ce nu știa nimeni era faptul că esența entității se refugiase în sufletul lui Fly, așteptând momentul potrivit pentru a se răzbuna odată pentru totdeauna împreună cu restul entității, care încă îl mai poseda pe bunic…

Epuizați de atâtea aventuri  trăite într-un timp scurt, cei trei membri regăsiți ai familiei se apropiau de finalul zilei, care le aducea o odihnă bine meritată.

– S-au întâmplat atâtea… Cred că avem nevoie cu toții de un somn lung.

– Bine, buni. Știi, părinții sunt plecați, deci ai putea rămâne la noi în seara asta… Nu are cine să se sperie!

Bunica zâmbi și își sărută nepoții pe frunte.

În timp ce se îndreptau spre camerele lor, Mira avea un presentiment ciudat în legătură cu fratele ei. Simțea un fel de spaimă, confuzie și suspiciune, venite parcă dintr-o altă dimensiune. Ajungând în fața ușii camerei lui Fly, Mira îl întrebă:

– Fly, te simți bine? Ești puțin palid…

– Da, da, sunt bine. Sunt obosit. Prea multe deodată.

– Bine… Noapte bună.

După câteva ore neliniștite de somn, un fior rece îi străbătu tot corpul băiatului. Fly se ridică din pat, simțind o stare de amețeală și confuzie.

– Niște apă rece mi-ar prinde bine, spuse Fly în timp ce se îndrepta spre baie.

Toată casa era învăluită de întuneric. Nimeni nu era treaz. Doar pașii lui Fly spulberau tăcerea nopții.

Băiatul ajunse în baie și își stropi fața incredibil de palidă cu apă rece. Revigorat, își privi reflexia în oglinda de deasupra chiuvetei. Brusc, făcu ochii mari și rămase cu gura căscată. Fiorul de pe șira spinării devenea tot mai puternic. În oglindă, chipul lui nu mai era al lui. În locul băiatului de treisprezece ani, apăru imaginea unui bătrân care rânjea într-un fel care îl înspăimânta prin familiaritatea lui stranie. Prima lui reacție fu aceea de a face câțiva pași înapoi, izbindu-se de ușa întredeschisă, care se buși astfel.

– Fly? sări Mira în mijlocul camerei, trezindu-se din coșmarul pe care îl avea cu fratele ei.

Între timp, băiatul își luă inima în dinți și încercă să bâlbâie ceva:

– Ce… un-d-e… ce… cine… ești tu?

Rânjetul bătrânului din oglindă nu dispăru.

– Of, of, chiar atât de mult timp a trecut, încât să nu-l mai recunoști pe bunicul Igor? Mă dezamăgești, Fly!

– Nu, nu se poate. Tu nu… nu poți fi real…

– Ești sigur, nepoate?

Deodată, Fly simți cum o mână robustă îi atinse umărul. Băiatul înghiți în sec. Bunicul zâmbi.

– Dar… cum? Cum se poate așa ceva?

– Entitatea ne leagă, Fly. Sunt parte din tine. Și bunica e parte din noi.

– Cum adică bunica? Ce s-a întâmplat cu bunica?

– Ea nu mai e bunica pe care o știai, dar toate aceste detalii nu ți le pot dezvălui într-un loc atât de expus. Noi doi trebuie să o salvăm. Are nevoie de noi.

– Da, da… trebuie să o salvăm… Stai, trebuie s-o chem și pe Mira, și ea ne poate da o mână de ajutor.

– O, dar ea nu trebuie să știe. Mira nu face parte din entitate. Tu ești cel ales. Doar tu.

Fly încercă să protesteze, susținând că e nevoie și de implicarea surorii sale gemene. Bunicul se încruntă, nemulțumit de atitudinea nepotului. Îl fixă cu o privire hipnotizantă.

– Ești sigur, Fly?

Băiatul, parcă sub semnul vrăjii, răspunse:

– Cred că ai dreptate. Mira ne-ar încurca. E misiunea noastră.

De pe holul întunecat, Mira, auzind discuția celor doi, se simți rănită de reacția celui care părea să nu mai fie fratele ei. În acel moment, își dădu seama că, indiferent de sentimentele sale rănite, trebuie să își urmeze fratele, fără voia lui, și să-l salveze.

– Mă bucur, Fly, că ți-ai dat seama ce e cel mai bine pentru noi toți, zâmbi mulțumit bunicul. Hai, urmează instrucțiunile: mai întâi, trebuie să știi că ne întâlnim lângă lacul din pădure. Nu uita amuleta, e foarte importantă în misiunea noastră. Și nu în ultimul rând, asigură-te că nu te urmărește nimeni! Nimeni, Fly, ai înțeles?!

– Am înțeles, bunicule.

– Ne vedem lângă lac, Fly. Hai, grăbește-te!

Auzind acestea, Fly se duse în camera lui și, asigurându-se că nu face zgomot, își luă amuleta și se îndreptă spre locul indicat.

În acest timp, Mira, purtându-și amuleta la gât, era foarte hotărâtă să-și urmărească fratele și să-l salveze din capcana în care urma să se afunde.

Ajungând în preajma lacului, amuleta lui Fly începu să emane o  lumină ciudată. Pe cer luna era plină, iar lumina sa făcu să apară deasupra lacului o siluetă asemănătoare cu aceea a bunicului.

– Fly, ai îndeplinit toate instrucțiunile?

– Da, bunicule, totul e bine.

– Arată-mi amuleta, copile, e timpul să ducem la bun sfârșit misiunea.

– Dar bunica? Cum rămâne cu ea, nu trebuia s-o salvăm?

– Ai încredere în mine, Fly, entitatea e cea care ne va salva. Hai, vino mai aproape!

– Dar nu știu să înot!

– Cei aleși trebuie să-și îndeplinească destinul!

Speriat și derutat, Fly pune un picior în fața celuilalt ajungând pe malul lacului limpede. Neîncrezător, băiatul testează luciul apei. Prinzând curaj înaintează. Pașii lui formează mici valuri circulare. Din spatele unui copac bătrân, Mira privește terifiată tabloul ce îi este prezentat. Nemaisuportând naivitatea fratelui ei care își croia drum direct în plasa entității, țipă la el îndurerată:

– Fly, oprește-te! E o capcană! Nu!

Instantaneu privirea bunicului se intersectă cu a Mirei, iar băiatul fu astupat de un val venit de nicăieri. Simțindu-se vinovată, Mira căzu în genunchi, dând frâu liber lacrimilor. Ceva în adâncul ei se rupse, știind că blajinii ochi ai lui Fly nu o vor mai privi niciodată.

Terminându-și treaba cu Fly, se îndreptă vijelios către Mira. Fata ridică ochii și spuse furioasă:

– Tu, nu mă vei mai răni niciodată!

Jignit, bunicul vrea s-o vrăjească, însă nu apucă să-și atingă ținta, deoarece amuleta Mirei a fost mai rapidă și a creat o barieră protectoare. Înspăimântată Mira cade, iar amuleta ei atinge solul îndeplinindu-i cea mai mare dorință. Din pământ apăru un nufăr neobișnuit de mare. Văzând cum albele petale se desprind una după alta într-un hipnotizant dans aleatoriu, Mira înțelesese că este ceva special cu acel nufăr. Rămăsese total mută când a văzut că în inima nufărului, Fly zăcea inconștient. Amuleta lui însă, începu să lumineze, iar energia acestuia se adăuga la scut, devenind invincibil. Vexat, Igor intră cu toată puterea în scutul fraților. Atunci amuletele se rupseră și începură să se învârtă în jurul bunicului, absorbind răul entității și transformându-l în… cofetar:

– Îmi dau demisia din a vă ucide și a vă lua sufletele drept trofeu. Sunteți imposibili, nu puteți și voi să muriți ca niște oameni normali?!? Urmărindu-vă,  mi-am dezvoltat pasiunea pentru dulce, așa că am să devin cofetar!