Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 14

povestea calatoare braila
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 15
septembrie 18, 2016
povestea calatoare focsani
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 13
septembrie 20, 2016

Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 14

povestea calatoare cluj

Dimineața se arăta mai limpede ca totdeauna, când, Mira și Fly au constatat că nu dormiseră toată noaptea. Evenimentele din ultima vreme i-au dat peste cap și acum știau sigur că doresc o vacanță, una cum nu mai avuseseră niciodată: într-un balon cu aer cald. Și cum bagajele erau făcute, adică trei cărți și Black, au hotărât să pornească.

Totul era, minunat, poate prea minunat. Păsările ciripeau și zburau ca într-un dans programat pe lângă balon. Cerul, de un pal ivoriu, părea că închide în el zările, doar Black suspecta că ceva putred se întâmpla.

– Copii, cred că ar trebui să coborâm! Ceva nu e în regulă.

– Nu te îngrijora, Black! îl liniști Mira. Măcar o dată să ne relaxăm, după toate cele prin care am trecut.

– Exact, Black! adăugă Fly. Relaxează-te!

Cum se înălțau mai tare, lucrurile din jur erau din ce în ce mai fericite și totodată dubioase. Black și-a ridicat capul și s-a uitat în jos. În urma lor erau niște monștri înaripați, urâți și răi.

– Hei! Treziți-vă! țipă el. Dar Fly și Mira erau deja hipnotizați. Toate lucrurile, deși erau urâte și mohorâte, pentru ei păreau frumoase.

– Mira! zise Fly.

– Da, dragul meu Fly!

– Vezi acea fântână cu ciocolată?

– Desigur! Vrei să mergem acolo?

– Bineînțeles! Haide!

Black îi scutura întruna, dar fără sens. Se îndreptau către o peșteră, o capcană. Cu viteză, balonul s-a prăbușit. Mira și Fly s-au trezit dându-și seama că erau prinși.

– Ce? … Ce s-a întâmplat? întrebă Fly.

– Unde suntem? adăugă Mira.

– Din cauza voastră, spuse supărat Black, ne aflăm în această peșteră. Toate acele lucruri pe care le-ați văzut erau false.

– Cum? se mirară copiii.

– Bunica ne-a păcălit! Din nou!

– Și acum suntem blocați aici? Cum vom scăpa? gândeau copiii.

– Nu știu…

Cei trei au cercetat peștera. Balonul era distrus,dar cărțile și ceasul erau intacte. Măcar atât. Au început să răsfoiască în speranța de a găsi un mod de a scăpa de acolo:

-„Înviere”, „Călătorie în timp”, …”Nimic util!”, spuse Fly dezamăgit.

– Dă-mi mie! zise Mira.  Bingo!  „Descântece.Cum să scapi dintr-o încăpere încuiată prin magie?” Cred că ne va ajuta.

Citind pagină cu pagină s-au ocupat de aranjarea sălii. Erau pregătiți pentru a începe.

– Mira, ai grijă, o avertiză Black. Dacă vei greși un singur cuvânt, ceva rău se va întâmpla!

– Ai încredere în mine!

Și Mira a început:

„Protejează-mă pe mine,
Ca să pot rămâne vie,
Să mai văd lumina zilei.
De-acolo de pe Pământul drag
Fă să nu mai fie totul vag!
Dă timpul înapoi
Ca să fim iarăși doar noi
Undeva în siguranță
Şi în suflet cu speranță.
Dă timpul înainte
Ca să avem ceva în minte.
Să știm ce se va-ntâmpla,
Ce viață ne va da
Până atunci,
Rămâi,cu mine!”

– Mira!

– Da, Fly?

– Era „cu bine”, nu „cu mine”!

– O, nu! Ce ne facem?

Pentru câteva clipe s-a lăsat o liniște îngrozitoare.

– Nu s-a întâmplat ni…, zise Mira.

Dintr-o data bolta peșterii s-a crăpat și o gaură de vierme l-a absorbit pe Fly cu tot cu cărți și ceas. Mira s-a prins de cea mai apropiata stâncă, iar Black s-a agățat de piciorul ei. Însă în zadar! Pietrele au început să se ridice, iar cei doi nu au mai avut nicio scăpare.

– Ajutor!  a țipat Mira.

Prea târziu! Toate au fost absorbite de acea gaură. Fly şi Mira au leşinat. Când s-au trezit, erau într-un loc străin. Doar gândul că sunt împreună îi consola. Însă, din păcate, Fly a aterizat undeva, iar Mira altundeva; mai bine zis „cândva” şi „altcândva” .

În lumea băiatului nu se mai găseau oameni. Totul era stăpânit de roboţi. Și deşi avea cărţile şi ceasul, nu era de ajuns. Fără Mira nu se simţea în largul lui, dar nici ea nu mai fusese despărţită până acum de fratele ei.  S-a trezit într-o lume fără niciun fel de aparate electronice sau alte lucruri de acest gen. Cu alte cuvinte, Fly era în viitor, iar Mira în trecut, fără nicio legătură, doar ei, fiecare pe cont propriu.

Trezit ca din vis, Fly a văzut o fată îmbrăcată cu haine lungi şi faţa acoperită cu o eşarfă de culoarea nisipului, care a trecut prin faţa lui. S-a uitat în spate impacientată şi a alergat cât a putut de repede. A auzit voci cu un puternic accent italian: „Unde s-a dus?” „ Sunt sigur că am văzut-o pe undeva pe aici.” Fata a grăbit pasul, a urcat o scară şi a dispărut din câmpul lui vizual. Fly s-a ridicat să o urmărească. A urcat şi el pe acoperişul clădirii şi s-a ascuns în spatele unui zid. A mai urmărit-o o vreme, iar când fata a realizat acest lucru, s-a întors brusc spre băiat. Fly a recunoscut ochii surorii sale. A alergat s-o îmbrăţişeze, dar în fuga lui s-a izbit de o sticlă. Era atât de limpede că nu o văzuse, dar acum, după ce s-a lovit de ea, a început să se opacizeze. O fi fost bula temporală care-l despărțea de sora lui prin câteva secole. L-a cuprins spaima şi a început să plângă până ce o voce de robot l-a întrerupt:

– Bine aţi venit în Bubbletown. Vă rugăm să vă legitimaţi. Chestionarul este pe panoul din spatele dumneavoastră.

Fly a completat chestionarul, dar când să-l predea, a fost oprit, deoarece reieşea că este dintr-o altă perioadă a timpului îndepărtat, dintr-un trecut în care nu există maşini ale timpului. A fost dus la interogatoriu pentru a se afla cum a ajuns în acea perioadă de timp.

Cine eşti, şi cum ai ajuns aici? Îl chestionară roboţii.

Nu ştiu, …, nu ştiu!

Duceţi-l în camera de tortură!

Ajuns acolo, Fly a fost dus într-o cameră unde nu exista lumină. Deşi era izolată   fonic, camera permitea totuşi pătrunderea unui bâzâit enervant pe care băiatul avea să-l suporte timp de câteva zile. Odată la douăzeci şi patru de ore, era întrebat de o voce robotică neprietenoasă, dacă era pregătit să vorbească, dar el refuza de fiecare dată.

În a şasea zi, în locul vocii robotice a auzit o şoaptă:

– Tu eşi Fly Adrenalină, din 2016?

– Da, eu sunt Fly.

– Atunci aşteaptă. O să venim după tine.

În acel moment, a observat o luminiţă în depărtare şi s-a luat după ea. A urmat-o şi    luminiţa l-a scos din încăpere. Afară a fost întâmpinat de rebeli. Aceştia erau îmbrăcaţi în mantii negre şi robe albastre. L-au inclus în grupul lor, iar Fly a devenit rebel. Astfel, el a aflat că, după anul 2500, lumea a fost răvaşită de Al Treilea Război Mondial, provocat de tensiunile dintre Uniunea Africană şi Australia, marile puteri ale lumii. Deoarece oamenii erau implicaţi în război, roboţii au văzut în asta oportunitatea de a-i supune sclaviei. Ultimii supravieţuitori au creat un oraş numit Bubbletown care era izolat de restul lumii printr-un strat de ozon, care îi apăra  de radiaţii. Rebelii, dorind să preia controlul absolut asupra oraşului şi considerând că Fly este o piedică, l-au aruncat în Vid.

În cealaltă parte a sticlei negre, Mira suspină după fratele ei. Nu se puteau întâlni căci sute de ani le separau acum vieţile. Ea se afla în timpul Cruciadelor, într-o piaţă din Ierusalim. Câţiva cruciaţi au observat-o îmbrăcată în blugi şi bluză de trenning şi au înţeles că nu aparţinea acelor vremuri, prin urmare, au urmărit-o pentru a o prinde.

– Vrăjitoarea! Prindeţi vrăjitoarea!

Mira fugea speriată. Vreo zece cruciaţi o urmăreau cu suliţe şi arbalete. Ea s-a ascuns după un colţ, l-a prins pe unul dintre ei, l-a dezarmat, l-a înjunghiat şi a încercat să intre în armura lui, dar a constatat  că îi este prea mare. Trebuia să găsească o soluţie. S-a gândit să păstreze armele, să vândă armura, iar cu banii încasaţi să îşi cumpere haine asemănătoare cu cele ale localnicilor. Apoi a încercat să mai ucidă şi alţi cruciaţi. Făcuse deja mai mult rău decât îşi imaginase vreodată. Ştia că astfel de fapte se vor pedepsi şi, în acest fel, se îndepărtase de misiunea ei. La un moment dat, un bărbat îmbrăcat într-o robă albă cu glugă trasă pe cap o ajunse din urmă și o ȋntrebă:

– Tu ești vrăjitoarea?

– Tu ai zis-o!

– Urmează-mă!

L-a urmărit şi a constatat că sunt ȋncercuiţi de arcaşi. Bărbatul i-a arătat ceva mai puțin obișnuit:

– Vezi acel turn?

– Da…

– Observi acel portal de la baza lui?

– Da…

– Cred că a apărut din cauza ta.

– Probabil că ai dreptate.

– Atunci ştii ce ai de făcut.

Bărbatul a rămas să se lupte cu arcaşii, iar Mira a fugit ȋnspre turn. La un moment dat,  a realizat că mai e urmărită de un om. S-a ȋntors spre el şi a ȋnţeles că era Fly, fratele ei. Dar nici acum nu ȋl putea ȋmbrăţişa deoarece portalul o atrăgea spre el. Acum ȋnţelegea Mira că din cauza faptelor rele pe care le-a săvȃrșit era condamnată să rătăcească ȋntr-un alt univers, iar eliberarea din acesta se putea face numai prin fapte bune. Începuse să plângă atât de mult încât printre lacrimi se văzuse acasă, unde ȋn pragul uşii stătea Fly, dragul ei frate fără de care nu se simțea niciodată ȋn largul ei. A uitat de toate problemele și a alergat să-l ia ȋn braţe. Dar vai!…Scumpul ei frate era doar o iluzie: nu o vedea, nu o auzea, iar atingerea ei ȋl transformase ȋntr-o pulbere mișcătoare. Aceasta o cuprinsese ca ȋntr-un glob, iar Mira ȋnţelegea că fratele ei metamorfozat o va ajuta. Ea, care căzuse sub blestemul răului, ȋși ratase orice șansă de a-și vedea familia din cauza celor făcute. În loc să salveze lumea de rău, ea contribuise la amplificarea acestuia.

Globul, în care Fly se metamorfozase, părea o cupolă argintie ȋmpodobită cu imagini magnifice ce ȋnfăţişau povești despre unicorni și ursuleţi de pluş sau aventuri palpitante ȋn Regatul Umbrelor. Dintr-o dată, o imagine din mijlocul cupolei  a ȋnceput să se mărească, acoperindu-le pe celelalte și ȋnvăluindu-o ȋntr-o ceaţă deasă purtând-o ȋn necunoscut. Aceasta a ajuns pe o pajişte colorată plină de veselie și cu mulți unicorni, multe culori. S-a apropiat încetișor de ei reușind să se împrietenească, apoi  a călărit până ce ajunsese la o casă veche. Măcinată de curiozitate, a început să exploreze lăsându-i pe unicorni în grădină. După câteva ore, timp în care a urcat scara infinită, s-a oprit să se odihnească. Liniștea deplină a fost trădată de niște pași greoi urmați de un glas pițigăiat și de un corp gigantic ieșind din umbră. O cutie mare, albă, ce aducea a prăjitor, ceea ce și era, s-a ivit în fața ei. Ochii lui mari și negri semănau cu niște mărgele, gura părea un hău infinit, iar din când în când făcea: ”Ding-Ding”, apoi a început să vorbească:

– Ce cauți aici?

– Păi… mă odihnesc după ce am urcat această scară.

– Dar eu nu te las; aceasta este casa mea și eu decid ce se întâmplă în ea.

– Bine, dar m-ai lăsa dacă ți-aș face un serviciu?

– Poate, dar nu ai ce îmi trebuie mie.

– Dar ce ți-ar trebui?

– Pe zi ce trece mă simt din ce în ce mai slăbit… Parcă-mi piere scânteia ce mă ține în viață. Cu siguranță că niște electricitate m-ar  pune pe picioare.

Aceste ultime cuvinte au trezit în sufletul  fetei milă și, deși sarcina pe care o primise era aparent complicată, Mira a pornit spre grădină să ceară sfatul unicornilor.

– Am  auzit bine ? electricitatea nu există pe acest tărâm?

– Te înșeli amarnic! Curentul electric există și aici însă într-o formă mai ciudată.

– Scuzați-mi nedumerirea, dar cine vorbește ? Sunt confuză! exclamă Mira pe un ton mai mult  decât expresiv .

– Bună! Eu sunt cel ce a vorbit și totodată sunt  și singura formă de conservare a electricitații de pe acest tărâm.  Eu sunt Electro, coducătorul comunității unicornilor, cel care deține electricitatea în uni-cornul său, și dacă nu știai, te afli în Misteria, Țara Misterelor.

– Mulțumesc pentru informații, dar totuși, crezi  că mi-ai putea oferi puțin din electricitatea ta? Cornul tău pare supraîncărcat pe moment. Mi-ar face mare plăcere dacă ai putea.

– Să mă conduci la prăji-prăji-prăjitorul, ceru Electro.

-Urmează-mă, te rog…

Fericită că a fost găsit ajutor, Mira a pornit spre turnul casei, unde se afla prăjitorul cel arogant aşteptând-o nerăbdător şi totodată bucuros crezând că fata nu a reuşit. Dar ceea ce el nu ştia era faptul că fata reuşise cu adevărat şi că în acel moment avea să își facă apariţia.

– Poftim! Spuse Mira. L-am găsit pe Electro. El te va ajuta să îţi reîncarci forţele.

– Ce cauţi din nou aici? L-ai găsit pe Electro? Întrebă prăjitorul nevenindu-i să creadă.

– De ce te îndoieşti de curajul acestei fetiţe minunate? Ea m-a găsit şi acum e momentul să o răsplăteşti. Oferă-i minunatul tău cadou… spuse unicornul cu o voce rece.

În spatele acestor cuvinte menite să fie înţelese doar de cei doi care acum o priveau îngânduraţi pe Mira, se ascundea un secret ştiut doar de prăjitor şi Electro. Aceasta era ‚, răsplata’’ pe care urma să o primească fata, din partea celui care păruse până atunci arogant şi rău intenţionat, dar se dovedise a fi un prăjitor cu suflet de aur. Acest cadou era la prima vedere o felie de pâine albă, simplă și subţire, rumenită pe toate părţile şi foarte apetisantă. Dar de fapt aceasta era Pâinea Împăcării care avea puterea de a înlătura toate certurile dintre persoane sau obiecte magige printr-o singură firmitură. Odată ce a primit acest cadou, în gândul Mirei începu să reapară speranţa revederii fratelui. Instinctul puternic al fetei o îndemnă să pornească spre est în agonia gândului că va reuşi să-l revadă pe Fly. Mira nici nu şi-a dat seama că a fost învăluită de o ceaţă rece, care a purtat-o în cărările timpului, fiind teleportată într-un război ciudat, nefiind identificată perioada de timp în care s-a desfășurat lupta. Tot ce știa era că se afla în Tărâmul Umbrelor, unde ursuleții de pluș, conduși de Umbra lui Black se luptau cu păpușile, conduse de Umbra Sarei, draga prietenă a lui Fly.

Privind înfiorată și, în același timp, destul de confuză lupta, își dădu seama cât rău, câtă durere și câtă ură exista în lume. Plină de remușcări a început să verse lacrimi amare promițându-și ei înseși că-și va duce misiunea la bun sfârșit. Amintindu-și de pâinea primită, în gând i-a venit o idee. Astfel că, noaptea, Mira s-a furișat în taberele rivale și le-a presărat în mâncare firmituri din pâinea împăcării.

Dimineța următoare după micul dejun, toate jucăriile și-au aruncat armele fiind hotărâte să oprească acest război.

Aflată în mijlocul câmpului de luptă, Mira fu cuprinsă într-o mare îmbrățișare a jucăriilor, simțind în suflet o bucurie nespusă care putea fi trădată doar de amintirea fratelui său drag.

În acel moment blestemul aruncat asupra Mirei a fost rupt, datorită faptului că binele săvârșit de fată întrecuse cu mult puterea blestemului. Așadar, Mira și-a recăpătat dreptul de a-și revedea fratele. Atunci, ceața deasă a reapărut și învăluită în acest spațiu necunoscut, Mira nici nu și-a dat seama când roata timpului s-a învârtit din nou. Obosită și confuză, fata a căzut într-un nou leșin.

Nu după mult timp, Mira s-a trezit cu o durere de cap îngrozitoare. Aceasta s-a datorat și faptului că se afla în Bubbletown unde totul era doar tehnologie de ultimă generație. Aici nu mai existau oameni. Orașul fiind populat doar de roboți. Abia și-a revenit că mulți roboți s-au și luat după ea fiind uimit de înfățișarea ei diferită.

Mira a început să o ia la goană printre clădirile uriașe din sticlă .Unul dintre roboți, enervat de curajul fetei a scos laserul și a amenințat-o. Ulterior s-a auzit un sunet asurzitor, iar Mira s-a prăbușit la pământ… S-a făcut liniște de mormânt. Când Mira şi-a ridicat ușor capul să vadă ce se întâmplă, un alt robot a vorbit:

– Nu o omorî! Vei fi arestat! Oricum va fi aruncată în „Groapă”, nu merită… Hai să ne ocupăm de ea!

Sărmana fată a fost luată pe sus și azvârlită în „Groapa fără viață”, locul în care erau aruncați roboții vechi și defecți, în „Groapa de gunoi” sau mai bine zis în „Cimitirul din Bubbletown „, locul în care nu mai există nimic, nici măcar gravitație.

Plutind în neant, Mira l-a văzut pe Fly. Pesemne că și el a fost prins și aruncat în abis. Fata a încercat disperată să ajungă la fratele ei dând din mâini și din picioare.

– Fly! strigă ea.

– Mira, nu te mai chinui! Nu vei ajunge la mine, dar fii atentă!

Fata n-a întors capul la timp. O sferă mare și grea venea spre ea cu viteză. Șovăind, a prins-o și a privit-o mai atent. Ceea ce a părut a fi o minge, era de fapt un cap de robot. Într-unul dintre ochi strălucea o bucată de cristal.

– Mira, ia ceasul! strigă Fly.

– Și ce să fac cu el?

– Folosește cristalul din ochiul robotului și pune-l în spațiul lipsă pentru a-l repara.

După câteva încercări, ceasul a început să ticăie.

– Merge! s-a entuziasmat Mira.

Pentru ca amândoi să se întoarcă în timp împreună, trebuia să se atingă, dar acest lucru era foarte greu având în vedere distanța dintre ei. Din fericire, în apropierea lui Fly plutea un robot. Era lung de vreo trei metri, avea carcasa ruginită, iar unul dintre picioare aproape că se desprindea, atârnând în două fire metalice. Capul stătea înclinat într-o parte, umbrind o tăietură de sub ochiul drept.

-Robotul! a exclamat Fly ca pentru sine.

Mira i-a aruncat fratelui ei o privire încurcată.Una dintre sprâncene s-a ridicat,arcuindu-se ușor.Pe fața ei se putea citi nedumerirea.

-Mira,… Aș putea să prind robotul și să-l îndrept spre tine. Dacă reușești să te prinzi de el,suntem salvați.

Zis și făcut! Fly a tras cu putere de aliajul ruginit avântându-l spre Mira. În sfârșit aveau să plece din acea groapă. Ținându-se de robot au înaintat de-alungul lui, apropindu-se unul de altul. Cei doi s-au prins de mână, iar Mira a rotit minutarul de la ceasul bunicii dând timpul înapoi cu o ora. Totul în jurul lor a început să se învârtă din ce în ce mai repede, dar brusc s-a făcut întuneric beznă… Când s-au trezit se aflau pe un câmp din apropierea orașului Bubbletown. Au trecut câteva minute până și-au revenit și au hotărât care era următorul pas: să pornească mașina de spălat, singura cu care s-ar fi putut înapoia.

– Unde am putea găsi curent, Fly?

– Curent electric găsești în orice locuință, având în vedere tehnologia de care dispune Bubbletown.

– Ușor de zis, dar cum vom pătrunde în case fără să fim făcuți cina lor?

– Mda… De parcă ei ar mânca ceva…

– Înțelegi ce vreau să spun…

Cercetând orizontul la 360° de grade, Fly a observat undeva departe un afiș pe care scria: BENZINĂRIE.

– Evrika! Mergem la benzinărie, a spus Fly plin de entuziasm.

– Benzinărie… Ce? Cum crezi că pornim mașina de spălat la benzinărie?

– Păi vezi tu,Mira… Roboții nu au mașini. Se au pe ei. Acolo își încarcă bateriile pentru că funcționeaza pe baterii.

Într-adevăr ipoteza lui Fly s-a adeverit. Ajunși la benzinărie au rămas șocați: prizele de acolo erau prea mari pentru ștecherul mașinii de spălat.

-Minunat! Se pare că nu ne întoarcem încă acasă!

-Calmează-te, Fly! Găsim noi o soluție! îl liniști Mira, deși în adâncul sufletului ei simțea dezamăgirea: oare se vor mai întoarce vreodată? La urma urmei, dacă priza din benzinărie nu are dimensiunea necesară, există în Bubbletown una potrivită?

Cei doi frați au pornit destul de dezamăgiți în căutarea prizei. Mergeau încet, dar se putea observa că erau neliniștiți. Deodată pământul parcă a început să se zguduie. Un zgomot metalic de pași greoi și apăsați a tulburat liniștea deplină.

– Fly, trebuie să ne ascundem! Dar unde? spuse Mira agitată.

Fly își întoarse capul în toate direcțiile. Roboții se apropiau deja, când Fly a zărit ceva ce îi atrăgea atenția.

– Uite, Mira, e o peșteră! spuse el încet.

Într-adevăr, era o grotă îndeajuns de mare ce se vedea în peretele stâncii. Au alergat într-acolo și s-au pitit în peștera umedă.

– Uf, ce bine, roboții au trecut!

– Dar ce e acea lumină din capătul peșterii?

– Acum nu mai avem timp, Fly!

– Te rog, poate fi ceva important. Parcă văd niște clădiri!

Pătrunzând prin „poarta” din stâncă au rămas uimiți: în fața ochilor li se întindea un adevărat oraș cu clădiri mici și colorate.

– Dar… aceia de pe stradă sunt… oameni? zise fata.

– E un oraș! exclamară frații Adrenalină în cor.

Ei au coborât de pe stânca pe care se aflau și l-au oprit pe primul om ce le-a ieșit în cale.

– Bună ziua, ne… ne scuzați, dar nu știți unde ne aflăm?

– Acesta, dragi copii, este Orașul Secret. Păreți cam dezorientați, așa că vă voi conduce în centru, la ceea ce numim noi „Primărie”.

Cei trei au pornit la drum. Deși mergeau repede, Mira și Fly nu au putut să nu observe ce spectaculos era acest oraș. Toate așezările erau compacte, iar singura lumină din oraș venea de la ceva asemănător cu niște torțe. În centru, o clădire imensă ce părea că supraveghează împrejurimile, era Primăria. La intrarea în această clădire au rămas uimiți de mulțimea lucrurilor ce atârnau pe pereți. O femeie cu trăsături asiatice i-a întâmpinat și fără să se prezinte și le-a spus:

– Bun venit în Orașul Secret, Mira și Fly!

– De unde ne știți numele? a întrebat Fly nedumerit.

– Noi aflăm totul despre fiecare persoană sau ființă ce ajunge în oraș. Și acum, să vă spun mai multe…

– După ce s-a decis ca oamenii să fie înlocuiţi de roboţi, cei nemulţumiţi s-au refugiat aici, formând comunitatea Bubble Town.

– Dar de ce au decis să robotizeze omenirea?

– Ştiţi voi, sentimentele ca lăcomia, invidia sau ura au dus la multe războaie. Aşa că s-a hotărât ca oamenii să fie înlocuiţi de roboţi, fără sentimente şi fără emoţii. Noi ne-am refugiat, dar seminţia oamenilor este în pericol. Însă şi voi, dacă va întoarceţi în trecutul vostru, mai puteţi schimba ceva.

– Dar mai putem să rămânem puţin timp aici? Întrebă Mia.

– Desigur! V-am pregătit deja camera, spuse ea întinzându-le cheile.

În timp ce se afla în pat Mira a simţit parfumul mamei şi o lacrima i s-a prelins pe obraz. Mira şi Fly nu aveau de gând să se culce, mai ales că lângă pat era o bibilioteca mare, plină de cărţi. Cei doi s-au îndreptat spre ea.

– Fly, ce cărţi să luam?

– Nu ştiu, Mira. Hai să căutăm una cu basme, din acelea pe care le citeam noi acasă.

– Sau mai bine ajută-mă să o iau pe aceea! a spus Mira arătând cu degetul spre o carte cu coperta aurită, asezată pe ultimul raft al bibliotecii.

Fly s-a ridicat pe vârfuri, şi-a întins mâna, însă, când să apuce cartea dorită, bibiloteca a început să se clatine. Băiatul a făcut un pas în spate înfricoşat. Mira l-a prins de mână strângând cu putere.

– Buf! Toate cărţile au căzut pe covorul sângeriu. Dintre acestea Black, şarpele lor, şi-a făcut apariţia, lăsându-i pe copii cu gura căscată.

– Black! au strigat cei doi plini de entuziasm.

– Shh…! Nu sunteţi singuri în casă, aţi uitat? Nu pot rămâne mult timp, aşa că lăsaţi-mă să vă explic repede cum puteţi să veniţi acasă. Singurul loc unde există o priză potrivită pentru maşina de spălat e la fabrica de baby-roboţi. Ca să ajungeţi acolo va trebui să treceţi prin pădurea TECH-WOOD. Însă aveţi grijă! La orice zgomot, copacii se trezesc şi, cu crengile lor lungi şi puternice vă vor zvârli din nou în Groapă. Apoi veţi traversa Pârâul Infinitului care, în ciuda numelui, este scurt şi deloc adânc. De acolo, întreg orașul Bubble Town este alimentat cu electricitate. Și, în sfârșit, veți ajunge la fabrică. Eu vă pot da doar aceste mănuși. Odată puse pe mână, ele vă pot face invizibili pentru o jumătate de oră. Acum, odihiniți-vă și rămâneți cu bine! Succes!

Următoarea dimineață, Fly și Mira erau deja pregătiți de călătorie. Au luat micul dejun, și-au luat rămas bun de la gazdă și au plecat, luând cu ei un pachet de mâncare. După câteva minute de strecurat printre clădiri, au ajuns în fața pădurii Tech-Wood. Deși senin în restul orașului, cerul de deasupra pădurii era întunecat. Pădurea devenea greu de stăbătut din cauza întunericului.

– Hai să intrăm! O să fie bine! a spus Fly cu o siguranță greu de crezut și un zâmbet reținut.

Prinzându-se de mână, cei doi au intrat. Un pas a fost suficient pentru a înțelege ce misiune dificilă aveau de îndeplinit. Copacii din jurul lor se clătinau scoțând zgomote ciudate. Nu, nu era vântul printre frunze, ci chiar sforăitul arborilor. Cu greu, pe trunchiul fiecăruia se puteau distinge chipuri înfricoșătoare, cu nasuri lungi și ascuțite, cu guri a căror buze se arcuiau ușor schițând un rânjet diabolic și cu obrajii plini de cicatrici. Crengile lor erau de fapt tentacule, brațe puternice care, confirmând spusele lui Black, aveau cu siguranță forța necesară pentru a arunca un copil, ba chiar și un adult în groapă. Rădăcinile lor se întindeau pe suprafețe enorme, se încolăceau între ele, formând obstacole pentru oricine avea de gând să treacă pe acolo. Trei ore au mers Fly și Mira în liniște deplină, dar încă nu ajunseseră la capătul pădurii. Dintr-o dată s-a auzit un hohot de râs și toți copacii s-au trezit.

– Repede, ia mănușile! a exclamat Mira panicată.

Cei doi și le-au pus pe mână, devenind invizibili.

– Ehei! Bine ai venit, Pikon! a spus unul dintre copaci. Aduci resturi reciclabile din Groapă pentru fabrica de baby-roboți?

– Da! Bineînțeles că acum aduc mai multe! Mi-am îmblânzit covorul și astfel  transport din ce în ce mai multe piese uzate.

Chiar lângă Fly și Mira se afla un robot îmbrăcat în uniformă. Pe șapca sa scria “Poșta orașului Bubble Town”, iar pe ecuson stătea scris numele său: “Pikon”. Acesta era așezat pe un covor zburător plin de piese de roboți. Fly și Mira auzind că robotul vrea să ajungă la fabrică, s-au urcat pe covor. Astfel, după o jumătate de oră au ieșit din pădurea Tech-Wood. Problema era că nu mai erau invizibili, iar pentru a trece Pârâul Infinitului trebuiau să fie verificați de un duh. Așa că, au luat câteva piese de pe covor, și s-au deghizat în niște creaturi ce nu se pot numi chiar roboți și s-au azeșat la coadă. Puteau observa cum duhul îi controla amănunțit pe ceilalți roboți și apoi le dădea barca pe care o puteau folosi la traversarea apei. În fața celor doi se afla Pikon. Când să-i vină rândul, paznicul pârâului s-a schimbat. Era un alt duh care l-a salutat prietenește pe poștașul din Bubble Town:

– Bună! Văd că ai ceva mare în spate, robotule! Știi, mi-am uitat ochelarii acasă și nu văd prea bine, dar bănuiesc că ești Pikon.

– Așa este, a răspuns el.

– Atunci poți să treci.

Fly și Mira au răsuflat liniștiți când a văzut ce repede a scăpat Pikon de acest duh. Când a venit rândul copiilor, Pikon i-a ajutat spunând că vestimentația lor, aparent ciudată, se datorează faptului că sunt cei mai buni designeri din oraș. Pikon urmă:

– Știu multe despre voi. Îl cunosc și pe Black. Când am venit în lumea voastră, el a fost cel care m-a ajutat să mă întorc aici. Acum trebuie să-i întorc favoarea.

În momentul acela, Mira și fratele ei aveau cu adevărat un prieten de nădejde: pe Black. Ajunși la capătul Pârâului Infinitului, i-au mulțumit lui Pikon, s-au dat jos din barcă, au înaintat pe o potecă și au zărit fabrica. Era surprinzător de mare. Un singur coș înalt urca spre cer scuipând fum în timp ce nori negricioși ieșeau pe alte hornulețe care presărau acoperișul fabricii. De jur împrejur erau niște garduri mari ca la închisoare. Singurul lucru care mai îndulcea puțin aspectul exterior era albul lucios cu care au fost vopsite clădirile din incinta fabricii.

Momentan, să ne întoarcem la cei doi frați care priveau nedumeriți imensa fabrică.

– Eu zic să intrăm, Fly! Cu cât găsim mai repede o priză, cu atât ajungem acasă mai repede.

– Mira, eu zic să așteptăm până se ȋntunecă.

– Bine, Fly, sunt de acord. Și la ce plan te-ai gândit?

– Nu știu. Dar cu siguranţă vor fi mulţi roboţi de care ne va fi greu să trecem. Eu zic să ne strecurăm pur și simplu.

– Dacă ne prind e vina ta, a ȋncheiat Mira.

S-a lăsat seara, cei doi fraţi erau gata să pornească după ce, ca să-și recapete puterile, au mâncat din pacheţelul primit.

– Ah, Fly. Am omis un lucru extrem de important. Harta fabricii! Fără ea nu avem nicio șansă.

Nu se poate explica ce au simţit cei doi atunci: dezamăgire, tristeţe, neputinţă și chiar melancolie. Le era dor de casă, de familii, iar gândul că lipsa unei hărţi ar fi putut amâna sau chiar anula revederea lor, i-a ȋntristat și mai mult. Dar un foșnet le-a atras atenţia. Fraţii s-au apropiat unul de altul, privind ȋn direcţia din care veneau sunetele. Ȋntr-un tufiș lucea o pereche de ochi pătrunzători: Black! Era chiar Black, dar pe cât de repede apăruse, pe atât de repede dispăruse.

Fly ȋnsă s-a repezit asupra locului din care ȋi privise șarpele. Era sigur că le-a lăsat ceva. Și avea dreptate. Băiatul și-a scos mâna din tufiș cu o bucată de hârtie mototolită. Dar ce mare le-a fost mirarea când pe foaie au văzut … nimic. Era goală! Au ţinut hârtia ȋn faţa lunii și aceasta a ȋnceput să desenze cu razele-i subţiri conturul unei hărţi. Spre bucuria lor, ȋn partea din stânga a foii au apărut următoarele cuvinte: „Program 5:00 – 22:00”.

– Era ora 0:00, a spus Mira, privindu-și ceasul. Se pare că muncitorii au plecat acasă. Au rămas doar paznicii care sunt marcaţi pe hartă. Dacă este corect făcută, vom ajunge cu bine la priza, care pare a fi aici, zise ea indicând cu degetul un „x” mic.

– Mira, pentru asta trebuie să memorăm harta. Ai văzut că ea apare doar la lumina lunii.

Acest lucru nu a fost ușor, dar și-au ȋmpărţit sarcinile. Existau șase corpuri mari ce ȋmprejmuiau cladirea centrală, ȋn care se afla priza. De la poarta ȋn faţa căreia se aflau avea acces doar la corpul 1. Din oră ȋn oră paznicul ieșea pentru schimb.  Așadar, momentul prielnic de a trece de corpul unu era la ora fixă. În corpul doi, paznicul stătea toată noaptea, iar frații Adrenalină trebuiau să dezinstaleze camerele de filmat. Acest lucru dura destul de mult căci erau nevoiți să acceseze baza de date. Prin urmare, s-au decis să ia niște bombe micuțe din corpul unu, unde se afla depozitul. Acestea, puse în jurul corpului doi, ar fi atras atenția paznicului suficient timp pentru ca Mira și Fly să-și facă treaba. Dar pentru aceasta era nevoie să aștepte două schimburi de tură. Partea bună era că din corpul doi aveau acces la corpul șase care făcea legătura cu zona centrală. Totul a mers conform planului, dar cum plecarea a fost încetinită destul de mult, frații Adrenalină au ajuns la priză abia la 4:30.

– Trebuie să ne grăbim! La 5:00 sosesc roboții și vom fi prinși! a zis Fly.

Mira a scos mașina de spălat din buzunar. Aceasta s-a mărit ca prin magie, ajungând la o dimensiune normală. Fata a pășit înăuntru.

– Haide, Fly! Ce mai aștepți?

– Plecăm deja? adică… mai sunt atâtea de văzut aici!

– Fly! … amândoi am așteptat atât de mult acest moment!

– Știu, dar…

– Bine, dacă tu nu vrei să vii, eu mă duc!

Mira părea hotărâtă, dar a mințit. Niciodată nu l-ar fi lăsat singur pe Fly. Din fericire, băiatul și-a venit în fire.

– Îmi pare rău, nu știu ce am avut. Haide, Mira, haide să plecăm!

A intrat și el în mașina de spălat, care era surprinzător de mare, nu înainte de a o conecta la priză. Au început să se învârtă. Înainte să închidă ochii, Mira a văzut ușa deschizându-se și niște roboți furioși pășind înăuntru. Dar nu mai conta; erau salvați.

Când s-au trezit, se aflau într-un oraș aglomerat și gălagios, dar cu oameni normali… relativ normali. Aveau ochi alungiți și vorbeau o limbă ciudată. Când și-a ridicat privirea, Fly a văzut scris mare pe un afiș:

 

歡迎來到香港

 

Welcome to Hong Kong.