Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 15

povestea calatoare brasov
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 16
septembrie 17, 2016
povestea calatoare cluj
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 14
septembrie 19, 2016

Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 15

povestea calatoare braila

12 Septembrie. Soarele răsări domol ca și cum ar înflori o mică floare gălbuie. Razele soarelui enervante de dimineață străpungeau draperiile mov ale fetiței. Se așezară blând pe corpul Mirei, mângâindu-i pielea albă ca laptele. Într-un final, oceanele albastre din jurul ei se deschiseră:

– De ce trebuie mereu să fie așa? Nu merit nici măcar o zi liberă?! mormăi Mira obosită.

Situația era la fel de tristă și în camera fratelui său. Amândoi aveau aceeași problemă, trezirea. În această zi măreață, ei își vor cunoaște noua școală și noii colegi. Nu au fost de acord cu abandonarea vechilor prieteni, dar cu timpul s-au obișnuit din cauza pericolului …

Un scârțâit de ușă îl făcu pe Fly să tresară:

Te-ai trezit, frățioare? întrebă Mira.

Acum da, cum ai dormit?

Să fiu sinceră, m-am gândit toată noaptea la acel ceas…poate chiar este adevărat…dacă eu chiar îl pot repara?!

Fly nu îi răspunse, dar înlemni la mirosul dulce ce venea din bucătărie.

Hei, copii, v-am pregătit micul-dejun! spuse mama zâmbitoare.

După două ore:

Haideți, copii, nu vreți să întârziați, nu-i așa?

Acum, mamă, spuse Mira în timp ce cotrobăi grăbită prin sertarul de lângă pat. Cum putea să uite de ceasul și de caietul bunicii. Șuvițele  roșcate și cârlionțate îi cădeau furiș pe rochița ei neagră, ceea ce îi oferea un aer și mai misterios.

Acum, mamă, spuse Fly, pulverizând ultimul strop de parfum pe cămașa lui.

Cei doi au ajuns în curtea școlii, unde, plictisiți, așteaptă încheierea monologului domnului director.

Și acum, vă invit în clase!

După auzirea ultimelor cuvinte, ei se îndreaptă ca o săgeată în clasă.

Prima oră era istoria. Fly și Mira intrară în clasă cu cinci minute înaintea începerii orei. Au deschis ușa clasei și au fost dărâmați de larma noilor  colegi. Cei doi parcurseră clasa până în ultimele bănci. Pășiră speriați de privirile apăsătoare ale celor din clasă. Toți erau rebeli, fără scânteia pentru școală din ochii lor. Clopoțelul a sunat zgomotos, făcându-i pe cei treizeci de elevi să tresară.

– Bună ziua! se auzi o voce groasă care pătrundea în clasă.

Era profesorul de istorie. Îmbrăcat în haine  negre, cu pielea albă și cu ochii albaștri strălucitori. Gluga lui neagră, misterioasă îi acoperea trăsăturile chipului. O umbră neagră îi îmbracă chipul, pe Fly și Mirei trecându-i toți fiorii. În clasă se așternu o liniște amenințătoare.

– Mira, dă-ți capul, nu pot vedea ce scrie la tablă! mârâi Fly.

– Nu este vina mea că ești scund.

Lecțiile de istorie informau elevii despre fiecare oraș al României.

Colegii erau dezinteresați și plictisiți, neatenți la indicațiile domnului profesor. Numai Fly și Mira ascultau, încercând să descifreze secretul.

Bun! Să vă prezint proiectele de început de an. Mi-aș dori ca fiecare să culeagă informații despre

orașele României. Voi trei despre Brașov, cei din mijloc despre Timișoara…Mira și Fly despre Brăila. Abia aștept să observ spiritul vostru de echipă!  Profesorul le înmână un bilet pe care erau notate versurile:

„Viitorul și trecutul/ Sunt a filei două fețe/ Vede-n capăt începutul/ Cine știe să le-nvețe.” Vă puteţi ajuta pentru a reuşi.

Ce zici, Fly? Ce a vrut să spună profesorul? Ce înseamnă aceste versuri?

Din acea zi, totul a devenit tensionat în familia Adrenalină. Manuscrisul bunicii nu era descifrat….Acum tema la istorie….

Fly, de ce nu poți să îmi spui ce se întâmplă cu tine? Ești din ce în ce mai trist.

Mă tot gândesc la întâmplarea cu manuscrisul bunicii. Cred că ar trebui să ne gândim serios la ceea ce a scris cu ceva timp în urmă şi bunica, știi tu, cu salvarea lumii…

Da, dar gândește-te că trebuie să facem asta împreună, ceea ce înseamnă că trebuie să colaborăm. După cum a zis și domnul profesor, firile noastre diferite ne pot completa în îndeplinirea dorinței lui.

Oare cum putem să unim viitorul și trecutul?

Dar filele din versuri se referă la indiciile din caietul bunicii sau la proiectul domnului profesor?

Eu cred, zise Fly, că trebuie să călătorim în timp, altfel nu vom desluși misterul trecutului…

Ultimele două versuri „ Vede-n capăt începutul/Cine știe să le-nvețe” sigur ne vor duce spre un proiect unic, pe care doar gemenii ce se pot completa în rațiune și în sentimente îl pot realiza.

Așa ca noi!

Da!

Ai dreptate, spuse Fly admirativ.

Promite-mi că orice se va întâmpla cu tine, eu voi ști, fie că este ceva de bine sau de rău!

Promit!

M-am gândit și eu la manuscris. În fiecare zi, în fiecare clipă de-atunci, zise Mira.

Atunci hai să ne punem pe treabă! Nu avem timp de pierdut. În caiet scria că numai tu poți aduce indiciile, că tu ești „aleasa”.

Mă voi apuca imediat de cercetat.

Zi de zi, oră de oră, în orice secundă, gândul gemenilor Adrenalină zbura la provocare și la bunica lor preaiubită.

Trecuseră deja trei zile de când Mira s-a apucat de cercetat manuscrisul. La început îi era dezvăluită taina acestui dar de a învinge lăcomia, invidia și ura, dar pe care l-a moştenit și ea. Fly o încuraja de fiecare dată, dar acum parcă s-a creat o legătură telepatică între ei, îl simțea mereu alături.

Într-un final de zi de vineri, Mira alergă prin casă, disperată să-l găsească pe Fly, repetând:

Am reușit! Am reușit! Am reușit!

Fly era în bucătărie, iar când a auzit-o pe Mira spunându-i aceste cuvinte se repezi la ea și o îmbrățișă strâns, ridicând-o în brațe.

Sunt așa mândru de tine! exclamă băiatul.

Mira îi întinse hârtiile scrise urât cu o mână tremurândă și cu un zâmbet larg, din care parcă îi dansau pistruii.

Aici sunt toate informațiile puse cap la cap.

Fly le citi cu fascinație, iar Mira îi povestea mai mult în zonele în care scrisul nu era atât de lizibil.

Totul căpăta sens, iar gemenii se uitau cu atenție la fiecare literă, la simbolurile pe care până atunci nu le observaseră. Niciodată nu fuseseră atât de dornici să reușească, deși viața le oferise multe provocări incredibile pentru alți copii de vârsta lor. Profesorul îi fascina prin misterul privirii demne, iar nepăsarea colegilor îi intrigase. Voiai să reușească.

Înseamnă că putem îndeplini dorința profesorului acum?

Cred că da.

– Ai dreptate, poate așa vrea și dascălul să înțelegem, că amândoi avem opinii diferite și fiecare vede lumea altfel, dar împreună putem descoperi și cele mai ascunse secvențe!

În acea seară, Mira se hotărî să citească caietul bunicii lor și să găsească o modalitate prin care să repare ceasul de buzunar. După ce citi tot caietul, Mira descoperi că mesajul „Călătorește prin timp și vei găsi perioada în care va fi nevoie cu adevărat de voi!”, arată că sarcina lor are legătură cu istoria Brăilei, despre care le vorbise şi profesorul. Pe lângă această descoperire, Mira mai găsi o hartă desenată chiar de bunica lor. A doua zi dis-de-dimineață, Mira se trezi și se duse direct în camera fratelui său pentru a-i povesti ce indicii găsi. Fly era foarte încântat de noile indicii și hotărî ca imediat după ce servesc micul-dejun să meargă la locul misterios unde îi va ghida harta. După o oră, cei doi gemeni erau gata să afle adevărul. Harta era desenată frumos și clar, iar străzile și clădirile erau la fel ca pe vremuri. După ceva timp, ei își dădură seama că locul marcat pe hartă era o hrubă a orașului Brăila. Speriați și curioși, cei doi copii pășiră împreună cu gândul la cel ce le fusese în trecut alături, Black,  în hruba întunecată și sinistră, la capătul căreia se zărea o lumină neclară, dar puternică.

Deodată, pe fundal, se auzi pentru o secundă glasul Mirei care striga: „ Nuuuu, trebuie să …”, apoi doar liniștea și  lumina albă, puternică acoperi totul. Ceea ce a durat doar câteva secunde s-a simțit o veșnicie pentru cei doi gemeni care aterizaseră într-o lume ciudată, nemaivăzută. Toată lumea purta haine largi, parcă din pânză, bărbații aveau mustăți groase, piele mai închisă și pălării uriașe, negre, iar femeile aveau fuste și cămăși simple, iar părul lor era strâns în codiţe sau batice.

Fly, ești bine? Cum te simți?

Mă doare puțin capul, dar sunt în regulă. Tu? Te-ai lovit, te doare ceva?

Deși totdeauna sunt mai sensibilă, de data aceasta n-am nimic grav.

Mai suntem în acele hrube?

Nu, din fericire!

Oare unde am ajuns?

Nu știu. Partea cea mai bună, oricum, este că nu vorbim aceeași limbă cu acești oameni, după cum observă Mira.

Și cum ne-am putea descurca?

Ce-ar fi dacă le-am arăta manuscrisul?

Bună idee!

Cei doi s-au retras pe o străduță, unde au început să le arate oamenilor manuscrisul, dar primeau tot felul de răspunsuri bizare. Unii oameni arătau spre un alt manuscris mai mare, alții le îndrugau lucruri pe care nu le puteau înțelege. Unii le-au dat chiar și un bănuț.

Perfect, acum cred că suntem și cerșetori! zise Mira furioasă, încercând să arunce bănuțul în stradă, dar o mână o opri.

Era mâna lui Fly, care îi spuse:

Poate o să avem nevoie de bănuțul acesta. Nu știm cât rămânem aici. Dă-mi-l mie!

După un timp de gândire continuă:

Apropo, ce e aici…În ce an suntem, cât de departe am călătorit…?

Haide să aflăm!

Dar cum? Nu știm limba și nu putem vorbi cu nimeni…

Ce-ar fi dacă ne-am lua un ziar? Trebuie să apară vreo cifră…

Ai dreptate! Haide!

Nimeni nu știa ce surpriză îi aștepta pe cei doi la standul de ziare de la colț.

Nu își dădeau seama de ce au ajuns în acele locuri. Nu știau dacă cei din jur îi vor ajuta sau îi vor depărta de scopul lor de a lumina trecutul pentru generația lor.

Oamenii care se perindau pe acea străduță cu aspect medieval îi asaltau cu întrebări:

De unde ați apărut?

Sunteți solii schimbării?

De ce sunteți atât de diferiți de noi?

Manuscrisul este furat de la muzeu?

Vreți să vă ducem undeva?

Alergând printre toți acești curioși, au ajuns în dreptul unui anticariat. Mira voia să recite alte versuri scrise la intrare, dar Fly a văzut o colecție de ziare.

Mira, privește!

Ce s-a întâmplat, Fly?

Uite ce colecție minunată!!!

Haide să vedem cum îi cerem domnului!

Deja se pregăteau să mimeze ceva ce își doreau. Fly a ales un ziar la întâmplare, dar când să scoată bănuțul a scos și manuscrisul, la vederea căruia, vânzătorul a rămas uimit.

Fly și Mira, zise acesta după câteva clipe de tăcere.

De unde ne știi numele? țipă Mira fără să se poate abține.

Deodată, domnul a început să vorbească în latină:

Dragii mei, nu vă speriați, sunt fratele tatălui mult iubitei voastre bunici.

De unde știi despre noi? repetă Mira.

Angelus mi-a spus despre voi.

Bunica a pomenit de Angelus în caietul ei, observă Fly.

Bună remarcă, băiete! Angelus e zeul care îl ține şi pe șarpele Black viu.

Mira avea ochii ațintiți pe vânzător, analizându-l atent, în timp ce Fly stătea într-o parte, gânditor.

Unde ne aflăm? sparse Fly tăcerea.

Suntem în Brăila, oraşul de pe malul Dunării.

Eu și Mira suntem aici cu o misiune.

De a înfrânge lăcomia, invidia și ura, îl completă fata. Ne poți da vreun sfat?

Desigur. Țineți minte: „Povestea schimbă oamenii!”. Vă mai pot oferi o hartă a oraşului scrisă în limba greacă.

Mulțumim! spuseră gemenii în cor.

Cel mai bine ar fi să descoperiţi secretele oraşului. Suntem sub ocupație otomană, iar turcii nu sunt chiar cei mei onești și plini de dragoste oameni.

Suntem aici să ajutăm!

Înseamnă că ați greșit epoca, trebuie să recitiți incantația despre trecut și viitor și sigur veți ajunge unde și când v-a fost scris!

Știți și despre versuri?

Desigur! Eu sunt prins aici de capcana timpului, dar vin din alte vremuri. Oricum , este o altă poveste…

Vai, ce interesant!

Da! Toți ceilalți vă vor ajuta!

Mulțumim!spuse Mira.

Vă suntem recunoscători!completă Fly.

Dar cum, căci nu putem vorbi cu nimeni, nici nu știm pe nimeni.

Mă jigniți…Vă voi trimite eu acolo cu o căruță!

Cu ce?

Cu o căruță. Veți vedea. E un mijloc de transport des folosit, chiar pentru a călători în timp.

Deodată, cei doi fraţi ajung în faţa unei clădiri impunătoare, ale cărei coloane se zăreau din depărtare, realizate în stil baroc, dispunând de o bogată decoraţie exterioară, pe care se afla scris cu litere aurii “Teatrul Maria Filotti”

La intrarea în teatru, cei doi frați s-au privit unul pe altul, răsuflând ușurați.

Să mergem! îl îndemnă Mira pe Fly.

De-a lungul încăperilor friguroase, erau expuse tablouri cu scriitori brăileni, dar ceea ce a atras privirea lui Fly a fost un tablou cu scriitorul Fănuș Neagu și citatul lui: „Brăila va fi mereu în vâltoarea visului, nedestrămată și numai învăluită în fumul jertfelor. Întinde mâna, zgâlțâie-i somnul și ascultă-i vorbele.”

Ce e asta?

Ce tot ai, te comporți ciudat? i se adresă Fly

Ascultă-mă, probabil mă vei crede nebună, dar știu de undeva acele picturi de pe pereții teatrului. Nu știu cum sau de unde, dar le-am mai văzut undeva.

Exagerezi!

Își scoase manuscrisul și caietul bunicii, un adevărat talisman pentru ei, gândindu-se la cele mai frumoase momente petrecute cu „buni”, așa cum o alinta ea. Imediat gândul i-a zburat la bunica, persoana atât de dragă celor doi frați. Copilăria lor fusese marcată de imaginea ei și aceasta părea încă vie, îi ajuta și îi însoțea în toate aventurile lor. Chiar și acum o simțeau prin preajmă, spiritul ei încercând să îi ajute. Dar în mintea lor revenea și amintirea bunicii iubitoare, care le pregătea diverse surprize culinare.

Se gândeau la acele dimineți însorite în care preparau împreună celebrii biscuiți de casă. Sau când se jucau cu micuții pisoiași din casa bunicii. Fără să își dea seama, o lacrimă i s-a prelins pe obrazul ei îmbujorat și căzu pe ceasul de buzunar. Dintr-o dată, un simbol de pe capacul ceasului s-a aprins într-o culoare de roz puternic. Simbolul era un triunghi care avea în centrul său un mic șarpe. Fața Mirei a devenit palidă, inima bubuia din ce în ce mai tare. Se sperie, mai-mai să amețească și a șoptit:

Asta e! Simbolul coincide cu picturile de pe pereții teatrului. Dar oare ce legătură au toate astea?

Iar ? întrebă Fly, uimit de atitudinea surorii sale.

Ah, da, așa este! Uite, ți-am spus că știu de undeva acele simboluri.

Dacă iar începi cu asta…

Lasă-mă să termin! îl întrerupse Mira. Simbolurile sunt aceleași ca picturile de pe pereții teatrului, iar în caietul bunicii sunt scrise inițialele „M.F.”, asta poate însemna Maria Filotti.

Atunci trebuie să aflăm! Poate acest oraş va fi o poartă spre gândurile bunicii.

Odată ce au ieșit pe poarta teatrului, lumea era veselă, oamenii vorbeau unii cu alții foarte zâmbitori, își împărțeau mâncarea cu oamenii mai puțin norocoși și erau mai politicoși.

Ok, ce este asta, ce se întâmplă?

Manuscrisul! Este exact cum a spus domnul profesor: dacă reparăm viitorul și trecutul, vom scăpa lumea de lăcomie.

Dar este prea de tot. Am atâtea semne de întrebare în minte, de exemplu: ce legătură avea provocarea cu teatrul sau cum, așa, dintr-odată oamenii sunt mai drăguți?

Hoinărind pe străzile pline de istorie ale Brăilei, ei uitară de manuscris, nesimţind cum trecu timpul.

Cei doi frați trebuie să găsească indiciul cel mai important, pentru aflarea modului prin care lumea se poate schimba în bine. Și cum adevăratul mister al formulei constă în a fi vizibil și nu invizibil, Mira a citit de pe un bilet din hârtie, ce era împachetat într-un săculeț din pânză aurie, unde se aflau și două monede și  care era atașat de fila groasă a manuscrisului, având ilustrată o imagine ce părea a fi la prima vedere un palat.

Era fascinată de arhitectura clădirii , gândindu-se cum să ajungă în acest univers plin de mister. Sub buclele roșcate se ascundeau gânduri nebănuite.

Dupa rostirea cuvintelor ce erau scrise în limba greacă, se deschise o hologramă-n care se reflectau toate indiciile ce trebuie să fie găsite, astfel privind în ea, lui Fly îi era atât de teamă încât, la un moment dat, a avut senzația că e îmbrăcat într-o haină de gheață.

-Nu te teme, Fly! a zis Mira cu vocea-i tremurândă, luându-l de mână pe băiat și pășind amândoi spre hologramă, fiind imediat absorbiți de aceasta. Pe la mijlocul drumului, le ieși în față o oglindă în care, se pare, era bunica lor. Aceasta a început să vorbeasca pe înțelesul celor doi, adică în limba română. Ea le vorbea zâmbind, iar căldura din ochii ei dezmorțea sufletele celor mici.

– Ardeți, până la jumătate, o lumânare, ce se afla numai în locul unde veți ajunge, pentru a zări în fum „Nucleul formulei”. În acel moment, oglinda dispăru, iar Mira și Fly au coborât ușor de pe bolta cerului în ciuda gravitației, în curtea palatului ce era, de fapt, Biserica Greacă din Brăila. Frații au achiziționat lumânarea cu ajutorul celor doua monede și au aprins-o cu ajutorul unei brichete găsite, parcă nu din întâmplare, pe o băncuță din curte. Stăteau muți și se uitau la o flacără de un roșu aprins, așteptând să ajungă la jumătate, însă părea că arde pe loc sub suflurile înghețate și inimile parcă înghimpate ale celor doi frați. După clipe intense de așteptare, având sentimentul că li se taie respirația, Mira și Fly au suflat nerăbdători să vadă indiciul. Îndată s-a format un norișor pe care scria „Iubire”. Bucuroasă, Mira a deschis jurnalul de care nu se despărţea și a scris pe ultima filă, pe lângă celelalte indicii, ingredientul esențial-iubirea.

În acest timp, Fly citea un afiş : „Biserica este locul unde ne putem retrage când sufletul este încărcat. Este locul unde putem spune adevărul, fără să fim criticați. Biserica este un lăcaș pentru mine, pentru sufletul meu. Când sunt acolo, parcă sunt cel mai vesel copil de pe planetă. Pentru mine, a fi aproape de Dumnezeu și de toți sfinții, este cel mai frumos lucru posibil”.- Brăila, Biserica Greacă.

Fly se gândea la aceste cuvinte, încercând să le descopere sensul.

Astfel, află că Biserica Greacă este un monument istoric ce îmbină stilul bizantin cu cel gotic renascentist şi prezintă puternice influenţe antice greceşti, reprezentând un adevărat punct de reper pentru Centrul Istoric al Brăilei.

Într-o încăpere îngustă gemenii au găsit o carte plină cu informații despre acest lăcaș, fiind și legendă: „Se spune că, demult, pe înserat, un cioban îşi ducea oile de la păscut spre casă, supărat şi îngândurat că mama lui orbise şi se ruga la Dumnezeu să-i dea sănătate. Deodată, în faţă, i-a apărut Maica Domnului şi i-a spus să construiască o mică troiţă la stejarul cel mai bătrân din preajmă şi să o împodobească cu multe icoane. În fiecare seară când va trece pe acolo, să aprindă candela şi să se roage, pentru ca mama lui să poată vedea. A doua zi, ciobanul s-a apucat de treabă şi în trei zile a terminat de construit mica troiţă. A observat, însă, că, pe lângă construcţia făcută de el, un firicel de apă a inundat încăperea, şi s-a apucat să sape un şanţ, pentru ca apa să se poată scurge. Pentru că era foarte cald şi îi era sete, omul a băut din apa ce curgea şi, văzând că este rece şi bună la gust, a pus într-o sticlă să-i ducă şi mamei sale acasă să-i dea să bea şi să se spele pe faţă. La numai o săptămână după ce a băut din această apă, mama ciobanului s-a vindecat şi a început să zărească lumina zilei.”

Bucuroși, Mira și Fly s-au dus să îl întrebe pe preotul bisericii dacă această legendă este adevarată. Acesta a confirmat spunându-le:

Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viață nouă !

Să mergem la izvor !

După ce găsiră izvorul, o lumină puternică îi orbi pe Mira şi pe Fly intrând într-un tunel, conduşi de fascinantul covor luminos. Cei doi fraţi se treziră aşezaţi pe o bancă, pe o faleză, placată cu piatră cubică veche, erodată pe alocuri, câteva trepte coborând aproape de apa albastră-verzuie. Era faleza Dunării.

Soarele era pe cale să apună, iar razele aurii şi blânde mângâiau parcă valurile Dunării. Buclele roşcate ale Mirei erau purtate de adierea caldă a vântului. Atmosfera era plăcută, ca o zi minunată de primăvară. Deodată se auzi un zgomot puternic de tobe ce o făcu pe Mira să tresară ca dintr-un vis frumos.

Ce se aude? întrebă Mira.

Nu ştiu, răspunse Fly. Pare a fi o melodie, ca la defilările militare.

În faţa lor, grupuri de marinari în costume de diferite culori defilau, muzica bătând profund în inimile celor doi.

Uau! Ce ritm! Ce atitudine!

Încet, încet, lumea se adună aplaudând în ritmul muzicii. Totul era cuprins de o atmosferă de sărbătoare. Copiii auziră doi bătrâni vorbind în spatele lor:

Ce tineri sunt! exclamă unul.

Şi eu am fost ca ei, şi eu am fost în armată. Ce mai instrucţie făceam! Ziua Marinei a devenit atât de frumoasă!

Atunci află Mira că e Ziua Marinei, iar Brăila sărbătorea prin joc şi cântec. Tarabele erau pline de suveniruri, ceasuri în formă de ancoră, brelocuri ca nişte colace de salvare, chipie marinăreşti, iar oamenii erau încântaţi de parada militarilor. Fascinaţi de acest dans al culorilor, de Dunărea ce spunea poveşti, cei doi fraţi au decis să exploreze locurile. La un vânzător, Mira văzu un talisman ce a atras-o prin culoarea sa fascinantă, părând a fi o ancoră argintie.

Uite, Fly, un talisman!

O ancoră argintie!

Al cui o fi fost?se întrebă Mira.

Cine știe? Pare a fi foarte vechi.

Îmi place acest talisman, dar cred că este foarte scump.

Fly îl privi cu atenție, imaginându-și câte povești poate să ascundă acest talisman.

Cât timp Fly admiră talismanul, Mira găsi un pliant pe care scria că se va desfăşura un concurs al bărcilor cu vâsle. Fără ca Mira să ştie, Fly cumpără talismanul, împachetându-l într-o cutie de catifea albastră.

Unde o fi Mira? se întrebă Fly, căutând-o speriat.

Deodată îi zări pletele roşcate. Citea pliantul: „Oricine se poate înscrie la concursul de bărci cu vâsle. Alege-ţi barca şi Dunărea te va purta pe aripile ei! Cel mai rapid va avea parte de o aventură de vis.”

Ce zici? Ne înscriem?

De ce nu? Trebuie să descoperim fascinanta Dunăre.

Competiţia începea peste o jumătate de oră. La un moment dat, un bătrânel gârbovit, cu o barbă lungă şi ninsă de anii grei sub care se ascundea un surâs dulce se îndreptă spre ei. Cu ochii scânteind îi întrebă:

Ce barcă vreţi pentru concurs, copiii moşului? Cea verde, cea albastră sau cea roşie?

Ce zici, Mira? E bună cea verde?

Mira îi răspunse că e perfectă, deşi lui Fly i se păru o barcă pre modestă pentru un concurs. Spre norocul lor, barca, cam nesigură şi perimată, ce-i drept, era bună, mai ales, pentru o navigare scurtă.

Întrecerea era pe cale să înceapă. Bătrânelul s-a decis să îi conducă pe copii. După un foc de armă, bărcile începură să se îndepărteze de mal. La jumătatea cursei, Fly se gândi că este momentul oportun pentru a-i dărui cadoul surorii sale.

Poftim, Mira, ţi-am luat un cadou!

Talismanul! Mulţumesc, Fly!

Ochii ei se înseninară de când văzu talismanul, dar uitase de manuscrisul pe care trebuia să-l descifreze. Brusc, un nor negru tulbură liniştea , acoperind razele mândrului soare, iar un stol imens de păsări invadă bolta cerească. După ce s-au retras, talismanul începu să strălucească în mâna Mirei, învăluindu-i într-un abur, în timp ce bătrânul îi privea speriat. Nici ei nu ştiau cum, însă se treziseră singuri în barcă. Nu ştiau unde vor ajunge, însă asta nu mai conta pentru ei. Asa că, s-au pornit pe vâslit.

Mira, eşti sigură că mai poţi vâsli? Cred ca este timpul să mai trec şi eu la vâsle…

Da, mai stai şi odihneşte-te. Intuiesc că nu mai avem mult şi vom da din nou de tărm.

Şi zicând toate acestea, au alunecat din nou printre stelele care se reflectau în apele curgătoare ale fluviului. Dar, la un moment dat, totul s-a oprit brusc cu o zdruncinătură puternică.

Hei, ce s–a întâmplat?!  a întrebat Fly, trezit rapid din somnul în care se cufundase.

S-ar putea să ne fi afundat într-un banc de nisip!

Băiatul şi-a aplecat capul aproape de apă, inspectând întunericul infinit al acesteia.

Nu, este o epavă! Este o corabie foarte mare, scufundată aici de ceva vreme, cred… Deja scândurile sale au început să putrezească şi o parte considerabilă din catarg şi din proră sunt smulse. Nu cred că o sa ne fie foarte greu să ieşim de aici, date fiind condiţiile în care se afla obstacolul.

Sper să ai dreptate măcar în privinţa asta.

Deja obişnuit cu tachinările şi ironiile spuse la adresa sa, Fly începu în linişte să se afunde în apa îngheţată. El era singurul din familie care ştia să înoate, fiind considerat un membru special pentru această abilitate. Ajuns sub barcă, privirea i-a fost atrasă de ceva care semăna cu un bulgăraş strălucitor de zăpadă. Fără să îşi anunţe sora în legatură cu descoperirea făcută, el a pornit ca o acvilă înfometată spre prada neajutorată. Ajuns foarte aproape de minunea de sub fluviu, şi-a dat seama că ceea ce a vazut era doar o mică parte faţă de ceea ce se ascundea de fapt. După corabie, se afla un cufăr uriaş, care purta însemnul regal al navigatorilor englezi. Nu i-a trebuit mult timp de gândit, căci într-o clipită avea comoara în mâini şi, cu mare greutate, urcă din nou spre lumina lunii.

Oh, Dumnezeule! Fly, unde ai fost??? M-ai îngrijorat până peste poate!

Taci şi ascultă-mă! Uite ce am găsit! Trage barca mai la mal, căci nu cred că o să poată suporta o asemenea greutate.

Zis şi făcut! Odată ajunşi pe ţărmul mâlos al apei, au pus jos cufărul şi au început să îl examineze cu atenţie. Sub coroana reginei inscripţionată pe lemnul deteriorat de vreme, se afla o frază în limba engleză: “The Great Island of the Danube”.

Apa pe care navigam este Dunărea! Si deci, oraşul Brăila, este un vechi oraş din România, renumit pentru portul său la care veneau  mai mereu corăbiile greceşti de altădată.

Deci, corabia englezească  de care ne-am împotmolit a venit aici pentru comerţ. Şi voia, de asemenea, să ajungă în Insula Mare a Brăilei unde doreau să descarce produsele aduse.

Dar, o furtună groaznică le-a stricat definitiv planurile. Şi, dacă nu mă înşel, cufărul acesta a fost plata reginei pentru serviciul prestat.

Cei doi gemeni reconstituiau povestea cu atât de mare siguranţă, încât îţi puteai imagina că au fost chiar ei cei care au participat la această operaţiune, unicii supravieţuitori ai acestei tragedii. Nu erau nişte împătimiţi ai istoriei, însă reţineau date şi evenimente cu mare uşurinţă, dovedind o capacitate intelectuală de excepţie printre colegii lor.

Şi cum curiozitatea nu le dădea pace, sparseră lacătul ce ţintuia capacul cufărului, contemplând bogăţiile descoperite cu un dram de noroc şi întrebându-se ce vor face mai departe…

Cei doi fraţi priveau spre cerul înstelat.Ochii lor parcă licăreau în lumina lunii. Deodată, Mira se ridică şi luându-şi prin surprindere fratele, şi-a scos talismanul pentru a încerca o nouă vrajă:

Printre nori si printre stele, tot privind mereu la ele, un portal îţi iese-n cale, peste lume mergi agale!

O lumină îi învălui, totul prindea alt contur, nimic nu mai semăna cu spațiul dunărean…Oare ce va urma?

Atunci din pământ ţâşni un nou şuvoi de lumină ce i-a atras pe fraţii Adrenalină.

După un drum lung, dar plăcut au ajuns la ceasul din centrul vechi al oraşului. Acesta  se înălţă falnic şi impunător în faţa lor. Admirându-i arhitectura rafinată, fraţii Adrenalină observară că, din nefericire, nu functiona. Copiii se aşezară pe o bancă pentru a putea admira mai bine acel loc încărcat de istorie. Privindu-l cu mare atenţie, fetiţa observă un fel de buton neobişnuit .

Se apropie cu paşi mici şi timizi pentru a-l analiza mai bine. Era un butonaş foarte mic de culoare gri. Curioasă şi nerăbdătoare, fără a se gândi prea mult Mira apăsă pe buton. De îndată o trapă secretă se deschise, ea acoperea un mic loc ascuns in interiorul ceasului.

-Fly, vino repede!

-Mira? Ce e ? Ce s-a întâmplat?

– Uite, Fly!

Mira găsi un bilet plin de praf înfăşurat cu o panglică de un roşu aprins şi un mic cufăr. Cu grijă, fraţii au desfăcut biletul, din care căzu o cheie pe care se vedea trecerea timpului, alături de un cufăr, citind speriaţi :

“In interiorul acestui bilet veţi găsi o cheie cu ajutorul căreia veţi putea repara ceasul. În acest cufăr se află informaţii pe care le-am strâns de-a lungul timpului despre monumentele acetui oraş. Am decis să ascund  aceste imagini şi informaţii  care au o mare valoare emoțională pentru mine în speranţa că într-o zi cineva care iubeşte acest oraş la fel de mult ca mine le va găsi. Sper să împărtăşeşti şi altora ceea ce ai descoperit aici!

Cu drag, creatorul ceasului.’’

Deodată, aceeaşi lumină puternică îi orbi.

Cei doi fraţi se treziră ca dintr-un somn profund, cuprinşi de un frig îngrozitor, descoperind că se aflau în camera lor. Nespus  de entuziasmaţi de această unică  descoperire, aventurierii s-au decis să le prezinte detaliat colegilor de clasă neinteresaţi de istorie, frumuseţea pe care o ascunde trecutul acestui orăşel de la Dunăre.

A doua zi, la şcoală, când şi-au prezentat descoperirea, atât profesorul, cât şi elevii au fost profund impresionaţi. Astfel, gestul frumos pe care l-au făcut gemenii Adrenalină a reuşit să îi facă pe toţi să înţeleagă că istoria este un adevărat tezaur inestimabil şi că într-adevăr „Povestea schimbă oameni!”.