Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 16

povestea calatoare gaesti
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 17
septembrie 16, 2016
povestea calatoare braila
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 15
septembrie 18, 2016

Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 16

povestea calatoare brasov

“Îmi vine să-mi smulg părul din cap! Nu înţeleg ce se întâmplă cu mine. De câteva zile stau şi mă uit în gol, de parcă Sara ar fi în faţa mea. Dacă e cumva starea pe care o trăieşti atunci când îţi dai seama că eşti cu adevărat îndrăgostit?… E ceva al naibii de ciudat! Când spăl vasele, o văd printre farfuriile murdare. Când fac curăţenie prin casă, valul de praf care se ridică în aer capătă forma ei. Mă urmăreşte peste tot!”

Mira rămase uimită la vederea paginii de jurnal. Abia acum realiza cât de multe i-a ascuns Fly în ultima perioadă. Fata ştia însă unde să îl găsească pe fratele ei atunci când simţea că acesta e supărat.

Întoarse cheiţa de la ceas şi ajunse într-o pădure. Se dezmetici repede şi aruncă în jur o privire cercetătoare. Îl zări pe Fly plângând. Fără să mai stea pe gânduri, se repezi la el furioasă:

– Serios, Fly, serios! Chiar ai ajuns să îţi ocupi tot timpul, gândindu-te la ea?

Fly ridică ochii şi, în privirea lui, Mira citi o adâncă melancolie.

– Mira, tu nu ştii cum e să stai noapte de noapte să priveşti în jurul tău şi să ai sentimentul că ea e acolo, suspină băiatul.

– Prostii! răspunse Mira cu un glas neînduplecat. La vârsta ta nici nu ar trebui să te gândeşti la asemenea lucruri.

Cu o voce stinsă, care îi acompania ochii scăldaţi în lacrimi, Fly adăugă:

– Mi-ai promis cândva că o să ne întoarcem în timp ca să reparăm totul…

În acel moment, Fly nu ştia dacă să o asculte pe sora lui şi să o dea uitării pe Sara.

– Aşa e, răspunse Mira. Dar de ce ne-am întoarce în timp pentru ea?

– Nu înţelegi? Mi-a rămas în suflet, nu mă pot obişnui cu absenţa ei. Chiar aş vrea să fie alături de mine.

Mira nu ezită să îi amintească fratelui ei de momentul în care, la şcoală, Fly o văzuse pe Sara uitându-se lung la un alt băiat. Ochii ei sclipeau.

Fiindcă nu reuşea nicicum să-l determine pe fratele ei să renunţe, Mira se grăbi să răsucească din nou cheia, pentru a-i mai arăta o dată lui Fly că Sara nu-l iubea. Numai că răsuci prea mult şi se treziră într-un parc…..

……. pe atunci Fly avea doar şapte ani şi se juca împreună cu Sara în parcul însorit de lângă şcoală. Erau înconjuraţi de o mulţime de flori parfumate, iar buclele blonde ale Sarei străluceau în razele soarelui. Fly, cel de acum, privea trist la cei doi copii care se jucau şi îşi dorea să nu fi crescut niciodată, să fi rămas aşa, pentru tot restul vieţii. Astfel credea el că ar fi putut împiedica un fapt care i-a despărţit: sentimentele fetei pentru alt băiat.

Cu siguranţă că sora lui nu îl adusese unde trebuie!

-Pierdem vremea cu nimicuri! Irosim puterile ceasului! se auzi vocea Mirei, care îl smulse pe Fly din starea lui de visare. Mira îşi dădu seama că din cauza grabei nu făcuse altceva decât să sporească dorinţa băiatului. Ca să îl convingă, adăugă cu destul sarcasm:

– Cu bunica Elena şi cu bunicul Cristoph cum rămâne? Mai bine am face ceva în legătură cu ei, decât să schimbăm povestea ta…de iubire…

Fly se pomeni în faţa unei alegeri destul de dificile. În sinea lui, băiatul recunoştea că Mira are dreptate, doar că ceva mai presus de voinţa lui îl împiedica să uite de Sara, să renunţe la ea.

Sătulă de ezitările lui Fly, Mira decise să răsucească iar cheiţa ceasului, de data aceasta în partea opusă, ca să meargă în sfârşit acasă, fiindcă obosise. Se treziră însă într-un loc plin de roboţi multicolori, populat de foarte puţini oameni. Mira nu-şi arătă frica, dar observă privirea îngrozită a fratelui ei şi se simţi străbătută de un sentiment de vinovăţie. Nu mai ştia nici ea la ce să se aştepte. Se gândi dacă nu cumva greşise, nesocotind dorinţa fratelui ei. Mira îşi privi ceasul şi observă că nu mai funcţionează la fel ca înainte. Limbile se roteau ameţitor, de parcă timpul ar fi luat-o razna. Se mişcau ba înainte, ba înapoi, ca şi cum ceasul ar fi căpătat o voinţă a lui, independentă de a lor. Fly se uită la mâna surorii sale şi înţelese îngrijorarea de pe chipul ei.

Avea totuşi şi el un ceas, cu aproape aceleaşi puteri, pe care, până la urmă, putea să-l folosească după bunul plac, din moment ce Mira nici nu-l întrebase nimic când îl folosise pe al ei. Fly îşi deschise ceasul, din care sări Black. Micuţul părea speriat şi se încolăci pe mâna băiatului. Gemenii se uitară în jur şi observară că, pe lângă roboţii multicolori, mişunau şi câţiva oameni îmbrăcaţi la fel, care însă nu-şi vorbeau. Cei doi auziră o şoaptă care venea dintr-o curte din apropiere:

– Veniţi aici! Repede!

Copiii urmară imediat vocea şi intrară în curtea acoperită cu buruieni strivite de cărămizi. Era singura voce pe care o auziseră până atunci. În faţa lor apăru un bărbat înalt şi slab, îmbrăcat într-un fel de uniformă, însoţit de alţi oameni, de vârste diferite, care purtau acelaşi fel de haine. Erau destul de ciudaţi, privirile lor erau pline de o disperare mută.

– Dragii mei, numele meu este Charles, se auzi deodată vocea bărbatului îmbrăcat în uniformă. Vă aşteptam, spuse omul misterios, iar chipul lui se lumină de un zâmbet sincer. Noi suntem Imunii şi luptăm să-i ajutăm pe oameni să-şi recapete memoria.

Mira şi Fly se priviră nedumeriţi. „Imunii, gândeau ei, ce ar putea fi? Şi de ce trebuie noi să-i salvăm mereu pe toţi? De ce oare ne aşteptau tocmai pe noi?”.

În ciuda faptului că în jurul lui se petreceau multe, Fly îşi dorea să fugă, aşa că închise ochii şi se gândi din nou la Sara. Avea ceasul lui, putea să dispună cum dorea de puterile lui. Se cam săturase şi de insensibilitatea surorii lui, şi de toţi cei care le cereau ajutorul. Deschise ochii şi văzu privirea plină de reproş a Mirei, aţintită asupra lui. O ploaie de vorbe îi izbi urechile:

– Nu te mai gândi la ea! Înţelege odată că nu pe tine te iubeşte. Te-a abandonat. Împacă-te cu ideea! se răsti fata.

Tonul ei aspru îi provoca lui Fly supărare, pentru că se aşteptase ca, într-un final, sora lui să îl înţeleagă. Tăcu, dar îi răspunse totuşi Mirei în gând: „Lasă-mă-n pace! Nu ştii nimic despre ea, nu o cunoşti şi nu o poţi îndrăgi aşa cum fac eu. Am să te părăsesc aici!”

Ceasul lui îl putea duce la Sara! Putea să scape de toată povara momentului şi să-şi revadă prietena din copilărie. Era mânios pe sora lui, se simţea dezamăgit şi plin de furie. Imaginea Sarei îi răsărea în minte, nu-i dădea pace. O auzea pe Sara şoptindu-i: „Puteam fi ca înainte, totul depinde de tine…”.

– Fly, Fly! îl scutură Mira. Sper că nu ai de gând să foloseşti ceasul de unul singur. Saltul tău în timp ar însemna ca eu să rămân aici, ştii bine că numai ceasul meu are puterea de a ne duce pe amândoi. Dacă rămân aici, nu-mi voi mai aminti că sunt sora ta, aici, oamenii uită de cei pe care i-au iubit. Nu fi egoist!

– Nu sunt egoist, răspunse băiatul. Ai făcut numai ce ai vrut şi uite, ai stricat şi ceasul. Din cauza ta am ajuns aici.

În tot acest timp, Charles îi privise nedumerit pe cei doi, aşteptând un răspuns din partea lor. Mira îşi privi fratele în ochi, iar Fly îşi retrase mâna care era pregătită să dea ceasul înapoi.

– Charles spune că virusul îi face pe oameni să uite totul şi că doar Imunii mai au scăpare. Fly, trebuie să rămâi aici, te rog să ne ajuţi să reparăm ceasul, ca nu cumva să cădem amândoi în capcana uitării.

Fly se simţea total nepregătit pentru o altă alegere dificilă. Nu era destul că Mira încerca să îl îndepărteze de gândul de a se întoarce la Sara, acum se stricase şi ceasul, iar Charles le cerea ajutorul. Şi mai erau şi bunicii… Îi venea să-şi arunce ceasul ca să scape şi să rămână aici, să se lase infestat de virusul uitării, ca să nu mai simtă îndoiala.

Într-un final, Fly decise să-şi ia rămas bun de la sora lui. Pentru moment, nimic nu părea mai important decât găsirea Sarei. Ticăitul ceasului parcă îl ispitea. Întoarse cheiţa şi o privi pentru ultima dată pe Mira, care stătea de vorbă cu Charles.

-Nu! Nuuuu! se auziră vocile Imunilor, dar Fly era deja departe, undeva în trecut, acolo unde îi rămăsese sufletul.

Rătăcea pe nişte străduţe înguste, care acum păreau şi mai mici decât i se arătaseră în copilărie. Nu mai era nimeni prin preajmă, nimeni care să îl ajute sau să îl sfătuiască sau chiar să îl certe. De o parte şi de alta a aleilor pustii, copacii goi de frunze se clătinau în bătaia vântului. Peisajul dezolant îi trezea regrete. Era singur. Deodată, îl copleşi teama, o teamă nemaiîntâlnită până atunci. Avea impresia că tot ceea ce făcea nu era altceva decât o risipă de timp şi de energie. Se simţea ca un fugar, rătăcit într-un trecut ceţos.

Căută şcoala unde învăţase şi parcul din împrejurimi, sperând să o găsească acolo pe fetiţa cu care legase o prietenie pe viaţă şi pe care nu o putea uita. Privirea blândă a Sarei îi conducea parcă paşii spre locuri nedescoperite, căci nimic nu mai părea a semăna cu ceea ce îşi amintea el din copilărie. „Poate că timpul schimbă lucrurile, le face să arate altfel. Sau poate că eu sunt cel care s-a schimbat. Nu-i nimic, voi continua să o caut. Am pornit pe drumul ăsta şi nu o să dau înapoi tocmai acum”, gândi el, dar paşii îi erau nesiguri.

În acelaşi timp, Mira se pomeni la fel de singură ca şi fratele ei. Nu-i venea să creadă că Fly a părăsit-o, deşi recunoştea că se arătase prea aspră cu el. Poate de aceea Fly hotărâse să plece. Parcă niciodată distanţa dintre ei nu fusese atât de mare. Se simţea incompletă fără fratele ei pe care se obişnuise să îl aibă mereu în preajmă. Chiar dacă uneori se mai certau, Fly o făcea să fie mai vie, mai implicată şi chiar mai responsabilă. Nu-şi putea imagina viitorul fără el. De aceea se bucură când îşi aminti de spusele lui Charles, anume că „Imunii” aveau capacitatea de a se micşora, aşa încât, dacă reuşea să-şi repare ceasul, putea pleca împreună cu ei după Fly. Charles o implorase să îi ajute, măcar pe cei care, pentru un timp, mai puteau să-şi păstreze memoria, deci şi amintirile.

– Să ne adăpostim undeva, spuse Mira deodată ridicând privirea şi scuturându-se de toate gândurile negre, şi să ne gândim la un plan. Fly a plecat, dar îl înţeleg, fiindcă e copil şi a luat-o puţin razna. Treaba asta cu dragostea poate fi uneori tare complicată! Ideea e să nu ne atingă virusul, fiindcă atunci nu vom mai putea repara ceasul, iar eu îmi voi pierde amintirile şi nu voi mai şti cărei lumi îi aparţin. N-aş vrea totuşi să mă pierd  pe aici!

Charles îi răspunse imediat, încântat de faptul că Mira vrea să îl ajute.

– Într-adevăr, trebuie să ne ferim cât putem de cei atinşi de boală. Amnezia i-a schimbat, au devenit răi, agresivi, indiferenţi. Pentru moment, nu îi putem aduce înapoi. Dar te putem ajuta pe tine să repari ceasul. După cum ţi-am spus, noi ne putem micşora. Câţiva vor intra în ceas, împreună cu mine. Găsim noi o soluţie. Nu e prima dată când reparăm mecanisme.

Mira fu cuprinsă de bucurie. Greşeala fratelui ei putea deci să fie reparată. Îi văzu pe Imuni cum devin din ce în ce mai mici, până ajunseră nişte puncte mişcătoare. Punctele săriră apoi de câteva ori şi dispărură sub carcasa metalică.

Gândurile Mirei zburară iar la Fly, în timp ce oamenii care până atunci o priviseră cu mare curiozitate se împrăştiară. „Pe unde o fi? Ce-o fi făcând singur? Umblă fără rost, încolo şi încoace, caută în trecut ceva, nici el nu ştie ce. Oare cum de nu îşi dă seama că nu poţi schimba chiar tot ce vrei? Mai ales sentimentele altora. Dacă Sara ar fi vrut să rămână lângă el, nu s-ar mai fi uitat la alt băiat”. Încercă să îşi facă singură curaj, dar parcă şi natura îi era potrivnică. Afară se pornise un vânt puternic, iar acum, fiindcă nu mai avea cu cine vorbi, fata se simţi abandonată. Buruienile şi frunzele uscate din curtea părăsită îi dădeau o stare de melancolie. Vântul îi răvăşea părul, iar pe obraz simţi că i se preling câteva lacrimi. „Numai de ar reuşi Charles să repare ceasul! Nu-mi mai doresc altceva decât să-mi revăd fratele. E greu fără el. Acum sper s-o găsească pe Sara şi să fie fericit”, gândi Mira în timp ce simţea gustul sărat al propriilor lacrimi.

Din spatele ei se auzi însă un glas stins şi o mână îi atinse braţul. Mira reacţionă brusc, nutrind speranţa că fratele ei s-a întors. Pentru o clipă, ochii ei priviră în gol, pierzându-şi sclipirea, dar chipul băiatului de lângă ea o convinse să zâmbească. Se trezi că îl cercetează visătoare. Era un adolescent înalt, cu părul castaniu şi ciufulit, iar pe nasul cârn îi atârnau nişte ochelari rotunzi, cu lentile cristaline. Purta haine albe, închipuind un înger fermecător. Ochii lui verzi aruncau săgeţi de smarald, pătrunzând în labirintul minţii ei.

– Te gândeşti la Fly?

– Nu! El a plecat, abandonându-mă, dar…mi-e frică! Dacă e în pericol?

Te vei întoarce lângă fratele tău pentru scurt timp. Totuşi, pentru a-l revedea, va trebui să treci nişte teste. Egoismul te-a împiedicat să-l asculţi şi să încerci să îl înţelegi. Te-ai gândit numai la tine.

Vorbeşti precum un maestru, precum un bătrân. Eşti în Consiliu, nu-i aşa?

Abe – căci aşa îl chema pe necunoscut – îşi coborî privirea, răscolind apele furtunoase ale trecutului:

Părinţii mei au murit cu mult timp în urmă şi, astfel, am intrat în Consiliu, dezvoltându-mi prematur  puterile.

Îmi pare rău! şopti Mira, luându-l de mână şi păşind spre ieşirea din curte. Să mergem la maeştri!

Abe scoase un ceas argintiu, cu cadran verzui. Din el izbucni un curcubeu de culori stranii, formând portalul către  Consiliu. Cei doi săriră în  acel vârtej de nuanţe, ştergându-şi cu mâna pigmenţii galbeni şi albăstrii  ce le coloraseră chipurile. Cât fuseseră în turbionul miraculos, ceva se întâmplase.  Mira se simţea deodată în siguranţă alături de băiat. Fly nu mai exista pentru ea.

În acest timp, fratele ei geamăn rătăcea prin alte târâmuri pierdute, căutând-o pe Sara în universul întortocheat ce i se deschisese în faţă.

Portalul îi aruncase pe Abe şi pe Mira în faţa unei uşi impunătoare, sculptate dintr-un lemn negru. Abe îi întinse Mirei mâna, ajutând-o să se ridice. Câţiva maeştri îi întâmpinară, poftindu-i în Sala Adunării. Băiatul se aşeză pe un fotoliu rubiniu, iar fata rămase în picioare lângă el. Marii Călători prin ceaţa memoriei o informară că Abe va fi mentorul ei şi că o va ajuta să repare ceasul. Cei doi porniră spre pădurea de la marginea oraşului, rătăcindu-se printre arborii bătrâni. Rotind secundarul ceasului, Abe descoperi cât de sofisticat e acesta, pentru că în fața lor se ivi din neant un ecran. Și acolo  îl văzură pe Fly, plimbându-se printr-o şcoală pustie. Mira îşi aminti străfulgerată că are o datorie. Lacrimile care-i umpleau acum ochii inocenţi erau lacrimi  de regret. ,,Trebuie să îl aduc înapoi, lângă mine şi să-mi cer iertare!” îi trecu prin minte şi, întorcându-se aproape brutal spre Abe, Mira luă ceasul.

Trebuie să ne întoarcem la Consiliu! strigă ea cu voce autoritară…

În zorii zilei următoare, Mira dădu buzna în camera lui Abe. Acesta avea o paloare nefirească şi chipul indiferent. Tânărul se uita pe fereastră, ignorând-o.

Te-ai schimbat… Ce s-a întâmplat? îl întrebă Mira.

Lasă-mă în pace! Poţi să pleci!

Mira păşi confuză spre el, dar se opri. În toată fiinţa lui citea nepăsarea. Se simţea pustiită şi spuse cu emoţie clocotitoare:

Am crezut că suntem prieteni, dar totul …o fi fost o înscenare pentru a-mi testa bunătatea din suflet! Mira trânti uşa cuprinsă de frisoane de furie şi dezamăgire. Să ştii, să ştii că pot privi cu inima!

Mira, stai! strigă el târziu, dar fata  alerga pe holurile pustii.

Cuvintele lui o urmăreau şi un ecou dureros îi însoţea paşii: Stai, stai, stai…!

Îl iubea, dar în zadar. Tocmai ea care se amuzase de sentimentele fratelui ei, crezându-le ridicole, era acum în situaţia asta! Ştia însă că ajunsese cumva într-o Vale a Plângerii care o obliga să se gândească la ,,acasă”, la Fly. Unde era ? Pe unde s-o afla? Da, trebuie să-şi continue călătoria şi să îl găsească.

Ajunsă pe tărâmul Imunilor, unde avea să-şi petreacă noaptea,  Mira se ghemui într-un colţ, încă tristă.  Abia de-l auzi pe Charles intrând în camera ei:

Am o veste rea! Nu am reușit să repar ceasul, îi spuse acesta. Ne-am micșorat degeaba. Și Abe….

Ce este cu el?

S-a purtat bizar, nu-i asa? Poate are amnezie!

Se va vindeca, spuse fata sec pentru a-şi camufla tremurul vocii. Sunt sigură, adăugă ea, ca pentru sine.  Charles părăsi camera cu capul plecat, trăgând în urma lui o cortină de întrebări fără răspuns. Ceva se întâmplase cu cei doi.

Cu mişcări încete, încă prinsă în pânza de păianjen a unei emoţii pe care nu o mai încercase, Mira plecă spre bibliotecă. Îşi găsi curajul pe drum. Şi-a pierdut fratele, iar acum, prietenul. În plus, ceasul nu era reparat, iar mentorul ei nu avea nicio şansă.  Ce era cu boala lui Abe? Avea nevoie de indicii, îşi dorea să se întoarcă la Fly, să fie împreună.  Ei doi vor reuşi! Doar sunt Fraţii Adrenalină!

Înviorată  de acest gând, fata se rezemă de un dulap înalt. Din el alunecă o carte veche, cu titlul ,,Mira”.  Răsfoi paginile cu texte latineşti. ,,Altă capcană!” îşi zise. Deznădăjduită, se  ridică. Avu intenţia de a abandona cartea, dar un sunet familiar i-a atras atenţia. Era Black. Şarpele fidel se încolăcise  pe un dicţionar latin-român, arătându-i încă o dată calea.

Mira începu să traducă, iar când soarele îi atinse tâmplele, pe faţă îi înflori un surâs. Era salvată! Ceasul se putea repara. În curând, îşi va strânge fratele iubit în braţe. Trebuia să se concentreze. Nu va trece mult până va fi acasă.  Bucuria ei se mai estompă când îşi aminti că o să-l părăsească pe Abe.  Vorbele lui se propagau nemilos, în camera aceea nesfârşită:

,,Stai! Stai! Stai!”

Dar, Mira, păşind încrezătoare, părăsi biblioteca. Aflase cine este, doar se uitase în cartea aceea ca într-o  oglindă.

În timpul acesta, într-o altă dimensiune, Fly, ca şi Mira, începu să regrete ceea ce făcuse. Nu o găsise pe Sara nici în parc, nici în şcoala unde învăţaseră cândva. Şcoala părea chiar abandonată. Deodată, în spatele lui se auzi un foşnet. Speriat, băiatul se dădu înapoi.  ,,A, …era Black! Dar oare cum a ajuns acolo?” Şarpele înainta acum spre o etajeră cu cărţi, oprindu-şi deplasarea sinuoasă lângă un titlu scurt: ,,Fly”.

Copilul deschise cu teamă volumul acela prăfuit și observă imediat că rândurile erau scrise într-o limbă străveche. ,,O carte despre el…pe care nu o putea descifra!”.  Nu reuşi să analizeze totuşi prea mult situaţia, căci un zgomot sec îl anunţă că este privit.  Văzu o umbră în încăperea întunecată  şi făcu instinctiv câţiva paşi înapoi.

– Dă-mi voie să te ajut,  îi spuse un adolescent cu ochelari rotunzi şi haine albe ce îl făceau să aibă ceva angelic.

– Tu ştii ce înseamnă cartea asta? Cred că este despre mine. Are numele meu pe ea. Mă poţi ajuta să înţeleg, zise Fly grăbit, sub  săgeţile de smarald ale ochilor celuilalt.

– Desigur, rosti uşor iritat şi cu o înţelepciune de bătrân, adolescentul. Eu am făcut parte din Consiliu. Of, voi, fraţii Adrenalină, vă grăbiţi mereu, adăugă el ca şi când s-ar fi simţit insultat. Ca să-i salvaţi pe ceilalţi trebuie totuşi să vă cunoaşteţi pe voi înşivă. Surorii tale, Mira, nici n-am apucat să-i mai transmit asta. Ştii, mă cuprinsese boala aceea stranie: Uitarea. Doar prietenia ei sinceră, gândul ei bun a mai îndepărtat ceaţa şi, poate, tot el m-a purtat aici.

– Cine eşti? ţipă Fly derutat de confesiunea la care asistase şi pe care nu o pricepea. De unde mă cunoşti? O ştii pe sora mea?

Cum necunoscutul nu se grăbea să-şi continue poveste, Fly îi ordonă scurt:

– Tradu-mi cartea!

Ca într-un vis, adolescentul îi citea. Turbioane de cuvinte şi imagini! Era ca şi cum Fly se privea în oglindă.  Pricepea acum tulburat că el şi sora lui erau inseparabili, că Black era protectorul lor, că acele ceasuri argintii nu puteau funcţiona decât dacă ei, fraţii, îşi arătau grija unul faţă de altul. Prietenia adevărată, numai ea le putea salva viitorul Imunilor şi le putea păstra memoria intactă.   Când ultimele pagini  fuseseră citite, lui Fly îi era clar că se află în faţa lui Abe.

– Mulţumesc,  Abe!  Mulţumesc!

Vorbele i se pierdură însă într-un vuiet asurzitor.  Obiectele din încăpere începură să leviteze. Cărţile zburau printre rafturi. Un caiet se opri la picioarele lui Fly şi acesta apucă să vadă cale de o secundă scrisul mărunt al  Sarei.  Apoi, caietul dispăru într-un iureş de nestăvilit. Când totul se linişti, Abe nu mai era acolo. Dar şarpele  Black se afla încolăcit la picioarele lui Fly. Băiatul se aplecă să-l atingă. Lângă prietenul devotat erau nişte papuci coloraţi care-i atraseră atenţia. Încă  sub vraja celor petrecute,  Fly îi încălţă şi ajunse într-o clipă la… Mira.

– Fly, Fly, strigă fata. Te-am regăsit! Şi…..ai papucii bunicului?!

– Mira, sunt atât de fericit că m-am întors!

Fata îl îmbrăţişă strâns pe băiat.

– Hai, Fly, să-i salvăm pe Imuni! Să mergem în bibliotecă!

Prin intermediul încălţărilor magice ale bunicului se teleportară lângă bibliotecă. Singurul lucru care mai ţinea biblioteca erau puţinii imuni, rămaşi afectaţi de amnezie. Pe măsură însă ce amintirile dispăreau din mintea lor, crăpăturile pereţilor se adânceau din ce în ce mai tare, iar culorile cărţilor deveneau tot mai palide. Scrisul de pe file se ştergea atât de repede ca memoria unui imun afectat de boala Uitării. Fraţii au păşit hotărâţi în acel univers  gata să se surpe.

– Ne va lua o veşnicie să descoperim cartea despre  remediul amneziei! exclamă Mira melancolică. Dar trebuie să fie aici!

– Ştiu, Mira, însă nu uita: Suntem aleşii! spuse optimist Fly.

Privind în jur, Mira fu atrasă de o sclipire răzleaţă.

– Uite, acolo, sus!

– Ce ai văzut?

– Cartea aceea! Nu vezi?! Are o culoare stranie… E aparte!

Fly încercă să ajungă la obiectul indicat, care era, din păcate, pe cel mai înalt raft. Deodată, în ajutorul lui sări Black, care era prezent în cele mai dificile situaţii. Săsâind fericit, el se încolăci în jurul picioarelor lui Fly, făcându-l pe acesta să leviteze. Băiatul luă grăbit cartea, dar nu apucă să citească nimic, fiindcă rafturile se cutremurară şi se traseră înapoi. Din golul dezvăluit, se iţiră raze multicolore care luminau până şi cele mai întunecate colţuri ale vechii biblioteci, lăsată acum în urmă de cei doi. Ei păşiră înainte nesiguri, însă curioşi. În faţa lor domneau pânzele de păianjen, care acopereau mobilierul vechi. Căutând indicii, Mira descoperi o poză plină de praf. Curios, Fly smulse poza din mâinile Mirei.

– Acesta nu e bunicul?! rostiră într-un glas amândoi.

– Ce caută asta aici?

– Nu ştiu, Mira. Este oare posibil ca acesta să fie laboratorul lui?

Fata îl privi nehotărâtă. O parte din ea credea ce spune Fly.

Răspunsul veni imediat. Pe spatele fotografiei alb-negru era scris de mână un mesaj:

,,Dragii mei nepoţi,

Dacă descoperiti acest bilet, înseamnă că mi-aţi descoperit ascunzătoarea. Sunteţi atât de aproape să vă îndepliniţi misiunea. Trebuie doar să găsiţi leacul amneziei. V-am pregătit în cartea pe care aţi vazut-o, cheia salvării imunilor. În ea se află tot ce aveţi nevoie să ştiţi.

Vă îmbrăţişez,

Christoph, bunicul care vă iubeşte

PS: Dacă aţi găsit papucii mei magici, vreau să vă spun că aceştia vă dau puterea de a vă teleporta unul la altul. Aveţi grijă de aceştia. Am mare încredere în voi.”

– Vezi, Mira, bunicul este întotdeauna alături de noi!

O lacrimă rece alunecă pe obrazul îmbujorat şi arzător al fetei. Fly o luă în braţe.

Nu te întrista! În curând, îi vom revedea pe cei dragi! Fly luă cartea şi citi atent conţinutul.

Timpul nostru e limitat! Haide, ce ai aflat?

Trebuie să le citim oamenilor afectaţi de amnezie, legenda imunilor! spuse Fly victorios.

Un zâmbet larg răsări pe chipul Mirei. Îl apucă de mână pe fratele său şi alergară fericiţi spre centrul oraşului, lăsând în urmă bârlogul  bunicului.

Cei doi fraţi îi adunară pe toţi Imunii, iar Mira începu să le citească, mai întîi suav, apoi, cu o solemnitate,  care venea cine ştie de unde.

,,Priviţi cartea minunilor, care conţine istoria Imunilor! Dacă ceva se va întîmpla, aceasta îi va repara. Ei sunt sub vraja amneziei, din cauza invidiei, a urii şi a lăcomiei. Pe ei îi puteţi ajuta dacă nu se vor separa.  Faceţi-i să se iubească, ca totul să se îndeplinească!” rosti fata acele cuvinte profetice, cu gravitate şi cu bucurie.

Freamătul luă locul liniştii, iar în spatele mulţimii se deschise un portal din care ieşiră Abe şi Sara. Uimiţi, gemenii  împietriră. Fericit, Fly înaintă spre Sara, iar Abe, spre Mira. În sfârşit, se simţeau toţi împliniţi. Charles, conducătorul Imunilor, le mărturisi entuziast eroilor:

Sunteţi salvatorii noştri! Vă mulţumim! Nu credeam  că ne puteţi ajuta, însă voi sunteţi fraţii Adrenalină.

Fly, Mira şi Abe se retraseră atunci din mulţimea zgomotoasă.

Abe, nu-i aşa că ne vei urma în dimensiunea noastră? şopti Mira.

– Trebuie să vă mărturisesc ceva. Tuturor! Știți, eu l-am ajutat pe Charles când acesta lucra la ceas, încercînd să-l repare. L-am dat însă cu prea mult timp înainte și, acum,….. îmbătrânesc.

Mira îl privi cu lacrimi în ochi şi îl strânse la piept mai tare ca niciodată. Și el se sacrificase pentru ei. Alte întrebări nu şi-ar mai fi avut rostul. Cercul se închidea din nou, iar ea şi Fly aveau de continuat această odisee.

– Adio, Abe!

– Adio!

Cei doi fraţi păşiră în furtuna de culori şi nuanţe, neştiind ce aventuri îi aşteaptă de partea cealaltă a portalului. Aveau o viaţă atât de surprizătoare, încât, uneori, se simţeau personaje de poveste, dintr-o carte care se face şi se tot face…