Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 17

povestea calatoare tg mures
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 18
septembrie 15, 2016
povestea calatoare brasov
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 16
septembrie 17, 2016

Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 17

povestea calatoare gaesti

O nouă zi, un nou răsărit de soare; Sâmbătă, ora 6:03.

Fly și Mira deschiseră ochii în același moment, deschiseră ușa și se întâlniră pe holul ce lega dormitoarele celor doi frați:

–  Am avut cel mai ciudat vis din istoria viselor mele, spuse Fly, încă jumătate adormit.

– Bună dimineața și ție!.. îi răspunse geamăna sa, la fel de adormita precum el. Ce coincidență!..La fel și eu. Spune tu primul!

– Fie. Visul e destul de neclar..Știu doar că era într-o cameră  întunecată, ca o temniță. Și acolo era bunica, care era legată cu cătușe de pereții camerei. Părea….tristă. Eu eram undeva în fața ei, dar nu cred că mă putea vedea. Se uita undeva într-un colț, fără să clipească,  spunând într-una “6…6…6…6”.  Apoi, totul s-a întunecat și, într-un final, m-am trezit. Aveam lacrimi în ochi. Dar tu?

Mira se uita, ca stana de piatră, neputând să scoată vreun sunet. Dar, într-un final, spuse:

– Fly, nu-mi vine să cred…Am avut exact același vis. Ce poate însemna asta?

Atunci, apărură, de nicăieri, șerpii Black si White, care le explicară exact care era treaba cu acest fenomen straniu. Era vorba despre un lucru neștiut de prea mulți. La un milion de gemeni născuți, o pereche ajunge să aibă posibilitatea de a comunica între ei în timpul viselor. Fiind prima dată când cei doi au experimentat acest lucru, visul a fost destul de neclar, iar, din acest motiv, cei doi nu au putut comunica unul cu celălalt. Asta  i-a pus pe gânduri pe cei doi frați, gândindu-se la acest lucru mai mult decât credeau că o vor face. Ce aveau ei în plus față de ceilalți? Ce le-a dat ocazia de a avea acel  minunat dar, sau, poate chiar blestem?

Atunci Mira spuse:

Poate are legătură cu ceasul, ai vreo idee?

– Hm..Să știi ca s-ar putea sa ai dreptate!

– Stai, Fly, n-ai observat nimic ciudat în legătură cu ora? E întotdeauna în urmă. Oare ce se întâmplă dacă o actualizăm?

– Nu! Nu o face! strigară șerpii, dar era prea târziu.

Ziua o luară de la capăt. Cei doi gemeni ieșiră din cameră. Înainte să-și spună obișnuitele replici, șerpii le explicară ce se întâmplase, ei fiind singurii care-și mai aminteau. Cei doi copii uitară tot ce se petrecu. Nu le venea să creadă.

– Problema nu se încheie aici, spuse Black. Se pare ca ați fost blestemați. Ei bine, odată cu primirea darului de a comunica prin intermediul viselor între voi, vine și acest blestem, supranumit “Blestemul ceasului”. Nimeni nu a putut descoperi exact cum anume funcționează el, tot ce știm este că se transmite de la bunici la nepoți, cu condiția ca aceștia să fie gemeni și că, într-un fel, are legătură cu cifra 6. Dar contez pe voi. Cu siguranță veți putea desluși misterul. Bun, cum spuneam. Aici vine partea grea. La fiecare 6 ore, ceasul o va lua de la capăt, odată cu ziua și memoria voastră.

– Stai puțin. Mira, bunica a avut 6 copii. S-a născut in anul 1956. O secundă, la ce ora am găsit noi ceasul?

– Din câte îmi amintesc, ora 6 dimineața ar fi fost. Îi răspunse White.

– Asta este. Am mai avea ceva legat de numărul 6?

– Nu. Astea sunt toate datele pe care le avem momentan. Fly, ești un geniu! Își lăuda Mira fratele, ironic. La ce ne vor ajuta pe noi prostiile astea?

– Nu am terminat! 6 x 4 = 24.  Ziua are 24 de ore, iar noi ne-am născut la ora 4.    – Nu crezi că duci prea departe toată chestia?

– Mira, așteaptă. Uite!

Fly setă ceasul la ora 4, iar acesta se deschise. În el se afla o harta veche și ponosită, care, cu siguranță, ascundea un lucru măreț.

– mi vine să cred, ce e asta?

– Nu știu, Mira, nu știu. Dar partea importantă este că avem la dispoziție doar 6 ore pentru a afla, până ce memoriile noastre vor dispărea.

Atunci cei doi copii au găsit niște cifre scrise pe bilețelul atent împăturit, localizat în interiorul ceasului. Era exact data când iubitul lor tată decedase, “05062008”, mai exact 5 iulie 2008. Copiii priveau nedumeriți biletul, iar Fly aproape scăpă niște lacrimi, dar, din fericire, Mira nu observă. Ura momentele în care oamenii îl vedeau plângând. Credea că va părea slab,  bun de nimic, și asta era cea mai mare frică a lui. Încercând să nu plângă, își drese glasul și îi spuse surorii lui:

– Mira, haide! Spre mormântul tatălui nostru.

Fără să scoată vreun sunet, Mira asculta ordinele și îl urma pe fratele sau în cimitirul din apropierea casei lor. Mai repede decât își închipuiră, cei doi ajunseră în fața mormântului unde tatăl lor se odihnea.

– Bun, și acum… ce? spuse Mira. Doar nu-l vom dezgropa, nu-i așa?

– Nu fi ridicolă, Mira. Trebuie să existe un indiciu la suprafață.

Și atunci îl găsiră. Pe spatele pietrei de mormânt scria în colțul din jos, stânga, cu litere mici, “strada trandafirilor; nr 666”

– Fly…Știu ce e asta. E casa unde a copilărit bunica. Obișnuia să-mi povestească despre ea când eram mică. Tot ce-mi pot aduce aminte e că avea un animal de companie. O reptilă, mai precis.

Mira, deja a trecut o ora, trebuie să ne grăbim!

Cei doi copii ajunseră la numărul 666 în 10 minute. Acolo găsiră o casă mare,

veche, cu geamurile sparte și ușa întredeschisă. Părea să fie goală, așa ca cei doi copii au pătruns înăuntru.

Casa era, așa cum oricine și-ar fi imaginat, dacă l-ai fi întrebat la orice oră din zi și din noapte, plină de praf și de toate insectele posibile și imposibile. De la păienjeni, până la șerpii de doi metri, zecile de musafiri nepoftiți își făceau de cap printre lemnele care păreau a fi pe punctul de a cădea.

Casa avea patru încăperi. Se vede că bunicii erau înstăriți la vremea în care au achiziționat casa. Probabil trenul cu inspirație a trecut prin gara lor înainte de achiziționare. Se vede că, până și în momentul acesta, casa, în interior, ar arăta decent dacă cineva s-ar ocupa cu ștersul prafului. În fine, prima încăpere care iți sărea în ochi era camera bunicilor, care era „locuită” doar de o reptilă.

– Uite, Fly! Animalul de companie al bunicii! Probabil că încă își așteaptă stăpânii, fără a realiza sau fără a accepta că așteptarea sa este zadarnică.

– Așa este, Mira. Dar uite, Black si White încearcă să se împrietenească .

– Să îi lăsăm să se cunoască mai bine.

„Turul” casei a continuat cu holul. Câteva haine uitate stinghere zăceau pe fotoliile roase probabil de un cățel, iar șerpii își puneau în evidență aspectul de junglă uitată de timp și de lume. Iarba, care nu avea ce căuta într-o casă, nu avea culoarea ei specifică, ci mai degrabă avea un verde palid. Pânzele de păianjen constituiau principala decorațiune a colțurilor încăperii. Cât despre baie, aceasta și-a păstrat aspectul rustic minimalist, însă a suferit „distrugeri” majore, de la cojirea tencuielii, până la spargerea oglinzii. Bucătăria și-a schimbat rolul. Locul care,  cândva, era dedicat preparării hranei, a devenit un adevărat bâlci, în care clovnii principali sunt oalele si cratițele răsturnate și rafturile care parcă țipă după ajutor. De la raft, până la podea, praful își face de cap, fiind mutat de vântul care trece prin răposata fereastra si aduce frigul, precum săgeata străpunge ținta si colții lupului străpung corpul iepurașului.

În camera bunicii, Mira si Fly i-au găsit pe șerpi jucându-se cu o fotografie. Cei doi copii au luat-o si nu le-a venit sa creadă ceea ce au văzut.

– Fly, privește! Aceasta imagine este aceeaşi cu cea pe care am văzut-o noi in vis.

Surprinşi, au întors fotografia şi au observat câteva rânduri şi nişte desene parcă scoase din epoca antică.

„Dragii mei nepoţi, ştiu că mă căutaţi. Şi eu am nevoie de voi, dar nu vă pot da mai multe detalii. Sunteţi nişte copii fascinanţi, aşa că v-am lăsat un puzzle de desluşit. Nu uitaţi! Graba strică treaba.”

Lângă acest scurt mesaj, apăreau câteva desene, care ilustrau o pendulă, o plăcinta, trei reptile, un delfin şi o inimă.

– Şi asta ce ar trebui să însemne, Fly?

– Nu îmi dau seama.

– Cred că pendula înseamnă timp…

– Iar plăcinta se coace, deci asta înseamnă că timpul ne face mai copţi, ne dezvoltă gândirea.

– Aşa este! Iar cele trei reptile sunt Black, White şi animalul bunicii.

– Deci şi el este important în dezlegarea puzzle-ului. Eu cred că delfinul simbolizează inteligenţa şi inocenta, iar inima înseamnă…

– Să ne ţinem aproape, spuseră copiii .

– Dar… de unde ar trebui să pornim, întrebă Mira?

Atunci, Mira fu întreruptă de reptila misterioasă, ce părea să se înţeleagă de minune cu Black şi White,  care  începu să vorbească. Se pare că era din aceeaşi specie ca şi cei doi şerpi.

– Mă scuzaţi, copii, am uitat să mă prezint! Numele meu este Grey şi sunt vechiul animal de companie al bunicilor voştri. Din păcate, nu am putut lua legătura cu voi în toţi aceşti ani, dar iată-ne aici şi acum, ca la o reuniune de familie! Scuzaţi dezordinea..Fiind un şarpe, nu pot păstra curăţenia aşa cum aş fi vrut să o fac.

Mira şi Fly păreau să schiţeze zâmbete ce ascundeau teamă şi confuzie. Cei doi trăiseră deja un şoc prea mare până la momentul actual, iar acum aveau să afle că mai există şerpi vorbitori, alţii pe lângă Black si White, asta nedându-le şansa să îi răspundă şarpelui, din cauza uimirii lor peste măsura. Oare toţi şerpii vorbitori aveau nume ce reprezentau culorile? Dar asta nu mai conta aşa de mult atunci, deoarece aveau de rezolvat puzzle-ul şi, probabil,  să facă puţina ordine, deoarece mizeria din casa bunicii le dădea o uşoara stare de nelinişte. Aveau impresia că mai era cineva acolo, pe lângă cele 5 suflete ce stăteau în incinta salonului de la intrare. Să fi fost oare spiritul bunicii lor sau doar niște broaşte ce-şi făceau de cap în casa părăsită?

In semn de respect pentru noul lor amic, cei doi copii se prezentară şi îşi cerură scuze pentru răspunsul lor întârziat. Şarpele se oferi să le prezinte în detaliu domeniul, dar cei doi copii refuzară. În sufletele lor se instala un sentiment profund de gol, de parcă aveau să leşine.

Dintr-o dată, se auzi de nicăieri o bubuitură.

Fly, ce a fost asta? întrebă Mira, fiind vizibil neliniştită.

– Stai calmă.. Probabil sunt doar nişte şoricei inofensivi. Nu avem de ce să ne temem.

Dar atunci se mai auzi o bubuitură, apoi încă una şi încă una. Podeaua se crapă, până ce ajunse la cei trei şerpi şi la gemeni. Toţi strigară îngroziţi, dar era în zadar. Casa bunicii era în apropierea unei păduri, mai exact într-un loc unde pustiul este pretutindeni. Nimeni nu avea cum să-i ajute.

După aproximativ zece minute în care cei doi copii aproape că uitară scopul venirii lor aici, acela fiind cel de-a rezolva puzzle ul şi de a repara ceasul, se treziră, ca dintr-un vis ce părea să nu se sfârşească.

Erau legaţi cu lanţuri de un perete din cărămidă, pe jumătate sfărâmat, aflaţi într-o celula nu  tocmai spaţioasa. Cei doi se priviră şi îşi aduseră aminte de visul lor. Erau în aceeaşi încăpere ca în vis. Acest lucru îi neliniştea pe copii. Şi, ceea ce-i neliniştea şi mai mult era faptul că şerpii erau de negăsit.

Până ca aceştia să poată scoate vreun sunet, în celulă intra un bărbat, trecut de vârsta a doua, ce purta un halat uzat, ce era în stilul celor purtate de doctorii în anii 60’. Avea în mână doua foarfeci mari. Copiii se îngroziră, rugându-se în gând să nu le facă nimic rău.

– Eu sunt gardianul Timpului, spuse bărbatul. Nu vă temeţi !Atâta timp cât veţi rezolva puzzelul, nimic rău nu o să vi se întâmple. Aceste foarfeci sunt pentru voi. Cu ele puteţi să călătoriţi în timp. Atenţie! Aveţi la dispoziţie să rezolvaţi puzzelul, până când pereţii camerei vor începe să se mişte şi se vor apropia din ce în ce mai tare, până când…CLICK! Luminile se stinseră, iar pentru o secunda întunericul puse stăpânire pe încăpere. Când se lumină, cei doi gemeni observară că bărbatul dispăruse, lăsând în urma lui cele două foarfeci şi un bilet. Era la fel de bine împăturit ca cel din ceas. Fiecare îşi luă câte o foarfecă şi despăturiră biletul. Pe acesta găsiră desenat un simbol format din doi şerpi încolăciţi.

– Ce înseamnă asta? întrebă nedumerită Mira.

– Nu am idee, răspunse Fly. Până una alta, hai să încercăm să ieşim de aici!

Copiii pipăiră pereţii cu speranţa că vor găsi o ușa secretă, dar în zadar. Au vrut să se dea bătuţi, însă, spre surprinderea lor, descoperiră într-un colţ întunecat al peretelui, gravat simbolul din bilet.

Ei au pus mâna pe acesta, iar atunci, dintr-o dată, au apărut cele cinci desene : inima, pendula, delfinul, plăcinta şi cele 3 reptile. Aceste semne trebuiau puse într-o ordine anume. Copiii aveau 3 şanse. Au încercat o dată, de două ori, dar nu au reuşit. La a treia încercare, spre marea lor uşurare, au izbutit. Atunci, în faţa copiilor a apărut o cameră.

Păşiră cu sfială în camera întunecată. Dintr-o dată, lumina se  aprinse, iar cei doi văzură ca se afla intr-o bibliotecă uriaşă. Copiii se uitau nedumeriți la imensitatea de cărţi, când, parcă de nicăieri, începu să se audă vocea joasa a gardianului, ce îi aştepta:”Sunt mândru de voi că aţi ajuns până aici. Următoarea voastră sarcină este să găsiți cartea timpului. De aici, misiunea mea se va încheia’’

Fly, oare care este cartea timpului? întrebă Mira

Nu ştiu,dar trebuie să o găsim cât mai repede…Nu mai este mult şi ziua se va sfârşi, iar memoriile noastre vor fi şterse.

Aşa că, cei doi copii începură să caute. Mira se împiedică de o carte prăfuită ce avea coperți albe şi pe coperta un mic semn cu un şarpe.

O deschiseră şi în faţa lor apăru un portal.  Au  încercat să treacă prin el, dar nu puteau. Portalul era incomplet şi ei s-au prins de asta. După un timp Fly spuse:

Bingo! Am găsit o carte cu acelaşi simbol doar că este neagră.

Dă-mi cartea aia! spuse Mira. Alb şi negru fac gri, nu?

Da, dar la ce te ajută?  întrebă Fly nedumerit.

Taci şi fă ca mine odată ! şi îi smulse cartea din mână.

Atunci cărţile se combinară formând o a treia carte gri cu trei şerpi pe ea. Apoi, o voce care îl făcu pe Fly să înceapă să plângă le spuse să treacă prin portal, căci acolo timpul continuă.

E tata! ţipă Mira cu ochii  în lacrimi.

Hai atunci!

Dacă e o capcană?  întrebă Mira.

ASCULTĂ!  MAI AVEM 10 SECUNDE PÂNĂ SE RESETEAZĂ CEASUL ŞI NU  ÎMI PASĂ DACĂ ESTE ŞI IADUL PE PARTEA CEALALTĂ,  VII CU MINE SAU TE TRAG DUPA MINE! ţipă Fly.

Atunci Fly o trase pe Mira cu o secundă  înainte de a se reseta ceasul. Intrară  în portal amândoi. În jurul lor totul era alb. Văzură în faţa lor un bărbat, care părea a fi tatăl lor. Acesta spuse, întinzându-le mâna:

Fly, Mira veniţi la mine!

Fly făcu un pas, fiind apoi oprit de Mira.

– Fly, te avertizez din nou! Poate fi o capcana! spuse Mira.

– Şi dacă nu e? Mi-e dor de tata, Mira! spuse Fly, izbucnind în lacrimi. Mă duc şi fără tine!

– Fly, nu! Trebuie să fim uniţi!

Cei doi gemeni nu mai scoaseră niciun cuvânt timp de câteva minute. Lacrimile le curgeau şiroaie pe obraz. Mira îl ţinea strâns de mână pe Fly. Acesta reuşi să scape din strânsoarea surorii sale şi merse spre tatăl său care îi zâmbea ,ţinându-i mâna întinsă.

Fly se apropia din ce în ce mai mult de tatăl său. Deja nu-şi mai putea stăpâni lacrimile. Dar, când era foarte aproape să îl atingă, a dispărut. Băiatul, mai dezamăgit ca niciodată, a căzut şi a rămas blocat.

Mira nu se mai vedea pe nicaieri. Fly începu să strige:

– Mira,unde eşti?Am nevoie de tine!

Dar… fără răspuns. În zare nu se auzea decât ecoul care se lovea de foarte multe ori.Ochii lui zglobii îşi pierduseră culoarea.

Deodată, a auzit vocea Mirei spunând:,,Trebuia să mă asculţi, Fly’’. Din ‚‚marea alba’’ se vedea un contur de om. Era o persoană pe care băieţelul o cunoştea, dar nu era foarte sigur cine era. Avea în jur de 1,80 m, un corp solid şi o mustaţă stufoasă. Fly a început să strige:

– Cine eşti?Ce vrei de la mine?

– Nu îţi face griji, sunt bunicul tău, zise bărbatul cu un glas grav.

Fly se ridică în picioare şi se apropie de el. Nu a avut curajul să îl atingă, pentru că nu ştia ce se putea întâmpla, el întrebându-se:,,E oare vis sau realitate?’’Însă, chiar atunci, aşa-zisul ,,bunic’’ l-a atins. Băiatul îl strânse puternic în braţe. Şi-a dat seama că nu visa.

– Bunicule, ce cauţi tu aici? Unde suntem?.. întrebă Fly disperat, cu lacrimi în ochi.

– Ei bine, fiule, sunt foarte mândru de voi. Ştiam că veţi avea parte de un blestem când veţi creşte şi se pare că frica mea s-a adeverit. Dar iată-ne aici..împreuna. Locul acesta nu este tocmai..în universul cunoscut de voi. Să spunem că este la intersecţia dintre Iad si Rai. Din păcate, la naşterea voastră, zeul Întunericului a reuşit să pună stăpânire pe Rai, în mare parte. Dar cum îngerii au luptat, ajutaţi de credinţa lor de fier, au reuşit să salveze oarecum Paradisul. Acum, aici, nu mai există noţiunile de „rău’’ şi „bun’’. După războiul dat de cele doua forţe, cele două tabere, dacă pot să le numesc aşa, s-au amestecat. Este un haos total. Numai voi puteţi rezolva asta. Tatăl vostru a ştiut de acest blestem şi de aceea a venit aici. A venit aici pentru a vă scapă de el. Dar..nu a fost chiar aşa. Din păcate, el a fost posedat, devenind un înger al răului. Mama voastră, voi, toţi cei nemuritori de pe Pământ au crezut ca a murit. Dar el a venit, de fapt, pentru a se sacrifica în numele iubirii. Şi asta mă face să cred că aceasta, referindu-mă la iubire, va fi lucrul care-l va salva. Doar iubirea adevărată îl poate întoarce la normal. Contez pe tine, Fly! Contez pe tine! După ce veţi rezolva totul, ceasul va reveni la normal, iar tu, Mira şi tatăl vostru vă veţi putea întoarce.

Fly nu spuse nimic. Înțelesese exact ce-i explica bătrânul lui bunic. Numai el, cu ajutorul Mirei, pe care trebuia să o găsească pentru a continua, putea să-l salveze pe tatăl lor. Să îi reîntoarcă favorul făcut acum mulţi ani.

Şi astfel Fly porni în aventura vieţii lui. Văzu multe creaturi ce nu crezuse vreodată că puteau să existe. Continua sa se întrebe dacă toate astea nu erau decât un vis nebunesc sau că el era cel nebun. Dar decise să-i ofere acestei expediţii o şansă. Ce avea de pierdut? Până la urmă, trebuia să-şi salveze sora şi tatăl, de care îi era mult prea dor.

Dintr-o dată, simţi că ameţeşte. Poate se trezea. Poate că totul era doar un vis. Poate că avea să se trezească, să meargă pe hol, să-şi întâlnească sora şi să meargă împreună în bucătărie, pentru a lua micul dejun.

Dar asta nu se întâmplă. Băiatul se trezi după ceva timp, care păru cât un secol. Era într-o peşteră. Când se uită,  văzu că era singur, iar în jurul lui se aflau multe săbii şi armuri. Acesta luă cea mai buna sabie dintre toate şi cea mai bună armură şi plecă mai departe, neîntrebându-se cine făcu toate acestea. În capul lui se afla doar imaginea ştearsă a tatălui său, pe care nu-l mai văzuse de prea mulţi ani. Îi venea să plângă atunci când se gândea că momentul cel mare, momentul în  care avea să-l reîntâlnească era atât de aproape, dar atât de departe, din anumite puncte de vedere. Voia să plângă, dar gândul că şi-ar putea salva familia îl îmbărbăta. În zare, se putea vedea un deal, iar la baza lui stătea o vietate ce aducea cu un dragon. Băiatul se îngrozi, dar nu dădu înapoi. Cu cât se apropia mai mult, cu atât imaginea devenea mai clară. Văzu că, de fapt, dragonul păzea o peşteră. Aducându-şi aminte că are o sabie (pe care ştia mai mult sau mai puţin să o folosească) îi crescu încrederea în sine, fiind aproape sigur că avea să doboare dragonul.

Fly înaintă, ceaţa risipindu-se cu fiecare pas pe care-l făcea. Ajunsese atât de aproape de dragon, încât putea să-i audă bătăile inimii. Se uita în ochii acestuia, pregătit să atace, dar simţi că nu se poate mişca. Nu putea s-o facă. Dragonul păru uimit, lăsând peştera de izbelişte şi zburând departe, lăsându-l pe Fly şocat. Intră în peştera, unde o zări pe Mira. Fiind copleşit de sentimente, o lua în braţe, iar Mira îi spuse:

– Cum ai trecut de dragon? Am fost răpită, Fly. Voiau să mă ducă la tata. Ei bine, tata este pos….

– Ştiu, Mira. Ştiu totul. M-am întâlnit cu bunicul şi mi-a explicat absolut tot. Trebuie să-l găsim pe tata, să-l eliberam şi să aducem lucrurile la normal.

– Fly, stai puţin..Dacă suntem în aşa-zisa lume a vieţii de apoi, asta înseamnă că aici se află şi bunica. Trebuie să o găsim, Fly.

– La ce ne-ar ajuta? Bunica este de partea răului. Nu ne-ar fi de folos.

– Ascultă-mă până la capăt. Ne putem preface că suntem de partea ei. Aşa vom ajunge la tata, iar totul va fi ca şi rezolvat.

– Mira, nu e atât de simplu. Încă trebuie să ne gândim cum să facem să-l readucem pe calea cea bună. Asta poate dura mult, foarte mult. Şi nu ne putem întoarce înapoi pe Pământ înainte să rezolvam tot. Ceasul aproape se resetase înainte de venirea noastră aici. Nu putem da cu piciorul la tot. Suntem atât de aproape. Suntem atât de aproape de tata.

Mira aproape că începu să plângă, dar Fly o luă în braţe, asigurând-o că totul va fi bine.

Cei doi copii plecară apoi, în speranţa că aveau să-şi găsească bunica. La gândul terifiant că aceştia doreau să o vadă  doar pentru a profita de ea, Mira se întristă, dar îşi aduse aminte de ce spunea Fly de fiecare dată când copia la un test, la care reuşea apoi să ia nota maxima, trişând. Mira îl vedea mereu când copia, iar, în pauză, acesta îi spunea că „scopul scuza mijloacele” susţinând faptul că trişa pentru o cauză bună. Mira nu trişa niciodată. Era printre cei mai buni elevi ai clasei, reuşind să ia note maxime învăţând. Era cea mai bună din clasă la literatură, plănuind chiar să scrie o carte în viitorul apropiat. Încă nu se gândi despre ce să fie, dar probabil avea să fie inspirată din aventurile în care a fost împreuna cu Fly, Black, White, Grey şi toţi ceilalţi. Îşi aminti de toate momentele în care Fly i-a fost alături. Fără el, nu ştia ce avea să păţească. Îşi dădu seama că îi salvase viaţa. Voia să-i întoarcă favorul, dar nu ştia cum. Deşi era cea mai bună la literatură, era slabă la sport, asta însemnând că nu putea să-l salveze pe Fly în caz de pericol. Se simţea neputincioasă în faţa destinului. Dar nu putea să renunţe. Cu siguranţă, nu acum. Era momentul să demonstreze că poate să-i fie de folos fratelui său geamăn.

Merseră ce merseră, iar în faţa lor se contura o casa  mica, sărăcăcioasă, care nu părea să aibă mai mult de o camera.

– Mira, ce crezi că se află în această casă?

– Nu ştiu, dar vom afla. Haide!spuse Mira trăgându-l după ea pe Fly. Gemenii intrară în acea casă. Se aflau într-un hol mic. În faţă era o uşa întredeschisă. Intrară în încapere, iar acolo se afla o masă şi un scaun. Pe scaun stătea bunica lor.

– Ce faceţi voi aici?întrebă bunica lor.

– Bunico, nouă ne pare rău! Ne pare rău că nu te-am ascultat şi că nu ţi-am dat dreptate! spuse Fly.

– Noi vrem să ne aliem cu tine, bunico. Vrem să te ajutam. Poţi să ne ierţi? zise Mira.

– O, dragii mei nepoţi! Sigur că pot să vă iert. Fly şi Mira erau bucuroşi că planul lor ar putea merge.

– Bunico… dar unde este tata? întreba Mira. Este tot posedat? Poate ne-ar putea ajuta într-un fel sau altul. Cine ştie?

– Ai dreptate  Mira, spuse bunica. Se poate, dar eu nu pot face nimic, aşa că voi trebuie să îl găsiţi. Eu vă pot spune doar unde să îl căutaţi. Înainte de toate trebuie să va spun ceva. Dacă veţi  seta ceasul la ora 00:00 adică 6×4=24, iar acesta se va deschide înseamnă că el încă mai are sentimente pentru voi şi vă mai ştie.

– Mulţumim, bunico, pentru ajutorul tău. Nu ştiu ce ne-am face dacă tu ai pleca iar de lângă noi, spuse Fly.

– Nici eu nu ştiu, copiii mei.Voi sunteţi totul pentru mine…

– Deci bunico, unde îl putem căuta pe tata? întrebă Mira.

– După ce ieşiţi din casă, o luaţi la dreapta. Mergeţi pe acea cărare până veţi intra într-o pădure. În mijlocul pădurii se află o cabană înconjurată de un gard alb. Acolo,  din câte ştiu, se afla tatal vostru. Iar, dacă el nu se află acolo, trebuie să fie prietenul său cel mai bun. Succes copii!

– Mulțumim, bunico! spuseră gemenii.

Mira şi Fly plecară la drum.

– Mira, ce crezi că plănuieşte bunica? Crezi că într-adevăr ne-a crezut?  Dacă ne-a trimis pe o pistă greşita?

– Vrea să ne ia puterile, bineînţeles. Şi vom vedea unde ne-a trimis şi dacă ne-a crezut.

– Bine, dar am uitat de ceas. Hai să îl setăm la ora 00:00.

Zis şi făcut. Gemenii setară ceasul la ora 00:00, iar acesta se deschise. Mira şi Fly se bucurară. Acolo era un bileţel împăturit. Pe el scria: „Dragii mei copii, după cum probabil aţi aflat, bunica voastră vrea să vă ia puterile. Trebuie să vă feriţi de ea. Trebuie să găsiţi un obiect care vă va proteja. Este sub forma unei pietre albe, care este îngropată adânc  în pământ. Mai jos găsiţi locul unde este îngropată piatra. Atenţie! Piatra are putere doar atunci când sunteţi uniţi! P.S:Piatra este îngropată sub o floare cu petalele de diferite culori. Succes!” Adresa era aceea pe care le-o dăduse bunica lor.

– Nu cred că bunica ştia ce scrie pe bileţel, spuse Fly.

– Ai dreptate.

Copiii o luară la dreapta şi merseră pe cărare. Intrară în pădure şi merseră pe o potecă şerpuită până în mijlocul pădurii. În faţa lor era cabana.

– Deci aici este cabana, spuse Mira.

– Să intrăm, spuse Fly.

– Nu! Nu putem avea încredere în totalitate în bunica. Mai întâi să luam piatra pentru a ne proteja.

– Bine.

Mira si Fly intrară în gradină fara să facă vreun zgomot. Căutară floarea, dar nu dădeau de ea. Într-un final, Mira spuse:

– Uite-o! Dar e atât de mică! E cât o albăstrea, iar eu mă gândeam că e mai mare.

– Să săpam atunci! spuse Fly rupând floarea şi aruncând-o.

Mira luă floarea de jos şi o baga în buzunar. Fly, ajutat de Mira, săpă până când văzură un cufăr. Îl scoaseră şi îl deschiseră, acesta neavând lacăt. În el se afla piatra cea albă. O luară şi se ridicară.

– Mira, dar de ce ai luat floarea? E nefolositoare!

– E foarte frumoasă… plus că nu ştii niciodată când ai nevoie de ea.

– Nevoie? Pentru ce? Mă rog, cum zici tu.

Ajunşi la uşă, gemenii aveau mari emoţii. Inimile le băteau atât de tare, încât şi le puteau auzi reciproc. Fly spuse:

Bat eu la uşă!

Mira făcu un semn din cap ca  da. Era prea emoţionată şi nu putea scoate niciun cuvânt. Fly bătu. Un bărbat înalt deschise uşa. Nu era tatăl lor.

Mira,Fly mă bucur că sunteţi aici! Intraţi! spuse bărbatul.

Copiii intrară. Toţi trei se aşezară la o masă.

– Deci, dumneavoastră sunteţi un prieten de-al tatălui nostru? întrebă Mira.

– Da. Ati venit să mă ajutaţi să îl deposedăm pe tatăl vostru?

– Da, spuse Fly. Dar ce putem face?

– Îl iubiţi mult pe tatăl vostru, nu?

– Da.

– Este de ajuns. Şi el va iubeşte mult. Demonul care l-a posedat nu poate face faţă iubirii pentru că e prea puternică. Aţi găsit biletul din ceas, nu-i aşa?

– Da, dar înainte de asta bunica ne dăduse nişte indicaţii. Iniţial, am crezut că ne-a dat nişte coordonate greşite, dar nu a fost aşa. Oare care  e planul ei?.

– Nu ştiu, dar vom afla.

– Mai  întâi, pentru a-l aduce înapoi pe tatăl vostru trebuie să ştiţi ce vârstă avea la momentul accidentului şi să încercaţi să aflaţi ce îi plăcea lui cel mai mult.

– Dar…spuse Mira. Tatăl nostru a murit acum mulţi ani, noi eram nişte copii, nu ştim asemenea lucruri.
– Mira, ştiu eu răspunsurile, spuse entuziasmat Fly. Mama mi-a povestit multe despre tata.
– Atunci spune, ce mai aștepţi!

Bărbatul spuse cu un glas domol:

– Copii, trebuie să rostiţi toate acestea într-o scoică, este singura scăpare a tatălui vostru din acel infern unde demonii au cuvântul asupra lui.

– Dar unde putem gasi scoica aceea specială?spuseră ambii copii în acel moment.

– Scoica aceea se găseşte pe o plajă, aici, în lumea de dincolo.

– Aaa! Să mergem, Fly! Să nu irosim timpul!

– De acord.

Chiar când copiii se îndreptau spre uşă, se auzi un glas straniu:

– Nu veţi reuşi  să îl scăpaţi pe tatăl vostru, el este păzit de “demonul Puterii”. Iar atunci umbra aceea stranie dispăru şi le lasă copiilor o mare frică în suflet.

Dar cei doi gemeni trebuiau  să reuşească, era în joc VIAŢA tatălui lor. NU doreau să îl lase acolo aşa că au pornit spre plaja. Au mers  ei ce au mers şi, deodată, Fly zise:

– Mira, să ne odihnim puţin! Mă simt lipsit de puteri!

– Nu se poate, frate! Vom face orice pentru tatăl nostru. Nu avem timp să lenevim.

– Bine, să continuăm drumul.

Şi trecură câteva ore bune până au ajuns, dar afară aproape se făcuse noapte. Luna îşi etala lumina fabuloasa, dar, în ciuda întunericului, cei doi fraţi s-au apucat să caute o scoică.

– Mira, am găsit ceva, cred că e o scoică! Vino repede…repede, repede!!!

– Bravo, Fly! Am găsit-o. Acum rosteşte repede cuvintele magice!

– Bine!

Şi chiar când să rostească , deasupra lui Fly se năpusti  un demon urât care parcă îl vrăjise cu bagheta sa , rostind : ACUM SĂ UITE COPILUL TOT CE ŞTIA DESPRE TATAL LUI, LILIECI AI LUMII, AJUTAŢI-MĂ!

– Fly , ţine-mă de mână, iubirea dintre fraţi nu o poate distruge nimeni, spuse Mira cu un glas plin de speranţă.

Fly făcu repede ce îi spuse Mira şi reuşiră să o învingă pe vrăjitoare.

– Frăţioare, am reuşit! Acum nimeni nu ne mai poate opri să ne salvam tatăl din calvarul pe care l-a trăit atâţia ani.

– Mira, crezi ca vom reuşi?

– Da, eu am mare încredere în tine, te voi susţine mereu. Eşti minunat şi sper că vom putea să îl facem pe tata să fie un om bun din nou, cum a fost până să moară.

– Sunt de acord cu tine! Eu voi face tot ce pot, voi lupta cu oricine pentru liniştea tatălui meu! Vreau să rămână un exemplu pentru noi.

Demonul se prefăcu în cenuşă, iar Mira o adună, băgând-o în buzunar

– Mira, cred că buzunarele tale au devenit adevărat muzeu de lucruri neimportante.

– Văd că tu nu prea vrei să îl vindecam pe tata…Orice ne poate fi folositor!

– Nu sunt de aceeaşi părere! Pe tine mereu te-a interesat să-ţi fie doar ţie bine, am venit în aventura asta doar ca să te mulţumesc pe tine şi tu nu-mi  asculţi sfaturile!

În curând, puterea suprema a gemenilor deveni prada  demonilor. Demonul  Puterii aștepta de mult timp asta, iar acum dorința i se îndeplini. A trimis un demon, pe care l-a preschimbat în Eren, prietenul tatălui lor.

După scurta călătorie a lui „Eren” i-a păcălit pe gemeni, spunându-le:

– Fly, Mira, aceasta este scoica pe care o căutaţi, arătându-le o simplă scoica.

– Perfect! Dă-mi-o! Să spunem vârsta la care s-a întâmplat accidentul şi ce îi plăcea lui mai mult.

– Nu! Nu…puteţi să spuneţi, aici, pe plajă, fiindcă spusele voastre vor produce un ecou şi  va ajunge la demoni. Nu vreţi ca ei să ştie  lucruri. Trebuie să vă întoarceţi acasă şi acolo să rostiţi vârsta tatălui vostru, când acesta a dispărut şi ce îi plăcea să facă cel mai mult.

Gemenii s-au lăsat păcăliţi de diavoli, aşa că s-au întors la bunic.

– Mira, Fly unde aţi fost până acum? Aţi reuşit să rezolvaţi ceva?

– Încă nu…

Pentru prima dată  în 14 ani când li se întâmpla asta, cei doi păreau supăraţi, aşa că bunicul lor a presupus ceva, întrebându-i:

– De ce v-aţi certat?

– Mirei niciodată nu îi pasă de mine! spuse revoltat Fly.

– Nu-i adevărat! Mereu mi-a pasat de tine! În clasa a treia, când ai uitat să îţi scrii numele pe testul de la mate şi ai luat 4,  am spus că e al meu. Crezi că nu-mi era uşor să stau indiferentă şi să spun că e al tău?

Atunci  Mira izbucni în plâns şi udă mâneca hanoracului portocaliu. Fratele ei, care îşi dădu seama că a greşit, o luă în braţe şi o strânse cât putu el de tare, era un gen de scobitoare, nu putea strânge prea tare, dar Mira fu alinată de cuvintele şoptite la ureche:„Îmi pare rău! Indiferent de certurile noastre, niciodată nu voi înceta să te iubesc!”

Şi atunci, o lacrimă se scurse pe obrazul Mirei.

Demonii observau ce se întâmplă.

După ce bunicul lor a plecat, au spus în scoică: „34 de ani şi să stea cu familia”. Scoica nu schimă nimic. Dezamăgiţi şi epuizaţi, s-au întors pe plajă, unde, fix lângă piciorul lui Fly era o scoică specială pe care scria: 34 si A D R E N A L I N A.

– Fly, uită-te în jos, lângă piciorul tău drept…

– Scoica !strigă Fly. Mira, cred că e timpul ca tatăl nostru să revină în viaţa noastră…

– Simt că e timpul, deci hai, spuse  Mira oftând.

În momentul acela, o făptură se arată. Părea un înger. Un înger cu aripile negre. Era trist. Dar când îi zări pe Mira şi pe Fly, faţa i se lumină. Era tatăl lor.

Ta-tata..Ce faci tu aici? spuse Mira, cu lacrimi în ochi.

Fly şopti atunci în scoică acele cuvinte magice, iar atunci se întâmplă miracolul. Aripile bărbatului uşor trecut de vârsta a doua se risipiră, acest lucru era un semn că tatăl lor revenise la normal. Îi luă pe cei doi copii în braţe, spunând:

Copii,cum de m-aţi găsit? În tot acest timp, am crezut că voi rămâne aici pe vecie. Uitați ce aţi făcut!.M-aţi salvat. Vă sunt recunoscător. Acum …să mergem acasă!

Tata, nu.. Nu putem. Ceasul…Ceasul este stricat. Daca vom merge acasă, el se va reseta, iar noi ne vom pierde memoria. Asta înseamnă ca te vom pierde și pe tine.

Blestemul. Așa este, cum de am putut să uit? De-asta am venit eu aici. Pentru a vă salva de el. Copii, sunt un tată oribil. Îmi pare nespus de rău. Toate acestea nu s-ar fi întâmplat, dacă aș fi reușit să vă salvez atunci, totul ar fi fost bine acum. Îmi pare rău. Ce ne facem acum?

De noi ați uitat?

Copii se întoarseră și îi zăriră pe Grey, Black si White. Aici fuseseră deci duși.

Black, White, Grey, ce căutați aici? spuse Fly

– Știam ce se va întâmpla. Am venit aici pentru a vă ajuta, bineînțeles, ajutați și noi la rândul nostru de gardianul timpului. Noi știm cum să reparam ceasul. Asta am aflat pe parcurs. Tot ce trebuie sa faceți este să setați ora la 17:32, ora când tatăl vostru a fost dat oficial dispărut.

Mira si Fly se uitau uimiți la cei trei șerpi.

Copiii au vrut să seteze ceasul la ora 17:32, dar nu mai apucară. O armata de demoni i-au înconjurat.

– Așadar, gemenii minune, văd ca ați reușit să îl găsiți și să îl deposedați pe tatăl vostru!

– Lasă-ne in pace! Ce vrei de la noi? spuse Fly speriat.

– Îl vreau pe tatăl vostru! spuse râzând demonul.

– Nu îl vei lua niciodată pe tata! Iubirea noastră învinge orice! Chiar și demoni!

– L-am luat o data. Îl voi lua și a doua oară, micuțule! Nimic nu învinge puterea răului!

Demonul își freca mâinile și forma o minge de foc în care îl prinse pe tatăl gemenilor. Acesta le spuse:

Stați deoparte!

Era prea târziu, Fly deja sărise să își apere tatăl. Demonul transmise o energie ce îl puse pe Fly la pământ.

FLY!!!

Mira fugi lângă fratele său și încerca să îl trezească, dar… în zadar. Fratele său era sub vraja demonului și nimeni în afară de el nu o putea rupe.

– Eliberează-mi fratele!strigă Mira.

– Alege: ori Fly, ori tatăl tău!

Mira nu apucă să spună un cuvânt, deoarece demonul îl apucă pe tatăl său și plecară spre Iad.

TATĂ!! strigară cei doi copii, încercând să fugă după ei, dar căzură.. și se afundară în nisipul fierbinte al plajei.