Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 18

povestea calatoare iasi
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 19
septembrie 14, 2016
povestea calatoare gaesti
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 17
septembrie 16, 2016

Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 18

povestea calatoare tg mures

Mira stătea în pat, bătând ritmic cu degetele pe cotorul gros al cărţii, aşteptând ca fratele ei să se întoarcă acasă.

Auzi trântindu-se uşa de la sufragerie şi strigă:

– Fly, vino încoace!

Fly intră grăbit în camera Mirei.

– Ce am mai făcut iar? întrebă mirat Fly.

– Mi-ai murdărit rochia mea preferată!

– Nu eu ţi-am murdărit-o, a fost vina lui Black.

– Nu te cred, de fiecare dată tu dai vina pe Black.

– Ba nu, acum chiar nu eu ţi-am murdărit-o.

– Nu te cred, m-am supărat pe tine!

După această ceartă, cei doi fraţi s-au despărţit supăraţi, retrăgându-se fiecare în camera lui.

Dimineaţa următoare, Fly şi Mira nu mai vorbeau deloc între ei.

Mira se duse în curte, să-şi reculeagă gândurile. Hm! Hm! Mira mormăia indecisă. Nu-l voi ierta niciodată! decise ea în gând.

– Fly, să ştii că am obosit să mă tot las antrenată în aventuri fantastice! Aş vrea să trăiesc clipa reală, prezentă, aş vrea să fiu un simplu copil!

– Dar, Mira…

– Nu! îl întrerupse Mira. Chiar aş vrea să închidem acest subiect.

– Cum vrei… Dar…

– Nu! Mira nu avea de gând să-şi mai schimbe părerea.

Bătea nervoasă cu degetele, fiecare gest fiind însoţit de o încruntare. Îl auzea pe Fly umblând agitat dintr-o cameră în alta.

Mama intră în casă, răsuflând obosită şi trântind sacoşele pline cu cumpărături pe masă.

– Mira, Fly, veniţi să mă ajutaţi!

Cei doi au intrat în bucătărie fără a se privi unul pe celălalt.

– De ce sunteţi supăraţi, dragii mei?

– Nu, nu suntem, zise Fly cu voce moale. Eu nu sunt supărat, doar Mira este.

– De ce eşti supărată, Mira?

– Îţi voi povesti mai târziu.

Fly se retrase dezamăgit în camera lui. Pentru el, viaţa nu însemna nimic dacă nu era cu sora sa, totul era fără sens. Fly se aruncă pe pat, fără a ţine cont de faptul că aranjamentul pernelor era distrus.

Stând el aşa, îşi aminti de vremurile bune. Vedea în faţa ochilor momentul în care el şi sora sa împliniseră patru ani. Îşi aminti cu bucurie cum el şi sora sa avuseră voie în sfârşit să stea la masa adulţilor. Ce vremuri bune! Păcat că nu mai e şi acum aşa! Mai ales ziua în care Mira i-a dăruit primul lui jurnal. Acum era completat şi şi-a promis că îl va păstra toată viaţa.

Îl deschise şi răsfoi cu emoţie paginile. Citi în gând:

„12 decembrie

Am terminat deja scrisoarea pentru Moş Crăciun. Nu-mi rămâne decât să aştept. Oare îmi va aduce tot ceea ce i-am cerut?”

Ce copil eram, se gândea Fly… Ce bine era când eram mic şi nu aveam nicio grijă… Acum… Totul s-a schimbat!

Bosumflat, Fly se întinse până la noptiera sa de lângă pat, deschise sertarul şi luă ceasul pentru a-şi mai alina durerea. Când se uită la el avu un mare şoc: ceasul era oprit!

Se ridică numaidecât şi alergă până la camera surorii sale…  Bătu agresiv cu pumnii-n uşă, dar nici nu aşteptă să îi răspundă cineva, pur şi simplu dădu buzna.

– Ceasul s-a oprit, spuse Fly dintr-o suflare.

– Ce?! Mira era năucită!

– Exact ce ai auzit, ceasul s-a oprit.

– Dar cum? spuse Mira.

– Nu ştiu… cred că s-a întâmplat asta fiindcă ne-am certat.

– Posibil…

– Trebuie să facem ceva!

– Dar ce?

– Trebuie să ne împăcăm! spuse Fly ferm.

– Îmi pare rău, Fly, dar nu pot să te iert. Te rog frumos să ieşi din cameră, vreau să fiu singură momentan, nu sunt în apele mele, dar chiar şi aşa, nu mă voi răzgândi.

Mira se puse pe pernă, cu părul căzându-i în cascade pe faţă. Adormi imediat, dar mintea îi era încă trează.

În faţa ochilor îi apăru o femeie bătrână cu păr morcoviu. Ea avea o faţă blândă, dar speriată. Îi vorbea, dar nu o auzea. Simţea că o cunoaşte, dar nu o cunoştea, simţea că o iubeşte, dar nu o iubea. Dintr-o dată, auzi: „Iubeşte-l pe Fly, e tot ce ai! Crede-mă, şi eu am fost supărată, dar voi fi bine dacă vei face asta pentru mine!”

În acel moment, Mira se trezi şi avu o revelaţie… stră-străbunica…

– „Aveţi o casă, o casă veche, părinţii voştri nu vorbeau prea mult despre ea…”

– Da, casa din pădurea Phoenix!

– „Ia-l pe Fly şi porniţi într-acolo! Ascultă-mă!”

– Ai dreptate! Acesta este destinul meu, şi al lui! Voi porni! Deşi Mira nu era convinsă de realitatea ultimei zile, a decis totuşi să îl ierte pe Fly şi să îşi reia pasiunea.

Fly şi Mira au pornit în misterioasa lor aventură. Au ieşit încet din căsuţa lor, iar soarele strălucea în apa limpede din ochii lor.

Au gonit pe cărări înnodate, iar seara, când întunericul a pus stăpânire pe tărâmul realităţii, au ajuns în faţa pădurii Phoenix. O negură înfiorătoare se plimba printre copacii învăluiţi în negru, până şi stelele se ascundeau după bravii nori, ce erau precum un scut împotriva vaporilor negativi ce se înălţau deasupra pădurii.

Ceu doi şi-au lăsat bicicletele, înainte să intre într-o lume imprevizibilă, poate periculoasă, dar pe care erau nevoiţi să o parcurgă pentru a-şi îndeplini destinul. Mergeau încet pe o cărare de frunze, şi ele fără viaţă, precum restul pădurii:

– Stai! Se vede ceva acolo! strigă Mira.

Într-adevăr, doi ochi ageri şi nemiloşi îi priveau pe cei doi copii, apoi unii după alţii ochii animalelor apăreau în bezna pădurii, precum stelele pe bolta cerului senin. Mira şi Fly au luat-o la goană pe potecă, până au ajuns în inima pădurii, locul unde şi casa îmbrăcată în mister şi frică se afla. Mii de ciori, păsările morţii, acopereau casa tăcută.

Dintr-o dată, cioara măiastră zboară de pe înaltul acoperiş al casei, jos, aproape lovind fruntea fetei. Ciorii îi cade o pană, de un negru pur, care se aşază domol în mâna fetei. Fata, crezând că e un semn, o păstrează în buzunarul din dreptul inimii.

Fly, dând dovadă de bărbăţie, deschide uşa ruginită. Primul lucru pe care l-au văzut amândoi a fost un tablou vechi cu stră-străbunica lor. Pereţii erau acoperiţi cu o pânză lipicioasă de păianjen şi mucegai. Câteva rafturi ţineau cărţile vechi. Mira aruncă o privire. Unele dintre ele erau în latină, altele în greacă. Toate erau foarte, foarte vechi.

Podeaua din lemn era putrezită, astfel încât când Mira a făcut primul pas, aceasta a crăpat uşor în colţul dinspre uşă.

Fly decise să deschidă lanterna pentru a vedea mai bine obstacolele. Începură cu investigarea sufrageriei. Găsiră un cuier plin cu haine vechi şi decolorate, aproape putrezite, astfel încât o fâşie de material negru a rămas lipită de degetele lui.

– Of, ce macabru, a şoptit Fly.

Mobilierul părea că se va răsturna, ferestrele mici erau acoperite de o perdea din dantelă. Bucăţi mici din tavan erau căzute pe canapeaua ruptă.

Cu paşi mărunţi se îndreptau spre bucătărie. Pe partea dreaptă observară un dulap răsturnat cu farfurii şi ceşti de porţelan, cu modele fine, dar culori şterse.

Sub masă se afla o uşă mică, pe jumătate acoperită de un covor prăfuit. Curioşi, Mira şi Fly au ridicat covorul să vadă ce se află sub el. La un moment dat, Mira îl întrebă pe Fly:

– Eşti sigur că vrei să intrăm acolo?

– Dacă vrem să aflăm misterul acestei case, trebuie să intrăm.

Apoi Fly deschise uşa şi văzu ceva ce semăna cu o pivniţă. Mira rămase nemişcată în faţa uşii. Parcă o mână nevăzută o împiedica să intre.

– Totuşi, Fly, spuse ea, nu crezi că ar trebui să ne mai gândim încă o dată înainte de a intra?

– Haide, Mira, nu mai ezita!

Mira trase aer în piept şi îşi făcu curaj. O uşă mare de lemn le deschise calea. Uşa aceea devenise verde din cauza mucegaiului. Fly deschise uşa speriat, iar ea se transformă într-o ploaie de beţigaşe.

Scările scârţâiau uşor sub paşii grei ai celor doi copii.

„Unde duce această uşă? Oare într-o altă lume fantastică?” se întrebă Mira. În întunericul sumbru, cei doi disting nişte butoaie învechite de munca migăloasă a păianjenilor.

Mira înaintează către întrerupătorul unui candelabru de cristal. Fata încearcă să lumineze încăperea posomorâtă, dar la o mişcare greşită pânza de cristal se sparge, camera fiind împânzită de lilieci.

– Haide, fugi!

– Nu, Mira, trebuie să fim calmi!

Dar Mira deja se agita, gonind şi încercând să găsească ieşirea din cameră.

Cei doi copii, aflaţi în pivniţă, văd o gaură uriaşă. Ei se apropie încet şi deodată se aude:

– Ajutoor!

Cei doi intră speriaţi în tunel, dar deodată pe Mira o orbeşte o lumină şi cade la pământ, iar Fly aleargă în continuare fără să observe că Mira nu mai e în spatele lui.

Ea se trezeşte ameţită dintr-un vis în mijlocul unei camere întunecoase, cu două lumânări, iar stră-străbunica ei apare în mijlocul camerei, speriată, spunându-i:

– Draga mea, trebuie să continui această aventură şi să-ţi foloseşti inima cea bună mult mai mult decât mintea ageră.

Mira se uita la cealaltă uşă, care îi aduse numai necazuri, dar, deodată îl auzi strigând pe Fly, venind dinspre uşa mucegăită şi nici nu se mai gândi la găsirea cheii, ci sări direct pe uşă în camera plină, în care se afla opusul a tot ce era ea. Mira fusese speriată când se uită în oglinzi şi văzu umbre şi creaturi întunecate. Mira văzu pe un perete două uşi: una de lemn, mucegăită, ca cea pe care intrară, şi una aurită, cu o formă imensă de cheie; pe ea Mira atinse forma şi în faţa ochilor îi apăru stră-străbunica care zise:

– Cheia vă va deschide poarta spre adevărata „bogăţie”.

Stră-străbunica dispare precum un vis efemer, iar podeaua se transformă într-o suprafaţă lucioasă, iar cei doi alunecă spre a doua cameră.

Aflându-se în altă cameră, erau fericiţi că s-au regăsit, dar totuşi înfricoşaţi. Mira şi Fly descoperă o structură grecească, ca şi o sală de întâlniri din mitologia greacă, cu o ghicitoare scrisă într-o limbă antică, pe care niciunul nu o putea dezlega.

Într-o clipă, o explozie de lumină cerească apare în cameră şi apare o siluetă transparentă, foarte greu de observat.

În acel moment, Mira exclamă:

– Stră-străbunico!!!

– Cine? întrebă nedumerit Fly.

– E stră-străbunica!

– Dragi nepoţi, am aflat că aveţi nevoie de limba greacă, eu ştiu deja răspunsul:

„Jumătate oameni

Jumătate zei

Ghiciţi, oare

Cine sunt ei?”

După ce a rostit această ghicitoare, fantoma a dispărut, iar copiii au rămas nedumeriţi. Au început să exploreze camera şi au descoperit o bibliotecă.

– Fly, ce crezi, cum vom afla răspunsul la ghicitoarea rostită de stră-străbunica?

– Mira, răbdare, totul se va rezolva!

– Nu ştiu, Fly, încep să cred că toată această aventură începe să ne depăşească puterile!

– Mira, nu te descuraja!

– Dar, Fly…

– Nu, nu îţi voi da voie să te descurajezi! Împreună vom reuşi să găsim toate soluţiile!

– Uite, mi-a venit o idee!

– Care, Mira?

În acel moment, sculptura s-a întors cu faţa înspre ei; atunci Mira a rostit cu voce tare:

– Răspunsul e: semi-zeii!

În acel moment, structura s-a mutat, iar în locul acesteia a apărut un tobogan care îi ducea spre următoarea cameră.

– Mira, am reuşit! Am reuşit! Vezi?

– Da, Fly, ai avut dreptate! Împreună putem reuşi!

– Da, Mira, te rog să nu te mai laşi descurajată atât de uşor!

– Îţi promit, Fly!

Toboganul i-a proiectat într-o cameră ciudată, plină de cărţi, în mijlocul ei fiind un piedestal cu marginile sculptate în aur masiv.

– Fly, ar trebui oare să vedem ce se află între coperţi?

– Nu avem de ales! De aici nu mai este cale de întoarcere!

Mira a deschis cartea şi cei doi fraţi au fost transpuşi într-un basm care părea mai mult a fi un coşmar, deoarece ei au fost rimişi într-o pădure cu nişte copaci negri din cărbuni.

Mira a fost înfricoşată şi a scos din greşeală pana primită de la cioară şi pasărea a venit din cerul cenuşiu ca fumul ce iese iarna pe hornuri şi se aşază pe o creangă.

– Fly, cred că e un semn!

– Cine? Cioara aceasta amărâtă?

– Cioara aceasta amărâtă ne va ajuta să ieşim de aici! Mira porni, urmând pasărea, iar Fly porni după Mira foarte neîncrezător şi iritat că soarta lor e în mâna unei păsări mediocre.

Ochii lui Fly s-au luminat când a văzut un castel imens de fildeş, iar Fly spuse foarte ruşinat:

– Mulţumesc!

Pasărea începu să vorbească:

– Scoate pana de câte ori ai nevoie de mine!

Deodată, cioara luă foc şi se transformă în cenuşă, care fu absorbită de cer.

Cei doi copii au intrat pe o uşă de smarald, dar ceva era foarte neobişnuit; toţi oamenii erau înconjuraţi de creaturi bizare, dar totuşi ei erau încremeniţi.

– Fly, ceva e foarte ciudat aici, zise Mira.

– Ce să facem?

– Nu ştiu…

Deodată, pe pereţii din piatră se scrijeli următorul mesaj:

– „Scrieţi-vă firul poveştii pentru a termina basmul Potopul de neoprit.”

Pământul începea să tremure, iar zidurile începură să se dărâme şi totul se transformă în grămezi de piatră.

Ei s-au uitat în spate şi s-au speriat groaznic când au văzut un val imens de apă care se apropia în ritm alert de ei. Au început să alerge îngroziţi, gândindu-se că aceasta ar putea fi ultima lor zi împreună, iar ei nici măcar nu se împăcaseră cu adevărat. Cei doi copii au ajuns la un perete imens de mărăcini. Mira zise cu lacrimi în ochi:

– Fly, te rog să mă ierţi că am fost supărată pe tine. Ar fi trebuit să mă gândesc şi la tine.

– Şi mie îmi pare rău pentru tot ce am făcut. Şi chiar aş fi vrut să mai petrec puţin timp cu tine.

Cei doi copii se împăcaseră. Exact la un metru în faţa lor observară o uşă mucegăită, pe care era prins un semn. De aproape, copiii puteau descifra următoarele. „Ultima probă”.

Cei doi intrară cu frică pe uşă, iar Mira spuse:

– Fly, crezi că ar mai trebui să continuăm? Data trecută am fost la un pas de moarte!

– De acum nu mai avem de ales! Ori totul, ori nimic!

– Să nu uiţi, nu facem asta pentru ceas, o facem pentru noi!

Uşa de lemn se deschise, şi, la fel ca celelalte, se transformă într-o ploaie de beţigaşe. Mira păşi pe o treaptă şi se auzi un zgomot produs de clapele de pian, dar, într-o fracţiune de secundă, treapta căzu într-un abis.

Mira cânta foarte bine la pian, iar astfel recunoscu prima notă din cântecul ei preferat, „Fur Elise”.

Fly a fost foarte bucuros când află că sora lui ştie să interpreteze acest cântec la pian, şi începură să ţopăie pe trepte în ordinea dictată de Mira şi totul merse grozav până când ajunseră la ultima treaptă, unde Fly se împiedică, şi un sunt de orgă vibră dramatic, căzând ultima treaptă cu tot cu Mira; dar, în ultima secundă Fly o prinse de mână şi o ridică pe partea cealaltă.

– Fly, câte camere vor mai fi? Vom ieşi vreodată de aici? zise Mira dezamăgită.

– Mira, nu cred că ne vom putea da seama decât dacă vom continua. Nu te opri!

Copiii s-au uitat în faţă şi au văzut o uşă identică cu cea de aur dintr-o cameră anterioară, cu forma unei forme gravate pe ea din prima cameră.

– Mira, să fie acesta sfârşitul?

– Să sperăm că aici se află cheia de care ne-a vorbit stră-străbunica!

Cei doi intrară în cameră. Aceasta nu era deloc ca şi celelalte camere, ea semăna mai mult cu o galerie de artă. În stânga şi în dreapta se ridicau maiestuos piedestaluri. Pereţii erau cusuţi parcă de îngeri cu fire din aur pe pereţii de cuarţ şi bătuţi în colţuri cu diamante şi smaralde care de care mai frumoase. Au înaintat puţin; în faţa ochilor s-a ridicat un ceas imens care nu funcţiona, dar ceva ciudat se întâmplă. Pe limbile ceasului erau desenate nişte instrucţiuni foarte ciudate, care arătau cum să iei o cheie de pe piedestalul de diamant şi să o introduci în spatele ceasului, iar acesta porneşte. Copiii s-au uitat prin cameră şi lângă ceas era piedestalul de diamant, dar ei nu înţelegeau ceva. De ce pe piedestalul de diamant nu era nicio cheie? Ei au observat că era desenată o pană. Atunci Mira scoase pana primită de la cioară şi se uită în spatele ceasului, unde aparent nu era nimic; dar când a apropiat pana de ceas, o gaură de mărimea ei se deschise şi Mira a aspus:               – Să introducem cheia? Dacă vom strica din greşeală ceasul?

– Nu putem să lăsăm aceasta fără niciun rezultat!

– Să o fac?

– Da!

Atunci Mira introduse pana şi ceasul începu să se învârtă. Ceva se întâmplă. O scânteie se produse în ceasul cel mare şi începe să se învârtă luând foc şi începând să incendieze tunelul. Ei doi au început să fugă fără a se mai uita în spate.

– Fly, nu cred că voi mai putea să menţin ritmul foarte mult timp.

– Rezistă, Mira, aproape am reuşit!

După zece minute de alergat continuu, Mira oftă şi căzu pe Fly, care o luă în spate şi reuşi să iasă din labirint cu tot cu Mira.

În urma lor au rămas doar urmele unei explozii de flăcări.

– Mira, te simţi bine?

– Da, hai să ne grăbim, cine ştie cât de îngrijoraţi sunt părinţii noştri!

Copiii începură să alerge spre casă, cu sufletul în dinţi. Când au ieşit din pădure, au fost surprinşi de faptul că era tot seară, ca atunci când au plecat.

– Mira, ce s-a întâmplat?

– Cum de este încă zi, eu credeam că am lipsit multe ore? Important este că ceasul nostru funcţionează!

Ceasul mergea din nou, iar Fly si Mira nu mai erau îngrijorați, însă a apărut o nouă aventură  pentru frații Adrenalină.

– Fly ! Treci aici !

– Pentru ce mai vrei să dai vina pe mine? Spuse Fly plictisit.

– Ai stricat ceasul bunicii!

– Nu eu am fost !Cum să mă ating de el dacă îl ții tot timpul la tine? Suntem frați si ar trebui să împărțim totul ,  așa că dă-mi-l si mie ! Nu! Spuse Mira egoistă .

Cei doi frați incepură să tragă de el cu putere, iar la un moment dat  Fly îi dădu drumul astfel încât Mira s-a împiedicat, ceasul îi scăpă din mână făcându-se bucățele pe podea .

– Uite ce ai făcut! Strigă Mira .

– Eu? Tu l-ai scăpat. E doar vina ta și…

Dar nu apucă să-și termine propoziția căci un vârtej de toate culorile  ieşi din ceasul spart absorbându-i pe cei doi .

Prin vâltoarea de culori și amestecul sunetelor unui vâjâit insuportabil , Mira apucă doar cadranul ceasului, iar Fly îl apucă pe Blade .

Urmă apoi o amețeală  groaznică și apoi cei trei se treziră înecați de praful ridicat de copitele cailor pe străzile unui oraș .

– Unde suntem? Întrebă  Mira uitându-se la cadranul ceasului .

– Suntem la Paris !

– Acesta nu este Parisul pe care îl știu .

– Ba da, uite, turnul Eiffel !Spuse Fly mândru .

– Ori e vreun târg renascentist în Paris,  ori ne-am teleportat .

– Aleg a doua variantă!

– Cred că ceasul ne-a făcut să călătorim in timp.

– Probabil …

– Probabil? Am călătorit în timp la sute, ori mii de kilometrii distanță de casă,  e posibil să nu ne mai vedem familia niciodată  și tu  spui ,,probabil ,,?

– Hei ,uite-o pe Grand-mere!

– O …chiar știi să schimbi subiectul. E doar o fată.

– Păi…îi plac aceleași lucruri ca  ei . Am observant asta din comportamentul acesteia . S-a uitat cu entuziasm la teatru și la clădirea primăriei, în schimb s-a uitat cu dispreț la muzeu; exact ca bunica .

– Da, ai dreptate, haide să îi  punem câteva întrebări:

– Care este numele copiilor pe care îi placi cel mai mult ?

– Un nume de fată şi unul de băiat, spuse Fly.

– Cred că Fly si Mira .

Atunci băiatul îi spuse Mirei :

– Nici nu ne cunoaștem și mi-a spus numele, oare chiar este ea?

– Nu știu! haide să îi mai punem câteva întrebări ,

Copiii o întrebară, iar ea răspunse exact cum ar fi zis străbunica lor.

Atunci Mira exclamă:

– Ea este, sunt sigură !

– Și eu cred asta, o susținu Fly.

– Grand-mere, Grand-mere!

– De ce urlați așa? Si ce-i cu straiele astea colorate ?

Să nu vă vadă regale, căci se va supăra foarte tare.

Cu astfel de vorbe au fost întâmpinați cei doi copii când ei se așteptau la un “bombonicile mele”! dar ei nu știau că fetița din fața lor nu avea habar despre cine ar fi cei doi.

– Grand-mere, suntem noi, Mira și Fly.

– Și  Black.

– Ou ,da,și Black

Auzind copilul îi duse pe cei doi într-un loc mai retras:

– Cum ați ajuns aici ?

– Nici noi nu știm , Ceasul s-a stricat și am ajuns aici.

– Grand-mere spune–ne te rog cum să ajungem acasă?

– Nu știu, dar ca să reparați ceva vă trebuie unealta potrivită.

– Deci, pentru a repara ceva magic, ne trebuie ceva magic!

– Dar, ce obiect magic avem ? Ceasul era singura noastră speranță.

– Black!

– Ce ai mai facut iarăși?

– Nu Mira, Black e magic!

– Șarpele negru de pe cadranul ceasului…

– Seamănă  prea mult cu Black.

Fly vru să spună ceva, dar privirea îi fu atrasă de o lumină  puternică.

Prin acea lumină  se distingea corpul lung a lui Black inconjurat in jurul cadranului. Și …Buf.

Cei doi se treziră în camera Mirei. Dar unde era Black?

Black era acum cu capul la ora doisprezece. Black era încremenit in jurul cifrelor.

Acasă cei doi luară  cina împreună cu mama lor, apoi fiecare se retrase in camera sa. Fly adormi , dar Mira rămase trează până  în miez de noapte, gândindu-se de ce s-a oprit ceasul, dar apoi fu furată de somn si adormi.

Visase că ceasul era făurit cu altul şi trebuia să-l găsească pe White pentru a desluși un lanț  de ascunzători si a găsit celălalt ceas.

Dis de dimineață  Mira intră în camera la Fly si îl trezi.

– Hei, Fly, trebuie sa-l găsim pe White.

– Hai, lasa-mă să dorm, e ora șapte si jumătate dimineața, spuse uitându-se la ceas.

– Hai Fly, nu mai fi copil!

– Bine, bine, ieși să mă îmbrac.

– Ne vedem la masă!

Fly se îmbrăcă, apoi se duse să  ia micul dejun.

– Bună  dimineața!

– Bună  dimineața! Îi răspunseră  cele două.

Fiind sâmbătă cele două mâncară repede, apoi se duseră in camera Mirei.

– Fly, vreau să  îl găsim pe White!

– Dar cum?

– Teleportează-te din nou la vechiul atelier al bunicului, acolo l-am găsit prima dată, așa că cel mai probabil acolo este!

– Bine, o să  încerc!

Într-adevăr Fly il găsi acolo pe White apoi se întoarse cu el acasă.

– Ce doriți copii? întrebă șarpele.

– Vrem sa găsim al doilea ceas! răspunse Mira.

– Dar e prea periculos! Pentru ce aveți nevoie de el?

– White am aflat că cele două ceasuri au fost făurite impreună.

– Și?

– Ceasul nostru a fost oprit o vreme si sperăm că unite cele două  ceasuri au putere mai mare si ceasurile nu vor mai fi oprite.

– Copii, un ceas se oprește doar dacă  geamănul său este oprit de o ființă  rea !Dar, bine, vă voi ajuta dacă treceti de baraj!

– Ce este barajul? întrebă Mira.

– Este o probă  care dovedește dacă  meritați, sau nu, să deţineți al doilea ceas,  aveți două  încercări !

Timpul, zise Fly!

– Nu, ultima încercare…

– Viața, spuse Mira !

– Minunat, ai ghicit , răspunse White!

-Următorul semn este sus!

Atât spuse White și dispăru. Copiii se tot gândiră ce ar putea însemna sus :un zmeu, un copac, un stâlp, podul casei?

– Asta e Fly!

– Ce, ce ai găsit?

– Gândește-te bine, unde ar putea ascunde bunicul ceva important?

Ce îi plăcea lui?

– Natura…casa din copac!

– Dar noi nu avem o casă în copac!

– Sau, da!

Fly nu mai aștepta și se duse la rădăcina stejarului;

– Mira,uite aici lemnul e altfel , mereu mi s-a părut ciudat asta !

Mira observase că era doar o bucată de lemn , așa că deschise bucățica din copac, ca ușa unui dulap. Înăuntru era un buton alb pe care Mira îl apasă și în trunchiul copacului apărură niște scăricele mici. Copiii  urcară  tiptil ca nu cumva să  îi vadă  cineva si ajunseră într-o încăpere în mijlocul frunzișului bogat din coroana copacului.

– Acum , ce facem Fly?

– Sus, uită-te pe raftul acela!

Mira caută cu mâna pe raft și găsi un jurnal prăfuit scris în greacă şi îl dădu lui Fly. El știa greaca, trebuia doar să traducă  jurnalul Mirei…

Apoi Mira si Fly s-au intors în casă, în timp ce Fly urca scările, Mira alergă în cameră  să  vadă dacă  ceasul e bine, iar după ce aceasta se asigură  uitându-se la el se strânseră  în camera lui Fly. Acesta incercă să traducă jurnalul:

– Uite Mira, aici spune că trebuie să găsim celălalt ceas care a căzut in mâinile răului .

– Fly, haide să luăm ceasul nostru  din cealaltă  camera  ca nu cumva să  pună  stăpânire și pe el forțele răului!

Atât spuse Mira, apoi cei doi se duseră grăbiți după ceas cu tot cu jurnal. În timp ce Mira se uită  grijulie la ceas Fly spuse:

– Aici spune să pronunțăm fraza “Univers parallele audela des mondes  seconde horologe,le monde de la mourvelle, pour nous montrer, mointenant” ce ciudat !

E scris în franceză.

Atunci acel ceas din mâna Mirei începe să se învârtă neobișnuit de repede și Mira îl aruncă din mână și spune:

– Ce ai făcut Fly?

– Eu nu am făcut nimic!

Dar nu reuși să spună ceva Fly că ceasul îi luă pe amândoi și îi teleportă într-un loc necunoscut.

Acolo totul era uscat și întunecat, iar copiii simțeau că era ceva straniu la mijloc.

– Fly, mie nu-mi place aici!

– Mira, mie mi-e frică!

– Stai liniștit, sunt lângă tine și orice ar fi, nu te voi lăsa!

Atunci apărură doi copii.

– Bună, eu sunt Fall, iar ea este sora mea Moram!

Cei doi copii erau drăguți, dar diferiți de frații Adrenalină. Fall avea părul negru ,ondulat și purta o salopeta maro care te inspăimânta și în picioare purta niște bocanci grei de parcă ar fi venit de la o expediție militară. Moram avea părul brunet și întins ,ochii negri ca tăciunea. Era imbrăcată într-o rochie de un mov închis ca mijlocul universului, iar ștrampii erau tesuți ca pânza unui păianjen. Avea în picioare niște balerini albaștri închis ca  bolta cerească intr-o noapte furtunoasă.

– Bună ,eu sunt Fly ,iar ea este sora mea Mira !

– Cum ați ajuns aici? întreabă Fall.

– Știi…noi ne-am pierdut, nu știm unde suntem.

Cei doi se uitau ciudat la Fly și Mira apoi îi conduseră la ei acasă ca să  înțeleagă mai bine nedumerirea celor doi frați Adrenalină. Acasă îi întâmpină  mama lui  Moram si Fall, după aceea  le explică  unde sunt, copiii ințeleseră că au călătorit în alt univers.

– Cum de nu ne-am dat seama că suntem într-o lume paralelă, Fly ?

– Mira, nu îți dai seama dacă chiar suntem într-o lume paralelă înseamnă că Moram și Fall ar putea fi versiunea noastră negativă!

Era intr-adevăr așa, cele două perechi de frați se oglindeau,  Moram si Fall erau de partea rea, iar Fly și Mira luptau pentru bine.

– Fly, dacă e adevărat tot ce am constatat, atunci ei sunt ființele rele despre care ne-a vorbit White.

– Da ,ai dreptate Mira.

– Atunci ar trebui să  găsim repede al doilea ceas și să ne întoarcem acasă.

– Dar cum facem să ne întoarcem?

– Mai ții minte ce ne-a spus White ?

– Da, dar White ne-a spus că dacă ceasul din această lume este oprit atunci se oprește și ceasul nostru.

– Corect, ceea ce înseamnă că atunci când noi dăm acest ceas al fraților răi înapoi noi ne vom întoarce acasă.

– Păi atunci, nu mai sta, hai să luam ceasul lui Fall și Moram. Fly și Mira se uitau unul la altul și se gândeau cum ar putea să  găsească  cel puțin un indiciu. Atunci din colierul Mirei apăru o telegramă a străbunicii:

– Copii,veți găsi ceasul în locul în care îi plăcea bunicului vostru să  petreacă mult timp.

– Fly ,tu știi mai bine ,unde îi plăcea bunicului să-și petreacă timpul?

– La atelierul lui !

– Păi atunci, teleportează-te acolo!

Fly se duse la atelier și începu să  caute in camera secretă pe unde putea.

Căută în toate cutiile apoi începu să scotocească în birou, unde găsi un bileţel pe care scria: ‘’ Trage de maneta din dreapta biroului’’. Fly făcuse după cum spuse bunicul, iar după ce trase de manetă, din pachet se deschise o bucăţică şubredă de parchet sub care găsi un plic pentru bijuterii. Îl luă cu grijă şi după ce  îl deschise din el scoase un ceas de culoare gri. Îl găsise în sfîrşit, al doilea ceas. Bucuros şi-l băgă în buzunar, apoi se întoarse după Mira.

– Mira, Mira, am găsit ceasul!

– Hai, Fly să mergem acasă!

– Hai, Mira ia-mă de mînă! Spuse Fall intrînd în cameră.

Mira ascultă de el şi îl prinse de mînă, atunci intră în cameră Moram, dar era prea tîrziu căci Fly şi Mira dispăruseră. O să vă prindem, noi! O să venim după voi! Spuse Moram nervoasă!

Copiii ajunseră acasă în camera lui Fly, iar după ce se odihniră apăru mama lor care îi, chemă la masă. Cei doi mîncară copios, Mira se duse în camera ei spunîndu-i lui Fly să vină şi el după ce termină mîncarea din farfuria lui. După ce au ajuns înapoi acasă, ei au observat ceva straniu. Mama lor nu mai lucra prin casă, ca de obicei şi stătea în camera ei. Mira, speriată l-a întrebat pe Fly:

– Ce a păţit mama, de obicei ea era plină de energie la ora asta.

– Cred că este obosită, are mult de muncă, deci are şi ea nevoie de odihnă.

Mira s-a liniştit aşa că a vrut să îi facă o surpriză mamei ei. S-a dus şi i-a pregătit un ceai. Cînd a intrat în camera ei a văzut-o pe mama că nu se simte bine. Mira, politicoasă a întrebat-o

– Ce ai păţit mamă? Ai nevoi de ceva?

– Nu, draga mea. Mîine voi fi bine, îţi promit.

Mira o lăsă în pace şi plecă în camera ei. Acolo îl găsi pe Fly care avea să îi spună ceva:

– Mira, bunica a venit şi mi-a spus că noi trebuie să o salvăm pe mama.

– Cum vom putea, noi să o salvăm pe mama?

– Bunica a spus că va veni cineva să ne ajute. El va ieşi din ceas în două zile, iar el ne va ajuta să trecem prin mai multe dimensiuni unde vom găsi leacul pentru boală.

– Am înţeles planul bunicii! Noi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a o salva pe cea care ne era cea mai dragă fiinţă.

Mira s-a retras și a început  să citească Harry Potter, dar și-a amintit că a uitat să-i spună un lucru important lui Fly. Acesta, grăbindu-se, a dat cartea pe jos, aceasta s-a deschis la pagina 135, unde era desenat Harry Potter. Fly se îndrepta spre Mira, iar cînd aceștia s-au atins, cartea a raspîndit o puternică lumină și deodată a apărut Harry Potter în carne și oase:

Tu ești chiar aici?

Da, am venit să vă ajut! Ce s-a întîmplat?

Mama noastră este pe moarte și nu știm ce putem face pentru a o salva.

Și tatăl vostru?

Păi… a murit, din aceeași boală de care mama suferă în acest moment.

Îmi pare rău pentru voi, deoarece știu ce simțiți acum. Bun, hai să nu mai pierdem timpul și să vedem ce putem face.

Crezi că o poți salva pe mama?

Nu vă pot promite nimic, dar fac tot ce îmi stă în putință. Acum să mă gîndesc cum era acea vrajă…  Da, mi-am amintit:

‘’Pe-a lor ființă dragă nu le-o lua,

Pentru că ei vor ceva,

Să rămână lîngă ei

Toată viața doar ei trei!’’

După ce rosti aceste cuvinte, Fly şi Mira s-au uitat miraţi unul la altul, apoi Harry spuse:

– Bun, acum doar trebuie să aşteptăm până la răsăritul soarelui şi dacă nu îşi va reveni, va trebui să găsim o altă soluţie pînă la apus, iar dacă nici acesta nu se va împlini, mă tem că:

– Nu continua… Ne-am dat seama ce vrei să spui, rosti, Mira cu lacrimi în ochi.

Apoi, cei doi fraţi se îmbrăţişară îndelung şi tăcut sub ochii cei calzi ai lui Harry. De după umărul lui Fly, în ochii Mirei se oglindea un chip luminos radiind căldură încadrat de nişte bucle negre şi rebele care se revărsau pe trupul firav al mamei lor. Ochii calzi, te priveau blând, invadîndu-ţi sufletul, liniştindu-l într-o clipă, iar buzele catifelate, de o culoare roşie aprinsă, dezvăluiau un zâmbet sincer.

Atunci cînd Mira îşi zărise mama, s-a îndepărtat de Fly, alergând cu ochii în lacrimi de fericire, spre mama sa, îmbrăţişând-o strâns şi îndelung, simţindu-se mai în siguranţă ca niciodată în braţele calde ale acesteia. Fly li s-a alăturat cu o îmbrăţişare din ochii lui reieşind o mare uşurare.

Mira şi Fly îi mulţumiră lui Harry pentru bunătatea şi ajutorul oferit, acesta părăsind împăcat lumea muritorilor.