…întunericul devenea apăsător. Gemenii s-au trezit în neant, înconjuraţi de un nimic parcă prea încărcat. Fly căută ceasul de buzunar de la bunica Elena şi imediat ce îl atinseră, el şi sora sa au au ajuns în podul casei.

-Mira! strigă Fly disperat. Black a dispărut şi secundarul ceasului  s-a oprit!

Fata nu-şi putea lua ochii de la o bucată de hārtie goală, scrijelită  la colţuri, ce zăcea doar la cāţiva metri de ea. Fly o căută cu privirea şi se chinui multă vreme să o înţeleagă. Întrebările au început să-i acapareze mintea obosită şi prăfuită de nelinişte, încărcānd-o cu gānduri inutile şi temeri în plus. Nici el şi nici sora lui nu credeau că vor ajunge ei, doi fraţi care nu-şi arătau niciodată iubirea ce şi-o purtau unul altuia, doi gemeni de care ura, lăcomia, invidia şi întunericul se ataşaseră atāt de mult, încāt lumina speranţei se afla undeva departe, la capătul infinitului.

-Mira,hey,ce e cu tine? o întreru Fly, alungāndu-şi gāndurile şi aruncāndu-le undeva într-un colţ al sufletului.

-Pe bucata aceea de hārtie scrie ceva! spuse fata în timp ce se mişca prin cameră haotic şi fără niciun sens. Este de la bunica pentru mine.

-Poate este un alt indiciu! Haide, citeşte-l ca să aud şi eu.

-Fly, te rog, spuse ea cu un ton de superioritate şi o plictiseală egoistă necaracteristică ei în glas, scrisoarea este DE LA BUNICA PENTRU MINE! Eu trebuie deci să o citesc, nu tu, nu amāndoi. M-am săturat ca eu să asist sau să fiu pe planul doi în timp ce tu…

-Dar Mira, mereu am lucrat în echipă! Noi suntem o echipă…mai ţii minte cānd la grădiniţă şi la şcoala primară mereu lucram împreună şi ni se spunea ,,Echipa Adrenalină”?

-Da Fly, dar asta se întāmpla de mult, cānd poate nu realizam ce va urma! Era în lumea oamenilor, lumea plictisitoare care te judecă imediat după ceea ce faci, nu după cum gāndeşti sau te porţi. Noi aparţinem altei lumi. Mereu cei care sunt ,,diferiţi” nu se adaptează în lumea ,,încuiaţilor”! Sau ce, nu îţi este de ajuns exemplul lui Harry Potter?

-Mira, nu uita că mai întāi de toate suntem şi noi oameni! Nu te poţi desprinde total de acest univers.Totul lucreză şi merge împreună! Lumea vrăjitorilor lui Harry Potter era strâns legată de cea reală!Fiecare dintre noi are un destin, o soartă, un vis…

-Exact! Pānă şi tu te contrazici! Nu putem avea amândoi acelaşi destin, aceeaşi menire, chiar dacă suntem gemeni. Nu putem forma o echipă! Sau pentru tine contează doar părerea persoanelor din jurul tău! Ai să o asculţi pe doamna de franceză sau pe colegi, nu pe mine?

-Mira…

-Fly, te rog! Echipa perfectă nu a existat! Și nici nu va exista vreodată! Acum suntem pe cont propriu.

Fata îi aruncă o privire fulgerătoare şi plină de ură care îi îngheţă sufletul frăţiorului ei. Ochii care odată aduceau bucurie, ochii aceia atāt de albaştri încāt puteai vedea la nesfārşit prin ei, ochii aceia care ascundeau o blândeţe fărā margini şi o iubire adevărată, ochii care odată îţi aduceau alinarea acum, tot acei ochi i-au luat totul lui Fly. O singură privire est de ajuns ca să-ţi dai seama că cineva s-a schimbat. Nu-ţi mai poţi exprima sentimentele, de frică să nu fii rănit sau victima unui război fără vreo graniţă.

Mira se ridică din faţa fratelui ei care nu întelegea perfect ce se întāmpla şi ieşi din pod, închizānd uşa în spatele ei. Fly acum înţelese că odată ce scārţāitul uşii se oprise, Mira va fi plecat definitiv din viaţa lui. Nu mai avea de ce să o caute, de ce să o deranjeze…câteva întālniri ocazionale în casă poate că erau de ajuns.O lacrimă fierbinte i se prelinse pe obrazul îngheţat; următoarele nu întârziară să apară. Nu mai simţise niciodată tornada de sentimente pe care o percepea acum în inima lui precum o joacă demonică. Oare Mira îi arătase de mai mult timp că vrea să se îndepărteze de el? Când erau mici o tot auzea cum se plângea mamei că trebuia    să-şi împartă ziua de naştere, de aceea el renunţa la jocurile de băieţi doar ca să se simtă unică. Se chinuia să obţină note mai rele sau mai mici decāt ea doar ca să fie fericită şi să se simtă mândră în faţa mamei. Nu îl deranja când venea şi îl tachina pentru că el se juca cu fetele. Se simțea māndru în inima lui că o putea face pe sora lui fericită. Dacă primea mai multe jucării, dulciuri sau bani la diferite ocazii, de ziua lor sau la sărbători, mereu i le  dădea Mirei. Fata îl făcu să creadă că îi luase dreptul la fericirea în mod absolut de a fi unicul copil şi se simţea îndatorat. Auzise o discuţie între părinţii lui cānd era mic că ei îşi doreau o fetiţă, iar surpriza de a avea gemeni îi întristase. Fly însă era obişnuit să fie pus pe locul doi. Tortul era roz în fiecare an ,notele mai mici cu un punct sau două, săritul corzii şi aranjatul părului păpuşilor erau jocurile lui preferate. Orice afla nou sau orice cercetare făcea, o împărtăşea bucuros cu sora lui deoarece mereu i se cuvenea doar jumătate. Jumătate de suflet era a lui, jumătate a Mirei. A lui era mereu supra-solicitată, dar nu trecea niciodată în partea surorii lui, de frică să nu o supere. Doar pe Black nu îl împărţea cu sora lui deoarece ei nu îi plăcuse. Avea o legătură puterincă cu şarpele din simplul motiv că îi incredinţase jumătatea lui de inimă pentru a avea grijă de ea. Putea să îi spună orice, iar el asculta cuminte, fără să judece. Dispariţia lui îl întristă amarnic. Nu cred că cineva este capabil să-şi imagineze cum ar fi să-ţi pierzi sufletul într-o singură zi. O parte din el se duse cu Mira, iar cealaltă jumatate plecă odată cu dispariţia lui Black. Unde îşi va mai ţine Fly sentimentele ascunse atâta timp? În clasa a VI-a sora lui era ferm convinsă că el nu avea sentimente. Acum va avea doar să bântuie realitatea încă şi mai ascuns în umbră? Bunica îi spuse odată că nu poţi să devii decāt ceea ce eşti, dar nimeni nu-i spusese ce era el. O fantomă, copilul nedorit, un nimeni, un simplu om, un medic ,un paradox, o anomalie, un inginer? Cine era el? Incă de la grădiniţă purtase eticheta de Fly Adrenalină. Atāt. Oare exista o asemenea meserie. Aici nu, dar de acolo de unde venea el, poate există. Dar stai, de unde vine el? În lumea asta a oamenilor se născuse, din lumea vrăjitorilor nu venea. Sincer, nu-şi amintea să se fi văzut cu Lordul Val-de-Mort. Pendula ceasului din pod îl sperie .Anunţă ora 5 după-amiaza.

Enervat de pasărea care cânta fericită ora exactă, se ridică şi o împinse la loc în spaţiul ei. O bubuitură puternică şi un nor gros de praf îi dădu ce înţeles că ceasul  s-a stricat. Se chinui bâjbâind să ajungă până la fereastră deoarece nu mai vedea nimic. Se forţă să o deschidă deoarece era înţepenită şi aşteptă să se evapore tot norul de praf. Culmea, pasărea din pendul tot mai cânta dezacordat imnul Romāniei. Acesta se apropie de masivul corp care odinioară ocupa jumătate din camera bunicii şi observă că din corpul rândunicii ieşea un colţ de carte. Dădu la o parte bucăţile din ceas în timp ce Mira îi urla peste televizorul dat la maxim din camera ei să termine cu gălăgia pentru că venise Maria, prietena ei cea mai bună în vizită, o fată cu un an mai mare, foarte slabă, cu ochii verzi şi părul castaniu, care o dădea pe spate pe Mira şi pe toţi băieţii din şcoală şi evident extrem de bogată. În plus, începea telenovela lor turcească, care dura două ore: ,,Bahar,viaţă furată”. Scoase o carte veche, foarte mică, de mărimea unui vocabular în zilele noastre, extrem de groasă.Pe copertă scria  cu litere decupate din catifea roşie şi fixate cu pionieze ,,Jurnal”. Fly strānse cartea la piept ca şi cum ar fi fost o comoară de nepreţuit pentru el.

– Da, sunt sigur, juranalul este al Mirei! Acum voi afla ce simte şi ce gāndeşte cu adevărat. Hmmm, ăsta de aici nu este creionul ei preferat dar…în fine.

Îşi făcu loc pe un fotolui mic dintr-un colţ şi, aşezat turceşte îşi puse cartea în braţe. Dar ceva îl oprea să o deschidă. Era oare corect ca să se uite în carnetul surorii sale? Totuşi,nu ar fi frumos…

Intoarse jurnalul pe toate părţile, îl analiză bine şi într-un final închise ochii şi deschise cartea. Spre surprinderea lui, pe prima pagină scria ,,Jurnal-proprietatea Elenei Adrenalină.”.Atunci, în loc să se lege lucrurile pentru el, se adânceau mai tare. Luă şi răsfoi în bătaie de joc următoarele pagini şi văzu că nu este scris nimic.

– Am vaga impresie că absolut toată lumea are ceva cu mine!

Incepu să plângă. Lacrimile i se scurgeau pe obrajii înroşiţi şi se prelingeau pe foile caietului îngălbenit. Luă creionul în mānă şi începu să scrie pe foaie: ,,Stiu că acesta este jurnalul tău şi  nu este bine să-l folosesc, dar bunico, mi-aş dori să fie al meu. Îmi trebuie un loc unde să mă pot descărca şi un loc care să-mi păstreze sentimentele în siguranţă, departe de privirile curioşilor care nu mă înţeleg. Acum că nu prea mai am un suflet, vreau să îmi găsesc un nou suflet…”

Băiatul îşi aşternu gāndul pe hārtie şi văzu că pe aceeaşi foaie se formară conturul a cāteva litere. Îngrozit şi totodată foarte încāntat de cele descoperite, aşteptă să se oprească mâna invizibilă care scria. ,,Mă bucur că mi-ai găsit jurnalul, Fly. Mie îmi poţi spune orice. Eu te voi ajuta.”

– Mulţumesc, bunico!

-,,Ooo, Fly, eu nu sunt bunica Elena. Eu sunt Angelus!”

– Cum adică? Pe prima pagină scrie că jurnalul aparţine bunicii. Si cine eşti tu, Angelus?

,,Fiecare poate interpreta mesajele în felul lui. Angelus poate însemna totul şi absolut nimic. Spune-mi, Fly, ce te-a făcut să vii la mine? Neînţelegerea cu sora ta? Eu ştiu cum este să te simţi pe locul doi, inutil, ştiu cum este să te simţi dat deoparte, să renunţi la propria bucurie pentru altcineva care nu te apreciază. Am trecut prin situaţia în care nici nu mai are sens să vorbeşti cu ceilalţi deoarece ar râde de tine, ştiu cum este să fii lăsat singur după ce ai făcut mult, dar neimportant pentru persoana dragă.Cred că avem multe în comun.”

– Uau, câte ştii despre mine! De unde ştii? Cine esţi de fapt şi de unde vii? scrise băiatul foarte fericit că cineva îl asculta şi îl înţelegea. Chiar îşi găsise un prieten. Râsetele fetelor de la parter se auzeau înăbuşit, undeva departe în mintea lui.

– Fly, nu trebuie să pui multe întrebări!Prietenia noastră nu trebuie să fie bazată pe îndoieli.Eu nu te-aş minţii niciodată.Trebuie să ai încredere în mine! Eu vreau să te ajut! Tu ai încredere în mine?”

– Păi, nu ştiu ce să cred!

– Fly, eu nu sunt o persoană, eu nu sunt un obiect, nu am o formă concretă. Nu-ţi pot face rău. Știam că nu eşti uşor de convins şi de aceea te-am ales pe tine… Haide, Fly, mereu am ştiut că avem ceva special…ceva unic, inedit!

– Eu te-am cunoscut abia acum! Nu ştiu cine eşti, cum arăţi sau…ştiu că sună ciudat dar eu chiar vreau să am încredere în tine. Simt că te cunosc de o viaţă…

Băiatul chiar simţea o satisfacţie din partea cărţii şi nu ştia ce să mai creadă. I se părea un adevărat paradox că tocmai o carte veche, carte ascundea un spirit sau ceva asemănător în paginile lui, a fost descoperită chiar de el. Acum avea şi el dreptul la un adevărat prieten…

Conversaţia mai dură încă vreo cāteva ore în care băiatul, fără să vrea îşi aruncă sufletul în braţele răului. Mintea îi era plimbată prin alte galaxii de cuvintele dulci ale lui Angelus şi rămase acolo. Era atras într-o capcană de vorbele lui şi îi dădu ceea ce are mai de preţ.

– Fly ,acum că ne-am cunoscut, eu te pot ajuta să fii cel mai bun, surorii tale să-i pară rău că ţi-a furat copilăria. Meriţi să fii fericit! Lāngă mine poţi face asta! Doar că trebuie să îmi dai ceva!

– Ce anume? întrebă Fly foarte bucuros.

– Îmi trebuie ceasul de la bunica ta! Trebuie să mă regenerez. Sufletul meu a fost închis în carte, de aceea poţi vorbi cu mine şi trupul a fost închis în ceas. Dacă voi reveni la forma inițială, vom putea fi cei mai buni prieteni. Haide, Fly, gāndeşte-te! Glorie şi putere veşnică!”

– Glorie şi putere veşnică! spunea Fly în timp ce îşi scotea ceasul de la mână şi nici nu observă că nu mai funcţionează. Îl aşeză ca în transă pe jurnal şi aşteptă să apară Angelus. Ceasul dispăru imediat. Luminile se stinseră. Fly îşi acoperi faţa cu palmele. Era miezul nopţii.

Mira se îngrijoră de faptul că Fly nu coborâse la culcare şi crezu că adormise în pod. Urcă pe scările încărcate de amintiri, râsete, gânduri pe care poate le mai păstraseră  treptele vechi, frumos lăcuite de copii şi poate că într-o zi, cānd lumea va fi poate mai bună şi vor sta şi vor vorbi… dar nu acum. Fata deschise uşa şi îl văzu pe fratele ei stānd în fotoliu. Nu făcea nimic.

– Hey, Fly, ce ai păţit? De ce nu ai venit la cină?

-Decât să ascult conversaţiile tale cu Maria, mai bine stau aici şi meditez.

– Stai aici de la prānz! Ce ai de făcut aşa de important?

– Mira, lasă-mă în pace! Din vina ta se întāmplă toate astea! De ce mă tratezi aşa? M-am săturat să fiu bătaia de joc a tuturor, să fii copilul nedorit şi fratele-problemă! De ce mereu mă ascundeai în pod sau mă încuiai în camera mea cānd îţi veneau prietenii în vizită?

– Fly, ştii ,asta nu te priveşte pe tine! Eu sunt sora mai mare, nu trebuie să te ascult pe tine!

– De ce te ascunzi? spuse Fly ridicāndu-se de pe fotoliu şi venind către fată. Ce, ţi-e frică de faptul că prietenii tăi pot afla că sunt mai bun ca tine? Că mereu am fost mai bun ca tine? Mira, ştii şi tu asta, doar recunoaşte-o!

– Nu te mai recunosc…

– Pentru că nu mai vreau să trăiesc în umbră! A venit timpul meu, vremea gloriei şi puterii veşnice! zise băiatul aproape strigând la biata fată, care nu ştia ce se întâmplă. Mi-am găsit un prieten care mă ascultă şi m-a învăţat  despre puterea cuvintelor de a crea lumi! Sunt bântuit de oameni, Mira!

– Eşti groaznic! Și ce i-ai dat în schimb?

– Ceasul! spuse acesta indiferent.

– -CUM?! I-AI DAT CEASUL, SINGURUL NOSTRU INDICIU???? Și acum unde e?

Mira se înfurie şi îl îmbrānci pe băiat. Acesta nu făcu nimic, doar o fixă atent cu privirea. Se cree o conexiune puternică. Fata îşi văzu reflexia în ochii fratelui ei. Nu ştia că poate să facă asta.O lumină puternică o orbi şi se trezi întrun câmp pustiu de la marginea unui oraş. Era în genunchi. Se uită într-o baltă din faţa ei şi văzu în reflexie un şarpe uriaş, verde, cu ochii albaştri,de vreo 5-6 metri înălţime, cu doi colţi ascuţiţi şi o limbă despicată în două. Era înfricoşător. Ochii lui mici de un albastru închis şi curat îi aminteau de cineva…de Fly.

– Un basilisk? Este imposibil! Fly şi Black?

Nu mai înţelegea nimic. De ce şarpele nu o ataca? Stătea pur şi simplu în spatele ei, aştepta ceva. Dar ce? Se întoarse spre el. Fără teamă se uită exact în ochii lui. Moştenise de la bunica Elena darul de a nu se lăsa manipulată. Privirea îi săgetă şarpelui un sentiment înfiorător şi scoase un sunet care nu semăna cu absolut nimic normal sau cunoscut. Trebuia să găsească un mod să-l scaotă pe Fly din corpul monstrului. Abia acum observă că lāngă ea se afla o carte mica, scrijelită, care era, de fapt, jurnalul lui Angelus-Fly. Fata citi în grabă conversaţia celor doi şi se îngrozi.

– Un basilisk poate fi învins prin luptă! Dar nu-i poți ataca sufletul. Acolo se află Fly! De unde fac eu rost de o armă destul de puternică?

Se uită în direcţia oraşului şi văzu că are doar vreo 4-5 clădiri foarte înalte.Se  hotărî să meargă întra-colo. Se ridică de jos şi observă că se murdărise pe pantalonii ei preferaţi. Șarpele o urmă îndeaproape. Când ajunse aproape, văzu trei portaluri. Deasupra scria: ,,Doar o cale duce spre dreptate. Găseşte-o! Fii atentă, se vor închide uşile, trebuie să găseşti cheia! Uneori trebuie să faci rău ca să-ţi recāştigi binele interior. Ai doar o singură şansă!”. Un portal în care se vedeau doi copii care se jucau fericiţi şi-şi împărţeau dulciurile; un portal în care se aflau cāţiva oameni la înmormāntarea unui bătrān profesor şi un portal în care se vedea lumea, persoanele, clădirile marilor oraşe, politicieni etc.

– Trebuie să faci rău uneori…atentatele de la Paris, ISIS, crimele şi neînţelegerile… ultimul portal este cel corect!

Inchise ochii şi păşi în gaură. Câteva învârteli, senzaţii de plutire spre infinit şi se trezi.

…pe hol mirosea a fum. Mira se ridică din pat si se apropie să deschidă uşa camerei, când simţi o respiraţie greoaie în spatele ei. Înfricoşată se întoarse, dar nu se afla nimic în spatele ei, decât patul din lemn şi apăsătoarea noapte. Se întoarse spre uşă, apăsă clanţa şi deschise. Nimic. Holul era întunecat şi liniştea domina casa. Hotărâtă să se întoarcă în pat, îşi auzi mama şi fratele ţipând. Haosul se dezlănţui. Pereţii casei ardeau iar ţipetele se pierdeau în negura nopţii. Mira fugea spre camera de zi şi îşi văzu fratele într-o baltă de sânge de culoare neagră precum smoala. Lacrimi înflăcărate îi curgeau Mirei pe obraz. Se năpusti asupra lui Fly şi îşi văzu mama întinsă pe canapea, ieşindu-i flăcări din corp. Ţipă, tremură si durerea o acapară, dar nimeni nu o putea auzi…

Mama o trezi, iar Mira sări ţipând, din pat:

– Mamă! Fly!

– Mira! Sunt aici! Eşti bine?!

– Mamă…? Dar cum? Parcă…

– Parcă…ce?

– Of! Nu contează! Eşti bine! Eşti aici…şi ochii îi străluceau. Unde e Fly? îşi aminti, parcă ieşită dintr-o transă.

– E la masă, mănâncă. Du-te şi tu!

Coborî scările atât de repede, încât aproape căzu la ultima treaptă.

– Fly! Fly! Eşti bine? Trebuie să vorbim! NU o să crezi ce mi s-a întâmplat!

– Mira! Te rog, nu mai ţipa!

– Dar stai să-ţi spun despre ce este vorba!

– TACI! Se răsti fratele ei, trântindu-i o privire veninoasă.

Mira îşi întoarse ochii către televizor. Văzu o casă în flăcări. Era a vecinilor de peste drum. Fugi speriată la geam. Casa era scrum.

– Fly… când s-a întâmplat?

– Aseară… pe la ora 02:00.

– E…groaznic…

– Mda…ştiu. Am vorbit cu Tessie. A spus că auzea ţipete şi s-a ridicat din pat. Mirosea a fum pe hol, dar când a deschis uşa totul era liniştit si întunecat. A mai spus că a vrut să meargă în pat dar a auzit ţipetele fratelui şi a mamei.S-a dus spre ei şi…ăm…i-a găsit…ei bine…

– Cum! Cum i-a găsit, Fly?!

– Fratele era…îh…într-o baltă neagră de sânge şi mamei…ăm…mamei…

– Mamei…ce? Fly, spune-mi!

– Pfu…era pe canapea şi ieşeau flăcări din ea.

Mira căzu în faţa fratelui ei, plângând. Fly se uită speriat la ea:

– Mira! Ce ai? Ţi-e rău?

– Fly… eu… eu asta am visat aseară…doar că voi eraţi cei… morţi.

Faţa lui Fly prinse o culoare de un galben bolnăvicios.

– Mira, poate…ăm… unde e ceasul?!

– CEASUL!! Nu…nu ştiu. Fugi în cameră, se uită sub pat, în pat, pe noptiera ei improvizată şi printre puţinele cărţi pe care le avea, dar ceasul nu era de găsit.

– Mira, doar nu ai…intră fratele ei în cameră.

– Eu…nu…nu ştiu…aseară era pe noptieră, adică aseară în vis…of. Mira se făcu albă precum varul. În vis am simţit o respiraţie greoaie când eram la uşa camerei. M-am întors speriată, dar nu era nimeni. Atunci am observat că ceasul disparuse.

Fraţii Adrenalina se uitară îngrijoraţi spre noptieră, pe urma spre fereastră, de unde puteau zări casa vecinilor, acum una cu pământul.

Copiii au intrat în casa înspăimântătoare, unde era doar cenușă. Aceștia nu au putut pătrunde aici pentru că scările erau distruse.

Mira a descoperit un cristal din rama ceasului ei și l-a chemat pe Fly să îi arate ce a vazut,dar el nu se mai afla in casă. Panicată, Mira a încercat să-l caute peste tot, dar acesta nu era de găsit. Fetița a inceput să plângă știind ca fratele ei dispăruse și, cu ochii in lacrimi, zări o ușiță care ducea la subsol. Mira a intrat pentru a cerceta locul.

După  puțin timp, s-a auzit un zgomot la ușa din față. Era scârțâitul ușii de la intrare. Fetița privi pe singura ferestruică de la subsol și zări un om îmbrăcat in negru, care îl ținea de mână pe fratele ei, Fly și se îndreptau spre poalele muntelui care se zărea lângă sat.

… Ei se uitau mai atent la fereastră. În colțul acesteia, Mira a observat ceva dubios: spatele unui om cu un hanorac negru cu gluga trasă pe cap. Ei i s-a părut cunoscut dar nu își amintea cu precizie dacă l-a văzut in vis.

– Fly, vino repede la geam, trebuie sa vezi ceva! Fly s-a grăbit, dar când a ajuns nu mai era nimeni la fereastra vecinei, era doar mult scrum.

A dispărut! Presupun că era același om cu cel din vis.

Mira, încetează! Probabil doar ți se pare, dar problema în momentul de față este ceasul. Unde ar putea fi?

– Sunt sigură ca acel om mi-a furat ceasul, iar tu o să vii cu mine să cautăm indicii in casa de alături. Bunica era bună prietenă cu doamna care locuia acolo.