Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 21

povestea calatoare slobozia
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 22
septembrie 11, 2016
povestea calatoare sibiu
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 20
septembrie 13, 2016

Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 21

povestea calatoare resita

Portalul părea nesfârşit. Erau uimiţi de atâta frumuseţe, de neîntreruptele culori care îi înconjurau, se simţeau ca într-un paradis care sperau să nu se mai termine. Însă, în sufletul lor erau puţin speriaţi şi înfricoşaţi. Se temeau de lumea pe care o vor găsi dincolo de portal şi erau foarte nedumeriţi pentru că în carte se prezentau tot felul de creaturi ciudate şi de leacuri de salvare care păreau de-a dreptul imposibil de pus în aplicare. Câteodată simţeau că sunt prea mici ca să aibă atâtea îndatoriri şi greutăţi pe umerii lor. Parcă îşi doreau să mai fie în faţa televizorului, să se uite la Tom şi Jerry sau la Scooby-Doo cu o cană de cacao fierbinte făcută de mama ori să asculte terifiantele poveşti spuse de bunica despre fantome şi strigoi. Iubeau acele clipe minunate, dar acum trebuie să se gândească la prezent şi la ce aventuri îi va aştepta acolo, că nu degeaba se numeau fraţii Adrenalină. Deodată au văzut că ceva le-a tăiat calea.

– Ai văzut şi tu asta, Fly? întreabă Mira.

– Da! aprobă Fly puţin speriat.

– Orice se va întâmpla noi vom rămâne uniţi! spuse cu căldură Mira.

– Nici eu nu vreau să te pierd, draga mea soră. Iar aceştia se îmbrăţişează cu căldură.

Portalul ajunse la sfârşit. Acolo se afla o uşă mare de lemn. Fly se îmbărbătă şi deschise uşa.

Deodată o lumină izbitoare îi lovi. După ce lumina se mai domoli au putut zări o zonă care li se păru foarte cunoscută.

Aveau un sentiment de teamă şi erau speriaţi, totul era foarte întunecat şi straniu.

În departare au putut zări prin ceaţa deasă o siluetă care îi înfricoşa. Cu cât se apropiau mai mult, devenea din ce în ce mai clară. Curioşi fiind, au înaintat spre ea şi deodată s-au trezit faţă-n faţă cu o creatură înfricoşătoare. Era una din creaturile descrise de bunicul lor în acea carte. Având toate sfaturile la îndemână, au reuşit să o învingă.

După ce creatura a fost învinsă, lumea a început să se coloreze. Şi-au dat seama că monstrul purta cu el un blestem care se răsfrânse asupra tuturor. Continându-şi drumul, apăru un unicorn care le spuse:

– Voi sunteţi cei aleşi?

– Da, aşa ne-au zis bunicii, răspunseră cei doi fraţi.

– Vă mulţumim, vă vom fi mereu recunoscători.

– Cu mare drag, suntem fericiţi că vă putem ajuta, spuse Mira.

– Drept răsplată , urmăriţi cărarea spre pădure. Când veţi ieşi din pădure, veţi da de un luminiş, acolo vă va aştepta o surpriză frumoasă.

– Vă mulţumim! La revedere!

Porniră grabiţi spre drum, făcând întocmai aşa cum le-a spus unicornul.

În luminiş, au dat de o căsuţă. Li se păru foarte cunoscută. Au intrat în ea, fiind foarte curioşi, şi zăriră o încăpere foarte misterioasă, dar oarecum familiară. Era camera Mirei din copilărie.

Cei doi intrară curioşi şi temători în cameră. Mira îşi aminti de toate clipele frumoase şi de timpul petrecut în cameră. Timp în care a creat o mulţime de invenţii uimitoare. Aceasta îi spuse cu tristeţe fratelui său:

– Fly, trebuie să îţi spun ceva, în urmă cu mult timp, acum 3 sau 4 ani am avut inspiraţie, aşa că am creat câteva invenţii care cred că ne vor ajuta.

– De ce mi-ai ascuns asta în tot acest timp? întrebă Fly.

– Nu ţi-am spus deoarece nu eram sigură dacă ne vor folosi. Dar acum, cred că ne sunt de folos. Vrei să le încerci, Fly?

– Sigur! răspunse acesta bucuros.

– Urmează-mă! Sunt în acel cufăr din colţ.

Mira deschise nerăbdătoare cufărul prăfuit. Din fericire, invenţiile erau încă acolo. Ea scoase din cufăr o cutie în care erau nişte lucruri ciudate. Îi ataşă lui Fly un dispozitiv pe ochi, spunându-i:

– Fly, te rog să ţii acest dispozitiv pe ochi. Este pentru protecţie.

Acesta a crezut-o pe sora sa. Având pe ochi acel obiect, nu putea vedea nimic. În faţa lui era doar negru. Dintr-o dată simţi că Mira îl trage de mână. Încrezător, se lăsă condus de sora sa. După un minut de mers, Mira se opri şi îi spuse:

– Priveşte, aceasta este invenţia mea.

Iar dintr-o dată, băiatul putea distinge obiectele. El văzu o aeronavă ciudată şi spuse:

– Ce tare! Pot să o testez?

– Din păcate nu este sigură. Trebuie verificată.

Invenţia arăta ca un avion supersonic, având nişte aripi imense şi un bord ascuţit. Putea atinge viteze ameţitoare şi altitudini înalte fără probleme.

Cei doi se hotărâră să se îmbarce şi să-şi ia zborul în văzduh, deşi invenţia nu era decât un prototip, nefiind în stare să zboare pe distanţe prea lungi.

– Te rog, Mira!

– Bine, dacă insişti, dar mergem amândoi. Ce se poate întâmpla?

Pe parcursul zborului Fly se simţea ca un adevărat pilot, fiind entuziasmat că pilotează aşa ceva, deoarece nu în fiecare zi ai şansa să pilotezi un avion supersonic. Totul mergea bine până când a apărut o defecţiune la motor.

Această defecţiune i-a luat prin surprindere pe cei doi fraţi, care nu ştiau ce se petrece. Fly încerca să redirecţioneze traiectoria avionului, dar acesta pierdea altitudine, neputând fi controlat.

Dintr-o dată Mira zărise o insulă în infinitatea oceanului albastru. Singura lor şansă de a supravieţui era paraşuta din avion. Cei doi şi-au pus echipamentul şi fără a privi în jos, au sărit. Totul se întâmpla foarte repede, cei doi fraţi erau în cădere liberă,  aceştia îşi deschiseră paraşutele şi priveau spre avionul care se prăbuşea. Din păcate au fost despărţiţi de un curent de vânt, fiecare îndepărtându-se în direcţii diferite…

După prăbuşirea invenţiei, invenţie pe care Mira nu a verificat-o înainte de testare, Fly nu a mai găsit-o pe sora sa. Agitat fiind, acesta a încercat să dea de Mira folosind staţiile pe care aceasta le inventase. Încercările au eşuat, Fly devenind speriat deoarece noaptea se apropia şi fiarele sălbatice ieşeau din ascunzişuri.

Explorând insula, Fly a găsit o peşteră pe care el o credea nelocuită, însă când a aprins focul, din umbra peşterii se ivi o creatură, mai exact un pui de brahiozaur, despre care se credea că a dispărut acum mult timp. Fly s-a speriat la început, dar a înţeles că brahiozaurul este paşnic. Făcând cunoştinţă cu Molly, brahiozaurul cel prietenos, Fly a început să se simtă protejat de noul său prieten. Fly îi spuse câteva lucruri despre  Mira lui Molly însă nu reuşise să spună tot. L-a întrebat pe puiul de brahiozaur dacă vrea să meargă împreună cu el în căutare Mirei, iar acesta a acceptat, pornind amândoi în căutare fetei.

Pe drum, aceştia au încercat să se cunoască mai bine, Molly începând să povestească despre cum şi-a pierdut mama şi cum s-a retras în peşteră, iar Fly a povestit cum şi-a pierdut sora. Fiind interesat de discuţie, Fly a uitat scopul căutării şi din neatenţie s-a împiedicat de una din aripile avionului, găsind-o astfel pe Mira.

După ce Fly şi Mira s-au regăsit, cei doi decid să exploreze insula, pentru a vedea la ce pericole sunt expuşi şi în ce mod îşi vor parcurge următoarele zile pe insulă.

Aceştia caută pe insulă o cale de scăpare. În timpul căutării, dau peste o cascadă care se arată numai sufletelor curate. Cascada magică era înconjurată de flori nemaivăzute care înfloresc doar când este lună plină. Însă, mai erau nişte iedere care păzeau cascada şi provocau oamenilor care le atingeau pierderea memoriei pe o scurtă perioadă de timp.

– Fly, uite ce cascadă frumoasă!

– Da, într-adevăr…îmi aminteşte de frumoşii ochi ai Iorei…îmi este tare dor de ea!

Sclipirea cascadei, susurul vântului şi razele cristaline ale soarelui…toate îmi aduc aminte de Iora.

– Fly, acum e timpul să ne facem un adăpost. Se apropie seara şi trebuie să găsim şi ceva de mâncare.

– Ai dreptate Mira, să trecem la treabă!

Fără  vreun cuvânt în plus, cei doi au plecat în căutarea resurselor pentru foc, hrană şi adăpost.

– Mira, ce ai spune dacă am înnopta lângă cascadă? Pare un loc destul de bun şi putem să ne contruim adăpostul cu uşurinţă.

– Nu ştiu ce să spun, Fly, poate nu este sigur.

– Te rog, ce avem de pierdut!

– Bine, dar numai astăzi!

Însă, cei doi nu ştiau că susurul cascadei îi făcea să viseze ce vor face a doua zi. Dimineaţa următoare, Fly, visase o cale de scăpare, pe care a discutat-o cu Mira iar aceştia au hotărât să o pună în aplicare.

Din nefericire, planul nu a fost cel mai strălucit şi i-a făcut pe fraţi doar să-şi piardă timpul cu un plan care a eşuat! A fost un vis ciudat! Fly l-a visat pe Black care încearcă să-i explice calea de scăpare de pe insulă.

– Hei, Fly! Ai vreo idee? a întrebat Black.

– Nu! Încă suntem în căutare de idei, a răspuns Fly dezamăgit că nu a venit el primul cu o soluţie.

– Te poţi opri din căutat, am găsit eu una!l-a liniştit Black pe Fly.

Auzind asta, băiatul s-a luminat la faţă. I-a revenit speranţa că într-un final vor reuşi să evadeze.

– Vrei să-mi auzi ideea?

– Sigur că da! a răspuns entuziasmat Fly.

– Bine, dar trebuie să fiţi foarte atenţi. Orice detaliu contează! O singură greşeală cât de mică vă poate duce la eşec. Primul pas pe care trebuie să-l faceţi este să vă uitaţi în trecut cu ajutorul ceasului Mirei şi să descoperiţi cauza prăbuşirii invenţiei, iar apoi trebuie să o reparaţi.

Când Black a terminat de explicat, Fly era foarte bucuros că aveau o şansă de scăpare. Dar, din păcate, ideea care părea să fie cea perfectă a eşuat. I-a  prezentat şi Mirei foarte rapid ce are de făcut şi au încercat să o repare, dar fără greşelile din vis.

Dar la fel ca sfârşitul visului, au dat greş, rămânând încă pe insula pustie. Toată noaptea au încercat să se gândească la ceea ce au greşit, chiar de două ori. A doua zi, de dimineată, au continuat să se gândească, aşteptând ideea cea mare.

Cei doi fraţi îşi doreau din adâncul sufletului să găsească o cale de scăpare din insula pustiită. În timp ce se gândeau, s-a auzit o voce din spatele cascadei. Parcă, pe chipurile lor se citea o oarecare speranţă, totuşi cei doi copii nefiind foarte încrezători.

Pornind spre locul din care s-a auzit vocea răguşită, au descoperit o grotă, în spatele cascadei. Ecoul vocii răguşite se auzea din ce în ce mai tare, până când murmurul vocii căpătă sens.

– Nu ştiţi ce pericole aţi adus cu voi pe insula noastră!

Copiii nedumeriţi i-au răspuns:

– Cine eşti tu? Arată-te!

– Sunt doar o umbră! O voce printre voci! Nu mă puteţi vedea, dar mă puteţi simţi cu sufletul.

– Fly, eu zic că ar trebui să plecăm! Cred că este o capcană!

– Imediat, Mira, trebuie să aflu despre ce vorbeşte! Ce fel de pericol ne-a urmărit?

– Un duşman al bunicului vostru caută papucii….şi vocea tăcu!

Din apropierea cascadei, de după o tufă deasă, s-au auzit nişte paşi. În faţa fraţilor, apele cascadei s-au despicat şi două tunele apărură ca prin magie, fiecare frate urmând calea unui tunel. Fly avea papucii….auzea cum paşii se îndreptau către el, când, i-a venit o idee, şi-a pus papucii şi s-a teleportat la Mira.

– Mira, ce s-a întâmplat? De ce te-ai oprit din alergat? Mira nu răspundea…privirea ei palidă era ţintită drept în faţă, unde o uşă, ca de aur, le bloca drumul.

– Fly, spuse Mira cu o voce tremurată, ce sunt hieroglifele astea de pe uşă?

– Cred că sunt în greacă…dar cum să le traducem?

Ca prin magie apăru Black…evident el era mereu acolo când copiii aveau nevoie de ajutor!

– Pe uşă scrie într-adevăr în greacă, Fly! spuse Black. Traducerea este ”de la bunicul vostru”…

– Dar…spuse Fly nedumerit.

Black dispăru. Cei doi fraţi fuseseră din nou cuprinşi de spaimă şi curiozitate.

După ce au păşit pe uşa misterioasă din cascadă, au fost surprinşi să vadă că au ajuns din nou pe insulă, dar şi trişti fiindcă acest plan eşuase.

Pe insulă totul era foarte pustiu. Cei doi s-au hotărât să construiască un adăpost din frunze şi beţe. Noaptea, aceştia au făcut un foc pentru a se încălzi deoarece pe insulă era foarte rece noaptea.

Cu mâncarea şi apa era cel mai greu. Mira şi Fly mâncau nuci de cocos şi plante, iar apa trebuia fiartă pentru a o bea din mare fiindcă aceasta era foarte sărată. Până şi Black era foarte înfometat, deoarece nu putea mânca nuci de cocos.

Nu puteau să rămână pe insulă aşa că, cei doi şi-au propus să facă un nou plan, dar până atunci trebuiau să-şi construiască o plută, în caz că aveau nevoie.

Erau efectiv extenuaţi pentru că nopţile erau scurte, iar ei dormeau pe paturile lor din iarbă şi frunze, care nu erau foarte confortabile. Ziua munceau mult la realizarea plutei şi nu apucau să se odihnească, iar aşa deveniseră epuizaţi nemaiputând să transporte materiale sau să lucreze.

Hainele lor au început să se murdărească şi să se rupă şi au fost nevoiţi să  îşi creeze haine din frunze de palmieri şi fire de iarbă.

Au început să fie tot mai flămânzi, obosiţi şi murdari, crezând că nu vor mai avea nicio cale de scăpare. Sperau însă că vor realiza un nou plan sau pur şi simplu se va ivi o nouă şansă de scăpare de pe acea insulă.

Pentru Fly şi Mira era cea de-a 11-a zi pe insulă, nu mai aveau rezerve de hrană, nici răbdare unul cu celălalt :

– Vezi Mira, din vina ta suntem blocaţi aici, murmură Fly.

– Aşa cum din vina ta am deraiat de la traseu, replică Mira.

– Bine, hai să nu ne mai certăm şi să căutăm o soluţie.

– Hai, ajută-mă să facem nişte undiţe pentru a ne încerca norocul la lacul pe care l-am

descoperit.

După ce au reuşit să le confecţioneze au plecat optimişti spre lac, dar în zadar au avut răbdare ore în şir; nu prinseseră nimic.

– Fly, nu mai are rost, deja e foarte târziu, e întuneric, eu nu mai am nici o speranţă de a prinde ceva

– Eu nu plec de aici până nu prind un peşte!

După puţin timp, Mira adormi cu capul pe umărul lui Fly, dar acesta nu o trezi şi aşteptă în continuare răbdător. Simţea oboseală, dar nu se culcă. Era miezul nopţii.

Dintr-o dată locul începu să lumineze ciudat în întuneric. Sclipea şi încet, încet dispărea de parcă o gură îl sorbea  dintr-un pahar uriaş.

Locul începu să sclipească ca stelele în noapte, iar încet, încet insula pustiită prindea viaţă. Copacii parcă vorbeau prin murmure de frunze, iar susurul apei, care curgea printre rădăcinile lor, crea o mică simfonie de sunete. Apa din lac începea sa fie tulbure . Totul se lumina într-un verde fosforescent. Din zare se vedeau doar nişte particule de lumină care se apropiau cu un zgomot de fâlfâit de aripi. În secunda următoare insula fusese acoperită de licurici. Licuricii parcă dansau, iar luminile lor parcă creeau spirale care se făceau din ce în ce mai multe. Apa din râu începu să se ridice la suprafaţă prin mici bule de culoare verde.

Fly o înghionti pe Mira, care înţelese repede de ce fu trezită, şi cât de ciudat e ceea ce vedea: spirale de lumină ca fulgerele din locîn loc. Luminau ca fulgerele, dar nu tesperiau ci se spărgeau in mii de steluţe.

– N-au mai văzut niciodată aşa ceva. Ce se întâmplă? Unde dispărea lacul?

– E un soi de portal… cred! spuse Mira.

– Da, da!  Asta e! E şansa noastră să plecăm de aici.

– Dar unde ne duce?

– Oriunde e mai bine! Hai să ne concetrăm pe spirale, sigur sunt paşii ce trebuie urmaţi, pentru a trece! Răspunse sigur pe el Fly.

Copiii înţelegeau unde trebuie să calce, peste ce trebuie să sară, sub ce vârtejuri gri să se ascundă când biciul de lumină verde trecea uneori pe deasupra capetelor lor de parcă mai jucaseră acest joc sau de parcă ştiau că acel bici de lumină verde e ceva ce i-ar putea împiedica să treacă prin portal.

Ajutându-se unul pe altul Mira şi Fly trec de portal înainte de a se închide în urma lor şi totul se linişteşte în jurul lor.

Odată ajunşi în portal, în faţa lor se creea imaginea unei lumi noi. Au început să păşească pe nişte norişori pufoşi, ca vata de zahăr. Lumea de acolo era inedită. Pe nori străluceau stele, care puteau fi culese asemenea florilor de pe câmpii. În faţa lor se vedeau alergând nişte fiinţe ciudate, numite tiniplici. Fiecare deţinea o insignă numerotată, de culoarea roşie sau verde. Numerele impare descriau comportamentul urât si rău, iar numerele pare descriau comportamentul bun si adecvat. Tiniplicii care aveau insigne numerotate cu numere impare l-au rapit pe Fly. Într-o secundă, aceştia au dispărut în spatele unei pietre uriaşe. Mira începuse să se îngrijoreze pentru fratele ei, iar tiniplicii cu insigne verzi, observând supărarea şi tristeţea de pe chipul fetei, îi promiseră ca îl vor găsi pe Fly şi încet, încet aceştia porniră în căutarea băiatului. După ore de mers, micul grup l-a găsit pe Fly, teafăr lângă un munte, dar nici urmă de fiinţele care îl răpiseră. Mira, fericită, uită să-l întrebe ce s-a întâmplat, sau unde au dispărut tiniplicii, aşa că au pornit cu toţii spre satul micilor fiinţe cu insigne verzi, care i-au primit pe cei doi în căsuţele lor din copaci.

De dimineaţă cei doi s-au trezit şi au început să se îndepărteze de satul tiniplicilor prietenoşi, păşind pe norişori. Era o lume cu totul nouă. Fraţii au rămas uimiţi de priveliştea care îi înconjura. Micul paradis era înjumătăţit de un munte înalt. Pe partea stânga a muntelui era noapte, iar pe partea dreaptă, zi. Cei doi au căzut de acord să exploreze partea în care era noapte. După un timp au ajuns într-o grădină în mijlocul căreia se afla o tapiţerie pe care era cusută harta ţinutului. Mira constată că se aflau la jumătatea drumului care ducea spre o comoară. După ore întregi de mers, au ajuns la locul dorit. Dar uitându-se pe jos au vazut că se aflau într-un loc interzis. Pământul începu să se cutremure, iar cei doi începură să fugă, dar singura ieşire era astupată de nişte pietre. Speriată, Mira îi spuse fratelui ei:

– Am rămas blocaţi!

– Mi-am dat şi eu seama, surioară.

Cei doi au început să caute o nouă ieşire, dar zadarnic. După ce flacăra speranţei se stinse, Fly descoperi un tunel subteran, pe care îl traversară si ajunseră în cealaltă parte a lumii noi, dar chiar dacă aceasta era partea în care era zi, fraţii îşi dădură seama nu numai că se însera, ci şi că încă nu exista o cale de scăpare din tărâmul dublu.

După o zi lungă, noaptea se aşternuse. Somnoros, Fly îi spuse Mirei:

– Hai să dormim în copac! ne fereşte de pericolele de pe sol.

Mira fu de acord. În toiul nopţii, Fly simţi nişte furnicături pe corpul lui. La o privire mai atentă a observant că erau păianjeni, care umblau pe corpul lui.

Fly, trebuie să fugim! strigă fata cu o voce plină de spaimă.

Cei doi fraţi au sărit din copac şi s-au scuturat de majoritatea păianjenilor. Încep să fugă prin pădure. Întunericul nopţii le face fuga şi mai grea, fără să mai punem la socoteală păianjenii. Erau din ce în ce mai mulţi. În adâncul pădurii existau păianjeni foarte mari, şi ei erau clar depăşiţi numeric.

Mira a început să obosească, şi, într-un moment de neatenţie, s-a împiedicat de rădăcina unui copac şi a picat. Fly a observant şi a ajutat-o să se ridice şi să continue.

Dar ei nici nu bănuiau ce îi aşteaptă. În faţa lor a apărut un râu. Nu părea prea adânc, aşa că Mira şi Fly s-au avântat în el. Adâncimea era înşelătoare şi au trebuit să înoate. Au ajuns cu greu pe partea celalaltă şi Mira a constatat că majoritatea păianjenilor care au mers după ei nu au reuşit să treacă râul.

– Bine că am scăpat de ei, spuse Fly.

– Au! Cred că m-a muşcat un păianjen!

– Unde te-a muşcat? Întrebă băiatul.

– De picior !

Fly s-a uitat şi într-adevar aşa era. Un păianjen a muşcat-o pe Mira de gleznă. Fata a început să ameţească şi a leşinat. S-a trezit a doua zi la prânz:

– Ce s-a întâmplat? l-a întrebat pe Fly.

– Ai leşinat din cauza muşcăturii de păianjen şi ai delirat ore în şir.

– Mă bucur că te-ai trezit în sfârşit. Am fost foarte îngrijjorat.

– Haide, trebuie să continuăm drumul.

În drumul lor s-au întâlnit cu o femeie în vârsta, scundă şi căruntă care îi opreşte şi îi întreabă:

Copii, mă puteţi ajuta să duc aceste găleţi grele cu apă spre casă?

Cei doi fraţi nici nu stau pe gânduri şi o ajută pe bătrânică. Aceasta l-a rugat pe Fly să-i sculpteze un baston nou din lemn de stejar, iar pe Mira să-i facă curăţenie în casă, deoarece ea era prea bătrână pentru a face asta.

După multă muncă au reuşit să îndeplinească rugăminţile femeii. Ca răsplată, aceasta  le-a oferit un coş cu merinde. Când au părăsit casa bătrânei, cei doi se întâlnesc cu o căprioară. Aceasta nu le dădea voie să treacă. Cei doi fraţi şi-au dat seama că animalul avea nevoie de ajutor. Au  urmărit-o pe căprioară până în pădure. Acolo era puiul său. Puiul era rănit la picior şi  nu putea să meargă.

Deodată, de după un tufiş, a apărut un lup înfometat. Fly şi Mira au ascuns repede puiul de căprioară. Când s-au întors au văzut că lupul era lângă ei. Acesta le-a spus că-i va lăsa în pace dacă îi vor aduce un măr argintiu, care era vrăjit. Mărul putea fi găsit în mijlocul pădurii, lângă o cascadă. Cei doi fraţi au plecat în căutarea fructului vrăjit. Au mers câteva ore bune şi au ajuns la cascadă. Dar mărul nu era acolo! Fly şi Mira au crezut, pentru o secundă, că mărul nu era la cascadă. Dar, pe fundul lacului unde se scurgea voalul de stropi se observa o formă sclipitoare. Fraţii au intrat în apă până la genunchi. Au atins obiectul din lac şi au luat mărul căutat! Ei au dus fructul lupului, care s-a transformat în om. Lângă lupul preschimbat în fiinţă umană a apărut bătrâna.

Bătrâna le-a spus că au dat dovadă de bunătate atunci când au ajutat-o şi au fost curajoşi când au adus mărul argintiu. Aceste sarcini îndeplinite de ei au fost probele de curaj şi bunătate care i-au ajutat să obţină piesa defectă din maşina timpului. Apoi cei doi fraţi au primit piesa.

Cei doi au pus piesa în maşina timpului. Se îmbarcară în ea şi Fly apăsă butonul roşu. După nici un minut, ajunseră într-un ţinut nou, necunoscut, misterios şi din câte se părea, nepopulat.

– Wow! Câte lumini şi nicio casă! spuse Fly

– Cred că am descoperit o lume secretă! spuse Mira încântată.

În jur era multă verdeaţă. Deodată, de după un copac imens cu multe crengi, apăru o creatură misterioasă, având mărimea unui bloc.

– Suntem în lumea dinozaurilor! strigară ei în timp de fugeau cât îi ţineau picioarele.

– Iată un tufiş! strigă Fly.

S-au ascuns acolo şi au aşteptat dimineaţa. În zori, au pornit în căutarea maşinii pentru a se întoarce pe insulă. O zăriră pe malul celălalt, însă până acolo era mult de mers. Dar cei doi fraţi aveau foarte multe idei, şi datorită creativităţii lor au construit rapid o barcă, şi în felul acesta au plecat în aventura vieţii lor, pe lac.

După un sfert de oră de vâslit din răsputeri, au observat că apa devine mai învolburată. Cei doi au intrat în panică.

Dintr-o dată, un val gigantic aproape că le-a înghiţit barca. Un monstru uriaş se năpustise asupra lor. Fly şi Mira căutară să se ascundă, dar fără succes, monstrul înota prea rapid. În cele din urmă, copiii au obosit şi s-au oprit, aşa cum a făcut şi monstrul.

– Eu sunt Monstrul Verde! spuse creatura.

– Nu vreau să vă fac rău, ci doar să ştiu ce căutaţi pe teritoriul meu.

– Noi … Noi vrem să ajungem pe celălalt mal, spuse Fly, bâlbâindu-se de frică.

– Pentru a ne putea întoarce pe insulă, adăugă Mira repede.

– Haideţi! Urcaţi pe spatele meu, vă voi duce eu.

Copiii şi monstrul au traversat lacul cât ai zice “peşte”, şi după ce şi-au luat rămas bun de la monstru au plecat spre maşină. Ajunseră repede şi intrară în aceasta. Mira a apăsat un buton şi a deschis uşa. Au coborât cu o oarecare sfială în suflet.

– Unde suntem? a întrebat Fly.

– Nu am idee. E un sentiment foarte ciudat. Parcă totul mi-e familiar, a răspuns Mira.

Locul li se părea cunoscut, dar totuşi, atât de diferit. Peste tot erau clădiri înalte, neobişnuite. Priveau totul de pe o platformă rece, ce plutea neînsufleţită în aer. Fly a aruncat o privire scurtă în jos şi a simţit un fior rece ce i-a cuprins întreg corpul.

– Mira! E … e insula! A spus el temător.

Deodată s-a auzit un zgomot puternic. Au observant un punct negru ce se mişca pe una din clădiri. Acesta a început să absoarbă totul, mărindu-se şi distrugând totul în jur. Un ţipăt înăbuşit de imaginea monotonă şi tristă le-a străpuns auzul. Atunci au realizat că nu mai aveau mult timp.Trebuiau să plece. Era sfârşitul lumii. Nu puteau risca pierderea a tot ceea ce au construit până acum.

Brusc, platforma a fost înghiţită parcă de imensă negură ce dăinuia peste insulă. Au sărit repede în maşina timpului. Mira a apăsat din nou butonul. Copiii s-au trezit în acelaşi loc. De data aceasta, insula era aşa cum o ştiau ei, aşa cum au văzut-o prima dată.

– Fly, trebuie să îţi spun ceva, zise Mira cu o oarecare reţinere.

Băiatul a privit-o mirat.

– Totul… a fost doar o iluzie.

Fruntea lui Fly a devenit un ocean de încreţituri. Pe faţa lui blândă se putea citi nedumerirea imensă ce i-a cuprins întreg sufletul.

– Cum adică a fost doar o iluzie?

– Porţi nişte ochelari speciali care te pot ajuta să vezi lucruri nemaiîntâlnite. Ştiu că e greu de înţeles. Uite, pune-ţi mâinile la ochi.

Băiatul şi-a dus ambele mâini la ochi şi şi-a dat ochelarii jos.Se află acum în camera Mirei. Nu mai ştia ce să spună. Expresia lui a devenit indescifrabilă, nu schiţa niciun gest, niciun zâmbet, nicio clipire…

– A fost o iluzie, Fly, ţi-am spus, e greu de înţeles.

– Nu mai spune nimic, Mira. Simt că înţeleg. Totul mi se pare clar acum. Nu pot explica fenomenul. Pur şi simplu înţeleg.

Dar, totuşi, muşcătura de paianjen, maşina timpului, insula… Fly le-a simţit. Să fi fost oare doar o iluzie?