Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 23

povestea calatoare botosani
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 24
septembrie 9, 2016
povestea calatoare slobozia
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 22
septembrie 11, 2016

Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 23

povestea calatoare targu jiu

Frații Adrenalină erau fericiți și sperau că Black le poate oferi indicii prețioase care să-i aducă mai aproape de scrisoarea lăsată de bunicul lor. Mira era epuizată și se simțea vinovată că datorită gleznei rănite își încetinea fratele.

– Vă rog să continuați drumul fără mine, le spuse ea lui Fly și Black, încercând să stăvilească lacrimile care îi inundau ochii mari și senini ca doi luceferi.

– Mira, nimeni nu va rămâne în urmă. Vom găsi o soluție și împreună vom trece și peste acest obstacol. Doar împreună vom reuși.

– Black, ce ne poți spune despre scrisoarea bunicului?

– Nu știu foarte multe lucruri. Atunci când bunicul vostru s-a hotărât să scrie, știind că eu sunt gură-spartă și pot să stric misterul, că voi fi plecat cât mai departe cu o altă misiune.

– Devine tot mai interesant, spuse Mira. Hai să cercetăm puțin această Cameră a Secretelor!

Privirile lor începură să iscodească și constatară că se află într-o cameră spațioasă în care întunericul era străbătut de firicele de lumină care nu aveau un izvor. Coloane reci și albe de marmură tronau maiestuoase și dădeau un aer nobil și misterios camerei. Podeaua părea țesută din fire toarse din caierul norilor, iar pe tavan erau așezate diamante sub forma constelațiilor și planetelor.

– Uite ce tare strălucește piatra aceea! Sub privirile pline de admirație ale copilei, piatra începu să strălucească și mai puternic și parcă-i zâmbea.

– Dacă nu mă înșel, ar fi Piatra Sănătății, spuse Black. I-ar fi de folos Mirei. Se spune că Piatra Sănătății poate vindeca orice. Legenda spune că doar cei aleși pot folosi piatra și pot elibera puterile ei tămăduitoare. Mulți vraci din lumea întreagă au căutat-o de secole, dar niciunul nu a avut sufletul pur și nu a fost vrednic să o găsească.

– Crezi că aș putea încerca eu, întrebă Mira cu teamă și emoție în glas.

– Ce mai aștepți, încearcă, zise Fly. Nu vezi că-ți zâmbește?

Black o încurajă și el.

Mira închise ochii, se concentră foarte tare, se gândi cât de utilă ar putea fi piatra pentru miliardele de copii bolnavi de pe planetă, apoi se gândi că dacă ea s-ar vindeca total ar fi de folos fratelui ei și nu l-ar mai încurca. În acel moment, purtată parcă de un vânt invizibil, Mira începu să se înalțe spre bolta țesută cu diamante și se opri în dreptul pietrei strălucitoare. A cules-o cu gingășie, ca pe o floare și apoi a coborât încet, sub privirile uimite ale celor doi prieteni.

Piatra a început să scânteieze orbitor și Mira a crezut că era chiar Soarele. Când și-a terminat gândurile despre boală, a constatat că nu o mai durea nimic, era complet sănătoasă. A zâmbit fratelui ei și lui Black, apoi i-a strâns în brațe.

Cei trei au rămas pozitivi, știind că ei o să învingă totul. Această piatră, nu numai că i-a redat sănătatea Mirei vindecându-i rana de la mână, dar le-a redat și încrederea în sine. Ei au rămas uniți și au scăpat de starea de negativism, au început să gândească pozitiv. Erau convinși că vor găsi răspunsul și Scrisoarea Fundamentală.

S-au uitat în jur, în marea de obiecte care-i înconjura. Fericirea simțită i-a făcut să nu observe un detaliu important: erau într-un alt loc. Mira a spus:

– Unde suntem?

– Nu știu, spuse Fly.

Black le-a indicat o tăbliță pe unul dintre pereți. Era chiar numele dragii lor bunici, iar sub tăbliță se aflau două rânduri scrise de mână: Pentru a ajunge la scrisoare, un labirint veți rezolva.

– Labirint??? Strigară Fly și Mira în cor.

,,Unde se află acest labirint”, se gândeau cei doi. Ce nu realizau ei că, de fapt,  sufletele lor erau un labirint. Peste un timp, Fly a avut o viziune. A aflat că trebuie să privească adânc în suflet ca să găsească răspunsul. Răspunsul putea fi orice amintire din copilărie, orice năzbâtie, doar să aleagă exact ce trebuia. Acum amintirea era în altă dimensiune spațială decât atunci când era mic.

Fly a anunțat-o și pe Mira. Ea a început să se gândească profund, deoarece aveau amintiri comune. Astfel răspunsul putea fi găsit prin compararea amintirilor. Gândindu-se mai profund, au descoperit că Fly avea o perspectivă nouă dacă mergeau în camera în care au găsit piatra. El își amintea că erau în New-York, apoi că Mira s-a împiedicat de piatră și s-a lovit la gleznă. S-au sfătuit ce să facă pentru a ajunge în New-York. Black a început să se deplaseze înapoi, iar cei doi frați l-au urmat.

Și din nou, Black a avut dreptate. Erau înapoi în camera pietrei, ca printr-o minune.  Ei au găsit, după multe căutări, un plic. Un plic mare, alb, puțin rupt într-un colț, cu numele Mira pe un colț și Fly pe colțul opus.

– Sigur este Scrisoarea Fundamentală, spuseră frații Adrenalină într-un glas.

Și aveau pe jumătate dreptate. Plicul conținea doar jumătate de scrisoare , dar era de ajuns. Au aflat locația părții de scrisoare lipsă și că acolo era și un obiect nemaivăzut, Mașina Fericirii.

– Mașina Fericirii? Ce-o fi acest obiect? se întrebau frații Adrenalină. Spiritul aventurii începuse să-i cuprindă. Se treziră , ca prin minune, înapoi în căsuța lor, fără scrisoare, dar cu toate lucrurile intacte.

În fața lor, pe un zid, erau scrise câteva cifre și litere, pe care Fly, elev bun la geografie, le-a descifrat imediat. Așa au ajuns în România, într-o peșteră.

– Fly, am reușit!spuse bucuroasă Mira.

– A fost nemaipomenit! Hai să mai facem asta o dată, spuse Fly.

– Fly, țipară amândoi în cor.

– Glumeam! Glumeam! Stați liniștiți, nu vorbeam serios, voiam să vă sperii.

– Și acum? întrebă Black.

– Ce este, răspunse Mira.

– Drumul, pe unde o luăm?

– Nu știu, spuse Fly.

Din senin se auzi un zgomot care venea chiar din piatră. Erau trei zâne frumoase ca niște flori.

– Bună, eu sunt Iris!

– Eu sunt Layla, iar ea este Luna.

Wow, voi chiar sunteți zâne, întrebă Mira.

– Da, suntem zâne. Cu ce vă putem ajuta? spuse Luna.

– Noi căutăm o scrisoare a bunicului, răspunse Fly. Știți unde este?

– Desigur, dar noi nu putem decât să vă indicăm locul. Mai departe trebuie să vă descurcați singuri, spuse Iris.

– Unde este, întrebă Black.

– Este ascunsă de către regina noastră Eris în palatul ei.

– Ne puteți conduce la palatul reginei?

– Da! Urmați-ne, spuse Layla.

Pe drum treceau pe lângă mai multe case locuite de zâne. Toate zânele erau frumoase, blânde și amabile. În depărtare se zărea un palat stăpânit de întuneric. Era imens, frumos, dar avea ceva care te făcea să-ți fie teamă.

– Palatul era luminos și cald înainte de Eris, spuseră zânele. Acum ea ne domină și pe noi și palatul.

– Cum vom trece de paznici? întrebă Black.

– Eu, Layla și Luna le putem distrage atenția cu fursecurile noastre delicioase. Sunt foarte speciale și vă putem servi și pe voi.

– Amândoi s-au apucat să mănânce fursecuri și nu se mai puteau dezlipi de acolo. Și-au amintit pentru ce erau acolo și au rupt-o la fugă spre palat. Între timp, cele trei zâne i-au ademenit pe paznici. Fly și Mira au intrat în palat.

– Sala Tronului, nu uitați! Acolo trebuie să fie!

– Da, dar Eris chiar stă pe tron. Cum putem lua scrisoarea?

– Sunt niște costume în bucătărie pentru bucătarii reginei, spuse Black.

– Ne îmbrăcăm în ele și apoi o chemăm pe regină la masă. Tu, Mira, cauți scrisoarea și o iei repede.

Black și Fly reușiră să distragă atenția reginei și Mira luă scrisoarea. Erau foarte fericiți că au reușit, acum se punea problema cum ies din palat. Afară îi așteptau cele trei zâne cu fursecuri pentru toți.

– Ce s-a întâmplat cu paznicii?

– I-am păcălit să plece după alte fursecuri, iar voi să puteți ieși cât mai repede.

– Vă mulțumim foarte mult. Sunteți sigure că veți face față supărării lui Eris și certurilor paznicilor.

– Da, mergeți sănătoși și să ne mai vizitați.

Trecând prin portalul format prin contopirea a mii de nuanțe, care mai de care mai hipnotizante, Fly și Mira au ajuns într-o încăpere întunecată, friguroasă, cu un aer închis care părea că-i asfixiază pe cei doi aventurieri. Nu știau când sau unde ajunseseră aici, dar un lucru știau sigur: nu se vor opri până când ceasul nu va fi reparat.

Perspectiva Mirei: ,, Pentru prima dată îmi este frică, frică de eșec, de faptul că o să dezamăgesc atâtea persoane. Ce se va întâmpla cu noi? Vom rămâne împreună? Va mai fi Sara o prioritate? Nu știu…chiar nu știu…”

Perspectiva lui Fly: ,,Pot să jur că știu la ce se gândește Mira…că nu-mi pasă…că nu o să reușim…Dar o să reușim! Trebuie! Dar trebuie să recunosc că mă gândesc mereu la Sara. Sunt convins că vom reuși să ducem la capăt această misiune. Nu sunt singur! Împreună putem face orice. Doar suntem frații Adrenalină!”

– Trebuie să vorbim, strigară în același timp cei doi frați.

– Nu, mai întâi trebuie să ne clarificăm unde suntem, hotărî Fly.

– Mă bucur că suntem de acord, se auzi o voce stranie. Cred că vă pot lămuri eu, dacă aveți de gând să mă ascultați, desigur!

În fața lor apăru o combinație de reptilă cu felină, greu de descris sau de imaginat.

– T…tu …tu cine ești? reuși să îngaime Mira.

– Eu? Cine sunt eu? Acest lucru nu este important. Important este că sunt de partea voastră. V-am cunoscut bunicul…era un om bun…înainte de…ei bine, știți voi. Îl cunosc, de asemenea, și pe Black. M-a anunțat de sosirea voastră. A spus că trebuie să intrați în camera secretelor.

– Ei și? Dacă ești așa bine informat o să ne lași să intrăm, răspunse Fly cu o urmă de sarcasm în glas.

Ca prin minune, printr-o singură bătaie din palme, acea beznă prin care cu greu se puteau distinge două-trei obiecte, a fost înlocuită de o lumină slabă a unor felinare plantate de jur-împrejur. În centrul tavanului se afla un fabulos candelabru din pietre scumpe, care-ți atrăgea privirea ca un magnet.

– Cu…cum ai făcut asta? Se auzi glasul uimit al Mirei.

– Magie, răspunse sec creatura și a schițat în colțul gurii un zâmbet greu de citit. Vă las să analizați această încăpere și să găsiți indiciul pentru a putea pătrunde în Camera Secretelor. Mult succes!  încheie cu un zâmbet malițios.

Într-o fracțiune de secundă creatura dispăru, lăsându-i cu gura căscată și nedumeriți cu privire la găsirea indiciului.

– Acum ce ne facem Fly, rupse Mira tăcerea.

– Sincer, chiar nu știu. Nu avem prea multe variante. Trebuie să găsim indiciul pentru a pătrunde în Camera Secretelor.

Deși, la prima vedere, încăperea în care se aflau părea modestă, ea era de fapt cu totul specială. Pereții erau din piatră ca la peșteri, tavanul era din cristale prețioase de culoarea roz, iar perdeaua era din sticlă trandafirie ca o oglindă. Lucrul extraordinar era și că , dacă te priveai în acea oglindă te vedeai cum ești în realitate, cu defecte, cu sufletul pur sau murdar, cu răutate sau bunătatea ta. Pe pereți erau pictate note muzicale, care, de fapt erau niște butoane. Dacă apăsai pe un buton se auzea o notă muzicală.

– Și dacă e vorba de un cod? Sugeră Fly. Poate că aceste note, odată apăsate într-o anumită ordine, reprezintă cheia ieșirii noastre de aici.

– Poate un cântec! Cântecul pe care ni-l cânta tata de fiecare dată când ne certam, spuse cu entuziasm Mira.

– Cred…cred că mi-l amintesc …repede! Apasă pe nota ,,mi”, iar eu pe ,,sol”, spuse Fly.

– Cum zici tu, zise Mira și făcu întocmai. În încăpere se auzi, ca un clinchet de clopoțel, nota ,,mi” cântată la pian.

Continuară așa până când au reușit să reproducă acel cântecel minunat care le-a marcat copilăria, care le-a mângâiat sufletul când erau triști.

Brusc, acea oglindă magică s-a deschis și frații Adrenalină au fosrt aruncați în gol.

– Auuu…se auzi geamătul firav al Mirei. Cred că mi-am sucit glezna. Dar am reușit! Cred! Sper! Unde suntem mai exact?

– Sunteți în camera secretelor. Sunt mândru de voi, se auzi aceeași voce stranie a creaturii de mai devreme. Acum trebuie să găsiți o Scrisoare Fundamentală ce vă va răspunde la multe întrebări. Vă doresc succes! Să-l salutați pe Black din partea mea! Vocea se auzea cu un ecou în cameră, dar nu se vedea nimeni.

– Mira, Mira! Unde ești?

– Aici. Nu mă pot ridica. Mă doare glezna.

Fly se duse spre ea ca să o ajute. În timp ce el o susținea încercând să o ridice, se auzi un zgomot din partea opusă a camerei.

– Ce poate fi? Cine ești? Exclamă Mira mai speriată ca niciodată. Zicând acestea,, rămaseră surprinși când, de nicăieri, Black își făcu apariția.

– Black! strigară într-un glas. Habar nu ai cât de mult ne bucurăm că ești aici. Avem nevoie de ajutor. Mira s-a rănit și trebuie să găsim o scrisoare lăsată de bunicul.

După ce Mira a crezut că s-a vindecat, cei trei prieteni au plecat mai departe, fără să știe unde merg. Dintr-o dată, Black s-a oprit și a întrebat:

– Încotro mergem noi?

– Nu știu, spuse Mira.

– Căutăm ieșirea din peșteră, a adăugat Fly.

– Și oare o vom găsi? a întrebat Black.

– Să sperăm, au spus cei doi frați.

Au mai mers prin peștera întunecată până ce au văzut o luminiță. S-au îndreptat cu speranță spre ea crezând că este ieșirea. Din păcate, era doar o lumină reflectată de cristalele din peșteră. Nu au reușit să-și dea seama dacă era doar o reflecție sau venea de undeva. Au plecat mai departe, neștiind pe unde ar fi ieșirea.

Acum, după ce Mira s-a refăcut complet, ea era gata să pornească la drum împreună cu Fly și Black. Deși nu dețineau nicio informație, ei caută indicii care să le amintească de  bunicul lor. Își doreau foarte mult să repare ceasul și, de aceea, ei încearcă să facă tot ce le stă în puteri. Totuși, era destul de greu, deoarece nu aveau o sursă de lumină. Razele de soare erau doar ca o fulgerare palidă, de parcă treceau prin urechile unui ac și formau o pânză eurie ca de păianjen.

În această obscuritate împânzită de umiditate, Fly se împiedică de o piatră în timp ce căuta indicii. Norocul a fost de partea lui! Lângă piatră era un plic.

– Mira, Black, veniți repede, strigă el. Cred că am găsit o scrisoare.

Black și-a dat seama că nu puteau citi pe întuneric și a încercat să forțeze o mică spărtură în piatră. Fiind șarpe, i-a fost destul de ușor să se strecoare până la suprafață prin spărtură și să facă lumină. Frații Adrenalină erau fericiți.

– Mulțumim, Black, spun ei în același  timp. Ești un prieten de nădejde.

– Pentru voi aș face orice! Sunteți cei mai buni prieteni ai mei.

Au deschis plicul, nu era scrisoarea. Erau de fapt niște indicii despre rezolvarea aventurii lor. Pe Mira a început să o doară din nou glezna, așa din senin. Însemna că nu era vindecată complet. Fly i-a făcut un masaj, au mai stat o perioadă mică de timp ca să-și revină.

După vindecarea gleznei, Mira și Fly și-au continuat drumul în căutarea scrisorii fundamentale. Despre aceasta se spunea că, înainte să moară bunicul, a apărut Merlin vrăjitorul și i-a zis:

– Cei doi aventurieri vor avea nevoie de tine în viitor. Îți voi transfera sufletul într-o scrisoare magică. Când cineva va scrie pe ea, scrisul se va șterge și va apărea răspunsul tău.

Dintre toate coloanele acelea aflate în camera secretă, una era mai deosebită. Avea însemnate pe ea niște simboluri ciudate. Mia a vrut să le atingă, însă Fly i-a tras înapoi mâna:

– Poate este o capcană! Mai bine nu o atinge!

– Sau  poate este o cale spre ieșire…singura noastră cale.

– Mira, de ce să riscăm?

– De ce nu? Oricum nu mai avem ce pierde. și în plus…de c/nd îmi dai tu mie ordine?

– Te rog, nu începe cu astfel de vorbe! Nu vreau să ne certăm!

Da, după tine, Domnule Știe tot!

Mira și-a ieșit din fire și l-a împins pe Fly în coloana inscripționată. Aceasta s-a ridicat la tavan și niște scări reci și prăfuite și-au făcut apariția sub spațiul gol lăsat de coloană.

– Să coborâm, au hotărât ei.

Sprijinită de perete se afla o torță vrăjită care nu se stingea niciodată. Ei au luat-o ca să lumineze calea. În fața lor se întindea un hol lung, parcă nesfârșit. Se auzeau în liniștea profundă doar pașii lor repezi. După zeci de minute au ajuns la capăt. Spre surprinderea lor, nu era decât un zid de cărămidă prăfuit.

– Nu, nu, nu!!! Nu se poate! Atâta timp și efort risipite în zadar. Un perete stupid! Mira avea lacrimi în ochi și era foarte nervoasă. A început să lovească zidul cu piciorul. Atunci a observat că se poate trece prin zid. De partea cealaltă se afla o cameră doar din hârtie, plină de foi de toate formele, mărimile și culorile.

– Va fi imposibil să găsim scrisoarea fundamentală aici.

– Ba nu, uite-o, zise Fly. Este așezată pe acel avion din hârtie.

– Și cum să prindem noi un avion vrăjit? zise fata cu ironie.

– Nu este nevoie să-l prindem, uite vine direct spre noi.

Scrisoarea căzu fix în mâinile roșcatei. În același timp, pe ușă intrară Frank și soldații lui.

Frank și soldații lui au intrat în camera de hârtie. Mira și Fly erau foarte speriați, dar în acel moment a apărut Angelus și a oprit timpul. Cei doi i-au mulțumit lui Angelus și s-au teleportat într-o cameră goală în care era doar o masă cu ceva pe ea.

– Mira! Ce este pe masă? Ai luat Scrisoarea Fundamentală?

– Da, am luat-o. De ce?

– Pentru că pe masă este o altă Scrisoare fundamentală. Care este cea bună?

– Nu avem cum să știm! Însă este obligatoriu să folosim una dintre ele.

Cei doi copii s-au gândit și au folosit scrisoarea de pe masă. În momentul deschiderii scrisorii, au fost teleportați într-o cameră în care erau : bunicul, bunica, dar și Sara. Bunica îi ținea ostatici pe bunic și pe Sara.

– Bunico, ai înnebunit? De ce îi ții ostatici pe bunicul și pe Sara? a țipat Fly.

– Deoarece vă așteptam pe voi și am o condiție ca să-l eliberez pe unul dintre ei.

– Ce condiție?

– Îmi dați Scrisoarea fundamentală și vă dau unul dintre ostatici.

Cei doi s-au sfătuit și au decis să-i dea scrisoarea în schimbul Sarei.

În acel moment, s-a produs o răsturnare de situație: bunicul s-a eliberat și a legat-o pe bunica. Bunica era posedată de niște spirite malefice. Ea nu realiza în totalitate ce făcea, considera că este spre binele nepoților să aibă ostatic pe bunicul. De fapt, era foarte invidioasă pe legătura de iubire dintre bunic și nepoți. Gândurile ei de invidie și gelozie se transformaseră în niște spirite malefice care-i țineau mintea blocată. Cei trei prieteni au încercat să o facă bine pe bunica. Sara avea puterea să citească gândurile și să alunge spiritele, dar încă nu descoperise acest lucru.

Ei s-au luat de mână și au început să cânte cântecul de leagăn învățat de la mama lor.

– Nu mai cântați! a început bunica să strige, dar, de fapt, era spiritul rău care o poseda. Încetați în clipa asta! Îmi faceți rău!

Copiii, încurajați de Sara, au cântat mai tare. La un moment dat, legăturile s-au desfăcut și bunica lor dormea. Au strigat-o și după câteva momente s-a deșteptat. A întrebat ce s-a întâmplat și nu-i venea să creadă ce grozăvii auzea. Și-a revenit și au plecat împreună acasă.

Binele învinge întotdeauna răul!

Pentru o vreme totul intrase pe un făgaș normal. Zilele treceau încet, aproape monoton, la școală și acasă nu mai apărea niciun indiciu, de parca toata aventura s-a terminat și au revenit la o viață normală.

Peste o zi avea să fie Haloween și tensiunea se simțea peste tot. Dacă restul sculptau dovlecei și-și pregăteau costumele, Mira se pregătea pentru o posibilă confruntare cu bunica sa. Știa că, in afara de ei, Elena mai ura și aceasta sărbătoare, de care nu voia să audă. Mira se baza pe tradiționalismul bunicii sale și spera ca aceasta să nu apară în noaptea de Haloween. Oare cum i-ar putea face față acum?

– Fly, mi-e frica, spuse Mira, spărgând liniștea din încăpere.

– Recitesc aceeași carte de trei luni și nimic nu-mi dă vreun indiciu despre o viitoare lupta. De ce ți-e frică?

– Pentru noaptea aceasta am un deja-vu, chiar dacă sărbătoarea de Haloween e mâine noapte. Poate că ai dreptate, păcat că peripețiile fraților Adrenalină s-au sfârșit pentru totdeauna. Dar, Fly, am senzația că ceva se va întâmpla în aceasta noapte.

– Mira, cred ca presimțirile tale bizare își au originea în prea multele jeleuri pe care le-ai mâncat de dimineață. Crede-mă, suntem în siguranță.

Cei doi copii au tresărit la auzul unei bătăi în ușă. Inima Mirei bătea cu putere, frica îi cuprinsese tot corpul, iar mâinile îi tremurau.

– Nu înțeleg de ce te temi. Chiar dacă ne-ar ataca „spiritele rele”, le-am face față și le-am învinge, așa cum am făcut-o și până acum, spuse Fly pe un ton curajos, îndreptându-se spre ușă.

– Când o deschise, rămase perplex la vederea Sarei care avea un dovleac mare în mână.

– Bună, spuse Mira, în glas cu Sara, Fly rămânând încă înlemnit în fața ușii.

– Ce cauți aici, continuă Mira plictisită.

– Am sculptat împreună cu familia mea câțiva dovleci și m-am gândit să vă aduc și vouă unul, să aveți în casă spiritul de Haloween.

– Urăsc Haloween-ul , spuse Mira printre dinți.

– Mulțumim mult, intervine Fly, liniștind apele. Fly a luat dovleacul de la Sara și l-a așezat lângă cartea bunicului, ce era deschisă și așezată neglijent jos, pe covor. Privirea Mirei a fost atrasă de lumina lui Jack ce era proiectată pe carte și pagina arăta data de 30 noiembrie.

A început să citească pagina până când Sara a mai schimbat câteva vorbe cu Fly și a plecat.

– Fly, nu pot să cred! Pentru prima oară, Sara a făcut ceva bun în casa asta.

Fly a smuls cartea din mâinile Mirei și a început să citească entuziasmat: „30

noiembrie. Câte amintiri…această noapte este una magică, noaptea Sfântului Andrei, în care cerurile se deschid și spiritele coboară pe pământ, lucruri pe care doar Sara este capabilă să le vadă. Poate că vă așteptați să aveți mâine o aventură, dar în noaptea de Haloween singurele lucruri ciudate sunt costumele copiilor. Pregătiți-vă, copii! Noaptea aceasta va fi una importantă! ”

– Nu pot să cred, spune Fly. Am citit cartea de atâtea ori și, pur și simplu, pagina asta nu exista.

– Poate că bunicul vostru nu a vrut să aflați pana acum, sâsâi White, care tot timpul acesta i-a pândit pe copii de la ușă. Eu înțeleg puterile Sarei și poate că voi, sau mai mult Mira, nu vrea să faceți echipă, dar vă sugerez să stați împreună pentru a forma un trio imbatabil.

– Asemenea triunghiului auriu de pe coperta cărții, cu acele semne ciudate în colțuri, spuse Mira ca trezită dintr-un vis.

Până să o cheme pe Sara, ceasul a anunțat ora douăzeci si patru. Noaptea spiritelor începuse.

Ajunsă la casa celor doi gemeni, Sara a fost sfătuită de Black să se așeze între două oglinzi vechi, iar lumina reflectată de aurul buclelor ei a deschis un portal spre o lume necunoscută. Copiii au insistat ca cei doi șerpi să-i însoțească, simțind că nu se pot descurca singuri. Odată intrați în acel portal, au fost purtați de o trăsură alegorică trasa de cei doi șerpi,  care erau transformați în doi dragoni fantastici, printr-o pădure uscată pictată în nuanțe monotone de gri. Fiecare copac avea o înfățișare înfiorătoare, căci fiecare copac reprezenta un spirit rău. Trăsura gonea deasupra norilor, cât mai departe de orice posibil pericol

Singura raza de lumina din acel ținut îmbrățișa ramura unui copac pictat în alb, diferit de ceilalți. Părea un spirit bun. Dar spiritul era ținut captiv de acei copaci cu priviri reci și crengi ascuțite.

– Copii, este misiunea voastră, se auzi vocea mult mai groasa a lui Black.

– Eu nu înțeleg, ce trebuie să facem, întrebă Sara cu glas confuz.

– Sara, doar tu poți vedea spiritele sub forma lor, pentru noi sunt doar niște trunchiuri de copaci. Doar tu le poți opri și doar tu îl poți salva pe tatăl gemenilor.

Atunci totul a căpătat sens. Cei doi frați au realizat ca aceasta este singura șansă de a-și salva tatăl și totul sta în mâinile Sarei.

Sara a rămas mută de uimire. Până atunci nu a crezut în existența magiei și nu accepta faptul că avea puterea de a salva un om. Mira o stresa fără încetare, spunându-i că nu este bună de nimic, iar dacă va sta în continuare soar să privească, tatăl lor va fi pierdut pentru totdeauna.

– Vreau să plec de aici chiar acum, a țipat Sara acoperind criticile Mirei.

– Dacă nu vreau eu să pleci, nu o vei face. Fără ceasul meu ești blocată aici, spuse Mira.

– Mira, calmează-te, spuse Fly. Amintește-ți reacția ta când am descoperit ceasul și cărțile. Chiar nu mai știi cât de confuză erai?Și cât timp ai negat totul? Amintește-ți, de câte ori ai vrut să renunți sau de câte ori ai crezut că totul a fost doar un vis? Te rog, Mira, încearcă să te pui în locul ei! Nici ție nu ți-ar fi mai ușor!

Pentru o secundă, Mira și-a întors privirile către Sara și a observat cât de speriată era, așa cum fusese și ea pe vremuri.

– Îmi pare rău!

Sara s-a ridicat și i-a privit pe cei doi gemeni:

– Nu, mie îmi pare rău. Înțeleg cât de important este pentru voi. Voi face tot ce îmi este în putință să fac.

Cei trei prieteni și-au dat mâinile în semn de pace și prietenie și au pornit împreună în noua lor aventură. Pădurea fremăta de neliniște. Întunecată și rece, sinistră și neprimitoare, părea că-i urmărește, iar frunzele parcă se transformau în mii de săbii care îi săgetau la fiecare mișcare. Timpul parcă se oprise în loc, o senzație ciudată le intrase în suflet, un fior îi făcea să se apropie mai mult unii de alții.

O dâră de lumină se strecură în fața lor plăpândă și argintie, tainic mesager pe care luna îl trimitea să-i ajute. În fața lor se zărea un drum scăldat în lumină ce ducea la acel copac deosebit ce-i atrăgea și îi făcea să le tresalte inimile. Mintea lor era însă în alertă. Când Sara s-a mai liniștit și-a dat seama că, de cele mai multe ori, parcă știa ce avea să se întâmple. Ea mai era lăudată și pentru spiritul fin de observație. Acum și-a dat seama că, de fapt, ea avea o putere tainică; avea viziuni despre viitor, adică avea puterea premoniției și mai putea să vadă dincolo de lucruri și să citească gândurile rele. Totul se așeza și se clarifica în mintea ei, ea se descoperise datorită prietenilor ei.

– Sunt mândru de tine, Sara, spuse Black. Te descurci minunat!

– Am prins curaj acum. Mi-am descoperit puterile, poate nu pe toate, dar acum știu că pot privi în viitor, căci am puterea premoniției și pot vedea și spiritele, dincolo de lucruri, pot citi gândurile rele sau bune, spuse Sara.

– Îmi pare rău că te-am judecat, spuse Mira cu capul plecat. Trebuie să ne acceptăm defectele. Noi două putem face pace…Prieteni?

– Prieteni, răspunse Sara cu zâmbetul pe buze.

– Nu aveți idee cât de fericit sunt, spuse Fly zâmbind, că disputa dintre voi s-a sfârșit cu bine.

Sara mergea înainte, iar albul hainelor sale precum și aureola țesută de astrul nopții prin părul său luminau hipnotic, totul în jurul său se transformase într-un câmp de forțe pozitive și copacii își retrăgeau crengile noduroase și negre. Zgomotele se spărgeau și se instaura liniștea și lumina. Cei trei copii parcă pluteau prin calea de lumină.

– Copacii negri erau spiritele unor oameni pedepsiți pentru relele făcute în timpul vieții. Ei au fost vrăjiți, dar nu-mi dau seama de ce a fost și tatăl vostru în aceea vrajă. El este acum sursa lor de energie și când îi vor secătui forțele vor putea să rupă vraja și să revină pe pământ. Mai întâi vor veni sub formă de coșmaruri pentru copii, se vor hrăni cu fricile lor și apoi vor reveni la forma umană, spuse speriată Sara. Trebuie să ne grăbim!

– Nu trebuie să vă fie frică! Spiritele rele nu vă pot face nimic, spuse White.

Ajunși lângă copac, frații Adrenalină au simțit cum un val de căldură le umple sufletul. Se simțeau legați de acel pom și l-au îmbrățișat. Copacul s-a cutremurat, și-a plecat ramurile semețe și a plâns peste ei cu frunze verzi și parfumate. Era același miros proaspăt cu note de pin și cedru, ce le gâdila simțurile pe vremuri, când tatăl lor îi săruta înainte de culcare. Lacrimi  ca niște mărgăritare străluceau în ochii Mirei. S-au prins toți trei de m/nă, încercuind copacul, au început să danseze în jurul lui, iar din pieptul lor creștea încet-încet un cântec tradițional, emoționant, pe care mama lor îl cânta în fiecare seară.

Era într-o limbă veche, neînțeleasă. Dar le picura întotdeauna în suflet un sentiment de pace și se simțeau întotdeauna iubiți. Și Sara îl știa, pentru că era altfel, de fapt erau versurile unei vrăji de protecție în care dragostea reprezenta totul.

Acel trio magic format din iubire, puritate și prietenie, nuanțat de magie, declanșa în jurul copacului un vortex de lumină ce se unea cu cerul. Ramurile se desprindeau, rădăcinile se retrăgeau, iar umbra tatălui se contura din ce în ce mai clar. Apoi forma diafană s-a materializat, tatăl lor a apărut și i-a îmbrățișat. În brațele lui calde și ocrotitoare se simțeau stăpânii întregului univers și nu se mai gândeau la nimic. Erau doar niște copii de mână cu tatăl lor. Ochii Sarei străluceau de bucurie, au plecat împreună, iar în urma lor pădurea neagră a rămas chircită și împietrită pentru totdeauna.

Frații Adrenalină și Sara au realizat faptul că întotdeauna familia trebuie să fie pe primul loc. Ești mai puternic și mai capabil atunci când ai familia aproape. Dragostea și ocrotirea pe care le simți din partea familiei le ai ca pavăză și când ești copil și când ești matur. Copii și oameni prețuiți familia!