Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 24

povestea calatoare galati
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 25
septembrie 8, 2016
povestea calatoare targu jiu
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 23
septembrie 10, 2016

Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 24

povestea calatoare botosani

Lumina puternică a dimineții și o ușoară briză rece o făcură pe Mira să tremure ușor, întinzându-se larg, iar până să deschidă ochii, căscase fără vlagă. Aceasta analiză în detaliu camera plină de decorațiuni și steluțe aurii. Mai clipi nedumerită câteva clipe, apoi strigă veselă:

– E Crăciunul!!!! Spuse țopăind, nu pot să cred! Am uitat complet!

Imediat sări din pat și alergă în camera lui fly care încă dormea liniștit.

– Fly, trezește-te! Spuse Mira entuziasmată. E Crăciunul!!!

Băiatul dormea în continuare, sforăind ușor…

– Off… Nu pot să cred, ce leneș! Spuse fata cu o față bosumflată.

Preț de câteva secunde se gândi intens, dar fața i se lumină și chicoti ușor, semn că îi venise o idee. Imediat trase perna de sub capul lui Fly, apoi strigă:

– Haide, leneșule, trezește-te!

Fata țopăi pe pat lovindu-l pe Fly cu perna. În cele din urmă, băiatul deschise ochii cu un oftat lung.

– Te-am auzit de prima dată, dar credeam că vei pleca dacă te ignor!

Fly trase perna din mâna Mirei, lovinndu-se unul pe altul și o bătaie generală a fost declanșată. Puful alb al penelor zbura de colo-colo ca într-un dans al fulgilor de nea ce urmau să se topească. Copiii se opriră epuizați, moment în care Fly murmură:

– Hai să vedem ce ne-a adus Moșul!

Coborâră grăbiți treptele casei care scârțiau într-un mod straniu…bradul înalt și frumos, împodobit cu ghirlande de un roșu aprins și luminițe albe crea o atmosferă liniștită, reflectând parcă strălucirea norilor separați…Numeroasele cadouri se aflau sub brad. Dinspre bucătărie venea o aromă îmbietoare. Într-o clipă erau la masa de Crăciun. Mira îndesa în gură multe prăjituri făcute de Fly, cu glazură de ciocolată. La un moment dat, Fly se ridică de la masă:

– Eu plec…

– De ce? Ce s-a întâmplat?

– Nu știu, dar am senzația că ceva lipsește.

Fly urcă scările casei și se plimba visător prin jur. Senzația aceea ciudată îl stăpânea. Alergă în bucătărie la Mira și-i spuse:

– Mira, știu ce s-a întamplat! Black lipsește!

Nepăsătoare parcă, Mira își desfăcea cu multă atenție cadourile. Nu-l vede și nici nu-l aude pe fratele său, care repetă obsedant: Black lipsește! Black lipsește! Black lipsește! Nicio reacție!!! Imposibil!

Fly nu a putut să mai spună nimic, atitudinea Mirei l-a încețoșat și l-a făcut să înțeleagă că Mira s-a schimbat enorm și că nu mai este fetița veselă și întotdeauna doritoare de aventuri noi. Nu o mai recunoștea…

Băiatul izbucnește în plâns și fuge deprimat în camera lui. Fly se pune în pat și se gândește disperat la ceea ce s-a întâmplat și la ce o să facă. Cu lacrimi în ochi vede ceasul bunicii lor pe biroul lui…un dor și mai puternic îl lovise. Fuge și ia ceasul în mână și se gândește la toate aventurile lor și la sfaturile pe care i le-a oferit necontenit bunica lor dragă.

Ce o să fac oare? Totul s-a schimbat… singur nu voi reuși!

Brusc, Fly se trezește pe un tărâm necunoscut. După câteva minute, în care analizează cu mare atenție locul, o zărește pe bunica lor, Elena, care îl strigă:

– Fly, dragul bunicii, în sfârșit putem vorbi. Trebuie să afli neapărat ce se întâmplă.

– Bunico, ce se întâmplă?! Mira… nu o mai recunosc, mi-a vorbit foarte ciudat, nu înțeleg ce a pățit!

– Nu este vina ei… este o poveste lungă, te rog, ascultă-mă cu atenție, nu avem mult timp… dar, știu că ești un copil puternic și deștept, așa că îți voi spune simplu.

– Te ascult, bunico!

– Fii atent! Creatorul, stăpânul lumii în care sunt prinsă este Drake, el este cel mai rău om, se hrănește cu frica oamenilor. Dacă nu-i opui rezistență, îi vei permite să se reîncarneze prin tine în lumea reală, făcând în numele tău, lucruri rele. Mira a fost cuprinsă de frica și neprevăzutul acestor întâmplări și i-a permis lui Drake să o controleze. Acesta dore lumea reală și pentru asta trebuie să vă oprească pe voi, care lucrați împotriva lui. A reușit, din păcate, să îi controleze mintea și să o facă să renunțe la aceste aventuri. Deci, nu este vina Mirei, să nu fii supărat pe ea, nici măcar o secundă. E grav!… Dacă mira nu va reuși să-l învingă, va putea să-i controleze și corpul într-un final.

Fly se uita nedumerit și parcă speriat la bunica Elena.

– Fly, totul stă în tine, acum. Contez pe puterea ta. Ascultă-mă! Să nu te lași învins de frică, nu-i permite sub nicio formă să te controleze.

Imediat după ce bunica terminase de vorbit, Fly s-a teleportat parcă, din nou, acasă, în patul lui. Nu au putut să termine conversația, nu știa ce se va întâmpla… După câteva minute, pe Fly l-a cuprins frica, nu a reușit să îi țină frâu, toate lucrurile acelea umblau prin capul lui, nu știa ce se întâmplă. Dar, a încercat să lupte cu frica, continua să caute indicii neîncetat, să citească cu atenție fiecare carte, să studieze în continuu fiecare paragraf.

Dar nu era suficient… frica l-a cuprins și i-a permis lui Drake să intre în capul lui, astfel cu cât copilul studia mai mult, cu fiecare indiciu descoperit, cu fiecare căutare, Drake îi ștergea din memorie trecutul. Fly începe să uite treptat toate aventurile lor și toate indiciile descoperite în prezent.

Ceea ce își amintea era faptul că profesoara de română le-a dat ca temă să scrie o compunere cu titlul ”Fly scrie un roman”, în care să povestească despre întreaga lor viață. Fly s-a așezat la birou și a început să scrie compunerea…

Fly îi comunică Mirei, disperat, noile vești. Mira este deranjată de acest lucru, părându-i-se o prostie tot ce se întâmplă, toate aceste evenimente și aventuri fantastice. Astfel, începe o ceartă aprinsă între cei doi frați, Fly fiind deranjat de atitudinea Mirei.

– Fly, m-am săturat de toate fanteziile acestea, mi-a ajuns. Vreau o viață obișnuită  ca toți copiii de vârsta noastră. Noi trăim într-o poveste continuă, nu este corect! Spune Mira supărată.

– Cum poți să spui aceste lucruri?! întrebă  mirat Fly.

După o pauză de câteva minute de tăcere, se aude:

– Nu te mai recunosc, Mira, tu nu ești sora mea, sora mea nu este așa. Cum poți să gândești acest lucru? Noi trebuie să o salvăm pe bunica. Să nu te gândești nicio clipă că vom renunța.

Fly era indignat.

– Dar… e prea mult! zise Mira.

– Niciun ”dar”, suntem meniți să facem acest lucru…să ducem această luptă… trebuie să căutăm indicii neîncetat. Nu avem voie să renunțăm! Am trecut prin atâtea până acum!!!

– Gata Fly, nu mai pot, continuă singur, eu am obosit, nu mă mai interesează nimic, absolut nimic legat de aceste lucruri stranii și supranaturale. De azi înainte, voi fi un copil normal, cu o viață obișnuită.

Lumina se retrăgea ușor din cameră ca un soldat lovit, iar umbre ciudate se strecurau mișelește. Fulgi de nea cădeau pradă norilor negri ce se aruncaseră ca niște coioți flămânzi asupra cerului, lovind nepăsător lumea înfiorată. Umbrele începură să danseze pe ritmul unor zgomote infernale, aruncând cu toate obiectele ce le picau în cale. Ceva îl cuprinse pe copilul nevinovat în brațe și îi ascundea chipul firav de toate ororile ce se revărsau în jurul lui. Încăperea a devenit rapid jucăria acelor umbre negre ce puteau fi asemănate cu niște vulturi pleșuvi însetatți de durere. În batjocoră, ”păsările” încercau să îl prindă pe băiat în ghearele lor pline de sânge.

Instantaneu demonii înaripați s-au liniștit. O mare de râsete ironice a introdus o siluetă (aproape umană) înaltă, slabă, cu aripi ca abanosul lăsate în jos. Oasele îi erau ascunse de o piele albicioasă, bolnăvicioasă, plină de zgârieturi. Zâmbetul larg îi era ascuns de pletele dezordonate, iar ochii micuți îi erau colorațicu un verde palid. Vocea adâncă îi răsuna în cuvinte parcă fără sens:

Frate, am mirosit supărare, durere, cele mai ambiante miresme pe care le poți simți în eternitatea mea! Spune-mi, tinere, de ce-ți sunt obrajii inundați de lacrimi. Vreau doar să te ajut!

Un negru infinit, o tăcere sumbră era tot ce se afla în jurul lui Fly. A început să țipe, strigând-o pe Mira și pe Angelus, însă nimeni nu îi răspunse. Lacrimi reci au început să-i alunce băiatului pe obraz, și-a plecat capul căzând ușor în genunchi și întrebându-se:

” – De ce? De ce eu și Mira?” vocea fiindu-i stinsă…

O altă zi… e deja ianuarie… și mersul la școală e pentru Mira mai mult decât necesar. Luând micul dejun în grabă, trece pe lângă fratele său, salutându-l.

Noua viață a Mirei părea a nu avea niciun obstacol pregătit pentru sufletul inocent. Ochii îi erau pictați cu bucurie și curiozitate la ivirea profesorului în clasă. Mintea îi era furată de magia literelor înșirate pe tablă. Aștepta cu nerăbdare ora de limba și literatura română. Iubea să citească, admirând enorm munca autorilor și dorind să devină unul. Își cumpărase caiete unde contura peisaje și chipurile personajelor folosind arta literelor. Școala era un mod de viață pentru Mira, fiind din ce în ce mai cuprinsă de pasiunea învățatului și preferând să studieze decât să petreacă timpul cu fratele ei. Colegii o apreciau, cerându-i chiar meditații.

Totul părea a fi minunat, însă fata nu știa că nori plini de plumb îi vor ataca bolta senină a vieții firave. Totul parcă se oprise. Nu-și putea controla gândurile! Nu se mai putea concentra! Tot ce reținea într-o zi, dispărea ca și cum n-ar fi existat. Mira avea nenumărate nopți pe care le petrecuse cu nasul în cărți, dar totul era în zadar. Era un joc murdar al sorții! Viața ironiza sufletul chinuit… de parcă totul nu era sfărmițat… o banală zi de luni a distrus-o pe copilă. Câteva întrebări simple la care nu găsea răspuns i-au adus prima notă de ”4” la limba română. Următoarele săptămâni s-au dovedit a fi catastrofalemativ toate materiile existau note sub ”7”.

Fata nu înțelegea. Toate chinurile prin care trecuse erau mizerii aduse de soarta care doar se juca cu mintea și trupul firav. Fata nu mai mânca aproape deloc… slăbise mult, era o copie palidă a celei de altădată. Nu își dorea decât să treacă timpul repede, repede…

Mergea uneori pe stradă fără să privească. Își închidea nu doar ochii, ci toate simțurile. Nu voia să știe nimic, nu voia să vadă, să simtă… Întuneric! Cuvântul acesta căpătase semnificații deosebite pentru ea:

Poate că acolo trebuia să fiu încă de la început! Poate că ceva s-a întâmplat la un moment dat și din greșeală am ajuns aici! ÎN-TU-NE-RIC!!!

Mira, tu nu ești așa! Spunea o voce stinsă, dar de fiecare dată o alunga, nici nu căuta să-i dea importanță.

Mi-ra… nici numele nu îi mai plăcea. Ar fi vrut să fie strigată UNE! Mira era cumva prea solar, prea plin de speranță. Tocmai de aceea. Insistase ca toți să-i spună UNE sau, în caz contrar, să nu o strige în niciun fel.

Dintr-un oarecare motiv, Mira era schimbată. Din fata duioasă și drăgălașă, dornică să ajute prietenii la nevoie, să împărtășească fiecăruia cunoștințele sale, a devenit răutăcioasă, fără a dori să-și ajute prietenii atunci când aceștia îi solicitau ajutorul. Îi plăcea să citească, să învețe lucruri noi și să fie printre primii la învățătură!!! Motivul nu îl cunoștea nimeni, dar ea se schimbase în rău. Refuza să învețe, să citească, să lucreze cu colegii la proiectele școlare. A devenit răutăcioasă și obraznică – răspundea impertinent profesorilor și era insolentă cu frateleei. Rămâne corigentă la trei discipline importante. Refuza mereu ajutorul colegilor și sfatul profesorilor.

Schimbarea Mirei era pentru Fly o nenorocire. Ce mai putea să facă?! Ce nu știa el?! Ce îi scăpase?! Căuta mereu soluții… răsfoia paginile vechi, căuta tot felul de indicii, dar situația era scăpată de sub control. Hotărâse ca pentru orice gest, faptă necugetată, răutăcioasă a surorii sale, el să facă o faptă bună. Poate compensa cumva… Astfel, era mai tot timpul ocupat să-și urmărească sora și să ”repare” ceea ce ea strica. Întânise într-o zi, în parcul din centrul orașului, o fată blondă, cu ochii verzi ca smaraldul, nu prea înaltă, care avea în buzunarul de la haina ciudat de verde un iepure alb. Stătea pe bancă fără să privească în jur, dar Fly simțise că trebuie să se apropie. ”Poate că aceasta era fapta bună pentru astăzi”, își șoptise.

– Bună! Mă pot așeza lângă tine?

Niciun răspuns, niciun gest, doar o privire nemaiîntânit de verde.

– Te rog, mi-ar prinde să vorbesc acum cu un necunoscut…

– Dar… mă cunoști! răspunse copila.

– Nu, nu cred… de fapt, sunt sigur. Dacă te-aș mai fi întânit, cu siguranță nu aș fi uitat…

– Uită-te cu atenție! Privește-mi ochii, Fly!

Băiatul era șocat. Îi rostise numele cu atâta familiaritate…

– Privește-mi ochii… caută să treci de prima bar însoțește-mă într-o călătorie scurtă. Vei vedea ce trăiește Mira acum, chiar în aceste clipe… și vei ști apoi cum trebuie să procedezi.

Fly asculta înmărmurit, dar… intrase într-o altă lume.

Mira privea nedumerită în jur și părea că se trezise dintr-un vis adânc. Primul ei gând a fost să-l caute pe Fly. În zadar… de nicăieri se înălțase un ecran pe care apăruse imaginea lui Fly. Privi cu atenție imaginea, dar nu putea să-și amintească cu exactitate momentele prin care trecuse. În stanga și în dreapta erau înfățișate cele mai mari și negre coșmaruri.

După câteva minute, era acolo… a ajuns în fața unei porți pe care scria ”Nu te mai gândi numai la tine, lăcomia este peste tot”. Totuși, fata nu a luat semnul în serios și și-a continuat drumul. În spatele porții a găsit o lume plină cu bogății, iar în mijloc se afla un foișor de aur, iar înăuntru se afla o siluetă care părea masculină. Când s-a apropiat, și-a dat seama că bărbatul din foișor era îmbrăcat într-o mantie de aur cu co coroană maiestoasă. Când au ajuns față în față, bărbatul i-a zis:

– Salut, Mira, ce te aduce aici?

– Caut ieșirea din acest tărâm… a spus timid. Dumneavostră cine sunteți?

– Eu sunt Grud, iar tot ce vezi în jur este munca mea de-o viață. Totul este al meu!

– M-ați putea ajuta să găsesc ieșirea?

– Bine, dar tu ce imi dai la schimb?

Copila a încremenit, iar în capul ei era: ”El nu știe că sunt doar o fată pierdută?”. Contrariată i-a răspuns:

– Nu am ce sa vă dau…

– Dacă nu ămi dai nimic, nu te ajut! Nu fac nimic fără a avea un câștig.

Și-a dat seama că nu poate obține nimic și a continuat drumul după cum simțea, ieșind din tărâmul de aur și continuând să spere că va găsi ieșirea.

După un timp a ajuns într-o zonă distrusă, arsă, iar în față a văzut două persoane, un băiat și o fată, care se luptau cu bile de foc, fiecare ferindu-se de atacul celuilalt. Când au văzut-o, amândoi s-au oprit, iar Mira, luându-și inima în dinți, i-a întrebat:

– Cine sunteți și din ce motiv vă certați?

Iar de la cei doi s-a auzit simultan:

– Noi suntem Invy și Envy, iar de doi ani ne certăm deoarece, la ziua noastră, cadoul celuilalt a fost mai frumos, dar nu vrem să facem schimb!

Când i-a auzit, mira și-a amintit că și ea se certa mereu cu Fly și, cu ochii în lacrimi, a plecat mai departe. Oroarea nu a încetat și, după încă un timp, a ajuns în fața unui bărbat care stătea lângă un copac, singur, cu privirea în jos.

– Bună ziua, a spus timid Mira.

– De ce te uiți la mine?! Ce ți-am făcut?! Mă crezi ciudat, nu?!

Speriată, a observat că deasupra lui era un semn pe care scria: ”El este Anger. Mai bine nu vorbiți cu el”. Atunci a fugit mai departe cu lacrimi în ochi. Cât a alergat așa, nici măcar ea nu mai știa…

Descurajată s-a întins pe iarbă și-a început să plângă în hohote. Brusc cineva a prins-o de umăr. Ridicându-și privirea, a observat că persoana era bunica. Fata a încremenit cu ochii ațintiți spre femeie, dar bătrâna, cu voce stinsă, i s-a adresat:

– Mira, draga mea, nu fi speriată. Știu că ție ți se pare ciudat că mă vezi, dar eu sunt doar în mintea ta. Ai fost blocată în această lume pentru a vedea întruchiparea celor trei lucruri pe care trebuie să le eliminați din lume: lăcomia, învidia și furia. În afară de acest lucru, vreau să te avertizez că și eu, când am luptatm avut un partener, pe fratele meu, Betray. Când era aproape să învingem, el m-a trădat și a încercat să-,i fure ceasul și din acest motiv l-am stricat. Acum, fratele meu va încerca din nou să fure ceasul, dar nu trebuie să-l lăsați. Înfățișarea lui s-a schimbat, dar, cu siguranță, încă mai are un semn de tăietură la ochiul drept. Dar atât, acum trebuie să pleci! Fly și Angelus te așteaptă! Și nu uita, nu pierde ceasul!

Copila a vrut să mai zică ceva, dar n-a mai avut timp… Pășea temător; un întuneric apăsător domnea sumbru. Sunetul pașilor răsunau amenințător și parcă fugărea eternitatea…o micșora…o dizolva… cântecul inimii ei… toate simțurile… Simțea că în ea bate o inimă ce nu a mai bătut de secole…o inima care nici măcar nu mai exista…și e atât de frig. Părea că timpul se teme să mai treacă… ”Mi-e teama sa respir…mi-e teama să vorbesc… Chiar nu înțeleg misiunea pe care o am?”

În pustietatea aceea lucie chipul ei se contura suav… sta acum îngenunchiată… mâna-i albă, precum catifeaua, sclipea parcă mat… și sunetul acela… pe care îl scot toți oamenii atunci când suferă… cum îi spunem?? “geamăt”…

”Trebuie să mă apropii… să-i explic..”, își zicea Fly. Se ridică în grabă de pe bancă. Alerga, alerga, alerga. Minunea s-a produs în clipa în care simultan cei doi frați au murmurat: ”Te iubesc, Mira!”, ”Te iubesc, Fly!”.