Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 26

povestea calatoare bistrita
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 27
septembrie 6, 2016
povestea calatoare galati
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 25
septembrie 8, 2016

Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 26

povestea calatoare sf gheorghe

Având insomnie, Mira se uita pe fereastra de la camera ei la cerul de un albastru ciudat, care se întuneca rapid. Era o noapte senină de noiembrie. Era noaptea când ”Super Luna” se arăta pe cer după mult, mult timp, mai exact cea mai mare lună din ultimii 68 de ani. Mira era fascinată, păcat că Fly se culcase deja…era chiar un fenomen aparte.

Pentru a-i veni somnul, fata se furișă în camera fratelui ei încercând să găsească cartea neagră descoperită demult, în podul casei. Cunoscându-i mania de a-și ține lucrurile în ordine, Mira descoperi repede ceea ce căuta, exact pe raftul de sus al bibliotecii, lângă manualul de fizică.

Bucuroasă, fata se așeză comod în pat și începu să răsfoiască ”Istoria familiei Andrenalină” – cum îi zicea bunica Elena. Fiind unul din documentele valoroase ale familiei, Mira începu să citească curioasă despre arborele genealogic și despre istoria familiei, veche de aproape 250 de ani. Scrisul ordonat al bunicii îi trezea încă amintiri plăcute din vremurile când era încă cu ei…

”Ma cherie, mă bucur că firea ta curioasă, mereu în căutare de mistere ce trebuie rezolvate, dorește să afle noi indicii despre misiunea voastră, aceea de a îndepărta lăcomia, invidia și ura din această lume. Familia noastră este o familie foarte veche, cu multe mistere ce trebuie descoperite. Știu cât de dor vă este de tatăl vostru și îmi doresc foarte tare să reușiți să reuniți familia Andrenalină. Doar împreună veți reuși să rezolvați misterul, așa că pentru început citește cu mare atenție această carte și descoperă indiciile. Bonne chance, ma cherie!”

Mira citi cu atenție toate cuvintele bunicii și privirea i se opri pe două pagini goale. Fata le examină în detaliu, dar nu înțelegea care era rolul lor. Nedumerită, le pipăi de câteva ori și își dădu seama că erau mai groase decât celelalte… Da! Asta era! erau două foi lipite care ascundeau deja primul indiciu. Tăie cu grijă marginile și descoperi un plic îngălbenit de vreme, pe care scria citeț ”Nepoților mei, Mira și Fly”.

Cu o viteză de care nu credea că e în stare, Mira aproape că zbură până în camera fratelui său:

– Fly! Fly! trezește-te! am găsit un indiciu!…

– Ce este? întrebă ursuz băiatul, dându-se jos cu greu din pat. Ce-ai găsit acum?

– Uite! îi întinse cu nerăbdare Mira plicul vechi.

Fly, încă obosit, clipi des, până reuși să descifreze scrisul îngrijit al bunicii Elena. Mira desfăcu plicul. Înăuntru găsiră mai multe bilete de diferite culori.” Ce-or fi astea?” se întrebară copii. Atentă, fata observă că mai era ceva în plic, era un alt mesaj de la bunica, de data asta era codificat: 21-15-1-21-1 ; 6-1-13-9-12-9-1 ;   1-4-18-5-14-1-12-9-14-1

– Vreo idee? întrebă Mira.

– Niciuna! Răspunse abătut Fly.

Se așternu tăcerea. Afară, ”Super Luna„ dispăruse în spatele unor nori negri. Vântul bătea ușor, intrând și în cameră, unde cei doi frați încercau să dezlege codul. Deodată, Mira strigă:

– Am găsit răspunsul! E un mesaj codificat!

– Cum adică?

– Uite! cifra 1 este litera A, cifra 2 este litera B, 3 e C și așa mai departe!

– Bineînțeles! exclamă Fly, dându-și o palmă peste frunte. Cum de nu m-am gândit la asta?

– Și atunci… dacă schimbăm cifrele cu litere, ar însemna TOATA FAMILIA ADRENALINA.

– Ce vrea să însemne asta? întrebă Fly, bând dintr-un pahar cu apă.

– Nu știu…, răspunse Mira, încă nedumerită.

Întoarse foaia. Pe verso nu scria nimic.

Din greșeală, Fly vărsă paharul cu apă fix peste bilet dar, spre surprinderea tuturor, acesta nu se distruse. Ba din contră: pe foaie apăruse un mesaj secret! De data asta scria în engleză, altă limbă pe care Elena o vorbea fluent:

”Dragii mei, dacă ați ajuns să citiți acest mesaj înseamnă că sunteți niște copii foarte isteți! Very good! Sigur vă întrebați ce rost au acele foi colorate. Acelea sunt niște bilete de tren cu care o să călătoriți în mai multe țări din Europa! În fiecare țară veți avea câte o misiune de îndeplinit!

Probabil vă întrebați și de ce am amintit, pe spatele scrisorii, de familia Adrenalină…pentru că, pentru învingerea lăcomiei, a urii și a invidiei este nevoie de toată familia. Și mama voastră a fost aleasă, ca și voi, să participe la misiune, de aceea veți călători împreună. Veți trăi experiențe interesante din care sper să învățați multe lucruri. În acele locuri veți da peste diferite tipuri de oameni și o să locuiți cu niște rude îndepărtate ale familiei noastre. Să nu vă fie frică! O să vă descurcați, sunt sigură, nepoții mei dragi! Cu dragoste, bunica Elena„

După o secundă de liniște, Fly exclamă:

– Nu pot să cred! Nu m-aș fi gândit că și mama a fost aleasă.

– Cel mai bine ar fi să o trezim și să-i spunem totul.

– Ești sigură? întrebă băiatul.

– Dacă ceea ce scrie aici este adevărat, atunci ne poate ajuta.

Cei doi frați o treziră pe mama lor, căreia îi povestiră tot: despre Black și ce puteri avea, despre caietele găsite și mesajele codificate și mai ales despre scrisorile de la bunica. Până la urmă, mama le spuse:

– Știam eu că Elena nu era cine părea a fi. Avea multe secrete…

– Poți citi ce scrie pe bilete? întrebă Fly, pierzându-și răbdarea.

Femeia le luă și le studie.

– Sunt în rusă. Nu am mai vorbit-o de mult timp, dar încă mai știu ceva.

Stătu un moment să le citească, după care spuse:

– Păi, prima oară mergem în Norvegia, la Oslo.

În dimineața următoare, Fly, Mira și cu mama lor și-au făcut bagajele și au pornit să dezlege misterul scrisorilor bunicii Elena.

La prânz s-au dus la gară, cu cele trei bilete albastre în buzunare. Trenul a venit și au urcat nerăbdători. După câteva ore ajunseră deja la Oslo…

Aici îi așteptau nerăbdători Hans Anderson și cei doi gemeni ai săi, Kristof și Olaf, rudele lor din partea tatălui. Bucuroşi să-și vadă verişorii, Fly și Mira i-au îmbrățișat cu emoție și bucurie. Fără să arate, ei cunoșteau de mult timp tragedia care se abătuse asupra familiei Anderson acum câțiva ani, mai precis atunci când Kristof şi Olaf abia împliniseră 10 ani. Atunci, mama lor, Jennie a sfârșit tragic, într-un accident de maşină. Norocul gemenilor a fost că, exact înainte de a se produce accidentul, ei s-au certat cum făceau de obicei, iar mama lor i-a pus să aleagă: ori se împacă, ori vin pe jos până acasă. Încăpățânați, n-au vrut să facă pace, așa că au coborât din mașină și au luat-o pe jos spre casă. Când au ajuns acasă, au fost foarte surprinși să vadă că mama lor încă nu ajunsese. Din nefericire, doar după 10 minute, tatăl lor veni în fugă să îi anunțe dezastrul. Din acel moment copiii nu s-au mai înțeles, nu mai țineau unul la celălalt, fiecare se învinovățea pentru dezastrul ce le-a distrus familia. Bineînțeles că tatăl lor nu știa nimic despre toate astea…

– Bine ați venit la Oslo! – îi salută Hans, fericit că își revede rudele.

– Bine v-am găsit, dragilor! Şi noi ne bucurăm să vă revedem! -zise mama gemenilor Adrenalină.

– Aduceți valizele şi haideți să mergem! Vă așteaptă niște surprize! zise Hans zâmbind cu subînțeles.

Nerăbdători, Mira şi Fly și-au luat bagajele şi au mers spre maşină. Erau încântați de peisajul ce se deschidea generos în fața ochilor lor. Ajunseseră în cel mai mare și mai frumos oraș din Țara Fiordurilor!

Când au ajuns la destinație, nu puteau scoate niciun cuvânt. Casa familiei Anderson era foarte mare. Era o construcție somptuoasă, elegantă, pe două etaje, care domina aleea străjuită de castani bătrâni. Avea o grădină mare, bine îngrijită, în mijlocul căreia se înălța grațios o fântână din marmură. În spatele grădinii, ascuns de un cireș bogat, era un leagăn ce parcă te îmbia la relaxare. Grădina arăta ca în poveștile cu prințese.

După ce și-au desfăcut bagajele și s-au odihnit puțin, Mira și Fly au coborât în sufragerie.

– M-am gândit să mergem să vizităm orașul, dacă tot suntem aici!- spuse Mira.

– Bine! – răspunse Fly. Dar nu cunoaştem oraşul!

– Hai să-i rugăm pe Olaf şi pe Kristof să ne însoțească!

– Eu merg la Kristof, tu du-te la Olaf! – zise Fly

În acest moment apare Angelus, îngerul păzitor.

– Ce cauţi tu aici? Şi cum…?

– Nu am prea mult timp!- o întrerupe Angelus pe Mira. Am un mesaj de la bunica voastră! zise îngerul cu un ton neliniştit şi îi dă o foaie îndoită lui Fly.

– După ce aţi citit şi aţi înţeles conţinutul mesajului, distrugeţi foaia, să nu o găsească nimeni! spuse el poruncitor şi dispăru.

– Doamne! ce-i cu Angelus? întrebă Mira cu frică.

– Nu ştiu, dar trebuie să citim mesajul şi să-l distrugem! spuse Fly .

– Hai să-i arătăm mamei!

Încet, fără să facă prea mult zgomot, Mira intră prima și îi făcu semn și lui Fly să se strecoare și să închidă repede ușa. Doamna Elian nu înțelegea agitaţia celor doi:

– Ce s-a întâmplat?

Iar copiii începură să-i povestească despre apariția lui Angelus și îi arătară foaia.

– Dar e scris în limba coreeană?! observă mama surprinsă

– Mamă, sigur înţelegi ce scrie acolo? -întreabă Fly.

– Da… zise mama și începu să citească :

”Annyeong dragii mei! Ştiu că aveţi multe întrebări, dar nu vă pot spune totul acum! Însă trebuie să ştiţi că misiunea voastră este de a șterge ura din inima familiei Anderson. Nu contează cum veți face, important este să readuceți iubirea și înțelegerea în sufletele lor. Ajutaţi familia Anderson să redevină ce a fost odată! Saranghae! Să aveţi grijă de voi! Bunica Elena.”

– Cum să facem asta? întreabă Mira

– Eu am o idee! zise Fly

– Merită o încercare! exclamă Mira.

Mira şi Fly fug după Olaf şi îl rugară să le arate oraşul. Gemenii Anderson nu ştiau de planul celor doi, așa că au fost foarte surprinși când s-au văzut în același loc, și începură din nou să se certe. În acel moment și frații Andrenalină începură să se certe pe același ton:

– Voi de ce vă certaţi? întrebă surprins Olaf.

– Vrem să vă arătăm cât de urât este ceea ce faceţi voi de ani de zile! Trebuie să vă împăcați! Mama voastră ar vrea să vă vadă iubindu-vă unul pe celălalt! Vă rugăm! spuse Mira tulburată

– Eu cred…,începu Kristof timid, eu cred că am putea încerca, nu-i așa Olaf?

– Da, ai dreptate! Am cam obosit de atâta ceartă! Mi-e dor de fratele meu! -răspunse Olaf, şi s-au îmbrățișat prima oară după 6 ani!

– Eu cred că misiunea a fost îndeplinită! spuse mama. Facem o echipă bună! Nu-i aşa?

– Așa e! răspunseră veseli gemenii Adrenalină.

– Hai să ne facem valizele! Aici am terminat! spuse mama

Ajunși la gară s-au îmbarcat în primul tren spre Suedia. Odată ajunși la Stockholm, s-au dus direct acasă la unchiul lor. Valborg Lindberg, cum era numit, conducea cea mai mare firmă de avocatură din Suedia, fiind totodată și cel mai bogat om din țară. Era cunoscut drept un om nemilos, morocănos și extrem de lacom ,care nu suporta să aibă pe nimeni în preajmă. Deoarece se apropia Crăciunul, toate casele erau împodobite cu tot felul de ornamente, care mai de care mai frumoase; mai puțin casa lui Valborg. Acest lucru fiind evident, cei trei s-au dus direct la adresa corectă ,neavând vreun impediment. Intrând în casă, Mira si Fly nu au fost deloc surprinși de ce au vazut…Un om înalt si impunător, asemenea casei în care locuia. Primul gând care i-a venit Mirei in minte a fost sărăcia în care trăiau oamenii din Suedia…

– Fly, îți dai seama câte familii ar da orice numai să locuiască, și o singură zi, într-o casă ca aceasta? spuse Mira dezamăgită.

– Trebuie să găsim o modalitate de a-l trezi pe unchiul nostru la realitate. Sunt sigur că undeva, în adâncul sufletului lui este un om bun, spuse Fly plin de speranță.

Fără a sta pe gânduri, copiii și-au ocupat camera care le era pregătită și s-au apucat să caute indicii care i-ar ajuta să rezolve și de data aceasta misiunea. Căutând prin cameră, Fly a găsit un cufăr care era ascuns într-un dulap, ferit de ochii lumii. Curioși, cei doi l-au deschis și au găsit în el un bilet de la bunica Elena:

”Mes cheres, mă bucur ca ați ajuns cu bine în Suedia. Știu ca ați fost dezamăgiți când ați intrat pentru prima dată în casă, dar sunt convinsă că veți duce la bun sfârșit și această misiune. Iar acum să vă explic ce aveți de făcut…În scurt timp, Angelus va veni la geam și vă va lăsa pe pervaz un ceas cu care veți putea călători în timp. Misiunea voastră va consta într-o scurtă călătorie în timp împreună cu unchiul vostru, o călătorie neobișnuită în trecut, în prezent și viitor pentru a-i deschide inima și a-l face mai înțelegător. Bonne chance, mes cheres!”

Cât timp Mira si Fly citeau biletul de la bunica lor, Angelus le-a lăsat pe pervaz ceasul și a dispărut. Toate acestea fiind spuse, copiii nu mai aveau nimic de făcut, decât să aștepte ca unchiul lor să adoarmă pentru a-l putea teleporta în alt timp.

A venit noaptea. Unchiul dormea dus, neștiind deloc ce i se pregătea….Cei doi copii au intrat în camera lui și l-au trezit, spunându-i acestuia că trebuie să îi urmeze. Fără a se împotrivi, unchiul i-a urmat pe copii în prima călătorie – TRECUTUL, unde a revăzut, surprins, cât de urât s-a comportat de sărbători cu angajații lui.

Crăciunul trecut nu a fost unul foarte fericit pentru secretarul său. Acestuia i s-a îmbolnăvit sotia, iar din cauza tratamentului costisitor nu au mai avut bani si pentru masa de Crăciun. Cei doi copii i-au arătat lui Valborg momentul în care angajatul i-a cerut o parte din salariul din   luna următoare pentru a putea pune ceva pe masa de Crăciun, iar el a refuzat fără nicio remușcare.

A doua călătorie a fost în PREZENT. Același lucru se întâmpla și aici, dar de data aceasta boala soției secretarului se agravase. Valborg nu a dorit nici în acest an să îi dea salariul înainte de termen, așa că aceștia, bolnavi și flămânzi, au petrecut din nou un alt Crăciun trist.

Dacă prima călătorie nu l-a emoționat cu nimic pe unchiul copiilor, aici deja se putea observa pe fața lui o mică urmă de vinovăție…

A treia călătorie a fost in VIITOR. Aici lucrurile luaseră o întorsătură groaznică, angajatul său rămânând văduv, cu doi copii mici. Îndurerat, acesta își va da demisia fără să stea pe gânduri. Aici, Valborg a realizat câte lucruri rele se pot întâmpla din cauza lăcomiei și a orgoliului său nemăsurat. Acesta și-a jurat că nu va mai fi lacom niciodată și că va ajuta pe oricine îi va cere sprijinul.

Fly si Mira, fericiți că au reușit să ducă la bun sfârșit și această misiune, și-au

făcut bagajele, și-au luat rămas bun de la unchiul lor și s-au îmbarcat în trenul care îi ducea spre următoare destinație.

Ajunși în gara din Tallinn, capitala Estoniei, frații Adrenalină, împreuna cu mama lor căutau drumul spre casa familiei Tamm, niște buni prieteni de familie. Cei trei erau foarte nerăbdători să își revadă prietenii, Eric si Katrin, cu dragii lor copii, Lukas si Sofia.

Casa familiei Tamm nu era una foarte mare, era simplă și primitoare, la fel ca proprietarii acesteia. De la un timp însă, Sofia si Lukas se certau destul de des. Chiar dacă sunt gemeni, trăsăturile lor morale diferă foarte mult. Lukas a fost dintotdeauna un copil sociabil, cu mulți prieteni, care știa să se facă plăcut în orice situație, pe când Sofia era o fata mai timidă, care îți dădea impresia că îi este frică să vorbească, tocmai acesta fiind și motivul pentru care Lukas avea mai mulți prieteni decât Sofia. Cu siguranță, aceasta era geloasă pe fratele ei și din păcate, atât de invidioasă încât, deseori, încerca sa îi pună bețe în roate. Frații Tamm începură să li se plângă Mirei și lui Fly când observară că situația se agrava.

– Sofia, nu pot înțelege de ce ești atât de invidioasă! spuse Fly.

– Vreau și eu să fiu ca fratele meu, să am mulți prieteni și să mă placă cei din jur!

– Nu contează ce cred ceilalți despre tine, contează dacă ție îți convine ceea ce faci! zise Mira.

– Oricum, tu ai putea avea o mulțime de prieteni, dar totul depinde de tine. Trebuie să faci și tu ceva! În cazul acesta, să te exteriorizezi!..Dar trebuie să fii atentă ce prieteni îți alegi! continuă Fly.

Ascultând de sfaturile primite, Sofia a căzut de comun acord cu Lukas că nu se vor mai certa și i-a promis ca va încerca să nu îi mai pună bețe în roate.. Asta cu siguranță rămânea de văzut.

Cât timp Fly, Mira și mama lor au stat la prietenii lor, aceștia au observat o schimbare radicală în relația Sofiei cu Lukas. Frații Adrenalină erau de-a dreptul bucuroși că au reușit să îi împace, dar mai ales că au reușit să înfrunte INVIDIA, un rău care apare des în zilele noastre.

Totuși, asta nu era ultima lor misiune. Alte provocări îi așteptau pe aceștia.

Următoarea aventură a fraților Adrenalină începe în Riga, capitala Letoniei. Aici îi aștepta deja mătușa lor, Samanta. La început li se păru o doamnă drăguță , dar pe parcurs au înțeles că ea era de fapt misiunea lor acolo, ea era cea care avea nevoie de ajutor. Pe drumul spre casă mai mulți oameni au salutat-o, dar mătușa le răspundea foarte răutăcios:

– Buna ziua, Doamna Samanta! o salută politicos un trecător

– Pentru tine, eu sunt Onorabila Doamna Samanta!

Frații erau foarte surprinși de comportamentul mătușii, dar știau că vor reuși cu ajutorul mamei lor să o facă pe mătușă să înțeleagă ce este politețea. Mai târziu au descoperit că, de fapt, mătușa lor era o bătrână milionară, cu o groază de nemulțumiri. Casa ei cu 4 etaje, fiecare cu câte 5 balcoane și cu nenumărate camere, cu o curte mai mare decât un teren de fotbal, era năpădită de o grămadă de animale de companie, printre care 10 cățeluși pomeranieni și 20 de pisici, cam răsfățate. Toate acestea erau dovada unei lăcomii bolnăvicioase ce se ascundea in inima Samantei. În sufragerie, musafirii serveau în liniște o gustare, când deodată văzură o lumină orbitoare ce venea de la etaj. Curioși, Mira și Fly au fugit într-acolo și l-au întâlnit pe Angelus. El i-a chemat în baie si a închis ușa după ei. Apoi le-a spus grăbit:

– Copii! bunica voastră m-a rugat să vă spun că slăbiciunea mătușii este iubirea. Adică oamenii trebuie să se poarte frumos cu ea, astfel încât și Samanta să se poarte frumos cu oamenii.

– Dar, toată lumea o respectă și tot degeaba! Ce altceva să mai facă? întrebă Mira

– Mira, oamenii trebuie să își arate respectul și prin fapte, nu doar prin vorbe! Și zicând acestea, Angelus dispăru la fel de repede cum apăruse.

– Ce se întâmplă acolo? a întrebat mătușa Samanta

– Ne spălam pe mâini! răspunse Fly în timp ce a pornit robinetul.

– Si lumina aceea, de unde era? întrebă mama fraților Adrenalină

– S-a ars un bec! Venim acum! răspunse Mira

După discuția cu Angelus, frații au înțeles ce trebuie să facă, dar nu știau cum. În ziua următoare, din nefericire, li s-a oferit ocazia de a-și îndeplini misiunea…mătușa Samanta suferind un grav accident vascular din cauza hipertensiunii. Doctorii erau nevoiți să realizeze cea mai grea intervenție chirurgicală din istoria spitalului. Însă, pentru a reuși operația, era nevoie de foarte mult sânge, iar mătușa avea o grupă foarte rară de sânge. Mira și Fly au rugat-o pe mama lor să rămână la spital, până ei se vor rezolva problema. Au pornit urgent spre oraș, unde au făcut anunțuri în ziar și la radio, spunând tuturor că au foarte mare nevoie de ajutor. Așa cum era de așteptat, rugămințile nu au fost în zadar și o mulțime de oameni au venit la spital să doneze sânge pentru mătușa lor. Operația a fost un succes medical în întreaga țară, dar mai ales a fost un succes al oamenilor din Riga, care au înțeles ce înseamnă solidaritatea.

Fly și Mira au urmărit cu bucurie însănătoșirea mătușii lor și abia așteptau să-i spună cine au fost cei care au salvat-o. Când a aflat adevărul, bătrâna milionară, egoistă și orgolioasă, s-a transformat în cea mai simpatică bătrânică, veselă și prietenoasă. Înțelegând, în sfârșit, ce înseamnă să îți ajuți aproapele, Samanta a înființat o fundație care să îi ajute pe cei singuri și nevoiași și a reușit să schimbe în bine viața multor locuitori ai orașului său.

Bucuroși că au mai dus la îndeplinire încă o misiune grea și complicată, cei trei s-au urcat în trenul spre Minsk, capitala Belarusului. Aici începea următoarea misiune și urmau să-i întâlnească pe cei doi verișori, Gerda și Kay. Deși își doreau să ajungă cât mai repede, la aproximativ 30 de kilometri de Minsk, din cauza gerului, locomotiva trenului sări de pe șinele înghețate.

Cei trei se văzură nevoiți să o ia prin pădure, chiar dacă soarele apusese deja, dar Super Luna era ghidul lor. Străbătând drumul anevoios prin pădure, văzură în depărtare cum în fața lor se dezvăluia un palat ca din povești.

Zidurile acestuia erau din viscol, iar ferestrele și ușile din crivăț. Erau foarte multe încăperi, sălile erau goale, reci ca gheața, dar atât de minunate! Într-o sală, în mijlocul acesteia, era un lac înghețat, rupt în mii de bucăți. În mijlocul lacului stătea o Zână ce părea că încearcă să unească figurile de gheață.

Fly se învinețise de frig, iar inima sa era o bucată de gheață. Stătea nemișcat și rece. Mira, când îl văzu, căzu la pieptul lui și începu să plângă…

Lacrimile fierbinți îi căzură pe piept, ajungând la inima lui și dezghețară bucata de gheață. Când el se ridică, o luă de mână pe Mira și se urcară pe cea mai mare bucată de gheață din lac.

Atunci o voce, ce părea a lui Angelus, i-a șoptit:

– Este cea mai bună alegere! V-ați așezat pe Oglinda Înțelegerii, iar aceasta vă va face să vă duceți la îndeplinire misiunea din Minsk, și anume de a vă înțelege și cu cei doi verișori, Gerda și Kay.

Când se treziră, Kay și Gerda îi așteptau cu micul dejun pregătit, iar mirosul ceaiului cu lămâie invadase încăperea. Se așezaseră toți la masă și se treziseră vorbind despre bunica lor, Elena.

Atunci Kay își aminti că a găsit un bilet în coșul cu fructe. Biletul era scris în rusă, dar Gerda îl luă repede și-l citi: ”Delicat și frumos înfloresc trandafirii / Îngerii apar și însoțesc copii!”

Și cum misiunea lor fusese îndeplinită, plecară toți trei spre gara ce urma să-i ducă spre următoarea destinație, Belgia.

Ajunsi la Bruxelles, capitala Belgiei, se îndreptară spre o cafenea aflată pe o străduță liniștită.

– Mama, esti sigură că aici trebuie să ne întâlnim cu Louis? întrebă Mira îngrijorată

– Da… cred. Nu știu draga mea, nu mi-a dat indicații exacte, dar…

În momentul acela apăru un mesaj pe clădire: „Intrati dragilor, mă bucur ca ați ajuns cu bine. Să aveți grijă! Grand-Mère.”

– Păi, eu cred că asta e destul de clar, adaugă Fly, haideți să intrăm!

Imediat ce au intrat, au fost asaltați de îmbrățișările lui Louis. El era un prieten de familie de care copiii erau foarte atașați. Louis era singurul care mai știa despre situația copiilor și care urma să-i însoțească în următoarea misiune.

– Ce mă bucur că ați venit! Mi-a fost așa de dor de voi!

– Si nouă ne-a fost dor! zise Fly, urmat de aprobările Mirei și ale mamei.

– Doriți să beți ceva? întrebă chelnerul, întrerupând discuția.

– Da, ciocolata caldă cu muuultă frișcă! spuseră gemenii deodată

– Eu aș vrea o cafea cu lapte, adaugă mama celor doi.

– Iar eu un cappucino, zise Louis.

Dupa ce plecă chelnerul, Louis întrebă:

– Si… care e următoarea destinație?

– Nu știm, spuse mama, ar trebui să aflăm aici.

În cinci minute, chelnerul se întoarse deja cu băuturile. În momentul în care cănile au fost atinse de cei patru, acestea au început să lumineze și să scoată scântei. Din fericire, n-a durat decât câteva secunde.

– Ce-a fost asta? întrebă Mira

– Nu știu.. spuse Fly nedumerit.

– Dragilor, eu am o piesă de puzzle sub ceașcă, zise mama zâmbind cu subînțeles

– Ah, si eu!

– La fel!

– Si eu! zise în final Louis

După ce au alcătuit puzzle-ul, au descoperit că era un mesaj de la Elena care spunea:…

“Una dintre enigme a fost rezolvată. Puzzle-ul, pe care tocmai l-ați construit, este o hartă care vă va arăta drumul pentru a învinge răutatea. Vă voi păzi îndeaproape! Grand-Mere”

Puțin după ce mesajul a fost citit, într-o fracțiune de secundă, el dispăru, iar în locul lui apăru o imagine foarte bizară.

După multe clipe de gândire, Louis își dădu seama că în imaginea din puzzle este înfățișată biblioteca Munpunt.

– Fly, cât e ceasul? întrebă Louis stresat.

– 19:53, Louis, dar de ce mă întrebi?

– Trebuie să ne grăbim, biblioteca se va închide la ora 20:00

– Dar Louis, cum vom ajunge acolo în 7 minute?! întrebă Mira nedumerită

Louis îndreptă mâna dreaptă spre clădirea de vizavi și spuse amuzat:

– Acolo este biblioteca!

Pe Fly îl bufni râsul, iar Mira, supărată, îi dădu un ghiont.

– Copii, nu avem timp de râs! spuse Louis îndreptându-se grăbit spre clădirea imensă.

Odată ajunși în bibliotecă, o carte foarte strălucitoare ”le făcu cu ochiul”. Mira, grăbită, se repezi să ia cartea, pe care o împrumutară și se întoarseră la cafenea.

Obiectul a fost studiat îndeaproape de cei patru, dar nu au găsit nimic. Mai răsfoind-o încă o dată, Mira observă o pagină misterioasă. Acea filă ascundea un portal care i-a teleportat tocmai în Romania.

– Asta înseamnă ca aici trebuie sa învingem răutatea? spuse Fly

– Da, aici trebuie, răspunse Louis.

Fără a mai sta pe gânduri, aceștia porniră în căutarea următorului indiciu…

Dar cum fuseseră teleportați tocmai în mijlocul unui câmp, nu prea aveau ce indicii să găsească ,așa că se uitară mai atent, iar în depărtare văzură un oraș.

– Cum vom ajunge acolo? întreba Louis. Cred că sunt vreo 15 Km…….

Fly îl întrerupse

– Uite! și arată spre o mașină prăfuită care apăruse de nicăieri. (cu siguranță Angelus era pe aproape…)

Se urcară cu toții și, în scurt timp, ajunseră în oraș.Dupa ce coborâră, observară ceva ciudat, toți oamenii se uitau urât unii la alții, mergeau încruntați, iar câțiva chiar se certau la un colț de stradă.

– Românii aceștia sunt foarte certăreți ! spuse Mira.

– Așa este, aprobă mama.

– Dar cum o să-i facem să nu se mai certe între ei? întrebă Fly.

– Habar n-am! Dacă nu ne trimite bunica un bilet, suntem pierduți…Nu rosti bine cuvintele că, dintr-odată, văzură o licărire apoi o săgeată arată spre biblioteca din centrul orașului.

– Asta e ! spuse Fly.

– Ce ?

– Daca vrem să aflam de ce sunt așa răutăcioși, trebuie să vedem de unde a început totul. Poate ceva din trecut le-a afectat comportamentul.

– Așa e ! Hai la bibliotecă !

Atunci când intrară, salutară bibliotecara, deși știau că aceasta se va uita urât la ei. Au observat o altă strălucire și o a doua săgeată care, de data aceasta, arăta spre o carte.

Când au deschis-o au rămas vrăjiți…cartea era veche, acoperită cu un strat fin de praf. Foile ei erau mătăsoase la atingere și, răsfoindu-le, parcă toată încăperea a devenit un loc ieșit din basme. Fly și Mira se plimbau printre localnici cu mulți-mulți ani în urmă. Erau într-un alt oraș. Oamenii erau fericiți, mulțumiți de viața pe care o aveau, pe fața lor se putea citi fericirea interioară din sufletul lor.

Mira și Fly au ezitat o clipă:

– Ce s-a întâmplat oare? întreabă curios Fly.

– Nici nu-mi pot imagina! răspunse Mira.

Frații căutau un semn, o mărturisire…La un moment dat au ajuns într-o stradă îngustă unde se afla o singură casă. Ușa era deschisă…parcă îi chema…Puțin speriați și foarte, foarte curioși, Mira și Fly au intrat. Au găsit acolo o cămăruță întunecată în care stătea o doamnă misterioasă, îmbrăcată în negru. Se uita la un album de fotografii. Fața ei era palidă și foarte tristă. Avea o privire îngândurată. Liniștea și tristețea din încăpere era apăsătoare. Mira s-a dus în spatele doamnei misterioase și s-a uitat peste umerii ei.

– Ce vezi?

– O fetiță frumoasă, gingașă cu un medalion în mână- răspunde în șoaptă Mira.

– Un medalion? Ca aceasta din mâinile doamnei?

– Da.

În clipa aceea, Mira și Fly și-au dat seama că fetița din fotografii murise și tristețea adâncă a doamnei era din această cauză.

– Dacă eu nu pot fi fericită, nici ceilalți să nu fie, șoptea îndurerată femeia și strângea și mai tare în mână medalionul rămas amintire. Mira și Fly au simțit o durere puternică și, fără să-și dea seama de ceea ce fac, au îmbrățișat-o pe doamna misterioasă. O strângeau cu toată căldura sufletului lor de copii…și atunci vraja s-a rupt și, deodată, femeia a început să plângă. A plâns cum nu a mai reușit să plângă de mult timp…

– Mulțumesc!…- atâta a putut să le șoptească cu o voce tremurândă. Eu sunt de vină… Eu i-am vrăjit pe oamenii aceștia să vadă numai lucrurile negative, să nu se bucure de frumusețile vieții, să fie mereu încruntați și răutăcioși. Nu mi-am dat seama cât rău le-am făcut! Dar de acum s-a terminat! Fiecare avem probleme, dar viața merită trăită din plin, cu bucuriile și cu tristețile ei! Și încet a pus jos medalionul, care a început să strălucească. Strălucea acceptarea și iertarea doamnei.

Orașul întreg răsuflă ușurat. De acum încolo localnicii vor învăța să prețuiască lucrurile frumoase, micile bucurii și minunile fiecărei zile.

Mira și Fly erau mulțumiți. Când au vrut să închidă cartea a căzut o fotografie…o fotografie cu doamna misterioasă și cu bunica lor alături de un domn care semăna foarte tare cu bunica. Mira luă în mână fotografia și se uită mirată.

– De unde o cunoașteți pe bunica… și cine este domnul din fotografie?

– Elena este bunica ta? – ce ciudat! Am cunoscut-o alături de  fratele ei, la școala cu internat din Anglia. Am fost colegi. Nu i-am mai întâlnit de atunci.

– Bunica nu mai trăiește – spuse Mira cu tristețe, și nu ne-a povestit că ar fi avut vreun  frate.

– O, Ianis îmi era foarte simpatic – zise doamna cu o privire caldă – inventa tot felul de mașinării. Păcat că s-a îndepărtat de oameni și a devenit cam bizar. Nu am mai auzit de el.

– Poate aceasta este veriga lipsă! – spuse Fly, dar nici nu termină bine ce avea de spus că se văzu o fulgerare și erau din nou în bibliotecă. Cartea nu mai era, dar fotografia parcă prinse viață. În fundalul ei se vedeau, parcă într-o altă dimensiune, un șir de sclipiri și se auzi o voce care striga după ajutor: ” Help me! SUNT PRINS ÎN CAPCANA  MAȘINII TIMPULUI. Urcați în turnul bibliotecii și ajutați-mă!”

– O, nu! Ce ne facem? întrebă Mira

– Trebuie să urcăm în turnul bibliotecii! zise Louis

– Dar e foarte periculos! zise mama îngrijorată

– Ar fi bine să ne facem un plan, propuse Fly

– Ai dreptate! ziseră ceilalți

Deodată, au văzut o carte din care ieșeau niște raze strălucitoare. Au înțeles că, din nou, Angelus era cu ei și le trimitea un indiciu. Așa că au deschis cartea și au găsit harta bibliotecii. Cu ajutorul ei au descoperit un traseu secret spre turnul bibliotecii, un traseu ocolitor și sigur.

– Nu putem merge toți! zise Louis

– Mergem noi doi, eu și Mira! spuse repede Fly. O să încercăm să îl găsim pe Ianis. Poate ne va ajuta și el pe noi!

– Vă rog să aveți mare grijă! le zise mama puțin îngrijorată. Aveți la voi ceasul de la Angelus, dacă veți avea probleme, activați-l!

Mira și Fly au reușit să parcurgă tot drumul fără a întâmpina vreo piedică, dar la capătul lui au dat de un portal închis și nu puteau trece.

– Ne trebuie o cheie pentru a activa portalul! zise Fly

Deasupra ușii găsiră un loc ce semăna cu un triunghi. Când s-au apropiat, medalionul fetei a început să strălucească, semn că acolo era locul lui.

– Fly! Privește! Medalionul meu strălucește! exclamă Mira

Băiatul luă medalionul și reuși să activeze portalul. Deodată văzură cum din portal ieși chiar Marele Strumf:

– Salutare muritori, din altă dimensiune! Eu sunt strumful timpului și paznicul acestui portal. Ca să treceți, trebuie să dezlegați o ghicitoare. Dacă reușiți, vă las să treceți, dacă nu, veți rămâneți aici, blocați!

– Hai, spune-ne te rog, care este ghicitoarea? întrebă nerăbdător Fly

– Bine! Ia să vedem: Doi copii s-au născut în acelaşi spital, în acelaşi salon, la aceeaşi oră, în aceeaşi zi, în acelaşi an, au acelaşi tată şi aceeaşi mamă şi totuşi nu sunt gemeni! Cum e posibil?

Fără să stea prea mult pe gânduri, Fly răspunse:

– Sunt fete, adică răspunsul este: ”sunt gemene”!

– Of! Nu! De ce te grăbești? Răspunsul corect era ” făceau parte dintr-o serie de tripleţi” zise spiridușul, supărat. Vă mai dau încă o șansă! Dacă mai greșiți o dată, veți fi prinși în capcana mașinii Timpului, ca și prietenul vostru.

– Bine, bine! zise Mira nerăbdătoare

– ”Ce apare de două ori într-un moment, o dată într-un minut şi niciodată într-o sută de ani?”spuse strumful

Mira și Fly și-au dat seama că trebuia să fie ceva la mijloc, o capcană, un joc de cuvinte… Mira se lumină și zise:

– Cred că știm răspunsul corect! Răspunsul este ”litera M”.

– Bravo! Ați reușit! Portalul se deschide acum pentru voi! Succes și poate ne mai vedem!

– Mulțumim! răspunseră în cor cei doi și au pornit grăbiți să îl găsească pe unchiul Ianis.

Cu ajutorul portalului și al ceasului de la Angelus, Mira și Fly au reușit în sfârșit să se întâlnească cu unchiul lor Ianis:

– Oh, dragii mei! Nici nu știu cum aș putea să vă mulțumesc pentru că m-ați salvat din această problemă! Nu credeam că voi reuși să mă mai întorc vreodată în micul meu atelier. Bunica voastră îmi spusese mai demult că are niște nepoți demni de laudă, isteți și curajoși. Și avea mare dreptate! le mulțumi unchiul Ianis

– Și noi ne bucurăm că am reușit să vă aducem înapoi!…îi răspunse Mira veselă

– Ar fi totuși o cale să ne ajutați! spuse Fly. Noi vrem să îl găsim pe tata și ni s-a spus că este blocat în niște universuri paralele, sau bucle în timp, nu știu exact nici eu. Nu știți cum am putea face să îl aducem înapoi?

– Ba da, dragii mei. Exact la asta lucrez acum și cred că voi reuși să termin mașinăria în câteva zile. Rămâneți aici, aveți tot ce vă trebuie!

– Nu știu cum să facem! Poate ar trebui să o anunțăm pe mama! zise Mira

– Da! O să-i trimit un email, completă Fly. Cu siguranță nu va fi nicio problemă!

– Până atunci, vă dau albumul Familiei Andrenalină să vă uitați la niște poze făcute de mine, cu un aparat special! Sper să vă placă! Mă duc în laborator să termin ce v-am promis! zise bucuros unchiul Ianis

Copii luară albumul și, așezați comod pe canapea, cu câte o cană de ciocolată caldă în mână, au început să răsfoiască albumul unei generații întregi. Când dădu prima pagină, dintre file căzu o fotografie mai veche.

Curioasă, Mira ridică poza, o studie în detaliu și observă mesajul scris pe spatele ei:

”Dragi mei, văd că l-ați cunoscut pe unchiul Ianis. Misiune îndeplinită! Bravo! Știam eu că am niște nepoți pe care mă pot baza! Următorul indiciu este un număr vechi de telefon ”0777” și un cod pe care îl veți primi. Vă îmbrățișez cu drag, grand-mere”

Fly apucă repede receptorul, dar habar nu avea cum se utilizează un telefon din anii ’80…Mira îi sări în ajutor, văzuse într-un film cum se face, formă numărul și, în scurt timp, telefonul sună. Răspunse o voce calmă, de femeie în vârstă:

– Alo! Ați sunat la Castelul Bran. Cu ce vă putem ajuta?

– Alo! Bună ziua…..păi să vedeți…am găsit numărul acesta de telefon pe o fotografie veche și ni s-a spus să sunăm…..trebuie să descifrăm ceva…

– Aaaa! Se miră necunoscuta…Se pare că voi sunteți nepoții doamnei Elena, așa-i?!

– Da! răspunseră mirați Fly și Mira. Dar de unde v-ați dat seama?

– Oh, e o poveste lungă pe care o să v-o spun altădată…Acum nu prea am timp, sunt foarte aglomerată cu niște turiști din Grecia, așa că vă citesc mesajul lăsat de bunica voastră…notați?

– Da, imediat să luăm ceva de scris…zise Mira grăbită. Spuneți, vă rog!

– ”Poza te va ajuta/ În castel de vei intra/ Doamna nu e misterioasă/ Te așteaptă chiar la casă/Și acolo vei găsi/ Tot ce trebuie să știi!”.

– Atât? întrebă Mira nedumerită

– Da! Acesta era mesajul pentru voi pe care mi l-a lăsat Elena, demult….La revedere!

– La revedere și mulțumim!

Mira și Fly se gândiră cum să facă: să aștepte până unchiul lor va termina mașinăria sau să plece să rezolve următoarea misiune și apoi să se întoarcă?! Au hotărât să plece, doar numele lor era Andrenalina…cum să stea degeaba când următoarea aventură îi aștepta! I-au spus unchiului Ianis că se vor întoarce când mașinăria va fi gata și au plecat spre Castelul Bran. Au ajuns repede…cam într-o secundă! Noroc cu ceasul de la Angelus! Mama deja îi aștepta nerăbdătoare:

– Of! Bine că ați ajuns, îmi făceam griji! Cum a fost?

– Ce bine că ne-ai așteptat! se bucură Fly și o îmbrățișă

– Suntem bine! A fost o experiență interesantă! Am dezlegat și ghicitori! zise Mira pe un ton vesel

La intrarea în castel, cei doi au primit de la doamna de la casă un pliant pe care au citit următoarele: ”Inițial Castelul Bran (în limba slava «brana» înseamnă «poartă») a fost o fortăreață cunoscută sub numele de Dietrichstein, construita de Ordinul Cavalerilor Teutoni in anul 1212, ce a fost cucerită de sași spre sfârșitul secolului al XIII-lea.”

Mira a început, ca de obicei, să facă scenarii și să caute indicii în mesajul primit la castel:

– Păi, e clar! Aici e o poartă, un portal care ne va ajuta să ajungem într-o regiune locuită de sași. Dar unde? Și de ce?

– Stai! Hai să intrăm și să vizităm totuși cetatea, dacă tot am ajuns aici! zise Fly

– Ai dreptate! Haideți să intrăm, poate găsim vreun indiciu! zise mama

Cei trei au intrat și au vizitat întregul castel. I-au admirat toate detaliile: ușile frumos sculptate, scările în spirală care te duceau în cămăruțe secrete, cărțile vechi cu desene misterioase, portretele ce zâmbeau trist vizitatorilor…La un moment dat, o fotografie îi atrase atenția într-un mod deosebit Mirei, era un portret al Principesei Ileana care părea că vrea să-i spună ceva. Luă fotografia, o studie îndeaproape și o întoarse.

Pe spatele fotografiei Mira recunoscu din nou scrisul bunicii:

”Mă bucur că ați găsit această fotografie. Este următorul indiciu. Dacă ați ajuns până aici, înseamnă că sunteți copii foarte curajoși și deștepți. Dar mai sunt câteva secrete foarte importante pe care nu le știe nimeni. Aveți un frate despre care familia știe doar că a murit la naștere. Dar nu este adevărat! Vreau foarte mult să îl găsiți și să vă continuați drumul împreună . El locuiește într-un orfelinat. Dacă descifrați codul de mai jos, veți afla unde locuiește și cine este. Codul este acesta: ”PSFJZINZ, VSFKNI ZTZJ ZTFSIZKNI”. Mult succes! Vă îmbrățișez cu drag! Bunica Elena.”

– Vai, ce bine! Întotdeauna mi-am dorit să mai am un frate! a spus Mira

– Și eu mi-am dorit un frate! exclamă Fly

– Cum a fost posibil acest lucru? De ce nu mi-au spus că trăiește băiatul meu? Am crezut că a murit atunci! zise mama în stare de șoc

Toată ziua, cei trei, au încercat să descifreze mesajul primit.

– Am găsit! Am descifrat mesajul! a țipat deodată Fly. Este un cod cu litere în oglindă, primele litere sunt de fapt ultimele, astfel A este Z, B este V, C este U, și tot așa…

– Și care este mesajul? întrebă Mira curioasă

– ”Germania, Berlin, Adam Andrenalin.”

– Ești foarte isteț, Fly! a spus mama cu mândrie, mângâindu-l ușor pe cap. Și acum la drum, copii! Berlin, așteaptă-ne, venim! Nici un dubiu nu mai am, îl căutăm pe Adam!

Râzând de versurile mamei, Mira completă:

– Ia te uită/ Iese rima/ Trăiască Familia Andrenalina!

Întâlnirea din Germania cu fratele lor pierdut era o întâlnire specială, de suflet, în care cei trei gemeni urmau să fie împreună pentru prima dată în viața lor. Mama era foarte emoționată la gândul că își va cunoaște și al treilea copil.

Ajunseră târziu la Berlin, seara se lăsase încet, iar luminile orașului îl făceau să pară ieșit ca din povești. Era un loc magic, un loc unde familia se va reuni pentru prima dat cu fratele pierdut. De la gară au luat un taxi până la un hotel din centrul Berlinului, Hotel Alexanderplatz. Aici cei trei au făcut planul pentru a doua zi și s-au odihnit după o călătorie obositoare.

Dis-de-dimineață Mira reuși să facă rost de un laptop și se apucă să caute câteva informații legate de vreun orfelinat din oraș sau orice ar fi putut avea vreo legătură cu fratele lor. Reuși să găsească o adresă pe care și-o notă pe un carnețel: Leipziger Strase, Nr. 777. Cifra îi atrase din nou atenția! Să fie o coincidență?! Semăna cu numărul de telefon lăsat de bunica…Toate începeau să se lege. Parcă era un puzzle uriaș! Începea să vadă imaginea de ansamblu! A înțeles ce urmărea bunica! Să reunească familia după atâta timp! Pentru că dragostea celor dragi e cea mai mare putere și bogăție pe care o poate avea o familie! Mai aveau un pic și reușeau!

Cu adresa în buzunar, Mira plecă să îi trezească pe mama și pe Fly. Erau așa de aproape! Cum puteau dormi! Ea abia a reușit să închidă un ochi toată noaptea! Ce emoții avea! Abia aștepta să-l vadă! Oare cum era? Of, câte întrebări, câte gânduri îi umblau prin cap.

– Fly! Trezește-te! Am găsit adresa orfelinatului!

– Bine, bine…mormăi Fly încă adormit.

Mira plecă să facă același lucru și cu mama, dar nu i-a reușit. Doamna Andrenalină era deja îmbrăcată și își savura încet cafeaua, când ea intră în cameră. Era și ea emoționată! Se vedea cum îi tremura încet mâna.

– Buna dimineața, mama! Cum ai dormit? întrebă Mira

– Bună dimineața, draga mea! Nu prea am dormit, recunosc! Abia aștept să mergem!

– Am căutat de dimineață ceva informații și am găsit adresa unde trebuie să mergem!

– Bravo, Mira! Ești minunată! se bucură mama

Cineva ciocăni la ușă. Mama deschise, iar pe jos era un plic. Cu siguranță era vreun mesaj de încurajare de la bunica Elena. Deschiseră plicul și găsiră un bilet pe care scria doar atât : ” Leipziger Strase, Nr. 777 ”. Acum erau sigure că au găsit adresa cea bună.

Cineva ciocăni din nou. Mira deschise și dădu peste Fly, care era deja echipat, gata de plecare și pus pe glume:

– Guten morgen! Ce faceți? Nu sunteți gata!? De când vă aștept!

Veseli, au pornit pe culoar în pași de dans…parcă erau trei muschetari plecați să îl caute pe cel de-al patrulea!

Au găsit repede adresa și acum stăteau în fața clădirii și nu știau cum să facă. Fly, mai curajos, și-a luat inima în dinți și a intrat să-și caute fratele. Mira și mama rămăseseră deoparte să îl aștepte. După vreun sfert de ceas, Fly se întoarse însoțit de un băiat de aceeași vârstă, cu părul mai lung, parcă era copia lui, doar că varianta rock. Mira îi sări deja de gât, știa că era Adam, fratele lor. Mama era cu ochii în lacrimi și nu mai putea spune nimic. S-au îmbrățișat cu toții, bucuroși că au reușit să se regăsească după atâția ani.

Când au început Mira și Fly să-i povestească prin ce aventuri au trecut, Adam rămase cu gura căscată. Le-a spus că și el are câteva obiecte care nu știe ce rol au, de exemplu jumătatea de ceas pe care o păstrează de mult timp în sertar. Atunci Mira și-a adus aminte de cutia cu amintiri de la bunica, unde găsise și ea tot o jumătate de ceas și a venit cu ideea să vadă dacă nu cumva cele două bucăți se potriveau. Așa cum presupuse, cele două jumătăți se îmbinau perfect, dar, din păcate, lipsea o piesă foarte mică. Când au întors ceasul, pe spate erau patru cifre.

– Oare acesta o fi un semn? întrebă Mira.

– Nu știu, trebuie să aflăm, poate e un nou indiciu! a răspuns Adam. Am o idee unde putem să căutăm.

Copiii și-au dat seama că aceste numere, 12:34, reprezintă de fapt o adresă unde trebuie să ajungă, 12 era numărul străzii, iar 34 era numărul casei.

S-au dus la adresa găsită, dar în casă nu era nimeni, era o casă uitată, aproape demolată. Totuși ei au intrat în casă și au început să caute ceva. Mira a observat într-un colț o lădiță. Când au deschis-o, au găsit ceea ce căutau: o hartă! Era o hartă ce semăna cu o cizmă! Era harta Italiei. Adam a vrut să o arunce, pentru că n-avea niciun rost. Fly și Mira nu l-au lăsat, știau că harta o să le fie de mare folos. Când au deschis harta, a căzut exact piesa care lipsea din ceasul lor. Au reușit să potrivească toate piesele și atunci au observat două litere care era chiar monograma bunicii lor ”E.A”.

Mira și Fly doreau să plece ,împreună cu Adam, dar trebuiau să rezolve la orfelinat. Mama a mers și a făcut toate actele necesare și spre seară, fericiți, s-au îmbarcat toți patru în primul tren către Roma. Copiii se bucurau că sunt împreună, mama se bucura de bucuria lor!

A sosit trenul, iar ei au urcat și și-au ocupat locurile, în vagonul 3, cușeta cu numărul 3. Fly a adormit, Mira a început să recitească jurnalul bunicii Elena cu gândul de a mai găsi ceva indicii , iar Adam a început să studieze harta primită. Mama, se gândea că nu degeaba merg la Roma toți patru, fiindcă însuși numele orașului, citit pe dos, era exact ceea ce simțeau ei acum, o dragoste fără margini, dragoste pentru fratele pierdut și regăsit, dragoste pentru copilul regăsit!

În scurt timp trenul sosi în gara Termini din Roma. Ce nume aveau deja destinațiile lor! ”Termini”! cu siguranță bunica le trimitea câte un mesaj la fiecare pas. Mai aveau un pic și terminau călătoria. Au coborât din tren curioși de aventura nouă, ”a l’italianna”, ce îi aștepta. Pe peron s-au uitat unii la ceilalți nedumeriți, cu o privire care parcă spunea ”Și acum încotro?! Ce facem?”. Au deschis harta și au început să se uite mai atent. Mira a observat că un punct era puțin cam șters.       S-au uitat mai atent și au descifrat numele străzii – ”strada Tivoli”, între numerele 38 și 42. Fly s-a uitat la ceas și a observat că este exact ora 12.00. Când a ridicat capul, a observat că o doamnă mai în vârstă s-a oprit în fața lor, cu capul aplecat. Arătătorul ceasului se afla exact în direcția doamnei. Aceasta purta un fulgarin cu glugă, pantaloni negri și avea părul cărunt. Când doamna a ridicat privirea, Mira s-a speriat. De fapt, nu numai ea, ci și ceilalți trei erau uluiți. Doamna era copia perfectă a bunicii Elena!

– Buongiorno! salută Mira politicos. Era singura care cunoștea puțină italiană. Eu mă numesc Mira, iar ei sunt Adam și Fly, frații mei, iar dânsa este mama noastră.

Deoarece doamna misterioasă nu spunea nimic, Mira a continuat:

– Semănați foarte tare cu bunica noastră, Elena!

– Elena…., murmură femeia cu o voce ciudată

– O cunoașteți cumva pe bunica noastră? întrebă Adam

– Sunteți gemenii aceia…parcă își amintea ceva doamna misterioasă. Da, parcă îmi amintesc ceva! Haideți cu mine, vă povestesc pe drum…

– Îmi cer scuze, dar unde locuiți? o întrebă Mira

– Aici aproape de gară, pe strada Tivoli, la numărul 40…

Deodată se auziră trei șuierături scurte și una lungă…era semn că trenul își continua drumul spre următoarea destinație. Se aplecară să-și ia bagajele, dar când se întoarseră, doamna dispăruse, de parcă intrase în pământ.

-Nu ați văzut cumva o doamnă care era aici pe peron, purta un fulgarin cu glugă, pantaloni negri și avea părul cărunt, încerca Mira să afle ceva informații de la călătorii de pe peron, dar se pare că nimeni nu văzuse nimic.

– Oare unde a dispărut? se întrebă Fly

– Nu știu! răspunse Adam trist că pierduseră ocazia să afle ceva despre bunica lor.

Au deschis repede harta și s-au uitat atent la punctul care le atrăsese atenția mai devreme.

– Avea dreptate, zise Mira. Nu e așa de departe adresa pe care ne-a dat-o! Haideți să mergem, în cincisprezece minute suntem acolo!

Luându-și fiecare bagajele, au pornit spre adresa indicată neștiind dacă vor reuși să dea de doamna misterioasă. Curiozitatea de a descifra misterul îi împingea înainte. Ajungând la o intersecție, au desfăcut harta și un curent puternic le-a smuls-o din mâini.

– Ne-am pierdut! spuse cu teamă Adam.

– Ba nu! spuse încrezător Fly. Mai avem încă ceasul de la Angelus. Hai să vedem! Poate ne ajută! Arătătorul ceasului era îndreptat spre un magazin mic din colțul străzii. Au hotărât să intre și să întrebe de adresa căutată.

– Oh, certo, come no! Cunosc adresa aceasta! Cândva a locuit acolo o doamnă mai în vârstă, dar de jumătate de an a dispărut fără urmă! le povesti vânzătoarea

Ieșiră toți din magazin, iar femeia le arătă cum să ajungă adresa căutată.

– Mille grazie! Răspunseră în cor și plecară .

La colțul străzii mama observă un bătrânel, cam palid și înfrigurat. Părea a fi la capătul puterilor. Mira își făcu curaj și spuse:

– Bună ziua! dar bătrânul păru că nu o auzi.

Aceasta se apropie mai mult și îi puse mâna pe umăr. Bătrânul tresări.

– Bună ziua, fata mea! Cum te cheamă și ce dorești?

– Eu sunt Mira Adrenalină, iar ei sunt frații mei și mama mea.

– Adrenalină? spuse bătrânul uimit. Am cunoscut o femeie uimitoare cu numele acesta. Elena Adrenalină. O femeie minunată, deșteptă, frumoasă, cu simțul umorului….

– Ăăă!!!….. făcu surprinsă Mira E-E-Elena Adrenalină este bunica noastră!! O cunoașteți?

– Normal! exclamă bătrânul. Era cea mai bună prietenă a mea. O iubeam… Gemenii înlemniră. Fly îi dădu un ghiont lui Adam. Acesta avu o privire îngrozită. Își luă inima în dinți și încercă să scoată câteva cuvinte:

– Ne puteți spune unde se află casa în care a locuit ?

Bătrânul le arătă poarta în fața căreia erau. Acolo, la nr. 777, locuise cândva doamna Elena Andrenalina. Era o casă frumoasă, cu o arhitectură elegantă, cu o grădina plină de flori în față. Coloanele albe de marmură ce străjuiau arcada fațadei, dădeau construcției un aer de castel medieval. Intrară cu toții înăuntru. O largă scară maiestuoasă, din marmură fină, de culoarea fildeșului ce se bifurca la jumătatea drumului și făcea legătura între parter și nivelele superioare ale clădiri. În stânga pătrunseră într-o sală de recepție, decorată într-un stil victorian, străjuită de o oglindă venețiană uriașă. În mijlocul sălii era așezată o masă rotundă, de 12 persoane, de culoarea fildeșului. În capăt se afla un șemineu, ce invita pur și simplu la relaxare și te trimitea cu gândul la Crăciun și la imaginea întregii familii reunite. Tot acest decor părea pregătit de bunica în detaliu pentru tot ce urma să se întâmple în continuare.

Mira era emoționată, fiindcă presimțea că aici se va încheia o altă aventură a fraților Andrenalină.

– Fly! De ce crezi că ne-a adus aici bunica? întrebă Mira

– Cu siguranță are legătură cu toate călătoriile noastre din ultima perioadă! îi răspunse calm băiatul

Adam și cu doamna Andrenalină admirau încăperile casei unde intraseră. La un moment dat se auzi un zgomot puternic!..Buf!Poc!..Toată lumea era în alertă…unchiul Ianis reușise să deschidă un portal prin oglinda uriașă din camera de zi. Tocmai se ridica de pe jos, când îl văzură!

– Ooo!!!! Ce intrare ți-ai făcut unchiule! Așa da! Parcă ești David Coperfield! glumi Fly

– Bravo! Îmi place! zâmbi Mira

– Bine ai venit, Ianis! Chiar îmi doream să ne cunoaștem! îl primi politicoasă mama

Între timp Adam îl ajută să se ridice și să se așeze pe fotoliu. După ce își trase sufletul, zise:

– Dragii mei! Am reușit! Mașinăria funcționează! Avem nevoie de un singur lucru: ca membrii familiei să se țină de mâini în timp ce eu spun codul de dezactivare a buclei de timp în care a fost prins tatăl vostru. Sunteți gata? întrebă unchiul Ianis

– Daaaa! răspunseră toți deodată, cu emoție în glas.

– Atunci să începem! Expositus speculum! Expecto Pater!

Și minunea se întâmplă! Prin portalul deschis în oglindă, unchiul Ianis reuși, în sfârșit, să îl readucă pe tatăl familiei Andrenalină, Icarus .

Toată lumea sări pe el de bucurie! Nu credea nimeni că se mai pot întâmpla minuni! Dar iată! Au reușit!

– Acum înțeleg de ce ne-a adus aici bunica, zise Mira fericită! Dacă dragoste nu e, nimic nu e! fiecare dintre noi a avut un rol în această poveste…și până și inițialele numelor noastre spun același lucru, același cuvânt alcătuit din 7 litere: F(ly), A(dam), M(ira), I(anis), L(ia),I(carus), E(lena):FAMILIE!

– Da, Mira, ai dreptate! Bunica a înțeles ce trebuie să facă pentru a ne aduce pe toți împreună, aici în casa ei de suflet, din inima Romei. Privește tabloul de deasupra șemineului, nu ți se pare că deja zâmbește!…

– Tată, hai spune-ne câte ceva din călătoria ta…