Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 27

povestea calatoare satu mare
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 28
septembrie 5, 2016
povestea calatoare sf gheorghe
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 26
septembrie 7, 2016

Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 27

povestea calatoare bistrita

Spre deosebire de ceilalţi fraţi, ‘’Fraţii Adrenalină’’ erau printre puţinii care se înţelegeau bine. Cei doi adolescenţi Mira şi Fly, aveau un şarpe pe nume Black.

Acest şarpe era unul misterios, deoarece mereu dispărea şi nimeni nu ştia. Într-o zi Mira şi Fly îl urmăriseră şi acesta intră într-un portal, care de fapt era dulapul de pe hol. Mira şi Fly se mirară şi se speriară, apoi şi-au făcut curaj şi au intrat. Când intrară, văzură o lume nouă, diferită, care era condusă de regina Eliza. Black era animalul ei păzitor şi trebuia să o scoată din mâinile maleficului Frank. Din păcat, Eliza era ţinută ostatică de acel Frank. Cei doi adolescenţi se mirară, iar Black le explică totul. Fraţii Adrenalină găsiră o soluţie in care Frank trebuia să o lase liberă pe regină, iar regina Eliza să-l facă comandantul gărzilor. Frank fusese de acord, deoarece mereu şi-a dorit să fie comandant. Regina Eliza era liberă şi lumea era în pace şi linişte.

Black, Mira şi Fly merseră acasă mulţumiţi şi încântaţi de aventura pe care o avuseseră împreună cu şarpele lor, Black, ştiind că se vor distra în următoarea zi de Halloween.

În următoarea dimineaţă Mira se trezi speriată de fratele ei Fly, deoarece era Halloween. Ei erau fericiţi fiindcă ştiau că în ziua aceea, bunica lor venea în vizită. Aceştia nu întelegeau niciodată de ce bunica lor venea doar de Halloween.

Ca în orice zi, ei trebuiau să plece la şcoală. Ajunşi acolo, toţi copii erau costumaţi în tot felul de monştri hidoşi. Cursurile, ca întotdeauna, erau plictisitoare. Până la urmă, se şi terminară. Sosiţi acasă, şi bunica lor era acolo. Aceasta le aduse copiilor diverse tipuri de dulciuri şi obiecte specifice Halloweenului. Mama lor nu era prea încântată de darurile bunicii, dar acceptase cu greu. Bunica lor era cam ciudată, dar mama nu-i credea când vorbeau de aceasta. Într-o noapte copiii s-au trezit din somn deoarece au auzit nişte zgomote ciudate. S-au ridicat din pat şi au plecat spre locul luminat. Acolo era bunica lor, care avea un glob ciudat în mână şi un cazan din care ieşea fum colorat. Ei şi-au dat seama că era vrăjitoare. S-au pus înapoi în pat cu gândul să-i spună ziua următoare mamei cele văzute. Dar când s-au trezit, bunica plecase şi s-au hotarât să nu-i spună nimic mamei.

Copiii au zărit-o pe geam pe bunica. Au fugit spre ea spunându-i să se oprească. Aceasta, auzind spusele copiilor, se grăbi mai tare. Se opri într-o staţie nemaivăzută. Şi instantaneu apăru din cer un autobuz cu monştrii ciudaţi în el. Bunica urcă în autobuz făcându-le cu mâna copiilor şi spunându-le în şoaptă „Vă iubesc! Am să vin înapoi cât de repede pot’’. Aceasta dispăruse printer norii albi ai dimineţii. Copiii se întrebau oare unde a dispărut,  dar aceasta va rămâne un mister.

După ce ştiau că între fratii Adrenalină şi tatăl lor exista o conexiune s-au dus în pod pentru a afla mai multe informații de la Black și White. Aceștia au repetat cuvintele spuse de către Consiliu, cum că tatăl lor a fost un călător in timp la fel ca ei doi. După care le-au mai arătat încă patru versuri care continuau cele două poezii apărute în zilele precedente. Acestea spuneau: ,,Călători în timp veți deveni, Familia vă veți întregi, Lumea doar pe voi contează, Și așteaptă sa fie salvată…” Rostind aceste cuvinte, frații Adrenalină au ajuns din nou în sala Consiliului, citindu-le membrilor aceste versuri. Au văzut cum erau batjocoriți oamenii si au sesizat că, dacă nu vor veni în curând vom repetă aceleasi greșeli ca si strămosii noştri. Au căzut mai multe războaie, în care de multe ori. Egipteni erau cei care atacau. După care au avut din nou o viziune cu tatăl lor, în care acesta le spunea ca îi va sprijini tot timpul. În urmatoarea ascundă s-au trezit din nou in podul casei lor alaturi de cei doi şerpi, Black si White. După care cei doi au coborât şi au luat cina alături de mana lor. I-au spus despre călătoria lor în Egipt, şi dacă nu vor salva repede lumea, vor ajunge din nou răi ca şi strămoșii lor. Mira a inceput sa povestească cum a fost în Egipt, unde a fost in război dintre două popoare. Acesta a fost intrebat dacă vor interveni. Bineînțeles vor interveni rapid în lume, si vor ajunge sa poarte războaie din cauza geloziei si lacomiei. După care au mai discutat despre ce trebuie sa facă pentru a salva omenirea. Ei s-au gandit să călătorească in trecut pentru a face pace. După ce aceştia au mers la culcare in speranța de a putea salva lumea de gelozie.

În dimineață următoare, Mira s-a trezit mai devreme decât de de obicei şi a meditat. Avea misiunea ca ea şi tatăl ei să salveze lumea şi să afle cât mai multe despre tatăl ei. Timpul a trecut asa de repede şi Mira nu si-a dat seama până când ochii îi căzură pe geam. Se duse şi îl trezi pe Fly. După ce au luat micul dejun cu mama lor, au mai discutat despre misiunea lor şi cei doi gemeni s-au retras in camera lor.

– Trebuie să fie un mister la mijloc! spuse Mira.

– Da si eu cred ca ar trebui sa fie un mister la mijloc!spuse Fly.

– Dar in afară de aceasta lumea trebuia salvată.

În momentul următor se auzi agitație pe stradă, iar Mira si Fly se uitara pe geam si văzură un om bătrân care era fugărit si oamenii ziceau că trebuia prins pentru că a comis un furt dintr-o biblioteca,desi bătrânul nu deținea nimic. Bătrânul se uita la copii si parcă vroia sa le spună ceva,dar oamenii nu îl lăsară. Fly si Mira observată ca îi lipsea un deget care părea a fi rupt recent. În seara aceea au stat si s-au gandit mult. Mira îi explica lui Fly ce legătură au ei cu Black,White si bătrânul de pe strada. Singurul lucru pe care si-l doreau cei doi mersera in pod,dar când intraseră, White a luat înfătisarea lui Angelice si Black înfătisarea lui Angelice. Copiii le-au spus:

– Vrem să ne învățați cum ne putem întoarce in ziua accidentului tatălui,ca sa-l prevenit.

– Ca să călătorești în timp trebuie să vă deschideți paralele sufletului,spuse cu glas încetișor White.

– În ceea ce privește călătoria în timp, într-o perioadă de timp exactă vă pot ajuta eu,adăugă Black. Tot ceea ce trebuie să faceți este să vă uniți puterile şi să vă gândiți la acea perioadă de timp. După multe alte explicații care le vor fi de folos,Black si White îi atenționează la starea de spirit. Curios Fly îsi dorea nespus de mult sa încerce ceasul si călătoria în timp alături de Mira. Nu treci mult timp dupa ce White termină de spus ultimul cuvânt, că din spatele lui se observat niște unde foarte luminoase care ieseau din ceasurile gemenilor .

Si aşa ei şi-au dat seama de ce sunt in stare si cât de puternice sunt forțele lor. Următoarea zi,alături de Black si White şi-au unit forțele pentru a-l aduce pe tatăl lor înapoi. Din ceasurile lor ieşeau unde aurii,puternice ,care zburau de colo până colo prin podul întunecat plin de cutii prăfuite . Din unde a început sa se contureze ușor, ușor un chip de bărbat. Pe fețele luminate ale copiilor de putea observa entuziasmul. Nu trecu mult şi entuziasmul dispărută odată cu undele. Copiii privind cu ochii inlăcrimați şi-au dat seama ca nu au cum să reusească ce le-a fost scris. Dar din umbră ce mărginea podul a aparut tatăl lor . Copiii au sarit in brațele lui. Cu glas duios tatăl le spune.

– Îmi cer scuze pentru ca nu am fost alături de voi când trebuia !

– Nu mai contează acum,tată!!spuse bucuroasă Mira. Cel mai important este că acum eşti cu noi.

– Tată, Mira are multă dreptate;rosti Fly.

– Ei bine ceea ce voi urma sa spun vă va schimba starea;se întristă tatăl.

– Ce este tată? întreba Mira mirată.

– Vedeti voi,atunci cadm m-am blocat in timp i-am spus mamei voastre să nu vă spună adevărul până nu veți creşte. Eu nu mai am puteri,iar de aceea voi trebuie sa vă îndepliniți misiunea de a mă salva si pe mine. Dar țineți minte; de fiecare dată când soarele va străluci prin geamul podului sau prin oricare alt geam eu voi fi acolo. Şi tatăl dispăru.

Mira şi Fly se aflau în dimensiunea lor, uitându-se fiecare în cartea cu numele sau inscripţionat pe copertă.Acolo, fiecare găsi câte o scrisoare adresată lor în care li se spunea despre o nouă misiune.Un cuvânt care i-a sărit in ochi lui Fly a fost ,,trecut”…,,Sara”…se gândi la ea… însă reveni repede la realitate deoarece ştia că sora lui îl mai avea in minte, de asemenea, pe Abe.După câteva momente de tăcere adancă, Mira spuse:

– Priveşte! în scrisoare scrie ,,Friedrich Stolz, GERMANIA, 1904”.

– Să mergem în trecut atunci! Spuse Fly.

Fata învârti acele ceasului, iar cei doi ajunseră într-o secunda într-o altă casă:una simplă şi modestă. Mira tresări, deoarece de la subsol veneau nişte zgomote. Fly acceptă să coboare primul, deşi, în acel moment, nu se simţea mai curajos decât sora lui. Când se încheie şirul de scări, cei doi observară că au ajuns într-un laborator mult mai puţin evoluat decât cel din zilele lor. Peste tot erau hârtii aruncate, pe masa un microscop, pahare Berzelius, eprubete şi multe altele. Într-un colţ al camerei stătea un bărbat care părea puţin neliniştit. După câteva momente, Fly observă că Mira îl tot înghiontea, sugerându-i să îl anunţe pe bărbat că mai este cineva în încăpere. Puţin speriat, baiatul îşi drese glasul, dar domnul nu dădu vreun semn că ar fi auzit.

– Scuzaţi-mă, dumneavoastră sunteţi Friedrich Stolz?

Bărbatul tresări şi se miră atât de tare de prezenţa copiilor, încât aproape vărsă două soluţii de pe masă.

– Da… da eu sunt…cine întreabă?

– Suntem Mira şi Fly, am venit să te ajutăm.

– Cum aţi ajuns aici? Cine sunteţi voi ,de fapt?

– Suntem fraţii Adrenalină. Misiunea noastră este de a schimba istoria şi de a te ajuta să descoperi ceva măreţ.

Dl. Stolz îl intrerupse pe Fly spunând:

– Îmi place faptul că aveti o imaginaţie foarte bogată. Mi-ar plăcea să am asemenea copii.

– Staţi! A spus Mira, apoi i-a arătat scrisoarea pe care au găsit-o.

– Credeţi că am să vă iau în serios dacă îmi arătaţi asta ? a zis el.

Într-un final, Mira şi Fly reuşesc să îi câştige încrederea, apoi acesta îi întreabă dacă vor să servească ceai şi biscuiţi şi dacă au unde să stea peste noapte.

Dl. Stolz i-a primit într-o cameră de la etaj, pe cei doi copii. A doua zi, Mira se trezise mai târziu , iar când îşi deschise ochii îl văzu pe Fly pe marginea patului. Fata se ridică şi se duce lângă el. Ea îl intrebă:

– Ce s-a întâmplat?

– Mă gândesc la Sara, nu mi-o pot scoate din minte.

– Ştiu cum e…

Înainte de a termina spusele, se auzi un strigăt:

– Sunteţi gata, copii? a spus dl. Stolz.

– Da, venim imediat, a spus Mira.

– Nu vreau să vin , a spus Fly suspinând.

– Avem o misiune de îndeplinit, lasă sentimentele şi hai !

Cei doi copii se grăbiră să ajungă în laborator , dar Mira a alunecat pe o treaptă şi a deschis o uşă secretă. Dl. Stolz a venit în fugă la fată să vadă ce s-a întâmplat. Mira l-a întrebat:

– Tu ştiai de uşa asta?

– Nu ,cred că face parte din misiunea voastră.

– Haideţi să vedem ce e înăuntru, a zis Fly.

Au intrat unul după altul în încapere. Dl. Stolz a aprins un chibrit ca să vadă ce e înăuntru. Se simţea un miros puternic de cauciuc ars. Pe pereţi se prelingea o substanţă mov şi lipicioasă, la fel ca o mazgă.  Pe podea erau  o mulţime de cutii prăfuite, însă ceva le atrase atenţia copiilor. În spatele încăperii se afla o carte uriaşă, din piele neagră, aşezată între două statui.Fly îşi făcu curaj şi deschise cartea. Descoperică în ea erau scrise incantaţiiîn limba latină.Băiatul citi una dintre ele cu voce tare, iar imediat după aceea, pământul se cutremură şi statuile se treziră la viaţă. Ochii lor erau roşii şi începuseră să arunce cu diferite obiecte în ei. Din fericire, Black apăru şi se încolăci în jurul unei alte cărţi în care erau incantaţii pentru a le face să devină bune. O citiră, iar statuile se liniştiră şi apoi spuseră:

– Noi vă putem ajuta cu îndeplinirea misiunii voastre, însă trebuie să rămână totul secret.

– Dar cum se va întâmpla acest lucru, dacă Dl. Stoly e aici?

– A leşinat acum câteva minute, dar va fi bine.

– În regulă, zise Fly. Deci, cum ne puteţi ajuta?

– Vedeţi curtea din colţ? În ea se află documente despre adrenalină, despre care va trebui să îl faceţi pe Dl. Stolz să creadă că a descoperit-o.

După câteva momente s-a trezit şi Dl. Stolz, iar copiii l-au convins că el a găsit documentele. Imediat, acesta a început studiul acestora, iar în câteva zile a prezentat că hormonul secretat în sânge în cazuri de stres este adrenalina.

Acum copiii erau foarte bucuroşi că şi-au îndeplinit misiunea, dar nu au dezvăluit vreodată cuiva că ei au ajutat la descoperirea adrenalinei.

Mira si Fly au înţeles atunci, mai bine decât oricând, că erau inseparabili, de nedespărţit, că nu ar fi putut trăi unul fără celălalt si că nu ar reuşi să ducă la bun sfârşit misiunea de a salva omenirea, decât unindu-şi ideile şi forţele.

– Trebuie să ţinem cont de sfatul primit! i-a spus Mira, fratelui său.

– La care sfat te referi? a întrebat-o Fly.

– La acesta: ,,Călătoreşte în timp şi vei găsi perioada în care va fi nevoie cu adevărat de voi!’’

– Ai dreptate, Mira! Dar, de unde am putea afla în ce vremuri ar trebui să ne teleportăm? Oare unde este nevoie de noi ?

– Da, e adevărat!

– De unde să ştim în ce perioadă lăcomia, invidia şi ura au pus cel mai tare stăpânire pe lumea aceasta?

– Cum să ne dam seama dacă s-a întamplat sau se va intampla? a intrebat Fly ,vizibil comfuz şi oarecum speriat.

Mirei i se lumină dintr-o dată chipul fiind străfulgerată de o idee care i se părea genială.

– Soluţia salvatoare e acum și aici, iar noi tot alergăm de-atâta timp încoace-încolo.

– Ce vrei să spui, Mira?

– Vreau să spun că in zilele noastre, invidia, ura şi lăcomia au pus stăpânire pe omenire.

Zâmbetul surorii sale şi ideea acestea i-au dat și lui Fly mai mult curaj decât până în acel moment.

A început o noua zi. Mira si Fly se simt mult mai bine dupa aventura lor. Cei doi fraţi încearcă să descopere secretului manuscrisului. Mira încearcă să-i dea de cap, dar nu reuşeşte.

,,Le-am sărutat odată, iei secera în mână

şi lui ciocanul muncii, cu care se îngană

Ea înnoptand în holdă, el potcovar şi faur

Şi mi le dăruiră în giuvaer de aur’’

Şi apoi își dădu seama că literele subliniate formau cuvântul: INVIDIE.

,,Carte frumoasă cinste cui te-a scris”

…dădea cuvantul: URA.

Mira si Fly o chema pe Sara pentru că nu ştiau cum să desfacă misterul. Sara era o persoană pe care cei doi frati nu o cunoșteau bine. Era o fată rea care slujitoarea bunicii lor si vroia să fure carnetelul pentru a elibera monstrul care bantuie casele copiilor. Dorea pe langa manuscris sip e Fly caci se îndrăgostise de el ăi ar mai fi dorit să o ajute monstrul şi Fly să domnească peste acel ţinut al fratilor.

Sara nu suporta faptul ca fraţii se întelegeau  foarte bine, îşi completau ideile unui altuia si vorbeau despre singurul lucru pe care ii uneau: prietenia lor si carneţelul bunicii.

Din comportamentul Sarei de a-i despărţi pe cei doi fraţi si de a-i  întoarce unul împotriva celuilalt, Mira şi-a dat seama ca ce scria în carneţel se refera la relaţia dintre toţi oamenii din prezent.

În timp ce Mira şi Fly rămăseseră blocaţi în capsule,Mira se gândi să se rotească unul către celălalt pentru a le sparge, dar când capsulele s-au atins au ajuns, cu un zgomot asurzitor, în bibliotecă. Acolo l-au văzut pe Black încolăcit în jurul ceasului.

– Bun băiat! Exclamă Fly.

– Uite! Zise Mira. White încearcă să fure ceasul!

Mira luă o carte ăi îl lovi pe White, aşa tare încât acesta leşinase. Fly luă ceasul ăi observă o inscripţie pe carte. După ce a citit-o cu voce tare, a apărut din umbră o femeie îmbrăcată în alb, cu părul bălai pe spate, cu ochii mari, verzi, le-a dat un şirag de mărgele celor doi, pe care erau cuvinte amestecate.

Dacă aveau să ghicească cuvintele, urmau să găsească locaţia unde se ascundeau gemenii răi.

– Am reuşit! Sunt în p…o…d! zise Mira.

– În podul casei noastre? Să mergem!

Fly şi Mira ajunseră în podul casei. Erau aşa multe cărţi încât intrarea în sine era un joc de strategie. Pe teancuri domnea praful, iar dacă încercai să-l sfidezi riposta cu prăfuita armată de soldaţi. Acolo începuse totul. Acolo găsiseră ceasul şi îşi începuseră aventurile. Fly reuşi să recupereze ceasul de la Arine şi, ţinând împreună cu Mira  ceasul, Arine şi Ylf s-au teleportat de unde au venit.

Dar ce se întâmplase cu Rudolf şi cine era femeia din bibliotecă? Cum urmau cei doi să scape de invidie, lăcomie şi ură? Toate erau acum pe umerii Mirei. În capul ei totul era confuz, ameţit, de parcă mii de voci îi puneau întrebări în acelaşi timp. Presiunea era copleşitoare. ”Esenţele tari se ţin în sticluţe mici„ spun ei. Acum, stând frântă printre pagini, îşi dorea ca acest lucru să nu fie adevărat. Oricum era scundă, neînsemnată, ce sens are să se încreadă mereu în cunoştinţele ei? Prin ochii ei albaştri o confuzie puternică săgeta paginile cărţilor. De ce erau aşa liniştite? Stăteau acolo, deschise, şi se purtau cu superioritate. Avea impresia că acestea o bârfeau mişeleşte, fără ruşine, dar într-o limbă necunoscută ei.

Ce puteau căuta gemenii în podul lor? Ce avea de ascuns acesta? Ce era aşa special la aceste cutii, această mare dezordine? Înainte să dispară, Ylf căuta prin cutii, iar Arine citea dintr-o carte, aceeaşi care stătea acum în faţa Mirei. Nimic special, aparent, doar o carte despre misterele stelelor. Avea impresia că răspunsul ei se află scris între veghetorii veşnici, dar nu era prea uşor?

Într-o zi, mama fraţilor Adrenalină îi duce într-o excursie la zoo. Fly şi Mira sunt tare încântaţi. Aceştia , cum au  ajuns, o iau la fugă spre maimuţe. După ceva vreme, mama acestora fuge înfricoşată spre paznic.

– Vă rog, domnule, am pierdut copiii şi sunt singuri. Vă rog!

– Calmaţi-vă! Unde i-aţi văzut ultima dată?

– La acvariul cu broaşte ţestoase.

– OK, atunci acolo va fi primul loc în care vom căuta.

Între timp, copiii aleargă după canguri, fără griji. Dar când îşi dau seama că s-au pierdut, încep să simtă cu adevărat adrenalina!

Speriaţi, nici nu mai ştiu pe unde să calce, de aceea era să cadă în lacul cu peşti. Apoi găsesc o hartă a întregii grădini zoologice şi observă că sunt la capătul grădinii. Închiriază o bicicletă, care de fapt era a unui clovn de circ. Îşi cer scuze şi pleacă mai departe, spre „Brutăria” Zoo. Acolo, fiind înfometaţi, îşi comandă tot felul de clătite, brioşe, cornuri, checuri şi tot ce le mai place ochilor. Fiindcă nu aveau  nici un ban, şeful brutăriei le spune că pot pleca liniştiţi dacă vor spăla toate tăvile şi tigăile murdare.

Au spălat toate tigăile şi tăvile murdare, apoi plecară în căutarea mamei. Mama, uitându-se după ei, căzu în lacul cu gâşte. Gardianul se opreşte din căutare şi începu să râdă:

Ha, ha, ha…

– Ajută-mă! spuse mama.

Fraţii Adrenalină au ajuns la mama lor. Au văzut-o căzută în lac. Fly a sărit deîndată după ea, iar Mira nu a vrut să îşi ude rochiţa. Gardianul a sărit şi el, Fly nu ştia să înoate dar din fericire l-a salvat gardianul şi pe el şi pe mama acestuia. Fly s-a bucurat şi a îmbrăţişat-o pe mama lui.

– Mama i-a întrebat pe copii:

– Unde aţi fost?

– La sfârşitul Zoo-ului, au răspuns.

– După toate cele întâmplate, fraţii Adrenalină în drumul lor spre casă împreună cu mama lor au întâlnit o fată care şi-a pierdut papagalul.

Mama lui Fly şi Mira o întrebă:

– Dar unde ai fost cu el ultima dată?

– Păi eram aici… şi a trecut o bestie, el s-a speriat şi a zburat!

După ce au ascultat toate cele spuse de fată, au plecat toţi patru în căutarea papagalului.

Aceştia au trecut printr-o mulţime de peripeţii.

Pe drum Mira şi Fly s-au certat încontinuu. Mama lor, la un moment dat, s-a enervat foarte rău şi i-a certat foarte tare, dintr-o dată se făcu o linişte dubioasă. Ei au mers mai departe simţindu-se foarte ciudat.

– Mamă, de ce e aşa linişte? întreabă Mira.

– Nu ştiu… Fly! exclamă mama.

– Nu… nu… nu e aici!

– Of! Trebuie să ne întoarcem, zise tristă Mira.

Ele s-au întors  în căutarea lui Fly. S-au rătăcit prin pădure. La un moment dat, fata zări un vultur mare care avea în cioc papagalul ei. Au urmărit vulturul iar el le-a dus la cuibul lui. Acolo, a abandonat papagalul. L-au luat şi au vrut să plece din nou dupa Fly, până când cineva le-a strigat:

– Mama! Mira! Sunt aici! strigă Fly entuziasmat.

– Fly? Eşti aici!

Fly era acoperit de frunze şi de pământ, iar mama lui l-a curăţat şi doreau să se întoarcă acasă, dar nu mai ştiau drumul spre maşină.

Mira nu era speriată, ea stătea liniştită şi se uita pe telefon.

– Mira! strigă mama. Da?
– Jucăria aia ta, nu are vreo şmecherie care să ne ajute să ne întoarcem?
– Ce jucărie?
– Telefonul tău!
– Aaa, ba da. Uite! Am GPS!
– Perfect! răspunse mama uşurată.
Au continuat să meargă prin pădure cu ajutorul GPS-ului. Au ajuns la maşină şi şi-au luat rămas bun de la fată şi de la papagalul ei. Au plecat acasă. Dar când au ajuns, ce să vezi,nici urmă de fraţii adrenalina.
– Vai, o luăm de la capăt…
Într-o zi frumoasă de iarnă , când soarele strălucea puternic luminând zăpada, atunci Fly a spus Mirei:

– Vrei să mergem într-o excursie?

– Unde?

– În pădure.

– Bine.

Au plecat bine echipaţi pentru frigul de afară, dar cuprinşi de farmecul zăpezii s-au îndepărtat prea mult de casă. Încercând să ajungă acasă, au zărit o luminiţă. Curioşi din fire au mers să exploreze locul. Acolo au găsit o căsuţă în care locuia o fată pe nume Ana. Ea a fost foarte amabilă şi i-a invitat în casă să stea până ziua următoare.

În ziua următoare Fly şi Mira au plecat cu forţe proaspete către casă. Pe drum s-au întâlnit cu o rândunică, care i-a ajutat să ajungă acasă. Părinţii fraţilor au fost foarte fericiţi să-i vadă.

Clopotele băteau ora amiezii. Doar cerul cenuşiu de sticlă ca un clopot uriaş şi-a făcut apariţia întinzând braţele lui peste tot. Şi parcă întunericul zugruma tot ce cuprindea în cale: copacii, câmpia şi chiar podul casei. Cei doi copii stăteau înfricoşaţi lângă lăzile prăfuite care plângeau şi ele sub povara greutăţilor. De ce plângeau? Pentru că era întuneric şi odată cu soarele dispăruse şi fericirea de a-l avea pe tatăl lor aproape, Mira suspină:

„-Oare de ce odată cu dispariţia tatălui a dispărut şi soarele? Ştiu, pare ceva straniu, dar trebuie să existe o cale de ie-şi-re…” Ultimele cuvinte erau sacadate şi oprite de lumina orbitoare a unui fulger. Şi totul se reduse la tăcere…

Trecuse timp de atunci… Aşa de repede încât nici nu îţi dai seama. Copiii noştri… ei bine… nu mai sunt acum copii. Au crescut şi au realizat mult… multe ce nici nu şi-au dat seama înainte.Totul e la fel de rău şi fără fericire. Oamenii au devenit mai ursuzi de când nu mai exista soare. Mira si Fly stăteau singuri, lipţti de un zid rece, observând tot ce se petrece pe stradă. Sunt depăşiţi de situaţie… totul pare fără speranță… De când copiii noştri au rămas singuri, hoinăresc străzile şi orasele. Din cauza multor amintiri avute acolo… unde se chema acasă… au plecat departe,unde văd cu ochii. Totul părea rece şi fără sperantă.

– Fly, nu mai rezist! Myra nu prea o duce bine. De când s-a întâmplat ce s-a întâmplat copiii noştri s-au schimbat… lumea i-a schimbat… faptele i-au schimbat.

– Mira, linşsteste-te! O să trecem prin toate acestea impreuna… Nu acum e sfârşitul. O să fie bine! Îţi promit!

Mira a început să plângă…

– Ce s-a întâmplat?

– Tot timpul ai spus că va fi bine… Şi când a dispărut tata şi când a început războiul şi când mama…

– Opreşte-te! Mama nu are legătura cu asta! Te rog încearcă să crezi,să speri…

– Prea multe promisiuni si favoruri!

– Mira, te rog încearcă… nu e aşa de greu… poate că toate lucrurile care ni se întâmplă acum sunt cu un rost anume…

Tăcere… nimeni nu a mai spus nimic… Începu ploaia… Cei doi fraţi s-au ridicat şi au mers undeva să se adapostească de ploaie.

– Hei Mira? Mai ţii minte, atunci când ploua şi când găseam un loc de ascuns strigam: “Iei!!! Fraţii Adrenalină au reuşit din nou!!”?

– Atunci a fost atunci, acum e acum!

Cu toate că Fly pare că vrea să o înveselească pe sora lui zi de zi, ora de ora… îşi dă seama că o face degeaba. Sora lui s-a schimbat. Cu toate că el nu da afară şi nu pare, dar şi Fly e la fel de depăşit de situaţie, dar tatăl lui l-a învăţat un lucru: “Fii tare şi nu da inapoi!”

După ploaie, fraţii noştri au găsit un loc de bun de dormit.

Înainte  ei vorbeau despre tot felul de lucruri dar acum parcă e ceva diferit… ceva s-a schimbat.

Totul e liniştit în jur… şi întuneric. Mira se ridica ameţită de jos. În dreapta ei se vede o lumină argintie. Nu foarte puternică, dar îndeajuns de luminoasă încât Mira să o poată vedea. Se uita la fratele ei care încă dormea. Dar în momentul următor vede ceva pe faţa lui… ceva ce seamănă cu o cicatrice. Aceasta are forma de şarpe încolăcit. E mică, dar vizibilă. Se afla undeva în colţul gurii. În următorul moment, luminiţa începe să pâlpâie… şi pâlpâie… şi pâlpâie… din ce în ce mai tare. Asta îi aminteşte de momentele frumoase când ea şi Fly se jucau cu lanterna în podul casei. Se apropie şi dă peste o uşă. O deschide cu grijă. Când aceasta se deschide, curentul o trage înăuntru şi cade în genunchi. Îşi ridică privirea şi observă o lume paralelă cu a lor. Totul este atât de frumos… totul este în pace şi armonie. Priveşte mai atent şi vede în depărtare o siluetă. Vrea să alerge într-acolo, dar îi bate prea tare inima, simţindu-şi bătăile până în gât.

Deschide ochii. Fly încă doarme. Îşi dă seama că a fost un vis…dar acest vis ar putea însemna ceva.

Mira îşi trezeste fratele:

– Fly, trezeşte-te! exclamă aceasta. Am avut un vis foarte ciudat. Vreau să ştiu ce reprezintă. Poate fi un simbol, o cheie pentru a descoperi o lume nouă, un portal spre un nou tărâm.

Băiatul se trezi. Acesta era confuz. Nu înţelegea nimic din ceea ce spunea sora lui. Mira sări din pat, îşi luă fratele de mână şi îl trase după ea.

– Unde mergem?

– În pod. În pod este răspunsul.

Cei doi urcară în pod. Podul casei nu mai fu vizitat de nimeni cam de doi ani. Era prăfuit, plin de pânze de păianjeni şi cu un miros. Mira începu să caute în vechile lăzi cu poze. Uitându-se peste toate aceste amintiri, şi-au adus aminte de multele şi frumoasele clipe pe care acestia le petrecură împreună. După multe căutări, atât de multe încât se înserase.

– Mira, uite! Ţi se pare cunoscută această cutie?

– Nu.

Fata deschise cutia. Imediat îi sări ceva în ochi. Dintr-o dată liniştea cuprinse brusc întreaga încăpere. Capacul cutiei se deschise uşor, iar rama groasă din lemn îi oferea cel mai intens miros de pădure, aer curat, brazi din alte vremuri sau cel puţin la asta o ducea gândul.

În ramă, se afla o fotografie, chipul unei străbunici ce a plecat din aceasta lume cu tot cu secretele pe care le-a dus ca povară ani de zile.

Sub rama groasă se afla o scrisoare… Dar ce limbă e aceasta? Şi mai ales, cum poate descifra mesajul? Cu siguranţă erau vorbele preţioase ale străbunicii.

Trecură aproximativ două ore în care pulsul a crescut, inima s-a agitat,însă după câteva minute copiii şi-au revenit din tăcerea profundă şi Mirei îi veni ideea de a întreba despre misterioasa limbă la un amanet, iar mai apoi a aflat că acele litere trebuiau citite de la drepta la stânga pentru a putea fi descifrat mesajul străbunicii. În acele rânduri pline de suspans, copiii au aflat despre un castel în vârf de munte ce le-a fost lăsat moştenire.
Acolo unde va bate prima rază a dimineţii, pe cea mai fină piatră şi unde roua a udat mai bine iarba, iar harta ce îi va ajuta mai în detaliu sa afla intre cele mai rosiatice caramizi ale turnul castelului.
Aflând acestea, copiii multumiră frumos celei care i-a ajutat şi-şi începuseră călătoria .
Se gandiseră că drumul va fi plin de primejdii însă nu se aşteptaseră la aşa ceva… Capcanele nu erau fizice, ci ţineau de sufletul fiecăruia. Au dat peste multe răutăţi şi dureri ale lumii care le-au schimbat perspectiva vieţii. Vremea se schimba direct proporţional cu suferinţa pe care ei o descopereau. Timp de atâţia ani au trăit cu o impresie atât de bună faţă de omenire şi acum au aflat că totul este o minciună. Cum se putea întâmpla aşa? În timp ce distanţa dintre ei şi secretul bunicii începeau să se întrebe ce va fi acolo şi ce şi-ar dori să fie. Au căzut de comun acord că ceea ce vor găsi acolo ar trebui să fie ceva ce va salva omenirea…
Şi au ajuns la comoară. Inima le bubuia în piept. Căutau o cutie propriu-zisă pe care aveau să o deschidă. Dar nu era nimic fizic. Unde era comoara?

Copiii erau confuzi… trecură prin toate acele torturi sufleteşti pentru a găsi o comoară care nu există. Sau există! Dar fraţii noştri nu ştiau că această comoară nu trebuia să fie materială, ba dimpotrivă… e la fel de materială ca şi cunoştinţa sau iubirea unuia faţă de celălalt, pe care le-au dobândit pe timpul acestei călătorii. Dar ei nu înţelegeau asta… nu, ei aveau nevoie de ceva ce poate fi ţinut în mână. Fraţii noştri căutau cu ardoare comoara sperând să găsească nişte răspunsuri sau cel puţin ceva care să îi ajute, o lumină în acest întuneric etern, o lămurire în acest ocean de confuzii. Fiind determinaţi să găsească ceva, Mira şi Fly încă explorau şi nu părea că se vor opri prea curând. După încă o expediţie îndelungată Mira se opreşte:

– Fly, nu are rost să continuăm, spuse Mira cu oboseală în glas. Nu înţelegi că nu vom găsi nimic, că poate tot ce am făcut noi până acum e în zadar! Poate întreaga profeţie e doar un mit…

Fly se opreşte din căutat şi se aşează la o distanţă considerabilă faţă de Mira. Sora lui chiar a reuşit să il lase fără cuvinte. Era de-a dreptul confuz dar mai ales… dezamăgit. Dezamăgit că şi-a pierdut mama, dezamăgit că şi-a pierdut sora de altădată, dezamăgit că a pierdut… totul! Stând pe gânduri, Fly se uita concentrat la piatra pe care stătea Mira. <<Ar putea să fie?>> se intreabă Fly, care se indrepta cu paşi repezi înspre sora sa.

– Mira, ai vreo idee ce este încrustat pe piatra pe care stai?

– Ce vrei să spui? întreabă fata care începu să studieze piatra mai îndeaproape. Oh Dumnezeule, Fly! spuse Mira speranţa încolţind în sufletul ei. Ar putea să fie…? zise Mira cu un zâmbet pe faţă, ceva ce Fly nu credea că va mai vedea pe faţa ei.

– Cred că da, răspunse Fly, căruia, de asemenea i-a crescut un zâmbet cât întreaga sa faţă.

Următoarea zi, Mira şi Fly au pus ceasul pe peretele din camera lor. Dintr-o dată chipul bunicii apare pe oglinda din cameră. Un zgomot puternic se aude din camera bunicii. Mira, speriată se duce în camera aceea şi îl vede pe Fly cu o carte în mână. Black stătea deasupra unui raft din care probabil că a căzut cartea. Când Fly a încercat să pună cartea înapoi, raftul a dispărut cu tot cu Black.

După ce raftul a dispărut, o lumină puternică apare în locul raftului. Dintr-o dată un portal misterios se deschide şi o voce se aude:

– Veniţi aici şi nu o să regretaţi!

Mira şi Fly au crezut în vorba spusă de persoana anonimă, aşa că au intrat în portal. Înăuntru era plin de copaci uscaţi, cerul era gri şi totul era pustiu.În depărtare se vedea o lumină aurie. Fly a luat-o pe Mira de mână şi a teleportat-o cu el lângă acea lumină. Fiind cuprinşi de farmecul acesteia, i-a atras înăuntru. După ce şi-au deschis ochii au vazut-o pe bunica lor înconjurată de o armată de clone, clonele fiind Mira si Fly. Toţi erau îmbrăcaţi în negru iar la gât îl aveau fiecare pe Black. Unul dintre ei era cel adevarat. Misiunea lor era de a-l găsi pe Black cel adevărat. Bunica lor le-a zis:

– Aveţi o singură şansă, trebuie să treceţi peste clonele mele pentru a-l găsi pe adevăratul Black. Aveţi o singură zi la dispoziţie, altfel Black va dispărea pentru totdeauna!

Auzind aceste vorbe, în mâna lui Fly apăru o baghetă magică şi în mâna Mirei o carte de vrăjitorii. Ei fiind confuzi, nu au ştiut ce să facă. După ce fraţii Adrenalină şi-au amintit de zicala spusă de bunica lor din copilarie ,,Când ai o carte şi o baghetă, o să ai soluţia perfectă!” Mira şi-a amintit de continuarea zicalei ,,Şi adevărul îl vei afla, chiar unde n-ai crezut că va fi!” scrisă pe lănţişorul pe care l-a primit de la mama ei. Gemenii au rostit împreună zicala, iar bagheta magică a lui Fly a facut să dispară clonele, rămânând astfel doar două dintre ele: un Black pe jos şi unul la gâtul bunicii. Fly şi Black aveau un cod secret ,,arim is ylf, kcalb”, la care Black a reacţionat cu schimbarea culorii corpului, astfel  încât Fly şi-a dat seama care e adevăratul Black.

Aşa, falsul Black a reacţionat la codul lui Fly şi adevăratul Black prin muşcarea bunicii malefice de gât, s-a eliberat de toate puterile negative. Astfel, Elena a revenit la viaţă, fiind la fel de iubitoare şi atentă ca şi înainte.