Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 28

povestea calatoare giurgiu
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 29
septembrie 4, 2016
povestea calatoare bistrita
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 27
septembrie 6, 2016

Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 28

povestea calatoare satu mare

SMS

Din respect pentru dragostea pe care o aveți unii față de alții, luminosul zeu al familiei moderne, SPER, vă dă unica șansă de a vă scălda în râul semizeilor, Metamorfoza*!

(*Râul Metamorfoza, dragi cititori, a luat naștere în ziua Sfintei Nemuriri, care era sărbătorită în fiecare an în lumea zeilor cu mare fast. Atunci, fiul cel mic al Nesimțirii a spart paharul de cristal, în care se afla apă vie,invocându-l astfel pe Poseidon, zeul tuturor apelor, care a fost slăvit doar în vremuri demult apuse.

Preamăritul Poseidon a participat pentru prima dată la „Nebunia lui Pavel“, un dans specific sărbătorii, alături de ceilalți zei. După ce petrecerea s-a încheiat, zeul a părăsit orașul, căutându-și un adăpost în satul în care a copilărit. Gândindu-se la timpul petrecut în locul acela, i-au izbucnit lacrimile ca o ploaie de cristale. Picătuile de tristețe s-au răspândit rapid pe suprafața câmpului, astfel, formându-se Râul Metamorfoza.)

Mesajul primit de la zeul Sper i-a bucurat pe frații Adrenalină. Ei au acceptat invitația zeului și au mers la scăldat în Râul Metamorfoza.

Mira a îmbrăcat splendidul ei costum auriu, iar fratele ei, Fly, o tachina întruna și îi spunea „broscuță durdulie“. De aceea, fata s-a răzbunat, iar când au ajuns în fața Râului Metamorfoza  i-a turnat în specialii lui papuci de plajă o mână de noroi cu alge.

Văzându-și prețioșii papuci murdari, Fly a încercat să o prindă pe Mira ca să se răzbune, însă aceasta a fugit spre Râul Metamorfoza. Știa că este mai iute ca fratele ei când înoată, chiar dacă o numea „broscuță durdulie“.

Odată ajunși în apă, au uitat de orice supărare. După ce au ieșit din apa fermecată, au simțit ceva deosebit. Abia au așteptat să vadă schimbarea. Au mers să se usuce la soare și    să-și studieze noua înfățișare.

Atunci, s-au uitat unul la altul și au observat noua înfățișare. Fly avea părul verde și ochii roșii ca rubinul. Mira s-a schimbat radical: avea părul violet, tuns scurt și ochii negri, foarte mici, precum doi nasturi. Black, șarpele, a căpătat o nuanță verzuie, asemănătoare cu cea a funzelor, putând astfel să se camufleze ușor. Acum ar fi putut să se numească Green.

Copiii simțeau că merită o vacanță în preajma Râului Metamorfoza, fiindcă viața de erou nu oferea prea mult  timp de relaxare. Au ajuns acolo doar rostind  numele zeului Sper.

Pe când se minunau de noua înfățișare, în fața lor a apărut o creatură magică, un fel de combinație între panda și unicorn, un pandacorn. La început, copiii nu au vrut să urmeze creatura magică, însă, printr-un descântec străvechi, i-a vrăjit, câştigându-le până la urmă  încrederea. I-a dus pentru două nopți pe un munte înalt, unde se afla o casă din sticlă roz, care te uimea. Marginile ei erau pietruite cu cristale strălucitoare. Puteai atinge unul dintre cristale și să îți pui o dorință, iar atunci când de pe casă cădea cristalul respectiv, dorința se împlinea. Mira și Fly au mers în casă, unde, la intrare, i-au întâmpinat trei spiriduși care le-au spus că întreaga casă le aparține două nopți.

Era o zi caniculară. După ce s-au cazat, Mira și Fly au aflat de la un spiriduș că există un lac situat în Peșterea Umbrelor Prezicătoare. Au decis să meargă să se răcorească. Peștera avea o barieră magică, iar cărarea până la ea era pietruită. Ca să descuie bariera, aveau nevoie de trei chei. După mai multe ore de osteneală, au găsit cheile și au deschis bariera. Abia când au intrat, și-au dat seama de ce lacul era magic: îți reflecta umbra și îți vedeai viitorul.

Mira s-a îngrozit de propria-i umbră și de ceea ce îi era predestinat. A văzut două vrăjitoare cu feţe schimonosite, cu rochii confecționate din pânză de păianjen, cu părul fluturând în toate părțile, cu cizme de cauciuc și cu o pălărie lungă, lungă. Mira a văzut cum acestea plănuiau ceva. Doreau să o răpească, cu scopul de a o folosi într-o poțiune care le va face stăpâne peste întreaga lume. În imaginea ce îi prezicea viitorul, Cocoșata și Bubuiata, căci așa se numeau vrăjitoarele, au luat-o pe fată de acasă și au dus-o în peștera lor întunecoasă și stranie. Fetița a observat sute de poțiuni pe rafturile care dădeau să cadă. Vrăjitoarele au aruncat-o în cazan și tot pământul s-a cutremurat. Mira s-a speriat, s-a agitat și a fugit din fața umbrei sale.

Fly a zărit oglindit în apă un norișor în care scria așa: „Viitorul îți este oglindit aici, rostește următoarele cuvinte: Viitorule, viitorule, oglindește-te în această apă!“ După ce Fly a rostit aceste cuvinte, apa s-a ridicat și a plouat cu litere. Imediat a apărut viitorul și scria așa:  vei avea parte de multe primejdii, dar pe fiecare o vei învinge cu ajutorul prietenilor tăi, apoi imaginea ce îi prezicea viitorul a dispărut.

Apoi, Fly a observat că Black nu avea umbră. Băiatul s-a așezat pe o piatră și s-a tot gândit de ce nu avea umbră un șarpe de casă, așa că l-a întrebat:

– Tuturor ni se oglindește umbra, viitorul, numai ție nu. De ce?

– O să-ți povestesc. Ascultă! Când aveam doar un anișor, m-am întâlnit cu un vrăjitor care vindea tot felul de poțiuni magice. Am mers la el și mi-a promis că dacă voi cumpăra doar o poțiune care te face nemuritor, nu voi avea destin. I-am dat ultimii bănuți pe care i-am avut și am cumpărat poțiunea care te făcea nemuritor. Când am băut-o, mi s-a transformat pielea într-o culoare neobișnuită: roșu cu buline. De atunci, am devenit nemuritor și fără umbră, adică fără destin. Viitorul meu nu se va ști de niciun prezicător.

În timp ce fraţii Adrenalină ascultau povestea șarpelui, un vânt puternic apăru de nicăieri și, odată cu el, și-a făcut apariția pe creanga unui copac Indiferența. Era îmbrăcată într-o rochie argintie și avea un păr negru ca abanosul, mai negru decât noaptea. Era măreață ca o regină. Indifereța nu știa că stă pe creanga unui copac vorbitor. Ea a băut apoi Magnus, o licoare ce  a făcut-o invizibilă și a plănuit să scape de cei doi gemeni, frații Adrenalină, care nu-și jertfeau viața pe altarul ei, ci voiau să îndrepte lucrurile în lume. Fiecare faptă bună pe care ei o făceau, o slăbea, însă milioanele de răufăcători îi dădeau putere.

– Cum îndrăznesc să ajute bătrânii?! Durerea lor e ca un desert pentru mine. Se joacă cu toți copiii uitați de propriii lor părinți?! Plânsetele lor erau bucuria mea. O, erau așa de plăcute! Știu ce am să fac. Le cer ajutorul walkiriilor, mesagerele lui Odin, zeul care hotărăște soarta războaielor. Sunt perfecte pentru a-i distruge pe Fly, Mira sau măcar pe șarpele lor, Black. Doar pronunțându-le numele mă iau toți nervii. Ah! Câtă muncă pentru cele două pușlamale! Domnia mea nu se va sfârși din cauza a doi copii băgăcioși. Nici nu vreau să îmi închipui o lume cu oameni care se iubesc, au speranțe… Oribil! Copii netoți! Nu mă voi opri cât timp știu că voi mai sperați la o lume mai bună.

– Nu mai vorbi prostii, cucoană Indiferență! spuse copacul vorbitor, întrerupând monologul Indiferenței. Mie mi-a spus străbunicul, când eram doar o sămânță, legenda ursitoarelor din pădure, veche de sute și sute de ani. Se spune că vor trece mii de ani până când se vor naște niște gemeni care nu vor trece niciodată de partea răului.  Ei vor lupta cu răul până când va dispărea din lume. Fly și Mira nu au pic de lăcomie, invidie sau ură în inimă. Lor nu le vei putea face niciodată rău, căci așa au dorit ursitoarele cu mii de ani în urmă.

Indiferența s-a uitat urât la copacul vorbitor și, înainte să dispară de pe creanga acestuia, i-a zis cu răutate:

– Mai vedem noi dacă ursitoarele au dreptate!

În vremea aceasta, Fly și Black se îngrijorau pentru viitorul groaznic prezis Mirei și nici nu bănuiau că Indiferența e acolo sau că le poartă pică. După ce au văzut viitorul primejdios oglindit în lacul din Peștera Umbrelor Prezicătoare, copiii s-au grăbit să-l caute pe Doorkee pentru a  le spune cum poate Mira să scape de un asemena viitor. Ei știau că acesta este atotștiutor, însă nu știau că Doorkee nu putea să le spună tocmai ce ei căutau: drumul spre schimbarea unui viitor.

După ce au mers puțin, Fly și Mira au întâlnit o ființă magică și fermecătoare. Arăta ca un cal alb, dar avea un corn în frunte, un unicorn. Acesta avea o putere de convingere extraordinară. Acest unicorn i-a convins pe copii să se abată de la drum și să meargă cu el într-o pădure fermecată. Unicornul a fost trimis de doamna Indiferență pentru a-i distrage de la drumul către Doorkee.

Pădurea era atât de frumoasă, încât Fly a uitat în totalitate de Doorkee și misiunea lor, însă Mira avea gândul doar acolo. După multe insistențe din partea fetei, au plecat din pădure și s-au întors pe drumul cel bun.

După ce l-au întâlnit pe Doorkee, s-au întristat. Acesta nu voia să îi ajute cu nimic, susținând că nu le poate îndeplini dorința, fiindcă o vrăjitoare îl blestemase cu mult timp în urmă să nu poată rosti niciun cuvânt despre drumul spre schimbarea unui viitor.

– Spune măcar atât: doar tu ești cel care ne-ar putea ajuta?

–  Nu aveți cumva un ceas de buzunar vechi?

Mira a scos ceasul de buzunar moștenit de la bunica ei și a întrebat:

– Acest ceas?

– Da, acesta este cel care vă poate ajuta.

Atunci când frații Adrenalină au scos din buzunar ceasul, au descoperit în spatele unei cifre un buton pe care l-au apăsat fără ezitare. Din ceas au ieșit bule transparente. Înăuntrul lor se aflau cuvinte și litere pe care numai Mira le înțelegea. Bulele au înghețat în aer. Din ele au căzut niște cuvinte, iar Mira le-a ordonat astfel încât ceasul să-și facă cuoscută intenția. Mira a reușit să citească vorbele: Cartea tuturor răspunsurilor. Asta a reușit Mira să citească. Când Mira a rostit cuvintele, ceasul s-a transfomat într-o carte. Au aflat că vor găsi drumul spre schimbarea viitorului doar după ce se vor întoarce acasă, dar – înainte de a pleca din ținutul Râului Metamorfoza – vor lua cu ei ceva necesar salvării lumii. Planeta Albastră era amenințată de Rău.

Black le-a spus apoi că o asemenea carte putea fi atinsă doar de frații Adrenalină. Alți muritori, dacă deschid cartea, sunt prinși în ea și sunt purtați într-o altă lume din care n-ar putea  scăpa niciodată. Șarpele de casă le-a cerut copiilor să se întoarcă la casa de sticlă ca să se relaxeze, reamintindu-le că niște eroi nu prea au parte de zile de relaxare.

După aceea, Black a plecat să facă o plimbare, obișnuita plimbare sub clar de lună. El nu bănuia că viața sa va fi astfel în pericol. A aflat acest lucru doar în acea noapte, când a ieșit să admire luna plină pe malul lacului, unde a întâlnit un spirit care a ieșit din lac.

Acesta era Spiritul Lunii care știa tot ce puneau la cale niște walkirii pe malul acelui lac. Spiritul Lunii l-a avertizat pe Black că walkiriile, cele patru războinice, vor să-l prindă și să-l distrugă pentru a pune mâna pe lacrimile lui. Dacă lacrimile ajungeau în mâna celor patru războinice, Indiferența și Răul vor stăpâni Pământul. Spiritul Lunii ar fi vrut să-l protejeze pe Black, închizându-l într-un glob magic în lac, dar, pentru a putea face globul, avea nevoie de un ser care se afla în Pădurea Suspinelor, însă nu mai era timp să ajungă până acolo. Spiritul Lunii a dispărut de îndată ce niște voci ascuțite de femei au început să se audă din tufișurile care împrejmuiau lacul. Discutau despre ceva, iar Black, uitând de pericolul care îl urmărea, s-a apropiat de acel loc.

– Ați auzit de șarpele acela, Black?

– Da, am auzit, spuseră cele trei surori în cor.

– Este asemenea celui dintr-o profeție veche.

– Haideți să-l prindem și să-l provocăm  să ne spună unde își ține puterea.

– Vom face o vrajă. O hologramă ar fi perfectă. El ar avea astfel iluzia că i-am luat captivi pe frații Adrenalină.

– Bună idee, Xing! spuse Salmangor.

– Deci, îl prindem, spuseră în cor Xing, Salmangor, Ganbog și Nicolehiz.

– Mâine, pe înserate, îl vom duce în peștera noastră. Ha! Ha! Ha!

Șarpele de casă s-a înfiorat la auzul acestor vorbe și, din cauza emoției, a făcut o mișcare greșită pe nisip, trădându-și prezența. El a fost prins în scurt timp de walkirii și a fost dus în orașul Spiritul Războiului.

În acest loc se află multe walkirii, tot ce vezi este negru și alb, casele au inscripții înficoșătoare, iar pe trotuare și pe străzi găsești numai topoare, săbii, sulițe și cuțite. În drum spre Spiritul Războiului, Black trăiește frica, disperarea, aude zgomote ciudate și urlete. Când  ajunge la castelul din acel oraș, zărește statui și sculpturi ciudate. El este aruncat într-o cameră fără geamuri, de unde nu poate ieși. Black rămâne prizonier și suferă nespus. El încearcă să se gândească la tot felul de idei pentru a putea scăpa cu viață. Speră ca frații Adrenalină să îl poată salva.

Brusc i-a venit o idee. „Aceasta-i salvarea mea!“ își zise el în gând. Black își amintește că se poate folosi de capacitatea sa de a scrie mesaje în nori și de ajutorul unui prieten bun. El modelează repede din fărâme de nori un mesaj, deoarece știa că walkiriile au plănuit să scape a doua zi de el. Pufoșii nori pluteau asemenea unor bărcuțe pe cer și, influenţaţi de puterea gândului șarpelui de casă, erau tare ciudați. Semănau cu niște hieroglife egiptene.

În acea zi, vulturul Oky, prietenul bun al lui Black, se plimba prin pădure să vadă cum stau lucrurile. El a dat cu ochii de norii ciudați și a înțeles imediat mesajul de la prietenul său. El a transmis apoi vestea unui bătrân djinn, căci vulturii nu cunoșteau limba oamenilor. Și dacă ar fi învățat-o, un vultur vorbitor i-ar fi speriat și nu l-ar fi ascultat.

Walkiriile l-au chinuit pe Black. Când a dorit să mănânce, au cântat și i-au vrăjit mâncarea.  Aceasta l-a imobilizat, iar apoi ele l-au aruncat într-o mlaștină urât mirositoare, până vraja și-a pierdut efectul și l-au închis iar  într-o celulă rece.

În veme ce Black suferea, Fly și Mira, frații Adrenalină, fără să bănuiască prin ce trece acesta, s-au întos la casa din sticlă să se relaxeze. Au avut o zi grea. Destinul eroilor nu era unul ușor.

Pe la amiază, ei au întâlnit un djinn bătrân, cunoscut ca mare magician. El își făcea gimnastica zilnică lângă casa de sticlă, de când era un puștan. Deși era foarte bătrân, era extrem de energic. Acesta se cățăra pe pereți și se arunca din cei mai înalți copaci de pe alee (Această gimnastică este specifică doar djinnilor. N-o încercați!), dar mereu cădea în picioare. Se încolăcea și se încrucișa cu mare ușurință. La un moment dat, djinul s-a oprit și s-a apropiat de Fly și Mira. Cu o voce răgușită le-a spus:

-Ascultați cu mare atenție  ce vă spun! Black este captiv la walkirii. Salvați-l urgent! Acest șarpe este o ființă specială. Moartea sa ar aduce nenorocire în întreaga lume. Dacă lacrimile sale vor fi distruse, odată cu acestea, Planeta Albastră va fi lăsată în mâinile Ignoranței.

Îngrijorați de această veste, Fly și Mira au pornit în căutarea lui Black, sperând că îl vor putea scăpa din mâinile walkiriilor la timp.

Zilnic, walkiriile făceau diferite vrăji în jurul unui foc. Acestea stăteau în formă de stea. Cea care stătea la nord era îmbrăcată din cap până în picioare în negru și avea în mâna dreaptă o baghetă pe care o ţinea strâns în mână. Cea care stătea la sud avea aceeași ținută ca sora ei din nord, singurul lucru care o diferenția era un flaut lucitor pe care îl utiliza ca să spună un cântec straniu.Walkiria care stătea la vest avea haine vechi și jerpelite, iar aceasta blestema pământul în incantațiile sale. Cea care stătea la est cânta la un fildeș care suna straniu, dar se armoniza perfect cu flautul walkiriei din sud.

După ce a transmis vestea djinnului, vulturul Oky a respectat cealaltă dorință a șarpelui de casă. El a pornit în căutarea celor șapte Plante Saturniene care le erau utile gemenilor, după spusele șarpelui, să o salveze pe Mira, când se vor întoarce acasă, de viitorul groaznic văzut în peșteră.

Vulturul a mers la Biblioteca Interstelară, unde știa el că se găsește o carte cu harta ce i-ar fi atât de utilă în găsirea celor șapte plante. Cartea era mare, neagră și pe copertă era desenată Planeta Albastră.

Oky a găsit cartea. Așa a aflat că prima plantă era albastră și se numea Fericire. Ea era închisă pe fundul lacului Albăstrel. Vulturul nu putea intra în apă, așa că el i-a cerut ajutoul prietenului său, Seacă Tot. După ce prietenul său a secat lacul, vulturul a observat planta. Oky a smuls-o din pământ și s-a bucurat de ea.

În ziua aceea, toată lumea a fost fericită. Chiar și cel mai necăjit om avea zâmbetul pe buze. Bine ar fi fost ca fericirea lor să nu se mai sfârșească niciodată!

Cea de-a doua plantă saturniană, Planta Prieteniei, era de un alb ivoriu și stătea ascunsă pe tărâmul Urii și, fiindcă locuitorii acestui tărâm erau răutăcioși, mica făptură aștepta o rază de lumină, ziua când le va regăsi pe surorile ei.

Când l-a văzut pe vulturul cu aripi arămii apropiindu-se, a radiat de bucurie, știind că urmează să-și regăsescă celelalte șase surori.

Înainte să pornească cu el în călătoria spre celelalte flori, gingașa salvatoare l-a întrebat dacă în sufletele locuitorilor de pe Tărâmul Răutăților va pătunde vreodată lumina prieteniei. Vulturul i-a spus că odată vor veni și acele vemuri. Apoi, au pornit la drum.

A treia plantă se afla într-unul din inelele lui Saturn. Aici a fost bine ascunsă de Zâna Iridium. Avea drept gardian o miriagâză gigantică, un uriaș cu fălci negre și dinții mai ascuțiți decât o mie de săbii. Din gura ei cădeau picături mari de acid, care dizolvau încet, încet planeta și inelele sale. Ar fi vut ea să plece în căutarea surorilor sale, dar se temea de paznic și se ruga să aibă un salvator.  Oky a reușit să o salveze. El a înhățat planta cu ciocul când miriagâza își lua masa și, de ciudă, monstrul s-a aruncat după el. A căzut însă în vidul plin de stele și a dispărut pe vecie de pe inelele lui Saturn.

A patra plantă se găsea pe Planeta de gheață. Era de fapt o floare uriașă, al cărei polen reușea să vindece narcisismul oamenilor de pretutindeni. Oky a zburat spre acest tărâm, unde narcisismul își făcea simțită prezența. Zborul a durat trei zile și trei nopți și l-a epuizat pe bietul vultur care, cum a ajuns pe planeta mult căutată, s-a și așezat într-un arbore de gheață, ale cărui crengi sclipeau ca diamantele prețioase ale celor mai bogați regi. După o odihnă mai mult decât meritată, Oky a hotărât să meargă în căutarea plantei. A ajuns într-o lume a oamenilor egoiști. După câteva ore de zbor, a observat printre arbori ceva sclipitor. A trecut de niște arbori mult prea mari, iar obiectul lucitor a început să prindă contur. S-a dovedit că este planta căutată. Era așa de frumoasă cu petalele ei argintii și tulpina subțire și fragilă ca de porțelan. A luat-o cu grijă în cioc și a pornit în căutarea celorlalte Plante Saturniene.

Pentru a găsi cea de-a cincea plantă, Oky a trebuit să străbată întreaga Cale Lactee. Zborul îndelungat l-a obosit, dar a găsit planeta Venus ușor, datorită culorii sale. Aterizând, Oky și-a înfipt ghearele în solul auriu și nisipos. A observat că întreaga vegetație a planetei era formată dintr-un singur tip de plantă. Aceasta avea tulpină groasă și frunze rotunjite, iar în vârf, o floare cu multe petale aurii. Pe planetă erau mulți locuitori. El a oprit și a întrebat un localnic despre floarea Lacomos. Un bărbat i-a zis:

– Este o plantă sacră pe Venus, căci are un trecut dureros. Totuși, odată ce ajunge într-un loc, acesta va fi lipsit de lăcomie. Noi, venusienii, suntem cu toții foarte bogați, căci ne împărțim averea. Floarea aceasta s-a răspândit pretutindeni pe Venus.

Oky a rupt o floare din mulțimea de plante și a plecat apoi de pe Venus.

A găsit-o apoi pe Isis. Aceasta era o plantă de un mov intens, simbol al înțelepciunii. Irisul a fost aruncat la capătul unui curcubeu cu mii de ani în urmă și se spune că dacă încerci să iei planta și nu ai intenții bune, aceasta te transformă într-o stană de piatră. De-a lungul anilor, mulți cavaleri, oameni de rând, regi au încercat să ia floarea. Chiar și vrăjitoarele au încercat să pună mâna pe ea, dar în zadar au fost toate ritualurile lor. Această floare era destinată unei singure ființe, care avea intenții bune și înțelepte. Așa se explică de ce a găsit vulturul Oky în jurul florii sute de ființe împietrite.

Cea de-a șaptea plantă se afla în locul cel mai bine păzit, insula Capul Verde. Planta se numea euclidus zbonducus. Ea a fost cândva o fetiță pe nume Faustina, care a fost capturată de zeul războiului, deoarece avea puterea de a citi gândurile oricui. El a transformat-o într-o plantă ca să  nu îi fie trădate planurile dacă ar fi ajuns captivă în mâna inamicilor săi. Oky a  prins-o în cioc de îndată ce a văzut-o și s-a făcut nevăzut în văzduhul cenușiu.

Oky era deosebit de bucuros pentru că a găsit cele șapte plante. El s-a întros la casa de sticlă pentru a le da fraților Adrenalină prețioasele plante, atât de necesare în salvarea Mirei.

Mare i-a fost mirarea când a găsit-o acolo numai pe fată. A aflat de la aceasta că Fly a plecat să se plimbe prin grădina casei de sticlă și a dispărut. Vuturul a plecat în căutarea lui. Și-a amintit că în grădină era intrarea spre lumea unor păpădii uriașe. Așa se explică de ce a dispărut Fly. El a ajuns pe Tărâmul Păpădiilor Uriașe. Când a trecut pe lângă prima păpădie uriașă, aceasta l-a înghițit pe loc.

Vulturul și-a dat seama cine era vinovată de dispariția lui Fly, pentru că păpădia avea tulpina bombată. A gâdilat-o și ea l-a trântit în iarbă pe Fly, în timp ce râdea de se prăpădea. Vulturul a ajuns la timp. Păpădia nu îl digerase, fiindcă era seară în lumea aceea, iar păpădiile uriașe digeră hrana numai ziua.

Mira s-a plimbat prin casa de sticlă agitată. Ea vorbea singură și se tot întreba unde sunt Fly și Black, șarpele de casă.

Deodată, a apărut în fața Mirei un broscoi galben. El purta o pălărie gigantică și avea mustață.

– Bună ziua, domnule brotac!

– Bună ziua, domniță! Ce ochi frumoși și triști aveți astăzi! Am auzit că îi căutați pe Fly și pe Black.

– Din păcate, au dispărut amândoi!

– Dacă îmi spui trei povești din cartea aceasta, te voi ajuta să îi găsești, i-a zis broscoiul, întinzându-i o carte cu povești.

– Bine, acum încep, zise Mira.

Povestea întâi

În vremea când zeii se războiau între ei, exista o femeie vestită pentru harul ei. Se spune că ea țesea viitorul în pânzele de aur din vechiul palat de cleștar al zeiței exilate, Selene.

Auzind de harul Deianirei, Alpheus, zeul apei cu același nume, a pornit spre palatul de cleștar cu gândul de a-i cere Deianirei să îi facă rău lui Amis, pentur că el a transformat-o  într-un izvor.

După două zile și două nopți, Alpheus a ajuns la porțile palatului de cleștar și a căutat-o pe Deianira prin palat.

Până la urmă, Alpheus a găsit-o pe Deianera în camera unde erau pânzele de aur și  i-a cerut să îi facă rău lui Amis, dar Deianira a refuzat. Alpheus s-a înfuriat, a luat un ac și fusul cu care Deianira țesea și a încercat să împungă acul în pânză, dar s-a transformat pe loc în cenușă.

Povestea a doua

Demult, era un castel în care s-a mutat o familie care avea o fată. În acea casă trăia însă o fantomă, un puști de 14 ani pe nume Malkior. Doar fata putea să-l vadă…

– Nu-mi plac poveștile cu fantome, spuse broscoiul. Citește-mi a treia poveste, te rog!

Mira a început lectura celei de-a treia povești.

Povestea a treia

Prințesa zăpezii, pe nume Milona (acest nume l-a primit de la ursitoarele ei atunci când s-a născut)  a fost blestemată de o ursitoare rea să stea vara încuiată într-un turn rece, de gheață, vrăjit să fie așa veșnic.

Blestemul a căzut asupra fetei, deoarece ursitoarea dorea ca fata să moară, asemenea fiicei sale. A avut o fată care  a murit înghețată pentru că nu a ascultat de sfatul ei și de atunci nu mai iubea copiii.

Au trecut 15 ani de când Milona a avut parte numai de frig atât vara , cât și iarna, dar fata nu a murit. Ea aștepta să o scape cineva de blestem într-o zi și, ca să nu se plictisească se ocupa de crearea unor fulgi dantelați. Zăpada s-a minunat de fulgii dantelați creați de fată și, de aceea a lăsat-o atât de mult timp în viață.

Această vrajă putea fi ruptă doar de un prinț, care trebuia să lupte cu ursitoarea. El trebuia să o învingă folosind o altă vrajă.

Când fata a împlinit 20 de ani, prințul Rudolf a auzit de blestemul ei de la un porumbel mesajer trimis de Milona în lumea întreagă după un salvator.

Rudolf s-a înduioșat de soarta fetei și a pornit în căutarea unei vrăji care l-ar fi putut ajuta să o salveze. A întâlnit o zână ce  l-a trimis după ingredientele necesare pregătirii unei poțiuni.

După ce a găsit tot ce trebuia, Rudolf s-a întors la zână. Au rostit împreună niște formule magice și au reușit să rupă vraja care o ținea închisă pe Milona în turnul rece.

Apoi, el a luat-o de nevastă. Nunta lor a fost într-o zi de iarnă pentru că zăpada voia să le dăruiască ceva unic. Așa că în ziua nunții au căzut cei mai frumoși fulgi din lume.

Broscoiul a fost tare mulțumit de cea de-a treia poveste. I-a spus Mirei că Oky îl va aduce pe Fly acasă din Ținutul Păpădiilor. Broscoiul cel galben i-a mai zis fetei că Oky va trebui să citească o poezie de pe un pergament magic ca să îl salveze pe Black la timp. Apoi, a pocnit podeaua de sticlă a casei cu laba dreaptă și a apărut un pergament. I-a dăruit Mirei pergamentul și a dispărut.

Atunci au intrat în casă vulturul și Fly. Mira i-a explicat vulturului repede ce a aflat de la broscoiul galben și Oky a citit o poezie. El s-a găndit la walkirii intens, în timp ce o rostea.

Țese azi ziua de mâine!

Țese azi vorbele spuse!

Vraja să se năpustească

repede asupra voastră!

Walkiriile să încetinească

și să stea în fața noastră.

Într-o clipă, cele patru walkirii au apărut în casa de sticlă. Apoi, s-au transformat în praf negru, care și-a pierdut culoarea. Doar hainele au mai rămas drept semn al existenței lor.

Geamul camerei în care se aflau Fly, Mira și Oky era deschis. Erau atât de uimiți de efectul poeziei rostite, că au tresărit când au auzit vorbe din creanga unui bătrân copac din apropiere.

– De ce stați așa, ca niște gură-cască? Ajutați-l pe Black, un biet șarpe de casă agățat într-un copac.

–  Pentru a nu fi blestemat de copacul vorbitor fiindcă i-ai atins crengile fără să vorbeşti politicos, primeşte-mă în braţele tale.

Şarpele a tăcut, deşi nu-i plăcea vestea primită, iar Oky i-a încercat răbdarea, relatându-i una dintre cele mai vechi povestioare  ştiute de el.

O dată la o sută de ani…

Se spune că, o dată la o sută de ani, personajele din cărţile cu ochii închişi ce se află pe rafturile bibliotecii plutioare prind viaţă într-o noapte cu lună plină pentru a încinge o horă cum nu s-a mai văzut.

Apoi, când se crapă de ziuă şi soarele strălucitor şi mare se arată pe bolta cerească, personajele ştiu că trebuie să se întoarcă înapoi în vechile lor locuinţe: vechile şi prăfuitele cărţi.

Dacă altcineva, în afară de personaje, este în bibliotecă în noaptea fermecată, atunci nu va mai ieşi de acolo, ci se va întoarce împreună cu personajele în cărţi, odată ce soarele se arată ca o alarmă luminoasă deasupra bibliotecii plutitoare. Dar cum orice e imposibil, poate să devină la un moment dat posibil, cei isteţi vor descoperi întotdeauna că există o scăpare.

Cel care nu e personaj şi se întoarce într-o carte poate, într-adevăr, să evadeze dacă se dovedeşte a fi mai curajos, cinstit sau inteligent decât protagonistul cărţii.

În cazul în care reuşeşte să treacă de această probă, va fi teleportat din carte în bibliotecă. Din păcate, nimeni nu a reuşit să treacă de această probă până acum trei ani, când o fată mai mult decât curajoasă, Elisabett, a cutezat să se ia la întrecere cu nimeni altul decât Făt-Frumos. Vă voi spune astfel povestea lui Elisabett Walker, o mică vrăjiotare care este într-adevăr o persoană strălucită.

Mica vrăjitoare, Elisabett, citea ultimele ştiri din Ţara Poveştilor în sala de lectură a bibiliotecii tocmai în ziua când se împlineau cei 100 de ani. Habar n-avea că în biblioteca plutitoare va fi o noapte specială cu lună plină. Se cufundase în lectură. Citea despre nişte prieteni ce luptaseră ca să salveze cărţile de Balaurul Nimic.

***

După victoria asupra gnomului, unicorul, grifonul, Tom şi Percy Jackson trebuie să salveze cărţile, toate cărţile din lume, de Balaurul Nimic, folosind inelul magic al naratorului.

Într-o dimineaţă frumoasă de primăvară, fiecare dintre cei cinci eroi se trezise cu un bilet pe care scria:

„Am nevoie de ajutorul vostru! Un balaur numit Nimic îmi atacă preţioasele cărţi din care îmi este făcută casa. Vă cer ajutorul pentru că ştiu că vă veţi descurca.

Semnează,

Bătrânul-cu-Barba-căruntă 7 din 9

Cei cinci s-au întâlnit acasă la Tom, în grădina de la miezul nopţii (un loc ce apare doar la a treisprezecea oră din noapte), pentru a-şi face un plan. Tom îi aşteptă cu o hartă pentru că se gândea că le va fi de ajutor ca să ajungă cu toţii la casa bătrânului.

Când au ajuns cu toţii la locul de întâlnire, unicornul a propus să pornească chiar atunci pentru că bătrânul era în pericol. Ceilalţi l-au ascultat. Au ajuns, ca de obicei, în 11 zile. În timpul călătoriei, au învăţat cum să folosească inelul împotriva duşmanilor.

Chiar dacă balaurul scotea flăcări atât de imense că putea să ardă toate pădurile, cei cinci i-au făcut faţă şi, până la urmă, l-au învins şi au salvat toate cărţile Pământului.

***

Când termină de citit, Elisabett se trezi în lumea lui Făt-Frumos. Aici află cum poate să se întoarcă în lumea sa. Ea s-a luat la întrecere cu însuşi Făt-Frumos. Când el şi-a luat calul fermecat cu patru aripi, ea a reuşit să îmblânzească un unicorn înaripat, negru ca abanosul, cu stea în frunte, ochi albaştri asemenea cerului şi o coamă de argint. Când Făt-Frumos s-a luptat cu zmeii şi i-a doborât din mai multe lovituri, ea i-a învins fără să ridice un deget. Cum a reuşit? Simplu, cu ajutorul unei vrăji de hipnoză. I-a pus să se închidă în închisoarea din Palatul de Aur al zmeilor.

Din aceaste întâmplări putem să desprindem învăţătura: NIMIC NU E IMPOSIBIL CÂND AI VOINŢĂ ŞI ÎNCREDERE .

Când Oky a rostit ultimele cuvinte din poveste, șarpele a dispărut din copac și a apărut în casa de sticlă, alături de frații Adrenalină.

– Spune-mi, Oky, s-a răstit șarpele de casă la vulturul său binefăcător, de ce a trebuit să îndur atâta suferință? Nu puteai să spui și tu o poveste mai scurtă? Mi-a amorțit trupul. În plus, știi foarte bine că am rău de înălțime. Nu mi-a plăcut niciodată să stau cocoțat într-un copac. Nici măcar în vremea copilăriei mele șerpești nu mi-a plăcut să mă cațăr prin copaci.

– Potolește-te, șarpe nerecunoscător! i-a zis vulturul în timp ce ochii îi râdeau. Dacă nu spuneam povestea aceea lungă, nu știu de mai scăpai cu viață.

– Prietene, a zis Mira, bucură-te că a spus această poveste. A fost spre binele tău.

– Black, a adăugat Fly, nici măcar o singură clipă nu ai bănuit că ești în pericol.

Șarpele de casă i-a privit mirat pe frații Adrenalină. Știa că gemenii nu îl mint. Când spuneau minciuni făceau niște semne pe care el le cunoștea. Mira își prindea cu două degete urechea dreaptă, iar Fly nu putea să îl privească drept în ochi atunci când spunea vreo minciună. Când i-au zis că Oky i-a vrut binele cu povestea aceea pe care el o găsea atât de plictisitoare, Mira l-a îmbrățișat, iar Fly l-a privit fix în ochi, așadar nu l-au mințit. Frații Adrenalină au fost foarte bucuroși că l-au reîntâlnit.

– Prietene, nu ai stat pe ramurile unui copac oarecare, a spus vulturul. Ai stat în brațele unei driade.

– Driade?! Ce este o driadă, Oky? Vulturii mereu văd mai multe decât noi cei din familia șerpilor.

– O driadă este o nimfă a copacilor. Genul acela de fată ce poate deveni oricând un copac. Driadele au firi diverse. Cea din fața geamului nostru, care seamănă cu un copac bătrân, este Dee: una dintre cele mai moftuoase driade. Ea a primit de la zeul Sper darul de a mânca orice fel de creatură care îi atinge ramurile.

– Bine, dar Sper a făcut posibilă călătoria noastră în acest ținut scăldat de râul semizeilor, Metamorfoza. Doar nu mi-ar fi făcut rău tocmai mie, unul dintre oaspeții marelui zeu?!

– Prietene, driada Dee nu face diferența între cuvântul musafir și cuvântul creatură. Ai mare noroc. Doar eu știam că poate fi adormită cu o poveste lungă atunci când atacă pe cineva. Adormind, ea a uitat de tine  și așa ai scăpat cu viață.

– Îți mulțumesc pentru tot, Oky! spuse Black recunoscător.

Apoi, frații Adrenalină și prietenul lor, Black, și-au luat rămas-bun de la vultur și au părăsit tărâmul scăldat de Metamorfoza. Cu siguranță că îi așteptau și alte aventuri minunate.