Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 3

povestea calatoare capitolul 4
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 4
septembrie 29, 2016
povestea calatoare capitolul
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 2
octombrie 1, 2016

Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 3

povestea calatoare craiova

Degetele ei umede de emoție parcă o luaseră înainte să bată la ușă. Dar cum ea mereu gândea un lucru de 100 de ori înainte să-l facă și le retrase rapid.

Își frecă palmele, își aranjă rochița albă precum un crin plăpând, își dădu buclele aurii ca desprinse din soare, pe umeri, și iar se opri să se gândească.

Oftă…”Bună Fly! Salut!” , „Hey…Ce mai faci?”-o mulțime de gânduri, și acestea doar pentru a-și alege formula de salut cu care să-l întâmpine pe partenerul său.

Până la urmă, pentru o clipă se opri din gânditul excesiv și mâna-i plăpândă atinse ușa creînd un sunet atât de încet. Dar Fly normal că a auzit acel sunet, deoarece el, în tot acest timp, a stat în spațiul acelei uși, având aceleași gânduri și trăiri precum persoana ce stătea de cealaltă parte.

Într-un final, cele patru oceane nemărginite se întâlnesc odată cu deschiderea „barierei”. Astfel, Sara fiind primită în casa ce parcă aștepta venirea ei.

Fly privea umil fiecare gest infim al Sarei. Curiozitatea fermecătoare cu care admiră obiectele din încăpere reprezenta o dovadă a superiorității intelectuale. Apogeul fericirii sale fusese atins atunci când aceasta acceptase să fie partenera sa pentru un proiect. Imaginea perfecțiunii îi acaparase mintea. Contemplă acele bucle de-un auriu sacru ce îi mângâiau grațios chipul angelic. Frumusețea buzelor trandafirii creiona splendid acel zâmbet încrezător, melancolia misterioasă a pomeților oglindită simetric dansa ca într-un vals al sentimentelor, profunzimea tainelor ochilor ei albaștrii era virtuoasă, dar viciile sprâncenelor demonice încadrau aceste trăsături suave într-o antiteză fantasmagorică. Albul pur al rochiei divin brodate îi îmbrăca elegant trupul diafan conturat, dar culoarea închisă a tenișilor profanului era o chintesența inedită.

Își răsucea încă o șuvița blondă și catifelată în jurul degetelor ei firave. Un iz familiar îi oferise posibilitatea de a contempla universul pe care tocmai ea îl făurise. Înaintea ochilor ei, ochi ce parcă reflectau stelele efemere de pe cerul negru al nopții, se prelingea un șir de gânduri ce nu își mai găseau locul. Totuși, nu era deloc sigură de această presimțire.

– Să fie oare….adevărat ? Își șopti ea, urmărind soarele.

Temperamentul ei nu lăsa loc de completări, iar această multitudine de cărți îi oferise mereu siguranță. Nu voia să plece, dar nici nu putea să rămână. Fără ele, se simțea…incompletă.

I se părea că acea bibliotecă era exact ca cea din turnul antic unde își petrecuse, se pare, copilăria zbuciumată.

În fine, privirea i se oprise pe o carte negra, îmbrăcată în piele și inscripționata pe cotor cu niște cuvinte ce ea nu le putea citi de la distanță.

Vastitatea cărților din toate domeniile și vechimea bibliotecii, o făcu pe Sara să-și schimbe opinia față de Fly. Tipul agitat și nerăbdător se transformase într-un copil avid de lectură și atent cu cărțile, fiecare carte fiind așezată la locul ei și îngrijită într-un mod aparte.

Începe să se apropie de unul dintre corpurile marii biblioteci, atrasă parcă de cartea cea neagră, misterioasă, începând să descifreze cotorul cărții. Scria „ARAS” dar se subînțelegea ARES, zeul războiului din mitologia greacă. Cartea neobișnuit de neagră sărea în evidența prin poziționarea sa contrastată de culorile celorlalte cărți.

Sara stătea și se uită fascinată de unul dintre corpurile bibliotecii. Era o structură din lemn masiv, cu vitralii și cu etajere din sticlă. Aceasta îi conferea o tentă medievală, misterioasă, potrivită cu cartea neagră.

Furată de priveliște, atenția Sarei era atrasă de o lumina. Era soarele, care intra pe geamul din stânga ei. Curioasă, își scoase capul pe fereastră întredeschisă. Afară să află grădină casei lui Fly , frumos aranjată, cu iarbă tunsă egal în fiecare colțisor.

<Încep să cred că băiatul ăsta nu mai este așa de visător cum îl știam> gândi Sara.

Lângă micuțul gard proaspăt vopsit se afla un copac înalt și gros, în vârful căruia se găsea o căsuță de lemn, bătută de frig și ploaie, aproape dărâmată.

<Oare de ce nu dau jos casuța aceea?! Strică priveliștea.> se gândi iarăși Sara.

Ca prin minune îi veni un nou gând :”Este legat, sentimental, de acea căsuță! Este făcută de el, sora lui și bunica!”

Deodată, se auzi ușă închizându-se. Era Fly.

Din colțișorul său de un roșu comfortabil, din fotoliul de langă usă, Fly cel visător se întreba cum ar putea să o abordeze pe minunata sa parteneră de proiect, fără să se lase distras de aurul moale ascuns în părul ei, ori de safirele curioase ce urmăreau cu interes tomurile medievale și priveliștea ce se întrevedea pe fereastră.

Se ridică pentru a se indreptă spre Sara, regina visurilor lui, dar frică îl paraliză la jumătatea drumului spre colega sa. „Haide Fly!” se indemnă el pe mutește. Ridică încet piciorul drept, apoi îl aseză la loc, amintindu-și într-o fracțiune de secundă că „adevăratele relații se încep cu stângul”.

Ajuns lângă îngerul blond din fantezia sa, o bătu ușor pe umăr, cu o urmă de zâmbet încrezător pe față. Curajul îi pieri, însă, fără urmă la vederea chipului ei serafic. Tot ce putu îngâna fu:

– Ăăăă….Sara…eu….ăăă….mă duc după gustări!

– Bine, du-te! îi spuse ea cu o grimasă jucăușă.

Pierdut pe drumul vieții, rătăcind cu ochii pe cerul inimii, sentimentele sunt asemeni unor felinare ce îi conduc luceferii visători pe drumul sufletului. Gustările erau doar un pretext pentru a o impresiona pe colega lui, Sara. Condus de vise ce au aceeași menire-impresionarea Sarei-Fly inspecteaza frigiderul în speranța de a găsi gustarea ideală. Nu descoperi decât un pachet de biscuiți și un corn cu dulceața făcut de mama lui pentru copilul căruia îi dăduse viață, alături de un alt suflet ce dăruia lumină și speranța în fiecare zi.

Stând singură, Sara se uită prin simplă cameră cu pereți neregulați, aproape goi. Doar un tablou cu o doamnă ninsă de vreme era agățat deasupra bibliotecii. Tavanul oblic, zugrăvit în albastru, o face să își dea seamă de ce Mira o numea „camera albastră”. Prin geamul înalt până la tavan, soarele zâmbea palid printre norii cenușii, care țeseau cerul și parcă prevestea ceva.

Cum stătea așa, pierdută, în spatele scaunelor așezate la întâmplare, Sara zărește un dulăpior ascuns într-o nișă. Se grăbește să ajungă acolo, parcă atrasă de magnetul unui mister. Deschide grăbită, dar prudentă, ușița. Se avântă curajoasă spre cărțile așezate acolo, dar constată că este vorba despre jurnalele lui Fly. Nu, nu poate citi din jurnale, așa că se retrage tulburată.

Patru pereți, o bibliotecă gigantică și o canapea, o acompaniau pe Sara, pierdută parcă în spațiu. În căutarea „oamenilor perfecți”, colegă lui Fly își ascundea privirea speriată a singurătății în cărțile mistice, pe care strămoșii gemenilor le-au pus în biblioteca bizară, care ascundea un mister neelucidat. Rămasă singură, gândurile Sarei erau amestecate și își punea întrebări nemaigândite până acum.

„De ce se temea să stea singură?”, „De ce colțul învățăturii îi era familiar?” și „De ce o teamă avidă îi apăsa inimă când se uită la cărțile mistice?”

În timp ce admira cu ochii săi albaștrii camera, care printr-o simplitate aparte o ducea cu gândul la un loc antic, sclipiri se zăreau din colțurile camerei, care o nelinișteau.

Sara stătea acolo, așteptându-l pe Fly. Dintr-o dată, un zgomot puternic se aude din spatele ei. Își întoarce privirea vede ca o carte căzuse. Dar nu orice fel de carte, ci una neagră ca ……pielea lui Black!

– Ce e asta?

O ridică de jos, cu gândul de o pune înapoi pe raft, dar se lipi de mana ! Sara încercă sa o dezlipească, fără rezultat!. Așa ca decide sa o răsfoiască. Spre mirarea ei, avea toate paginile albe, nescrise, in afară de una. In acel moment Mira intră in cameră.

Momentul în care privirile celor două fete s-au întâlnit, fost unul decisiv. Ochii sfâșietori ai Mirei o acuzau pe Sara de ceva foarte grav.

– Ce cauți aici? De ce ai atins acea carte? intrebă fata pe un ton nervos.

– Nu este ceea ce pare!

– A da?! Atunci mi se pare ca ești nevinovată, răspunse Mira arogant.

– Serios! Ceva este ciudat!

– Singurul lucru ciudat aici este prezența ta în camera asta !

– Mira, nu eu am pus mâna pe carte. Cartea m-a ales pe mine, îi explică Sara pe un ton superior.

– Ce încerci să spui e ca tu ești o persoana atât de imporanta încât te-a ales o carte ?!

– Poți, te rog frumos, să mă iei serios ?!

– Sara, sa ti-o spun pe scurt : NU VREAU SĂ TE VĂD AICI!

În acel moment Fly intră în cameră. Sara nici nu îl observă. Coperta cărții era rece, dar , în același timp, emitea o căldură pe care o simțea numai cu sufletul. Coperta neagră lăsa o impresie îndoliată asupra cărții, ca și cum aceasta fusese creată din întuneric, din haos. Dar Deși în carte fusese pus negrul, absența culorii și veseliei, Sara simțea o atracție bizară față de acel obiect.

Când Fly sosi în cameră avu sentimentul că ceva nu este în regulă. Observă din prima golul din bibioteca. După aceea, privirea îi căzu pe Sara, care contemplă cartea într-un mod nu foarte obișnuit : ochii fetei erau împietriți asupra volumului, iar mâinile îi erau lipite, la propriu, de coperți. Cu o mică ezitare, Sara îi povesti cum descoperise cartea, pe un ton necunoscut lui Fly. În sufletul său, acesta simțea că ceva nu era bine. Dar nu suflă nicio vorba.

Apoi, observând-o pe Mira, își aminti că dispariția ei a fost doar un vis urât. Mira încerca să ia cartea din mâinile „intrusei”. Sara încerca să o ajute, deși lui Fly i se părea că opune rezistență. – Sara, aceasta bibioteca este o mostenire a familiei. Nu imi place sa-mi rascolesc amintirile. Bunica a fost o amintire care a lasat urme adanci in sufletul nostru, spuse Fly cu ochii in lacrimi.

– Această carte a fost lăsat de bunica noastră în pragul morții, adaugă Mira.

– Mai bine plec… Îmi pare rău….

Sara plecă rușinata, uitând că acea carte mistică, de culoarea taciunelui stins, era încă lipită de mâinile ei.

– Ce faci cu cartea ?! Se răsti Mira la ea.

– Oh, cartea, scuze! Am uitat de ea dar….nu o pot da jos, cu obrajii roșii de rușine.

– Hai Sara, nu e momentul să minți, zise Miră, apucând cartea furioasă.

Fly sări în ajutorul sorei sale gemene. Când amândoi au atins cartea, aceasta s-a dezlipit pur și simplu de pe mâinile fetei. După această întâmplare, Sara, rușinată dar și speriată de acel roman mistic fără cuvinte, plecă. În urmă ei a rămas doar un chițăit, care provenea din carte.

Au deschis cartea și au văzut un ceas. Fly și Mira priveau cu teroare ceasul bunicii care adineaori chițăise ca un șoricel speriat.

„Ce zgomot nefiresc! Poate că vine din interior” gândi Mira cu o oarecare teamă ce îi traversă stomacul. Fly, ce părea că îi citise gândurile, își luă inimă în dinți și apucă ceasul, ca mai apoi să îl deschidă.

Înăuntru zăceau trei perle albe ce străluceau orbitor. Semănau cu mici globuri pe care doar clarvăzătorii din filme le folosesc. Părea că în orice clip puteau prezenta viitorul, ceea ce, într-o oarecare măsură, le dădea un aer primejdios. Fly nu ezită să își arunce privirea asupra perlelor translucide, perfect șlefuite.

– Ia-le tu! spuse Fly, adus cu piciorele pe pământ.

– Nu le vreau! Strigă Mira inignata, de parcă Fly tocmai grăise un lucru ofensiv.

Perlele păreau scumpe. Cu toate astea, niciunul nu a fost cuprins de dorința avidă de a le înșfăca. Nu le stătea în fire.

Timpul se scurgea din ce în ce mai repede. Orele se transformau în minute iar minutele în secunde. O tăcere copleșitoare dăinuia .

Dintr-o data, podeaua șubredă din scânduri de lemn suprapuse, începe să scârțâie apăsător, atunci când Mira se îndreaptă cu pași grăbiți spre camera din capătul holului. Sigură pe ea, ca de obicei, Mira a intrat încrezătoare în cameră, trântind ușă învechită destul de puternic, negandindu-se la ce va urma.

Poc! Una, două, trei! Într-o fracțiune de secundă, trei perle strălucitoare erau acum sfaramitate pe podeaua rece. Cu câteva momente mai devreme, perlele erau întregi. Acum cioburile acestora se aflau pe biroul vechi al Mirei. Parcă timpul se oprise, dându-i un moment Mirei să se gândească. Oare asta îi era menirea? De ce toate i se arătau ei? Ochii ei erau plini de emoție. Dându-și încet la o parte șuvița de păr care-i alunecase pe față, mai privi încă o data cioburile perlelor. Uimită, observă niște bucăți de hârtie împachetate cu multă grijă. Încet, le ridica, și începu să le desfacă. La început, păreau doar niște linii și inițiale scrise, care nu aveau niciun sens, dar începând să se joace cu ele, își dădu seamă că se potrivesc, ca un puzzle.

Când totul a fost gata, a rămas fără cuvinte. Era o hartă! Nu știa unde să se uite mai întâi. Părea că fiecare părticică ascundea câte un secret. Totul începea de la o lume neagră, destul de tristă pentru gustul ei.

Și-a dat seamă că nu trebuie să îi spună lui Fly, deoarece îi va povesti totul Sarei, așa că pentru moment totul va rămâne secret.

Mira privește uimită harta din mâinile sale. Ochii i se fixează pe un semn roșu, din mijlocul acesteia, ce seamănă cu un „X”. În minte îi apar o mulțime de întrebări ce par a fi fără răspuns: „Oare ce semnifică?” , „Oare ce se află acolo?”. Aceste gânduri sunt întrerupte de fratele său care tocmai ce apăruse în pragul ușii.

– Bună, Miră! spune Fly visător.

La auzul vocii fratelui său, fata ascunde harta la spate. Băiatul o privește cu ochi pierduți.

– Ce ai acolo? întreabă Fly curios.

Fata are încredere în fratele ei, dar teama că acesta urmează să îi spună Sarei este mai mare.

– Nimic! spune Miră cam neîncrezătoare, încercând să schițeze un zâmbet.

– Mă minți, Miră. Știu asta, zice Fly posomorât.

– Nu este adevărat, spuse fata cu ochii ațintiți în podea.

Totul în capul Mirei era ca o rafală. Nu știa ce să creadă, nimic nu mai avea sens. Relația dintre ei era în pericol să dispară doar din cauza unei fete ca Sara?

– Obișnuiam să nu avem secrete, îți amintești? încercă Fly să își determine soră să îi spună ce ascundea față de el.

– Bine spus „obișnuiam”, adaugă Mira rece.

Fly îi aruncă Mirei o privire plină de furie. Ascundea ceva important, iar el era sigur de acest lucru.

După cearta cu fratele său, Mira, confuză după tot ceea ce se întâmplase mai devreme, dar în același timp nerăbdătoare să dezvăluie misterul, scoase la iveală tot ce ascunsese și se așeză pe fotoliu, locul preferat al bunicii.

Analizând harta încă o dată și „x”-ul ce apăruse ca prin magie în urmă cu puțin timp, aceasta își amintește de visul în care bunica îi spunea că „atunci când nu vei ști ce cale să apuci, ajutorul o să-ți vina de la cel negru”. Mira se gândi că acela nu poate fi decât Blackie, șarpele de pe ceas.

Deodată, o rază de lumina pătrunse necunoscutul ce învăluise camera, iar Blackie, însuflețit, strălucea pe locul „x”-ului ce , cu doar câteva clipe în urmă, era numai un semn pe o veche hartă.

Acela era portalul!

Studiind mai departe harta, Mira descoperi că locul marcat de X pe care îl caută se aflase tot timpul în micuță pădure din spatele grădinii lor. Într-o fracțiune de secundă era deja în față păduricii.

Îndrumată doar de acea bucată de hârtie, fata ajunse în fața unui copac care-i atrase atenția. Una dintre crengile pomului semăna izbitor cu Black, care parcă încercă să-i arate ceva.

Pe când Mira se străduia să deslușească ciudată figură a șarpelui, se auziră niște păși în spatele ei. Inimă fetei începuse să bată cu putere mai să-i sară din piept, când o siluata apăru printre frunze. Era Fly. Acesta o întrebă îngrijorat:

– Ce cauți aici? spuse el pe un ton surprins.

– Nu contează, n-avem timp să ne certăm! Uite! îi spuse ea arătându-i ramura în forma de șarpe.

Cei doi se apucară să sape nerăbdători în locul indicat de crenguță, în speranța ca vor găsi ceva. Nu dură mult până găsiră o cutiuță pe care erau scrijelite niște simboluri. Nedumerire, amestecată cu emoție și curiozitate-iată ce sentimente îi copleșiră pe Mira și Fly. Nu știau dacă să deschidă sau nu cutia. Se priveau unul pe celălalt, nehotărâți asupra a ceea ce aveau să facă în continuare.

– Și acum? întreba Mira cu voce tremurândă.

– Acum ce? Să deschidem cutia, răspunse Fly. Doar nu am ajuns în punctul asta ca să ne oprim tocmai acum?!

– Ești sigur? continuă Miră. Dacă este ceva periculos înăuntru? Și cum să o deschidem, fiindcă eu nu văd niciun mecanism care ne-ar ajuta să o desfacem.

În momentul următor, fără să mai stea pe gânduri, Fly luă cutia cu un gest hotărât și, ce să vezi? Cutia se deschise, dezvăluindu-și interiorul în fața copiilor uimiți.

– Cum ai făcut? întreba Mira și mai emoționată.

– Habar n-am! răspunse Fly. Probabil, întâmplător, am făcut mișcarea potrivită!

Miră era invidioasă pe Fly fiindcă reușise, așa că i-o smulse din brațe și o deschise.

– Miră, te rog, nu face asta!

– Faptul e deja consumat, Fly, spuse Mira cu voce încrezătoare.

Față se uită în cutie, uimită, deoarece se aștepta să găsească altceva. În schimb, acolo nu era decât un pandantiv pe care scria „ARAS, arată-te! „, și un bilețel pe care era marcat un cerc negru. În mintea Mirei erau numai semne de întrebare legate de mesajul de pe pandantiv. „Cine putea fi ARAS?”

– Prostii, numai prostii!

– Ce s-a întâmplat? întrebă Fly nedumerit.

– Nimic, am crezut că vom găsi ceva uimitor, dar am găsit doar un bilet. Nimic special.

– Cum să nu fie uimitor? Mira, privește ce scrie pe lacătul cutiei!

– Ce poate să scrie? Numai baliverne.

– Nu! crie numele lui Black! Înseamnă că această cutie a fost a lui, ceea ce pare suspect aici.

– Da-mi să văd!

Mira observă scrisul de pe lacăt, dar tot nu păru convinsă.

Cei doi cad de acord să se întoarcă acasă. Fly fugi înaintea Mirei și îi deschise ușa asemenea unui gentleman. Mira intră, mulțumindu-i cu un zâmbet sarcastic pe fața ei luminoasă. Parcă nu mai era așa supărată pe el. Cei doi își dau seama că mama lor nu le-a remarcat lipsa, ceea ce îi liniștește, pentru că nu mai trebuie să dea explicații. Mira îl trage pe Fly de mână și îi șoptește extrem de subtil :

– Vino să-ți arăt ceva!

Aceasta îl conduce spre bibliotecă de unde se poate observă foarte ușor că lipsește o carte.

– Cred că este timpul să-ți spun de ce m-am certat cu Sara. Este vorba despre cartea lipsă.

Mira iese grăbită din cameră. Se așează pe scară ținând harta cu mâinile ei firave. Ochii ei privesc nedumeriți bucata de hârtie. Fără să știe de ce, o lacrimă i se prelinge pe obrazul rozaliu. Picătura plină de nelămurire și dezamăgire aterizează pe „x”-ul din mijlocul hărții. Semnul parcă prinde viață și deveni de un roșu aprins. Fata simte ceva care o atrage. Se ridică cu timiditate și face doi păși ca de furnică. Harta era atrasă de un magnet. Mira se apropie și pune foaia pe „ x-ul” de pe podea, cu nesiguranța. Față fetii se luminează odată cu strălucirea hărții.

Mama aude sunete din camera copiilor și dorește să se ducă sus. Începu să urce scările cu pași ușori, treptele scârțâiau, iar vocile copiilor se auzeau din ce în ce mai tare. Mama apăsa ușor clanța ușii și îi găsi pe copii certându-se. Se uitară unii la alții, până când mama începu să vorbească.

– Voi nu trebuia să faceți teme?

– Ba da, dar Mira și-a dat seama nu avea!

– Și ce are Mira la spate? Întrebă convinsă că cei mici o mințeau.

– Oo..o temă! Spuse Mira.

– Păi nu ziceai că nu ai primit! Spuse mama satisfăcută.

– Păi ..nu am primit, este mai veche, adaugă Mira ușurată că a scăpat.

– Bine! Zise mama și închise ușa.

După plecarea mamei, cei doi frați pun cele două obiecte, harta și pandativul, iar o umbra se ridică deasupra hărții. Particulele încep să zboare precum păsările călătoare. Se clătina încet și coboară din văzduh în pas de dans.

Toate aceste sclipiri se aștern grațios ca și cum fiecare își știa locul. Lumina puterinca ieșea din portal asemenea unui fulger. Bătăile inimii Mirei zburau ca sunetele unei melodii înțeleasă doar de ea. În adâncul sclipirii ochilor ei se înțelegea nedumerirea.

– Ce-am făcut? Întreabă Mira nedumerită.

– Ce-ai făcut tu, nu eu! Răspunse Fly hotărât.

– Tu Fly, asta am făcut-o amândoi! Nu este numai vina mea!

– Ba da Mira, este numai vina ta!

– Bine Fly, cred că am deschis un portal!

– Un ce? Întreabă Fly speriat.

– Un portal!!!

– Ei, măcar nu este numai vina ta! reia Fly ceartă dintre ei.

– Fly nu este numai vina mea! De ce nu îți asumi și tu o parte din ea?

– Eu nu am făcut nimic !

– Ai făcut mult mai multe! îl acuză Miră.

– Nu vă mai certați! se aude o voce solemnă care părea că vine chiar din interiorul portalului.

– Fly, ai spus ceva? întreba Mira speriată.

– Nu…îi răspunse Fly, cu un tremur în voce.

– Atunci cine a vorbit?

– Eu, Aras! tună vocea din portal. Nu mă mai țineți minte?

– A, Aras….se bâlbâi Mira înfricoșată.

Deodată, Mirei îi apăru în minte imaginea unei umbre negre care o făcea să simtă o frică mai mare ca niciodată. Mira tresări.

– Miră, ești bine? o întrebă protector Fly.

– Da, doar am tresărit…

– Ah ce emoționant…mi-au dat lacrimile! spuse sarcastică vocea din portal.

Fly încremenise. „Aras? Cine e Aras? Ce se întâmplă? Nu….nu înțeleg. De ce nu înțeleg? Eu mereu înțeleg!”. Gândurile lui Fly zburau cu o viteză amețitoare, în timp ce vocea, a cărei sursă era încă necunoscută, se auzea din ce în ce mai puternic.

– Nu….. reușește Miră să îngaime, neștiind de ce vocea ei nu mai era la fel. Îi era frică.

O străfulgerare iese din portal, opturandu-i privirea Mirei. Marginile se încețoșează din ce în ce mai mult până când imaginea portalului, a lui Fly și a camerei dispare. Mira nu mai vedea. Obrajii ei încep să ardă din ce în ce mai tare. Adrenalina începe să își facă simțită prezența în timp ce sângele îi scurgea din ce în ce mai repede prin vene, iar o lacrimă a nedumeririi , a fricii și a vinovăției i se prelingea pe obraz. „Ce făcuse?!?! Se pusese pe ea și pe fratele ei în pericol!”

Străfulgerarea o orbise pe Mira dar nu și pe Fly. Milioane de fragmente din portal, ce luau formă unor cristale-obiecte ale întunericului, puteau închide pe oricine le-ar fi atins, în negura propriei minți, și ținut captiv, închis în propriul corp. Ce rămânea era o umbra a persoanei ce cândva a râs, a plâns, s-a rănit, a trăit. Și, astfel, demonii aveau prilejul de a Intra și de a se instala în noua „locuinta”.

Fly simțea cum îi este smuls sufletul cu fiecare suflare, încetul cu încetul. Nu mai era timp. O lacrimă de cristal de la Mira, o picătură din sângele său și un strop din veninul lui Black. De atât era nevoie cu acceste atrocități să i-a sfârșit. Această idee, această rază de lumina salvatoare pătrunse în cotloanele minții lui Fly.

Teroarea o rodea pe Mira pe dinăuntru în timp în ce lumina infernului îi stingea focul din priviri. Și dacă ar fi putut, tot nu ar fi deschis ochii.

Fly îi căzu în brațe și țipă ca o mamă ce e pe punctul de a-și piede copilul. Și astfel, lacrimi fierbinți căzură pe un trup rece și înfrigurat, ce nu va mai fi niciodată la fel.

Mai era nevoie de o picătură din sângele lui Fly și una din veninul lui Black. Timpul era foarte scurt. Din portal ieșeau din ce în ce mai mulți demoni și monștri. Poarta lumii stătea în mâinile lor fragile. Fly stătea înlemnit în brațele surorii sale, neștiind ce să facă pentru a închide portalul mai repede.

Fly o luă pe Mira de mână și alergă spre casă. În timp ce alergau Fly simți o înțepătură în picior, dar nu se opri. Trebuia să ajungă la un adăpost sigur , împreună cu sora să. Când ajunseră în sfârșit în casă, el se uită la locul unde se înțepase. O picătură de sânge negru se prelinse pe piciorul lui alb-sidefiu. Fly țipă, Mira se sperie și mai tare, neștiind ce se întâmplă Fly se duse lângă ea încet, suspinând.

– Mira, în timp ce alegam spre casă un cristal din portal mi-a intrat în picior, spuse el bănuind ce i s-a întâmplat. Tot sângele mi-a devenit dintr-o data negru.

– Fly, este posibil să fii posedat!

Însă, înainte că Mira să poată să mai spună ceva, Fly închise ai lui ochi albăstrii că safirul și un fior sumbru îi brazdă corpul, căzând răpus de veninul șarpelui spirit.

Mânat de teamă, o apucă pe soră lui de braț, fără să realizeze răul ce avea să-l facă. În acel moment spiritul șarpelui întunecat care se afla în sufletul lui Fly pătrunse în inima Mirei, controlând-o întru totul.

Mira trecând prin portalul negru, atingând oglinda otrăvită de mărul discordiei odată cu impactul acestuia asupra sticlei cristaline, a dispărut în întunericul etern, iar lacrimile ei au pătat pământul, colorându-l în picățele negre, ochii devenindu-i roșii ca sângele.

În final, Fly fu chemat de către mama lui la cină, spunându-i că Miră e la baie, păcălindu-și propria mamă, pentru a ascunde secretul dispariției surorii lui. Însă grăbindu-se să plece a lăsat portaul către lumea haosului deschis, iar monștrii întunericului ieșeau pe rând din oglindă mitică și se teleportau prin lumea reală, răspândind frică în inimile oamenilor…