Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 30

povestea calatoare baia mare
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 31
septembrie 2, 2016
povestea calatoare giurgiu
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 29
septembrie 4, 2016

Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 30

povestea calatoare zalau

Mira se năpustește în camera lui Fly. Cu ochii albaștri înecați în lacrimi și cu glasul tremurând a spus:

– Vine, Fly, vine după mine! Ajută-mă!

El o privea, călătorind încă prin visele lui siropoase cu Sara.

– Cine vine după tine?

– Nu-ți pot zice!

– Mira, spune-mi! Cine vine după tine?

Încet, încet portretul surorii ei se decolora. Începea să dispară ca o iluzie, ca o stafie. Fata plângea iar. Își fixa fratele precum un șoim ce-și fixează prada.

– Ajută-mă… repeta aceasta. Tatăl nostru, vrea să mă ucidă.

– Mira!

A dispărut. Fly o caută cu multă atenție prin  toată casa, înecându-se în lacrimile ce s-au  scrurs din ochii surorii lui odată.

– Black? White? Unde sunteți?

Drept răspuns primi tăcere, însă acum nisipul din clepsidra timpului se scurgea. Trebuia să ajungă la Mira cât mai repede.

Ce putea să facă ?! Era un simplu copil…Ba nu ! El nu era un simplu copil, era călător în timp.   Și-a scos ceasul din buzunar. Când ar fi vrut să invoce ” vrăjile „, cineva bate ușor în ușă.

Fly aleargă , sperând că va fi sora lui. Cu emoție, o deschide.

– Ce mă bucur să te văd ! A spus Sara cu glasul ei angelic.

– Sara, nu este un moment potrivit… a zis Fly, încercând să ascundă ceasul care a căpătat o lumină verzuie, strălucitoare.

– Ce ascunzi la spate ? l-a intrebat ea, fluturându-și buclele aurii.

– Aaaa… nimic !

– Acela este un ceas ? De ce lucește?

– Intră ! Îți voi explica totul.

Fly nu se pricepea să mintă. Încă de când erau mici și furau bomboanele gumate ale mătușii Clarissa, Mira scăpa întotdeauna nepedepsită, pe când el… Însă acum avea un  motiv în plus pentru care să spună adevărul. Era Sara. Fata pe care o admira din clasa a IV-a.

Toata istoria familiei lui era descrisă într-un scurt și concis text.

– Fly, te voi ajuta să o gãsești pe sora mea.

– Nu ești obligată să faci acest lucru.

– Când aveam cinci ani, am pierdut-o pe mama, aș face orice ca să te pot ajuta.

Sara l-a prins de mână și i-a zambit puțin înfricoșată. Nu știa ce o așteaptă.

– Ești pregatită?

– Sigur ! Să pornim în aventură ! a spus ea, încercând să-l încurajeze. Numai că suferința ce i-a captivat sufletul, nu va putea fi îndepărtată decât de zâmbetul senin al Mirei.

Invocând cele mai ciudate vrăji alături de ceas (ale cărui nume sunt neidentificate) cei doi se trezesc într-o lume paranormală. Crengile copacilor de sticlă se încolăceau armonios, arătând ca niște stafii în umbra nopții. Totul părea… înghețat ! Mireasma morții captiva zona împietrită. Fly se uita dezamăgit la Sara.

– Știi… nu trebuie să fii aici…

– Am zis că îndeplinim misiunea împreună ! Deci să pornim în aventura noastră !

Fly i-a zâmbit . O privea ca pe un înger. Totul  era perfect: ochii ei albaștri culeși de Cer însuși, privirea aceea blândă, însă totuși dornică de aventură, și iubirea ce îi încleșta sufletul, iubirea ce le-o dăruia oamenilor din jur.

– Fly, ai auzit ?

– Ce să aud ?

– Strigătele ei ! O aud pe Mira !

Prin tăcere se auzeau scurte suspinări.

– Mira, unde ești ? strigă Fly înăbușit de lacrimi.

Fly se îndreptă spre o căsuță mică, asemanată cu o cocioabă, însă demult nelocuită.

– Mira !

– Fly, aici sunt ! s-a auzit glasul ei plăpând.

Cu pași mici se apropia de ea. Avea buzele vinete, lovituri ce-i înconjurau brațele subțiri, și la baza gâtului o urmă de la o injecție.

– Mira, ce ți-a făcut ?

-O, Doamne ! Fly ! Sara ! Cum m-ați găsit?

Fly, cu vocea tremurândă, plină de o teribilă înfricoșare, i-a răspuns:

– Am încercat tot felul de vrăji pe care le știam. Tărâmul ăsta este destul de diferit față de cele în care am mai fost până acum.

– Ce vrei să spui ? îl intrebă Sara.

– Are o monotonie aparte. Nu știu…e mult prea multă liniște. Sigur e ceva în nere…

Dar nici nu a apucat să termine propoziția, că ușa cocioabei părăsite a fost izbită cât se poate de puternic de perete, iar inimile celor trei au luat-o la goană când o silueta înaltă, măreață, dar mai ales înspăimântătoare și-a aruncat umbra peste ei.

– O, nu ! S-a întors!

Lumina puternică a zilei parcă îi contura trupul învelit într-o manta neagră precum tăciunele.

– Voi ce căutați aici, aiuriților ?

Atunci Sara s-a ghemuit lângă Mira și ambele fețe au început să plângă în hohote. Fly, deși a avut aceeași tendință, a vrut să îi demonstreze Sarei că de fapt lui nu îi era frică și și-a ridicat trupul zvelt înaintea inamicului, ținând strâns în mână ceasul.

– Uite ce e : noi nu vrem nimic altceva decât să o luăm pe Mira acasă. Din câte văd, ai profitat destul de ea. Nu știu cine ești, dar ai face bine să îți arăți fața!

Silueta își dezvălui fața din întunericul ce o înconjura, iar persoana care le stătea în față era cea mai mare surpriză pentru ei din acea zi.

– Tata ?! urla Mira confuză. Cum ai putut să îmi faci așa ceva?

– Vai, scumpo ! Dar nu e vina ta. E doar a mamei tale. Ea a dus mai departe această poveste absurdă despre ceas și vrăji și toate tâmpeniile alea pe care le credeți voi. Și a ascuns totul de mine fiindcă nu a avut suficientă încredere în propriul soț, încât să ii divulge un secret atât de important.

– Și asta e tot ? Parcă ai fi un copil de cinci ani. Poate că da, a avut un motiv foarte bun.

– Și ai de gând să te răzbuni pe noi acum ? interveni Mira.

Într-un moment de tăcere, Sara s-a apropiat mai tare de Mira și i-a șoptit:

– Ar fi un moment prost să vă spun că tatăl vostru e posibil să fi murit?

– Esti genială ! Fly ! Vino repede!

În timp ce se îndrepta spre Mira și Sara, Fly a simțit că piciorul îi amorțește încet și fără voința sa a căzut pe podea. Brațul a început să-i sângereze în urma căzăturii, deoarece se lovise de un covor de pietricele care au apărut prin minune la fel cum apăruse și amorțeala piciorului său.

– Tu nu pleci nicăieri, băiete!

Din mâneca tatălui lor s-a întins o funie groasă cu care i-au fost legate picioarele lui Fly. Și deși el nu a simțit, cele două fete priveau imaginea parcă ruptă dintr-un film de groază în care Fly era tras de tatăl său care tocmai ieșea pe ușă când băiatul i-a strigat Mirei:

– Prinde !

Și ceasul lui prețios a fost catapultat de brațul băiatului, care începea a se face nevăzut, direct în mâinile firave ale Mirei.

– Mergeți acasă și găsiți o soluție ! se auziră ultimele cuvinte ale lui Fly.

Mira s-a aruncat în brațele Sarei și au stat așa câtva timp ca să își revină din starea de șoc care le-a cuprins.

– Ce ne facem acum, Mira ? Suntem blocate pe tărâmul ăsta. Degeaba avem ceasul, dacă nu îl știm folosi !

– Tu nu ai cum să știi, dar cine a zis că eu nu știu ?

A urmat un timp destul de îndelungat, de gândire. Mira a încercat câteva vrăji, dar niciuna nu a funcționat. Toate erau doar simple trucuri pe care le știa de la mama ei. Când era gata să renunțe, Sara și-a adus aminte vraja pe care a folosit-o Fly când s-au teleportat pentru a o găsi pe Mira.

– Vorbești serios ? o întrebă Mira uimită. Tu chiar l-ai ascultat ? Am crezut că nici nu știi încă despre ce este vorba cu adevărat.

– Normal că am fost atentă când a zis vraja. Mira, eu chiar îmi doresc să vă ajut. Poate că nu sunt chiar conștientă de gravitatea situației, dar tot pot fi de folos cu ceva. Mai ales că am o memorie vizuală foarte bună și asta o știi și tu de la școală.

– Bun, atunci spune-mi vraja!

Sara a început să rostească vraja, iar Mira să o îngâne. Pas cu pas, Mira a înțeles ce are de zis și  strângând cât de tare a putut micul ceas, a spus vraja. Numai decât sau trezit în curtea din spate a casei.

– Am reușit ! striga Sara. Nu pot să cred!

– Acum hai la treabă ! Trebuie să mergem în pod și să căutăm printre cărțile de vrăji de acolo o soluție să îl aducem înapoi pe Fly și să-l înfruntăm pe tata. Lucrurile nu pot rămâne așa.

O mulțime de întrebări le străpungeau gândul: Vor reuși ei să învingă ? Sunt ele cele care pot face o schimbare ?  Pentru ele, totul era o provocare ..să vadă lumea, să ajute, dar știau că acolo unde ochii duc și mintea întoarce.

Pentru o clipă, simțeau că pot mai mult, că sunt aproape de reușită, dar mai era drum lung până atunci. Au privit spre cer și și-au amintit că o fac pentru el, pentru cel care i-a îndrumat până acum, pentru  Fly. Cu frica, au urmat drumul scărilor până în pod, strângând ceasul în mana. Le unea.

– Mira ..crezi că binele se ivește primul ?

– Nu avem timp de prostii, Sara. Nu cred că e momentul să te înțeleg.

– Ascultă ! Vreau să spun că vrăjile bune nu se găsesc la suprafață. Bunica voastră, cu siguranță, le-a ascuns. Trebuie să existe o cale ..o ușă invizibilă, sau  un tablou ce ascunde câteva hârtii vechi .

Mira aprobă, în semn de recunoștință. Era mândră că are o asemenea prietenă, o persoană care gândește și acționează. Își aminti câte a făcut pentru ea și o îmbrățișă.

– Sara, ce părere ai despre asta?

– Nu mă gândeam că vom găsi atât de repede ceva, ești sigură că e bine ?

Era mai mult decât  bine. Era ceva care îi putea ajuta de-a lungul călătoriilor. Sunteți curioși ? Nu era nici o ușă și nici un tablou, ci foile cu vrăji erau ascunse într-o carte, o carte veche, care nu iese în evidență prin copertă, ci prin conținut.

– Ce este ? Nu arată prea bine…

– E jurnalul bunicii, mă face să o simt aproape, Sara.

– Cred că aici, vom găsi răspunsuri la toate întrebările .

Era mai mult decât un jurnal, era un sfat bun al bunicii, o amintire frumoasă, un drum spre un nou  tărâm, o carte de vrăji și o călătorie a cunoașterii.

– Privește ! Aici ! Să fie aceasta vraja de care avem nevoie ?

– Merită să încercăm ..Până la urmă, nu avem nimic de pierdut.

Scria alb pe negru :”Vraja întoarcerii.”

“Întoarce, întoarce … intoarce-l pe fratele meu, Fly !”

– Miraa ! O cheie ?! Tot ce am  primit e o simplă cheie veche ?

– Te înșeli, e Cheia Teleportării. Mi-a povestit Fly despre ea, parcă citise într-o carte despre ea .

– Serios ?!

– Crede-mă ! Vraja începe la miezul nopții și durează 24 de ore. Ne ajută să ne teleportăm, cu o condiție, să nu călcăm de două ori pe acel tărâm. Avem o singură șansă.

– Atunci tot ce trebuie să facem e să așteptăm până la miezul nopții.

Seara se lăsa cu pași repezi, iar vântul adia ușor prin pletele fetelor .

Stelele vorbeau cu luna, fapt ce le spunea că timpul se apropie.

S-au luat de mână, au strâns cheia și au închis ochii, așteptând. Dar ce să vezi ? Acum nu mai erau în fundul grădinii, ci într-o cameră cu pereți negri, în care oamenii nu vorbeau nimic. Mergeau , însă nu se vedeau.

– Ce e aici ? Crezi că e locul potrivit ?

– Poate fi un semn, cred că ne va ajuta mult omul de acolo.. Îl  vezi ? E cel care dorește să vorbească cu cineva, dar nimeni nu-l ascultă. Poate că el are un răspuns…

Cele două fete pășiră sfioase spre omul din fața lor, gândindu-se  cum va reacționa acesta.

– Cine sunteți ? Ce doriți ? Întrebă acesta morocănos.

– Eu sunt Mira, iar ea e Sara. Credem că tu ne poți ajuta… Suntem în căutarea fratelui meu, Fly. Am folosit Vraja Întoarcerii pentru a găsi o cale, dar am primit o cheie care ne-a adus aici, iar acum nu știm pe unde s-o luăm…

– Dar cum au putut două fetițe să folosească o vrajă atât de puternică fără îndrumare ? Spuse omul uimit.

Fetele tăceau. Nu voiau să destăinuie acelui om misterios detalii despre bunica lor, despre Fly și despre toată aventura lor, deoarece era totuși un străin. Acesta le fixa cu privirea sa de gheață, ochii lui cenușii căzând asupra mâinii Mirei. Ea ținea Cheia Teleportării.

– Deci nu aveți de gând să-mi spuneți…În regulă. Vă voi ajuta, în schimbul unui lucru. Vreau vraja pentru a obține și eu această cheie, Vraja Întoarcerii.

– Pentru ce ai nevoie de ea ? Ești obligat să rămâi aici, în intuneric, din cauza blestemului aruncat asupra ta, grăi Sara.

– Nu vă privește, fetițe curioase ! Acesta e un târg. Fie îl acceptați, fie vă gasiți frățiorul cu propriile puteri și fără ajutorul meu.

Cele două se uitau una la alta întrebător. Au hotărât să accepte oferta omului, chiar dacă acesta nu părea a fi o persoană de încredere. Până la urmă, acesta va primi ce-și dorește, iar ele la fel…

– Acceptăm oferta, au spus ele deodată, cu speranța de a reuși, în suflet.

– Așa credeam și eu, răsună vocea groasă a omului cufundat în întuneric. Mergeți pe această ușă și după o oră de mers în întuneric, veți da de Închisoarea Prizonierilor, unde sunt ținuți prizonieri toți oamenii ce au comis fapte care nu sunt pe placul Stăpânului. Intrați acolo și-l veți găsi pe Fly, deși nu va fi ușor să reușiți să ieșiți toți trei fără să rămâneți și voi prizoniere.

Succes !

Acesta a deschis  o ușă pe care fetele nu au observat-o  din cauza întunericului, ce părea a fi infinit.

Mira și Sara au intrat pe acea usă, continuându-și drumul spre Fly. Se întrebau cine e acest „Stăpân”, ce e acea închisoare în care omul a spus că se afla și Fly și care sunt faptele ce displac „Stăpânului”.

După o oră de mers, fetele ajung în fața unei clădiri mari, care se zărește în întunericul de nepătruns deoarece este luminată la fiecare colț. Era înspăimântătoare. Deodată, Mira strigă:

– Sara ! Nu se poate ! I-am promis omului acela ciudat că-i vom aduce Vraja Întoarcerii ! Eu nu o Știu, tu nu o Știi, și nu avem nici foaia ! Dacă am vrea să mergem după ea și să o aducem înapoi, am rămâne blocate aici. Iți amintești ? Regula vrăjii: să nu pășim de două ori pe același tărâm. Nu ne putem ține de promisiunea făcută omului !

– Îl vom păcă…

Sara nu apucă să-și termine de rostit cuvintele, fiind întreruptă de un glas gros, autoritar ce le răsuna în urechi. Erau cuvintele omului, ce se ivi de după colțul închisorii:

– Fetițe mincinoase ! Știam că nu pot avea încredere în voi ! Dar vă voi demonstra că nici voi nu vă puteți încrede în mine. Care credeți că a fost motivul pentru care am fost blestemat ? Acum ați aflat, dar e prea târziu pentru voi !

Omul a deschis ușa închisorii, împingându-le pe fete înăuntru și închizându-le în prima celulă liberă. O grămadă de alte celule erau așezate în fața lor, în acestea aflându-se mulți alți oameni ce păreau nevinovați, la fel ca cele două fete și Fly. Erau speriate. Au privit în jurul lor, căutând o modalitate de a evada. În celula din stanga lor se afla Fly, entuziasmat că-și revede sora și prietena.

– Fetelor ! Mă bucur că nu ați pățit nimic. Mi-ați lipsit. Trebuie să găsim o cale de a ieși de aici. Tatăl nostru m-a adus aici, lăsându-mă în această celulă… zise Fly îngândurat.

O voce ciudată i-a întrerupt pe cei trei copii:

– Cina ! Am adus cina.

Un bătrânel se apropie de fiecare celulă, lăsând la fiecare câte o tavă cu mancare ce părea a fi stricată și veche. Fly luă furculița și cuțitul, dar Mira îl atenționă:

– Fly ! Poate e otravă, nu mânca ! Nu știi la ce să te aștepți de la locul acesta.

După ce Mira și Sara i-au povestit lui Fly despre omul din întuneric și înșelăciunea acestuia, cei trei copii au început să-și făurească un plan pentru a evada. După o oră de gândit și pus la cale, din întunericul ce domina culoarul închisorii s-au ivit White și Black, șerpii lui Fly și Mira, aducând cheile de la celulele acestora. Cu bucurie în glas, Fly zise:

– Fetelor, suntem salvați! Șerpii noștri au furat cheile celulelor !

Fly a descuiat cele două celule, după care înaintă împreună cu Mira, Sara și cei doi șerpi spre ieșirea închisorii. Erau liberi. Cei trei copii au lăsat în urmă Închisoarea  Prizonierilor, aceasta rămânând în întunericul infinit de pe acel tărâm.

În timp ce mergeau, crezând că au scăpat de primejdie, în spatele lor se auzea un vuiet ușor, venind din întuneric, care pe măsură ce timpul trecea, se intensifica …Și tot mai tare până ce a devenit un sunet asurzitor care aproape că le spărgea timpanele… White s-a întors, iar din întunericul nemărginit se vedea o lumină roșie ce părea să aibă forma unui…

– Atrofis.. șuiera Black, încolăcindu-se la picioarele Mirei.

Sara privea scena înfricoșată și încerca să găsească mâna lui Fly… Brusc s-a auzit un sunet precum împușcătura unui pistol și o lumină verde a acaparat corpul lui Fly, făcându-l să plutească înspre lumina roșie care devenea un ochi, iar ochiul căpătă forma unui corp, dar nu orice fel de corp, un corp de om căruia îi lipseau picioarele..Avea, însă, o coadă lungă de șarpe, lucioasă care genera un sentiment de neliniște în sufletul fiecăruia.

Sara leșinată, a căzut pe coada lui White, care era hipnotizată de imaginea colosală a șarpelui roșu. Mitra încerca să-și amintească vreo vrajă care ar putea măcar să o trezească pe Mira sau să îl trezească pe Black care leșinase și el la vederea monstrului. Mintea Mirei era goală, precum o cameră albă și pustie care se întuneca în ritmul bătăilor de ceas… Nu-și putea aminti nimic, nici de fratele său care era captiv în fața ei. Își pierdea cunoștința și memoria, în același timp.

– M-ați jignit evadând din închisoarea mea, m-ați jignit fiind copiii mei, iar acum eu ,,Stăpânul Întunericului, mă voi răzbuna asigurându-mă că voi șterge fiecare urmă a existenței voastre !

Mira înfricoșată, a căzut la pământ căutând gâtul lui Black, dorind să-l îmbrățișeze… Black s-a evaporat sub blânda atingere a Mirei căreia îi curgeau șiroaie de lacrimi amare, pe betonul rece.

Stăpânul se uita cu ochi de foc către Fly, aducându-l mai aproape de ochii lui roșii imenși și spunând cu o voce aspră, lipsită de orice compasiune:

– Tu, copil al Luminii, aveai niște puteri nebănuite, puteai deschide chiar și Poarta Întunericului, puteai ajunge Stăpân peste întreaga lume..Dar tu ai ales calea binelui, îndrumat de mama ta.. Acum, vei ajunge acolo unde a ajuns și ea, secat de puterile care vor intra în posesia mea !

Stăpânul îl strângea pe Fly atât de tare încât devenea vinețiu, gata să- și dea ultima suflare. Sora lui a simțit apăsarea de pe sufletul lui Fly, tresărind la auzul cuvântului ,,mama,,. O ură imensă a încolțit în sufletul ei și deodată, și-a ridicat privirea spre cer, cu o lucire albă orbitoare.

– Tată! a strigat acesta atât de tare încât vraja tatălui s-a risipit, iar Fly a căzut pe beton, lângă Sara. Stăpânul și-a ridicat privirea uimit spre Mira, care plutea în lumina albă pe care privirea sa o radia. Ajunse la mărimea tatălui său, dar, spre deosebire de acesta, în privirea ei se oglindea dreptatea, iubirea și ura, însă transformată în dorința de a-și scăpa mama din Ghearele Infernului și cei doi șerpi care au căzut în abisul uitării.

– Vreau să știi că-ți admir curajul, însă Magia de care dispui tu este limitată, nu ai putea să mă învingi niciodată, copilă !

Și zicând acestea, din mâinile sale răsăreau scântei care se îndreptau spre Mira și îi distrugeau aura..

– Atrofis!

S-a auzit un glas impunător feminin în spatele Stăpânului. Când acesta s-a întors, o femeie înaltă frumoasă, într-o rochie albă cu brodături negre, între doi șerpi, îl privea fix, cu ochii săi negri.

Stăpânul și-a întors privirea spre cea care l-a strigat pe nume nevenindu-i să creadă.

Era într-adevăr persoana de care se temea cel mai mult… mama copiilor pe care îi detesta… Acest moment de agonie părea să reprezinte un sfârșit tragic pentru Atrofis… Cu toate acestea ea a schițat un zâmbet ironic urmând ca mai apoi să înece camera neagră în vocea ei  transformată în tunet:

– Toți acești ani în care m-ai ținut captivă între pereții gândurilor mele și m-ai scufundat în cenușa profană a unei crunte nebunii aproape m-au răpus… Însă am auzit un glas de copil atât de bine cunoscut mie și a fost de ajuns încât să imi adun sufletul din acordurile de fum ale existenței nenorocite pe care am fost forțată să o duc din vina ta ! în acel moment ochii Stăpânului s-au umplut de vina păcatului ce îi mistuia inima îmbibată în veninul rece al ființei sale… El și-a deschis încet gura încercând să anime câteva cuvinte, însă încercările sale erau sortite eșecului… În acel moment soția sa a vorbit din nou:

– M-ai ținut închisă într-o genune neagră în timp ce tu te odihneai în brațele întunericului ce-ți cânta lin rapsodia unei decăderi nefericite. Eu nu mai simt prezența propriului meu soț ! Tot ce privesc acum e o stafie ce-și poartă sufletul în mână ! Amintirile noastre sunt cufundate în descânt și pare ca tot ce am trăit nu a fost decât un vis frumos sfârșit cu un coșmar ! Totuși mă întreb neîncetat care din noi e iluzia… Dezastrul fredonează-n haos și eu îmi simt aripile dezlipindu-se de trupul meu căci m-ai secat de puritate ! atunci rochia ei a căzut lăsând la iveală trupul unui înger… Aripile sale ieșeau de sub haina ce-i acoperea trupul…

Femeia și-a luat zborul și a încercat să își elibereze copiii, însă nu avea să fie atât de ușor… Atrofis o săgeta cu privirea sa înghețată parcă oprind-o să înainteze… Ea atârna acum în aer ca un candelabru viu… Stăpânul s-a întors atunci spre copiii săi și a râs puternic :

– Ha ha ha ! Sper că mama voastră nu v-a dat speranța ca veți scăpa cumva de pedeapsa ce vă așteaptă. Ea este slăbită și numai un miracol ar putea-o salva !

– De ce ne faci asta ? a întrebat Mira cu ochii scăldați în lacrimi.

– Răspunsul e  simplu, draga mea ! Vezi tu, există o vrajă care se hrănește cu suferința celorlalți… Această magie se numește ” Serium „, iar pentru a o controla ai nevoie de o durere puternică pe care să o poată devora pentru a nu fi chiar tu mâncat de ea… Nu este palpitant ? Simt puterea curgându-mi prin vene, iar agonia tristă în care vă aflați voi acum este exact ceea ce îmi trebuie ! dar în timp ce el rostea toate acestea un chip bătrân de femeie înainta prin întuneric.

– Cum ai putut să faci așa ceva ?! Ți-ai sacrificat familia pentru a-ți satisface nevoia de putere ! Sunt dezamăgită de tine ! cea care tocmai vorbise era bunica lui Fly și a Mirei.

– Și ce plănuiești să îmi faci ? Am devenit mai puternic decât ți-ai putea vreodată închipui ! Nu ești demnă nici măcar să mă privești !

În acel moment Atrofis s-a ridicat deasupra tuturor înconjurat de o magie violetă și îngâna cuvinte bizare doar de el înțelese ! Copiii, bunica și mama lor priveau înmărmuriți și nu le venea să creadă că monstrul de care se temeau era întocmai tatăl lor… Secundele parcă erau suspendate în cumpăna vremii și ceasurile toate acum tăceau… Glasul Stăpânului era acompaniat de un cor anarhic de voci și plânsete ce cântau în dezacord… În câteva clipe încăperea era goală… Mira, Fly, bunica și mama lor au dispărut… Atunci Atrofis a coborât, iar ultima lor urmă  pe care a putut sa o găsească a fost o pană căzută din aripile albe ale soției sale. Doar atunci a realizat ceea ce a făcut… Edificiul de amintiri creat cu familia sa era acum aruncat departe, în negura uitării, căci ei nu se știe unde erau sau dacă urma să îi mai revadă… VREODATĂ.