Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 34

povestea calatoare tulcea
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 35
august 28, 2016
povestea calatoare barlad
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 33
august 30, 2016

Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 34

povestea calatoare buzau

Provocare era cuvântul pe care Mira i l-a spus lui Fly. Și acesta atrăgea după el o experiență declanșată de cuvinte. Fiecare cuvânt cu povestea sau realitatea lui, cu umbra și esența sa abstractă. Da. Aceluia i-a urmat termenul școală, de care Fly se ferise cât putuse. Căci cine ar vrea să retrăiască unele experiențe banale, chiar într-o dimineață promițătoare, numai bună pentru…( chiulit?!…). Așadar, școală…

Era o zi obișnuită de primăvară, frumoasă ca oricare alta….Copacii proaspăt înmuguriți dansau sub soarele îmbietor, florile cu petale de mătase rară stăteau așezate în rânduri multicolore, iar Fly și Mira mergeau spre școală, în drumul lor egal, de fiecare zi. Tocmai începea ora de istorie și n-ar fi întârziat pentru nimic în lume. Cine n-ar vrea să călătorească în timp, printre regi și regine, să se lupte fără să fie pus în primejdie, să dea mâna cu oamenii preistorici și să cunoască primii dinozauri!…

Imediat cum sună clopoțelul, profa intră în clasă, dornică să-i provoace. Ăsta era cel mai plăcut moment: când ești întrebat „N-ați vrea să…?!” Păcat că, de data asta, voia să le pună ceva de genul „ film documentar” sau transpunerea unei legende, nu au înțeles exact. Părea plictisitor. Gândurile celor doi frați erau departe, către ora de gătit, pe care chiar că o așteptau o săptămână întreagă.

Când se așteptau mai puțin, ceva din acel filmuleț le-a atras atenția tuturor copiilor, deja în stare de somnolență: exact în punctul culminant din acțiunea peliculei, pământul a început să se cutremure. Toți erau speriați. Apoi a început să plouă cu broaște și Fly auzi la ureche o voce șoptită care-i sufla: Regele Broaștelor…. regele broa…Numai gândul la acesta, ulterior rostirii, l-a făcut să ajungă în Marele Ținut Oac. Mira abia se ținea după el, era o povară, uneori, să ai un așa frate geamăn. Marele Rege Oac le spuse celor doi că trebuie să recupereze, ceva, o carte… cartea de istorie?! Nu au înțeles foarte bine. Ceva gen Pasărea Phoenix… Dar clopoțelul a sunat și un dezechilibru a fost înlocuit de altul…, pentru că cineva a rostit cuvântul…fizică…

… Fizică astronomică sau, mai degrabă, astronomie. Cei doi copii, șezând pe patul din camera lor, priveau la manualul verde și se temeau până și să-i rostească numele. Mâine aveau de predat un proiect despre spațiul cosmic. Se gândeau cum vor străbate tot universul, unde se vor înfrunta cu legile gravitaționale, cu forțele acelea cu denumiri bizare învățate la școală, la ora de fizică sau cum ar putea comunica direct cu Watt, Einstein, Armstrong sau măcar cu spiritele lor, să-i dirijeze. Fly fixă săgeata unui vector și închise ochii. În față-i apăru o imagine aproape neclară: pe lângă vectori multidirecționați, viteze, volume și densități, observă că niște corpuri cerești îl priveau, ele pe el, în timp ce zbura… Totul arăta altfel. Încercă să prindă și să se agațe de vectorul presiunii gravitaționale, dar, ce să vezi?!… Corpul nu mai răspundea acelorași mesaje de care aflase la….

Biologie… Laboratorul de biologie era la parter și aveai de coborât zece rânduri de scări ca să fii la locul potrivit. Pentru că era o pauză cât se poate de obișnuită, cu teme copiate pe fugă și bătăi cu cretă sau cornuri, fără monștri, șerpi bicefali, creaturi malefice… Mira și-a atins ceasul, să vadă ce timp are la dispoziție pentru o ieșire în parc. În fond, de ce nu ar putea „lărgi” timpul?! Chiar ar fi vrut să dețină cheia magică de comprimare și dilatare a timpului după bunul plac… Dar simți deodată cum ceasul ei vechi, de la bunica, era deja foarte fierbinte. Din moment în moment, așteptau să se întâmple orice: să se oprească timpul, să încremenească oamenii, să se inunde cu apă clădirea, să apară făpturi deranjate de o astfel de dorință interzisă…. Hmmmm!!!! „ Ce oră avem după?!…” și răspunsul chiar oferi soluția… cercul de… însă e pauza mare…

… Holul tunel, locul de întâlnire în recreație, magic am putea spune, dacă luăm în calcul că acolo se comunică date importante despre cum sunt profesorii azi, ce fac la oră, dau un test fulger, ascultă sau predau, cine s-a certat cu cine etc. Un fior le-a trecut prin vene, în timp ce ființa aceea  bizară se holba la ei, fără să glăsuiască vreun cuvânt. O răcoare s- a resimțit subit în mijlocul holului și, din cauza ei, îngheță până și timpul.

– V-am ales…, vorbi cu o voce joasă femeia.

– Ce dorești de la noi? Să nu cumva să o rănești pe Mira! se îngrijoră Fly, părând să o apere anticipat pe sora sa.

– Calmează-te, Fly! Cine sunteți, doamnă, chiar vă putem fi de folos?

– Sttt!!! Nu am voie să vă destăinui nimic!

Cu aceste cuvinte, femeia își avântă sfeșnicul spre ei, iar un lanț de foc alb îi înconjură. În următoarea secundă, s-au trezit într-alt hol, distinct de tot ce mai văzuseră până atunci…. Din trei în trei metri, erau uși decorate cu aur și argint. Pe tavanul înalt, era agățat un singur candelabru de cristal, în care luminau doar cinci lumânări. Pe uși, erau desenate diferite forme fără sens, de nedeslușit. Derutați, cei doi au început să cerceteze holul întunecat. Mira a atins din greșeală o piesă încrustată pe prima ușă și s-a produs o schimbare, ca și cum ceva din acel cvasipuzzle s-ar fi mișcat.

– Ajută- mă să refac acest joc, Fly!

– Stai puțin! Să fie, oare, un iepure jucăuș printre stele sau… Și în acel moment, ușa de alături s-a desferecat brusc, iar ei au ajuns în ….Univers…

Totul era preschimbat. Cei doi se aflau în apropierea unui iepure uriaș căruia-i apăruse o pălărie din care flutura un sul misterios:

– Dacă tot v-a ales pe voi, tocmai pe voi, trebuie să vă citesc pergmentul…. Așa! În fiecare an, Nox, Zeița Nopții, alege două persoane care să dezlege misterul întunericului. Iar lucrul acesta…nu e posibil (și atunci mustățile au început să-i tremure ca piftia, semn că trecea un norișor de praf de stele, contaminat) decât după ce găsiți cheia de cristal…. a Universului….

– Cum e posibil așa ceva, chiar în mijlocul Totului, TOTUNIVERSULUI?!

– Nu știu, voi sunteți aleșii, însă doar atât vă mai pot spune, că timpul vostru nu e infinit, a început numărătoarea inversă și limita e momentul când se sting lumânările.

Iepurele se întoarse spre ei și le dărui o plăcuță de lemn pe care era desenat un sfeșnic asemănător celui purtat de Doamna Întunericului.

– Pentru ce toate astea?! se întrebă aproape enervată Mira.

– Nu eu am răspunsul! Ce depinde doar de mine, vă asigur că voi face!

Ce doi frați s-au privit cu speranța că celălalt are soluția rapidă, că intuiește formula- abracadabra și gata!…. totul revine la normal, dar nimic nu se întâmplă: nici când s-au ciupit reciproc, nici când și-au făcut cu ochiul, nici când au pocnit din degete… Ba da! Fly și-a amintit că acesta era ticul doamnei Strauss, profesoara de astrofizică, cea care le ținuse o memorabilă lecție despre constelații.

– Știu! O putem face! Trebuie să găsim Steaua Polară! Iepure de jad, ne poți duce acolo cât mai repede?

– Zis și făcut! Suiți-vă în spinarea mea!

Ajunși acolo, s-au găsit față-n față cu o fecioară de cristal, albă din cap până-n picioare și cu o privire țintind într-un punct fix.

– Stea Polară! Iartă-mă că-ți tulbur ora de meditație, dar știi cumva unde este Cheia lui Altair? Avem urgentă nevoie să scăpăm din hăul timpului tenebros.

Femeia cea zveltă se uită la cei doi, mai întâi nedumerită, apoi suspicioasă, pentru ca, în final, să revină la privirea ei fixă, imperturbabil de tristă…, nicidecum meditativă cum crezuse Fly ( care, fie spus, nu se înșela pentru prima oară în privința stărilor…):

– Numai de mi-l aduci pe Hercules îți voi dărui cheia cerută. Crezi că vei reuși? și în acea secundă au apărut brus scântei de stele în privirile divinității hiperboreene.

– Unde se află? Unde e cel amintit? întrebă grabnic Mira, ca și când nimic nu ar fi putut-o opri… Dar degetul femeii se îndreptă către o gaură neagră și privirea îi rămase din nou ațintită într-acolo.

– Doar nu…., nu se poate să vreți să intrăm tocmai acolo…. Aceea e poarta spre împărăția Stelei Negre, nimeni nu revine cu coada întreagă, țipă speriat iepurele uriaș cu voce de iepuraș.

– Vom reuși! Ai încredere în frații Adrenalină! Pentru ei nimic nu e imposibil! Nu-i așa Mira?

Întrebarea lui Fly nu-și află nici ecoul, nici răspunsul, se pierdu ÎNTOTUNIVERSUL și încă-și mai caută perechea de răspuns. Când cei trei au intrat acolo, pe poarta vegheată de creaturi bizare, cu cap de schelet de om și corp de șarpe, Frica a pus stăpânire pe ei fără să le ceară permisiunea, dar, în adâcnul sufletului ei, încă știau că acesta este drumul corect. Era atât de întuneric, încât nu mergeau, ci orbecăiau. Au avut noroc, totuși: în depărtare, au văzut o lumină palidă, iar iepurașul a alergat și mai repede, pentru că l-a recunoscut pe Hercules în lanțuri de fier cristalat, mai dur decât orice metal de pe pământ, nedegradabil. Văzându-i, i-a întrebat:

– Ce e cu voi aici? Nu e locul vostru, știți, nu?!

– Acum nu contează, ne grăbim și trebuie să ne spui cum te eliberăm! îi răspunse Fly.

Ca un ecou, se auzi o voce cutremurătoare și mânioasă:

– Cine îndrăznește să-mi deranjeze nebuloasa?!

Steaua Neagră aruncă un cârlig spre ei și iepurele de jad a  avut puțin timp să-i salveze. Dar a reușit. Chiar mai bine decât se așteptau. Deturnată direcția cârligului, acesta a nimerit fix în lacăt și Hercules a fost eliberat.(…Ar fi plictisitor să vă spunem că acesta, înfuriat la culme, i-a trimis o torpilă distrugătoare demonului întunecat, exact în piept și numai bună să-l adoarmă pentru încă o veșnicie!!! Așa că…). Fără să înțeleagă exact cum, frații Adrenalină s-au simțit scoși din aspiratorul acel anegru, iar poarta a fost închisă pentru totdeauna.

De fericire, etern îndrăgostita Stea Polară le-a dăruit  aventurierilor, mulțunindu-le, o constelație mică. Așa credeau, până au atins-o. La atingerea de către gemeni, simultană, ea s-a transformat într-o cheie de cristal, iar ei au revenit din timpul obscur în holul încețoșat al școlii lor banale.

Pe ușă era încă scris „ astronomie”, însă iepurașul s-a întors la a fi o simplă bucată de jad dintr-un puzzle. Mira și-a presat fruntea pe ușă și a mângâiat iepurașul cu degetele.

– Mulțumim, iepurașule de jad!

– Mira, o lumânare s-a stins deja, trebuie să ne grăbim spre următoarea ușă!… Acum, nu le mai rămânea decât să o înfrunte direct pe zeița Nox care avea nevoie de ei mai mult ca oricând, tocmai ca să-i dezlege blestemul…Un sunet discret începu să se audă in crescendo, din ce în ce mai tare…

Muzică… Fiecare cu muzica lui! Gemenii au intrat în lumea sunetelor și au aflat de multe moduri de a le combina, de multe ritmuri: rock, samba, regge, jazz, rap, disco, populară, instrumentală, clasică…..Dar, după cum vă așteptați, rockul vechi le declanșa nostalgii. Ritmurile din Led Zeppelin erau pretextul ideal de a căuta bilete la concertul anunțat recent al trupei, fix în ora de…

Matematică… Oricât ai fi de curajos, oricâte puteri ai ști că îți vibrează sub piele, tot trebuie să mergi la ora de matematică. Ba chiar, dacă s-ar putea, ar fi oportun să-ți folosești aici superputerile.Nu știu dacă vă mai amintiți, voi, cei mari, cum e să fii în ora de mate′ – liniște totală, musca nu îndrăznește să spună mare lucru, iar aripile i s-au înmuiat de mult, concentrare maximă, doar doar s-o ivi vreo soluție, nesperată minune și, inevitabilul – mai aveți cinci minute!!!! Panică! O cale trebuie să existe!!!!! Ecoul se aude din ce în ce mai încet și cei doi frați se văd înconjurați de pătrățele! Ce decor! Nu, nu e un decor oarecare, sunt pătrățelele caietului tău, Mira! De unde știi? Cum de unde? Nu vezi detaliile? Coada de șarpe desenată de mine din lipsă de inspirație la problema finală!

Perfect, asta și speram, să fim înghițiți de caietul de mate! Sunt înghițit  – zice unul foarte singur altădată… doar că el zăcea în burta unui pește…. și avea ce vedea acolo, ce trăi… în fine, nici aici nu e rău. Bine că nu i-a venit ideea caietului să o savureze și pe profesoara de matematică! Deși, nu prea cred… are tot omul principiile și preferințele lui!

– Ce o fi colțul ăsta care mă înțeapă? – zise Fly – uită-te mai bine, (e tonul înțepat al Mirei) e chiar triunghiul echilateral căruia nu-i dădeam de cap mai devreme. Aha! Eu zic să-l explorăm, cel mai bine se vede soluția din interior. Un pas, încă unul, hai, fii curajoasă, poți merge exact pe urmele mele – nu se poate să nu reușim, e doar un triunghi la urma urmei. Puțin după aceea însă, regretă că spusese toate astea. În fața ochilor li se înfățișa cea mai grozavă priveliște – copaci de un galben putred toți de o mărime și de o formă, bulevarde imense, linii paralele tăiate perfect simetric, oameni (or fi fost oameni?) identici mergând aproape teleghidat, în șiruri perfecte de câte trei, clădiri ciudate, așezate în ordine tiveau bulevardele lungi, care păreau să se piardă în văzduh….Doamne!!! e prea multă… egalitate aici. Și culoarea asta sumbră… cred că ține de noi! uită-te puțin la colțul acela de stradă – mă gândeam la Jim și la fața accea haioasă a lui când s-a trezit de dimineață și colțul se vede verde! Observi? E singurul verde de pe-aici! Înseamnă că ține de noi! concentrează-te și… să schimbăm puțin aspectul lumii ăsteia! Așaaaa… note de roz, pete roșiatice, puțin albastru, da, parcă îți mai vine să ieși la plimbare acum…

– Fly, se aude ceva… recunoști?? E sunetul clopoțelului de la școală? Ora! Lucrarea! Ce ne facem? Ce bine ar fi să schimbăm tot atât de ușor starea de spirit a tuturor când ne va aduce testele…. dar lumea reală… și-a pierdut visurile, și-a înecat trăirile… îi e frică să nu se vadă că simte prea mult… Mâncarea face fine în astfel de stări… Bine că avem…

Ora de  gătit….Când ne-am luat opționalul ăsta nu mă gândeam că o pătimesc atât. Două –trei încercări, ziceam și te vor lăsa în pace, Fly, numele tău nu poate fi legat de o cratiță sau de un sucitor de plăcinte. Aș da orice să pot dispărea, oriunde, cred că și într-o brioșă mi-ar fi mai bine decât în fața acestei doamne durdulii… și buzele ei, ce roz aprins, cât albastru și-apus la ochi demn de numele preaminunat – Doamna Muffin – prefer să-mi spuneți așa, fără să-mi știți prenumele, se potrivește foarte bine cu topicul întâlnirilor noastre!!!! Am aflat, bineînțeles, din ziua aceea cum o chema – Albinița – cum să nu-ți vină să leșini de necaz la ficare zâmbet ironic al copiilor dacă apari în fața lor cu numele Albinița Muffin – e ca și când ai fi doctor chirurg plastician și te-ar chema John Jupuitu. Sigur că Teddy, colegul de bancă al Marinei a dus cercetarea mai departe, nic nu mă îndoiam că va face altfel, și a aflat cum îi zicea pe numele de domnișoară – atunci abia am înțeles de unde venea bucuria ei de a fi luat numele celebrului domn Muffin, proprietarul lanțului de produse franțuzești de patiserie – o chemase POTCOAVĂ – cât de mult să te urască destinul să fii o potcoavă albiniță?????

În fine, aiurez degeaba, femeia asta este pentru mine o tortură. Și cel mai grav mi se pare că nimeni nu-mi împărtășește necazurile. Toată lumea se distrează aici – Doamna Muffin, la mine e bine? Priviți, am inventat o glazură nouă! Sunt talentată nu? Offf, dacă mi-ar veni măcar ideea unei farse epice, aș ajunge la director, eliminare două zile, plus vacanța, aș pierde două întâlniri cu bâzâita asta aducătoare de miere! Cred că pot începe o mică diversine … poșeta, de exemplu, nu știi niciodată ce poți găsi în poșeta unei cucoane…

Doamne, chiar se întâmplă! Astea din jurul meu sunt cheile! Și portofelul…, dar aici?!? …. aha, asta așteptam, caietul cu însemnări … ia să vedem…. Miruna, da, Teddy, ups… cineva o să fie nefericiiiit! Și, hai, Fly, Fly, da, uite, Fly – nu se poaaate! Probabil nu e în toate mințile…. femeia asta…. cre….crede că eu po face carieră din gătit?!?! Nu , spuneti-mi că e o glumă proastă… și toate încercările mel de a-i arăta cât urăsc coca aia dezgustătoare pe care am întins-o ca pe gumă proastă cu cireșe….. stați un pic, mai am și eu ceva de spus în asta … uf, dacă aș putea să mișc din loc guma asta de șters imensă… da, așa, acum totul poate să intre în normal… am pus o notă de trecere, rezonabilă, toată lumea o să zică – asta e, băiatul nu are talent, nu toți pot fi ca Adrian Hădean, nu-i nimic, sunt atâtea alte meserii care pot fi încercate…. Acum, ia hai înapoi, că poate s-o fi sunat penru ora de muzică și acolo se schimbă ..notele … domnișoara asta trebuie impresionată și asta repede, până nu-i vine ideea altuia….dușmanul poate răsări de oriunde. Ca-ntr-un basm studiat la….

Literatură… Fiți sinceri – de câte ori ați primit tema asta – Imaginați-vă că aveți puterea de a intra într-o carte! Alegeți cartea preferată și povestiți întâmplările la care participați.  Da, și eu la fel, de prea multe ori!!! Dacă mă întrebați pe mine, nu aș intra într-o carte…. a făcut-o destul de bine Bastian, m-a uimit cu asta și Alice… destul! Sunt căi bătătorite! (Deși tare i-aș fura banii lui Hagi-Tudose sau aș retrezi-o la viață pe Julieta, dacă s-ar putea!…și tare aș mai vrea să stau de vorbă cu personajele mele preferate, Harry, Ron și Hermione pe care le-aș învăța vrăji noi, doar-doar m-ar lua și pe mine cu ei, o dată, la școala de magie!) Pe mine, mă interesează altceva, de pildă, călătoria în mintea scriitorului, nu în carte! Și de ceva timp mă bate un gând trist… aș vrea să ajung, în mintea lui Roald Dahl (prin urechile lui MUP, de ce nu!). Să pot intra colo, cu sfială, și să întreb- Cum poate un părinte să treacă peste tragedia de a-și fi pierdut un copil?De unde atâta bucurie în ochii Mathildei? Răul poate fi sursă de duioșie? AȘA poate fi îndurat mai ușor?Cum trăiește el în continuare? Ce respiră??? Și să mi se răspundă – ficțiune, lumi fantastice, tărâmuri în care întâlnirea e posibilă, unde moartea nu mai are puterea să separe…

Sau, nu sunteți curioși… ce e în mintea unui scriitor, contemporan, de pildă, când încearcă să le descrie copiilor realitățile pe care ei le trăiesc în mod inconștient?! Imi place Laura Grűnberg. Sigur, mulți alții, dar mă gândesc acum la ea. Și fac asta de câteva zile bune. Da, știu, ar fi trebuit să mă gândesc la tema dată de doamna, dar nu am chef și pe mine chestia asta cu mediile, notele, calificativele, bulinuțele nu m-a speiat niciodată. Dimpotrivă. Veniți cu mine și o să vedeți că am dreptate. Da, aici, chiar ăsta e locul. Vedeți formele acelea mici și stelate? Sunteți în mintea unui om!! Da, conexiunile sunt minunate! Multe, luminoase, vibrânde! Liniște ! Să o ascultăm: E foarte important să știți diferența dintre omari și omici! Să creștem mici e un îndemn real și foarte serios! Ne ajută să conștientizăm foarte multe lucruri!… pare ironică, dar copiii ăștia din fața ei chiar o ascultă! Mi-ar plăcea să fie așa și la orele noastre! Școala ar înceta să mai fie o pacoste! Na, am zis-o! Nu degeaba dăm din nou un test la…

Ora de geografie… Pauza a început din nou. Fly şi Mira se îndreptau spre sala de geografie. S-au aşezat în banca lor. După câteva minute de întârziere, profesoara intră în clasă. În tot acest timp brăţara Mirei se micşora cu fiecare secundă.

– Fly, cred că este timpul să plecăm într-o nouă aventură. Dă-mi mâna! şopti Mira.

Când mâinile celor doi copii s-au atins, parcă au fost înghiţiţi de o scânteie. După o călătorie de câteva secunde în care au fost învârtiţi, au aterizat pe nişte pietre. O siluetă înaltă şi subţire, care parcă zbura, prindea contur în faţa lor.

– Salutare, Fly! Salutare, Mira!

– Bună! Dar tu cine eşti ?

– Eu sunt Luana, o zână din Bucovina. Vă voi însoţi în această călătorie prin lume! De unde vreţi să începem?

– Ar trebui să începem cu…….nişte munţi! spuse Fly entuziasmat.

– Să mergem în munţii Carpaţi! zise Luana. Veniţi să luaţi nişte praf Zvrr de la mine.

– Nişte praf….Zvrr? Cum se foloseşte?

– Îl strângeţi în mână şi vă gândiţi la destinaţie! Să pornim chiar acum!

Zis şi făcut. Cei trei se treziră în vârful unui brad. Cum coborâm de aici? întrebă Mira.

– Zburăm, desigur!

Luana le propune copiilor să viziteze o peşteră cum nu s-a mai văzut.

– Peştera Scărişoara? întrebă Mira. Am auzit de ea!

– Dacă îţi place ţie, atunci Peştera Scărişoara să fie!

Deodată se treziră cu toţii la intrarea peşterii, feriţi de lumina zilei.

– Fly, priveşte! Parcă am fi pe un alt tărâm, colorat şi magic.

– Nu prea îmi este clar care este diferenţa dintre stalactite şi stalagmite, dar  sunt impresionat şi, totodată, îngheţat!

– E rece, doar adăposteşte un gheţar subteran, dar dacă vrei să te mai încălzeşti, hai să schimbăm peştera cu un vulcan! spuse Luana.

– Cu un vulcan noroios? a întrebat încântată Mira.

– Nu, cu unul ……adevărat, adică să aibă lavă!

– Unde găsim unul pe aproape? a întrebat Fly.

– Nu trebuie să fie aproape, noi putem ajunge într-o clipă în Mexic, la Popocatepetl.

După încă o călătorie cu polen Zvrr, cei trei au ajuns pe conul vulcanului.

– Chiar că este cald aici! Şi pare periculos, a sugerat îngrijorat Fly.

– Mai bine mergem într-o excursie pe Amazon, zise Mira, încercând să mai lungească aventura.

– Ceee? Nici să nu te gândeşti! Eu vreau acasă! Vrei apă, fluvii? Hai pe Dunăre! Mergem la Cazanele Dunării! Mai întâi să postez niște fotografii pe facebook…

Informatică –facebook… Cu ar fi să fii făcut din coduri binare și din caractere „Times New Roman”… Cei doi copii erau destul de diferiți. Dar îi unea ceva, ca o pastă invizibilă – cred că e valabil pentru majoritatea copiilor – plăcerea de a sta ore întregi butonând telefonul. În ultima vreme facebook-ul era distracția supremă. O să le treacă!, ai fi zis, dar nu, erau chiar prinși în lumea asta!

Ora de informatică începe în mod invariabil cu o lungă poveste despre module și compuși, despre tot felul de lucruri, care mai de care mai ciudat și mai neplăcut. La umbra monitoarelor însă aventura poate să înceapă. E nevoie de un singur cf.?, că răspusurile vin în serie- bn! Y? W8! Vă întrebați cum se poate intra într-o astfel de lume? La propriu? Simplu – pui un deget, ți se ia întreaga mână, pui o fărâmă de creier și contactul tău cu realitatea dispare complet. Fly de pildă, e specialist în călătoriile astea. Și fără bagaje, fără bilet de avion! Ca în … Plec departe/Plec pe Marte…./ Și-acolo poate…. Ieri, de pildă, s-a plimbat o oră întreagă, deși lui i s-a părut mult mai puțin, cu mesajele care conțineau reclame pe facebook. Ce distracție!!! Mai întâi s-a învârtit bine cu mopul rotativ. Se auzea într-una Curățenia se întreține! Găleata+mop rotativ cu 2 rezerve+cadou- aparat de făcu Sarmale, la doar 102 lei. Nici el n-a înțeles ce e cu sarmalele, dar s-a făcut că nu aude. Învârtitul acela era muuuult mai palpitant! A găsit apoi niște lămpi cu sare de Himalaya, tocmai bune pentru o relaxare după vertijul anterior –Lămpile te vor ajuta să ai un somn odihnitor și, în același timp, neutralizează radiațiile electromagnetice produse ed televizor sau de calculator!12lei discount! Doamne… și pe urmă s-a dezlănțuit coșmarul….. Scria  doar așa – O față curată. Niciun punct negru. Stoc limitat – și a intrat. Era o pastă neagră, uleioasă și mirosea oribil. O pastă împotriva punctelor negre…. Ce greșeală!!!! Când să-și găsească o altă cale de a călători, se auzi vocea supărată a profesoarei de informatică:

– Nu din nou, Fly!

E tot Literatură…, după cum vedeți, iarăși despre opera epică, povești și personaje, fiecare cu cheia lui secretă, nu?!, purtându-ne pe Tărâmul imaginației. Căci cum am putea altcumva să intrăm dintr-o realitate într-alta, de pe un tărâm pe altul, fără puțină imaginație?!…. Ați ghicit! Ăsta a fost jocul! Și dacă nu ne-am întâlnit cu Marele povestitor e pentru că el nu mai poate fi găsit decât prin fiecare din noi, iar Marea Carte Labirintică are pagini pierdute pe care noi avem misiunea de a le rescrie…. Grea misiune!…