Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 35

povestea calatoare arad
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 36
august 27, 2016
povestea calatoare buzau
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 34
august 29, 2016

Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 35

povestea calatoare tulcea

Un zbucium puternic şi atât ! Frigul îi înconjura, însă cei doi fraţi nu îl simţeau. Erau fericiţi. În sfârşit, erau în siguranţă, s-au trezit la realitatea ce purta o mască a fericirii false, dar erau acasă împreună… Deschiseră înfricoşaţi ochii. Văzură o doamnă fără chip, la fel de abstracta precum sora sa, realitatea. Singurătate… Ăsta le-a fost dat să vadă. O crudă suferinţa a sorţii. O absenţa sumbră a vieţii sufoca aerul înconjurător, fiind completată de peisajul muribund al locului necunoscut. O umbră infinită a unui cerc întrerupt îi întemniţa. Se uitară în faţa lor observând grotesca imensitate a unei roţi fantomatice. Mira privi îndemnată de curiozitate, rotindu-şi ochii albaştri analizând locul, atrasă de fantasmagorica imagine. Ruinele îşi făceau altele de echilibristica, silindu-se cu greu să rămână pe bazele ruginite. Se aflau într-un parc de distracţii, vechi, fantomatic, ireal, dar interesant pentru orice persoană. Era o combinaţie greşită, un experiment eşuat: un parc de distracţii, cum  spune numele, a devenit subit, pe ascuns, ca un hoţ de bucurie, un parc al groazei şi al morţii, singurul vizitator fiind doar singurul călător. Fly nu zise nimic. Se ridică de pe pământul rece şi o trase dupa el şi pe sora sa mirată. Aceasta îl privea rugătoare, dorind răspunsuri la întrebări lăsate în aerul curiozităţii, dar acesta tăcea. Îi aruncă surorii lui o privire curioasă, caldă, uşor înfricoşată, dar care trăda o convingere lăuntrică a stăpânirii situaţiei. O singură privire fugitivă o asigură că totul va fi bine, că sunt împreună ca sunt puternici. Au înaintat precaut, dar încrezător spre casă ceea ce părea a fi un cavou al fericirii de mult apuse. O construcţie mică, simplă, care în mod straniu a rămas intactă. La intrare mânerele străluceau de parcă ar fi fost proaspăt curăţate de fantomele ce scrutau în linişte peisajul. Mira şi Fly au intrat în încăperea întunecată şi au fost cuprinşi de un sentiment ciudat. Ce făceau ei de fapt aici ? Nici unul dintre ei nu putea răspunde la această întrebare.

– Fly, a şoptit Mira. Trebuie să fie un întrerupător. Poate încă mai funcţionează. Fly a indicat spre o manetă pe partea stângă.

– Apas-o ! A spus fata cu glas crescând.

Într-o clipă, toată sala s-a luminat. Sute de oglinzi s-au ivit înaintea lor, iar micuţa construcţie a devenit un labirint nesfârşit. Au rămas un timp tăcuţi, cuprinşi de mirare, iar apoi Mira a înaintat curioasă spre marea de oglinzi.

– Fly, priveşte ! Reflexia mea dispare !

Fly se apropie şi citi cu greu un cuvânt şters apărut in locul oglindirii fetei.

– Ne-a-ju-to-ra-re… Ce ar trebui să însemne asta ?

– Poate e un indiciu ! Spuse Mira cu speranţă. Uite, pe următoarea scrie „năpastă” ! Hai să mergem mai departe, Fly, poate găsim ceva ce ne va lămuri în legătură cu toate aceste lucruri !

Cei doi copii şi-au continuat drumul citind cuvinte precum, minciună, neputinţă, calomnie, nedreptate, durere, dezastru, nefericire şi teroare . Fly se opri înspăimântat:

– Mira,  ne-am rătăcit !

– Cum, Fly ? Nu se poate ! Suntem prinşi în acest labirint de oglinzi.

Deodată un sunet ca o tuse se auzi dinspre un culoar foarte apropiat. Copiii se întoarseră unul spre celalalt, speriaţi de sunetul ce s-a auzit. Îşi imaginau tot felul de scenarii şi tot felul de monştri ce îi aşteptau după colţ.

– Fly ! Uite o sabie lângă acea oglinda!Ia-o si hai să aflam de unde vine sunetul !

Fly apucă sabia şi merseră  cu atenţie maximă spre sursa sunetului. Se aşteptau la tot ce este mai rău, dar imediat ce ajung pe culoarul cu pricina văd în capăt reflexia  palidă a unei fete în oglindă

– Mira, ce este asta ? Până acum am văzut numai cuvinte definind  defecte, scrise pe oglinzi.

Spusele lui Fly sunt întrerupte de un strigăt de ajutor. Adolescenţii se întorc către oglindă.

– Copii ! Ajutaţi-mă, vă rog ! Sunt prinsă aici și  acuzată de vrăjitorie. Ajutați-mă!

Fly lovi oglinda cu sabia, dar aceasta trecu dincolo cu o ușurințăneașteptată.  Văzând asta, cei doi au inaintat,făcându-și curaj.

Stăteau acolo preţ de câteva clipe stinse, privind nesigur asupra noii lumi care li se dezvăluia şi cu care se obişnuiau treptat. Tăcere devenise incomodă, Mira fiind prima care interveni

– Suntem aici… totul pare înfricoşător, periculos, dar nu pot nega curiozitatea ce mă învăluie. Ce vom face ?

– Am ajuns aşa departe. Vrăjitoarea ne-a adus aici. Parcă suntem în Evul Mediu. În această perioadă persista idea de „sumbru” de epocă întunecată, şi am impresia că trebuie să pornim într-o aventură periculoasă.

Fly pe un ton sobru:

– E posibil să ai dreptate, spuse Mira şi adăugă imediat îngrijorată: Cred că suntem urmăriţi…

– Atunci să ne grăbim, locul ăsta pare primejdios.

Încheiară discuţia brusc fără alte completări sau sfaturi. Erau singura speranţă ca lume să poată fi salvată. O fată, un băiat, un univers desprins din legende şi o adrenalină cei îi stăpânea pe amândoi părea a fi compoziţia perfectă pentru o aventură memorabilă. În timp ce mergeau grăbiţi, în faţa lor se ivi o trăsură roşie cu doi cai albi, falnici. Înăuntru acesteia era o doamnă tânără, îmbrăcată cu o rochie de catifea verde, cu mâneci clopot care evidenţiau ochii de smarald şi trăsăturile. Accesoriile de aur din jurul mâinii şi al gâtului arătau sângele nobil al acesteia. Alături de ea erau încă trei bărbaţi, unul părea a fi călugăr după rasă pe care o purta şi ceilalţi erau îmbrăcaţi în costume ţesute cu zale precum cavalerii.  Mira şi Fly se uitară unu la altul, dar trăsura dispăru în acelaşi mod în care apăruse. Cei doi, miraţi, îşi continuaseră drumul şi ajunseră în faţa unei cetăţi cu ziduri groase şi înalte. Porţile erau deschise, iar Mira îl privii încurajator pe Fly. Au intrat ezitând în cetate. Oamenii erau într-o continuă agitaţie o forfotă totală. În centrul cetăţii era o cuşcă înaltă, acoperită de pânză neagră și lângă ea stăteau cei trei bărbaţi pe care adolescenţii îi văzuseră mai devreme.

– Fly, ce crezi că se întâmplă aici ?

– Mi se pare că participăm la o judecată.

Dintr-odată o voce groasă răsună.

– Dragi cetăţeni, se află aici o tânără acuzată că a răspândit peste acest oraş un mare blestem, a adus ciuma. De asemenea, credem că aceasta poate simţi slăbiciunile ascunse adânc în sufletele noastre şi că le foloseşte împotriva tuturor. Cardinalul a hotărât să fie judecată şi apoi dusă la o mănăstire izolată aflată la poalele munţilor. Cavalerii Agaton şi Cristophen ne vor ajuta pe parcursul acestui drum anevoios.

Pânza a fost luată de pe cuşcă de fier şi chipul fetei se ivi, din umbră, cu ochii goi, tulburi şi cu o privire pierdută şi rece.

– Fly, e fata pe care am văzut-o în oglinda din labirint! Trebuie să îi urmăm pe aceşti oameni până la mănăstire ! Avem o misiune de îndeplinit !

Cei doi adolescenţi se strecuraseră în mulţime, în drumul spre mănăstire oferindu-şi ajutorul în transportarea vrăjitoarei până în vârful muntelui. Mira era nesigură şi înfricoşată, dar Fly o îmbărbătă, spunându-i că dacă sunt împreună, nimeni nu-i poate opri. Totul părea să decurgă normal până când… copii au observat că toţi devin transparenţi.

– Fly, vezi ce văd şi eu ? Dispărem sau ce se intâmplă?întrebă Mira panicată.

Imediat se auzi glasul plin de regret al fetei:

– Of… am încercat să vă atenţionez asupra acestei zone. Fără, ,,Piatra Zeului” nu puteţi paşi pe acest pământ în siguranţă.

Călugărul, care părea să fi ştiut regula, zise:

– O, nu ! Am uitat complet de aspectul ăsta ! Trebuie să găsim acea piatră magică, altfel vom rămâne aşa pe vecie.

– Ah, nu vreau să străbat lumea transparentă, nu vreau să fiu una cu ceaţa ! spuse Mira uitându-se tristă la peisajul atât de viu colorat din jur.

– Copii, voi aveţi puteri magice, zise călugărul. Ştiu asta, şi de aceea aţi putut veni cu noi. În tinereţe am fost un vântură lume fără crez, dar o întâlnire m-a marcat. Am cunoscut un alchimist, un adevărat alchimist. El m-a învăţat multe lucruri şi astfel m-am apropiat de acesta. Dânsul a creat piatra zeilor, pentru a elimina bătrâneţea şi a prelungi viaţa, dar de fapt piatra avea un blestem, care umplea sufletul de răutate. Astfel soţia lui a devenit malefică, ucigându-l pe soţul ei pentru piatră. Credeam că adolescenţa închisă este chiar ea, căci îi seamănă, dar m-am înşelat. Eu voi rămâne aici cu cei doi cavaleri, căci noi ce aparţinem acestui secol vom deveni stane de piatră. Dar voi furaţi piatra de la castelul femeii aceleia ce are puteri uriaşe. Luaţi această hartă magică şi sabia ce poate ucide stăpâna castelului… Fugiţi… simt că nu mai pot vorbi…

Fly şi Mira au luat cele două obiecte primite de la călugăr şi i-au părăsit pe cei doi cavaleri pentru a lua Piatra Zeului ce se afla la doamna cu rochie de catifea verde, după cum şi-au dat seama după minute de analizare a persoanei misterioase ce avea o poveste cutremurătoare. Mai întâi au analizat harta, care, din păcate, arata un singur drum ce ducea către castel. Nu au stat mult pe gânduri aşa că au pornit imediat după ce au terminat de citit harta magică.  Au pornit la drum, printr-o pădure, unde nu era iarbă, copacii fără frunze erau aplecaţi formând un tunel. Nu se vedea vreun animal sau insectă ce ar fi putut să dea viaţa tabloului. Peisajul devine animat de cei doi adolescenţi. Mira ţinea harta şi observă că pe traseul arătat de harta începu să strălucească un mic cerculeţ. La început nu ştiau ce simbolizează acel desen.Cu timpul și-au dat seama că lumina indica pericole sau probe.

În acel moment apăru un om  cu un câine de vânătoare. Acesta spuse:

– Eu sunt vânătorul familiei regale, Paris, şi acesta este câinele meu loial Siph.

Harta străluci mai tare.

– Eu şi compania mea reprezentăm prima probă pentru voi. Pe acest tărâm există foarte mulți monștrii afectați de Piata Zeului. Pentru a trece proba va trebui să vânaţi mai mulţi monştri corupţi de Piatră Zeului decât mine pentru a câştiga. Ah… şi ca să fim egali numeric Siph vă va vâna  pe voi. Luaţi acestea, sunt arcuri fantasmice şi săgeţi fantomatice. Acestea vor fi singurele lucruri pe care le veţi folosi pentru a omorî monştrii. Timpul 15 minute. Să înceapă vânătoarea !spuse Paris, aplecându-şi capul şi punând pălăria sa cu vârf ascuţit la piept într-o plecăciune.

Paris a plecat într-o direcţie opusă faţă de cei doi fraţi. După câteva clipe fraţii Adrenalina văzură un monstru în faţa lor. Harta începu să lumineze şi în acel moment şi-au dat seama:

– Putem folosi harta pentru a detecta creaturile !

– Bună idee ! Spuse Mira.

Primul monstru a fost doborât cu uşurinţă, dar Fly şi Mira auziră lătratul lui Siph în spatele lor. Au simţit că le îngheaţă inima şi nu se puterau mișca. Harta s-a aprins iar, semn că pericolul se apropia. Au început să fugă, dar câinele se auzea tot mai aproape. Fly se gândi cum puteau scăpa de el.In fața lor era un râu pe care-l traversară imediat pentru a le pierde câinele urma. Se grăbirăsă iasă din raza lui olfactivăși reușiră după câteva sute de metri. Cu ajutorul hărțiicare devenea luminoasă la apropierea fiecărui monstru și utilizând cu măiestrie arcurile și săgețile fantomatice cei doi au reușit să treacă proba.

Fly şi Mira deveniră din ce în ce mai obosiţi după obstacolele de care au trecut până acum, dar nu îşi pierdură curajul şi motivaţia. Drumul lin şi bine delimitat de nişte copaci înalţi, frumoşi, i-au ajutat să îşi revină şi să se simtă mai încrezători. Pădurea devenea fantastică, parcă gata scoasă din visul unui gurmand: scoarţa copacilor era făcută dintr-o varietate uriaşă de tipuri de ciocolată, iarba şi frunzele nu erau decât nişte jeleuri multicolore, iar norii arătau că vată de zahăr roz. Abia atunci cei doi copii îşi dădură seama cât de foame le este şi primul lucru pe care îl făcură a fost  gustarea tuturor bunătăţilor care se iveau în faţa lor. Nici două minute după aceia, Mira observă că ochii lui Fly arătau hipnotizaţi, se învârteau continuu, dar fără să apuce să zică ceva, observă că părul i se ridică şi începe să se unduiască în aer. Cei doi făcură ochii cât cepele, uitându-se unii la alții, se apucară de mână şi fugiră cât de repede puteau, până să nu fie prea târziu.  Ei nu observaseră că harta luminase când au intrat în acea parte a pădurii. Cei doi copii alergau din ce în ce mai repede prin pădure sperând să găsească un antidot. Dintr-o dată, Mira şi-a adus aminte de ceea ce a citit într-o carte cu legende: din cauza acestor dulciuri puteau avea severe halucinaţii, iar singura şansă de a scăpa este să meargă spre lacul din pădure şi sa se spele pe mâini și pe față cu apă magică din aceasta.

Harta i-a ghidat spre lacul care era foarte aproape de ei. Cu ultimul strop de energie pe care îl mai aveau au reuşit să ajungă la timp şi să dezlege vraja. După ce şi-au revenit, erau mai înfricoşaţi că niciodată: dacă cineva le punea capcane pe drumul spre castel pentru a-I împiedica a ajungă acasă ? Cu toate greutăţile pe care le-au întâmpinat, au reuşit să rămână determinaţii să găsească Piatra Zeului. Cum mergeau ei prin pădure au observat că poteca se transforma şi ea, uşor, uşor, în dulciuri otrăvitoare. Odată cu ea, şi copacii deveneau prăjituri cu aromă de vanilie. Cei doi încercau cu greu să mai guste din ele. Tentaţia era prea mare… Cu paşi repezi, înghițind în sec şi neuitându-se înapoi, au ieşit din pădure. Castelul se vedea în zare. Castelul se vedea în zare. Erau fericiţi că după atât drum vor reuşi să îşi ducă misiunea la bun sfârşit. Au ajuns în faţa porţilor castelului. Erau nişte porţi înalte de fier înconjurate de nişte ziduri solide de piatră. Cum vor putea pătrunde acolo fără să fie observați ? Au făcut de câteva ori înconjurul castelului pentru a găsi o intrare, însă tot ce puteau vedea erau cărămizile zidului. Fly şi Mira s-au întors în faţa porţilor mari, unde, spre norocul  lor  era schimbarea de gardă. Au reuşit să se strecoare prin poarta întredeschisă şi au intrat în curtea interioară a castelului.

Se pare că în castel în sala de bal avea loc un eveniment important, unde participau toţi ceea ce  le-a dat celor doi fraţi libertatea de a se plimba la primul etaj al castelului, însă, nu după mult timp, evenimentul avea să se termine, iar ei trebuiau să se ascundă. Au găsit un loc îngust şi prăfuit, aproape de ieşire, unde erau în siguranţă. Ieşind din sala de bal locuitorii au văzut urme pe toată suprafaţa etajului. Atmosfera de dinainte a fost tulburată de îngrijorări ale oamenilor care credeau că acest castel este bântuit. Speriaţi de evenimentele stranii, toţi locuitorii s-au baricadat în pivniţă, un loc, cum ar spune ei, sigur. Copii au reuşit să îi păcălească ceea ce le făcea traseul mai uşor. Mergând pe coridor au zărit tabloul în care se afla o doamnă. Li se părea cunoscută… aceea era doamna din trăsură, iar în mâna ei se află Piatra Zeului. Acesta e un semn? In sfârșit un indiciu! Dar cum puteau ajunge la ea? Cei doi mergeau pe coridor, încercând toate uşile, majoritatea fiind descuiate…  Fly, însă , a găsit, în cele din urma, o ușa încuiată.

– Lasă-mă pe mine, spuse Mira.

Cu îndemânare, reuşi să descuie uşa, folosindu-se de o agrafă. Cu paşi nesiguri, intrară în acea cameră, care s-a dovedit a fi plină cu bijuterii. , Dumnezeule…” îşi spuse Mira.

– Fly, piatra zeului este într-o brățară. Ar trebui să fie aici. Luăm piatra şi plecăm.

– Asta înseamnă că trebuie să luăm brățara  cu totul, nu ar însemna furt ?

– E pentru o cauză nobilă ! Se răsti Miră la el.

Cei doi au început să caute printre grămezile de bijuterii, care mai de care frumoase. După ceva timp, tot nu găsiseră nimic. Mira se trânti, tristă pe o canapea. Fly se gândi, ,,Nu te da bătut. Nu acum, când suntem la sfârşit”. Începuse să caute cu viteză mai mare. Văzuse o cutie, argintie, strălucitoare, sub câteva medalioane. Hotărât, o luă şi o deschise. În ea se afla o brățară  aurie, Piatra Zeului în mijloc.

– DA! Strigă Fly.

– Ai găsit ceva? Întrebă Mira curioasă.

– Da, am găsit piatra ! Să plecăm de aici !

Fata se ridică plină de speranță. După atât drum străbătut au găsit Piatra Zeului, văzută că salvarea lor.

Din momentul în care Mira atinge piatra zeului, acesteia îi trece un singur gând prin minte…de a folosi piatră în scopuri malefice.

– Fly ! Eu am să păstrez piatra zeului pentru stăpâni lumea spiritelor. Dacă vrei, mi te poţi alătura…

– Ai înnebunit ?! Să te ajut ?

– Da ! Împreună putem conduce lumea spiritelor.

Fly nici nu s-a gândit şi a luat piatra de la Mira.

– Trebuia să asculţi călugărul !

– Scuze…

Fraţii Adrenalina au plecat înapoi spre vârful muntelui. Pe drum cei doi s-au întâlnit cu o hoardă de pitici scheleti.

– Piatră, Fly, piatră ! Este singura soluţie !

– Nu ai văzut ce ţi-a făcut ţie? În niciun caz ! Fly o trage pe Mira într-un tufiş, iar harta le-a căzut în spini și s-a rupt in mii de bucățele. Ei  aşteptară până când piticii plecară.

Stătură mult timp ascunşi, dar, după câteva ceasuri, scheletii plecară. Cei doi îşi continuară drumul spre călugăr.  Peste ceva timp, Fly simţi că el şi Mira erau urmăriţi. Privi în jur… nimic. , Ciudat” îşi spune Fly. – Mira, mă simt ciudat ! De parcă am fi urmă…

Nici nu apucă să termine ce avea de spus, că o grămadă de vrăjitoare se năpustiră asupra lor. Fly primi o lovitură puternică şi se prăbuşi, iar Mira scoase un ţipăt de spaimă. Gemenii se treziră într-o pivniţă, ce părea situată într-o catacombă. Fly deschise ochii cu un geamăt surd.

– Mira, ce se întâmplă ? Cum am ajuns aici ?

– Off, Fly, nu ştiu cum să-ţi spun… nişte vrăjitoare ne-au atacat şi ne-au închis aici, iar acum o să murim fără mâncare şi fără apă.

– Nu se poate! Trebuie să găsim o cale să ieşim de aici!

– Asta nu o să se întâmple! Se auzi o voce necunoscută din umbră.

Cei doi se uitară către colţul întunecat al pivniţei şi zăriră o creatură ciudată.

– Cine eşti tu?

– Un prizonier, la fel ca şi voi… Încerc de 20 de ani să scap de aici dar nu este cu putinţă…

– Dar noi avem piatra zeului! Zise Mira.

Faţa palidă, ochii mari şi bulbucaţi îi dădeau prizonierului o înfăţişare monstruoasă. Hainele îi erau vechi şi ponosite, dar cusute cu fir de aur. La gât purta un medalion, de asemenea, din aur, al cărei pietre era acoperită cu o fâşie de pânză neagră. Pe cap avea o pălărie albastră care îi puneau în evidenţă pantofii de aceiaşi culoare. Mirei nu i-a trebuit foarte mult pentru a înţelege ca prizonierul era, de fapt, un prinţ.

– Dar cum ai ajuns tu aici? Îl întrebă Fly, ţintuindu-l cu privirea.

– S-a întâmplat de mult… tare de mult! Răspunse prizonierul. Pe vremuri eram un prinţ foarte iubit de către poporul meu. Am avut însă ghinionul de a mă îndatora la vrăjitoare şi de a nu reuşi să îmi plătesc datoria… Dar a fost pentru o cauză nobilă!O iubeam pe Lola și îmi doream să-i ofer un cadou unic …

– Ce fel de cadou?  întrebară copii în cor.

– M-au ajutat să obţin Piatra Zeului, dar, de fapt era o capcană.A voastră este un fals!

– Nu se poate! După câte am îndurat pentru a o recupera! Se plânse Mira.

– Dar, mai important, unde e cea adevărată? Întreabă îngrijorat Fly.

– La mine… zise prinţul, înlăturând pânza care îi acoperea medalionul. A rămas la mine…

La vederea pietrei, copii fuseseră uimiţi de strălucirea orbitoare a micuţului obiect. Apoi, le venire în minte o mulţime de întrebări:

– Dacă piatra noastră nu este cea adevărată, atunci de ce Mira a devenit malefică atunci când a atins-o?

– Piatra voastră are doar blestemul nu şi puterea. Dacă o atingeţi, veţi fi blestemaţi, dar nu vă va prelungi viaţa nici tinereţea.

– Dar tu cum nu eşti afectat de blestem? Întrebă Mira.
– Aici, în catacomba vrăjitoarelor, magia nu funcţionează. Dar când eram în libertate, foloseam acest inel. Este un inel ce apără de blesteme pe cei ce îl poartă.

– Ar fi foarte folositor dacă am putea scăpa de aici.

– Eu nu pot, dar voi puteţi. Sunteţi speciali. Voi nu faceţi parte din perioada aceasta. Cu adevărata piatră a zeului şi cu inelul meu puteţi evada. Poftiţi! Şi prinţul le aruncă obiectele.

– Mult noroc!

Copii prinseră piatră şi inelul. Chiar atunci, intrară trei vrăjitoare.

Speriaţi, copii ascunseră inelul de vrăjitoare. Din nefericire, ele şi-au dat seama că prinţului îi lipseşte inelul. Atunci copii au înţeles că au intrat într-un bucluc. Deodată, una dintre vrăjitoare s-a transformat într-un dragon care îţi tăia respiraţia. Mira îşi aminti că a visat acesta întâmplare. O idee bună i-a venit de la sine. A luat piatra zeului şi a îndreptat-o spre vrăjitoare. Din această ieşise o lumină verde care a hipnotizat dragonul. Copii s-au urcat pe el şi au zburat din aceea pivniţă.De sus era o privelişte grozavă. Puteau să vadă şi scheletii care încă îi căutau în tufişuri. Dragonul obosise, aşa că i-a lăsat pe fraţi undeva pe la intrarea în pădurea făcută din bomboane.

Peste un ceas, copii au ajuns înapoi la călugăr. Îi dădură Piatra Zeului, cu speranţe mari. Călugărul folosi puterea miraculoasă a acesteia şi i-a făcut vizibili din nou. Au început să strige de bucurie dar, un singur gând le apasă sufletul,, Dar prinţul? Cel care ne-a ajutat, nu putem să îl lăsăm să sufere acolo”.

Călugărul văzând tristeţea de pe feţele lor îi întrebă cei îi macină.

Aflându-le gândul, călugărul le-a luat piatra şi le-a spus:

– Pe prinţ nu îl veţi scoate! A intrat în cârdăşie cu vrăjitoarele!

A făcut un tratat cu ele şi le-a lăsat în viaţă! Merită să sufere!

– Dar piatra de ce ne-aţi luat-o? Noi am recuperat-o!

– Ne va fi folositoare nouă, vom scăpa oamenii de acele creaturi ale întunericului! Acum placaţi!

Copii îşi plecarăm capetele şi fugiră din mănăstire. Ei voiau să fie pace măcar în lumea asta, ei ştiau cum era să sufere. Trebuia să facă ceva! Trebuia să îl scoată pe prinţ şi să le ajute pe vrăjitoare. După ce mai chibzuiră puţin realizaseră că au fost folosiţi. Trebuia să facă ceva! Nu puteau trăi ştiind că au fost folosiţi, că au ajutat un călugăr mârşav.

– Ce trebuie să facem acum, Fly? Întrebă Mira.

– Ne-am putea întoarce la prinţ şi să îi cerem ajutorul. Răspunse Fly.

– Dar dacă totuşi şi prinţul este rău? Nu ştiu ce să zic, Fly! Simt că nu putem avea încredere în nimeni…

– Mira! Ştiu cine ne poate ajuta! Cine ne-a adus aici, vrăjitoarea!

– Fly, eşti un geniu! Nu avem timp de pierdut! Să mergem!

Cei doi copii plecară spre vârful muntelui. Când au ajuns, vrăjitoarea era într-o temniţă, iar călugărul stătea sprijinit de gratiile temniţei şi vorbea cu aceasta.

– A fost aşa de simplu să îi păcălim pe copilaşii aceştia! Şi se mai numesc şi vrăjitori! Spuse călugărul şi începu să râdă…

– Eşti un nemernic! Te-am crezut la început. Am fost atât de proastă, mi-e ruşine de mine…

Fly vru să meargă să îi dea o lecţie călugărului, dar Mira îl opri şi îi spuse că mai bine aşteaptă…

Călugărul pleca şi copii se duseră ţintă la vrăjitoare. Când îi văzu, vrăjitoarei îi se luminară fata şi mii de speranţe îi cuprinseseră ochii. Îmbujorată, vrăjitoarea spuse curioasă:

– Cum? Ce aveţi  de gând să faceţi?

– Ce crezi? Avem nevoie de ajutorul tău, spuse Mira destul de arţăgoasă.

– Pentru?

– Of, e greu de explicat, doar vino cu noi, trebuie să salvăm un prinţ.

– Cumva prinţul prins de vrăjitoare în catacombe?

– Îl cunoşti?

– Oh doamne, da, cândva prinţul şi cu mine am fost foarte apropiaţi, chiar mai mult decât prieteni şi din vina mea a ajuns acolo. Surorile mele, Casandra, Belinda şi Serafina, nu au fost de acord niciodată, de când eram mici tatăl nostru ne-a spus că niciodată cei din familia regală nu ne vor fi prieteni şi că mereu va exista un război între noi şi, cum s-a aflat de relaţia mea cu prinţul, ambii am fost pedepsiţi, el a fost capturat de surorile mele şi eu am fost trimisă la judecată.

La auzul acestora, Fly şi Mira împietriră:

– Vorbeşti serios? Păi şi dacă e aşa, ne ajuţi?

– Desigur, aş face orice să îl aduc lângă mine înapoi.

– Ok, să mergem.

– Ştiţi care e problema?

– Care?

– Cum scăpăm de Casandra, Belinda şi Serafina? Sunt cele mai puternice din ţinut.

– Să mergem şi să vedem acolo!

– Bine, haideţi… şi dintr-o dată din spatele vrajitoarei apărură aripi mari şi negre.

– Haideţi, ce mai staţi? Urcaţi-vă pe aripi.

– Cred că am uitat ceva important… spuse Mira.

– Da, nu credeţi că ar trebui întâi să luăm Piatra Zeului de la călugăr? Poate ne va fi de folos, cine ştie? Răspunde Fly, neputându-şi lua ochii de la aripile vrăjitoarei.

– Şi cum plănuiţi să faceţi asta? Eu spun să mergem cât mai repede să îl salvăm pe prinţ. Am un sentiment ciudat că este în pericol. Este posibil ca surorile mele să îl pedepsească pe prinţ pentru ajutorul pe care vi l-am dat.

– Ai dreptate, vrăjitoareo, dar nu le putem face pe amândouă de odată. Spuse Fly. Mira, ce crezi că ar trebui să facem?

– Eu spun că Fly şi cu mine ar trebui să mergem după Piatra Zeului, iar vrăjitoarea să o ia înainte.

– Pare un plan bun, Mira. Dacă aveţi nevoie de mine strigaţi :,, Lola, avem nevoie de tine” şi o să încerc să vă ajut cum pot. Sunt destul de puternică încât să le ţin fata surorilor mele până veniţi înapoi cu Piatra Zeului.

– Până venim noi? Şi ce putem face noi? Întreabă Fly cu o tentă de curiozitate în glas.

– Fly! Strigă Mira numele fratelui ei.Ai uitat că Piatra Zeului le poate controla pe vrăjitoare?!

– Mira are dreptate. Hai, zburaţi şi luaţi piatra zeului. Grăbiţi-vă!

– Hei! Nu suntem noi cei cu aripi în spate!

Şi au luat-o pe drumuri diferite.

Lola îşi desface uşor aripile şi pleacă înspre văzduh lăsând copii gânditori pe muntele uscat de soare.

– Mira, acum unde ne îndreptăm?

– Nu ştiu exact… piatră este prin apropiere. Simt asta…

– Cred că undeva pe aici este ascunsă piatră. Călugării nu pot suporta puterea ei aşa că probabil au ascuns-o într-un cufăr.

– Este posibil… dar un lucru este cert, trebuie să o găsim cât mai repede. Cred că vrăjitoarea este în pericol… ştiu că este puternică, dar trebuie să o ajutăm!

– Sunt de acord! Hai să o căutăm pe aici şi apoi vom pleca spre vrăjitoare.

Copiii continuară căutările. Nu sunt multe ascunzători aşa că sperau că, în curând, să găsească obiectul de care aveau mare nevoie cu toţii.

Între timp, Lola se îndrepta spre închisoarea prinţului. Când ajunse în apropierea catacombelor, auzi un sunet ciudat şi recunoscu pe loc pericolul ce o aştepta. Frica o stăpânea, dar nu se lasă… Prinse curaj şi paşii uşor, văzând sfârşitul ei în faţa ochilor…

În faţa ei erau cele trei surori care îşi uneau puterile pentru a-l executa pe prinţ. Lola, fără să se mai gândească s-a năpustit asupra surorilor ei oprindu-le să facă rău prinţului.

– Nu o să vă las să îl răniţi! Spuse Lola încurajată şi cu frică în acelaşi timp, căci nu îşi mai provocase surorile la luptă.

– Nu ai nici o şansă, Lola, suntem mai puternice! Ziseră celalalte vrăjitoare în cor.

Între timp, Mira şi Fly căutau piatră, dar nu era pe nicăieri. Deodată s-au gândit că acel călugăr malefic a ascuns piatra zeului în casa lui. Au pornit spre casă acestuia şi au intrat în ea. Călugărul dormea adânc.

– Mira, nu face niciun zgomot. Călugărul doarme buştean. Şoptise Fly.

– Uite, Fly, Piatra Zeului este în camera lui din turtă dulce şi bomboane. Se vede lumina.

Camera lui era la etaj şi el dormea la parter, deci era perfect. Urcară scările, dar una dintre ele scârţâise puternic şi călugărul s-a trezit. Cu o viteză uluitoare copii au luat piatra şi au sărit prin geamul din cameră, aterizând pe nişte jeleuri moi. Au plecat spre Lola în fugă.

Ajungând, au văzut ca Lola este slăbită.

– Rezistă, Lola! Spuse Mira scoţând piatra zeului având şi inelul pe deget.

Vrăjitoarele, văzând piatră, au început să fugă dar era inutil. Nu mai putură să alerge şi au fost capturate eliberându-l pe prinţul Fernando, după cum aflarăm.

Prinţul, drept recompense le dădu celor doi fraţi un glob magic.

– Duceţi-vă în palatul meu şi după tabloul din camera mea este o cameră secretă. Acolo există un vas cu apă de la izvorul zânelor. Puneţi globul în apă şi o să vă dea un indiciu cum să scăpaţi de blestemul pietrei şi cum să mă salvaţi.

– Cum să te salvăm? Dar eşti în via..

Până să termine de rostit toată propoziţia, prinţul se transformă în nisip.

– Este blestemul! Zise Mira. Cât timp nu are piatră nu poate trăi

– Trebuie să mergem direct la castel! Zise Fly încrezător.

Cei doi fraţi ajunseră la castel, dar castelul a fost abandonat timp de 20 de ani şi acum a devenit locuinţa unui monstru.

– Cum vom trece de monstru? Îmi este frică Mira!

– Să nu-ţi fie! Îl încuraja Miră pe Fly. În plus, noi avem puteri magice.

Mira şi Fly statura vreo jumătate de ceas, dar nicio idee…

– Vreo idee Mira?

– Da! Am citit despre acest monstru că el colectează puterile inamicilor iar apoi le depozitează în, Sala Mare’’ a palatului. Putem să ne folosim puterile pentru a crea două clone. Monstrul o să ia puterile clonelor şi le va duce la Sala Mare, apoi ne strecurăm şi găsim camera lui Fernando.

– Planul este pregătit! Spuse Mira. Acum trebuie să-l punem în practică.

– Atunci hai să pornim! Trebuie să ne grăbim…

Cei doi copii începuseră să alerge spre camera lui Fernando când au văzut că drumul este liber. Când erau foarte aproape Fly a căzut tare şi şi-a rupt piciorul.

– Mira! Strică Fly disperat. Ajută-mă!

– Fly! Ai păţit ceva?

– Cred că mi-am rupt piciorul…

– Trebuie să mergem la medic!

– Nu, Mira! Nu mai avem timp. Du-te singură, inelul şi medalionul te vor ajuta.

– Bine… dar ai grijă de tine. Te iubesc, Fly!

– Şi eu!

Mira pornise la drum gânditoare şi îndurerată. În ochii ei se simţea durerea şi frică dar era puternică… Mult mai puternică decât credea. Fata merse aşa până când a văzut acea cameră. Nimeni nu era înăuntru doar sunetele vântului care îi şopteau să plece.

Mira a dat repede tabloul de pe perete şi a observat că nu era niciun izvor. S-a rezemat de zid şi a început să plângă. Din greşeală a apăsat pe o cărămidă şi un tunel a apărut. La capătul tunelului se vedea o lumină puternică.

A mers şi a tot mers, dar parcă tunelul nu se mai termină. După mult timp se auzi de la capătul tunelului:

– Aloo!?

– Cine eşti? Întrebă Mira.

– Sunt Fly.

– Fly, cum ai ajuns acolo?

– Păi am căzut printr-o gaură.

– Vezi izvorul?

– Da, este aici, grăbeşte-te!

Mira începu să alerge spre Fly.

Când a ajuns acolo, a călcat într-o capcană şi un monstru a apărut.

– Mira, aruncă-mi globul magic!

Mira îi aruncă globul iar Fly îl puse în izvorul zânelor.

Atunci…

Un monstru imens a apărut. Mira şi-a adus aminte de un vis. Era Bruno, cel mai periculos monstru. Se zice că atunci când o creatură rea moare toate puterile îi revin monstrului acesta. Mira se uită la fratele ei care râdea malefic.

– Fly, ce ne facem?!

Băiatul e uita malefic la faţă.

– Tu chiar n-ai înţeles?

– Ce să înţeleg?

– Eu nu sunt Fly.

Fly s-a învârtit de două ori şi s-a transformat în călugăr. Ce nu ştiau copii era că acela avea puteri magice şi viaţa infinită. Din spatele Mirei se auzea un gâfâit.. Era Fly.

– Fly, nu! Pleacă! Spuse Mira.

– Nu voi pleca! Dacă voi muri, prefer să o fac lângă sora m…

Copilul nici nu termină de vorbit, căci Bruno şi-a îndreptat mâna către ei şi i-a strivit…

Copii s-au trezit pe nişte pături… într-un spital.

Ambii aveau tot corpul în bandaje. Lola era în faţa lor şi ţipă:

– S-au trezit!

Uşa se deschise şi apăru mama lor cu ochii în lacrimi.