Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 39

povestea calatoare piatra neamt
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 40
august 23, 2016
povestea calatoare constanta
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 38
august 25, 2016

Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 39

povestea calatoare slatina

Așa cum a început, acolo, în casa aproape dărâmată, obosită de lacrimile fraților Adrenalină, nimeni nu ar fi crezut că totul s-ar fi putut continua cu o aventură în căutarea timpului pierdut .

Soarele intra tiptil  pe fereastră, pătrunzând și în locul unde copiii stăteau pe o scară aproape mistuită de incendiul  ce tocmai îi lăsase pe cei doi frați orfani. Bieții copii căutau ceva ce ar fi putut rămâne din casa lor, reușind până la urmă să găsească o carte nearsă ca prin magie. Copiii o deschiseră încet, speriați  că o să rupă paginile fragile si găsiră un bilet:

”Timpul nu a fost niciodată al nostru, a fost al Lor, dar cine sunt Ei? Găsiți timpul , găsiți-l ! Orice minut contează. Nu recuperați  doar timpul, recuperați …”

Biletul era rupt, smuls, iar frații nu au găsit fragmentul ce lipsea. Niciunul dintre ei nu a scos nici un cuvânt , doar s-au uitat unul la altul, știind că trebuie să găsească timpul, aici începe căutarea timpului, dar oare se va termina vreodată?

Era o noapte normală. Frații dormeau pe podeaua rece a casei distruse. Chiar dacă somnul lor era adânc , ei își auzeau fricile plutind in aerul greu de respirat . Imaginea părinților îi urmărea in vise. Focul le-a  distrus viața. Le-a distrus familia. Ei aveau nevoie de timp să își vindece rănile de dor și tristețe . Dar unde o să-l găsească?

Timpul le controlează viața și gândurile. Este în orice colț al lumii, făcându-i să își regrete acțiunile și cuvintele. Îi face să regrete că nu au putut face nimic…nimic pentru părinții lor în timpul incendiului. “Unde găsim timpul?”, “Cine sunt Ei?” sunt întrebări care le umple mințile fragile in timpul somnului.

Spre dimineață, atunci când soarele le lumina fețele fraților Adrenalină, biletul strălucea ca o piatră prețioasă . Pe scările unde dormiseră cei doi frați, acum doar lumina și vântul mistuiau lemnul putrezit de gânduri. Biletul și frații dispăruseră în negura timpului… Și-au părăsit casa în care focul le spulberase orice legătură cu trecutul, ajungând acum să se plimbe pe o stradă întunecată , unde doar pomii dădeau o iluzie a realității. Erau captivi în jocul timpului pierdut odată cu biletul nears de flacăra mistuitoare. Picioarele lor goale pășeau încet pe strada umedă, plouată si rece, pe care doar i o considerau un loc mai bun fată de casa lor arsă.  Citeau biletul de fiecare dată când voiau sa renunțe, își căutau în minte fiecare cuvânt și înțelesul  său, până  când au realizat că timpul începuse să se scurgă. Au descoperit asta mai ales când, în somn, o forţă obscură îi absorbea şi îi purta într-un vertij pe văile haosului, printre stele călătoare, apoi se trezeau în zgomotul dronelor indiscrete.Tot în vis învăţară să se joace cu timpul dupa ce mintea era atent golită de orice iluzie a lumii şi a zilei. Începură a alerga spre viitor, dar tot cu  gândurile invadate  de cerneala albastră, aceeaşi de pe bilet, acolo unde prezentul se pierdea.

Joi, la începutul unei zile ce dădea startul celei de-a  cincisprezecea săptămâni de căutări absurde, fraţii povesteau iar şi iar istoriile de mult apuse care le ţineau mintea lipită de sufletul familiei şi de amintirea stramoşilor. Doar amintirile încurcate îi ţineau pe copii antrenaţi în cursa viitorului.

Deodată, unul dintre frați se opri. O lacrimă grea a început să-i curgă pe obrazul palid. Se uita în gol și trist la biletul misterios .

– Păcat ca nu o să reușim să recuperăm timpul pierdut, spuse Fly murmurând.

– Stai calm. O să reușim  să ne îndeplinim misiunea noastră, noua noastră aventură,î l calmă Mira.

– Deci care este următoarea  noastră pistă terminată cu lacrimi? nu se putu abţine Fly, care niciodată nu pierdea ocazia de a-i aminti Mirei că misiunea lăsată în urmă de părinţii lor era doar o cursă către inevitabil: tristeţea.

– Muzeul Stockholm! Acolo se află prima noastră cheie spre începerea aventurii.

Frații Adrenalină mergeau ușor pe strada posomorâtă , cu gândul că vor putea repara trecutul. În mintea lor nici măcar nu știau că îi așteaptă o calătorie plină de peripeții. Prima cheie era chiar o mașină a timpului.

După mult timp, cei doi găsiră muzeul. Primul intră Fly, încet, încercând  să nu-i deranjeze pe oamenii și pe  copiii care vizitau muzeul. Mira a ramas afară spunând înspăimântată:

– Nu cred că este o idee prea bună…dacă doar pierdem din timpul rămas pentru a găsi Timpul însuși?

– Trebuie să ne asigurăm! Doar nu vrei să ratăm o oportunitate de a avea viața noastră frumoasă înapoi! se răsti Fly.

– Așa este…să mergem!

Intrară ușor, uimiți de toate  lucrurile vazute. Nimic nu părea să-i ajute să se orienteze în acest labirint. La un moment dat, au găsit o ușă întredeschisă.

Mira a șoptit:

– Ar trebui să intrăm?

– Trebuie să încercăm!

Deschiseră ușa încet, apoi încremeniră de uimire. Părea o cameră mare. Luminile erau stinse, dar un obiect mare, parcă din altă lume, stătea în dreptul ușii. Imediat și-au dat seama  că aceea este prima cheie către aventura lor: MAȘINA TIMPULUI.

Fly a murmurat ceva, oarecum speriat:

-Am început prima noastră aventură…

-Da, zise Mira, acum ne putem recupera casa și parinții, putem salva totul…

Pe panoul mașinii timpului apăreau butoanele ,,setarea datei călătoriei” și ,,porrniți”.

Cu emoție mare în suflet au setat data călătoriei.

Odată ce au apăsat celălalt buton,f iința lor a dispărut  odată cu prezentul. Într-o clipită au ajuns cu cinci zile, cinci ore și cinci minute înainte de evenimentul care le-a afectat viața. Acum curajoși se îndreptară spre casa lor, întreagă și către  parinții  lor vii. Nu știau ce-i așteaptă în această călătorie. Trebuia doar  să fie atenți, dar mai ales trebuia să aibă grijă să nu fie influențați de trecut.

Frica îi pătrunsese, confuzi si speriați priveau către orizont, fiind plini de praf. Cei doi frați încă nu erau siguri dacă cele întâmplate erau reale. Dintr-o dată, au auzit niște râsete şi , privind prin geamul casei au văzut două siluete și o minge. Într-un final, se treziseră îndeajuns de mult să-și dea seama că erau fix în fața casei lor, iar cele două siluete le aparțineau. Pentru o secundă au rămas blocați, uimirea încă îi măcina, dar, la un moment dat, un glas s-a auzit:

– Copii!

Când au îndreptat privirea spre sursă si-au văzut stropul de fericire. Era mama lor,f rumoasă  și gingașă, exact așa cum și-o aminteau. Copiii au surâs, au fugit spre mama lor, însă dezamăgirea îi cuprinse din nou, era ca și cum îmbrățișau o hologramă…

Cuprinși de emoții și spaimă fugiră în podul casei lor unde mergeau în copilărie când se simțeau triști și singuri. Ajungând acolo, s-au gândit la cum pot opri focul. Deodată, observară un obiect mare acoperit de o pătură jerpelită.

Când au dat pătura jos, au rămas șocați văzând un tablou în care era surprins incendiul. Camera începuse să se încălzească din ce în ce mai mult, iar tălpile lor se topeau. Simțeau un miros bizar, nou totodată , iar picioarele li se înmuiau din ce în ce mai repede. Fumul îi îneca și își pierdeau cunoştința.

S-a făcut lumină din nou. Începea o nouă zi. Frații Adrenalină se uitau pierduți în jur și reflectau la toate indiciile și enigmele aflate. Din dragoste pentru familia lor și din dorința de a avea un viitor normal și fericit, au încercat iar să prindă înţelesul poveştii acesteia ciudate care le schimbase radical viaţa. Fiecare zi aducea noi întrebări, dar răspunsurile întârziau să apară. Orele și minutele se dizolvau în necunoscut. De fiecare dată când se întorceau în fosta lor casă simțeau că, deși puteau să meargă și să cerceteze, pur și simplu nu mai aveau speranță. Credeau că au ajuns să fie mai pierduți decât trecutul lor. Totul se repeta și era fără rost.

Frații s-au apropiat de tabloul derutant găsit în pod, s-au uitat unul la celălalt, iar de pe buze li s-a scurs aceeași întrebare: ,,Oare vom afla vreodată cine sunt Ei și unde este continuarea biletului?”

În ultimele cinci ore observară o anomalie. O siluetă subțire și înaltă dând ocol casei. Au urmărit-o descoperind că înainte cu cinci minute de incendiu a plecat cu un zâmbet pe față.

Totuși cele cinci zile, cinci ore si cinci minute au trecut și au revenit în prezent. Din fericire unul dintre frați a văzut fața siluetei. Era un bărbat înalt, cu barbă și cu  ochi căprui, Aron, cel mai bun prieten al tatălui său. Au căzut de acord să facă o vizită lui Aron. Ştiau adresa şi… ce coincidenţă… Aron era cel care le împărtăşise taina focului cândva, în pădurea de la marginea oraşului, şi le arătase ca focul le putea fi prieten şi duşman.

Ajuși la casa lui, au făcut ca totul să pară o vizita prietenoasă. L-au convins pe Aron să le  povestească despre părinții lor. Aron,ezitând la început, a spus despre ziua în care îi cunoscuse pe părintii lor. Vorbea cu multă invidie despre tatăl lor și fața i se lumina când spunea ceva  despre mama lor.

Pe drum spre casă au analizat informațiile: Aron provocase incendiul, era invidios pe tatăl lor și în secret îndrăgostit de mama acestora. Întrebarea era:

,,DE CE? Dacă o iubea pe mama lor, de ce a lăsat-o să moară? ” Dar mai ales… „Putea să fie Aron unul dintre Ei?”

Întrebarea a umblat în mințile fraților mult timp. Au căutat și au tot căutat. Fosta lor casă mistuită de flăcări era tot acolo. Dar, într-un colțisor, sub scările arse de flăcări sclipea ceva. Era ceasul de buzunar al tatălui lor. S-au apropiat de el, l-au deschis și au văzut continuarea biletului:

,, Recuperați familia, recuperați viața! Ceasul este setat cu cinci ore si cinci minute înainte de a se aprinde incendiul, formînd o buclă în timp.Dacă nu reușiți să setați ceasul până in ultima secundă din timpul acordat, veți rămâne cu ce ați făcut până acum. Fiți precauți! Să nu vă vadă nimeni în timp ce activați bucla fermecată.

Cu drag,

Gardienii Timpului.”

– Asta este! Ne vom recupera familia!ţipă Fly.

– Şşşşşşş! Să nu ne audă cineva, că am dat de belea.

– Ai dreptate. Mâine vom pleca în marea noastră misiune, acum să plecăm de aici!

– Să avem grijă la Aron! Poate ne va spulbera singura șansă dea ne vedea familia…

Frații Adrenalină plecaseră de la fosta lor casă spre un parc, gasind o bancă pe care să doarmă.

Când se treziră, frații Adrenalină porniră către muzeul Stockholm, unde lăsaseră masina timpului, prima cheie, care avea un loc rotund ce semăna cu forma unui ceas de buzunar, unde ceasul tatălui lor se potrivea perfect. Atunci, Mira  a spus:

– Cred că am găsit  a doua cheie – ceasul.

– Da, poate este adevărat, dar acum să setăm mașina timpului la cinci ore, cinci minute și cinci secunde înainte de incendiu.

În câteva fracțiuni de secundă, frații Adrenalină își văzură din nou vechea viață pe care  doreau cu ardoare să o recâștige.

Fly spuse:

– Mai întâi trebuie să-l oprim pe Aron, iar apoi să setăm ceasul și să dispărem.

Aron apăru,dar odată cu el și un sentiment de nesiguranță, când spuse:

– A fost o greșeală!  Stați! Eu sunt Aron din viitor și am greșit omorându-vă părinții, gelozia m-a făcut altcineva…Trebuie să mă opresc pe mine și  să vă salvez familia de mine. Am adus ajutor -ei sunt gardienii timpului- iar niște siluete apărură din neant.

Gardienii timpului i-au explicat lui Aron din viitor că nu se poate întâlni cu Aron cel ce a dat foc casei, deoarece va afecta într-un mod grav viitorul, Aron dispărând de pe fața pământului, iar copiilor le spuse că își asumă un risc prea mare, Aron fiind atât de gelos încât nu va lăsa pe nimeni să îi stea în cale, mai ales pe copiii ,,rivalului”.

Auzind aceasta, Aron face un pas în față și spune:

– Mă duc eu! Sunt singura persoană ce  mă poate opri, dacă nu eu însumi, atunci cine?! Trebuie să-mi asum greseala!

-Aron, nu! spun copiii îngroziți de ideea acestuia.

Aron își deschide ochii și pleacă la întâlnirea cu sine. În câteva clipe, cei doi Aron se întâlniră. Încercând să-l oprească, Aron din viitor îl împinge pe cel din trecut, astfel atingându-se, formându-se câteva scântei, dispărând în cele din urmă cu totul.

Copiii rămaseră fără nicio speranță. Părinții lor au rămas prinși într-o buclă temporală, odată cu dispariția lui Aron. Timpul se scurgea, cu cât frații întârziau mai mult, părintii îmbătrâneau mai tare.Trebuia găsită o soluție, însă frații nu erau prea încrezători. Flacăra speranței începea să li se stingă în suflete. Se gândeau să lase uitării cele întâmplate.

După moartea lui Aron, copiii s-au dus în casa lui, unde au găsit un bilet.  Copiii îl descoperiră pe cel care le distrusese speranţele şi visurile, un cu totul alt om. Fantoma lui Aron, cu durere, le spune că timpul nu poate fi păcălit, nu poți da timpul înapoi. Acesta își deschise inima și lăsă sentimentele să curgă povestindu-le cum mânia l-a transformat într-un monstru care a lăsat doi copii orfani.

Cei doi copii au fugit din casa lui Aron mistuiți de un sentiment de teamă.

S-au gândit mult timp până a lua hotărârea potrivită. Două zile în care frații Adrenalină se gândiseră la cea mai bună soluție dându-și seama că trecutul nu poate fi schimbat, că e doar o rană lăsată în sufletele lor, pe care doar Timpul o poate vindeca.

Au dat trecutul uitării, crezând că răbdarea e cel mai bun leac. Răspunsul nu se găsea în cărți și nici în minte, se găsea în inimă.

Încercând să uite trecutul, se întâlnesc cu două umbre care se dovedesc a fi gardienii timpului. Aceștia le spuseră copiilor că Aron murise încercând să le salveze părinții și că mai trebuie să folosească cheile pentru a-și scoate parinții din bucla temporală.

Când s-au urcat în mașina timpului, și-au dat seama că aceasta mai are încă o formă pentru un cadran de ceas.

Și atunci, Mira spuse :

– Îți amintești când am fost în casa lui Aron după ce a dispărut, el avea un ceas ca al tatălui nostru pe un raft.

Frații Adrenalină s-au dus la casa lui Aron pentru a lua ceasul. Întorşi  la mașina timpului, Mira si Fly introduseră cadranul ceasului în forma destinata.

Au așezat toate ceasurile în mașina timpului. Bucla s-a deschis și copiii s-au grabit să intre în ea. Imediat a apărut un gardian care le-a explicat că părinții lor au fost absorbiți de o altă gaură spațio-temporală. Copiii au împietrit. Li s-au spulberat speranțele.

Cei doi copii se puseră pe gânduri, în timp ce gaura timpului începea să se micșoreze, până ce dispăru în abis.

Ce ne facem?spuse Fly. Dacă se închide portalul nu o să mai avem șanșa să-l refacem.

– Dar nu acolo sunt părinții noștri! i-a răspuns agitată Mira.

În cele din urmă, portalul s-a închis, rămânând doar ceasurile. Lacrimi    de tristeţe izbucniră din ochii copiilor, alunecând ușor pe obrajii înflăcărați.

– Nu o să ne mai revedem familia!a murmurat Fly înghițindu-și durerea amară.

– Nu fiți dezamăgiți, a grăit paznicul timpului. Eu pot să deschid portalul în care se află părinții voștri, doar că…

– Doar că… ce? s-au răstit copiii cu speranța neîmplinită în piepturile lor.

– Doar că nu o să-i vedeți ca înainte. Aceștia vor îmbătrâni cu zece ani, însă vor uita ziua în care s-a întâmplat accidentul. Sunteți siguri că vreți să-i revedeți?

– Suntem siguri, au spus în cor frații Adrenalină. Nu contează ce vârstă vor avea, noi tot îi iubim!

Atunci gardianul timpului și cei doi copii au început să se țină de mână. O lumină palidă a apărut, formându-se din nou o buclă în timp. După ce ochii li s-au deschis, privirile lor s-au luminat. Casa era la fel ca înainte , iarba era plăpândă și moale, iar părinții lor îi așteptau cu brațele deschise și cu zâmbetul pe buze.

Fly atinse entuziasmat unul dintre ceasurile gardianului şi, pentru câteva secunde, toţi au fost smulşi de o forţă ameţitoare care i-a proiectat într-o altă dimensiune temporală.

Cei doi fraţi călătoresc în timp cu ajutorul ceasului  pe care îl aveau de la bunicii lor şi ajung în Paris, în anul 1940. Îşi văd părinţii şi bunicii la o cafenea  şi îi recunosc datorită unui tablou pe care îl aveau pe perete în casă şi care acum era abia cumpărat de la artiştii ambulanţi de pe malul Senei.

Fly şi Mira nu reuşesc să se strecoare prin mulţime şi se întorc după ceasul lăsat la maşină, dând timpul înapoi în grădina unde gardienii timpului rămăseseră nemişcaţi aşteptându-i.

Cei doi copii se puseră pe gânduri, în timp ce gaura timpului începea să se micşoreze, până când dispărea.

– Ce ne facem? spuse Fly. Dacă se inchide portalul, nu o să mai avem şansa să ne revedem părinţii…

– Dar nu acolo sunt părinţii noştri! i-a raspuns agitată Mira.

In cele din urma, portalul s-a inchis, ramanand doar ceasurile si masina timpului. Lacrimi crunte izbucnira din ochii copiilor, alunecand usor obrajii acestora

– Nu o sa ne mai revedem familia! a murmurat unul dintre frati cu vocea tremuranda de durere. Intre timp, unul dintre gardienii timpului aparu si le zise:

– Nu fiti demoralizati. Eu pot sa deschid portalul unde se afla parintii vostrii, dar…

– Dar ce?s pusera copiii nerabdatori cu inimile pline de speranta…

– Dar nu o sa ii mai vedeti ca inainte, acestia vor imbatrani mai mult cu fiacare clipa petrecuta in gaura timpului, si-si vor relua viata din ziua dinainte accidentului.

Auzind acestea cei doi frati loviti de un sentiment de bucurie naucitoare ii spusera gardianului:

– Atunci deschide-l, ce mai astepti?!

Gardianul nici nu lăsă copiii să-şi termine propoziţia, şi zise:

– Totuşi, nu este chiar atât de uşor, o mulţime de oameni au murit în timpul acestei operaţiuni. Voi trebuie doar să vă descrieţi părinţii  pentru a mă ajuta să îi identific în timp . Fraţii Adrenalină spuseră:

– Mama era destul de înaltă, cu un păr lung şi blond, cu ochii de culoarea jadului şi un timbru liniştitor al vocii. Tata era un bărbat înalt, cu păr castaniu şi ochii căprui, timbrul vocii sale era unul gros, dar liniştitor.

Gardianul le făcu semn copiilor şi le spuse:

– Gândiţi-vă la ziua de dinaintea incendiului, gândiţi-vă la cum erau ei inainte, ganditi-va la fiecare lucru care îi făcea speciali. Încercaţi să le construiti imaginea în mintea voastră punând accent pe orice detaliu care m-ar ajuta să-i găsesc mai repede. Fără a se gândi prea mult, copiii se pierdură în amintirea zilei de dinaintea incendiului.

Astfel, ei revin la vechea lor viaţă, însa incendiul nu urma să mai aibă loc, doar ca părinţii lor erau schimbaţi, erau bătrâni şi încărunţiţi, iar zilele lor erau numărate. Copiii izbucniră în lacrimi ce exprimau fericirea revederii, dar şi îngrijorarea că timpul lor se rezuma la zile, nu la ani, aşa cum îşi doriseră ei.

Privind în oglindă, aceştia nu se recunosşeau – erau mai în varstă şi mai maturi… Atunci, Mira spuse:

– Cred că am înaintat în vârstă odată cu parinţii noştri!

– In ce an suntem ? întrebă Fly derutat şi speriat tototdată.

– Cred că în 2030… Asta înseamna că acum, fiind gemeni, avem 23 de ani…

– Se pare ca doar subconstientul a fost in acea calatorie…

-Deci noi am continuat sa ne traim viata?!

Şi astfel, fraţii Adrenalina isi recuperara parintii prin abisul trăirii, iar acum puteau spune ca povestea lor fusese un joc al minţii, care nu le afectase vietile ce continuau sa decurga normal… Acum, cei doi frati isi aminteau usor, usor cum traisera viata impreuna cu parintii recuperati cu greu.

Dar viaţa lor, aşa cum e acum, creată dintr-un vis copilăresc în care aventura e tocmai viaţa pierdută,  le arată acum cum gândirea s-a schimbat, maşina Timpului rămânând doar o amintire schimbată în favoarea visării aşa cum subconştientul schimbă de multe ori amintirile pentru maturizare.

Copiii uitaţi în abisul focului, al tristeţii şi al plângerii, aşa cum eroii învie în basme, aveau să reînvie şi ei adevaratul Timp în care încă erau copii, părinţii lor nu muriseră, iar Legea le indica în mod clar cum să păşească în continuare spre maturizare fără a uita anii petrecuţi în casa lor, arzând etape şi pastrând doar ceea ce era esenţial.

Intr-o dimineată însorită, privindu-şi chipul în oglinda apei de lângă pădure, Mira avu revelaţia unui timp miraculos, al unei vârste de aur, în care ea şi Fly se jucau în gradină, iar tatăl lor uda peluza, mama îi striga din bucatărie  şi le anunta sosirea bunicilor. Bunica avea un platou cu plăcinte calde, iar aerul era tare şi parfumat… Şi atunci, instantaneu,  i se păru că totul prinde conturul unui sens nou, neaşteptat…

– Fly, Fly! Fly!!! strigă Mira din toate puterile şi alergă spre cortul pe care şi-l ridicaseră  după ce luaseră hotărârea de a se retrage din lume.

– Ce e, dragă, ce ai păţit?

– Fly, acum înţeleg, înţeleg tot!

– Ce e? ţi-ai amintit ceva esenţial?

– Da, esenţialul este în ceea ce se păstrează nealterat în tine, amintirea cea mai profundă, pe care nu ţi-o poate şterge nimic.

– Adică una dintre primele amintiri, una legată de persoanele dragi… adică  …

– Da, de cele care asigura securitatea fiinţei noastre, unul dintre părinţi sau un ocrotitor…

– În fine, ce vrei sa spui cu asta?

În fiecare dintre ei se regăsea durerea neajungerii la Timp. Mira, obosită de trăire în viitor, luă decizia de a fugi singură în căutarea unei alte maşini a timpului. Despre aceasta  îi povestise mama ei în secret cu câţiva ani înainte. Femeia o avertizase pe Mira că maşina aceea era foarte puternică, dar şi foarte periculoasa.

Şi aşa fugi Mira în Alaska, lângă un iglu la marginea oceanului, unde se gasea, la sute de kilometri în adâncuri, maşina căutată.

Mira găsi în buzunar nişte alge pe care le observase sub ceasul lui Aron, însoţite de un bilet: Mănâncă-le la nevoie…sub apă funcţionează. Fără ezitare, fata le înghiţi pe toate şi se aruncă în apă… Algele creară o bulă asupra ei, în care o incluseră si  Mira observă pe fundul oceanului masina stralucitoare şi mult visată…

Ajunsă la bord, găsi un nou indiciu: Bravo, ai găsit premiul cel mare! Apasă butonul verde şi totul se va reseta. Semnat, Sandra, mama ta iubitoare. Fata apăsă butonul şi se trezi pe iarba verde, proaspăt udată de tatăl ei. Fly stătea supărat într-un colţ, uitându-se urât la Mira. Părinţii lipseau.

Ce ai făcut, Mira?

Te-am salvat, ne-am salvat!

Mira, casa e arsă, dar pământul de sub ea e intact. De ce nu mi-ai spus că pleci? Te-ai dus  în Alaska… Chabi mi-a spus…

Cine-i Chabi?

Cum cine-i Chabi? Vărul nostru. Supraveghea Coasta Alaskăi şi te-a văzut.

ÎNŢELEG TOT!!!!! ÎNŢELEG TOT!!!!!!!!

Dintr-o dată, cerul  se despică şi o lumină clară ieşi din el  ca un fulger rătăcitor. În cer apărură ca nişte zei Chabi, Neutron, Caleos, Enderit şi părinţii lor: Supremii.

Mulţumim, ne-aţi salvat, şi pe voi odată cu noi. Veniţi ! Vă chemăm!