Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 4

povestea calatoare ploiesti
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 5
septembrie 28, 2016
povestea calatoare craiova
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 3
septembrie 30, 2016

Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 4

povestea calatoare capitolul 4

În acea dimineață, soarele răsări la ora 5:00. Chiar atunci Mira se trezi brusc. Se uită în jurul său, ochii îi erau întredeschiși, imaginea ce o vedea fiind neclară. Se ridică amețită, însă reuși să înțeleagă că se află în camera sa plină de postere și lucruri ce atârnau de tavan. Era totuși confuză, fără să-și poată aminti ultima perioadă din viața sa. Se uită la ceasul de buzunar de la bunica, fără să îl ia în mână. Văzu că era foarte dimineață, dar era mai mult decât hotărâtă să afle ce i se întâmplase. Deschise ușa camerei sale, îndreptându-se spre cea a fratelui. Drumul ce îi despărțea era doar de câțiva pași. Când păși în afara dormitorului său, Mira simți stres, căldură, parcă nu mai atingea deloc podeaua, plutea. Ajunsă la ușa lui Fly, fetița începu să bată cu putere, parcă tot mai speriată. Fly dormea adânc, însă bubuiturile îl treziră. Băiatul clipea foarte des, neînțelegând de ce cineva ar dori să îi spargă ușa. Se ridică curios să afle cine bate cu atâta putere… Spre surprinderea sa, era Mira. O invită înăuntru, însă Mira –speriată- începu să îl ia la întrebări:

– Fly, Fly…! Ce s-a întâmplat cu mine? Nu îmi amintesc deloc ultimele zile din această lună!

– Ce e cu tine! De ce să îmi spargi ușa? Și… ce e cu întrebările astea?! Te-ai lovit de ceva?!

– Fly, eu nu glumesc!

– Serios, Mira! Îmi perturbi somnul și te prefaci bulversată? Nu este 1 Aprilie, surioară! Apropo…. nu cumva ești atât de speriată fiindcă am întârziat la școala?! Cât este ora?

– Nu, Fly, nu am întârziat…..!

Mira se îndreptă rapid către biroul foarte ordonat a lui Fly. Față de ea, băiatul își păstra lucrurile  exemplar de bine. Se puteau observa cu ușurință desenele realizate cu multă atenție. Într-un colț, zări un ceas de buzunar. Se repezi către acesta si îl luă în mână, cu dorința arzătoare de a-i arăta fratelui său că nu au întârziat la școală, deoarece era foarte devreme. Deodată, Mira se opri, neputând să mai spună nimic pentru că, în fața ei, începură să se deruleze evenimentele din ultimele zile…

Senzația de adrenalina dispăru, iar pulsul inimii reveni la normal. Astfel, ea se calmă și reuși să înțeleagă ce se întâmplă. Cu situația clarificată, fata se așeză lângă fratele ei. Prinzându-l de mână, începu să îi reamintească toate aventurile prin care au trecut de la momentul când au reparat ceasul. Fly ascultă totul cu mare atenție. Mira începu să se piște de mână, sperând ca tot ceea ce s-a întâmplat să fie doar un vis. Nici lor nu le venea să creadă ce se petrece si ce responsabilitate uriașă poartă pe umeri.

– Fly, tu crezi ca vom reuși să ne îndeplinim misiunea ?!

– Sunt sigur că o vom scoate la capăt ! Tot ce trebuie să facem este să găsim mai multe informații si să avem încredere in puterile noastre ! spuse băiatul, îmbrățișându-și sora cât de tare putu.

După această convorbire, Mira merse în camera ei plină de avioane plutitoare. Trecu ceva timp în care Mira se gândi ce-ar putea face să salveze lumea, când o bubuitură se auzi în casă… Mira fugi în camera lui Fly.

– Fly, cred că s-a auzit din pod!

– Nu-ți fă griji, Mira! Nu-i adevărat!

Fly îi arătă Mirei cu degetul un colț din cameră unde niște fire de praf dansau în raza de lumină… Era foarte ocupat frățiorul ei!!

– A! Scuze că te-am deranjat… presupun că ai dreptate…

Mira se duse în cameră. După un  timp, se auzi o bubuitură și mai puternică! Mira, speriată, se duse în grabă în camera lui Fly. Fly dormea.

–  Fly! Fly! Trezește-te!

– Ce? Ce s-a întâmplat!

– N-ai auzit? zise, Mira agitată. Cred că s-a auzit din pod.

– Și ce dacă?!

– Off!!

Mira alergă furioasă, dar emoționată spre pod. După un timp, veni și Fly.

Pe urmele bătătorite ale generațiilor trecute, pașii celor doi frați păreau o binecuvântare. Treptele podului scârțâiau din toate încheieturile..

Praful ridicat de trecerea lor rămase fotografiat parcă într-o rază de lumină rătăcită, speriată de nerăbdarea pașilor. Ușa podului, care-și trăise clipele de glorie cu prea mult timp în urmă, se deschise cu un zgomot înfiorător…Bezna de nepătr uns dinăuntrul încăperii le tăie pentru o clipă avântul. Pipăind întunericul cu mâinile, ochii începură să deslușească cu greu prin ceața obscură a prafului.

Imaginația lor plăsmui într-o clipă toți balaurii poveștilor copilăriei într-o creatură hidoasă! Secundele care trecură până se obișnuiră cu negura părură veacuri. Când începură să deslușească contururile, creatura dispăru din mintea lor speriată…

Podul familiei Adrenalină era o încăpere largă, întunecată de mulțimea de cufere și cutii care adăposteau vremurile de mult apuse. Rămăseseră în alertă, căci plăsmuirea recentă a minții lor le dădea încă fiori…

Mobile vechi și demodate își trăiau a doua viață în deplină înțelegere cu portrete ciudate care păreau gardienii veșnici ai străvechilor ațe de păianjen. Mirosul înecăcios al trecutului parcă venea din altă lume… Un gramofon încremenise, poleit în praf. O ladă acoperită cu un șal turcesc adăpostea lucrurile copilăriei: păpuși, mingi, soldăței, plușuri, mașinuțe, moriști, muzicuțe, fluiere, patine, bărcuțe și zmei.

Un fâșâit le micșoră ochii de încordare și îi smulse brutal din lumea pierdută și regăsită a copilăriei! Se întoarseră spre partea mai largă a podului. Se împingeau unul pe altul înspre locul de unde venise zgomotul. Descoperiră intrarea într-o firidă: o plasă meșteșugită de ațe ale păianjenilor îi străjuia intrarea…

Curenții de aer mișcau încet pânza. Dar de unde aer dacă podul nu avea nicio fereastră? Ceva sau cineva se găsea cu spatele pânzei. Luciri me

talice și un sâsâit le confirmă presupunerea. Acolo era deci șarpele familiei, Black.

Frații văzură șarpele, care îi aștepta pe același morman de cutii. Fly îl luă în brațe, dar mișcările șarpelui nu erau cele obișnuite…

– Black se comportă ciudat!

– Am observat și eu asta, se uită mereu în același loc! răspunse Mira, puțin îngrijorată.

– Am să te las jos, Black! îl atenționă Fly.

Fly făcu întocmai, iar șarpele  începu să se târască până la o cutie mai mică.

– Oare ar trebui să o deschidem? întrebase Mira.

– Te mai întrebi? Răspunsul nu e clar?! Bineînțeles că o vom deschide…  răspunse Fly îngrijorat de ce ar putea fi în ea, dar era obligația lor de a deschide cutia.

– Bine, atunci deschide-o! îi țipă Mira, supărată de așteptare.

– Fetele mai întâi! răspunse Fly.

– Of, nu merită să îmi mai bat capul cu tine, de fapt, nici Sara nu ar trebui! răspunse Mira nervoasă, făcându-l să roșească din nou.

– Bine, bine, acum, o deschid! răspunse Fly, acceptând înfrângerea.

Fly deschide cutia.

– Ce e acolo, Fly? întreabă Mira.

– O carte! răspunse Fly, bâlbâindu-se.

– Dă-mi-o puțin!

Fly ridică straniul obiect și i-l înmână surorii sale.

– Hmm, cartea asta este albă și nu are nici un titlu!

– Uită-te la copertă, nu pare , citită! răspunse Fly.

– Da, nu are nici o zgârietură sau lovitură, deși e plină de praf, e ca nouă!

Mara deschise încet cartea albă, cu mâini tremurânde, temându-se că, la cea mai mică atingere, aceasta o să se rupă. Pe prima pagină era înfățișată aceeași ilustrație a lui Angelus. Dar problema era că nu înțelegea ce era scris pe celelalte pagini. Literele îi erau necunoscute, cuvintele de asemenea. În capul ei era o mare harababură.

– Fly, înțelegi ce scrie aici? zise Mira.

–  Dacă mă gândesc bine, chiar mi se pare cunoscută această limbă. Dar cum se cheamă…

– Nu este slavonă? Îmi amintesc cum Grand- pere îți scria alfabetul acestei limbi pe caietul roșu primit de Crăciun.

– O, da! Dar problema este că nu îmi amintesc totul din slavonă. De când a murit bunicul Christoph nu am mai repetat…

– Sunt sigură că te descurci! Tu mereu ieși învingător din orice situație!

Îi dădu cartea fratelui ei, după ce se mai uită o dată la acele litere ale textului ciudat.

– Să sperăm că vom reuși și de data asta, spuse băiatul nesigur.

Prudent, Fly deschide cartea destinată… lui! Așa reieșea din cuvintele de pe prima pagină. Observă un plic. Îl deschise cu grijă. Înăuntrul plicului se afla o poză veche, destul de ștearsă. Câteva secunde au fost de ajuns pentru ca Fly să recunoască persoana din imagine. Era chiar bunicul său, Christoph.

– Bunicul! E chiar el! spuse mirat și totodată plin de emoție Fly.

În mintea lui pătrunseră cele mai dragi amintiri ale sale, cu acesta, toate poveștile copilăriei lui, preferatele sale fiind cele cu dragonii de la Paris. Bunicul său obișnuia să îi spună peripețiile sale cu acești dragoni înfricoșători. Acesta este și motivul pentru care bunicul său era ca o lumină vie în mintea sa, fiind cel mai curajos și iubitor om pentru Fly. O lacrimă nostalgică i se prelinse pe obraz…

Își aminti de momentul pierderii bunicului său, în urmă cu câțiva ani, la Paris, bătrânul fiind copleșit de durerea morții ginerelui său, tatăl fraților Adrenalină… În ultimele săptămâni de viață, cei doi, bunicul și nepotul, petrecuseră mult timp împreună, în grădina din spatele casei, admirând priveliștea și spunând glume. Seara, pe lângă poveștile pline de farmec, Christoph și Fly jucau jocul lor preferat: Cavalerul și dragonul. Toate aceste amintiri îl copleșiră pe Fly, obligându-l parcă să închidă cartea…

– Haide Fly!Ce mai aștepți? Citește odată!

Vocea tremurătoare a băiatului începu să se strecoare printre toate amintirile din pod, dezvăluind marea taină a cărții:

– ’’Dragii mei nepoți, dacă ați ajuns să citiți această scrisoare, să știți că sunt foarte mândru de fiecare dintre voi doi. Ați reparat ceasul, e limpede, și v-ați întâlnit cu bunica Elena. Împreună, aveți de îndeplinit o misiune pe care o cunoașteți deja: de a salva lumea de ură, invidie si lăcomie. Ceasul este un obiect foarte important în îndeplinirea acesteia. El are puteri magice, vă poate ajuta să ajungeți în altă dimensiune, în alt timp. De asemenea, șarpele vostru credincios Black, vă va fi alături și vă va proteja de fiecare dată. Dar mai aveți ceva extraordinar de dus la îndeplinire: trebuie să îl salvați pe tatăl vostru și să-l readuceți în lumea voastra. Numai voi o puteți face. Eu, din păcate, nu vă pot spune mai multe, dar vă doresc mult succes! ’’

– La ce se referă oare bunicul, Fly?

– Nu știu, Mira, dar trebuie să aflăm…

Fly rămase pe gânduri… Își aminti de Christoph, bunicul, care murise la scurt timp după accidentul tatălui lor, Cristian. Acesta avusese o copilărie tristă la orfelinat.  Toate suferințele copilului fără părinți se risipeau, căci bunicul devenise un adevărat părinte pentru Cristian. După ce muri Cristian, Christoph se închise o perioadă în el, de parcă o parte din el însuși murise. Nu vorbea cu nimeni, nu răspundea la nici o întrebare și nu părea să aibă nicio emoție. Frații Adrenalină erau triști și nu înțelegeau ce se întâmpla cu dragul lor bunic. Mai târziu, după moartea acestuia la Paris, și-au dat seama de tot: cei doi, bunicul și ginerele, erau foarte apropiați, așa cum doar un tată se poate apropia de copilul său!

Timp de câteva minute, cei doi frați au păstrat liniștea. Reflectau asupra amintirilor ce îi implicau pe Christoph și pe Cristian. O lacrimă se ivi în colțul ochiului Mirei, iar Fly se grăbi să o îmbrățișeze.

Dintr-odată, Mira s-a tras din îmbrățișarea iubitoare, dar sufocantă a fratelui său:

– Vreau să îi reducem la viață, Fly! Așa cum bunica a apărut din nou în viețile noastre, sunt sigură că și tata și bunicul pot reveni!

Fly nu spuse nimic. Se uita mirat, dar totodată mândru la sora lui. În sfârșit luase și ea o hotărâre, de una singură!

Mira se grăbi să iasă din încăpere, dar Fly o opri.

– Știi ce-mi lipsește cel mai mult din copilărie? întreabă el.

– Ce?

– Plimbările prin parc cu tata… Ah, și când mergeam toți patru la picnic! Tata ne ridica pe amândoi și ne învârtea, iar noi eram așa de bucuroși…,

O urmă de tristețe se citea de data asta pe chipul roșcatului.

– Fly, știu că îți lipsește! La fel și mie, dar nu avem timp de zăbovit. Haide! Vino după mine, zise Mira, plină de energie…

– Mira, spuse Fly, unde mă duci?

– Tu doar taci și ajută-mă!

Cei doi copii răscoliră tot podul în căutarea a ceva ce le putea spune mai mult despre Cristian și Christoph.

– Fly, uite, bunicul a murit la doi ani după tata. Crezi că ne va ajuta cumva?

– Hm… poate.

– Tu ai găsit ceva?

– Da, un capitol în cartea bunicului despre posibilitatea transferului în alte universuri, dar nu e de ajuns!!

– Hai să ne uităm și în cărțile destinate nouă, cine știe?

Copiii continuară să caute, până când Mira dădu de o pagină ruptă din cartea ,,Istoricul teleportărilor” , unde văzură numele tatălui lor, Cristian Aventură, teleportat de la Paris într-o lume numită Avatar, în urmă cu 7 ani.

Asta trebuia să însemne ceva!

După discuția purtată de cei doi frați, aceștia merseră în camerele lor, fiind extrem de obosiți.

Dis-de-dimineață, Mira dădu buzna în camera fratelui său.

– Fly! strigă Mira foarte agitată.

– Ce s-a întâmplat de data asta?

– M-am tot gândit la scrisoarea lăsată de bunica Elena…

– Noi doi trebuie să salvăm lumea, știu deja asta, zise Fly.

– Mă refer la faptul că și tata ar putea juca un rol important în chestia asta, până la urmă este din familia Adrenalină!

Cei doi se uitară unul la altul, neștiind ce să zică în continuare.

– Mira, spuse Fly, hai să ne mai uităm o dată peste scrisoare, poate ne-a scăpat un detaliu lăsat de bunica.

– Deja am citit-o de trei ori, nimic nou!

– Singura cale este să-l găsim și să vorbim cu tata, zise Fly, dar cum…?

– Nu știu, spuse Mira oftând, dar ne vom descurca noi într-un fel sau altul.

Băiatul lăsă privirea în jos.

– Și dacă nu va merge?

– Fly, trebuie să meargă… gândește-te doar cum ar fi să îl readucem pe tata. Gândește-te la mama, la noi, la toată familia! Spuse Mira cu lacrimi în ochi.

Băiatul știa că sora sa avea dreptate. Ce fericiți ar fi! Când se gândi la toate amintirile împreună cu tatăl lor, îl cuprinse tristețea, dar, când își imagină că toate s-ar putea întâmpla din nou, își dădu seama că asta își dorise de multă vreme.

Și acum era posibil… De ce se simțeau nesiguri pe ei?

– Și cum o vom face? Nu știm unde, nu știm când…

Mira închise ochii și suspină adânc. Se simțea epuizată…

– Vom găsi noi o cale, spuse Mira într-un sfârșit. Poate există chiar

mai multe. Ai auzit ce a spus bunica Elena. Cu ajutorul ceasului, putem face orice. Doar noi suntem frații Adrenalină!

Discursul fetei parcă îi dădu energie băiatului.

Mira se apropie mai mult de Fly și îl luă de mână.

– Ce cale vom urma?

– Nu știu Fly, nu știu… Poate ne putem teleporta cu ajutorul ceasului, să îl salvăm.

– Sper că Black ne poate ajuta într-un fel!

Mira se uită în ochii șarpelui și, în mod straniu, în mintea ei începea să se contureze un gând care nu era al său, ci părea înscris în privirea arzătoare, hipnotică a șarpelui : <<Aflați locul, ziua și ora la care a avut loc accidentul pentru a vă salva tatăl>>. Fly părea pierdut în efortul de a face un plan pentru salvarea tatălui.

– Șarpele! spuse Mira. El a spus să căutăm date despre accident, cum ar fi locul, ora si ziua.

Amândoi începură să caute… Aceasta era soluția, acesta era primul pas!

Mira era foarte uimită de ce îi spuse Black.Totul părea imposibil, iar imposibilul acesta continua, căci în mintea ei apăru acum foarte limpede imaginea tatălui care ținea în mână un bilet pe care scria: <<Sunt blocat!>>.

Îi spuse lui Fly, iar el răspunse:

– În cartea albă am găsit un mesaj despre asta, nu am vrut sa îți dau speranțe deșarte. Bunicul ne-a transmis că tata este blocat într-un alt univers. Singura cale de a-l salva este de a folosi ceasul, dar trebuie să avem grijă. Dacă stăm mult acolo, vom păți la fel! spuse Fly.

Timpul trecea… Cei doi frați se aflau acum în camera lui Fly. Mira ținea ceasul în mână, iar Fly-cartea. Mira se gândea cum să folosească mai eficient ceasul magic.

În casă era liniște. Fly termină cartea de citit pe la 1 noaptea. Mira deja dormea…

Dimineață, se treziră amândoi la aceeași oră. Fly începu să îi spună Mirei ce informații a aflat:

– Mira, n-o să-ți vină să crezi ce am mai aflat!

– Spune-mi!

– Readucerea tatălui nu numai că o să ne facă pe noi fericiți, ci o să putem forma o echipă împreună cu el! Ceasul acționează diferit pentru fiecare dintre noi. Tu ai puterea de a vedea dincolo de obstacole, de exemplu poți vedea prin peretele ăsta…

– Pot?!

– Da! Eu am puterea de a mă face invizibil, tata are puterea de a alerga exrem de repede, iar mama poate să creeze scuturi de apărare…!

– Mă întreb, de ce nu ne-a spus nimeni până acum?

– Nu știu, Mira, dar nu asta e important acum.

– Și cum vom ajunge la tata?

Important este că vom ajunge, trebuie!!!

Au trecut câteva săptămâni. Apele s-au mai calmat, dar copiii tot aveau o stare de neliniște in suflet. Mira si Fly așteptau cu nerăbdare un semn de la Black.

– Crezi că s-a terminat aventura noastră? întrebă Mira cu speranță .

– Da, cred că da. Black nu ne-a mai surprins cu niciun semn, cu nimic.

– Fly, totuși eu nu cred că s-a terminat aici.

– Iubită soră, zise Fly, încep să te înțeleg, poate povestea aceasta nu s-a terminat.

Frații au început să înnebunească de la atâtă plictiseală. Aproape credeau că toate foile vorbesc. Copiii au ajuns să vorbească și despre un fir de praf.

Deodată, Fly spuse :

– Mira, nu este normal să stăm așa. Hai să vedem ce indiciu poate să ne mai dea Black!

– Ai dreptate! Ce mai stăm! Haide!

Mira si Fly încercau să-l  determine pe Black să-i ajute cu noi informații, dar el părea indiferent.

– Ar  trebui să căutăm prin pivniță sau prin alte camere,  poate vom găsi ceva, spuse fata nemulțumită de atitudinea blazată a lui Black.

In timp ce frații căutau noi indicii, Black se strecură din nou în pod, trase de o manetă și lent se deschise o trapă.

Copiii auziră si veniră in grabă. Mira exclamă fericită:

– Știam eu! Nici nu  credeam că s-a oprit aici povestea!

Un plic îngălbenit de vreme, altul  prăfuit și ușor rupt de vechime se arătară copiilor de după un cadran de lemn ce adăpostea fotogtafii de familie.Pe plic scria: “Pentru Fly,Mira si Black, de la bunicul Cristoph.”.

Șarpele se încolacea pe trupul lui Fly. Părea speriat,  amenințat. Sâsâia, curios parcă, târîndu-se spre un cufăr. Era ascuns după niște cutii din podul casei. Cufărul era vechi, din lemn, aur și pe alocuri aramă. Lemnul era putred, prăfuit, aurul nu mai părea prețios, doar arama părea nou-nouță. În timp ce Black inspecta cu grijă, pentru a nu distruge cufărul neobișnuit, văzut pentru prima dată, frații Adrenalină au reușit să deschidă plicul de la bunicul Cristoph. Erau mult prea emoționați, iar prin sânge le curgea “Adrenalina”. Au așteptat câteva clipe, apoi au încercat să o citească. Era scris tot în slavonă. Astfel, s-au dus să-l caute pe Black pentru a vedea dacă el îi poate ajuta. L-au găsit în pod, încă examinînd cutia ciudată. Cu sfială și atenție au deschis cufărul unde, spre fericirea lor, au găsit ceva ce părea un dicționar.Foile cărții se desprindeau cu ușurință de cotor. Au examinat cu atenție, s-au uitat unul la altul și i-au cerut ajutorul lui Black, dar nici unul nu știa la ce se uită atât de insistent.

– Ce facem? Ce e asta? Este foarte ciudat și întortocheat scris! spuse Fly.

– Sigur trebuie să ne ajute. De ce ne-a adus Black la asta dacă nu știe ce este? interveni Mira.

– Poate că este un fel de dicționar sau alfabet. Așa pare…Dar unele litere nu prea se înțeleg, iar eu, deși îmi amintesc ce m-a învățat bunicul, citesc cu greu …! Se lamentă Fly.

Ei își aminteau faptul că bunicul lor a fost ceasornicar și bijutier. Asta ar putea fi un indiciu. Își mai aminteau cu câtă pasiune le povestea bunica lor, cînd erau mici, despre meseria bunicului și cu cîtă dragoste lucra. El confecționa tot felul de mărunțișuri, ceasuri și multe bijuterii cu pietre prețioase. Învățase meseria de la un bijutier rus, de le el deprinsese și slavona.

În timp ce copiii povesteau despre fosta meserie a bunicului, ei se gîndiseră că ceasul a fost confecționat de la el, ca un scut împotriva celor trei concepte: lăcomia, invidia și ura.

Liniștea preluă controlul în încăperea plină de vechituri, utile sau nu pentru a îndeplini planul fraților Adrenalină. Copiii trebuiau să afle neapărat  care erau literele lipsă din textul scrisorii. Din păcate,  singura „persoană” care îi putea ajuta era Black. El avea răspunsul la orice nedumerire pe care copiii o manifestau, însă Black tăcea acum. Copiii  rămăseseră fără soluții. Ce puteau face? Mira și Black încercau din răsputeri să găsească o soluție. Fly însă, nu părea să fie concentrat asupra situației. Ai fi  zis că era plecat într-o altă lume. Băiatul stătea sprijinit de o masă din lemn, nu chiar înaltă și foarte veche. Fly privea în gol către un perete deteriorat și cioplit al încăperii. Mira observă neatenția fratelui ei și îi spuse:

– Fly! Ești atent? Haide! Gândește-te și tu la ceva! Nu se poate ca eu și Black să facem toată treaba!

Datorită vorbelor Mirei, Fly ieși din “transă” care îi disipa toată atenția, puțin speriat de tonul surorii sale. O singură mișcare bruscă de braț a lui Fly  făcu masa să se clatine, dărâmând o călimară cu cerneală neagră, uitată de timp și aproape uscată. Cerneala din călimară se scurse încet de pe masă, direct pe coada lui Black, acesta fiind un mic ajutor  la descoperirea literelor lipsă. Fără a mai sta pe gânduri, Black începu să se târască, pictând astfel cu vârful cozii  litere întortocheate ale alfabetului slavon care ajutau la descifrarea mesajului din scrisoarea ce devenea acum singura cale de a ajunge la tatăl lor!.

– Bună treabă, Black! Îl felicitară copiii. Acum putem completa conținutul scrisorii!

După ce bunicul ne-a spus, în cartea albă, ce avem de făcut, era cazul să ne spună și CUM să o facem!

Frații priveau atent literele pictate de șarpe pentru a nu face greșeli în completarea înțelesului. “Veți folosi ceasul fiecare în felul său. Ați aflat ce puteți și asta nu e tot! Mergeți acolo unde s-a întâmpalt totul!”

– Ce să facem…? întreabă Fly.

  • Nu am nicio idee. Black, crezi că ne poți ajuta?

Șarpele coborî târâș din podul casei, în semn dezaprobator. Astfel, Mira plecă în camera ei pentru a căuta o soluție. Ajunsă în cameră, începu să se plimbe nervoasă de colo-colo timp de câteva minute. Obosită de gândurile fără rezultat, copila se așeză în patul ei cu privirea către pereții camerei. Dintrodată, Mira privi uimită cum razele soarelui luminau un poster din revista „Printre Stele”. Copila observă conturul luminat al unei hărți care părea a fi ceva ce îi putea ajuta cu problemele ce îi țineau pe loc.

Mira ieși grăbită din cameră și strigă:

– Fly! Este un mesaj de la bunicul, scris acum mulți ani, reflectat pe posterul meu!

Băiatul alergă în grabă împreună cu Black care era încolăcit în jurul gâtului lui spre camera Mirei. Era foarte emoționat:

– Sunt foarte curios! Ce scrie în mesaj?

Mira descifră cu greu mesajul în limba franceză:

” În curtea casei găsiți jurnalele mele secrete.”.

– Oare ce a scris bunicul în acele jurnale? se întrebă Fly.

– Eu cred că a ascuns secrete de care numai el știa! spuse Mira.

– Da, dar poate jurnalele aduc informații despre salvarea oamenilor de invidie, lăcomie și ură.

– Orice ar fi, mâine va trebui să mergem la școală! spuse Mira.

Ziua următoare, gemenii au mers la școală cu gândul la jurnale. Niciunul nu părea să fi fost atent la profesori. Întorși acasă, scotociră peste tot în grădină după jurnalele bunicului Cristoph.

– Nu le vom găsi niciodată! oftă Mira.

Fly, visător se gândea la clipele frumoase petrecute alături de bunicul său: cum a mers prima oară cu bicicleta, cum a văzut armele lui din război. Deodată un surâs îi copleși fața:

– Fly! Fly! îl trezi Mira. Totul pare fără sens…

– Vom încerca și mâine! Eu nu voi renunța! După cartea albă, a venit scrisoarea cu detalii; acum chiar cred că jurnalul va fi ultima piesă din acest puzzel! Bunicul era foarte deștept, cred că a avut un motiv serios să ne conducă prin acest labirint!

Înainând neatentă, Mira se împiedică de o plăcuță desprinsă din pavaj.

– Ești bine? o întrebă fratele ei.

– Să zicem, spune Mira.

Până să se dezmeticească sora sa, Fly văzu în groapa de unde  sărise plăcuța trei caiete învelite în piele. Erau cu adevărat jurnalele bunicului!

– Mira, privește!

– Ce s-a întâmplat?

– Am găsit jurnalele bunicului! Sunt sigur!

Odată ajunși acasă, Black i-a întâmpinat cu un sâsâit pe cei doi copii. Toți trei s-au dus în pod și imediat, după ce s-au făcut comozi, Mira începu să citească. Dar nu găsi ceea ce i-ar putea ajuta. Mira  închise jurnalele oftând, dar  revăzu în mintea ei una din pagini. Imediat fata deschise jurnalul și observă că un cuvânt a fost scris greșit. Mira se încruntă. Trecu cu indiferență peste acel cuvânt, iar peste 10 minute mai găsi încă o eroare de același fel. Bunicul Christoph era unul dintre erudiții orașului, nu avea cum să facă greșeli de scriere. Poate încerca să le transmită un mesaj. Așa că Mira răsfoi din nou și celelalte jurnale și își notă fiecare eroare:

UP.TAȘIESRRPL

Mira încercă din răsputeri să ordoneze literele. După un timp, fata descoperi un cuvânt.

– „Șarpelui”! spuse copila încântată.

– Poftim? Întrebă Fly.

– Am găsit primul cuvânt!

– Grozav! Ce litere ți-au mai rămas?

– T, S, R și un punct… zise Mira ușor nedumerită.

– Strada, îi zise fratele ei.

– Așa e! Ești un geniu!

– Nu pot să te contrazic.

„Strada Șarpelui”, își repeta Fly în minte. Nu avea nicio idee despre cum i-ar putea ajuta asta. Dar, dintr-o dată, ceva se lumină în mintea de visător a băiatului Adrenalină.

– Strada Șarpelui era strada unde avea bunicul ceasornicăria! spuse Fly mândru.

– Atunci trebuie să mergem acolo cât mai repede! îi răspunse sora sa.

Strada pe care se afla vechea prăvălie părea lipsită de orice fel de viață. Trotuarul și șoseaua erau sfărâmate, iar blocurile erau cenușii și vechi.

Prăvălia bunicului fusese  printre primele clădiri construite în acel cartier și acum devenise cea mai dărăpănată. Piatra din care era făcută ziceai că era mai, mai să se sfărâme. Gratiile erau mâncate de rugină, iar geamurile sparte și pline de pânze de păianjen. Țigla de pe acoperiș era spartă și murdară, iar dinăuntrul prăvăliei se auzeau zgomote ciudate.

Mira și Fly erau îngroziți de cartierul în care era prăvălia.

– Nu a putut bunicul Christoph să își construiască magazinul altundeva? Locul ăsta îmi dă fiori, intervine Mira.

– Nu știu, dragă soră. În orice caz, bunicul nu e aici să ne răspundă, și nici să ne citească scrisoarea, spuse Fly. Haide să încercăm să intrăm. Lemnul din care e făcută ușa pare putred și poate vom reuși să o spargem.

– Nu cred că e o idee bună. Bunicul…

– Relaxează-te, Mira. Ce s-ar putea întâmpla?

Atunci Fly lovește în ușă. În ciuda aspectului vechi și distrus, ușa se ține în balamale cu o forță incredibilă. Din cauza vechimii clădirii și a șocului loviturii, cade de pe acoperiș o țiglă, direct în capul lui Fly.

– Ți-am spus că nu e o idee bună, spuse Mira.

– Și ce ar fi trebuit să fac? Se plânse Fly, mângâindu-și creștetul.

– Dacă nu știai, bunicul mereu ascunde o cheie sub preș, spuse Mira luând cheia.

Ușa se  deschise cu un scârțâit înfiorător. La început,  ezită, dar, până la urmă  intră în vechea prăvăliei. Înăuntru era groaznic. Se auzeau tot felul de vietăți mișunând pe sub podeaua care scârțâia cu un geamăt amarnic. Tapetul de pe pereți era zgâriat și mâncat de șobolani. Totul era distrus… Scaune răsturnate, bijuterii și ceasuri aruncate peste tot. Dar ceva nu era la locul lui în acest spațiu uitat de Dumnezeu. Era un ceas cu pendul în stare perfectă.

– Fly, de ce suntem aici? Pe cine poate ajuta o veche prăvălie distrusă?

– Păi, aici ne-au adus jurnalele bunicului, trebuie să fie ceva.

– Fly, las-o baltă. Am căutat peste tot. Hai să plecăm…

– Stai, Mira, ascultă!

Pendulul ceasului a început să se miște cu un ticăit lent.

– E ceasul cu pendul, Fly. Cum e posibil?!

Cu cât se apropia mai mult de ceas, pendulul se mișca mai repede și ticăitul se auzea mai tare.

– Mira! Ascultă! Codul morse!! L-A-N-Ț. Lanț? Ce ar trebui să însemne asta?

– Fly, uite! În spatele pendulului!

În spate era un lanț ruginit. Fly a tras rapid de acesta. Lângă ei s-a deschis o ușă din perete, în spatele căreia era o cameră întunecata din care au ieșit mii de lilieci.

Cei doi copii și-au luat inima în dinți și au intrat. În spatele ușii se găsea o cameră mică, luminată de un orificiu din tavan. Pe pereți erau rafturi pline-ochi de cărți prăfuite. În mijlocul acelei mici biblioteci era un birou vechi de stejar pe care erau nestemate, inele, lănțișoare, brățări delicate, făurite cu multă migală care-și păstrau frumusețea.

Gemenii au început să exploreze încăperea. Încă de la început le-a sărit în ochi o carte vișinie, împodobită pe alocuri cu modele aurite, aflate pe birou. Au deschis-o cu grijă, iar în coperta acesteia au descoperit cinci bilețele, alături de niște fotografii vechi care semănau izbitor cu cele găsite în podul casei.

–  Mira, aceste bilețele sunt scrise în franceză. Poți să „descifrezi” tu mesajul? întrebă Fly, oferindu-i Mirei bilețelele scrise aproape zgâriate cu o peniță uscată.

– „La început, o insulă pe râu.”

„Lutetia-i spuneau romanii.”

„Cunoscut ca Orașul Luminii.”

„Străbătut de Câmpiile Celor Fericiți.”

„Începe cu un moment și se sfârșește cu dantelăria de fier.”

– Ce vrea să însemne asta?! întrebă nedumerit Fly.

– Nu știu. Poate este locul unde vom găsi indiciul următor. Doar că nu înțeleg.

– Hai să mai cercetăm camera! Sunt sigur că vom găsi ceva!

Au căutat în fiecare raft, au deschis fiecare carte, dar fără rezultat. Păreau să renunțe, dar au observat fotografiile, aproape uitate, din coperta cărții vișinii.

Pe bilete erau și însemnări în slavonă. După ceva vreme, în care au ordonat cuvintele, și-au dat seama că este o scrisoare de la bunicul lor.

– Hei, Fly! Uite, este o scrisoare de la bunicul nostru, spuse Mira.

– Citește-o! Repede! spuse Fly.

– Zice că e o scrisoare în limba franceză la un atelier unde a lucrat el!

Gemenii au purtat o discuție despre magazinul bunicului din PARIS. Asta înseamna că trebuie să pornească la drum cât mai curând.

În următoarea dimineață, copiii s-au trezit greu pentru că urmau să meargă la școală. După ce s-au dezmorțit, Mira s-a dus la Fly și i-a spus:

– Fly, am avut un vis foarte ciudat noaptea trecută. Părea că te teleportai. Ai ajuns în Paris la o clădire abandonata pe strada “Les Bons”. Aceea este strada unde s-a întâmlat nefericitul accident cu tata! Mai multe detalii nu-mi amintesc! Cel mai bine ar fi să mergi până acolo. Nu cred că am visat întâmpător. O să inventeze o scuză pentru mama, deși nu-mi place să o mint.

– Hmm… O să mă teleportez după școala, dar acum să mergem să luăm masă. Știi ca mamei nu-i place să aștepte.

După ce au servit micul dejun, într-o liniște ce le părea bizară, au alergat repede spre stație să prindă autobuzul. Trecuseră cele șase  ore de școala…

– Haide, trebuie să te grăbești, o să-i zic mamei că ai rămas la Joe.

– Ai grijă! Să porți ceasul la mână!!

Fly se teleportă și drumul nu a durat decât cinci minute. Ajuns în Paris, băiatul căuta dezorientat Strada “Les Bons”. Acesta întreabă o doamnă:

– Excusez-moi, madame, où est la rue “Les Bons”?

– Allez tout droit, puis tournez à gauche!

– Merci, au revoir!

– Pas de problème, garçon,  à bientot!

Când a ajuns a văzut doar o clădire mare, înaltă, deteriorată de anii ce au trecut peste ea. Intră în clădirea cu geamurile sparte și cu gratiile uriașe de la intrare. La parter, îi  sări în ochi un plic luminos. Plicul ieșea din gura unui șarpe alb, care semăna cu Black, așa că nu s-a speriat de el.

Prăvălia în care a ajuns Fly părea încremenită în timp. Peste tot se puteau zări pânze groase de păianjen ce acopereau oglinzi prăfuite, ceasuri ruginite, fotolii mâncate de molii, lămpi chinezești cu abajururi zdrențuite, teancuri de reviste de la 1800 și multe altele.

Când a ajuns în dreptul unei oglinzi ovale, de statura unui om, Fly șterse cu mâneca hanoracului stratul gros de praf și brusc zări în oglindă o vietate albă, cu solzi de sticlă și cu trupul strâns într-o sută de încolăciri. Cum zări lumina zilei, șarpele sări din oglindă și se încolăci pe picioarele lui Fly, iar ochii săi apoși îl priviră fix, in timp ce șuieră o replică în franceză:

– Je suis White!

– Of, nu ințeleg nimic, spuse Fly.

– Ce bine că vorbești engleza! Nici eu nu mă prea descurc în franceză, iar dicționarul mi l-am uitat in oglindă.

– Cine ești?

– Păi ți-am spus, mă numesc White și te aștept de o veșnicie să-ți înmânez o scrisoare de la bunicul tău.

Când spuse acestea, White deschise o gură enormă și pe limba lui apăru o mică casetă în care se afla un plic. Fly deschise caseta tremurând de emoție, dar când dădu să desfacă plicul, din oglindă apăru chipul bunicului care-i porunci cu un glas de tunet:

–  Nu acum! Deschide-l când ajungi acasă.

Dintr-odată, lucrurile din cameră au început să se miște cu putere și să emite zgomote asurzitoare.

Din oglinzi ieșeau creaturi înfiorătoare, tavanul se apropia periculos de mult de podea, iar pereții se apropiau unii de alții, strivind tot ce le ieșea in cale. White îl luă pe Fly pe spinarea lui lucioasă și-l duse afară pe stradă, în timp ce clădirea devenea o cutie de chibrituri.

Pe stradă, din motive rău înțelese, era o îmbulzeală de neimaginat. Pe lângă Fly trecu în goană un dresor de iguane însoțit de șapte reptile strălucitoare și zburdalnice. Una dintre ele nimeri din joacă în buzunarul lui Fly, iar acesta o scoase distrat și o returnă ciudatului personaj.

Pierduți pe străzile Parisului, care devenea din ce în ce mai aglomerat, Fly se hotărî să se întoarcă acasă împreună cu White.

Într-o clipă de neatenție, plicul îngălbenit de povara anilor cu scrisoarea înăuntru, alunecă din buzunarul lui Fly ca o frunză uscată pe trotuarul umed și rece.

După ceva vreme, spre nefericirea tuturor, plicul cu mesajul purtat de el ajunse în mâinile lui Frank. Șarpele White îl observă și se gândi la ceea ce ar trebui de făcut în continuare pentru binele Mirei și al lui Fly. Între timp, Frank citi scrisoarea, privind suspicios împrejur. Brusc se decide să pornească spre ascunzătoarea sa, unde avea un seif din piatră pentru secrete ca acesta.

White porni pe urmele lui, cu mare prudență ca să nu fie auzit sau observat. Ajunși la ascunzătoare șarpele se ținu aproape de Frank și pe nesimțite se strecură ca o umbră în toate încăperile în care acesta intră. La lumina tremurândă a lumânării, șarpele se strecură prin unduirea umbrelor direct în seiful din piatră. Frank nici măcar nu simți cum bunul său de preț îi scăpă printre degete, chiar sub nasul său. Odată dobândită scrisoarea, White știa ce are de făcut.

După  ce ieși  din camera secretă, White se întoarce la Fly și îi dă victorios scrisoarea:

– Mulțumesc, White! spuse Fly uimit. Mă surprinzi mereu!

În drum spre casă, Mira se gândește să pună scrisoarea într-un loc secret din ceasul de la mână.

– Aproape s-a întunecat! spuse Fly. Trebuie să ajungem acasă cât mai curând!

– Vino să vezi asta, exclamă Mira cu uimire!

În fața lor, o superbă mașină neagră de epocă, nesupravegheată, parcă îi invita să urce. Pentru că White se putea transforma în oricine dorea el, a luat înfățișarea unui taximetrist și a urcat în mașină.

– Cât costă cursa până acasă, domnule taximetrist? Glumi Fly.

– Pentru că sunteți primii mei clienți, cursa dumneavoastră este gratuită.

Șoferul începe să le povestească despre copiii lui. Spunea că are și el gemeni, o fată și un băiat, fata fiind roșcată, iar băiatul blond, amândoi cu ochii albaștri. Fly se gândea că asemănarea nu putea să fie o coincidență.

– Unde locuiți?  Întrebă taximetristul suspicios.

– Pe strada Black&White.

– Black&White? Curios!

– Cum îi cheamă pe copiii dumneavoastră?

– Fly și Mira.

Fly își dă seama că taximetristul nu putea fi decât tatăl lor.

– Tatăl nostru a avut un accident acum câțiva ani, dar nu a fost găsit în mașina avariată. De atunci, eu și sora mea îl tot căutăm…

Îngerul Angelus și bărbatul White se tot săgetau cu privirea unul pe celălalt de cel puțin cinci minute. Dintr-o dată, s-au ridicat brusc de pe scaunele pe care stăteau și au început să țipe unul la celălalt.

La început, Mira si Fly nu știau ce să înțeleagă. După puțin timp, și-au dat seama că ar trebui să găsească o cale ca să-i oprească.

Mira îl apucă pe Black de un braț, iar Fly pe White. Mira a început să țipe și ea la geamănul ei.

– Fly, fă-l odată pe White să tacă!

– De ce? Black a început!

– Cum?! White a țipat primul! urlă Mira.

La un moment dat, cei doi foști șerpi, și-au ridicat privirea spre cei doi gemeni. Erau uluiți de asemănare.

– Copii, încetați ! spune Black

– Da, nu ar trebui să fiți ca noi! spune White.

Dintr-o dată Mira și Fly și-au dat seama că fiecare dintre ei a împrumutat caracterul unuia dintre șerpi. Black se identifica foarte bine cu Mira, iar White cu Fly.

După câteva zile de la acea întâmplare deloc firească, Mira i-a visat pe Black și White, pe bunica Elena și scrisoarea rămasă nedescifrată. S-a trezit din  în toiul nopții și s-a așezat pe scaunul de la birou, o recondiționare reușită a unei piese de mobilier mai veche, coborâtă din pod. Tulburată de cele ce i se arătaseră în vis, a început să citească scrisoarea de la bunicul Cristoph într-o  franceză curată și fluentă.

În scrisoare, bunicul explica de ce bunica Elena a trecut de partea răului, cum  lăcomia, invidia și ura au ajuns-o. Cea mai aproape de inimă, se pare,  i-a ajuns ,,URA” – ,,URA” pentru cei doi nepoți ai ei.

Mira află apoi câteva motive pentru care Black și White se certau adesea…