Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 40

povestea calatoare capitol
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 41
august 22, 2016
povestea calatoare slatina
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 39
august 24, 2016

Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 40

povestea calatoare piatra neamt

În fața lor se deschise un portal. Înaintând prin el, au ajuns cu toții în fața unei biblioteci imense care avea la intrare statuia impunătoare a lui Umberto Eco. Înăuntru, îi aștepta o doamnă îmbrăcată în negru care părea că poartă în spatele ei anii intregii ai omeniri.

– Bun venit la biblioteca ,,Numele Trandafirului’’. Ea dăinuie de sute de mii de ani în negura infinită a timpului. De asemenea, ea conține răspunsul la toate întrebările muritorilor si nemuritorilor. Al vostru se află la raftul poeticii lui Aristotel, secțiunea comedie, zise aceasta, dispărând in labirintul nesfârșit al bibliotecii învăluite într- un aer greu și aproape insuportabil de praf.

Poetica lui Aristotel se afla printre primele rafturi. După ce au căutat câteva minute, au găsit cartea interzisă de abate cu atâția ani în urmă. Mira o luă în mână și o cercetă amănunțit. Filele ei îngălbenite de vreme mai aveau puțin și se desprindeau de cotor, căzând printre coperțile mâncate de insecte.

-,,Râsul subminează autoritatea’’ citi ea, umezindu- și vârfurile degetelor pentru a da la următoarea pagină. ,,Cărțile sunt ca niște fluturi cu care zburăm prin propria noastră minte, sub uriașa boltă a ţestei noastre.’’, iar sub acel citat, era scris și numele autorului, Mircea Cărtărescu.

Din filele tremurânde ale cărţii a apărut un roi de fluturi gri, care se colorau divers, în timp ce îi înconjurau, formând o bilă uriaşă. Mira era uimită. Levita. Fly era speriat:

– Nu-i a bună, Mira! Închide cartea!

Dar Mira nu asculta. Un fluture strălucitor şi gingaş a luat un colier şi i l-a pus la gât. Un colier în formă de fluture, din argint, cu o piatră mov. Dar stai… O jumătate din colier lipsea!…

Într-o clipită, cei doi au fost teleportaţi într-un imens platou alb, unde şapte persoane îi aşteptau. Trei dintre ele erau îmbrăcate în mantii negre, lungi, cu glugi ascuţite, care le ascundeau cea mai mare parte a feţei. Doar nasul zbârcit, buzele uscate şi pielea de un alb cadaveric ieşeau la iveală, descoperind că erau în vârstă. Ele erau mai exact ,,Cele Trei Morgane”: Invidia, Lăcomia şi Ura. Celelalte trei persoane erau tinere, cu rochii albe şi aripi maiestuoase din puf de zăpadă. Părul fiecăreia, auriu, roşcat şi castaniu, se aranja delicat pe umeri, iar pe cap aveau câte o coroniţă din argint pe care scria numele lor: Bunătate, Modestie şi Iubire. Ele erau ,, Cele Trei Supreme Protectoare”.

Dar priviţi!…între cele două grupuri total diferite era o copilă cu ochii şi părul de cărbune, cu pielea albă, cu mantie neagră, dar şi coroană de argint pe care scria ,,FRICA”. Frica era ucenica Protectoarelor.

-Mira, Fly, bine aţi venit în Abisul Etern! Aici este locul unde ce este rău se întâlneşte cu ce este bun, au zis prezentându-se. Ne bucurăm că aţi găsit intrarea…Mira, ai primit colierul?

-Da, dar nu e…

-Ştim. Nu e complet. Noi, Protectoarele, am găsit şi am păstrat partea din colier în secret, dar pentru a-l ţine în siguranţă, am pus în el sufletele celor mai buni supremi. Printre aceştia este şi bunica voastră. Legenda spune că atunci când bucăţile colierelor vor fi unite, Morganele vor fi eliberate. Nici noi nu ştim cum. Ţi-l dăm pentru a găsi cealaltă parte. Prea bine, ştii că tu eşti ,,ALEASA”, cum ţi-a spus şi bunica. De asemenea, piatra violet simbolizează regalitatea.

Auzind discursul, Fly se simţi ignorat. Dar el? El, care avea toate puterile acelea? Care era şi el nepotul bunicii? Invidia îi trimitea mesaje ascunse, intrând în mintea sa. Uitându-se în buzunarul de la singura haină care supravieţuise dezastrului, găsi, spre surprinderea sa, cealaltă jumătate a colierului. Acum ştia ce trebuie să facă: nu îi va da jumătatea aceea Mirei, o va distruge, ca ea să nu fie ,,aleasa”.

Mira era prea ocupată pentru a observa că una dintre vârstnice, Invidia, se strecurase în spatele lui Fly. Băiatul o privea pe Mira într-un mod cum nu o mai făcuse niciodată. Flacăra invidiei se reflecta în ochii lui. Bătrâna îi şopti în ureche, tremurând:

-Vezi ce bine e tratată sora ta? Dacă vei veni de partea noastră, tu vei fi ,,ALESUL” nostru căci şi noi ne simţim la fel ca tine acum. Vei avea mai mult decât a avut, are şi va avea Mira vreodată.

Şi în timp ce îi şoptea, vorbele Morganelor se încolăceau în subconştientul băiatului. Invidia, ridică foarte puţin gluga neagră încât i se văzu jumătate din faţă. De fapt, doar Fly o văzuse…Băiatul o asemănă cu o zână, din cauza vrăjii şi ochiului ei negru pe care şi-ar fi dorit să îl vadă mai mult decât o milisecundă. Acum, ochii lui nu mai erau de culoarea safirelor, erau negri ca smoala.

Făcând o plecăciune elegantă Protectoarelor, Mira închise cartea. Cele şapte dispărură de parcă nu ar fi fost niciodată acolo.

Stând pe podeaua prăfuită a bibliotecii, fata se gândește la cele petrecute. Fusese oare un vis? Nu se putea, avea talismanul. Dar ea chiar era „aleasa”? Mult prea ciudată fusese întâlnirea cu cele șase divinități. Deși bunica îi spusese că are puteri, la fel și Fly.

,,Fly! Ce făcuse fratele ei? Protectoarele nu vorbiseră cu el’’, gândi Mira.

Lângă ea, băiatul strângea în palmă cealaltă jumătate. De ce nu era și el „alesul” Protectoarelor? Scutură din cap, alungând imaginea angelică a celor trei. El avea să le slujească pe Morgane. Avea să fie mai puternic decât sora sa. În nestemata de pe coperta cărții, ochii lui negri se oglindeau. Îi inchise pentru o clipă, făcându-i din nou albaștri.

– Fly… murmură Mira. Fly, îmi pare rău, dar…

Dar Fly n-o asculta. Ura i se strecurase în minte și îi șoptea. „Întregește talismanul…” „Distruge Aleasa…” Fly se încruntă gândindu-se la Aleasă.

„Deschide cartea…” „Spune incantația…” Fly ascultă șoaptele Invidiei și luă cartea. O deschise, iar paginile începură să se miște. Se opriră pe la mijlocul cărții.

– Metá apó aftés tis nárkes dílose,
Klévei epísis mageía tis!
Kleísimo metaxý ton selídon,
Makriá apó to sýnolo ton!

Dintre pagini se ivi un firicel de fum. Cartea începu să leviteze în fața lui Fly. Ochii lui deveniră iar negri. În ei se oglindeau chipul speriat al Mirei și flacăra aprinsă de Morgane în inima băiatului.

-Fly, ce faci?! Fly! strigă fata, dar degeaba. Vraja începuse și nu putea fi oprită. Fumul se încolăci în jurul Mirei ca un șarpe. Aleasa încercă să-l atingă, să-l îndepărteze, dar era ca o fantomă. Apoi fata deveni tot mai mică, până ce fumul o făcu nevăzută. Cartea se închise cu tot cu Mira, iar Fly rămase doar cu Morganele. Băiatul se ridică de pe podea când le văzu.

– Bună treabă, Alesule, sâsâi Ura, iar suratele ei încuviințară.

-A, și uite, cineva și-a pierdut bijuteria, zâmbi Lăcomia și se aplecă să ia talismanul Mirei. Morganele râseră.

-Exact cum v-am promis, spuse Fly.

-Și te-ai descurcat de minune, dragule, zise Invidia și veni lângă el. Îi mai șopti lucruri necurate, iar băiatul se lăsă pradă spuselor ei.

-Treaba ta nu se termină aici, adăugă Ura. Ne mai trebuie niște lucruri. Și numai tu, muritorule, le poți aduce. Îți vom spune la timpul potrivit despre ce e vorba.

Fly încuviință, iar demonii dispărură.
Mira nu mai înţelegea nimic. Ce se întâmplase ? De ce făcuse Fly asta ? Şi de ce ochii săi aveau nuanţa aceea de negru atunci când rostise acele cuvinte ?

Simţind că stătea pe o podea prăfuită, deschise brusc ochii. Se afla tot în bibliotecă ! ,,Poate că mi-am închipuit’’ se gândi ea.

– Fly ?! Fly ! Eşti aici?

Ecoul  glasului ei reverberă din pereţii bibliotecii, singurătatea şi deznădejdea lovind-o brusc, de parcă aşteptau acel moment.

– Unde mă aflu? şopti ea cu lacrimi în ochi.

Simţea cum dorea să stea acolo pe jos şi să nu se mai ridice, dar ştia că nu era posibil. Trebuia să îşi salveze fratele ! Se ridică şi căută vreo uşă prin care să părăsească biblioteca. În faţa ei era o uşă de lemn ce parcă o îndemna să o deschidă. ,,Fie ce-o fi !’’ zise ea şi deschise uşa.

De partea cealaltă se întindea o pădure verde, plină de viaţă. Mira se lăsă vrăjită de ea şi păşi înăuntru. Se plimbă printre trunchiurile groase, admirând vechimea lor.

După un timp, văzu o cărare şerpuită. ,,De ce nu ?’’ se întrebă ea. Porni pe urma cărării şi ajunse la o mică cocioabă de lemn dintr-un luminiş. Bătu de două ori în uşă, iar când  dădu să bată a treia oară, uşa se deschise şi în faţa ei stătea o fetiţă micuţă, îmbrăcată în haine gri din cap până în picioare. Mirei i se păru cunoscută.

– Bună ! M-am rătăcit şi mă întrebam dacă îmi poţi spune unde sunt.

– Eşti în tărâmul imaginar, zise fata cu o voce mult prea matură pentru înfăţişarea ei.

-Multumesc. Eu mă numesc Mira. Pe tine cum te cheamă ? Atunci fata îşi ridică faţa spre ea, iar pe Mira o străfulgerară amintiri.

– Eşti Frica, nu ? Slujeşti pe Supreme?

– Da.

-Mă poţi duce la ele?

-Da, dar nu ştiu dacă este o idee prea bună …

-De ce nu?

– Pentru că Supremele nu primesc pe oricine.

Un fior de frică începu să urce pe spinarea fetei. ,,Dacă mă vor alunga ? Voi rămâne aici pentru totdeauna ?’’ se gândi ea. Dar gândul la Fly o îmbărbătă.

-Merită riscul.

-Bine. Să mergem, zise Frica, şi o luă printre copaci.

După un drum lung prin codrul nesfârşit, Mira văzu o altă căsuţă. Frica se opri în dreptul ei şi îi făcu semn să intre. Cu grijă, fata deschise uşa căsuţei dar rămase acolo, împietrită de uimire. Căsuţa era de fapt pe interior mult mai mare, cu scări nesfârşite şi podele de marmură.

Iar în faţa ei, pe trei tronuri de cleştar erau Supremele. Mira făcu o reverenţă cam stângace, iar Bunătatea râse cristalin. Când Mira deschise gura să vorbească, Bunătatea o întrerupse :

– Nu este nevoie de aceste lucruri, fată dulce, zise ea. Ştim de ce eşti aici şi te putem ajuta.

-Mă puteţi ajuta să îl salvez pe Fly ?! zise Mira entuziasmată.

-Da. Sufletul său a fost corupt de cele trei Morgane, Invidia făcându-l să acţioneze orbeşte. Doar tu îl poţi salva.

-Dar cum ? Eu sunt prinsă aici !

-Cu asta nu te putem ajuta. Trebuie ca tu să găseşti o cale să ieşi din carte şi să-ţi împlineşti destinul.

– Succes, Mira ! ziseră ele, apoi dispărură.
După ce o închide pe Mira în carte, Fly se simte satisfăcut, mulțumit. A distrus ființa care întotdeauna era mai importantă decât el. De acum încolo el era pe primul loc, dar parcă ceva lipsea. Legătura dintre cei doi frați gemeni încă exista. Însă bunătatea din el era tot mai slabă.

Ieși din bibliotecă încercând să nu se mai gândească la ce a făcut, dar ceva tot îl măcina. „Oare Mira era bine?”. „Nu-mi pasă” tot spunea în șoaptă, încercând să-și ignore sentimentele și sora. La poarta din curtea bibliotecii era un om. Era un băiat cam de vârsta lui, cu păr brunet și ochi negri. Avea un tricou pe care scria „Nu pleca!”, dar Fly trecu fără să se oprească pe lângă el.

– Nu știi să citești? Îl întrebă băiatul. Fly se opri brusc. Dădu să răspundă că nu, doar ca băiatul să-l lase în pace, dar gura nu îl ascultă.

-Da, normal că știu, răspunse Fly.

– Și atunci de ce treci pe lângă mine așa? se apropie băiatul.

– Pentru că nu te cunosc.
– Ba da, mă cunoști. Eu sunt Black, șarpele familiei.

– Serios?! Chiar crezi că m-am născut ieri? îl întrebă puțin nervos Fly pe așa-zisul Black.

– Dar eu chiar vorbesc serios. Puterea Morganelor m-a transformat în om. Și ele mi-au spus că trebuie să te duc la palatul lor.

,,Morganele sunt cele care m-au ajutat să o închid pe Mira în carte, nu? Acum probabil vor să mă răsplătească pentru treaba făcută”, își șopti ca pentru sine Fly.

– Deci vii cu mine? Îl întrebă șarpele care devenise om.

– Da, am să vin! încuviință Fly. Pe unde trebuie să o luăm?

– Nu trebuie. Vom merge pe aceste covoare magice.

De nicăieri apar două covoare zburătoare. Erau negre și prăfuite. Fly se urcă pe covorul său cu un nod în gât, iar Black pe al lui. Cei doi încep să zboare din ce în ce mai repede. După zece minute de mers, pardon, de zburat, de după niște vârfuri de munţi apar turlele unui castel, parcă îmbrăcat tot în smoală.

– Aceea este casa Morganelor? întreabă Fly.

– Ce isteț ești! îi spune pe un ton sec Black.

Ajunși acolo, băiatul cel roșcat pare să fie ușor speriat, dar îi trece imediat. La ușa castelului, cele trei îl așteptau.

Morganele erau sleite de puteri din cauza Protectoarelor, care şi-au găsit aleasa și au mai multă putere ca niciodată, deoarece Morganele l-au trimis pe Fly în căutarea unei surse de putere de care ele aveau nevoie. Acea sursă de putere era o piatră, o piatră magică pe care Strămoaşele Morganelor o pierduseră în războiul antic cu Strămoașele Protectoarelor. Acea piatră, Piatra Puterii, care era o sursă uriaşă de magie neagră, ce le atribuia Morganelor puterea absolută. Morganele însă, fiind lacome şi pentru că nu le ajungea ceea ce aveau, au vrut şi mai mult. Aşa că i-au cerut lui Fly să aducă trei obiecte care le-ar fi oferit puterea supremă. În afară de Piatra Puterii, acestea au mai cerut şi Inelul Fricii şi Cutia Supremă a Protectoarelor, asigurându-se aşa  că ar fi avut un element cu care le-ar fi putut şantaja, sau chiar controla pe Protectoare. Doar o adevărată aleasă a Protectoarelor ar fi putut găsi „cheia” ce deschide Cutia.

Fly, fără să mai piardă timp, a plecat în marea sa aventură. Acum era într-o pădure rece, întunecată, parcă bântuită. Din când în când se auzea câte un ciripit de pasăre care îl liniştea. Atmosfera pădurii era stranie, umedă. Îşi auzea bătăile inimii. Deodată s-a auzit un urlet şi imediat un plâns de copil. Înspăimântat, a început să alerge. Simţea cum cineva îl urmărea. La un moment dat se oprise din alergat, pentru a se liniști. Pe față i se citea o expresie de uimire. Se uită în jur dezorientat, dar nu vedea nimic. Pădurea dispăruse ca prin magie. Sau poate el a dispărut din pădure? „Ce prostie..dar cum?” gândea cu voce tare. S-a aşezat pe un buştean să se odihnească şi să analizeze ce se întâmplase. Priveliştea din fața lui îi trezise o amintire despre o carte pe care bunica i-o citea lui şi Mirei. Semăna aşa mult cu… „Nu! Nu, Fly!”  îşi ordonă el. „Mira şi bunica nu mai există. Bunica a murit si Mira m-a trădat. Acum am o misiune de îndeplinit. Una foarte importantă. Doar sunt alesul Morganelor!” strigă el.

Aventura lui ținu mult timp. A trecut prin multe şi a văzut şi mai multe. A avut de-a face cu păduri şi mai stranii. Cea mai impresionantă întâmplare însă, a fost întâlnirea sa cu aventurierii lui preferați, Robin Hood si Robinson Crusoe. Aceştia l-au invățat cum să treacă prin Pădurea Blestemată, prin care trecuse. I-au spus că tot ce a văzut, a fost doar în mintea sa. Spiritele se folosesc de teama pe care o răspândesc peste vizitatorii pădurii în timp ce o străbat.

Într-o zi  trecea printr-o junglă deasă, verde, de nepătruns. Se auzeau tot felul de sunete de animale, dar un urlet puternic de om le întrecuse pe toate. Fly a simțit cum cineva sau ceva zbura prin spatele lui. S-a întors. Nimeni.  A simțit cum în spatele lui căzuse ceva. Şi-a luat inima în dinți si s-a întors. Văzu un bărbat foarte înalt, cu corp bine făcut, barbă şi păr lung. Arăta ca un monstru. Fly a început să urle, dar de frică nici nu s-a clintit. Uriaşul, confuz de reacția ciudată a băiatului, a început şi el urle, spunându-i să se oprească din țipat. Într-un sfârşit, Fly, revenindu-şi în fire, a început să-i vorbească omului. Spre marea sa uimire, era Tarzan. Adevăratul Tarzan, eroul copilăriei lui. A stat mult in junglă şi au devenit prieteni buni . L-a învățat o multime de lucruri şi l-a îmbrăcat în blană de tigru. Acum arătau la fel. Fly, cu tot echipamentul său nou, era gata pentru următoarea sa aventură. Oare cu cine se va mai întâlni?

Timpul trecea și Fly tot nu găsise Piatra. ,,Cum arăta? Unde se afla?” Morganele îi spuseseră că doar un adevărat ales al lor ar putea găsi piatra. Începuse să-si piardă speranța. Tristețea aceasta care îl cuprinsese, îi aminti de Mira, sora lui. ,,Oare ce mai face Mira? Cum se simte? Protectoarele se poartă frumos cu ea? Oare are şi ea o misiune la fel ca mine?”, se gândea el şi după ce îşi venea în fire încerca să-și alunge aceste idei care nu-l lăsau în pace, dar o lua de la capăt: Mira nu mai există pentru că l-a trădat.
Dar chiar, oare ce făcea Mira în tot acest timp?

Mira, mergând îngândurată pe o potecă îngustă, într-o pădure întunecoasă cu arbori înalți, care răspândeau umbre înfricoșătoare pe pământul umed , se întreba când va reuși să scape din acea temniță a literaturii.

Mergând și mergând zile, săptămâni și luni,parcă trecuseră mulți  ani de când văzuse ultima dată lumea reală. Se simțea urmărită la fiecare pas. Cuvinte șoptite se auzeau din spatele copacilor, cuvinte pe care nu va reuși niciodata să le deslușească. Însă ea nu știa că Supremele o apărau prin vechi vrăji protectoare.

După multe zile de singurătate și agonie, acei ochi întunecați si acele voci misterioase se iviră de după copaci și îi spuseră încet:

– Caută Piatra Dorințelor! Cu ea vei putea pleca de aici, dar trebuie să îți dorești cu adevărat, Mira!

– Dar am atâtea dorințe! exclamă Mira, iar vocea ei sună ca un gramofon vechi.

– Caută adânc în interiorul tău și găsește dorința cea mai arzătoare. Trebuie să fii gata să riști totul pentru acea dorință.

– Bine, dar…, cuvintele îi rămaseră în aer,  căci Protectoarele dispărură.

O porni cu pași mici tot mai adânc în pădurea înfricoșătoare. Deznădejdea își făcea loc în sufletul ei. Trecuseră multe zile de când dormise sau mâncase bine. De ce ar trebui să aibă încredere în Supreme? Cum va găsi Piatra? Nu va reuși.

Toate aceste gânduri ale Mirei făceau ca vrăjile protectoare din jurul ei să slăbească tot mai mult.

Mergând cu capul plecat și cu ochii încețoșați, nu observă fetița care veni alergând spre ea.

Era scundă, cu părul negru , pielea măslinie, ochii căprui şi îmbrăcată cu o pereche de blugi rupți și o bluză albă.

– Sunt Sara! se prezentă fetița.

– Sunt Mira!

– Ești Aleasa! Nu pot să cred că te întâlnesc!

– De unde știi cine sunt? Și mai important, cine ești tu?

Din vorbă în vorbă cele două fete ajunseră într-o poieniță înverzită. Pe jos

erau multe pietricele, dar una îi atrase în mod special atenția Mirei. Era o piatră mică, mult prea grea ce strălucea la lumina soarelui.

O sparse cu o creangă mai groasă și în interiorul ei văzu un mic diamant pur și știu că este ceea ce căuta.

Se uită în spate și observă cu mirare că fetița cea misterioasă dispăru.

Ridică Piatra la nivelul ochilor și o examină . Exact când vru să își spună dorința, o voce cunoscută îi șopi la ureche:

,, Dar dacă e mai bine aici? Dacă Fly nu te mai vrea?”

Fetei îi fu frică, dar se hotărî să-și spună dorința:

,, Îmi doresc să mă întorc în realitate.”

Nu se întâmplă nimic. Mira scăpă diamantul din mâini, căzu în genunchi și începu să plângă.

O lacrimă de-a Mirei căzu pe piatră . Aceasta începu să strălucească din ce în ce mai tare . Piatra și-a pierdut forma inițială, transformându-se într-un colier. Fata îl luă în mână , iar în acel moment apărură pe el două perle . Una dintre ele era albă, iar cealaltă neagră. Mira se întrebă:

,,Dacă prima perlă reprezintă literatura, iar cealaltă realitatea?”

Niște voci blânde și ușoare se auziră în spatele ei:

– Este adevărat , Mira! Perla albă reprezintă literatura, unde totul este frumos ca într-un vis roz , iar cea neagră realitatea, unde nu este întotdeauna bine.

Mira s-a întors speriată și și-a dat seama că mai auzise acele voci . Erau vorbele misterioase pe care le auzise cu puțin timp în urmă .

Copila le-a întrebat cu lacrimi in ochi:

– De ce nu mi s-a împlinit dorința? De ce nu m-am întors în lumea mea, în realitate?

Vocile i-au răspuns cu blândeţe:

– Eşti sigură că asta îți dorești cu adevărat , Mira? Vrei să te întorci la Fly?

– Nu știu! răspunde Mira apăsată de întrebare.

“Oare Fly își mai dorește să mă vadă? Oare îi este dor de mine? Oare mă mai iubește ? Oare se gândește la mine?” se gândea Mira tristă.

Fata a stat câteva ore încercând să-și răspundă la întrebări, uitându-se atentă la colierul strălucitor.

Între timp, în lumea reală, Fly hotărăște să scotocească prin ruinele casei sale arse. Căutând, băiatul găsește o carte intactă. În mod evident, Fly a crezut că este un semn, așa că a luat cartea cu el să o citească.

În timpul lecturii cărții, Fly realizează că sora sa, Mira, este în poveste. Atunci, gelozia se năpustește asupra lui; avea și motive: sora lui era ,,Aleasa” și se mai și afla în cartea lui favorită , carte ce a rămas intactă după incendiu , carte ce avea propria poveste .

După ceva timp , Fly hotărăște să ceară ajutorul Morganelor . În urma unor discuții, acestea hotărăsc să îl trimită pe Black , ce era deja transformat în om , în carte . Scopul era să o pună în dificultate pe Mira.
Mira era pe aproape să intre în capcana pregătită de fratele său, Fly.

Fata ținea foarte tare la bunica sa, Elena. De aceea a și reapărut sufletul bunicii din colier. Mira era confuză. Simțea că fratele ei, Fly îi pregătea o capcană, dar… nu era foarte sigură.

Aceasta avea ceva în inimă: era durere. Ochii lui Fly erau roșii și plini de ură față de sora lui.

Bineînțeles, Fly dorea să distrugă colierul. Mira se tot întreba : oare Fly chiar nu mai ține la mine ?  sau … poate dorește să mă omoare ? … poate mă înșel?

Și din câte știa, sora geamănă nu îl vazuse pe fratele ei comportându-se atât de oribil. Continua sa fie optimistă …

Chiar dacă întrebarea:  ,,Oare Fly chiar mă urăște?” o măcina zile şi nopţi, era la fel de optimistă și plină de viață. Se gândea doar la cuvintele bunicii sale : „Tu ești Aleasa! ”, „ Tu vei schimba lumea! ”

Continua să îl vadă pe fratele ei ca pe un copil normal, plin de imaginație, care descoperă lucruri noi …

Într-o noapte, ea a visat că Fly îi pregătea o capcană și dorea să distrugă colierul unde se afla sufletul bunicii lor, Elena.

Se trezi speriată:

,,Fratele meu, … nu pot să cred … chiar el!”

În timp ce Fly se gândea cum să scape pe veci de sora sa, Mira s-a întâlnit cu șarpele Black transformat în om. Fără să își dea seama cu cine stă de vorbă, fata ‚ l-a invitat să o însoțească în lunga sa călătorie. Astfel, fără să-şi dea seama, Mira a îndeplinit planul malefic al fratelui său.

Mergând tăcută alături de șarpe, fata își punea tot felul de întrebări: ,,oare își dorea fratele ei să o mai vadă vreodată?” Deodată, colierul ei a început să strălucească, iar din el a ieșit sufletul bunicii Elena.

– Bunico! a exclamat Mira, surprinsă și în același timp bucuroasă de apariția persoanei atât de dragi ei și a sărit să o îmbrățișeze.

– Și eu sunt fericită să te văd, nepoțica mea, dar nu avem timp de dulcegării! Lumea are nevoie de tine!

În lumea reală, Fly vedea prin ochii lui  Black tot ce se petrece cu sora sa și nu era mulțumit deloc: bunica Elena îi stricase planurile. Gândindu-se cum să o încurce pe Mira, cartea lui preferată s-a deschis la o pagină pe care nu o mai văzuse până atunci, iar pe ea erau scrise niște cuvinte ciudate. Rostindu-le, băiatul s-a pomenit că sta în fața celor trei Morgane:

– Te așteptam, ucenicul nostru!  Știm ce te frământă. Credeam că am scăpat pentru totdeauna de bunica voastră, dar se pare că Protectoarele au eliberat-o. Tot ce ne rămâne de făcut este să o scoatem din carte pe sora ta și să încercăm să o distrugem aici, în lumea reală, unde personajele fictive nu o mai pot ajuta!

– Și cum veți face asta? Ea este Aleasa. Ce putere aveți voi asupra ei?

Mira este absorbită în carte, aterizând într-un spital. Acolo se întâlnește cu Frica. Aceasta îi spune că inițial cartea nu se numea ,,Spes Autem Responsum’’ ce înseamnă „speranța unui răspuns” în latină, ci ,,Liber Veneno’’ ce înseamnă „cartea otrăvită”. A fost trimisă de Morgane să modifice titlul, pentru a o ademeni pe fată. După aceea, Frica dispăru.
Mira se duce la o ușă din spital, se uită pe micul geam de lângă aceasta și o vede pe mama ei ținând în brațe un bebeluș. Era ziua în care s-a născut. Tatăl ei se uita fericit. Amândoi radiau de bucurie. Lângă uşă se afla un culoar lung și întunecat. La capăt se vedea o ușă impunătoare. Mira deschise ușa si intră, curioasă.  Aceasta vede o sală deosebit de cunoscută. Era cea în care a fost premiată pentru ,,Cel mai frumos desen al primăverii’’, la secțiunea grupa mică. Ea s-a bucurat atât de tare, încât nu a observat ceilalți copii plângând.

Mira intră  într-o altă încăpere, unde se vede pe ea, în prima zi de școală. Stătea în prima bancă. Învățătoarea o cunoștea pe mama ei, așa că și-a îmbrățișat eleva. Ceilalți copii erau geloși și triști. Mira cea de acum se plimba și realiza cât de mulți copii a întristat. Nu putea repara nimic, deoarece nu putea interacționa cu nimeni în acea lume.

În a patra încăpere, Mira își observă camera. Ea se afla în pat, deoarece avea gripă. Tatăl ei stătea să o îngrijească, mama fiind ocupată cu serviciul. În acea zi, clasa ei mergea în excursie la munte. Șoferul trebuia să fie tatăl ei, dar a anulat pentru a sta cu fiica lui. Un alt bărbat a fost angajat, însă avea un permis fals. El a pierdut controlul autocarului,  i-a sărit o roată și a început să se rostogolească. Majoritatea pasagerilor și-au pierdut viața, inclusiv învățătoarea. În această cameră Mira a plâns, deoarece această informație i-a fost ascunsă. Neștiind motivul, ea s-a mutat la altă școală.

Între timp, Fly încerca din răsputeri să o scoată pe Mira din carte, căutând incantaţii. Avea nevoie de colierul ei pentru a-l distruge.
Mira rătăcea întristată pe o cărare pietruită, mărginită de chiparoși. Fără colier  nu știa cum se vor descurca în fața morganelor. Acestea puteau oricând să reactiveze părțile întunecate din oricine, dar mai ales pe cele ale celor doi frați. Îi era teamă că, în lumea reală, va uita de importanța bunătății, modestiei și a dragostei și va deveni egoistă, invidioasă și insensibilă. Ce se va întâmpla atunci cu ea și cu Fly? Dar cu ceilalți oameni care se bazau pe ei?

S-a așezat pe marginea drumului, fără să știe ce să mai facă. În timp ce lacrimile începeau să-i curgă pe obraji, a simțit o adiere ușoară ce-i mângâia fruntea. De undeva, din depărtare, se auzi glasul mamei sale:

– Mira, copila mea, șterge-ți lacrimile, sunt alături de tine!

– Mamă!? spuse Mira căutând-o cu privirile. Unde ești?

– Nu mă poți vedea, Mira, poți doar să mă auzi. De ce esti supărată?

– Am pierdut jumătatea mea de colier și mi-e teamă că morganele ne vor folosi. Abia am reușit să-l scap pe Fly de sub influența lor.

– Mira, adevărata voastră putere nu stă în colier. Ceea ce v-a ajutat mereu a fost legătura dintre voi doi. Iubirea și grija voastră sunt mai puternice decât orice vrajă.

– Adevărat?! spuse Mira cu o umbră de speranță în glas.

– Cum crezi că ai reușit să-l salvezi pe Fly? Devotamentul tău și dragostea pentru el te-au făcut să reușești în toate încercările. Oricât de greu ți-a fost, nu ai uitat nicio clipă că el este fratele tău. Morganele nu au putere asupra voastră atât timp cât păstrați vie legătura voastră specială. Întoarce-te la Fly fără frică!

Ultimele cuvinte se pierdură în depărtări și un val de aer cald îi răvăși pletele aurii.

Mira străbătu întunericul nesfârşit. Era obosită de la atâta mers prin nimic. Depăşită de situaţie, fata începu să strige disperată după ajutor:

– Vă rog, să mă ajute cineva!

– Cine eşti şi ce cauţi aici? se auzi o voce de copil speriat din
întunericul etern.

Mira tresări la auzul unei voci umane pe care nu o mai auzi de mult. Încurajată, înaintă, urmând sunetul :

– Eu sunt Mira. Dar tu cine eşti?

– Sunt un copil a cărui soră m-a împins în această carte blestemată.

Silueta scundă şi slabă păşi din umbră. Cu o faţă de un alb cadaveric încadrată de un păr negru, cu ochii şterşi, fata era îmbrăcată într-o rochie ponosită şi ruptă.

Uimită de expresia matură a copilului, Mira îi spuse:

– De cât timp eşti aici şi cum te cheamă?

– Sunt aici de atâta vreme, deşi nu pot şti cum trece timpul, că nu îmi mai cunosc numele.

– Îţi voi spune Elena, fiindcă aşa se numea bunica mea care mi-a adus speranţă în cele mai critice situaţii, la fel ca şi tine. Cum ai ajuns aici?

– La fel cum ai ajuns şi tu. Te-am văzut când ai venit.

– Ştii cumva cum pot ieşi din această carte? Acesta este destinul meu.

– Ştiu! Iar destinul meu este de a te îndruma. Atunci când legătura dintre fratele tău şi tine va fi cea mai pură dragoste, doar atunci vei putea ieşi.

Şi silueta fu înghiţită de întunericul adânc.

Se făcu noapte. Mira se culcă la poalele unui arbore ce se pierdea în cerul acoperit cu nori. Nu mai ştia ce să facă. Nici nu ştia de când se afla în carte, dar totul era prea obositor aici. Cerul parcă te împingea neîncetat, în încercarea de a te zdrobi. Se întreba ce face Fly. Fratele ei drag, care deşi se întorsese împotriva ei, era încă geamănul ei cu un sfert de oră mai mic. Îl iubea şi îşi propuse ca atunci, când va reuşi să iasă din cartea asta blestemată, să afle ce s-a întâmplat cu Fly. Presupunea că Morganele erau de vină, mai ales Invidia, dar nu-şi putea da seama de ce Fly era invidios pe ea. Încă de când s-au născut, Mira si Fly au împărţit aproape tot: camera, jucăriile, hainele… Ea ar fi împărţit totul cu el. Mira închise ochii şi încercă să ignore apăsarea cerului.

În acest timp, Fly era pierdut în gânduri. Se simţea trist şi furios pentru că a lăsat Morganele să îi controleze mintea, să îl manipuleze. ,,Cum am putut să o închid pe Mira acolo? Cum am putut?” Fly închise ochii.

Mira si Fly au avut acelaşi vis, deşi erau practic în două lumi diferite.

Doamnele în alb se plimbau printr-o grădină. Mica fetiţă, Frica, le urma. Deodată, ceva straniu se întâmplă. Deşi nu mişcă din buze, vocea Fricii se auzi timidă, dar revoltată. ,,De ce? De ce pe mine? De ce mereu Morganele trebuie să strice, să dezbine? Acei fraţi chiar se iubeau, am simţit asta, dar Mai Marea Stăpână Întunecată, Invidia, a trebuit să cresteze cu unghiile ei malefice legătura de dragoste dintre aceştia. Fata s-a ţinut bine, frânghia ei păstrându-se albă, dar a băiatului s-a înnegrit, s-a uscat şi s-a frânt în mii de bucăţi’’. Frica îşi întrebă doamnele:

– Morganele pot fi distruse, nu-i aşa? Dragoste, tu poţi să le învingi.

Toate doamnele s-au oprit şi s-au întors spre ucenica lor. Cu vocile lor cristaline, au zis în tandem:

– Crezi că nu am încercat? De mii, miliarde de ori ne-am luptat cu ele. Mereu înving cele în care oamenii cred cel mai mult. În ultimul secol nici nu am mai încercat să le provocăm, lăcomia oamenilor, invidia şi ura făcându-le mai puternice ca niciodată.

– Dar fraţii? Cum aţi putut permite asta? Dragoste, de ai lăsat-o să rupă legătura?

De data aceasta, vocea doamnei albe era mai rece, mai gravă:

-Dai cumva vina pe mine? Nu mă pot amesteca dacă omul mă respinge, plus că ghearele Invidiei nu pot fi oprite decât de cea mai pură dragoste şi ei nu au
avut-o.

Mira şi Fly s-au trezit brusc. Visul trebuia să însemne ceva. Deşi în lumi diferite, minţile lor se conectară. Aveau acelaşi ţel, acelaşi motiv de a se ridica în picioare şi de a continua lupta. Trebuiau să se găsească şi să refacă legătura. Trebuiau să reuşească prin iubire invidia, ura şi lăcomia.

Deşi niciunul dintre ei nu ştia unde era celălalt, cei doi gemeni au simţit schimbarea, având în adâncul sufletului o sclipire de speranţă că se vor regăsi. De fapt, în acel moment frânghia s-a refăcut, bucata neagră şi ruptă a lui Fly s-a reconstituit, creând cu bucata albă a Mirei cea mai puternică, luminoasă şi pură legătură de dragoste pe care a văzut-o bătrânul Pământ.

În acest timp, Fly încă se mai perinda printre rafturile bibliotecii. Atingea în treacăt cotoarele cărţilor uitate de timp. Deodată, una i-a atras atenţia. O scoase din raft şi o analiză. Neagră, cu mici detalii argintii, dar fără titlu, aceasta înfricoşă privirea băiatului. Primele pagini erau goale şi îngălbenite. Răsfoind cartea, descoperi nişte imagini cunoscute şi Fly tresări. Imaginile se mişcau! Fly desluşi conturul Mirei, auzi vocea ei: ,,Eu sunt fericită aici deoarece sunt aleasă şi nu mai am nevoie de Fly, pentru că sunt superioară lui. Sunt preferata bunicii şi aşa am fost dintotdeauna.’’ La aceste vorbe, Fly scăpă cartea din mâini. În cădere, cartea se închise. Fly se apropie şi o ridică. Răsfoi din nou cartea, dar nu i se mai arătau imagini, ci doar pagini goale. Băiatul se îndepărtă nervos, cu gândul la vorbele Mirei.

Morganele zâmbeau malefic, bucuroase că au reuşit să-l păcălească pe Fly.

– Ce copil credul! zise Invidia.

– Suntem geniale, sora mea! răspunse Ura şi începu să râdă.

Lăcomia, care nu luase parte la planul celor două surate, intră lăsându-şi trena neagră să alunece şi spuse:

– Ce aţi făcut, diabolicele mele? De ce sunteţi aşa de fericite?

– L-am păcălit pe prostuţul de Fly. Acum, prin venele lui trece numele nostru! spuseră cele două.

– Haideţi să-l facem să sufere şi mai mult! le răspunse Lăcomia şi începu să râdă şi ea, iar camera începu să se cutremure.

În bibliotecă, Fly auzi un zgomot şi se întoarse. Cartea pe care tocmai o lăsase zăcea acum pe podea. Se apropie timid şi auzi:

– Dar, de fapt, ce se întâmplă cu fata? întrebă Lăcomia.

– Câhh! Încă îl mai iubeşte şi caută orice metodă ca să iasă! îi zise Ura.

– De ce încă mai există oameni buni? Trebuia să stăpânim lumea deja! strigă Invidia.

Fly era uluit. Mira încă îl iubea. Iar pe acele voci le cunoştea de undeva … Morganele. Realiză că ceea ce auzise înainte erau doar minciuni.

În acea noapte, Fly avu un vis legat de Supreme. Acestea vorbeau cu Frica despre dragostea adevărată ce era singura armă împotriva Morganelor. Când se trezi, simţi iubirea ce dăinuia între el si Mira. Iubirea ce avea să dăinuie pentru totdeauna… Dragostea ce aduce cu ea speranţa  că cei doi fraţi se vor reîntâlni în cele din urmă. Fly zâmbi gândindu-se la Mira…

Fly simţi o durere în piept şi ochii îi lăcrimau. Dar nu avea de ce. Totul mergea bine pentru el. Se eliberase de o povară, chiar dacă mai avea câteva de îndurat. Era frica… Frica surorii lui… Singurul sentiment care îi mai ţinea împreună.

Se hotărî să găsească o metodă de a-şi elibera sora. Nu mai putea suporta acel sentiment. Orice îi trecea prin cap era imposibil de realizat. Mai bine s-ar duce la bibliotecă, va găsi el o metodă prin toate acele cărţi de pe rafturi. Când ajunse acolo, o voce îl opri în prag.

– Dragul meu, chiar merită? Merită să o salvezi pe sora ta, cea care te-a făcut să suferi atât? Abia ai scăpat de ea şi ce faci tu acum? O ajuti?

Vocea aceea era a Invidiei, una din cele trei Doamne Negre.

– Mă laşi puţin? O pot folosi pe Mira să-mi împlinesc scopurile.

– Sora ta nu e aşa de proastă. Sigur îţi va încurca planurile.

Băiatul se întoarse furios şi dori să plece, dar simţi o mână pe braţul său. Era Răutatea, a doua Doamnă Neagră.

– În caz că fata aceea te va încurca, te voi ajuta imediat să scapi de ea.

O ignoră şi îşi văzu de drum, fiind în căutarea unei cărţi miraculoase. Străbătu toată biblioteca, dar nu o găsi până în momentul în care căută pe ultimul raft. Era într-un colţ, mică şi prăfuită, părea să fi fost uitată  acolo de decenii bune. Dădu praful de pe ea si o deschise. Nu-i veni să creadă ceea ce văzu.

,,Bună, Fly! Ştiu ce cauţi şi îţi ştiu şi intenţiile.”. Scrisul apărea propoziţie cu propoziţie pe prima pagină, iar după ce îl citea Fly, el dispărea. ,,Pentru a găsi calea de a o aduce înapoi pe Mira, aşteaptă-l pe Black şi chemarea cărţii.
Studiază-mă, înţelege-mă, căci ai timp până la ora 24:00”.

Mai avea timp până la miezul nopţii. Se apucă să răsfoiască printre vrăji, când auzi sâsâitul lui Black.

Cum şarpele îşi făcu apariţia, mai avea de îndurat doar timpul care parcă nu se mai scurgea.

Era ora 23:50. Găsi într-un sfârşit vraja. Sentimentul de frică îi inundă din nou gândurile. Ritualul îl implică şi pe Black…dar toate acestea le făcea pentru sora sa. O lacrimă fierbinte i se prelinse pe obrazul rece si vânăt.

Luă creta între degete, încercând să îşi stăpânească tremurul. Aceasta alunecă pe podea, lăsând o urmă perfectă, imaculată, circulară. Lumânările le aşeză pe rând deasupra conturului cercului. Îşi îndesă pumnul în buzunar, luând o mână bună de sare pe care o presără cu grijă deasupra flăcărilor ce topeau ceara. Fără să stea pe gânduri, Fly deschise cartea de vrăji exact la mijloc, iar degetul alb şi scheletic alunecă pe foaia îngălbenită ca prin magie.

Îl luă pe Black şi înfipse acul în gâtul acestuia, lăsând sângele rece şi roşu să se scurgă pe cartea ce o ţinea captivă pe Mira. Rosti încet, cu ochii împăienjeniţi de lacrimi, vraja, repetând-o încontinuu după indicaţii:

,,MALEDICTUS  CARMINE  SERPENTEM   IN  SANGVINE”

Nu se întâmplă nimic. Fly mai încercă încă o dată, tare, lăsând ecoul furios să se izbească de pereţii încăperii uriaşe. Se uită din nou la cartea de vrăji. În josul paginii, distruse de vechime, cuvintele ,,Fără ceasul sufletelor lipsă, vraja nu se va adeveri niciodată.” erau greu de observat.

După ce descifră mesajul, plânsul îl luă în stăpânire de-a dreptul.

Ceasul era stricat…şi-a sacrificat prietenul, pe Black, pentru o vrajă imposibilă. Ce era de făcut?!

Fly nu se simţea pregătit să facă acest lucru. Se uită lung la ceas… S-a gândit că, dacă l-ar desface, ar descoperi problema mecanismului si l-ar repara. Dădu la o parte foaia pe care erau scrise cifrele. Pe spatele ei observă un mesaj:

“Amintirile vechi

Te vor conduce la mine

Partea unei perechi

Va fi găsită de tine’’

Bunica Elena

Băiatul nu credea că acest lucru era posibil. Nu putea ajunge la bunica lui, dacă aceasta nu mai exista. Dar, ,,partea unei perechi’’ era, de fapt, jumătatea de colier lipsă. Trebuia să existe o cale… Şi totuşi, la ce amintiri vechi se referea? Singurele lucruri  vechi de care îşi amintea erau în pod. Asta era! Jumătatea de colier trebuia să fie în pod!

Urcă scările, mai grăbit ca niciodată, sperând că va găsi ceea ce dorea. Deschise larg uşa încăperii, iar curentul flutură paginile unui album ponosit. Acesta rămase deschis la o poză veche de-a bunicii. Când Fly vru să-l ridice de pe masă, ceva căzu pe jos… Îl trecu un fior, iar pentru o clipă încremeni. Era jumătatea de colier! In sfarşit găsise ceea ce căuta de multă vreme.

Nu avea timp să se bucure. Trebuia să-şi salveze sora. Plecă în grabă spre bibliotecă…

Ajuns acolo, Mira îi simţi prezenţa şi îi aruncă cealaltă jumătate de colier printre paginile cărţii. Fly luă cele două jumătăţi de colier şi le uni, formând o cheie cu care putea deschide cartea. Introduse cheia în coperta cărţii, iar aceasta se deschise cu o lumină orbitoare. Ca un magnet, cartea îl atrase pe Fly înăuntrul ei, unde o întâlni pe Mira.

– Fly, fratele meu drag, ce dor mi-a fost de tine!

– Şi mie, surioara mea iubită, dar trebuie să ieşim cumva de aici!

Chiar atunci zăriră portalul de pe cotorul cărţii care începu să se micşoreze.

– Repede, Mira, portalul se închide!

Cei doi fraţi gemeni începură să fugă spre portalul ce se micşora din ce în ce mai repede. În goana lor observară că în spate erau cele trei Doamne Negre. Acestea nu voiau ca cei doi să poată ieşi din carte. În ultima clipă, când portalul aproape dispăru, cei doi fraţi săriră afară, iar Morganele rămaseră blocate pe vecie.

– Fly, am reuşit, chiar am reuşit! zise Mira.

– Da, am salvat lumea! îi răspunse Fly.

Când s-a închis cartea, spiritul lui Black ieşi din colier şi se încolăci în jurul Fricii, care voia să fugă, apoi o introduse în altă carte, complet albă. Aceasta  rămase pe pervaz, iar gemenii plecară bucuroşi că şi-au îndeplinit misiunea.

Dar o pală de vânt răsfiră paginile cărţii de pe pervaz… Frica putea ieşi oricând…