Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 42

povestea calatoare capitol
Aventurile Fraților Adrenalina – Capitolul 41
august 22, 2016

Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 42

povestea calatoare bucuresti

E mijlocul verii. Mira și Fly nu au mai avut parte de nimic neobișnuit de la ultima întâmplare cu Luke…

Până într-o duminică frumoasă de vară, când Fly dă buzna în camera Mirei, unde fata citea liniștită o carte, și-i zise:

Miraaa! De ce nu plecăm și noi într-o tabără de vară?

Fly, știi că noi… de când cu ceasurile astea… nu mai putem să plecăm nicăieri!

Știu, Mira, dar e totuși vacanța de vară și oricum nu s-a mai întâmplat nimic de la…

Da, știu! îl întrerupse Mira. Nu vorbi cu mine, întreab-o pe mama.

Oh, bine, scuză-mă, spuse Fly ieșind din cameră.

Coborî nerăbdător la mama sa, care și ea citea și o întrerupse:

Mamă, putem merge într-o tabără de vară, te rooog?

Fly… nu știu ce să zic. Eu nu aș avea nimic împotrivă, dar și Mira trebuie să vrea.

Da, mamă, o să vorbesc cu ea.

După multe rugăminți, Fly reuși să o convingă pe Mira, și iată-i, săptămâna următoare, în fața autobuzului. Când, dintr-odată…

Hei! Unde plecați? Se auzi vocea lui Luke din spatele lor.

Doamne, Luke, nu credeam că te vom mai vedea! spuse Fly.

Din păcate… chiar nu o să mă mai puteți vedea. Plec să-mi continui călătoria în învingerea răului. Adio!

Luke, stai! strigă Mira, dar Luke deja dispăruse.

În stația de la Cernavodă, se deschid ușile. Imediat, Arim, Ylf, Rimma și Fyl urcă în autocar. Mira și Fly tresar dintr-o dată, văzându-i pe vechii lor dușmani. Cei patru se îndreaptă spre locurile din fața lor. Din discuțiile pe care le-au purtat, frații Adrenalină au aflat că Rima si Fyl au trecut și ei de partea răului și că toți șase călătoresc, acum, spre aceeași tabără.

Ajunși acolo, copiii se instalează în casa de pe plajă, așteptând să se întâlnească cu îndrumătorul lor.

Seara, la întrunirea cu el, constată cu surprindere, că acesta este, de fapt, Adam, fratele lor, care călătorise în timp și rămase blocat în tabără.

În acea noapte, Mira și Fly au avut un vis în care li s-a arătat că, dacă îi înving pe cei 4 malefici într-un concurs, vor apărea indiciile care îi vor conduce spre locurile în care se află răspunsul final al călătoriei lor.

În zilele următoare, Mira și Fly îi provoacă pe gemenii răi la un concurs de înot, lui Fly plăcându-i înotul foarte mult. Aceștia acceptă, neștiind de visul gemenilor.

Cei patru sunt învinși de Mira și Fly, care descoperă, pe malul lacului, indicii care îi vor conduce către opt locuri din capitala României, București.

Mira și Fly părăsesc tabăra cu tristețe, lăsându-l pe Adam pentru totdeauna în urmă și îndreptându-se spre casă.

Următorul indiciu întârzia însă să apara, iar vara a trecut pe nesimțite… Un nou an școlar a început, iar acesta urma să fie unul greu pentru frații Adrenalină, care acum erau în clasa a VIII-a. De aceea, mama a hotărât să-i transfere la o școală mai bună: Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”.

Ajunși la noua lor școală, Fly și Mira încep să cerceteze clasele, laboratoarele și sala de sport. Mergând de-a lungul coridorului principal, ei observă pe perete o poză a bunicii Elena. Sub ea scria „Fosta directoare a școlii: Elena Adrenalină”, iar în spatele pozei se afla un bilet. Copiii îl desfac și încep să citească:

„Dragii mei,

Vreau să știți că și eu am fost elevă la Iorga, așa cum sunteți și voi acum. Misiunea voastră se apropie de sfârșit. Va trebui să asamblați Marele Ceas al Timpului, pentru a restabili ordinea în lume. Prietena voastră, Sara – căreia mie îmi place să-i spun Lora – vă va ajuta să descifrați primul indiciu pe care l-ați găsit în tabără.

Vă îmbrățișez cu dragoste,

bunica voastră.”

Nici n-au terminat bine de citit biletul, că în fața lor apare Sara, mai frumoasă ca niciodată. Ea le spune primul indiciu, scris în greacă, limba ei maternă, care îi îndreaptă spre Muzeul Antipa, unde aveau să găsească prima piesă a Marelui Ceas al Timpului.

Fly și Mira își iau la revedere de la Sara, mulțumindu-i pentru ajutor, și se îndreaptă spre muzeu.

Cum intră în muzeu, Timpul îngheață și toate animalele prind viață. Frații Adrenalină își dau seama că pot vorbi cu animalele și, chiar atunci, în încăpere își fac apariția reptilele muzeului. Acestea le spun copiilor că cei doi șerpi care îi întovărășeau peste tot, Black și White, erau frați gemeni, dar foarte diferiți ca fire, care apăruseră pe lume odată cu bunica Elena. Acest lucru i-a indus pe mulți în eroare, făcându-i să creadă că cei doi șerpi erau frații ei.

Apariția lui White și Black pe Pământ nu era întâmplătoare. Ei aveau drept scop să ajute Aleșii în lupta lor împotriva răului, în mod special în ultimele trei generații, de când Morganele – Ura, Invidia și Lăcomia deveniseră mai puternice ca niciodată. De asemenea, reptilele de la Antipa le-au mai spus copiilor că, pe vremuri, Black nu era șarpe, ci înger care a fost pedepsit să vină pe Pământ sub această formă, deoarece se considera superior celorlalte făpturi. Cu toate astea, i-a mai fost dată o șansă pentru a-și răscumpăra greșeala. Dacă Ura, Invidia și Lăcomia erau învinse, Black urma să fie înger din nou.

Mulțumindu-le șerpilor pentru informațiile primite, frații Adrenalină își continuă vizita la muzeu, ajungând în sala cu fluturi. Acolo, frumoasele insecte le spun copiilor că o cunoșteau pe bunica lor, care obișnuia să viziteze muzeul, împreună cu elevii ei. Curioși, Fly și Mira îi întreabă pe fluturi dacă bunica Elena era  rea sau bună. Aceștia le povestesc copiilor că bunica avea un plan pentru a păcăli Morganele Ura, Invidia și Lăcomia: să se dea drept aliatul lor, asfel încât să le afle planurile, pe care să le poată comunica apoi nepoților ei, fără a fi suspectată de ele.

Fericiți că aflaseră, în sfârșit, adevărul despre bunica lor, Fly și Mira își continuă călătoria prin muzeu și ajung în peștera acestuia. Peste tot era întuneric. Deodată, o lumină puternică îi orbește. Lumina nu era îndreptată spre ei, ci spre o piesă dintr-un ceas, aflată pe un piedestal, la capătul peșterii. Copiii își dau seama că piesa respectivă aparținea Marelui Ceas al Timpului. Bucuroși, Fly și Mira iau piesa și părăsesc muzeul, plecând în căutarea celorlalte componente ale Marelui Ceas.

Ajungând în Centrul Vechi, Black este atras de o lumină, care părea a veni din crăpătura aflată în peretele unui bloc părăginit. Când Mira și Fly observă dispariția lui Black, se duc în căutarea lui și îl găsesc lângă o cutie arginitie. Fără să înțeleagă de ce Black se uita atât de insistent la aceasta, ei hotărăsc să o ia și să o deschidă pentru a afla ce este în ea. În cutie era o poză a tatălui lor, iar pe spatele ei era un indiciu de la el prin care, le dădea instrucțiuni despre cum să ajungă la jurnalul său. Copiii au citit cu răsuflarea tăiată cele câteva rânduri scrise de iubitul lor tată:

„Dragii mei,

Voi nu știți prea multe despre mine. Dar veți afla totul, dacă sunteți demni de a-mi găsi jurnalul ascuns. El se află într-o clădire cunoscută de voi, dar ascunsă bine în amintirile voastre. Veți mai găsi, în același loc, și o surpriză.

Vă urez mult noroc!

Cu drag, tata.”

Copiii s-au străduit din răsputeri să-și aducă aminte de locul pomenit de tatăl lor. Absorbiți de discuția aprinsă, ei s-au trezit alergând pe străduțele înguste din Centrul Vechi și, poposind lângă o clădire părăsită, s-au uitat surprinși unul la altul: aceasta le amintea de copilărie.

Frații Adrenalină au intrat în casa părintească. Au străbătut, pe rând, fiecare încăpere și au descoperit, în ultima dintre ele, o cutie aurie. Ei s-au străduit pe rând să o deschidă, dar n-au reușit. Când au încercat împreună, cutia le-a dat voie să privească în ea. Acolo au găsit jurnalul și… surpriza despre care le scrisese tatăl lor: cea de-a doua piesă a Marelui Ceas al Timpului.

Mira a deschis nerăbdătoare jurnalul tatălui, iar  pe prima pagină a acestuia era lipită o poză cu impresionanta Casă a Poporului.

– Fly, strigă fata încântată, știu unde vom găsi a treia parte din ceas! și îi arată fratelui său poza respectivă.

Au plecat din clădirea părăsită, iar în scurt timp se aflau deja la destinație. Deschizând ușa, în fața lor a apărut un hol flancat de coloane sculptate în marmură, iar în capătul acestuia se ridica o scară monumentală, deasupra căreia era atârnat un candelabru uriaș. Copiii au intrat fascinați în hol și au urcat pe scară, ajungând la primul etaj. Au înaintat pe coridor până au dat de o ușă care li se părea cunoscută, au deschis ușa și au intrat în încăperea care s-a dovedit a fi o bibliotecă. Mira s-a apropiat de unul dintre rafturile pline cu cărți și a găsit o carte numită „Călătorie în timp”. A atins-o, în fața ei apărând un pasaj luminat de felinare, care cobora, ajungând în catacombele clădirii. Au înaintat în tunelul luminat difuz de felinare, până când Mira s-a împiedicat de ceva… Fly a reușit să o susțină, oprindu-i căderea, exact înainte de a se prăbuși pe podea. Băiatul s-a aplecat să vadă de ce se împiedicase sora lui.

Frații Adrenalină și-au dat seama că era un cufăr mic de bronz, puțin ruginit, în care se afla o bucată de pergament destul de veche. Mira a deschis hârtia și a citit:

„Dragii mei copii,

Dacă ați ajuns până aici, înseamnă că misiunea mea s-a încheiat. Am fost și eu călător, exact ca voi, însă mi-am pierdut puterile acum mult timp. Am lucrat pentru o organizație secretă împotriva Morganelor, de aceea știți alte variante ale numelui meu, iar pe cel adevărat nu. E momentul să aflați răspunsul la întrebările voastre despre mine, dar și să ne luăm rămas-bun: numele meu este Nicolas Sky, v-am lăsat această misiune și ați îndeplinit-o cu succes…

Aveți grijă de voi!

Cu drag, tata”

După ce au citit aceste rânduri, Mira și Flay au fost, în același timp, extrem de surprinși de povestea cu spioni în care trăise părintele lor, dar și mulțumiți că au aflat, în sfârșit, adevărul despre el. Lucrurile începeau să se lege…

Dar fericirea celor doi copii nu a durat mult, deoarece, cu cât se apropiau mai mult de capătul tunelului, aveau impresia că aud zgomote neămurile, asemenea unor voci îndepărtate. La un moment dat, o voce puternică și hotărâtă a strigat tare: STOP!

Copiii s-au oprit, au cercetat rapid zona și, până să-și dea seama ce se petrece, peste ei a năvălit o armată de zâne, nu mai mari decât un deget, care le-au spus, scurt și la obiect, tot ce se întâmplă:

– Aici a fost distrus Marele Ceas al Timpului de către îngerii întunericului și tot aici a fost pierdută cea mai importantă piesă a sa, au spus zânele. Fără această piesă, ceasul ar putea provoca bucle temporale mai mari decât cea în care ne aflăm. Acest lucru poate duce chiar la ștergerea prezentului. Noi și tatăl vostru am presupus unde este piesa și am căutat-o mult, dar el a fost vrăjit de îngerii întunericului și, de atunci, tot apare și dispare fără urmă. V-am așteptat mult! La capătul tunelului este un zid gol, o cameră care nu poate fi deschisă, noi am încercat, dar profeția zice că Marele Ceas al Timpului poate fi reparat numai de Cei Aleși.

Mira, Fly și zânele au reușit să deschidă ușa camerei, de unde cei doi copii au luat piesa și au plecat să-și continue aventura. După această excursie extraordinară în catacombele misterioase ale Casei Poporului, frații Adrenalină se întrebau unde-i vor mai purta indiciile… Ar fi dorit acum să viziteze cât mai multe atracții turistice, în speranța că vor mai găsi fragmente care aparțineau Marelui Ceas al Timpului. Înainte să iasă din subteranele celei mai scumpe clădiri administrative din lume, cei doi frați observă un lift defect, înăuntrul lui licărind o lumină slabă. Odată pătrunși acolo, un zgomot foarte puternic se aude, ușile se închid, iar lumina slabă se stinge.

Cei doi copii rămân înlemniți vreme de câteva minute, timp în care vorbesc fără încetare unul cu celăalt, pentru a încerca să se consoleze și pentru a îndepărta teama. Li se pare că minutele trec foarte greu, dar un zgomot extrem de puternic le atrage atenția. Câteva secunde mai târziu, luminile se reaprind, iar mișcarea ușoară a liftului reîncepe. Totul părea în regulă acum, copiii răsuflă ușurați. Dar…

Când ușile liftului se deschid, cei doi frați își dau seama că ceva ciudat s-a întâmplat, pentru că totul arăta diferit… Ieșind din lift și privind cu atenție în jur, copiii pricep, dintr-odată, totul: nimeriseră într-un portal, care îi dusese în trecut, în fața Ateneului Român, un loc de mare însemnătate pentru bunicii și părinții lor.

Auzind o muzică minunată ce venea dinspre Ateneu, copiii intră în sala cea mare de concerte, în care copiii au admirat, impresionanta frescă ce prezintă istoria noastră, din cele mai vechi timpuri.

Acolo, în sala frumoasă a Ateneului, pe scenă, gemenii îl revăd pe bunicul lor cântându-i bunicii Elena o serenadă care i-a lăsat cu gura căscată.

Copiii ascultă, și ascultă, nevenindu-le să-și creadă urechilor. Dar, pentru că realitatea nu puteau uita de unde vin și toate încercările prin care trecuseră, zâmbetul de pe fețele lor se șterge, din pricina unei amintiri triste, apărute pe neașteptate în gândurile lor.

Deodată, bunica Elena, care era acum tânără și frumoasă, îi zărește pe copii și le spune că îi aștepta… Aflase, din visele ei, că nepoții vor salva lumea. Vizita aceasta la Ateneu este pentru ca ei să înțeleagă istoria familiei. Le-a povestit despre prima întâlnire cu bunicul lor, aici, la Ateneu, după care a urmat o căsătorie frumoasă. Au fost fericiți timp de ani și ani, însă apoi bunicul a trebuit să plece. El era Cel Ales să învingă Ura, Invidia și Lăcomia. Iar de atunci nu s-au mai întâlnit niciodată. Tristețea se așterne pe obrazul bunicii, iar chipul ei frumos începe să se șteargă, ușor-ușor din fața copiilor.

Aflaseră, în sfârșit, povestea bunicilor lor și, rămași singuri în sala cea mare, Mira și Fly s-a îmbrățișat cu emoție.

Copiii părăsesc Ateneul și cercetează cu atenție, împrejurimile, sperând să mai găsească o componentă a Marelui Ceas al Timpului. Plimbându-se prin grădina din fața frumoasei clădiri ajung în fața statuii lui Eminescu… Și cât de ciudat!… în mâna acestuia strălucește ceva. Mira se apropie și, fără nicio ezitare, desprinde ușor cadranele ceasurilor din palma încleștată a statuii.

După ce șterg de praf unul dintre cadrane, copiii sunt readuși în prezent, unde găsesc un mesaj pe spatele celui de-al doilea cadran.

„Când ceasul va arăta ora 11:00, veți îndeplini misiunea.

Bunica Elena”

Neștiind la ce se referă biletul, copiii pleacă mai departe, căutând alte indicii și gândindu-se și la spusele bunicii…

Au trecut astfel câteva zile, iar într-o dimineață, frații Adrenalină au avut din nou un vis comun. Se făcea că încercau să afle, în biblioteca cea mare a familiei, cum și unde s-au cunoscut părinții lor…

Mira se trezi din vis prima, ca de obicei. Se duse în cea mai mare viteză în camera fratelui său și îi spuse.

Fly, am visat că nu puteam afla…

Da, Mira, și eu la fel! Am visat că stăteam pe gânduri și nu aveam habar unde s-au cunoscut  părinții noștri… Pare ciudat, nu? Chiar nu m-am gândit niciodată la asta. Dar povestea bunicilor ne-a stârnit interesul, recunoaște!

Hai să ne mergem la mama, spuse Mira, eu cred că va fi foarte bucuroasă să ne spună și povestea lor, văzând că ne interesează.

Cei doi frați gemeni aleargă în grădină, unde mama lor îngrijea florile ei frumoase. Surprinsă de întrebarea copiilor, ea le destăinui:

– Eu și tatăl vostru ne-am cunoscut acum 20 de ani, într-o zi călduroasă de vară. Soarele ardea, dar, la adăpostul frunzișului stufos al copacilor, eu mă plimbam în Parcul Herăstrău, locul meu preferat. M-am așezat pe o bancă lângă lac și admiram luciul apei, care oglindea pânza uriașă a cerului albastru. Eram singură. Deodată, de nicăieri, a început o ploaie de vară… Nimic nu anunțase asta, iar eu nu aveam umbrelă, spuse ea încet și se opri zâmbind unei amintiri…

Și apoi, ce s-a întâmplat? întreabă copiii curioși.

Apoi l-am cunoscut pe tatăl vostru. S-a așezat lângă mine… și mi-a ținut o umbrelă deasupra capului. Am petrecut, atunci, întreaga zi împreună… A fost cea mai frumoasă zi din viața mea, iar la finalul ei, ne-am sculptat inițialele în lemnul băncii.

Ce frumos! spuse Mira. Apoi, ca străfulgerată de o idee, se întoarse către fratele său: Fly, trebuie să mergem în Herăstrău! Poate acolo este următoarea piesă din Marele Ceas al Timpului.

Ajunși lângă lac, cei doi frați au reușit să găsească banca pe care stătuseră, cu mult timp înainte, în parc, părinții lor. Pe ea era desenată o inimă, cu inițiale ciudate, șterse de vreme… Mira îi atrase atenția fratelui ei:

Fly, uite! Banca părinților noștri! spuse ea fericită.

Fly se apropie și zâmbi. Gemenii s-au așezat pe bancă, reamintindu-și povestea părinților, destinul tatălui și misiunea pe care le-o încredințase… Timpul trecea încet, înserarea cobora pentru frumosul parc al Bucureștiului.. iar privirea copiilor a fost atrasă de ceva, sclipind în iarba de lângă ei.

Uite! îi atrase Mira atenția lui Fly. Este…

Următoarea piesă! rosti triumfător băiatul.

Eram sigură că o vom găsi aici! spuse Mira.

Acum putem să ne întoarcem acasă și să punem piesa aceasta la locul ei.

Da, dar te rog, mai întâi… putem folosi piesa Marelui Ceas al Timpului, ca să vedem cu ochii noștri întâlnirea din parc? Te rog… mi-e atât de dor de tata…

Bine, dar nu mai stăm mult… știi bine că Timpul nu iartă pe nimeni când îl deranjează cineva!

Curioși, răsuciră cu atenție arcul din piesa pe care o găsiseră și, chiar atunci, apărură părinții lor – tineri și frumoși, care se așezară pe bancă.

Nick, o auziră copiii pe mamă rostind, dacă o să avem vreodată copii, îi vom numi Fly și Mira.

Și Adam, și Luke, zâmbi tatăl. Sunt niște nume extraordinare, draga mea!

Copiii, din timpul lor, zâmbiră și ei, cu ochii în lacrimi…

Bun gata! Am stat destul! Hai acasă, Mira!

Bine, Fly!

Când au ajuns acasă, era deja seară, așa că, obosiți, după masă s-au dus direct la culcare.

În noaptea aceea, Fly  a avut un nou vis: se făcea că alerga pe holurile Hotelului Intercontinental. Căuta ceva, nici el nu știa bine ce, dar părea un lucru foarte important.

Așa că, de dimineață, la prima oră, Fly năvăli în  camera Mirei. Îi smulse perna de sub cap și o împinse spre baie fără să îi pese de protestele ei.

Hai, grăbește-te, nu avem timp de pierdut! Trebuie să mergem la hotel!

În fața intrării impunătoarei clădiri, se opriră însă descumpăniți. Curajul îi părăsise, iar Mira voia chiar să abandoneze, dar în acel moment o mână îi apucă de umăr și cineva îi întreabă, cu o voce groasă:

Sunteți frații Adrenalină?

Când s-au întors, au văzut că era recepționerul.

Da. Noi suntem frații Adrenalină și am venit să vizităm hotelul, a răspuns Mira.

Recepționerul le-a înmânat un bilet pe care scria că se vor întâlni cu cineva la etajul 21 al hotelului. Frații au decis să urce la etaj pentru a vedea dspre ce este vorba. În lift, Fly a observat că hotelul nu avea etajul 13.

Uite, cred că vor să se ferească de ghinion. Tu ce crezi, Mira?

Cred că nu toată lumea e la fel de superstițioasă ca și tine, Fly.

Ajunși la etajul 21, cei doi se reped spre fereastră, de unde orașul București se desfășura sub privirile lor uimite… Atrași de priveliște, copiii observă târziu o cutie, așezată pe o canapea lângă geam. În ea se afla o piesă din Marele Ceas al Timpului și un bilețel, cu un cod format din numere, ce par a fi etaje ale hotelului. Alergând spre lift, cei doi apasă numerele din combinația de pe bilețel.

Cinci, nouă, unu, trei! spune Mira.

Și… copiii leșină brusc, trezindu-se apoi într-o încăpere mare: erau la etajul 13. Totul în jur era întunecos și sinistru, plin de pânze de păianjen, dar într-un colț de cameră, se afla o scrisoare de la bunica Elena: următorul indiciu era „Teatrul Național”.

Ajunși la teatru, frații Adrenalină se gândeau cu o strângere de inimă: oare ce se va întâmpla în aceasta clădire impunătoare? Intrând în holul luminat de candelabrele uriașe, copiii și-au dat seama că nu este nicio persoană în acest teatru.

Fly nedumerit o întreabă pe sora lui:

Oare am ajuns unde trebuia?… Mira! Mira! strigă el, observând că, în mod misterios, fata dispăruse de lângă el.

Aici, Fly – se auzi vocea ei de după o cortină – am auzit ceva.

Ascultând cu atenție, băiatul aude și el niște zgomote, venind din capătul holului. În acel moment, o ușă se deschide și o persoană ieși din camera luminată.

Era un bărbat îmbrăcat elegant, care i-a invitat în sală pentru a urmări piesa de teatru. Necunoscându-l pe bărbat, copiii se gândeau dacă să accepte sau nu oferta lui.

Mira îl întrebă pe Fly, cu un ton nesigur:

Fly, ai vrea să privim piesa?

Mira, dacă domnul ne-a invitat, cred că nu se cuvine să îl refuzăm…

Bine, facem cum vrei tu, dar nu uita de ce suntem aici…

Poftiți, pe aici, rosti domnul elegant, piesa deja a început. Vă așteptam!

Așezându-se pe locurile lor, la loc de cinste, Fly și Mira privesc cu atenție jocul actorilor de pe scenă, în piesa de teatru ce se desfășoară în fața ochilor lor. Întâmplările li se păreau, în mod ciudat, cunoscute, dar senzația era atțt de stranie, încât nu știau nici ce nume să-i dea.

La un moment dat, și-au dat seamacă actorii care jucau în piesă semănau leit cu ei: iat-o pe Mira citind… sau pe Fly dând buzna și tulburându-i liniștea…

Atunci, dintr-odată, frații Adrenalină au înțeles că piesa jucată era legată de aventurile lor din trecut, iar jocul actorilor reprezenta, chiar atunci și acolo, ultima lor aventură…

Piesa le arăta un viitor întunecat, în care ei nu ar fi reușit să alunge la timp Ura, Invidia și Lăcomia din lume, iar acestea ajungeau să o stăpânească.

La sfârșitul piesei, când luminile s-au aprins, copiii au rămas tăcuți pe scaunele lor… Teribil de confuz, Fly îi spuse surorii sale:

Crezi că așa se va întâmpla, Mira?

Sper că nu, mereu putem să schimbăm viitorul! rosti fata liniștită, observând ceva licărind în depărtare. Au coborât scările spre scenă și, sub o scândură învechită, au găsit următoarea piesă din Marele Ceas al Timpului, alături de un bilețel de la bunica Elena: „Dragi copii, misiunea voastră se apropie de final. Ultima piesă a Ceasului Timpului se află în fostul meu birou.”

Copiii știau că sunt aproape de sfârșitul aventurii lor. Ținându-se de mână, au pornit spre Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, unde urmau să asambleze Marele Ceas al Timpului și unde se va termina aventura fraților Adrenalină.

Ajunși la școală, Fly și Mira dau fuga în biroul directorului. Cerându-și scuze pentru deranj și îndrăzneală, copiii îi povestesc directorului, cu răsuflarea tăiată, marea aventură de care depindea soarta lumii și a Timpului. Se puseră toți pe căutat, dar nu au găsit nimic.

Și totuși, rosti Mira epuizată, biroul bunicii a fost tot aici?

Ai dreptate, trebuie să căutăm planurile vechi! Iată, biroul dumneaei a fost în aripa veche, unde este acum sala celor de la clasa a VIII-a C!…

Sala noastră, exclamară în cor cei doi copii, sala noastră!

Ajunși acolo, se pun pe căutat. Caută prin dulapuri prin bănci, după dulapuri, dar nu găsesc nimic. Epuizați, se reazemă de un perete, din care… surpriză! deodată iese o bucată ciudată, ca un sertar, iar înăuntru se afla …

… ați ghicit: ultima piesă. Erau salvați!

Dar înainte sa apuce să o atingă, iată că dintr-un colț întunecat apare Fantoma Timpul, care fură piesa și dispare.

Înspăimântați că ar putea rata misiunea lăsată de tatăl lor, frații Adrenalină fug după ea. Fantoma îi atrage într-un vortex care le neutraliza toate puterile… Fly reușește să scape, dar Mira este încă capturată. După ce Fly păcălește fantoma și Mira scapă, Fantoma Timpului dispare, distrusă pentru totdeauna de dragostea dintre cei doi frați. Regăsindu-se, obosiți, în fața liceului, copiii reușesc să pună mâna pe ultima piesă din Marele Ceas al Timpului!

Nerăbdători, Mira și Fly pleacă de la școală și ajung acasă, pentru a asambla ceasul și a așeza lucrurile în ordinea lor firească.

Ajunși în podul casei, copiii numără piesele: piesa „Intercontinental”, piesa ”Herăstrău”, piesa „Ateneu”, piesa „Teatrul Național”,  piesa ”Antipa”, piesa „Nicolae Iorga”, piesa Casa Poporului, piesa ”Centrul Vechi”. Sunt toate aici, în sfârșit!

Fly, gata, le avem pe toate. Singurul lucru pe care trebuie să-l mai facem este să le potrivim împreună!

Totul părea foarte simplu, dar, imediat după ce l-au asamblat, mecanismul a început să huruie încetișor, iar din el a ieșit un bilet… cu o ghicitoare:

În septembrie începi

În iunie termini

Tu trebuie să pricepi

Că ceasul de-ai asambla

Trebuie pus undeva.

Ghici unde

Și totul de va rezolva!

Mira, oare ce înseamnă asta? spuse Fly, gândindu-se. Cred că trebuie asambat la noi la școală… Mira îi dă dreptate.

Ajungând la școală, aleargă spre biroul directorului, dar își dau seama, dintr-odată, că nu pot da buzna peste om… îi ajutase destul, acum ar fi avut prea multe explicații de dat! Așa că le vine ideea salvatoare – nu degeabă făcuseră toate simulările acelea de incendiu și cutremur: copiii apasă alarma de incendiu și așteaptă ca toți elevii să fie evacuați. În sfârșit, rămaseră singuri în școală. Ajunși în biroul directorului, copiii găsesc o gaură în perete: avea exact forma pe care o căutau.

Acesta este locul unde trebuie asamblat ceasul, Fly! spuse Mira.

Punând toate componentele ceasului acolo, o lumină magică apare în jurul acestuia. Învăluiți ca de o aromă adormitoare, frații Adrenalină încearcă să se bucure de marea lor victorie, dar somnul le îngreunează corpul, iar ochii li se închid ușor… „Vis? Alt vis? suspină încet Fly… Nu am terminat cu visele?”

Gemenii se trezesc, brusc, acasă.

S-a terminat? Am reparat timpul? întreabă Mira confuză.

Sigur, dragii mei! Se aude, lângă ei, o voce slabă și răgușită.

E bunica Elena. Fly și Mira se întorc spre ea, și o îmbrățișează cu drag, bucuroși să o aibă, în sfârșit alături. Plini de entuziasm, copiii îi povesteac alandala toate aventurile lor, iar bunica râde: doar ea îi veghease, și le știa pe toate. După ce s-au săturat de vorbă, cei trei coboară scările și ajung în bucătărie. Acolo, părinții copiilor gătesc o gustoasă tocană de ciuperci. Gemenii își îmbrățișează cu multă afecțiune tatăl, pe care îl credeau pierdut. În sufragerie, unde se pregăteau să mănânce, îl găsesc și pe bunicul lor. Toți membrii familiei au luat prânzul împreună și vorbiră despre școală, filme și multe altele. Niciun cuvânt despre aventura fantastică a fraților Adrenalină.

Toți erau sănătoși bine, lumile paralele dispăruseră, Timpul era reparat… viața lor revenise la normal. Erau fericiti și… teferi.