Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 8

povestea calatoare oradea
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 9
septembrie 24, 2016
povestea calatoare blaj
Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 7
septembrie 26, 2016

Aventurile Fraţilor Adrenalina – Capitolul 8

povestea calatoare deva

Gemenii au fost mereu consideraţi speciali. Mira, fiind mai matură cu aproximativ cincisprezece minute, era mereu cea care trăgea concluziile pentru a-şi răspunde la veşnica întrebare care o măcina: De ce lumea ne priveşte de parcă am fi altfel?

Nu s-ar fi gândit niciodată că o carte lăsată moştenire de bunica lor, o carte pe care o găsise din întâmplare în podul care fusese mult timp cel mai bun loc de joacă pentru gemeni, îi va servi drept răsplată. Mira se gândea acum cât noroc avusese că păstrase ceasul de buzunar dăruit de bunica ei, mai ales că toată lumea îl considera inutil. Ce rost ar avea să păstrezi un ceas atât de vechi care nici măcar nu funcţiona? Încercase în câteva rânduri să îl repare, dar niciun ceasornicar nu a reuşit să readucă ceasul la viaţă. Acum era sigură că puterea de a face ceasul să funcţioneze stătea în mâinile sale, iar ăsta era un obiectiv destul de greu de atins, dar atât de necesar…

Gemenii erau foarte curajoşi, nu se dădeau niciodată bătuţi, dar cel mai important era faptul că fuseseră mereu de partea binelui, nu suportau nedreptatea! Mira era cea care întocmea planurile, era cea care gândea profund orice situaţie. Fly era exact opusul; el se avânta mereu pe drumurile necunoscutului fără să îi pese prea mult de consecinţe. Îşi cunoştea foarte bine puterile, dar şi punctele slabe, era curajos şi încrezător în propriile- i puteri, însă nu ducea acest lucru la extrem, la fel ca şi ceilalţi băieţi de vârsta sa. El rămăsese cu capul pe umeri. Da, deşi erau gemeni şi aveau o legătură specială, erau extrem de diferiţi, dar asta îi făcea o echipă atât de bună… erau aproape imbatabili.

Şi totuşi, salvarea lumii de rău li se părea ceva imposibil. Erau nişte copii… cum puteau ei să salveze lumea? Nu consideraseră niciodată că sunt speciali. De-a lungul timpului îşi pierduseră treptat încrederea în ei, datorită oamenilor care îi considerau ciudaţi. Mira fusese cea mai afectată de asta; considera uneori că ea nu înseamnă nimic mai mult decât o claie de păr creţ şi roşcat… era extrem de frumoasă, deşi nu era ca şi celelalte fete de la ea de la şcoală. Ea din această cauză fusese marginalizată. Era o floare rară, fapt pentru care celelalte fete erau invidioase. Ei bine, neîncrederea era un minus ce trebuia să dispară; în această misiune nu era loc de îndoieli.

După multele încercări pentru a-şi repara ceasul, Mira îl roagă pe Fly să o ajute. Băiatul, preocupat de ordinea cotidiană a camerei sale, îşi finalizează treaba şi se apucă de repararea ceasului. Urcă în pod după trusa de unelte a tatălui său. Odată ce deschide capacul de sticlă înţesat cu fire şi broboane de argint şi mişcă rotiţa de modificare a orei, ceva se întâmplă… Nu, ceasul nu se repară, ci mai degrabă el însuşi, aduce o stricăciune. Mira asistă la momentul eroic de reparare a ceasului, îşi întoarce privirea preţ de o secundă asupra ceasului de perete din dormitorul lui Fly (căci acolo avea loc reparaţia), iar când revine la aşa-numitul peisaj al ceasului cu lănţişor, Fly… nu e…, dar ceasul se află tot acolo! Când şi cum a reuşit să fugă Fly de sub ochii ei? Acest lucru era literalmente de nepriceput. Unde e Fly? Nu e Fly!!!!…

Mira îşi trage gluga de pe fruntea-i înaltă, acoperită de câteva şuviţe rebele, doar pentru a-şi uşura misiunea de a-l găsi pe Fly. Se înroşeşte toată de disperare, bineînţeles. Ca o săgeată cercetează întreaga casă în aşa fel încât să nu atragă privirea părinţilor săi sau să dea de bănuit că ceva nu e în regulă. Apoi revine la locul tragicului eveniment şi speră ca Fly să îi joace o festă, fiind ascuns sub pat. Dar… şi acest gram de speranţă e irosit. În copilărie, Fly obişnuia să îşi aleagă ca ascunzătoare propriul pat atunci când se jucau cunoscutul ,,de-a v- aţi ascunselea”.

De sărit pe fereastră nu ar fi avut cum, iar  într-o fracţiune de secundă nu reuşea să o închidă şi să o deschidă… Fly dispăruse… nu era nicăieri, iar blestematul acela de ceas încă se mai afla acolo. Dintr-odată, Mirei îi vine ideea că poate spiritul bunicii îl luase de Fly. Un gând prea nebunesc, totuşi… Nici asta nu o poate convinge de dispariţia geamănului său. Mai cercetează încă o dată camera, dar nimic nu îi atrange atenţia. Se aruncă în patul aranjat în detaliu al lui Fly, nepăsându-i de reacţia pe care o va avea acesta în momentul în care îşi va găsi patul stricat după calapodul Mirei. Ia ceasul în mâini, jucându-se cu el ca şi cu un lucru neînsemnat. Îl priveşte, îl răsuceşte de câteva ori, încolţindu-i totodată o altă idee în minte: ceasul i-a furat fratele!

Gândul acesta se dovedeşte a corespunde cu dispariţia lui Fly, căci chipul băiatului apare într-una din buclele cifrei opt. Oare ceasul ajunge să fie confundat cu un joc a cărui rezolvare trebuie să fie legată de desfacerea unui blestem? Înnebunită peste măsură, Mira deschide cu brutalitate ceasul având de gând să îl distrugă… Dar, atunci cum l-ar mai fi putut salva pe Fly? Atinge cu unul dintre degetele ei firave cifra opt sperând cumva că îl va elibera pe Fly. Secată de puteri, îşi prinde capul cu ambele mâini, întrebându-se care e soluţia rezolvării problemei. Ce le va spune părinţilor? Cât timp va lipsi Fly şi când se va întoarce? Un mănunchi de întrebări al căror răspuns se află în cartea dedicată Mirei de către bunica ei.

Nu poate nici să ceară ajutorul părinţilor, căci atunci ei nu vor da crezare uluitorului mod în care a dispărut Fly şi nu îşi doreşte ca aceştia să afle de misiunea gemenilor de a salva Universul datorită singurului semn lăsat de bătrână. Toate rudele unui răposat, fie el tânăr sau bătrân, caută un semn sau o mărturisire lăsată de acesta după ce trece la cele veşnice. Atunci, Mira realizează faptul că ei sunt cu adevărat speciali, din moment ce semnul bunicii lor a apărut pentru ei. Înseamnă că ei sunt diferiţi unul de celălalt, dar construiţi din acelaşi aluat, în contextul de faţă, un aluat magic, cu ingrediente care definesc trăsăturile supranaturale, fantastice cu care sunt înzestraţi eroii în basme. Aşadar, ei sunt eroi, s-au născut eroi?

Mira se îndreaptă imediat spre camera ei pentru a-şi lua cartea. O deschide cu grijă, fiind tipul omului entuziasmat în toate adâncurile sale. Când o răsfoieşte, din cuprinsul ei nu se ridică un strat de praf dobândit de-a lungul câtorva ani, ci e înconjurată de o pulbere imensă de stele, în întreaga încăpere lăsându-se un întuneric des ce nu permite ca celelalte obiecte să fie observabile. Becul ia forma falnicei luni, în jurul căreia stau răsfirate milioanele de stele (trasnformate în gândurile tinerei) care nu pot fi adunate în constelaţii asemenea afirmaţiei personajului masculin din romanul SF ,,Sub aceeaşi stea” de John Green.

Mira ajunge să îşi dorească să nu mai închidă cartea, dar odată cutreierată o pagină, fata nu mai poate reveni la aceasta. Astfel, cartea dăruită Mirei e un fel de clepsidră care adăposteşte numeroase secrete. Mira încearcă să revină la incipit, dar nu pricepe de ce filele s-au lipit şi nu mai pot fi desfăcute. Se străduieşte să nu omită vreun detaliu folositor aventurii sale viitoare. La sfârşitul cărţii, primeşte fabuloasa instrucţiune de a opri timpul, rotind rotiţa cea mai mică a ceasului doar pentru a-şi îndeplini călătoria şi pentru readucerea la viaţă a lui Fly.

Se gândeşte că poate mult timp nu îi va mai auzi pe părinţii ei şi se duce să îi îmbrăţişeze afectuos, aşa cum ea nu şi-a manifestat niciodată sentimentele faţă de aceştia. Apoi intră în dormitorul ei dezordonat, uşurată că va reuşi să elucideze misterul lăsat de bunică, făcând pasul cel mare de a roti mecanismul ceasului. Cum va fi oare o lume lipsită de mişcare în care Mira îşi va continua aventura? Şi în căutarea fratelui său, dar şi în salvarea omenirii… De una singură, cu siguranţă, va da de anumite obstacole cu toate că timpul nu mai deţine o valoare pentru ea. Îşi imaginează cum ar fi fost ca ea să repare ceasul şi ei să i se piardă urma, iar Fly să răzbească aventurii. Aici intervine diferenţa de un sfert de oră dintre ea şi Fly de la naştere. Ea este mai mare şi doar ea poate face faţă tuturor obstacolelor.

Pentru că nu poate pleca la drum fără să le spună părinţilor ei, Mira le scrie o scrisoare pentru a avea conştiinţa împăcată. Cu stiloul vechi de aproximativ cincizeci de ani, dăruit tot de bunica Elena, începe un aşa-zis bilet de rămas bun. Nu e ca şi cum nu s- ar mai întoarce, dar o parte a subconştientului său îi spune că orice e posibil: să izbutească sau să fie înfrântă.

,,Dragii mei părinţi,

Cu siguranţă veţi rămâne şocaţi când nu mă veţi găsi nici pe mine şi nici pe Fly. Voi fi în siguranţă cred, iar cât despre Fly nu vă pot spune prea multe. Nici nu vreau să vă povestesc, căci sunt sigură că mă veţi lua în râs. Nu am imaginţia la fel de abundentă în diverse întâmplări, însă ce aş putea să vă relatez e foarte plauzibil. Fly a dispărut într- adevăr şi eu voi fi la fel, dispărută într- un ocean al cărui mister îl voi elucida singură. Nu vă gândiţi să anunţaţi autorităţile; nu ne veţi găsi! Îl voi aduce pe Fly teafăr, deci nu vă faceţi griji. Sunt multe lucruri pe care nu le ştiţi, lucruri despre bunica Elena, în special. Aţi locuit cu ea în aceeaşi casă mai mult de treizeci de ani, şi vă mărturisesc că nu o cunoaşteţi îndeajuns. Sau poate ştiaţi de lucrurile astea şi nu aţi dorit să ni le dezvăluiţi. A venit timpul! Nici nu ştiu ce să cred… Eu voi fi plecată pentru o perioadă nedeterminată. Am două misiuni de îndeplinit: să îl găsesc pe Fly şi să salvez Universul. Nu râdeţi de mine; cu toate că şi eu am luat la început în râs vorbele, sfaturile şi sarcinile dată de bunică. Vă iubesc nespus şi nu mi- aş lua adio niciodată, dar vedeţi voi, aşa trebuie… doar eu pot lupta în acest conflict cu puterile negative ale lumii. Ne vom vedea cândva…

A voastră,

Mira

Se semnează, lăsându-şi amprenta proprie a buzelor sale colorate cu vişină putredă. Pune scrisoarea pe birou, ascunde bine cartea bunicii în aşa fel încât părinţii acesteia să nu îi cotrobăie prin lucruri pentru a căuta vreun semn lăsat de Mira. Îl caută pe Black şi scoate din dulap unul din rucsacurile vintage. Când să îşi facă bagajul, în peretele dinspre camera lui Fly apare o gaură; nu o gaură care să dezvăluie dormitorul geamănului, ci mai degreabă o gaură ca un portal spre o altă lume. Fără să îşi dorească să pătrundă prin ea, Mira este atrasă cu forţa acolo. O mână lungă de argint o trage în acel ceva. Mira îşi închide ochii ca apoi să îi deschidă, crezând că e un coşmar. Dar nu… Se află acum într- un loc întunecos, luminat de splendoare milioanelor de steluţe. Acest peisaj îi aduce aminte de momentul în care a deschis prima oară cartea bunicii. NIGRAFLAVUM. Spaţiul înstelat; un pod, o barieră care desparte realitatea de ficţiune. Apoi, parcurgând un tobogan a cărui lungime nu poate fi măsurată, Mira ajunge în aşa-numitul tărâm descris de bunica Elena ca fiind VIVLIORUM. ,,Vivlio” în limba greacă înseamnă ,,carte”, astfel numele tărâmului ne dezvăluie faptul că e o lume populată de cărţi. Într-adevăr, acolo nu există case, ci doar cărţi uriaşe aşezate pe verticală, litere care deţin dreptul de a se plimba, traversând străzi acoperite de pete fine de cerneală roşie şi albastră. Există şi magazine pentru locuitorii Vivliorumului. Literele îşi pot achizitiona tuburi de cerneală pentru a-şi împrospăta aspectul.

În centrul tărâmului se găseşte un turn-ceas care nu funcţionează, ci e păstrat doar ca decoraţiune. Mira îşi spune în gândul ei: ,,Aşadar, aici e Fly!”. Chipul inocent al lui Fly întruchipează una din buclele cifrei opt. Amintindu-şi de ce se află în Vivliorum, Mira se bucură că una din misiuni e îndeplinită. Fly nu are cum să fugă de acolo, aşa că va putea aştepta până Mira salvează Universul.

Salvarea Universului presupune găsirea casei din Vivliorum, reprezentată de cartea ce conţine valorile pozitive ca bunătatea, prietenia şi cele negative precum răutatea, egoismul. Ea trebuie, deci, să afle care e casa şi să pătrundă în ea, înlăturând printr-o luptă continuă negativismul. Dacă reuşeşte să îşi ducă misiunea până la capăt, Fly va ieşi de sub influenţa blestemului. Vivliorum adăposteşte cărţi realizate încă de la începutul lumii, printre ele aflându- se şi această carte a binelui şi a răului. Obstacolele de care trebuie să treacă Mira sunt literele, proprietarele caselor. Copiii literelor sunt bastonaşele, primii paşi pe care îi fac toţi şcolarii în lumea reală.

Odată intrată în acest ,,oraş”, Mira primeşte o viză pentru o perioadă nedeterminată, dar şi un nume nou: Agnostos. După cum reiese din nume, Mira este o necunoscută într-un loc necunoscut. Faptul care a uimit-o pe aceasta în mod deosebit au fost casele. Nu există străzi şerpuite, ci este un drum drept, dar foarte lung, care duce spre Turnul cu ceas. Astfel, Mira are de parcurs o distanţă destul de mare pentru a ajunge la Fly. La fel cum o îndemna bunica în carte, tânăra necunoscută între alţi necunoscuţi (aşa îi crede ea la început pe locuitorii oraşului) trebuie să bată la fiecare poartă pentru a face rost de cheia magică cu care va deschide uşa turnului impunător. Cheia salvatoare nu este o cheie oarecare; este cuvântul care lipseşte din formula magică prin care va dezlega blestemul.

Porneşte impresionată de modul interesant în care a fost clădit tărâmul, cutreierând partea stângă a drumului. Chiar la prima casă îi atrage atenţia un indicator numit simplu: COPILĂRIA. Presupune  că pe cealaltă parte trebuie să fie un alt indicator, privind înspre dreapta, dar nu… ,,Oare partea stângă e mai dificilă decât cea dreaptă sau mai uşor de parcurs? Sper să nu găsesc în cel mai scurt timp cheia. Mi se pare fabulos totul şi de aceea vreau să cutreier întregul tărâm. Fly poate aştepta acolo. Nu i se poate întâmpla nimic şi, în plus, nu are cum să dispară din ceas. Măcar de atât să mă pot bucura şi eu în toată această aventură. Ce le voi spune proprietarilor caselor? Mă vor considera o cerşetoare… sau aici nu există cerşetori? Ce tot spun? Locul acesta pare a fi unul din care curge lapte şi miere. Cu siguranţă nu există vreo tentă de răutate. Dar oare vor înţelege ce spun? Trebuia să învăţ greaca şi să o ascult pe bunica Elena, dar n- am făcut- o. De ce??? Dacă locul ăsta are origini greceşti, atunci singura limbă vorbită e greaca? Dacă nu o să o aud greaca, voi încerca cu engleza. Toată lumea ştie engleză? Nu?…” se stresează oarecum plină de entuziasm Mira.

Gândurile Mirei nu se dovedesc a fi perceptibile, deoarece literele nu deţin capacitatea de a vorbi, iar în privinţa numelui tărâmului, cel care l-a întemeiat a fost un grec, mai bine spus, un scriitor pasionat de literatura.

Bate la prima casă, fiind întâmpinată de o doamnă literă, îmbrăcată în liliachiu. A bătut Mira, dar dacă literele nu pot vorbi, cum pot să audă orice zgomot? Desigur, această doamnă a văzut-o pe Mira pe fereastră.

Da, casele au şi ferestre, verzi. Fata intră sfioasă, aşteptând ca cineva să o întrebe ce caută acolo. Nici mobilă, nici vreun computer sau becuri… O atmosferă roşie, de fapt un praf roşiatic prin care trece, dând de o altă lume. O întâlneşte pe Pollyanna, fetiţa cu ochi mari, veselă, cu un zâmbet larg până la urechi, fetiţa care i-a demonstrat Mirei că nu toţi copiii au parte de o copilărie fericită.

Pollyanna nu era niciodată tristă, ci se bucura şi de tristeţe, acceptând orice provocare cu zâmbetul pe buze. Chiar şi atunci când a fost lovită de o maşină şi şi- a pierdut capacitatea de a merge, a primit cu bucurie suferinţa. , Pollyanna” de Eleanor H. Porter a fost prima carte pe care a citit-o Mira în frageda copilărie. Mătuşa Polly se află şi ea acolo, fiind schimbată în bine de către Pollyanna. Primul gând al Mirei este de a-i cere ajutorul. Pollyanna, un adevărat izvor al bucuriei, nu are cum să nu o ajute.

O îmbrăţişează pe fata blondă, cu obraji trandafirii, întrebând-o ce fel de cuvânt lipseşte, deoarece Mira, când a ajuns în Vivliorum, a observat doar ceasul şi nu a desluşit ceea ce scrie pe turn. Pollyanna o ia de mânuţa-i firavă, călătorind cu ea prin povestea bucuriei. Mira, astfel, are posibilitatea de a reciti cartea, primind nişte aripi de înger. Filele cărţii urmează una după alta într- un ritm alert. Mira vizitează o parte a copilăriei sale, privind de această dată lumea Pollyannei cu alţi ochi: ca o pasăre ce cutreieră Edenul mult aşteptat, Mira devine părtaşă aventurii eroinei… Un film ce nu e vizionat la cinema, ci un film pe care îl poţi trăi ca personaj.

Ajunsă la finalul povestirii, Mira încearcă să înţeleagă vorbele înţelepte ale Pollyannei: ,,Ascultă-ţi inima şi gândeşte-te la răspunsul pe care ţi- l dă cu privire la frământările tale!”. Ca la orele de logică, Mira ia în parte fiecare cuvânt şi îl analizează, dar greşala ei constă în analiza fixă pe care o face asupra unor vorbe spuse din inimă. Trebuie să simtă cuvintele, şi nu să le înţeleagă doar din punct de vedere logic. Îşi ia ,,La revedere” de la Pollyanna şi trece din nou prin acel praf magic. Doamna literă e tot acolo, iar Mira, fără să vrea, se atinge de aceasta, degetele de la mâna stângă devenindu-i violete. Se şterge cu cealaltă mână, însă culoarea nu se îndepărtează de pe pielea fină ca de bebeluş. Ia acest semn ca pe o provocare uimitoare, numai că se gândeşte că în realitate va părea o ciudată având degetele colorate.

,,De ce am doar degetele mov şi de ce nu am toată mâna colorată? Pentru că m- am atins cu toată mâna de Misses V. Ştiu… la următoarea casă nu o să mai bat . Să văd dacă o să îmi deschidă cineva.”  Mai face Mira cinci paşi şi se apropie de fereastra următoarei case. Uşa e deschisă… deci nu e cazul să se mai îngrijoreze în privinţa prezenţei sale. Păşeşte puţin speriată, dar cu o bucurie nespusă.

Întuneric, o stradă pustie, luminată de felinarele amorţite de Domnul Crivăţ, fluturi de argint căzând în gol, o fetiţă tristă şi micuţă care se încălzeşte cu făclia palidă a unor chibrituri aprinse… O fetiţă plăpândă care aştepta ca bunica ei să o ia acolo, sus în Ceruri. O fetiţă care se bucura de asprimea Zânei Iarnă, deoarece atunci, în toiul nopţii, nu mai era obligată să cerşească şi atunci se întâmpla minunea pentru care trăia. O visa pe bunica ei când dădea viaţă chibriturilor. Mirei i se face frig, însă priveşte continuu spre fetiţa care se mulţumeşte cu faptul că nu are unde să stea, ci e oarecum ,,lăsată” în grija Iernii.

Observă că degetele îi revin la culoarea sa normală, însă nu îşi dă seama de ce s-a întâmplat asta: ,,Mie îmi plăceau aşa mov, erau la modă… De ce???” se încruntă, ieşind fulgerător din a doua casă. În următoarea carte îl întâlneşte pe băiatul ,,singur pe lume”, însă nu mai este atentă la povestea în sine, fiind în continuare revoltată de dispariţia culorii mov de pe degetele ei. Din această cauză, casele următoare, adică poveştile copilăriei, nu se mai deschid, transformându-se în oglinzi care îi arată Mirei superficialitatea cu care tratează lucrurile.

Nu moda contează, ci felul în care percepi mesajul transmis cititorului. Şi atunci, când a călătorit alături de Pollyanna, Mira a fost impresionată în mod special de vestimentaţia acesteia. La fetiţa cu chibrituri s-a uitat la început cu o anumită indiferenţă, căci avea doar nişte zdrenţe pe ea, iar sufletul ei a fost cuprins, timp de o clipă, de bucuria copilei.

Mira nu era foarte pasionată de modă şi nici superficială în realitate, dar acum se considera mai specială şi chiar superioară faţă de toţi. Ea era eroina, salvatoarea lumii şi nimeni nu putea să fie mai presus de ea. Era trecătoare în acest tărâm, singurul ei scop fiind acela de a-l scoate pe Fly de acolo. Nu se gândise nicio clipă să o roage pe Pollyanna să îi dea lecţii de modestie, fetiţei plăpânde să îi ofere ajutorul, luând-o cu ea în călătorie sau băiatului care a rămas orfan să îi deseneze un zâmbet pe chip. Se uitase doar la starea lor materială şi uitase să privească dincolo de aparenţe sau măcar să îşi asculte inima, aşa cum o sfătuise Pollyanna. Degetele nu îi mai erau mov datorită momentului în care a simţit, cât timp a privit-o pe fetiţa cu chibrituri, un sentiment de compasiune, de milă faţă de aceasta. Culoarea mov o primise când s-a atins de Misses V. din cauza faptului că ceea ce admira cel mai mult la Pollyanna, erau hainele cu care era îmbrăcată.

Acum, Mira nu mai e dornică de cutreierarea ţinutului, devenind plictisită de atmosfera puerilă în care se află. Celelalte case, după cum v-am măturisit, s-au transformat în oglinzi. Totul se transformă într- o negură profundă, oglinzile arătându-i Mirei sufletul plin de ură şi de indiferenţă. Întristată de purtarea sa, strigă numele bunicii sale, plângând şi simţindu-se foarte singură. Nu răspunde nimeni; mai încearcă o dată, nimic… Însă a treia oară, o lumină vine în zbor dinspre Turnul cu ceas. Dintr-odată, bunica Elena apare lângă fată, dar nu o îmbrăţişează. ,,Draga mea, Mira, ce- ai făcut? De ce s- a lăsat întunericul?” o întreabă pe nepoată bătrâna, cu toate că ştie tot ce s- a întâmplat, deoarece toată această aventură reprezintă o probă, un test la care bunica Elena o supune pe Mira pentru a realiza dacă va fi în stare să salveze Universul.

,,Bunico!!! Vreau ACASĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ!!!! Mi-e dor de mama şi de tata. Îl vreau pe Fly şi nu îmi mai doresc să îţi îndeplinesc dorinţa. Nu vezi? Nu sunt în stare!… Lasă-mă în pace! Credeam că eşti moartă, dar se vede că nu. În ce familie m-am născut şi de ce mama nu este la fel ca tine? De ce nu seamănă deloc cu tine şi de ce nu are puteri magice? Şi ea are un geamăn, pe unchiul Smith. De ce nu le-ai dat lor puterea de a salva Universul? Vreau ACASĂ!!!! Nu înţelegi?

Cărţile pe care le-am vizitat nu mi s- au părut niciodată reale, fiindcă sunt poveşti! Niciodată nu s-au întâmplat în realitate! Dacă ar exista oameni ca Pollyanna, lumea ar fi altfel, dar nu e… înţelegi? Da, mi-a plăcut să le citesc în copilărie, dar nu sunt aşa de visătoare cum e Fly. Sunt cu picioarele pe PĂMÂNT! Nu trăiesc în vise. E adevărat, când am intrat în acest ţinut, am intrat cu o altă părere. Îmi doream să fac o călătorie, dar credeam că va fi altfel; nu doar nişte poveşti pe care le-am mai citit. Mă gândeam că voi întâlni tot felul de creaturi, ceva mai fascinant. Fly de ce nu mai e în ceas? Ce ai făcut cu el?” se descarcă Mira simţind prezenţa bunicii sale.

,,Mira, frumuşica mea, când te- ai schimbat aşa de mult? Te-am vegheat de Sus tot timpul. Mă consideri moartă? Crede cum vrei. Pentru că eşti mai mare ca Fly, am ales să îţi acord ţie şansa de a-mi cunoaşte tărâmul. Fly se dovedeşte a fi mai matur decât tine. Cele trei personaje din numeroasele cărţi ale copilăriei aveau să te înveţe cum să salvezi lumea. Dar nu ai înţeles nimic din toate acestea. Nu haina îl face om; ci cu ce e îmbrăcat în interior. Crezi că vei îmbunătăţi lumea de azi cu hainele pe care le porţi? Până să vii aici, nu te interesa ce porţi, aveai o frumuseţe specială. Mă temeam şi de cazul în care nu aveai să înţelegi mesajul celor trei eroi. Ştiu… ai citit cărţile acestea de mii de ori, dar niciodată nu ai crezut că au o legătură cu realitatea, că sunt inspirate din lumea reală! Mai ai multe de învăţat…

Nu sunt o vrăjitoare. O vrăjitoare nu ar dori binele pentru cineva. Eu nu am reuşit să schimb lumea. Voi, tu şi cu Fly, generaţia voastră, veţi reuşi să îndepliniţi misiunea. Atunci, când eram de vârsta voastră, chiar dacă nu aţi ştiut până acum, aveam un frate geamăn. A murit la şapte ani, pradă unei boli necruţătoare. Uite, de aceea nu am putut să îmi ating scopul. Bunica mea ne lăsase mie şi fratelui meu câte o carte moştenire, aşa cum v- am lăsat şi eu. Şi din moment ce fratele meu nu mai era, lipsea puterea lui; nu puteam de una singură să fac aşa cum era scris… Acum înţelegi?”

,,Deci toată încercarea asta a fost un test? De ce m-ai ales tocmai pe mine?”

,,Eşti mai mare decât Fly cu un sfert de oră. Te credeam în stare să înfrunţi… orice. Şi ştii de ce degetele tale au devenit mov? Pentru că ai tratat cu superficialitate povestea Pollyannei.”

,,Şi de ce a dispărut când am ajuns la fetiţa cu chibrituri?”

,,Ai uitat pentru o clipă de tine şi te-ai bucurat alături de fetiţă de modul în care preţuieşte până şi acele chibrituri cu ajutorul cărora se întâlnea cu bunica ei.”

,,Nimic din ceea ce spun cărţile nu e adevărat, bunico!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Nu mă poţi convinge de un lucru în care nu pot să cred aşa cum nu cred că să ai o cameră aranjată ca cea a lui Fly, nu e necesar…”

Bunica Elena îi duce pe cei doi acasă. Le spune că i-a înscris la o şcoală pentru tineri cu puteri magice, iar cei doi sunt uimiţi de decizia bunicii.

,,Bunico, te-am dezamăgit?! Cum o să mai ai încredere în mine? Sunt egoistă şi cred că observi că un om egoist nu poate schimba o lume dominată de egocentrism. E o şcoală de vrăjitorie?”

,,Ţi-am mai spus  că nu sunt vrăjitoare. Vrăjitoarele fac vrăji pentru a- şi satisface anumite plăceri. Voi sunteţi doi tineri frumoşi, înzestraţi cu ceva pe care ceilalţi nu au. Veţi merge undeva unde veţi deveni mai buni.”

,,Seamănă cu tărâmul tău?”

,,Ca să îi faci pe cei de lângă tine să fie mai sufletişti, trebuie să te perfecţionezi în arta de a te comporta.”

,, De ce? Noi suntem obraznici?”

,,Nu, drăguţo… Veţi afla cum să îi determinaţi pe cei din jurul vostru să fie altfel. Din fiecare ţară va veni câte un membru, iar voi toţi veţi pune cap la cap problemele cu care se confruntă societatea de azi. M- am zbătut mult timp pentru a da naştere acestei şcoli. Mira, şi dacă treceai testul meu din Vivliorum, tot aţi fi mers la acea şcoală.”

,,Părinţilor ce o să le spunem?”

,,Lăsaţi asta în seama mea.”

,,Dar, bunico, tu eşti moarte în realitate.”

,,Ştiu să mă remarc şi dacă nu mai sunt în viaţă.”

Copiii au început să comunice cu bunica lor prin intermediul ceasului de buzunar. De fiecare dată când îşi doreau să audă glasul bunicii Elena, cei doi deschideau capacul ceasului, iar în jurul lor se făcea întuneric ca atunci când Mira a deschis pentru prima oară cartea de la aceasta. Acum o putea deschide de câte ori dorea… Acelaşi întuneric, aceleaşi milioane de priviri scânteietoare, aceeaşi lună falnică…

Era deja vară. Copiii luaseră vacanţa. Mira are nevoie de bunică şi… bunica apare.

,,Mira, chiar aşteptam să mă chemi – bunica nu putea să îi cheme pentru a vorbi cu ei, aşa că, de fiecare dată, trebuia să aştepte – vara asta ştiu ce o să faceţi… A venit timpul, dragii mei, a venit timpul… Vă trimit adresa şcolii pe internet, iar voi le veţi spune părinţilor, că v-aţi înscris la o şcoală de vară.”

,,Bunico, de când ai tu computer acolo?”

,,Contează că am?!”

,,Ştii, eşti mai la curent decât bunicile care trăiesc. Faţă de bunica Sofia, tu eşti mai evoluată!”

,,Vai, mă simt nemaipomenit să ştiu că nu m-aţi uitat! Înseamnă foarte mult pentru mine…”

,,O să ne duci vreodată acolo unde locuieşti tu?”

,,Mai întâi trebuie să rezolvaţi sarcina şi după aceea mai vedem…”

,,Acelaşi MAI VEDEM ca întotdeauna. Nu te-ai scăpat de expresia asta?”

,,Aşa îmi stă în felul de a fi. Nici eu nu te pot schimba pe tine…  Aş dori să fii o fetiţă ordonată! Fiecare e altfel…”

,,Şi pentru cât timp vom sta acolo? Sunt copii mai mari decât noi? Sunt mai talentaţi decât noi? Sunt mai deştepţi decât noi?”

,,Mira, ce-am vorbit eu cu tine? Nu mai fi superficială şi superioară celorlaţi… Doar Dumnezeu e mai mare decât noi! Credeam că nu te mai comporţi la fel ca în Vivliorum…”

,,Scuză-mă, nu am vrut… Aşa sunt eu.”

,,Eşti atentă numai la ce nu trebuie; în loc să reţii esenţialul. Repetă ultima propoziţie pe care am rostit-o.”

,,Ştiu eu, bunică!” se repezeşte Fly.

,,Las- o pe Mira să spună…”

,,Ăăăăăăăăăăăăă, spuneai că tu crezi…”

,,Ce cred eu, Mira?”

,,Păi… nu mai ştiu. Am îmbătrânit şi eu; doar tu spuneai că sunt mai mare decât Fly. Nu Fly?” se încruntă puţin la Fly, parcă forţându-l să afirme vorbele ei.

,,Miraaaaa, gata! Nu mai profita de Fly!”

,,Nu e corect. Eşti din nou de partea lui. Mie nu îmi ia nimeni apărarea. Nu mi se pare corect. Obiectez!”

,,Tu şi obiectatul… Da, ai fi foarte potrivită pentru avocat…” îşi dă cu părerea Fly.

Într-un final primesc un link de la bunică şi îşi pregătesc discursul persuasiv pentru mama şi tatăl lor.

,,Trebuie să fim cât mai credibili…”

,,Da… ştiu. Fly, să începi tu, deoarece pe tine te ascultă că eşti mai ordonat!”

,,Eşti sigură că o să mă creadă? Staaaaai, ei nu au ştiut că am fost plecaţi, nu?”

,,Ăăăăăăă… Păi le-am explicat eu cum stătea situaţia. Am vrut să îmi iau rămas bun de la ei şi…”

,,Şi ce ai făcut?”

,,Le-am scris…”

,,Ce-ai făcut?” se enervează Fly.

,,Hei, linşteşte-te! Nu te-am văzut niciodată aşa… Tu nu te înfuriai aşa de repede… Mă uimeşti pe zi ce trece.”

,,Sper că nu le-ai spus că eu am rămas prizonier într-un ceas şi povestea despre bunica Elena… ‘’

,,Doar că ei nu au reuşit să o cunoască destul de bine pe bunica Elena şi că le-a ascuns multe lucruri…”

,,Miraaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!”, Fly aleargă după Mira pentru a o prinde, iar părinţii, auzind cearta lor, urcă la etaj.

,,Ce se întâmplă, Mira?”

,,Tot eu sunt de vină?”

,,Mira, nu comenta! Fly, ia spune-ne ce a făcut Mira…” îl întreabă tatăl lor.

,,Nimic, tată. Fly a început să fugă după mine!”

,,Vorbeam cu Fly, Mira! Eşti pedepsită toată săptămâna!”

,,Stai, tată. Aşteaptă… Nu ai de ce să o pedepseşti. M- a contrazis la o problemă de matematică, iar eu i-am spus că nu are dreptate.”

,,Atunci, Mira, nu mai eşti pedepsită! Certurile voastre sunt foarte constructive! Să vă mai certaţi aşa.”

,,Tată, îi spune Fly, am vrut să vorbim cu voi. Pentru vara asta, dacă sunteţi de acord, vom merge într-o tabără şcolară. Doar dacă sunteţi de acord… Mira o să se îndrepte, în acest fel, la matematică, iar eu mă voi perfecţiona în acest domeniu. Ce părere aveţi?”

,,Bineîneţeles că suntem de acord… Apropo, Mira, ce ai vrut să ne spui prin scrisoarea pe care ai lăsat-o pe biroul tău?”

,,Era o glumă, dacă e vorba despre scrisoarea aceea cu privire la bunica…”

,,Ce ne-a ascuns bunica Elena şi ştii tu? Ia, spune-ne.”

,,Nici nu ştii, mamă, cât de evoluată e bunica; tată, crede-mă că mama ta nu e în ton cu moda, cum e bunica Elena…”, gândeşte cu voce tare Mira.

,,Poftim? Ce ai zis?” o întreabă mama lor.

,,Nimic important… Vă iubesc!” îi strânge în braţe şi fuge în dormitorul ei.

,,Ce a fost asta?” izbucnesc în râs cei doi.

,,Mira e foarte entuziasmată de faptul că ne lăsaţi în tabără!” inventează Fly o minciună.

,,De când e Mira aşa de pasionată şi dornică de a învăţa matematica? Oricum suntem mândri de voi…”

Fly se îndreaptă foarte fericit spre camera Mirei, trăind amândoi această bucurie intens. O cheamă repede pe bunică, dându-i de veste. De data aceasta, bunica nu le mai răspunde. Se hotărăsc să îi promită bunicii că nu se vor despărţi niciodată şi că vor îndeplini misiunea, fiind conştienţi de faptul că ea îi veghează de Sus. Unul ordonat, altul dezordonat; unul cuminte, altul mai obraznic; unul mai silitor, altul mai leneş; însă amândoi sunt speciali şi de aceea fac o echipă aşa de potrivită. Mira îşi scoate toate T-shirt-urile şi toţi pantalonii scurţi, îndesându-le în valiza îmbrăcată în piele de leopard, pe când Fly îşi împachetează atent toate hainele din sezonul estival timp de cinci ore şi jumătate. Mira ţine ceasul cu lănţişor, socotind că ei i se cuvine această responsabilitate, deoarece ea e mai mare, iar Fly nu are decât să poarte cartea Mirei. La ora 19:00, aceştia trebuie să fie în aeroport. Mira iese din casă fără să verifice dacă a luat tot ce e esenţial. Fly mai aruncă o privire peste bagajul lui.

La aeroport, Fly nu se mai dezlipeşte din braţele părinţilor, iar Mira doar se lasă sărutată de aceştia, nedorind să îşi afişeze afecţiunea în public.

,,Să ne daţi de veste când ajungeţi!”

,,Mamă, tată, fiţi siguri că o să vă informăm cu tot ce se întâmplă acolo dacă vom avea semnal.”

Mira se grăbeşte să prindă loc la geam, Fly, astfel, acceptând celălalt loc fără să comenteze. Mira îşi manifestă ADRENALINA, în timpul zborului, dând ture prin avion. La un moment dat, Mira adoarme cu căştile în urechi, iar Fly reuşeşte să citească romanul DIVERGENT. Aproximativ cinci sute de pagini citite în trei ore şi cincisprezece minute… Leneşa de Mira doarme cum era de aşteptat, Fly munceşte cum era de de aşteptat.

După trei ore şi cincisprezece minute de zbor, cei doi ajung undeva, la mare, fiind aşteptaţi de doi indivizi lungani şi slăbănogi, după cum îi caracterizase Mira.

Ajung în parcarea unui supermarket şi sunt sfătuiţi să îşi facă câteva provizii. Copiii primiseră de la părinţi câteva mii de dolari; Mira îşi cumpără o duzină de jeleuri şi câteva borcane de NUTELLA, însă când ajunge la casa de marcat, Fly o obligă să renunţe la o parte din pungi. Fly a cumpărat, desigur, fructe, legume, nişte carne de curcan şi câteva sucuri naturale.

,,Fly,nimic din ce ai cumpărat tu nu îţi oferă energie…”

,,Nu cred că mai ai nevoie de energie! Era să răstorni avionul, nu ţi-ai dat seama?”

,,Decât să stai neclintit cu cartea în braţe, mai bine e să fii plin de viaţă!”

Cu un Wrangler verde călătoresc până la destinaţie, de-a lungul mării, privind peisajele spontane, care dau impresia unor jungle prin vegetaţia abundentă. Cântecele faimoasei trupe ABBA răsună în toată zona, atrăgând atenţia tuturor şoferilor vitezomani. Mira îşi controlează energia, întâlnindu- şi privirea cu cea a unuia dintre indivizii fioroşi. Îşi înfinge căştile în urechi, nesuportând muzica veche. Fly face o mulţime de poze, surprinzând fiecare detaliu în parte.

Pescăruşi dansând în lumina nesfârşită a soarelui, un cer de un albastru pătrunzător, de iulie, copii care mănâncă îngheţată sau care construiesc castele de nisip… O vreme perfectă pentru bronz şi baie…

,,Fly, sper că mâine o să mergem la plajă, altfel eu o să trag chiulul din prima zi de tabără!”

,,Iar ai uitat? Te rog să iei lucrurile în serios… Am venit aici să învăţăm cum să ne controlăm puterile magice.”

,,Dar suntem la mare; nu realizezi? Am parcurs atâta drum până aici şi să nu facem măcar o baie?!”

,,O să asculţi de mine, altfel o să…”

,,O să ce? O să mă pârăşti la mama şi la tata?”

,,Nu!!! Altfel o să spun la toată lumea că nu sunt fratele tău şi că nu te cunosc…”

,,Cum vrei tu; eu oricum o să petrec ziua de mâine la plajă. Le poţi spune că doar tu eşti înscris în tabăra asta… Eu o să mă descurc în lumea de aici. Îmi fac rost şi de o cameră, poate şi de un job pe timp de vară…”

,,Mira, avem treisprezece ani! Nu ai cum să te angajezi…”

,,O să spun că am şaisprezece ani.”

,,Nu o să te creadă nimeni…”

,,Vrei să spui că arăt a copil?”

,,Nu, îţi spun doar că te vei ţine de şcoală şi că vei lăsa distracţia cât timp suntem aici. Ne-am înţeles? Dacă nu eram eu, acum stăteai pedepsită în camera ta o săptămână întreagă.”

,,Schimbă-te, Mira! Nu te mai purta ca un copil! Ţine minte şi reaminteşte-ţi ce a spus bunica Elena! Mai întâi noi trebuie să acceptăm schimbarea pentru ca ceilalţi să îşi schimbe atitudinea!”

După drumul lung, cei patru ajung într-un campus aidoma celui specific pentru o tabără de vară. Fiecare are ca pat câte un hamac, există şi o bucătărie de vară…

,,Wow… în sfârşit un loc care să arate ca ceva real, nu ca tărâmul Vivliorum. Oameni reali, nu basme; case adevărate, nu cărţi. Eu deja mă simt ca acasă… Sunt sigură că va fi o vară de neuitat. Nu vreau să devin vreun robotic informatic sau un Harry Potter. Vreau să rămân eu şi să mă bucur de vacanţa asta pe care o merit din plin.”

,,Mira, mâine începem cursurile… Uită-te şi tu pe broşura asta. Între orele 10:00 şi 19:00 suntem la ore. Partea bună e că nu ne trezim la ora 6:00. Încă patru ore consistente de somn. Sper că nu îţi va fi greu cu trezitul. Să fii şi tu mulţumită cu încă patru ore de somn. Să nu mă determini să trag de tine, să te trezesc că va ieşi rău. Sau… ştiu: te voi lăsa în cameră, nu te voi trezi. Vei avea foarte multe absenţe, încât directorul taberei va fi nevoit să te trimită acasă. Ce zici de asta? Te-ai răzgândit?”

,,Da… SĂ TRĂIŢI! Stâng, drept, stâng, drept…”

Aventura FRAŢILOR ADRENALINĂ CONTINUĂ…